Spor salarial de 25% din salariul funcției de bază pentru agenții de poliție absolvenți de studii superioare

Agenți de poliție care au fost licentiați ulterior anului 2009 și care, în luna decembrie 2009, nu aveau în plată acest spor.

Acordarea sporului recunoscut de o lege și concretizat printr-un act administrativ ulterior abrogat nu mai poate avea temei legal după ieșirea din vigoare a actului normativ care l-a consacrat , căci dreptul nu mai are consacrare legală.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului – Secţia Contencios Administrativ și Fiscal la data de 16.06.2017, reclamantul I.F., în contradictoriu cu pârâtul IPJ, a solicitat instanţei ca obligarea pârâtului să îi acorde sporul salarial de 25% din salariul funcţiei de bază prevăzut de lege pentru agenţii de poliţie absolvenţi de studii superioare, pentru ultimii 3 ani, de la data introducerii acţiunii precum şi pentru viitor până la încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea.

Prin sentința civilă din data de 29.01.2018, Tribunalul a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul I.F este absolventul Facultăţii de Drept, specializarea Drept, din cadrul Universităţii „D.” G., sesiunea de licenţă iunie 2010.

Pct. 5 din Anexa 1 la OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, prevedea: „Agenţii de poliţie absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă, beneficiază de un spor de 25% din salariul de funcţie dacă îşi desfăşoară activitatea în domenii corespunzătoare studiilor absolvite, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.”

Art. 48 al. 1 pct. 9 din Legea nr. 330/2009 – în vigoare de la 1.01.2010 până la 31.12.2010 prevede: „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: ... Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 1, 25, 29 alin. (2) şi (3), art. 37, 38, 52, 55 – 58, pct. 1 al notei la anexa nr. 1, pct. 3 al anexei nr. 4, pct. 2 şi 3 ale anexei nr. 5.”

Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010 (art. 39 lit. w) – în vigoare de la 01.01.2011.

Rezultă așadar că, la data de referinţă – iunie 2010 – la care reclamantul a devenit licenţiat în drept, prevederile pct. 5 din Anexa 1 la OG nr. 38/2003 erau abrogate prin art. 48 al. 1 pct. 9 din Legea nr. 330/2009, începând cu data de 1.01.2010.

Cum o normă legislativă abrogată nu mai produce efecte juridice de la data abrogării, în speţă 1.01.2010, prezenta acţiune va fi respinsă ca nefondată. Ca efect al respingerii capătului principal de cerere, va fi respins şi capătul accesoriu privitor la acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă din data de 12.06.2018, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant.

Instanța de control judiciar a reținut, în referire la critica recurentului privind nemotivarea corespunzătoare a hotărârii atacate (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), că instanța de judecată nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, întrucât dispozițiile art. 488 pct. 6 raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau în întregime străină de natura pricinii, arătând argumentele pentru care au fost admise sau respinse cererile părților, iar nu fiecare susținere a acestora.

 Or, în speță, această cerință este, evident, îndeplinită, din examinarea considerentelor sentinței rezultând că instanța de fond a analizat și motivat punctual, în fapt și în drept, soluția pe fiecare capăt de cerere formulat.

În plus, recurentul nu a arătat care ar fi motivele contradictorii sau cu totul străine de natura pricinii pe care le-ar cuprinde sentința recurată.

Faptul că recurentul este nemulțumit de aspectele reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii nu înseamnă că sentința ar fi nemotivată ori ar conține considerente contradictorii și nici că ar fi fost încălcat dreptul recurentului la un proces echitabil.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., Curtea  reținUT următoarele:

Dreptul la sporul de 25% din salariul funcției a fost recunoscut pentru personalul la care se referă OG nr. 38/2003 prin dispoziția menționată la pct. 5 din Nota la Anexa nr. 1 din acest act normativ.

Conform acestei norme legale: Agenții de poliție absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior, cu diplomă de licență, beneficiază de un spor de 25% din salariul de funcție dacă își desfășoară activitatea în domenii corespunzătoare studiilor absolvite, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor.

În acest context și pentru punerea în aplicare a acestei dispoziții legale, printr-o normă de drept secundar, respectiv Ordinul MAI nr. 318/2004 s-a adoptat procedura de acordare a sporului.

Prin Decizia nr. 3351/2011, ICCJ a decis, investită fiind cu un recurs într-o cauză având ca obiect excepția de nelegalitate a art. 10 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 318/2004, că se impune respingerea ca neîntemeiată a acestei excepţii de nelegalitate.

A reținut instanța supremă că, prin norma considerată nelegală de intimatul-reclamant, [art. 10 alin. (3) din Ordinul nr. 318/2004] nu se modifică/schimbă sensul prevederii legale citate mai înainte, Ministrul Administraţiei şi Internelor stabilind prin ordin, în temeiul OG nr. 38/2003, doar criteriile, condiţiile şi situaţiile în care se acordă agenţilor de poliţie sporul de 25% prevăzut de ordonanţă.

Ulterior, prin Legea nr. 330/2009 legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, mai precis art. 48 pct. 9, s-a abrogat expres OG nr. 38/2003 cu excepția unor texte legale care nu privesc dispoziția incidentă și examinată în prezenta speță.

Trebuie notat că, potrivit principiului ierarhiei actelor administrative, dacă actul legislativ în temeiul căruia a fost emis actul administrativ a fost abrogat se consideră că și actul administrativ adoptat pentru punerea în executare a acestuia a fost la rândul său abrogat implicit dacă o dispoziție ulterioară de abrogare expresă nu a fost adoptată.

Astfel, în practica judiciară a secției de profil a ÎCCJ s-a decis că: Potrivit  normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor  care le ordonă. Rezultă așadar, că un act administrativ cu caracter normativ nu mai poate produce efecte după abrogarea legii în temeiul căreia a fost emis, astfel încât acțiunea promovată împotriva acestuia pe calea contenciosului administrativ, trebuie respinsă ca lipsită de obiect. (ÎCCJ- SCAF decizia nr. 230/ 23 ianuarie 2008).

Prin urmare, acordarea sporului recunoscut de o lege și concretizat printr-un act administrativ ulterior abrogat nu mai poate avea temei legal după ieșirea din vigoare a actului normativ care l-a consacrat , căci dreptul nu mai are consacrare legală.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 330/2009, „Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului şi, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de baza, din soldele funcțiilor de baza, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc in salariul de baza, în soldele funcțiilor de baza, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât şi pentru funcțiile de conducere.

Din anexele cuprinse în Legea nr. 330/2009 se constată că sporul pentru studii superioare, recunoscut prin O.U.G. nr. 38/2003, nu a mai fost prevăzut, astfel încât au devenit aplicabile dispozițiile alineatelor 5 si 6 din art. 30 din Legea nr. 330/2009, cu consecința ca ele vor fi acordate in continuare, însă numai celor cărora acest spor (cu caracter permanent) le-a fost acordat pentru luna decembrie 2009.

Reclamantul din prezenta cauza nu face parte din aceasta categorie, astfel încât prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material atunci cand a apreciat ăa sporul de 25% pentru studii superioare nu se aplică si celor care au fost licentiați ulterior anului 2009 și care în luna decembrie 2009 nu aveau în plată acest spor.

Recurentul reclamant a absolvit în luna iunie 2010, dată la care prevederile legale ce îl consacrau fuseseră abrogate.

Cât despre aplicarea dispozițiilor 6 alineatul 1 din OUG 1/2010,  potrivit căruia, în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea cadru nr 330/2009 sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri de guvern pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții, se reține că și din acest text de lege rezultă că suma compensatorie respectivă se acorda doar în situația în care drepturile salariale stabilite conform Legii cadru nr. 330/2009 și OUG 1/2010 erau mai mici decât cele stabilite de alte acte normative pentru luna decembrie 2009.

În cauza de față reclamantul nu beneficia de sporul de 25% în luna decembrie 2009, astfel că nu există niciun temei legal pentru a i se acorda ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu reprezentând contravaloarea acestui spor.

Ulterior, nici prin Legea nr. 284/2010 nu a mai fost acordat sporul de 25 %, pretins în prezenta cauză de reclamant, decât cu privire la agenții de politie care, la data de 31.12.2009, beneficiau efectiv de acest spor.

Faţă de situația concretă a recurentului  reclamant, Curtea apreciază că nu se poate reține că neacordarea acestui spor ar reprezenta o încălcare a dreptului de proprietate, întrucat Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că revine statului să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (spre exemplu, cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, par. 23).

Cu atât mai mult nu se poate susține îngrădirea dreptului de proprietate al recurentului reclamant care, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, nu avea dreptul la un astfel de spor.

Curtea mai reține că, prin Decizia nr.  1576/2016  a Curții de Apel Galați, invocată de recurent, s-a urmat același raționament juridic, concluzionându-se că sporul pentru studii superioare, recunoscut prin O.U.G. nr. 38/2003 poate fi acordat în continuare și după apariția Legii nr. 330/2009, însă numai celor cărora acest spor (cu caracter permanent) le-a fost acordat pentru luna decembrie 2009. În respectiva cauză sporul a fost acordat polițiștilor reclamanți, însă doar pentru că s-a constatat că aceștia beneficiau deja de sporul menționat în luna decembrie 2009, condiție care nu e îndeplinită de recurentul reclamant din prezenta cauză.

De altfel, însuși recurentul, în motivele de recurs, arată că procedura și condițiile de acordare a acestui spor sunt menționate în capitolul III din OMAI nr.  318 /2004, conform căruia  agenții de poliție care la data de 31 decembrie 2009 au beneficiat de sporul de 25%  l-au primit în continuare până în anul 2010 ca suma compensatorie.

Cu privire la celelalte acte normative invocate de recurent se reține că, în ceea ce privește încadrarea în anul 2011 a agenților de poliție pe funcții prevăzute cu studii superioare, articolul 1 alineatul 2 din Legea nr 285/2010 prevede că, începând cu 1 ianuarie 2010,  cuantumul indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente asa cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majorează cu 15%.

În același sens se observă că nici Statutul polițistului și nici Legea nr. 188/1999 nu cuprind dispoziții care să contrazică cele reținute de instanță, ci arată că agenții de poliție beneficiază de drepturile salariale și sporurile “prevazute de lege“.

Curtea notează că, potrivit susținerilor recurentului, OMAI nr. S 138 din 2014 modifică OMAI S 214 din 2011, stabilind  că agenții de poliție cu studii superioare care desfășoară activitatea în același domeniu ca în decembrie 2009 vor beneficia din nou de suma compensatorie tranzitorie în echivalentul sporului de 25% din salariul de bază.

Având în vedere interpretarea dată de Curte problemei de drept în litigiu, apare inutilă

 depunerea  la dosar a Ordinelor  menționate, motiv pentru care solicitarea recurentului a fost respinsă.

Este de asemenea inutil a se depune de către intimat OMAI nr. 318/2004, deoarece acesta există deja în dosarul de fond, după cum este fără relevanță fișa postului recurentului, întrucât în cauză nu s-a pus problema că studiile absolvite de recurent nu ar fi folosite în interesul serviciului și la locul de muncă în activitățile pe care le desfășoară.

Pentru toate aceste considerente, recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins ca atare în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare