Litigii cu profesionişti. Acţiune în anulare hotărâre aga şi a actelor subsecvente acesteia. Efectele constatării nulităţii unei hotărâri aga asupra hotărârilor adoptate ulterior

Apel. Litigii cu profesionişti. Acţiune în anulare hotărâre AGA şi a actelor subsecvente acesteia. Efectele constatării nulităţii unei hotărâri AGA asupra hotărârilor adoptate ulterior

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 50 din 13 martie 2018

- art. 291 din Legea nr. 31/1990

Prin Sentinţa nr. (...)/19.04.2017, Tribunalul (...) a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul (...) (...) (...), CNP (...), cu domiciliul procedural ales în (...), str. (...), în contradictoriu cu pârâta SC (...) SRL, CUI RO(...), J(...)/2005, cu sediul în (...), str. (...), jud. (...), pârâtul (P1), CNP (...), cu domiciliul în (...) str. (...), jud. (...), pârâtul (P2), CNP (...), cu domiciliul în (...), str. (...), jud. (...) şi, în consecinţă:

A constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.A. nr.(...)/19.12.2012 a SC (...) SRL.

A respins acţiunea civilă formulată de reclamantul (...) (...) (...) cu domiciliul procedural ales în (...), str. (...), în contradictoriu cu pârâtul (P3), CNP (...), domiciliat în (...) şi pârâtul (P4), CNP (...), domiciliat în (...).

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că potrivit Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor S.C. (...) S.R.L. nr. (...) din data de 19.12.2012 reclamantul (...) (...) (...), în calitate de asociat, a cesionat către pârâtul (P1), în calitate de asociat, 20 părţi sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, în valoare totală de 200 lei, împreună cu tot activul şi pasivul. De asemenea, şi pârâtul (P2), în calitate de asociat, a cesionat 10 părţi sociale în valoare nominală de 10 lei fiecare, în valoare totală de 100 lei, către pârâtul (P1). Prin aceeaşi hotărâre AGA a fost revocat din funcţia de administrator pârâtul (P2), fiind schimbat, totodată, şi obiectul de activitate.

Din probele administrate în cauză rezultă că aceasta hotărâre A.G.A. a fost luată fără convocarea reclamantului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art.195 din Legea 31/1990.

Cu toate că hotărârea AGA apare ca fiind semnată de reclamant, susţinându-se de către pârâţi că acesta ar fi fost prezent cu ocazia semnării acestei hotărâri, din concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr.(...)/25.04.2016 întocmit de către I.N.E.C. – LABORATORUL INTERJUDEŢEAN (...) şi cele ale Raportului de expertiză criminalistică nr.(...)/15.12.2016 întocmit de către I.N.E.C. (...), rezultă că semnătura aplicată în dreptul numelui tehnoredactat ,,(...) (...) (...)” de pe actul intitulat Hotărârea A.G.A. nr.(...)/19.12.2012, datat 19.12.2012, nu a fost executată de reclamantul (...) (...) (...).

Cu privire la susţinerile pârâţilor (P1) şi (P2) în sensul că reclamantul şi-a dat consimţământul la cesionarea părţilor sociale către pârâtul (P1), instanţa a constatat că în speţă nu s-a făcut dovada faptului că SC (...) SRL, societate care a întocmit actele de cesiune, deţinea o procură specială pentru a-l reprezenta pe reclamant şi de a semna în numele acestuia Hotărârea A.G.A. nr.(...)/19.12.2012.

În sensul celor de mai sus, instanţa a constatat că în cuprinsul actului de cesiune nu s-a făcut menţiunea că reclamantul este reprezentat în baza unei procuri speciale, procură care nu a fost semnată de mandatar în numele reclamantului, dimpotrivă hotărârea A.G.A. din 19.12.2012 apare a fi semnată de reclamant în nume propriu.

În drept instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit disp. art. 132 din Legea nr.30/1991, hotărârile adunării generale luate în limitele actului constitutiv şi ale legii sunt obligatorii pentru acţionari, chiar dacă aceştia nu au luat parte la decizie sau au lipsit de la adunare. Totuşi, efectele hotărârii AGA pot fi înlăturate dacă aceasta a fost invalidată prin anulare sau constatarea nulităţii absolute.

Nulitatea hotărârii AGA poate însemna fie încălcarea condiţiilor formale de valabilitate, cum ar fi nerespectarea formalităţilor de convocare, fie încălcarea unor condiţii de fond.

Dacă sunt invocate motive de nulitate absolută, acţiunea este imprescriptibilă, nulitatea poate invocată de orice persoană interesată, acţionar sau terţ, iar interesul reclamantului trebuie să fie născut, actual şi personal.

În opinia instanţei, Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor S.C. (...) S.R.L. nr. (...) din data de 19.12.2012 este lovită de nulitate absolută, hotărârea fiind luată fără respectarea formalităţilor de convocare a reclamantului, fiind incidente prevederile art. 132, alin.3 din Legea 31/1990 a societăţilor comerciale, întrucât semnătura reclamantului a fost falsificată, iar acesta şi-a pierdut calitatea de asociat în urma acestor manopere dolosive.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea tuturor actelor subsecvente Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor S.C. (...) S.R.L. nr. (...) din data de 19.12.2012, instanţa a apreciat caracterul neîntemeiat al acestuia.

În dreptul comun, aplicabil pe deplin în cazul anulării sau nulităţii hotărârii AGA, în lipsă de dispoziţii speciale în Legea nr.31/1990, există o serie de excepţii de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis.

Excepţia aplicabilă speţei este cea potrivit căreia, terţul cocontractant de bună credinţă va beneficia de valabilitatea în continuare a actului subsecvent, chiar dacă actul iniţial a fost anulat, iar dacă repunerea în situaţia anterioară nu mai este posibilă din cauze independente de pârât, atunci reclamantul va avea dreptul la despăgubiri. Menţinerea actului subsecvent în cazul acestei excepţii de la resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis, se justifică prin două principii de drept, şi anume: principiul ocrotirii bunei credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros şi principiul asigurării securităţii circuitului civil, care este o nevoie de ordin general, social.

Astfel cum rezultă din înscrierile în Registrul comerţului, la data intrării în societate a pârâţilor (P3) şi (P4), respectiv 09.02.2015, S.C. (...) S.R.L. era o societate cu asociat unic, în persoana pârâtului (P1).

În speţă, nu s-a făcută dovada relei credinţe a pârâţilor (P3) şi (P4), din înscrierile în Registrul comerţului nu rezulta la data de 09.02.2015 că împotriva Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor S.C. (...) S.R.L. nr. (...) din data de 19.12.2012 s-a formulat opoziţie, opoziţia fiind formulată de reclamant ulterior dobândirii de către pârâţii (P3) şi (P4) a calităţii de asociaţi ai S.C. (...) S.R.L.

Împotriva acestei hotărâri, în termen şi legal timbrate, au declarat apel apelantul reclamant (...) (...) (...) şi apelanţii pârâţi SC (...) SRL, (P1), (P2), (P3) şi (P4).

Prin apelul declarat în cauză, apelantul reclamant (...) (...) (...) a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate şi, pe cale de consecinţă, anularea tuturor actelor subsecvente Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor SC (...) S.R.L. nr. (...) din data de 19.12.2012, cu privire la care prima instanţă a constatat nulitatea absolută, inclusiv a actului subsecvent denumit "DECIZIA NR. (...)/09.012015, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, prin sentinţa apelată prima instanţă a admis în parte acţiunea formulată, în sensul că a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor S.C. (...) S.R.L. nr. (...) din data de 19.12.2012, prin care şi-a pierdut calitatea de asociat cu 50% din părţile sociale al SC (...) SRL, constatându-se falsificarea semnăturii sale şi implicit lipsa consimţământului său cu ocazia cesiunii părţilor sale sociale.

Cu toate acestea, prima instanţă a respins cererea de anulare a tuturor actelor subsecvente acestei hotărâri lovite de nulitate absolută, printre acestea fiind şi Decizia nr. (...)/09.02.2015, prin care au fost primiţi în societate cei doi noi asociaţi, (P3) şi (P4), prin majorarea de capital social cu 200 lei, respectiv prin emiterea a 20 părţi sociale, aceştia dobândind tocmai 50% din capitalul social, motivat de aceea că terţii subdobânditori ai părţilor sociale ar fi de bună-credinţă, instanţa apreciind în mod eronat că ar fi dobânditori cu titlu oneros ai părţilor sociale şi astfel, cu justificarea că o astfel de soluţie s-ar impune pentru "asigurarea securităţii circuitului civil, care este o nevoie de ordin general, social", a menţinut în fapt efectele unei cesiuni de părţi sociale lovite de nulitate absolută.

O astfel de apreciere este vădit nelegală, dar şi netemeinică, fiind de natura evidenţei că această abordare este menită să încurajeze fraudarea unor interese legitime, falsificarea unor acte de cesiune părţi sociale şi devalizarea societăţilor.

Criticabil este că în privinţa anularii actelor subsecvente prima instanţă nu s-a raportat la nicio dispoziţie de drept, ci doar la principiul general al ocrotirii terţului de bună-credinţă şi la cel al securităţii circuitului civil (neaplicabile faţă de situaţia de fapt), fără a avea în vedere prevederile de drept material aplicabile şi anume art. 1254 Cod Civil - Desfiinţarea contractului şi a actelor subsecvente, precum şi caracterul intuitu personae al societăţilor cu răspundere limitată reglementat de Legea 31/1990, respectiv efectele art.132, alin. 10 din Legea 31/1990, care contrazic din temelie teoria primei instanţe.

Prin probele administrate în faţa instanţei de fond s-a dovedit că nu a fost convocat şi nici nu a fost prezent la adunarea generală a asociaţilor din 19.12.2012; nu a semnat Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor S.C. (...) S.R.L. nr. (...) din data de 19.12.2012, deşi prin această hotărâre se arată că a cesionat către (P1) cele 20 părţi sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, 50% din părţile sociale, în valoare totală de 200 lei, împreună cu tot activul şi pasivul; imediat ce a aflat de aceste demersuri frauduloase, prin care şi-a pierdut calitatea de asociat, pârâtul (P1) transmite tocmai 20 părţi sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, în valoare totală de 200 lei, reprezentând 50% din capitalul social, împreună cu tot activul şi pasivul către pârâţii (P3) şi (P4); pârâţii (P3) şi (P4) recunosc cu ocazia luării interogatoriului că nu au achitat pentru cele 50 % părţi sociale niciun leu, dar cu toate acestea prima instanţă apreciază că sunt dobânditori cu titlu oneros şi că interesele lor trebuie protejate (a se vedea răspunsurile la întrebările 4 din interogatoriul luat acestora); pârâtul (P2) recunoaşte prin răspunsul la întrebarea nr.9 din interogatoriu că nu a încasat nicio sumă în urma cesiunii părţilor sale sociale către pârâţii (P3) şi (P4); pârâtul (P1) recunoaşte la răspunsul la întrebarea nr. 22 din interogatoriu că nu s-a încasat nicio sumă cu ocazia primirii în societate a celor doi asociaţi (P3) şi (P4); primirea în societate a celor doi noi asociaţi, (P3) şi (P4), s-a făcut cu titlu gratuit şi nu cu titlu oneros, conform recunoaşterilor exprese ale tuturor pârâţilor. Aşadar, instanţa reţine în pofida probelor elocvente că se află în prezenţa unui act cu titlu oneros.

Împotriva Deciziei nr. (...)/09,02,2015, prin care au fost primiţi în societate cei doi noi asociaţi, (P3) şi (P4), prin majorarea de capital social cu 200 lei, respectiv prin emiterea a 20 părţi sociale, a formulat opoziţie în conformitate cu art. 61, 62, din Legea 31/1990. Cât despre susţinerea potrivit căreia pârâţii (P3) şi (P4), ar fi de bună-credinţă, întrucât la data intrării lor în societate nu cunoşteau despre existenţa reclamantului şi prin urmare, efectele nulităţii absolute fată de aceştia ar fi acoperite prin buna lor credinţă manifestată la data intrării lor în societate, a solicitat instanţei să sesizeze faptul că a formulat opoziţie în termenul de 15 zile de la data adoptării Deciziei nr. (...) din 09.02.2015, opoziţie care a fost publicată în Monitorul Oficial şi înregistrată la Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul (...), aşadar nu se pot prevala de buna-credinţă în privinţa raporturilor ulterioare acestui moment. Prin urmare, orice altă investiţie pe care au făcut-o, peste suma de 200 lei, pretinsă a fi adusă ca aport la majorarea capitalului social, au făcut-o cunoscând aspectele litigioase ce fac obiectul prezentului litigiu, deci pe riscul acestora, aspecte pe care le-au aflat atât ca efect al opoziţiei mai sus arătate, cât şi prin încunoştinţarea directă făcută noilor asociaţi, care de altfel s-au întâlnit şi au discutat acest aspect. Pe de altă parte, aceştia cunoşteau foarte bine situaţia existentă între el şi pârâţi, fiind, aşa cum au menţionat şi cu ocazia luării interogatoriului, arendaşii unor terenuri învecinate cu cele aflate în vecinătatea celor exploatate de SC (...) SRL.

Este absurd a se crede că o societate care exploata aproape 1000 de hectare de teren, care are utilaje agricole în patrimoniu, precum şi contracte de leasing pentru care au fost plătite rate considerabile până în anul 2015, îşi cesionează jumătate din capitalul social pentru suma de 200 lei, care nici măcar nu a fost achitată.

Actele subsecvente hotărârii AGA de cesiune părţi sociale, cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută, nu pot fi menţinute în raport de prevederile art.1254 Cod civil, potrivit căruia:

"(1) Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat;

2) Desfiinţarea contractului atrage în condiţiile legii şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui;

3) În cazul în care contractul este desfiinţat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaţiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu."

Pe de altă parte, astfel cum s-a reţinut în practică şi doctrină, "în ipoteza în care hotărârea adunării generale este declarată nulă/anulată, indiferent de timpul scurs până la acel moment, nulitatea va produce efecte retroactiv.

O astfel de concluzie este una evidentă şi în raport de prevederile accentuatului caracter intuitu personae al societăţilor pe răspundere limitată, în care asocierea se bazează pe încrederea asociaţilor, iar "pentru asigurarea caracterului intuitu personae al societăţii cu răspundere limitată, transmiterea părţilor sociale prin cesiune are ca premisă consimţământul asociaţilor".

Aşadar, nu pot fi avute în vedere nici argumentele primei instanţe potrivit căreia, reclamantul ar avea dreptul doar la despăgubiri, întrucât raţiunea asocierii într-o societate comercială cu răspundere limitată nu este doar aceea a deţinerii unor părţi sociale şi obţinerii de despăgubiri în cazul fraudării intereselor asociatului, ci dreptul de a avea o afacere construită pe termen lung.

Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anularii actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), este o consecinţă atât a celorlalte două principii ale efectelor nulităţii actelor juridice, cat şi a principiului „nemo plus iuris ad alium transfere postest quam ipse habet (nemo dat quod non habet), în sensul că, dacă prin anularea actului juridic iniţial se desfiinţează dreptul transmiţătorului din actul juridic subsecvent (şi care a fost dobânditor al unui drept în actul juridic iniţial) înseamnă că acesta a transmis un drept pe care nu îl avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul acestui drept.

Cum esenţa efectelor nulităţii constă în lipsirea actului juridic civil de efecte contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă - quod nullum est, nullum producit efectum (ceea ce nu există nu produce nici un efect), în sensul desfiinţării raportului juridic civil născut din actul juridic sancţionat şi, prin aceasta restabilirea legalităţii, este evident că de vreme ce contractul prin care şi-a pierdut părţile sociale a fost constatat nul absolut şi toate actele subsecvente încheiate în temeiul acestei convenţii sunt nule absolut, deci şi primirea în societate a noilor asociaţi.

Lipsa consimţământului reclamantului la înstrăinarea către pârâtul (P1) a părţilor sale sociale din capitalul social al SC (...) SRL, lipsa convocării sale, întocmirea unui nou act constitutiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 192 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 în sensul inexistenţei votului tuturor asociaţilor, respectiv al lipsei votului reclamantului, vânzarea acestor părţi sociale către alţi asociaţi, cu ignorarea drepturilor legitime ale sale şi fără plata preţului, părţilor sociale, conduc indubitabil la necesitatea pronunţării unei soluţii de anulare a actelor subsecvente.

În drept, a invocat art.466 Cod de procedură civilă, 1254 Cod Civil, art. 195, art. 132 din Legea 31/1990 a societăţilor comerciale republicată.

Prin apelul declarat în cauză, apelanţii pârâţi (P1) şi (P2) au solicitat admiterea apelului lor, schimbarea în parte a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii introductive privind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor (...) S.R.L nr. (...)/19.12.2012.

De asemenea, au arătat că au formulat apel şi împotriva Încheierii din data de 21.02.2017 prin care a fost respinsă proba testimonială cu martorul (...) (...), cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, apelanţii pârâţi au arătat că instanţa de fond a făcut o analiză superficială a actelor dosarului pronunţând hotărârea de admitere în parte a cererii introductive. A arătat că într-un singur pasaj a constatat că formal reclamantul nu şi-a dat consimţământul la Hotărârea AGA nr. (...)/19.12.2012 şi într-un pasaj anterior că nici nu împuternicise societatea care a întocmit actele depuse la Registrul Comerţului să semneze în locul său.

Dar instanţa a ignorat - în parte - probaţiunea administrată în cauză, în speţă interogatoriul părţilor, din interogatoriul reclamantului reieşind cu prisosinţă că nu era străin de permutările din cadrul asociaţilor societăţii.

Consimţământul poate îmbrăca multe forme, iar în cazul unei asocieri între membri de familie, bazându-se pe încredere şi pe un modus operandi în care societatea (...) SRL gestionase toate actele constitutive sau modificative ale (...) S.R.L. asociaţii iniţiali au procedat în consecinţă, având acordul verbal al reclamantului şi semnătura acestuia pe Hotărârea AGA care se găsea la firma de consultanţă.

Ori în condiţiile în care consimţământul asociatului era dat, în ceea ce priveşte vicierea prin dol a consimţământului, aceasta intervine, conform art. 1214 din Noul Cod Civil, atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să-l informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

În acest sens, apare ca fiind nelegală şi respingerea probei cu martorul (...) (...) - prin încheierea de şedinţă din 21.02.2017, care ar fi putut să ateste că ieşirea din societate a reclamantului s-a făcut în urma unor discuţii purtate între asociaţi, cu acordul reclamantului.

A apreciat că, pentru o corectă analiză a motivelor de apel este necesară o scurtă recapitulare a stării de fapt.

La data de 19.12.2012 prin Hotărârea AGA nr. (...) reclamantul, alături de (P2) au cesionat părţile sociale deţinute în cadrul S.C. (...) S.R.L. către (P1).

Reclamantul a fost de acord cu această tranzacţie cu atât mai mult cu cât implicarea sa în societate era inexistentă. De altfel întreaga operaţiune de majorare de capital asociat la intrarea în societate a reclamantului a fost pur scriptică, întrucât acesta a promis infuzii de capital şi investiţii prin intermediul unei societăţi la care era asociat în (...), investiţii care nu s-au concretizat niciodată.

Actele au fost procesate la sediul S.C. (...) S.R.L. care de altfel avea o procură pentru a-1 reprezenta pe reclamant în acest tip de operaţiuni.

La finalul anului 2014 reclamantul văzând că prin muncă asiduă societatea a reuşit să arendeze o suprafaţă considerabilă de teren a început să ia legătura cu arendaşul, să îi explice că el ar fi fost scos din firmă deşi ar fi fost în măsură să ofere condiţii mai bune de arendă şi chiar le-a propus rezilierea contractelor de arendă cu S.C. (...) S.R.L. Încheierea contractelor de arendă cu o societate pe care o deţine S.C. (...) S.R.L, de altfel în mod abuziv la începutul anului a început să lucreze cu acea firmă o suprafaţă de teren de câteva hectare arendată către S.C. (...) S.R.L., faptă care face obiectul unui dosar penal.

Datorită costurilor mari de producţie, după ani de muncă (P1) a apreciat că are nevoie de sprijin în activitate, motiv pentru care la data de 09.02.2015, în urma Deciziei nr. (...) a Adunării Generale a Asociaţilor S.C. (...) S.R.L. s-a decis majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 200 lei şi primirea în societate a celor doi pârâţi (P3) şi (P4) prin aport la capitalul social în sumă de 100 lei fiecare.

Aceştia au venit cu un important aport propriu, în principal au achitat arenda restantă pentru anul 2014 şi ratele restante la contractele de leasing.

Ulterior, s-a convenit transferul totalităţii părţilor sociale de către asociatul (P1) către ceilalţi doi asociaţi, conform Deciziei nr. (...)/05.03.2015. Toate aceste înscrieri de menţiuni s-au efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale la Oficiul Registrului Comerţului.

Toate aspectele legate de investiţiile masive în societate ale reclamantului sunt fanteziste. Acesta nu avea o afacere viabilă în (...) care să genereze astfel de venituri, mai mult, primirea lui în societate s-a făcut pur scriptic la rugămintea familiei - importantă datorită religiei părţilor implicate - pentru a-l ajuta pe acesta să se pună pe picioare. Aceste aspecte vor fi dovedite cu martori.

După ce a aflat că părţile sociale au fost înstrăinate către cei doi asociaţi actuali ai S.C. (...) S.R.L., crezând că se poate îmbogăţi fără just temei a compilat un dosar cu toate cheltuielile personale efectuate în ultimii ani. Se susţine că sunt făcute în interesul societăţii dar nu există nicio legătură de cauzalitate cu societatea.

De altfel un studiu al actelor contabile arată cu ochiul liber cât sunt de fanteziste aceste investiţii de 100.000 euro raportat la valoarea de piaţă a bunurilor din inventar şi la intrările şi ieşirile de capital din firmă.

Conform art. 11 din Legea nr. 92/1991 "Deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economice-financiare, fără să fie Înregistrate în contabilitate, sunt interzise". Deci ocultarea acestor operaţiuni „păstrate în arhivă” vine să încalce atât prevederile legale sus-menţionate cât şi pe cele cuprinse în dispoziţiile art. 16 şi 17 din aceeaşi lege.

Căci dacă ar fi fost într-adevăr efectuate în interesul societăţii aceste cheltuieli ar fi trebuit să fie depuse spre decontare conform reglementărilor contabile, şi societatea ar fi putut să profite de existenţa lor.

Într-adevăr nu există un capăt de cerere care să vizeze pretenţii, dar sumele vehiculate din anii 2009, 2010, 2011 şi probabil 2012 intră sub incidenţa reglementărilor relative la prescripţia extinctivă cuprinse în art. 2500 şi urm. din Noul Cod civil.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat respingerea acţiunii introductive cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor ocazionate.

În drept, a invocat art. 466 şi urm. art. 453, Noul Cod de procedură civilă, art. 1214 şi art. 2500 Noul Cod civil, art. 5 din Legea 26/1990, respectiv art. 202 pct. 2 ind. 3 şi art. 203 alin. 3 din Legea 31/1990.

Apelanţii pârâţi SC (...) SRL, (P3) şi (P4), prin apelul declarat în cauză, au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii introductive privind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor (...) S.R.L. cu nr. (...)/19.12.2012, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, apelanţii pârâţi au arătat că instanţa de fond a făcut o analiză superficială a actelor dosarului pronunţând hotărârea de admitere în parte a cererii introductive. Într-un singur pasaj a constatat că formal reclamantul nu şi-a dat consimţământul la Hotărârea AGA nr. (...)/19.12.2012 şi, într-un pasaj anterior, că nici nu împuternicise societatea care a întocmit actele depuse la Registrul Comerţului să semneze în locul său.

Dar instanţa a ignorat - în parte - probaţiunea administrată în cauză, în speţă interogatoriul părţilor, din interogatoriul reclamantului reieşind cu prisosinţă că nu era străin de permutările din cadrul asociaţilor societăţii.

Or, în condiţiile în care consimţământul asociatului era dat, în ceea ce priveşte vicierea prin dol a consimţământului, aceasta intervine, conform art. 1214 din Noul Cod civil, atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să-l informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

În acest sens, apare ca fiind nelegală şi respingerea probei cu martorul (...) (...) - prin încheierea de şedinţă din 21.02.2017 - care ar fi putut să ateste că ieşirea din societate a reclamantului s-a făcut în urma unor discuţii purtate între asociaţi, cu acordul reclamantului.

Un al treilea motiv de apel îl reprezintă neacordarea de către instanţă a cheltuielilor de judecată ocazionate - onorariu de avocat - în condiţiile în care faţă de asociaţii actuali ai (...) S.R.L. s-a respins acţiunea introductivă.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor ocazionate.

În drept, a invocat art. 466 şi urm., art. 453 Noul Cod de procedură civilă, art. 1214 Noul Cod civil.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, apelanta pârâtă SC (...) SRL a solicitat respingerea apelului declarat de apelantul reclamant şi menţinerea în parte a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, menţinerea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor (...) S.R.L. cu nr. (...)/09.02.2015 precum şi a actelor subsecvente Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor (...) S.R.L. cu nr. (...)/19.12.2012 pentru considerentele indicate în sentinţă, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, instanţa de fond a făcut o analiză corectă a actelor dosarului pronunţând hotărârea de respingere în parte a cererii introductive.

Apelul formulat de intimatul (...) (...) vine prin el însuşi să dovedească fundamentul hotărârii. În acest sens "este absurd a se crede că o societate care exploata aproape 1.000 de hectare de teren (...) îşi cesionează jumătate din capitalul social pentru suma de 200 lei care nici nu a fost achitată."

Într-adevăr prima parte din considerentele apelului conţine o interpretare cu rea-credinţă a răspunsurilor părţilor la interogatoriu. Prin afirmaţia că nu s-a plătit/primit niciun ban trebuie să se înţeleagă că s-a plătit părţile sociale la valoarea lor nominală, care este subînţeles, iar restul tranzacţiei - care nu a făcut obiectul judecăţii la fond - a fost o preluare a datoriilor societăţii în tot de către noua structură a asociaţilor.

Revenind la cele de mai sus, instanţa de fond nu a fost investită cu analiza operaţiunilor subsecvente Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor (...) S.R.L. cu nr. (...)/19.12.2012, reclamantul mulţumindu-se să afirme că ulterior nulităţii acesteia trebuie anulate şi actele subsecvente ca şi o consecinţă directă, deşi respectiva Hotărâre nu a fost atacată în termen cu opoziţie conform dispoziţiilor art. 61, 61 din Legea 31/1990.

Practic pentru a suplini această carenţă a cererii introductive apelul se concentrează în mod prioritar pe analiza unor considerente de ordin pecuniar neanalizate de instanţa de fond întrucât nu au fost invocate.

Ţinând cont de faptul că dreptul civil român este subsumat principiului actori incumbit probatio, a apreciat că instanţa de fond a analizat acţiunea de fond doar prin prisma celor dovedite prin probaţiunea solicitată de către reclamant, nefiind invocată vreo nulitate pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru stabilirea preţului tranzacţiei.

Aşa cum a arătat prin întâmpinare aspectele legate de momentul înstrăinării părţilor sociale de către (...) (...), nu pot fi bineînţeles atestate de către ea (în structura actuală a asociaţilor), (P3), (P4) dar, raportat la rolul efectiv al înscrierilor în Registrul Comerţului, nici măcar o eventuală neregulă a Hotărârii AGA contestate nu poate fi imputată societăţii sau noilor asociaţi.

Căci buna-credinţă existentă în momentul încheierii unui contract cu titlu oneros trebuie protejată. În virtutea principiului error communis facit ius efectele actului juridic faţă de terţul-cumpărător de bună-credinţă trebuie păstrate în integralitatea lor. Practica judiciară şi doctrina sunt unanime în acest sens. Actele depuse în probaţiune de către reclamant, precum şi dispoziţiile art. 5 din Legea 26/1990 privind Registrul Comerţului vin să susţină acest punct de vedere. Rolul Registrelor de Comerţ este acela de a asigura publicitatea, aceasta conferind actelor şi faptelor înregistrate efectul de opozabilitate faţă de terţi.

Întregul edificiu al obligaţiilor civile şi al exerciţiului drepturilor civile este fundamentat pe un postulat al bunei-credinţe, care, dacă nu ar exista, însăşi relaţiile sociale ar fi zdruncinate. Acest postulat are ca punct de plecare prezumţia că oamenii, în relaţiile dintre ei, sunt animaţi de intenţie sinceră şi loială şi că se comportă cu onestitate, adică cu bună-credinţă. În actele juridice sinalagmatice, denumite şi acte cu caracter obiectiv, prezumţia de bună-credinţă foloseşte în primul rând celui care primeşte declaraţia de voinţă producătoare de efecte juridice, situaţie în care acordul său se cuvine a fi dat în temeiul unei încrederi depline şi sincere, oglindind buna sa credinţă.

Pentru a putea cunoaşte dacă subiectul a lucrat cu bună-credinţă trebuie avut în vedere nu numai faptul dacă nu a lucrat cu rea intenţie, adică cu dol sau fraudă, ci şi dacă a acţionat cu prudenţă şi diligenţă. Spre deosebire de intenţia rău voitoare, unde subiectul este de rea-credinţă, în cazul imprudenţei şi neglijenţei contractuale subiectul este numai în culpă, fără a fi de rea-credinţă.

Aşadar, reaua-credinţă, ca antiteză a bunei-credinţe, reprezintă întotdeauna numai produsul relei intenţii ce îmbracă forma dolului, fraudei şi a culpei grave, deci nu cuprinde imprudenţa şi neglijenţa, iar în materie contractuală are o sferă în care nu intră faptele săvârşite din culpă uşoară sau foarte uşoară, care pot eventual intra în componenţa abuzului de drept, cu toate că şi acestea contrazic buna-credinţă.

Analiza bunei-credinţe în regimul societăţilor comerciale implică o serie de particularităţi, izvorâte tocmai din principiile care guvernează înscrierile în registrele de comerţ.

Registrul Comerţului, cuprinzând situaţia juridică integrală şi exactă a societăţilor înscrise, reprezintă "registrul de stare civilă" al acestora, iar potrivit principiului publicităţii materiale, cuprinsul ei se consideră exact.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut într-o decizie că legalitatea actelor prezentate pentru efectuarea unei înregistrări la Registrul Comerţului este verificată „tocmai pentru a garanta realitatea informaţiilor despre firme, conţinute în Registrul Comerţului, ca principal instrument de publicitate".

Mai mult, din informaţiile furnizate ulterior naşterii situaţiei litigioase de pârâtul de ordin 2, nu a existat nicio neregulă la adoptarea Hotărârii AGA contestate.

În drept, a invocat art. 466 şi urm. art. 453 Noul Cod de procedură civilă, art. 1214 Noul Cod civil.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul reclamant (...) (...) a arătat că susţinerea intimaţilor pârâţi că nu a formulat opoziţie împotriva Hotărârii AGA nr. (...)/19.02.2012 este însă vădit nelegală, întrucât motivele de nulitate absolută nu se atacă pe calea opoziţiei, ci pe calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA, astfel cum în mod corect a procedat.

Ceea ce intimaţii au omis a arăta este aceea că a formulat opoziţie împotriva Deciziei nr. (...) din 09.02.2015 în termenul de 15 zile de la data adoptării, opoziţie care a fost publicată în Monitorul Oficial şi înregistrată la Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul (...). Prin Decizia nr. (...)/09.02.2015 s-a decis primirea în societate a asociaţilor (P3) şi (P4) în societate, dobândind astfel 50% din părţile sociale. Această opoziţie a fost înregistrată la ORC (...) sub nr. (...)/11.03.2015, cauză ce se află pe rolul Tribunalului (...) sub nr. dosar (...)/2015, cauza fiind suspendată până la judecarea prezentului dosar.

Potrivit art. 202 alin.24 din Legea 31/1990 a societăţilor comerciale "Transmiterea părţilor sociale va opera, în lipsa unei opoziţii, la data expirării termenului de opoziţie prevăzut la art. 62, iar dacă a fost formulată o opoziţie, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia."

Art. 17 Noul Cod Civil prevede în alin. (1) regula potrivit căreia „nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi", iar potrivit art. art. 202, alin.24 din Legea 31/1990 transmiterea părţilor sociale va opera dacă a fost formulată o opoziţie, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia.

Sancţiunea prevăzută expres de dispoziţiile art. 202, alin.24 din Legea 31/1990 face inoperabilă aplicabilitatea principiului error comunis facit ius în privinţa transmiterii părţilor sociale ale unei societăţi cu răspundere limitată, situaţie logică în raport şi de caracterul intuitu personae al societăţilor cu răspundere limitată."

A formulat opoziţie în termenul de 15 zile de la data adoptării Deciziei nr. (...) din 09.02.2015, opoziţie care a fost publicată în Monitorul Oficial şi înregistrată la Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul (...), aşadar nu se pot prevala de buna-credinţă, întrucât în privinţa lor nu a operat transmiterea părţilor sociale.

De altfel, nu i se poate imputa nici lipsa de diligenţă, cum susţin pârâţii,

întrucât acesta, în calitate de asociat al unei societăţi cu răspundere limitată, nu avea obligaţia de a face verificări permanente la Oficiul Registrul Comerţului pentru a se interesa dacă nu cumva şi-a pierdut calitatea de asociat, câtă vreme nu semnase niciun act prin care să renunţe la această calitate. În opinia pârâţilor, nu a fost diligent în a verifica dacă nu cumva i-au falsificat semnătura şi prin acest fals şi-a pierdut calitatea de asociat. Aceasta nu se circumscrie obligaţiei de diligenţă.

În drept a invocat art. 201 Cod de procedură civilă.

Având în vedere că, în cauză, au declarat apel toate părţile implicate, raportat la finalitatea urmărită de aceştia prin apelurile declarate, instanţa de apel s-a pronunţat cu prioritate asupra apelurilor declarate de apelanţii pârâţi, dat fiind că aceştia au solicitat schimbarea sentinţei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului, analiza apelului declarat de acesta din urmă, prin care se solicită schimbarea în parte a sentinţei, în sensul anulării şi a actului subsecvent, depinzând de soluţia ce se pronunţa asupra apelurilor declarate de pârâţi.

1. Apelurile declarate de apelanţii (P1) şi (P2), respectiv S.C. (...) S.R.L., (P3) şi (P4)

Prin apelurile declarate, apelanţii au solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului, în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA S.C. (...) S.R.L. nr. (...)/19.12.2012. Totodată, aceştia au declarat apel şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.02.2017, prin care instanţa de fond a respins ca inadmisibilă proba testimonială privind audierea martorului (...) (...).

În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei apelate, instanţa de apel a reţinut caracterul nefondat al acestora. Constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA S.C. (...) S.R.L. nr. (...)/19.12.2012 a fost solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată pentru motivul lipsei convocării acestuia la şedinţa adunării generale a asociaţilor şi a lipsei consimţământului său în adoptarea acestei hotărâri, prin care s-a hotărât cesiunea părţilor sale sociale şi ieşirea reclamantului din societate.

Art. 195 din Legea 31/1990 prevede procedura de convocare a AGA în cadrul unei societăţi cu răspundere limitată, reglementând şi forma în care trebuie să se facă convocarea, textul arătând că, în lipsa unei dispoziţii speciale în actul constitutiv (în speţă, actul constitutiv nu conţine nici o prevedere referitoare la forma convocării), convocarea adunării trebuie să se realizeze prin scrisoare recomandată cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.

Rezultă implicit că, se are în vedere forma scrisă a convocării, ceea ce înseamnă că, în măsura în care reclamantul contestă faptul că ar fi fost convocat la şedinţa adunării generale a asociaţilor din 19.12.2012, revenea administratorului pârât (P1) obligaţia de a depune la dosarul cauzei dovada convocării scrise realizate cu reclamantul.

Pentru a compensa lipsa convocării scrise, pârâţii nu se por prevala de probe testimoniale din care să rezulte că reclamantul ar fi cunoscut, totuşi, data ţinerii şedinţei AGA şi că ar fi fost de acord cu ceea ce s-a hotărât în cadrul acesteia, deoarece prevederile art. 195 stipulează în mod imperativ realizarea convocării prin scrisoare recomandată, cu arătarea expresă a ordinii de zi, dispoziţii de la care nu se poate deroga. Mai mult decât atât, hotărârea AGA contestată a avut ca obiect cesionarea părţilor sociale ale reclamantului şi pierderea calităţii sale de asociat şi administrator în cadrul societăţii, astfel că, fiind vorba despre exercitarea unui drept de dispoziţie al reclamantului, consimţământul său în sensul arătat nu poate fi dovedit prin depoziţii de martori, ci trebuia exprimat expres în cadrul şedinţei AGA.

Deşi textul de lege nu stabileşte sancţiunea care intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la convocare, trebuie avut în vedere interesul ocrotit de legiuitor la edictarea respectivei norme. Or, scopul convocării este acela de a-i informa pe asociaţi de ţinerea AGA, astfel încât aceştia să-şi poată exercita dreptul de vot în cadrul şedinţei, cu consecinţa adoptării unei hotărâri care să reprezinte voinţa societară. Respectarea cerinţelor de ordin procedural privind convocarea adunării generale a asociaţilor este destinată să asigure informarea prealabilă într-un termen rezonabil a acţionarilor despre ţinerea adunării.

Atât practica, cât şi doctrina au statuat că, hotărârea AGA luată cu nelegala convocare este nulă absolut pentru lipsa consimţământului acţionarilor care nu au fost prezenţi în cadrul adunării datorită chiar neîndeplinirii procedurii convocării; nerespectarea dispoziţiilor privind legala convocare a acţionarilor determină nelegalitatea şedinţei AGA, hotărârea luată în aceste condiţii fiind nulă.

Legea societăţilor comerciale prevede, într-adevăr, o situaţie de excepţie în care hotărârea AGA este valabilă şi fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea sa, şi anume cea reglementată de art. 121, respectiv când toţi asociaţii se prezintă la adunare şi sunt de acord asupra luării unei anumite decizii. Această prevedere nu se aplică, însă, în situaţia de faţă, deoarece din probele administrate în cauză a rezultat lipsa reclamantului de la şedinţa AGA din data de 19.12.2012.

Deşi în cuprinsul hotărârii se menţionează că reclamantul (...) (...) a fost prezent la şedinţă, iar hotărârea poartă semnătura acestuia, expertizele criminalistice efectuate în cauză de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice (...) şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (...) au relevat că semnătura ce apare în dreptul numelui reclamantului pe hotărârea AGA nr. (...)/19.12.2012, nu îi aparţine acestuia.

Aceste constatări ştiinţifice nu pot fi combătute cu probe testimoniale din care să rezulte că reclamantul ar fi fost de acord cu ieşirea sa din societate. În cuprinsul întâmpinării depuse de pârâţii (P2) şi (P1) în faţa instanţei de fond, aceştia au arătat că reclamantul a fost de acord cu cesiunea părţilor sale sociale, iar actele au fost procesate la sediul S.C. (...) S.R.L., care avea procură pentru reprezentarea reclamantului în acest tip de operaţiuni.

Aceste afirmaţii nu pot fi reţinute, deoarece consimţământul reclamantului trebuia exprimat în forma şi cadrul expres reglementate de prevederile Legii 31/1990, relaţiile de rudenie dintre părţi neputând constitui un temei justificat pentru a se deroga de la prevederile legii speciale. În al doilea rând, nu poate fi reţinut nici argumentul că, consimţământul reclamantului ar fi fost dat în baza unei procuri de reprezentare de către S.C. (...) S.R.L., câtă vreme nu se face nici o menţiune în cuprinsul hotărârii cum că reclamantul ar fi fost reprezentat prin mandatar în cadrul şedinţei AGA. De asemenea, procura la care fac referire pârâţii nu vizează reprezentarea reclamantului în cadrul şedinţei AGA din 19.12.2012, la dosarul cauzei regăsindu-se doar procura specială autentificată sub nr. (...)/21.12.2011, prin care toţi cei trei asociaţi (reclamantul împreună cu pârâţii de rd. 2 şi 3) au împuternicit S.C. (...) S.R.L. să îndeplinească formalităţile necesare la Registrul Comerţului pentru depunerea actelor necesare înregistrării oricăror modificări a actelor constitutive ale S.C. (...) S.R.L. Această procură a fost întocmită la momentul perfectării hotărârii AGA nr. (...)/21.12.2011, prin care s-a majorat capitalul social al societăţii prin cooptarea în calitate de asociat a reclamantului alături de ceilalţi doi asociaţi – pârâţii (P1) şi (P2).

În cauză a fost audiat în calitate de martor şi reprezentantul societăţii de consultanţă – S.C. (...) S.R.L. – (...), care a arătat în depoziţia sa de la fila 253 din dosarul de fond vol. II că pârâţii (P2) şi (P1) i-au solicitat întocmirea documentelor pentru retragerea din societate a reclamantului, însă hotărârea adunării generale a asociaţilor nu a fost semnată la în prezenţa sa, la sediul societăţii de consultanţă, reclamantul nefiind prezent nici la data întocmirii actelor, nici a ridicării lor de către pârâţi. Ci, la un interval scurt de timp, i-a fost restituită hotărârea AGA semnată de toţi asociaţii.

Nu poate fi reţinută critica apelanţilor, în sensul că instanţa de fond ar fi ignorat o parte din probele administrate în cauză, deoarece rezultă din coroborarea tuturor probelor că, reclamantul nu a fost prezent în şedinţa AGA din 19.12.2012, semnătura sa fiind falsificată, iar consimţământul său nu poate fi desprins din alte circumstanţe, cu eludarea prevederilor speciale impuse de Legea 31/1990 pentru desfăşurarea adunării generale a asociaţilor.

În privinţa interogatoriului luat reclamantului, răspunsurile acestuia la interogatoriu sunt interpretate greşit de către apelanţii pârâţi, deoarece acesta a susţinut constant că nu a fost niciodată de acord cu cesiunea părţilor sale sociale şi cu ieşirea din societate. Chiar dacă pârâţii de rd. 2 şi 3 au arătat că reclamantul s-ar fi declarat de acord cu cesiunea părţilor sale sociale şi cu ieşirea din societate în cadrul unor discuţii anterioare ce au avut loc între părţi, aceste aspecte nu sunt de natură să reţină existenţa consimţământului reclamantului la data adoptării hotărârii AGA din 19.12.2012, actul de dispoziţie al reclamantului trebuind să fie expres declarat, pentru a putea fi considerat ca atare.

Relativ la motivul de apel invocat de apelanţii pârâţi (P3) şi (P4) privind neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial în primă instanţă, instanţa de apel a reţinut inadmisibilitatea pretinderii cheltuielilor de judecată făcute în prima instanţă prin cererea de apel, în condiţiile în care acestea nu au fost respinse de prima instanţă, ci aceasta a omis să facă vreo referire la acest aspect prin sentinţa apelată. În aceste condiţii, câtă vreme prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată pretinse de părţi, acestea aveau la dispoziţie procedura reglementată de art. 444 Cod de procedură civilă, de completare a hotărârii judecătoreşti. Doar reclamantul a formulat cerere de completare a hotărârii, cererea sa fiind admisă în parte prin sentinţa civilă nr. (...)/05.09.2017. Aceeaşi cale trebuia urmată şi de pârâţi, în măsura în care, prima instanţă a omis să soluţioneze cererea lor privind acordarea cheltuielilor de judecată, completarea hotărârii judecătoreşti sub acest aspect neputând fi obţinută pe calea apelului, ci prin intermediul cererii de completare a dispozitivului sentinţei, astfel cum prevede expres art. 445 Cod procedură civilă.

Raportat la aceste considerente, s-a impus respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de pârâţi împotriva sentinţei nr. (...)/19.04.2017 pronunţate de Tribunalul (...).

În ceea ce priveşte apelurile exercitate de aceeaşi apelanţi pârâţi împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.02.2017, prin care prima instanţă a respins ca inadmisibilă proba testimonială solicitată de aceştia, instanţa de apel a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes în apelarea acesteia, raportat la faptul că, în conformitate cu prevederile art. 470 alin. 1 lit. d) Cod procedură civilă, pârâţii apelanţi au reiterat administrarea acestei probe în cuprinsul cererii de apel, instanţa de apel având posibilitatea de a completa probele administrate la prima instanţă, astfel cum prevede art. 479 alin. 2 Cod procedură civilă.

Astfel, în condiţiile în care instanţa de apel are posibilitatea de a aprecia ea însăşi asupra admisibilităţii, utilităţii şi concludenţei acestei cereri de probaţiune şi de a completa, eventual, probele solicitate de părţi în faza procesuală a apelului, interesul apelanţilor a fost atins, indiferent de modul în care instanţa de apel ar soluţiona cererea de probaţiune. Doar în măsura în care proba testimonială respinsă în prima instanţă nu putea fi reiterată în apel, ar fi subzistat interesul apelanţilor pârâţi de a ataca încheierea de respingere a acestei probe.

2. Apelul declarat de apelantul reclamant (...) (...)

Prin apelul declarat, apelantul reclamant a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în integralitatea sa, prin anularea tuturor actelor subsecvente hotărârii AGA nr. (...)/19.12.2012, inclusiv a Deciziei nr. (...)/09.02.2015, acesta invocând în sprijinul apelului formulat principiul caracterului retroactiv al constatării nulităţii absolute a hotărârii AGA nr. (...)/19.12.2012, principiul nemo dat quod non habet şi caracterul intuitu personae al societăţilor cu răspundere limitată. De asemenea, apelantul a arătat că cesiunea realizată către pârâţii (P3) şi (P4) este una cu titlu gratuit, iar nu cu titlu oneros, astfel că nu se poate reţine aplicarea principiului bunei-credinţe a cesionarilor, astfel cum a făcut prima instanţă.

În examinarea motivelor de apel ale apelantului reclamant, s-a impus o analiză a efectelor constatării nulităţii unei hotărâri AGA, precum şi a obiectului actului subsecvent acestei hotărâri, a cărui anulare se solicită, pentru a se stabili în ce măsură este o conexitate între hotărârea AGA anulată şi actul subsecvent.

Astfel, în privinţa efectelor constatării nulităţii unei hotărâri AGA, odată pronunţată nulitatea, hotărârea nu mai poate produce efecte. De la data pronunţării, nulitatea devine opozabilă erga omnes, adică tuturor asociaţilor, societăţii, ba chiar şi terţilor, conform art. 5 din Legea registrului comerţului. Opozabilitatea faţă de societate înseamnă că, încetând a mai produce efectele dorite, hotărârea nulă a adunării generale nu mai poate fi pusă în executare de către organele societare de administrare sau de management. Dacă deja începuse executarea ei sau chiar se finalizase, actele materiale şi juridice aflate în conexitate cu hotărârea anterioară (de exemplu, o menţiune înregistrată în Registrul Comerţului sau o hotărâre subsecventă a adunării ori decizie a consiliului de administraţie de punere a ei în executare) se desfiinţează la rândul lor, iar părţile vor fi repuse în situaţia anterioară, conform principiului quod nullum est, nullum producit effectum.

Conexitatea rezultă fie din faptul că un drept desfiinţat nu poate să fie transmis deoarece nemo dat quod non habet, fie dintr-un raport de subordonare, când resoluto jure dantis, resolvitur jus accpientis, adică drepturi accesorii, legate prin natura sau funcţia lor, atunci când actul subsecvent nu poate exista fără actul principal (accesorium sequitur principale).

Astfel, efectele nulităţii unei hotărâri AGA se răsfrâng asupra hotărârilor adoptate ulterior, numai dacă există o legătură de cauzalitate între hotărârea constatată nulă şi hotărârile ulterioare. Doar în condiţiile în care hotărârile adoptate ulterior sunt rezultatul deliberării unor adunări generale organizate legal şi nu au legătură cu hotărârea anulată, acestea au un caracter valid.

În speţă, raportat la obiectul actului subsecvent – Decizia nr. (...)/09.02.2015, instanţa de apel a reţinut că, între acesta şi hotărârea AGA nr. (...)/19.12.2012 există o legătură de cauzalitate. În acest sens, s-a avut în vedere că, prin decizia nr. (...)/09.02.2015, asociatul unic (P1) a decis majorarea capitalului social al S.C. (...) S.R.L. cu suma de 200 lei, prin noi aporturi ale unor noi asociaţi cooptaţi pe această cale – (P3) şi (P4) şi prin emiterea a 20 părţi sociale în favoarea acestora. În urma acestor modificări, capitalul social de 600 lei a fost împărţit în 60 părţi sociale a câte 10 lei fiecare, (P1) deţinând 40 părţi sociale, iar (P3) şi (P4) deţinând fiecare câte 10 părţi sociale. De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a hotărât şi închiderea punctului de lucru din (...) (...).

Luarea acestei decizii a asociatului unic nu era posibilă în lipsa hotărârii AGA nr. (...)/19.12.2012, prin care acesta a devenit asociat unic al societăţii. Or, în condiţiile anulării acestei hotărâri şi aplicând principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, se ajunge în situaţia în care hotărârea AGA nu ar fi fost adoptată. Retroactivitatea presupune înlăturarea efectelor hotărârii AGA produse între data adoptării sale şi acela al anulării ei efective, acest principiu decurgând din principiul legalităţii: restabilirea legalităţii, încălcată la adoptarea hotărârii, impune înlăturarea efectelor produse în temeiul acestei hotărâri. Acest principiu este consacrat de prevederile art. 1254 alin. 1 din Noul cod civil, conform căruia, contractul lovit de nulitatea absolută sau anulat, este considerat că nu a fost niciodată încheiat.

Totodată, alin. 2 al art. 1254 Cod civil reglementează ca o consecinţă a principiului retroactivităţii şi principiul desfiinţării actelor subsecvente actului juridic lovit de nulitate absolută. Aceste prevederi se aplică şi în cazul constatării nulităţii unei hotărâri AGA, în temeiul normei de trimitere prevăzute la art. 291 din Legea 31/1990.

Făcând aplicarea acestor principii în speţa de faţă, prin anularea actului iniţial – hotărârea AGA nr. (...)/19.12.2012, prin care pârâtul (P1) a devenit unic asociat al societăţii în urma preluării părţilor sociale ale celorlalţi doi asociaţi, se desfiinţează cu caracter retroactiv şi dreptul său ca, în calitatea sa de unic asociat, să procedeze la majorarea capitalului social al societăţii prin noi aporturi în numerar şi cooptarea în societate a pârâţilor (P3) şi (P4). Astfel, ca o consecinţă a anulării hotărârii AGA anterioare, ceilalţi doi pârâţi – (P2) şi (...) (...) sunt consideraţi a nu fi pierdut niciodată calitatea de asociaţi ai societăţii. Iar în aceste condiţii, majorarea capitalului social, care constituie, în fapt, o modificare a actului constitutiv al societăţii, se impunea a fi făcută cu acordul tuturor asociaţilor, astfel cum prevede art. 192 alin. 2 din Legea 31/1990.

De asemenea, acordul unanim al asociaţilor într-o asemenea situaţie, în care majorarea capitalului social al societăţii s-a realizat prin noi aporturi din partea unor noi asociaţi, cooptaţi pe această cale, se impunea şi din perspectiva caracterului intuitu personae al societăţilor cu răspundere limitată, în care asocierea se bazează pe încrederea tuturor asociaţilor. Din această perspectivă, cooptarea în societate a unor noi asociaţi trebuia fie condiţionată de consimţământul tuturor asociaţilor, deoarece în cadrul societăţilor de persoane, factorul personal este preponderent, aceste societăţi având un caracter „închis”.

Buna-credinţă a noilor asociaţi cooptaţi în societate prin decizia asociatului unic nr. (...)/09.02.2015, nu poate constitui, în situaţia concretă dedusă judecăţii, un argument pentru paralizarea aplicării principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, deoarece aceştia nu pot fi priviţi ca şi „subdobânditori ai unor bunuri” cu titlu oneros. Astfel cum rezultă din succesiunea celor două hotărâri adoptate în cadrul societăţii (hotărârea AGA nr. (...)/19.12.2012 şi decizia nr. (...)/09.02.2015), prin această din urmă decizie, nu s-a realizat o transmisiune a părţilor sociale pe care asociatul unic (P1) le-a dobândit prin cesiune de la ceilalţi doi asociaţi în baza hotărârii AGA nr. (...)/19.12.2012. Ci, obiectul deciziei l-a constituit emiterea unor noi părţi sociale în urma aporturilor în numerar ale pârâţilor, în cadrul operaţiunii de majorare a capitalului social al societăţii. Prin urmare, pârâţii (P3) şi (P4) nu pot fi priviţi ca fiind „subdobânditori de bună-credinţă” ai unor bunuri dobândite de (P1) în baza hotărârii AGA nr. (...)/19.12.2012.

În ceea ce priveşte calificarea operaţiunii ca fiind cu titlu gratuit, instanţa nu putea reţine susţinerea apelantului în această privinţă, deoarece majorarea capitalului social prin aporturi în numerar din partea unor terţi care devin, pe această cale, asociaţi în cadrul societăţii, nu poate fi privită ca fiind o operaţiune cu titlu gratuit, pentru motivul nedepunerii numerarului. În calificarea unei operaţiuni ca fiind cu titlu oneros ori gratuit, trebuie cercetată voinţa reală a părţilor la momentul realizării acordului de voinţe. Or, este în afară de orice îndoială că, operaţiunea este una cu titlu oneros, obligaţia asumată de noii asociaţi, de aducere a unor aporturi în numerar fiind, în esenţa sa, o obligaţie oneroasă.

Neîndeplinirea acestei obligaţii nu transformă obligaţia într-una cu titlu gratuit, ci poate produce alte consecinţe juridice, respectiv face ca, operaţiunii în sine să nu îi poată fi ataşate efectele juridice aferente, căci majorarea capitalului social prin noi aporturi urmăreşte tocmai mărirea efectivă a disponibilităţilor financiare sau operaţionale ale societăţii comerciale. În condiţiile în care, aportul în numerar al noilor asociaţi nu s-a realizat (aspect care rezultă din răspunsurile la interogatoriu ale pârâţilor), devin incidente prevederile art. 219 alin. 1 din Legea 31/1990, conform cărora, hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social produce efecte numai în măsura în care este adusă la îndeplinire în termen de un an de la data adoptării. Raportat la aceste aspecte, nu poate fi invocat principiul bunei-credinţe şi al securităţii circuitului civil în sensul menţinerii în vigoare a unui act care, potrivit legii, nu a produs efecte juridice tocmai datorită atitudinii părţilor implicate în realizarea lui.

În acest context, în concursul dintre interesul reclamantului, care şi-a pierdut calitatea de asociat în baza unei hotărâri constatate ca fiind nulă şi interesul noilor asociaţi care au dobândit această calitate în baza unui act juridic ulterior, fără a se face dovada depunerii efective a numerarului, care a constituit baza cooptării lor în societate, prevalează ocrotirea interesului primului, pentru restabilirea legalităţii şi asigurarea preeminenţei ordinii de drept încălcată.

 Raportat la argumentele expuse, Curtea a apreciat apelul declarat de apelantul (...) (...) ca fiind fondat şi a admis în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a anulat şi decizia nr. (...)/09.02.2015.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantului reclamant de anulare a „tuturor actelor subsecvente hotărârii AGA nr. (...)/19.12.2012”, aceasta nu a putut fi primită, în lipsa indicării concrete a actelor subsecvente a căror anulare s-a solicitat. Obiectul oricărei cereri adresate instanţei de judecată trebuie să fie unul determinat şi concret, nefiind suficientă indicarea generică a unor acte pretins a fi în legătură cu hotărârea AGA anulată. Instanţa nu poate dispune anularea la modul general a „tuturor” actelor juridice subsecvente hotărârii AGA, deoarece, anularea unor acte juridice ulterioare se poate obţine doar dacă se stabileşte o legătură de cauzalitate între fiecare act în parte şi hotărârea AGA anulată. Or, o asemenea analiză trebuie efectuată prin raportare la un act juridic concret, determinat ca atare de reclamant.

Având în vedere culpa procesuală a pârâţilor (P1), (P3) şi (P4), în temeiul art. 453 alin. 1, raportat la art. 455 Cod procedură civilă, luând în considerare poziţia în proces a acestora şi natura raportului juridic existent între ei, a fost obligat intimatul (P1) să plătească apelantului (...) (...) suma de 2000 lei, iar intimaţii pârâţi (P3) şi (P4) să plătească aceluiaşi apelant în solidar suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocaţial justificat prin chitanţa depusă la dosar.

Domenii speta

Spete similare