Drept civil – răspundere civilă delictuală. Procedură civilă

Index tematic: Acțiune în răspundere civilă delictuală. Principiul disponibilității procesului civil. Exigențe privind conținutul cererii de apel. Principiul nemijlocirii administrării probelor. Interdicția instanței civile de a prelua concluziile la care au ajuns organele de urmărire penală în ceea ce privește fapta delictuală. Criterii de apreciere a cuantumului daunelor morale.

Legislație relevantă: art. 9, art. 16, art. 22 alin. 6), art. 470 alin. 1) C proc civ;

- art. 61, art. 1365 Cod civil

- art. 28 C proc penală

Rezumatul problemelor de drept.

1. În baza principiului disponibilității procesului cvil reclamantul are dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată (părţi, obiect, cauză), iar instanţa este obligată să cerceteze temeinicia acţiunii doar prin raportare la cuprinsul acesteia, astfel cum dispune în mod expres și neechivoc art. 22 alin. 6) C proc civ: „Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”.

Necunoașterea, neînțelegerea sau nerespectarea de către părți, reprezentanții acestora, alți participanți sau de către instanță a acestui principiu elementar de desfășurare a procesului (dar și a celorlalte reguli de procedură) este de natură a plasa părțile și, în general partea reclamantă, în situația de a nu înțelege rațiunea anumitor măsuri adoptate de către instanță pe parcursul judecării procesului.

2. Prin „motive de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul” nu se înțelege nimic altceva decât criticile sau nemulțumirile pe care apelantul înțelege să le formuleze cu privire la soluția sau soluțiile pronunțate prin hotărârea sau hotărârile atacate sau cu privire la considerentele expuse în acestea, orice explicații suplimentare fiind de prisos.

A formula critici cu privire la o hotărâre nu înseamnă altceva decât a prezenta greșelile săvârșite de către instanță prin pronunțarea soluției respective, greșeli privitoare la procedura de judecată, la stabilirea situației de fapt, la raționamentele juridice folosite de instanță ori la modul de interpretare sau aplicare a legii.

O prezentare clară a fiecărui motiv de critică poate fi realizată prin utilizarea unui limbaj extrem de simplu, fiecare motiv de apel putând fi introdus prin folosirea sintagmei „în mod greșit/eronat prima instanță a reținut ….”, „în mod eronat prima instanță a dispus ….”, „în mod eronat prima instanță a interpretat proba ….”, „în mod eronat prima instanță a interpretat sau a făcut aplicarea prevederilor …” ori formule echivalente.

Din perspectiva regulilor de comunicare eficientă, atunci când apelantul consideră că există mai multe greșeli comise este recomandat ca acestea să fie prezentate structurat și cronologic, într-o ordine care să corespundă exigențelor juridice corespunzătoare în raport de circumstanțele fiecărui caz în parte, în redactarea acestor motive urmând a se utiliza, fără vreun efort deosebit, cifre, litere sau alte simboluri de delimitare.

3. Unul din principiile fundamentale ale procesului civil îl constituie principiul nemijlocirii, reglementat la art. 16 C proc civ, textul prevăzând că „probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea stabilește altfel”.

Principiul nemijlocirii obligă astfel judecătorul să-și formeze opinia pe baza probelor administrate direct în fața sa, acesta neputând prelua concluzia pe care eventuale alte organe judiciare au reținut-o prin diverse acte specifice, decât în cazurile prevăzute de lege.

În acest sens, nu există nicio dispoziție legală care să permită instanței civile preluarea concluziilor la care au ajuns organele penale prin diferite acte de competența acestora. Singurul caz relevant în acest domeniu este reglementat la art. 28 din Codul de procedură penală care se referă la autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale de condamnare  în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. În același text se prevede că „instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a nevinovăției autorului faptei ilicite”.

În raport de prevederile art. 1365 Cod civil și de principiul nemijlocirii în procesul civil, o ordonanță pronunțată de parchet într-un dosar penal nu poate fi considerată o „probă” concludentă pentru stabilirea faptei ilicite descrise în cererea de chemare în judecată, în realitate acest act conținând opinia unui organ de urmărire penală cu privire la conflictul dintre părți și declanșarea sau nu a răspunderii penale împotriva pârâtului.

4. Cuantumul daunelor morale acordate pentru suferința cauzată de o faptă ilicită trebuie să fie unul just, iar justețea se apreciază în raport de următoarele criterii:

- natura suferinței cauzată, respectiv, fizică, psihică sau atât fizică, cât și psihică;

- natura, conținutul și gradul leziunilor suferite;

- gradul de durere fizică  resimțit în urma traumatismelor suferite în comparație cu  gradul de durere fizică generat de leziuni corporale de o gravitate mărită, leziuni ce se produc și se pot produce în contextul desfășurării relațiilor sociale ca urmare a unor acte de violență, accidente auto, etc.

- valoarea economică a cuantumului daunelor morale prin raportare la nivelul vieții sociale în România, urmând a se compara cu nivelul salariului minim/mediu net lunar pe economia națională;

- suma acordată cu titlul de daune morale trebuie să fie echitabilă și rezonabilă în raport cu circumstanțele concrete privitoare la natura prejudiciului produs, neputând constitui o sursă de îmbogățire fără justă cauză.

Decizie pronunțată în apel în dos nr. 6760/231/2016.

Prin cererea înregistrată la data de 27.05.2016 sub nr. 6760/231/2016 pe rolul Judecătoriei ... reclamanta ... a chemat în judecată pe pârâtul ...solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 6.398 lei, reprezentând 6.000 lei daune morale și 398 lei daune materiale, ca urmare a loviturilor aplicate de către pârât.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 16.05.2015 l-a surprins pe pârât în timp ce intenționa să-i sustragă o cantitate de lucernă, iar acesta a lovit-o provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale. A mai arătat reclamanta că vinovăția pârâtului a fost stabilită prin Ordonanța nr. 3872/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria ....

Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii și învederând, în esență, că prin ordonanța parchetului s-a dispus renunțarea la urmărire penală împotriva sa și nu s-a stabilit nicio vinovăție, la dosarul penal pârâtul venind cu dovezi clare și martori care au relatat că leziunile suferite de reclamantă nu s-au produs de către pârât în mod intenționat, ci prin căderea reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 9977/23.11.2016 Judecătoria ... a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 6.333 lei, compusă din 6.000 lei daune morale și 333 lei daune materiale, precum și la 1.332 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a realizat o analiză a declarației martorului ... și a unei ordonanțe a Parchetului de pe lângă Judecătoria ..., reținând din corobororarea acestora și lipsa pârâtului la interogatoriu existența faptei de lovire săvârșită de către pârât, faptă ce a avut ca urmareleziuni ce au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale și o lună de tratament cu aparat gipsat aplicat la unul dintre membrele superioare.

 De asemenea, instanța a reținut îndeplinirea celorlalte condiții de incidență a răspunderii delictuale, iar în privința cuantumului daunelor morale instanța a luat în considerare consecințele negative rezultate pe mai multe planuri în viața reclamantei, respectiv faptul că a fost împiedicată să desfășoare activitățile casnice obișnuite, să acorde îngrijiri soțului său, că a apelat la ajutorul fiicei sale, precum și durerea fizică provocată și care s-a adăugat unei suferințe preexistente, apreciind că suma de 6000 lei este adecvată pentru repararea prejudiciului moral.

Cât privește daunele materiale instanța s-a raportat la înscrisurile depuse de către reclamantă din care rezultă suportarea unor costuri de 333 lei pentru tratament și investigații medicale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul.

În motivarea apelului apelantul a învederat, cu titlu general, că sentința este nelegală și netemeinică atât sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, cât și prin ignorarea contribuției avută de reclamantă la producerea evenimentului din 16.05.2015.

Făcând trimitere la o înțelegere anterioară privitoare la îndreptățirea de a folosi o suprafață de teren, apelantul a învederat că la data de 16.05.2015, în timp ce se afla la terenul în cauză, a fost întâmpinat de către reclamantă care i-a adresat injurii și trivialități și i-a solicitat să părărsească terenul, circumstanțe în care între părți a luat naștere o dispută referitoare la dreptul de proprietate în urma căreia reclamanta a încercat să-l lovească pe apelantul-pârât. În acest moment apel apelantul pârât a reușit să se apere de lovitura aplicată, imobilizând mâna stângă a reclamantei pe care a reușit să o împingă la sol. Conflictul s-a petrecut în mod instantaneu și a încetat în clipa în care reclamanta nu a mai putut exercita violențe împotriva ape.

În raport de această situație de fapt și dat fiind că reclamanta s-a aflat la originea conflictului determinând prin conduita sa violentă întreaga altercație urmează a se aprecia că sunt incidente prevederile art. 1352 Cod civil care reglementează o cauză exoneratoare de răspundere civilă.

Cât privește martora ... aceasta nu a asistat direct la conflictul dintre părți, modul de desfășurare a conflictului fiindu-i relatat de către reclamantă, iar în cuprinsul ordonanței parchetului s-a reținut că între părți a avut loc o dispută verbală, după care părțile s-au îmbrâncit reciproc, circumstanțe în care reclamanta s-a dezechilibrat și a căzut la sol.

Prin urmare, contribuția reclamantei la comiterea faptei este de natură să înlăture în întregime răspunderea apelantului pârât.

Sub un al doilea aspect, suma acordată cu titlul de daune morale este exagerat de mare, depășind cu mult prejudiciul cauzat. Astfel despăgubirile trebuie să reprezinte o justă despăgubire a prejudiciului, iar nu o sursă de foloase necuvenite, la dosar nefiind administrate probe din care să rezulte întinderea și natura prejudiciului suferit, acțiunea fiind lipsită de temei sub acest aspect.

Intimata ... a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului.

În cuprinsul întâmpinării intimata a făcut trimitere la conținutul faptei prezentate în cererea de chemare în judecată, a învederat că vinovăția pârâtului a fost stabilită printr-o ordonanță a Parchetului de pe lângă Judecătoria ... și că instanța a reținut în mod corect situația de fapt în raport de probele administrate. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, s-a reținut în mod corect faptul că reclamanta a fost nevoită să poarte aparat gipsat o lună de zile, timp în care a fost împiedicată să efectueze activitățile normale zilnice. Totodată, a dovedit că suferă de o altă boală, iar pe acest fond suferința a fost evidentă ca urmare a faptei apelantului.

Pe parcursul judecății apelului s-au administrat probe suplimentare, respectiv înscrisuri, martori, mărturisiri extrajudiciare ale părților. Totodată s-au solicitat lămuriri intimatei reclamante și apelantului.

Analizând apelul de faţă Tribunalul reţine următoarele.

I. Considerații privind principiul disponibilității în procesul civil. Limitele sesizării instanței. Consecințe juridice.

1) Considerații privind principiul disponibilității în procesul civil.

Procesul civil se desfășoară după reguli bine stabilite în Codul de procedură civilă, iar nu după voința proprie a judecătorului ori după dorința părților implicate în conflictul dedus judecății.

Unul din principiile fundamentale ale procesului civil îl constituie principiul disponibilităţii procesului (dreptul de dispoziție al părților), principiu reglementat la art. 9 C proc civ.

În baza acestui principiu reclamantul are dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată (părţi, obiect, cauză), iar instanţa este obligată să cerceteze temeinicia acţiunii doar prin raportare la cuprinsul acesteia, astfel cum dispune în mod expres și neechivoc art. 22 alin. 6) C proc civ: „Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”.

Desigur, necunoașterea, neînțelegerea sau nerespectarea de către părți, reprezentanții acestora, alți participanți sau de către instanță a acestui principiu elementar de desfășurare a procesului (dar și a celorlalte reguli de procedură) este de natură a plasa părțile și, în general partea reclamantă, în situația de a nu înțelege rațiunea anumitor măsuri adoptate de către instanță pe parcursul judecării procesului.

Astfel, în general, părțile, reprezentanții acestora sau participanții care nu cunosc, nu înțeleg și nici nu au disponibilitatea elementară de a înțelege că procesul civil trebuie să se desfășoare după anumite reguli au tendința de a considera că judecătorul are deja formată o anumită opinie ori că ține cu partea adversă, atunci când  acesta adoptă o măsură considerată nefavorabilă.

Așadar, în loc ca efortul procesual să se concentreze pe identificarea normelor legale procedurale, pe adoptarea conduitei procesuale adecvate pentru respectarea acestora în vederea atingerii scopului urmărit și pe verificarea modului în care aceste reguli sunt aplicate de către judecător, resursele părților sunt concentrate pe cu totul alte planuri, de ordin subiectiv, și anume, pe sentimentele și percepțiile subiective provocate de măsurile dispuse de instanță sau comportamentul non-verbal afișat de aceasta.

Expunerea considerentelor de mai sus este necesară în raport de circumstanțele particulare ale modului de desfășurare a procesului de față și pentru a contribui la înțelegerea soluției dispusă de către instanța de apel și a măsurilor adoptate pe parcursul judecății în faza apelului.

2) Limitele sesizării instanței. Consecințe juridice.

În ceea ce privește limitele sesizării instanței de judecată Tribunalul notează că acestea rezultă din cuprinsul actului de sesizare a instanței, adică din cererea de chemare în judecată și din eventualele modificări ale acesteia, făcute în condițiile legii, dacă este cazul.

Examinând cuprinsul acțiunii introductive, tribunalul constată că prin aceasta s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru repararea a două categorii de prejudicii, și anume, un prejudiciu material și un prejudiciu moral, ambele derivând dintr-o pretinsă faptă ilicită de agresiune fizică săvârșită de pârât asupra reclamantei.

În privința prejudiciului material nu se identifică nicio nelămurire în condițiile în care în cererea de chemare în judecată sunt indicate categoriile de cheltuieli suportate de către reclamantă.

În ceea ce privește prejudiciul moral, Tribunalul constată că acesta a fost indicat de către reclamantă ca reprezentând „suferința” provocată de agresiune. În acest sens, în finalul paragrafului al treilea din cuprinsul motivării cererii de chemare în judecată reclamanta a menționat următoarele: „iar daunele morale le solicit urmare suferinței provocate de loviturile aplicate de pârât”.

Pe parcursul procesului reclamanta nu a formulat vreo cerere de modificare a cauzei acțiunii (împrejurările de fapt și de drept pe care sunt fundamentate pretențiile solicitate) în condițiile prevăzute la art. 204 C proc civ, circumstanțe în care tribunalul constată astfel limita impusă de reclamantă în privința cauzei daunelor morale solicitate: aceste daune morale au fost solicitate pentru suferința produsă de loviturile aplicate de pârât, iar nu pentru alte consecințe ce s-au putut produce ca urmare a agresiunii.

Distincția este una importantă în raport de prevederile art. 1.381 alin. 1) și art. 1.391 Cod civil, pentru vătămarea integrității corporale sau a sănătății putând fi astfel acordate despăgubiri (daune-morale) atât pentru suferința fizică și/sau psihică resimțită de victimă, cât și pentru restrângerea posibilităților de viață socială sau familială.

Așadar, atunci când se solicită acordarea de daune morale este necesar ca partea reclamantă să indice care este prejudiciul nepatrimonial ce dorește să fie reparat, deoarece numai în raport cu acesta se examinează temeinicia pretențiilor formulate, simpla indicare a faptei ilicite nefiind suficientă în condițiile în care motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată trebuie să fie completă, ceea ce înseamnă că trebuie să cuprindă referiri și cu privire la condiția prejudiciului.

Or, atât timp cât prejudiciul reprezintă efectul negativ, rezultatul dăunător produs printr-o faptă ilicită, putând astfel exista consecințe negative pe mai multe planuri, rezultă că reclamantul trebuie să indice care dintre rezultate dăunătoare dorește să fie reparate prin introducerea acțiunii, neexistând nicio normă care să-l oblige să solicite reparație pentru toate aceste efecte negative produse.

Indicarea rezultatului dăunător ce se solicită a fi îndreptat prin reparație determină astfel limitele procesului din perspectiva cauzei acțiunii, limite ce nu pot fi depășite de către instanță. De exemplu, dacă reclamantul solicită o sumă de bani pentru costul investigațiilor și tratamentelor medicale necesare instanța nu poate acorda acea sumă de bani și pentru repararea altor consecințe negative cum ar fi, de exemplu, câștigul din muncă de care a fost lipsit acesta ca urmare a faptei ilicite, pentru acest tip de prejudiciu partea putând introduce o cerere distinctă.

Revenind la cererea de chemare în judecată din cauza de față, Tribunalul constată astfel că limita cauzei acțiunii a fost determinată de reclamantă prin termenii în care a fost motivată cererea, și anume, s-a solicitat acordarea de daune morale pentru „suferința provocată de loviturile aplicate de pârât”, iar nu și pentru alte consecințe negative ce s-au produs ca urmare a acestei fapte.

Cât privește tipul de „suferință” la care s-a referit reclamanta, dat fiind că aceasta nu a făcut nicio distincție, urmează a interpreta voința acesteia că s-a referit atât la suferința de ordin fizic (durerea fizică resimțită), cât și la suferința de ordin psihic (starea de supărare, de nervozitate, de stres, de tulburare emoțională în care s-ar fi aflat în urma faptei ilicite).

Așadar, aceasta este limita stabilită de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, iar cercetarea temeiniciei pretenției formulată de aceasta nu se poate face depășind această limită deoarece s-ar încălca principiul disponibilității și prevederile art. 22 alin. 6) C proc civ, text expus mai sus.

Este de remarcat faptul că reclamanta nu a înțeles să justifice pretenția formulată și pe împrejurarea că ar fi avut loc o restrângere a posibilităților de viață familială sau socială, ceea ce înseamnă că temeinicia pretențiilor formulate nu poate fi examinată din această perspectivă. În acest sens, art. 1391 alin. 1) Cod civil prevedere că „în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială”. Prin urmare, legiuitorul face o distincție destul de clară între categoriile de efecte negative ce pot da dreptul la reparație, partea vătămată având astfel posibilitatea să ceară despăgubiri pentru oricare dintre acestea. Însă, dacă victima înțelege să solicite despăgubiri numai pentru repararea unui anume rezultat dăunător produs de fapta ilicită atunci instanța este obligată să cerceteze temeinicia pretenției doar prin raportare la acest rezultat dăunător indicat, fiind ținută în acest sens de limitele impuse de reclamant prin conținutul cererii de chemare în judecată.

II. Exigențele legale privitoare la cererea de apel. Conținutul cererii de apel. Criticile formulate.

1) Exigențele legale privitoare la cererea de apel.

Dispozițiile legale care reglementează conținutul cererii de apel se regăsesc la art. 470 alin. 1) C proc civ, text ce are următorul conținut:

Cererea de apel

(1) Cererea de apel va cuprinde:

 a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar. Dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

b) indicarea hotărârii atacate;

c) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;

d) probele invocate în susţinerea apelului;

e) semnătura.

În ceea ce privește sintagma juridică „motive de apel”, utilizată frecvent în limbajul juridic, aceasta semnifică, în realitate, „motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul”, element al cererii de apel reglementat la art. 470 alin. 1) lit. c) C proc civ.

Prin „motive de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul” nu se înțelege nimic altceva decât criticile sau nemulțumirile pe care apelantul înțelege să le formuleze cu privire la soluția sau soluțiile pronunțate prin hotărârea sau hotărârile atacate sau cu privire la considerentele expuse în acestea, orice explicații suplimentare fiind de prisos.

A formula critici cu privire la o hotărâre nu înseamnă altceva decât a prezenta greșelile săvârșite de către instanță prin pronunțarea soluției respective, greșeli privitoare la procedura de judecată, la stabilirea situației de fapt, la raționamentele juridice folosite de instanță ori la modul de interpretare sau aplicare a legii.

O prezentare clară a fiecărui motiv de critică poate fi realizată prin utilizarea unui limbaj extrem de simplu, fiecare motiv de apel putând fi introdus prin folosirea sintagmei „în mod greșit/eronat prima instanță a reținut ….”, „în mod eronat prima instanță a dispus ….”, „în mod eronat prima instanță a interpretat proba ….”, „în mod eronat prima instanță a interpretat sau a făcut aplicarea prevederilor …” ori formule echivalente.

Din perspectiva regulilor de comunicare eficientă, atunci când apelantul consideră că există mai multe greșeli comise este recomandat ca acestea să fie prezentate structurat și cronologic, într-o ordine care să corespundă exigențelor juridice corespunzătoare în raport de circumstanțele fiecărui caz în parte, în redactarea acestor motive urmând a se utiliza, fără vreun efort deosebit, cifre, litere sau alte simboluri de delimitare.

Evident, dacă se formulează mai multe motive, acestea pot conține mai multe categorii de argumente, însă rigoarea juridică trebuie să se manifeste și în cadrul prezentării acestora, motivele, respectiv argumentele trebuind a se circumstanția unor problematici distincte și cu relevanță juridică specifică în raport de prevederile legale. De exemplu, dacă apelantul susține că în mod eronat prima instanță a stabilit o anume situație de fapt în cadrul argumentelor ce însoțesc acest motiv nu se poate plânge și de faptul că instanța a interpretat sau a aplicat incorect un text de lege, o astfel de susținere având natura juridică a unui motiv de apel distinct.

2) Conținutul cererii de apel. Criticile formulate.

Modul de prezentare a motivării apelului impune cu necesitate un efort prealabil de identificare a motivelor sintetice de apel și a delimitare de conținutul argumentelor expuse în justificarea acestora, demers util pentru a stabili ordinea de analiză a motivelor de apel. Raportat la exigențele ce ar trebui respectate în redactarea unei cereri de apel (arătate mai sus la pct. 1) Tribunalul constată că apelul declarat de pârât nu respectă standardele necesare, circumstanțe care impun acest efort prealabil.

Procedând la acest demers Tribunalul identifică următoarele motive de apel:

a) În mod greșit prima instanță a interpretat conținutul declarației martorului ....

Acest motiv de apel rezultă din cuprinsul mențiunilor din paragraful al treilea al paginii a doua unde apelantul a indicat că martora ... nu a asistat direct la incident dintre părți și nu a văzut astfel împrejurările în care s-a desfășurat conflictul dintre părți, subînțelegându-se astfel în mod implicit, dar lipsit de echivoc că prin aceste susțineri apelantul a dorit să critice interpretarea pe care prima instanță a dat-o acestei probe.

b) În mod greșit prima instanță a interpretat conținutul Ordonanței Parchetului dată în dosarul nr. 3872/P/2015.

Acest motiv de apel rezultă din cuprinsul mențiunilor din paragraful al patrulea al paginii a doua unde apelantul a indicat ce situație s-a reținut în cuprinsul acestui act, subînțelegându-se astfel în mod implicit, dar lipsit de echivoc, că prin aceste susțineri apelantul a dorit să critice interpretarea pe care prima instanță a dat-o acestei probe.

c) În mod greșit instanța a reținut fapta care a generat prejudiciul suferit de către reclamantă.

Acest motiv de apel rezultă din cuprinsul prezentării situației de fapt ce ar fi avut loc între părți, prezentare realizată de către apelant în cuprinsul primului paragraf al paginii a doua a cererii de apel și unde indică o situație de fapt diferită de cea reținută de prima instanță, respectiv că nu ar fi lovit-o pe reclamantă, ci că a împins-o pentru a respinge un atac fizic exercitat de către aceasta împotriva apelantului.

d) În mod greșit prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale în raport de situația de fapt reală prezentată de către apelant, contribuția reclamantei la comiterea faptei fiind de natură a înlătura răspunderea civilă delictuală a apelantului pârât.

e) Suma acordată de instanță cu titlul de daune materiale și morale este prea mare.

III. Cercetarea temeiniciei motivelor de apel.

1) Primul motiv de apel este întemeiat.

Astfel, examinând conținutul declarației dată de martorul ... în fața primei instanțe (fila 52) Tribunalul constată că aceasta nu a asistat în mod direct la situația conflictuală care a generat vătămarea integrității corporale a reclamantei, martora auzind doar cum reclamanta îi reproșa pârâtului că lucerna pe care acesta intenționa să o ridice de pe un teren agricol îi aparține, iar ulterior a auzit țipetele acesteia și strigăte de ajutor.

Martora a mai relatat că s-a deplasat la locul unde se afla reclamanta constatând  că aceasta prezenta semnele specifice unei căzături la pământ și că aceasta i-a spus că pârâtul ar fi îmbrâncit-o.

După cum se observă, martora nu a asistat direct la evenimentul care a determinat vătămarea integrității corporale a reclamantei și, în aceste condiții, depoziția acesteia nu putea fi reținută ca o probă concludentă pentru dovedirea faptei invocate în cererea de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 324 C proc civ.

Împrejurarea că martora a perceput în mod direct starea reclamantei imediat după evenimentul soldat cu vătămarea integrității corporale a acesteia nu este suficientă pentru a dovedi și fapta care a determinat acest rezultat, fiind evident că în dinamica evenimentelor ce pot avea loc în viața socială vătămarea integrității corporale poate fi rezultatul mai multor factori cauzali, iar nu neapărat o acțiune agresivă exercitată de către o altă persoană decât victima.

Așadar, depoziția acestei martore putea fi reținută doar în ceea ce privește producerea prejudiciului suferit de către reclamantă, iar nu și în ceea ce privește fapta ilicită invocată prin cererea de chemare în judecată.

2) Cel de-al doilea motiv de apel este întemeiat.

Astfel,  unul din principiile fundamentale ale procesului civil îl constituie principiul nemijlocirii, reglementat la art. 16 C proc civ, textul prevăzând că „probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea stabilește altfel”.

Principiul nemijlocirii obligă astfel judecătorul să-și formeze opinia pe baza probelor administrate direct în fața sa, acesta neputând prelua concluzia pe care eventuale alte organe judiciare au reținut-o prin diverse acte specifice, decât în cazurile prevăzute de lege.

În acest sens, nu există nicio dispoziție legală care să permită instanței civile preluarea concluziilor la care au ajuns organele penale prin diferite acte de competența acestora. Singurul caz relevant în acest domeniu este reglementat la art. 28 din Codul de procedură penală care se referă la autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale de condamnare  în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. În același text se prevede că „instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a nevinovăției autorului faptei ilicite”.

De asemenea, art. 1365 Cod civil stipulează următoarele:

„Instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite”.

După cum se observă, singurul caz în care instanța civilă este legată de statuările instanței penale îl reprezintă cazul hotărârii penale de condamnare, ceea ce înseamnă că, în aplicarea primei teze a art. 1365 Cod civil, instanța civilă nu este legată de actele specifice întocmite de organele de urmărire penală, indiferent de ceea ce acestea au reținut în cuprinsul lor.

Așadar, în raport de prevederile art. 1365 Cod civil și de principiul nemijlocirii în procesul civil Tribunalul constată că Ordonanța pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria ... în dosarul penal în dosarul nr. 3872/P/2015 nu putea fi considerată o „probă” concludentă pentru stabilirea faptei ilicite descrise în cererea de chemare în judecată, în realitate acest act conținând opinia unui organ de urmărire penală cu privire la conflictul dintre părți și declanșarea sau nu a răspunderii penale împotriva pârâtului.

3) Temenicia primelor două motive de apel nu este însă de natură a conduce la admiterea apelului și la schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată în condițiile în care apelantul nu s-a limitat în a formula doar aceste două critici privitoare la greșita apreciere și interpretare a probelor în baza cărora prima instanță a reținut dovedirea faptei ilicite.

Astfel, dacă apelantul ar fi formulat doar aceste două critici atunci soluția evidentă în raport de temeinicia reținută mai sus ar fi fost aceea de schimbare a soluției și în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii ca urmare a faptului că probatoriul administrat nu dovedea săvârșirea faptei ilicite imputată pârâtului prin cererea de chemare în judecată.

Formulând însă și motive suplimentare de apel prin care s-a învederat că prima instanță a reținut în mod greșit situația de fapt ce a generat vătămarea integrității corporale a reclamantei, că s-a reținut greșit îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și că s-au acorau daune morale exagerat de mari, apelantul a înțeles astfel să-și exprime voința de a devolua în întregime fondul cauzei, ceea ce înseamnă că apelul nu poate fi limitat doar la cele două prime motive găsite întemeiate, cu consecința schimbării în tot a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.

În raport de cele arătate mai sus Tribunalul constată astfel că temeinicia primelor două motive de apel nu este de natură a conduce la admiterea apelului și respingerea ca nefondată a acțiunii, instanța de apel urmând a realiza o nouă judecată asupra fondului, statuând atât în fapt, cât și în drept, astfel cum prevede art. 476 C proc civ.

Evident, „realizarea acestei noi judecăți” urmează a fi realizată nu doar pe baza probelor administrate în fața primei instanțe, ci și pe baza probelor administrate în faza de judecată a apelului.

4. Procedând astfel la realizarea unei noi judecăți, etapă în care se vor cerceta unitar și cele 3 motive de apel prin care s-a invocat faptul că s-a reținut eronat situația de fapt, că s-a apreciat greșit că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și că s-au acordat daune morale într-un cuantum prea mare, Tribunalul reține următoarele.

A. Situația de fapt ce rezultă din cuprinsul probelor administrate.

La data de 16.05.2015 între reclamantă și pârât a izbucnit un conflict privind îndreptățirea de a ridica recolta de lucernă de pe un teren agricol situat în apropierea satului ..., teren aflat în apropierea locuinței reclamantei.

Astfel, în timp ce se realiza operațiunea de încărcare a lucernei cosite în remorca unui tractor, operațiune realizată de alte persoane, reclamanta s-a deplasat la terenul respectiv solicitând încetarea operațiunii de încărcare în considerarea faptului că terenul respectiv îi aparține și este îndreptățită să beneficieze de această recoltă.

Pe acest fond, între părți a luat naștere o discuție pe tema persoanei îndreptățite să beneficieze de recolta respectivă, iar în timpul acestui conflict verbal pârâtul, încercând să o convingă pe reclamantă să părăsească locul respectiv, a atins-o cu mâinile în zona umerilor/brațelor și a împins-a ușor înspre direcția locuinței acesteia.

În acest context, reclamanta a opus rezistență acțiunii de împingere, folosindu-se de propriile brațe, ajungându-se la situația ca mâinile ambelor părți să intre în contact, moment în care pârâtul a prins mâinile reclamantei, i le-a strâns cu putere și a împins-o la sol, această căzând la pământ și lovindu-se la mâna stângă și la cap, suferind o entorsă metacarpofalangiană la mâna stângă și un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoștinței, leziuni pentru care a necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale.

Leziunile traumatice suferite au provocat reclamantei dureri fizice, acestea resimțându-se inclusiv după două zile, respectiv la data de 18.05.2015 când reclamanta a fost investigată de un medic ortoped și de un medic neurolog care au constatat această situație.

B. Probele din care rezultă situația de fapt reținută mai sus la lit. A.

Locul desfășurării incidentului dintre părți și disputa verbală ce a luat naștere între acestea cu privire la îndreptățirea de a beneficia de recolta de lucernă rezultă din cuprinsul susținerilor concordante ale părților și din declarația martorului ..., persoană care a asistat direct la incident, fiind conducătorul tractorului care avea atașată remorca în care se încărca lucerna.

Fapta pârâtului de a-i prinde reclamantei mânile, de a o strânge cu putere și a o împinge la sol cu consecința producerii leziunilor rezultă din declarația martorului ... (probă dispusă din oficiu de către instanța de apel) coroborat cu prezumția simplă a desfășurării faptei în acest mod și cu certificatul medico-legal nr. 414/18.05.2015.

a) Astfel, martorul ... a asistat în mod direct la întregul incident dintre părți, relatând instanței în mod amănunțit circumstanțele în care acesta a avut loc, respectiv sursa conflictului, modul în care acesta a evoluat și rezultatul produs. În acest sens martorul a oferit explicații detaliate despre prezența sa la locul incidentului, a relatat că între părți a intervenit o dispută verbală pe tema persoanei îndreptățite să beneficieze de recolta de lucernă, a indicat că pârâtul a împins-o ușor pe reclamantă cu intenția de a o convinge să plece spre zona locuinței, iar aceasta a exprimat o opoziție în acest sens, folosindu-se de ajutorul mâinilor.

Martorul a mai arătat că părțile și-au utilizat reciproc brațele fără să-și dea seama ce fel de acțiune exercită, însă la un moment dat a văzut cum pârâtul i-a strâns mîinile intimatei ori i le-a răsucit, reclamanta căzând la pământ și văitându-se de durere.

Instanța nu a identificat elemente specifice unui comportament disimulat sau alte rațiuni ce ar fi determinat martorul să declare mincinos, acesta oferind răspunsuri plauzibile și pertinente inclusiv cu privire la contradicțiile existente între consemnarea scrisă a declarației date de acesta în fața unui organ de poliție și cele relatate în fața instanței. De asemenea, existența unui conflict între martor și fiul pârâtului nu cosntituie un element suficient de puternic pentru a considera că declarația martorului nu corespunde adevărului.

În aceste condiții, în raport de prevederile art. 324 C proc civ, Tribunalul consideră ca fiind sinceră relatarea martorului cu privire la circumstanțele derulării conflictului dintre părți, soldat cu vătămarea integrității corporale și sănătății reclamantei.

b) O serie de elemente obiective sunt de natură conduce la reținerea de către instanță a prezumției simple că situația de fapt care a generat vătămarea integrității corporale și a sănătății reclamantei este cea reținută mai sus la lit. A.

Astfel, lovirea reclamantei de un corp dur cu consecința producerii unor leziuni constituie un fapt cert ce s-a produs la data de 16.05.2015 la un teren agricol unde a luat naștere un conflict verbal între părți, fapt recunoscut inclusiv de către pârât, poziția părților fiind diferită în privința modului în care s-a produs contactul cu suprafața dură.

În acest sens, poziția reclamantei exprimată atât prin declarații judiciare și  extrajudiciare, respectiv prin actele de procedură îndeplinte în dosarul de față, a fost în sensul că acest contact al corpului său cu o suprafață dură a fost urmarea directă a unei acțiuni violente exercitată de către pârât, neconcordanțe existând doar în privința modalității în care s-a produs această acțiune violentă.

Astfel, la data de 18.05.2015 reclamanta a declarat în fața medicului legist că a fost prinsă de mâini de către pârât, că acesta i-a răsucit mâinile și că a îmbrâncit-o (fila 9 dosar prima instanță), aceeași situație de fapt fiind menționată de către reclamantă și în alte declarații extrajudiciare, respectiv în reclamația depusă la poliție  la data de 07.07.2015 (fila 25 dosar apel) și în cadrul audierii din 11.07.2015 (fila 28).  Această situație de fapt a fost prezentată și instanței de apel cu ocazia lămuririlor cerute la data de 06.06.2017, singura neconcordanță în privința modalității de producere a contactului identificându-se în cuprinsul cererii de chemare în judecată unde reclamanta prezintă o versiune diferită a modului de producere a contactului generator de leziuni, susținând că pârâtul „m-a lovit”. Dat fiind însă că cererea de chemare în judecată este redactată de către avocatul reclamantei și că rezultă fără echivoc intenția acesteia de a solicita daune pentru evenimentul cauzator de leziuni traumatice din 16.05.2015, tribunalul consideră că această singură inadvertență în poziția reclamantei nu este una majoră, putând fi justificată de existența unui proces defectuos de comunicare între reclamantă și apărătorul său ori de neînțelegerea de către acesta din urmă a diferenței dintre noțiunea de „lovire” și „alte acte de violență” care pot cauza vătămări ale integrității corporale, cum ar fi împingerea, îmbrânceala, etc.

Așadar, se constată că începând cu data de 16.05.2015 reclamanta a dat declarații constante cu privire la evenimentul ce a generat contactul corpului său cu o suprafață dură, indicând ca factor cauzator conduita agresivă exercitată de către apelantul-pârât.

În schimb, declarațiile date de către pârât sunt contradictorii. Astfel, audiat de organele de poliție la data de 11.12.2015 (filele 26-27), pârâtul a declarat că reclamanta s-a urcat pe proțapul remorcii atașate tractorului, iar când acesta s-a apropiat pentru a dezlega remorca, reclamanta s-a agățat cu mâinile de hainele pârâtului, acesta retrăgându-se, iar reclamanta dezechilibrându-se și căzând pe sol. Prin cererea de apel prezintă o versiune diferită a incidentului, susținând că reclamanta ar fi încercat să-l lovească, iar el a reușit să se apere de lovitura aplicată, imobilizând mâna stângă a reclamantei pe care a reușit să o împingă la sol. Solicitându-i-se lămuriri la termenul din 06.06.2017, apelantul-pârât a prezentat o a treia versiune a desfășurării evenimentelor, susținând că nu a existat nici un contact fizic între el și intimata-reclamantă, că aceasta ar fi gesticulat cu mâinile prin aer ca și cum s-ar fi repezit la gâtul lui, însă nu l-a atins și nici el nu a atins-o, reclamanta căzând de pe proțapul remorcii.

După cum se observă, pozițiile exprimate de către pârât diferă în mod semnificativ între ele.

În aceste condiții, contrarietatea pozițiilor exprimate de către pârât constituie un element obiectiv care, coroborat cu natura și locul producerii leziunilor pe corpul reclamantei, cu conduita procesuală adoptată pe plan probator (apelantul pârât neînțelegând să propună audierea ca martori a persoanelor care au asistat în mod direct la incident) și cu poziția constantă pe care a avut-o reclamanta în toate declarațiile sunt suficiente a conduce la reținerea prezumției simple că evenimentul generator al leziunilor este cel reținut de instanță la lit. A de mai sus.

De asemenea, la aceste elemente obiective indicate se mai adaugă și un altul, și anume, reacția firească, acceptabilă și rezonabilă a persoanei care este acuzată de săvârșirea unei fapte pe care nu a comis-o, și anume, aceea de a oferi o explicație constantă ori de câte ori este solicitată să ofere explicații ori este nevoită să parcurgă diverse proceduri judiciare, precum și efortul de a administra orice probă accesibilă pentru a dovedi situația de fapt reală. Or, după cum s-a arătat, pârâtul nu a manifestat un astfel de comportament, circumstanță obiectivă care se adaugă celorlalte și care conduce la reținerea prezumției  de mai sus.

C. Argumente pentru care celelalte probe administrate nemijlocit la dosar nu sunt de natură a conduce la o altă situație de fapt decât cea menționată la lit. A sau la situația invocată prin cererea de apel.

a) Martorul ..., audiat la data de 05.09.2017 la propunerea apelantului-pârât, a declarat că s-ar fi aflat la o distanță de aproximativ 100 de metri de locul incidentului dintre părți și că a văzut la un moment dat cum părțile se îmbrânceau reciproc folosind brațele, iar la un moment dat a văzut cum reclamanta a căzut la pământ. Martorul a mai oferit și explicații cu privire la declarațiile diferite date la poliție, învederând că a declarat ca martor în fața organului de cercetare penală că a văzut-o pe reclamantă pe proțapul remorcii, întrucât acest fapt i-ar fi fost relatat de către tractorist. De asemenea, a explicat că a declarat la poliție că reclamanta făcea afirmații jignitoare la adresa pârâtului întrucât a bănuit că asta se întâmpla.

Indiferent de nivelul de sinceritate al acestui martor, Tribunalul constată că acesta nu a confirmat niciuna dintre variantele avansate de către pârât. Astfel, martorul nu a confirmat varianta prezentată de către pârât în fața poliției, și anume, că reclamanta s-ar fi dezechilibrat de pe proțapul remorcii în timp ce l-a apucat pe pârât de haine și acesta s-a retras. De asemenea, nu a confirmat versiunea indicată prin cererea de apel, respectiv că reclamanta i-ar fi aplicat o lovitură, iar pârâtul s-a apărat, prinzând-o de mâna stângă și împingând-o la sol. Totodată, nu a confirmat nici versiunea prezentată de către pârât în fața instanței de apel la termenul din 05.09.2017, respectiv că nu ar fi fost nici un contact fizic între părți și reclamanta ar fi căzut de pe proțapul remorcii.

În raport de conținutul declarației acestui martor, chiar fără a fi necesar să se realizeze o evaluării a sincerității sale, Tribunalul constată că acesta nu a relatat o situație de fapt diferită semnificativ de cea reținută de către instanță, martorul declarând că ar fi văzut părțile îmbrâncindu-se și că în urma acestui proces reclamanta a căzut la pământ, versiune total diferită de cea prezentată de către pârât.

b) Înscrisurile depuse de către apelant la dosar în faza de judecată a apelului (filele 90 - 98) se referă la existența unor litigii între martorul ... și un fiu al apelantului pârât. Așadar, aceste probe nu au nicio relevanță în privința faptei ilicite imputate pârâtului prin cererea de chemare în judecată.

c) Pârâtul nu a înțeles să administreze alte probe pe parcursul judecății din care să rezulte o eventuală situație de fapt diferită de cea reținută de către instanță la lit. A de mai sus.

Toate declarațiile date de alte persoane în cadrul procesului penal ce s-a pornit în legătură cu incidentul din 16.05.2015 nu pot fi luate în considerare în dosarul de față întrucât s-ar încălca principiul nemijlocirii administrării probelor, principiu reglementat la art. 16 C proc civ. Dacă apelantul pârât dorea să fie audiate ca martor și alte persoane, inclusiv cele care au fost audiate la poliție nimic nu îl împiedica să formuleze cerere în acest sens.

d) Așadar, apelantul pârât nu a dovedit prin probele administrate în faza de judecată a apelului situația invocată prin cererea de apel, și anume, că ar fi îmbrâncit- pe reclamantă la pământ pentru a se apăra de o lovitură pe care aceasta a intenționat să i-o aplice.

D. Cercetarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.

a) În raport de situația de fapt reținută mai sus la lit. A Tribunalul constată că este îndeplinită prima condiție de incidență a răspunderii civile delictuale.

Astfel, fapta pârâtului de a o apuca de mâini pe reclamantă, a o strângă și a o împinge la pământ cu consecința vătămării integrității corporale a acesteia constituie o faptă ilicită, fiind interzisă de art. 61 Cod civil care garantează și ocrotește integritatea fizică și sănătatea unei persoane.

b) De asemenea, sunt îndeplinite și celelalte 3 condiții de atragere a răspunderii delictuale, fapta săvârșită de către pârât generând leziuni traumatice reclamantei și care i-au provocat dureri fizice, așadar un prejudiciu de natură nepatrimonială (prejudiciu moral).

Între faptă și prejudiciu există o evidentă legătură de cauzalitate, iar vinovăția pârâtului este indiscutabilă, acesta comițând fapta cel puțin cu intenție indirectă, întrucât în momentul în care a efectuat manevra de împingere la sol a reclamantei s-a aflat în situația cel puțin de a accepta posibilitatea ca aceasta să sufere leziuni traumatice în urma contactului brusc cu solul.

E. Cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru repararea prejudiciului moral invocat prin acțiune.

a) În examinarea acestei problematici Tribunalul nu poate porni fără să amintească considerentele expuse mai sus la pct. I, pct. 2) referitoare la limitele procesului de față determinate de conținutul cererii de chemare în judecată.

Astfel, după cum s-a arătat, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat acordarea de daune morale doar pentru „suferința” provocată de loviturile aplicate de pârât. În condițiile în care s-a reținut mai sus la lit. A că pârâtul nu i-a aplicat reclamantei nicio lovitură urmează a se interpreta voința reclamantei în sensul că solicită daune morale pentru suferința produsă de leziunile corporale generate de contactul reclamantei cu solul în urma acțiunii de împingere realizată de către pârât.

Dat fiind că reclamanta nu a înțeles să solicite daune morale și pentru pentru restrângerea posibilităților de viață socială sau familială Tribunalul reține că acest tip de prejudiciu moral nu poate fi examinat și luat în considerare pentru stabilirea reparației.

Prin urmare, în raport de limitele procesului de față, sunt cu totul inutile toate probele administrate de către reclamantă pentru a dovedi starea socio-familială în care s-a aflat ulterior ulterior evenimentului din 16.05.2015, respectiv că nu a mai putut să-și exercite în condiții normale îndatoririle casnice în gospodărie și în raport cu soțul său și că a trebuit să apeleze la ajutorul fiicei sale, aceste chestiuni fiind străine de conceptul de „suferință” invocat drept temei pentru solicitarea de daune morale.

b) Examinând probatoriul administrat la dosar și evaluând în echitate, Tribunalul reține că suma ce se cuvine a fi acordată reclamantei pentru repararea prejudiciului moral constând în suferința produsă de leziunile traumatice este de 3.500 lei.

Criteriile avute în vedere de instanță pentru a aprecia cu privire la caracterul just al acestei sume sunt următoarele:

- natura suferinței cauzată reclamantei, fiind dovedită doar o suferință fizică, durerea, iar nu și una de ordin psihic (tulburarea echilibrului emoțional, stare de stres, angoasă, etc)

- natura și conținutul leziunilor suferite, fiind vorba despre o entorsă metacarpofalangiană la mâna stângă și un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoștinței, așadar traumatisme ce pot fi considerate minore în comparație cu ansamblul afecțiunilor și leziunilor cauzatoare de durere fizică de care poate suferi  persoană;

- numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare: 6-7 zile îngrijiri medicale;

- gradul de durere fizică  resimțit în urma traumatismelor suferite în comparație cu  gradul de durere fizică generat de leziuni corporale de o gravitate mărită, leziuni ce se produc și se pot produce în contextul desfășurării relațiilor sociale ca urmare a unor acte de violență, accidente auto, etc. În acest sens Tribunalul reține că durerea fizică resimțită de către reclamantă nu poate fi considerată una profundă, deosebită și care a persistat o durată lungă de timp, prin comparație cu durerea fizică generată de alte tipuri de leziuni corporale (tăieri, striviri, rupturi de organe, etc). În plus, exceptând dovezile medicale eliberate la 18.05.2015 în care se atestă că reclamanta acuza dureri la mâna stângă și cefalee difuză, nu au mai fost administrate alte probe din care să rezulte că durerile generate de leziunile suferite la 16.05.2015 au persistat o durată mare de timp. De altfel, dacă prin natura lor leziunile ar determinat dureri cu persistență în timp atunci cu certitudine numărul de zile de îngrijiri medicale ar fi fost unul mai mare. Susținerea martorului ... în sensul că ar fi văzut-o pe reclamantă cu aparat gipsat timp de o lună de zile nu poate fi considerată una veridică în raport de tratamentul medical recomandat reclamantei de medicul ortoped, și anume, purtarea unei fașe elastice timp de 7 zile. În plus, se constată că reclamanta nu a depus dovezi că ar fi efectuat o radiografie a mâinii și nici nu a depus o dovadă certă că ar fi purtat aparat gipsat, dovadă ce s-ar fi putut obține cu ușurință de la unitatea medicală care ar fi aplicat această procedură, dacă aceasta ar fi avut loc. Nu există nicio dovadă sau informații relevante cu caracter medical din care să poată fi reținută concluzia că traumatismele suferite de reclamantă la data de 16.05.2015 au generat o durere de o intensitate cu mult mai mare decât cea firească ori pe o perioadă mai lungă de timp ca urmare a faptului că reclamanta suferea de azbestoză, deci o afecțiune medicală a plămânilor, o prezumție în acest sens neputând fi reținută de către instanță atât timp cât este vorba despre un domeniu specializat și nici nu sunt indicate informațiile sau elementele obiective privitoare la modul de manifestare a acestei boli și cum poate influența gradul de durere fizică resimțită ca urmare a leziunilor suferite în data de 16.05.2015;

- faptul că suma de 3.500 lei reprezintă o valoare economică suficient de importantă în plan economic prin raportare la nivelul vieții sociale în România, ea situându-se în jurul a 3 salarii minime nete lunare pe economia națională, putându-se reține astfel existența unui juste măsuri în aprecierea cuantumului sumei prin raportare la mediul social în care trăiesc părțile;

- faptul că suma ce se acordă cu titlu de daune morale trebuie să fie una justă, echitabilă în raport cu circumstanțele concrete privitoare la natura prejudiciului produs, neputând constitui o sursă de îmbogățire fără justă cauză, suma de 6.000 lei solicitatâ de către reclamantă prin acțiune depășind limitele rezonabilității necesare în raport cu tipul de prejudiciu moral pe care s-a întemeiat.

F. Cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru repararea prejudiciului material invocat prin acțiune.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar în fața primei instanțe Tribunalul constată că s-a dovedit efectuarea de cheltuieli în sumă de 333 lei pentru investigații și tratamente medcale specifice necesare și utile pentru însănătoșirea reclamantei.

5. În raport de considerentele expuse mai sus la pct. 4 Tribunalul reține că apelul formulat în cauză are drept consecință schimbarea soluției dispusă de prima instanță doar în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, precum și înlocuirea în mod corespunzător a considerentelor expuse de prima instanță cu privire la situația de fapt, la prejudiciul produs și la cuantumul despăgubirilor necesare pentru repararea tipului de prejudiciu moral invocat prin cererea de chemare în judecată.

IV. Soluția instanței de apel.

A. Cu privire la apelul formulat în cauză.

În raport de cele arătate mai sus la pct. III, pct. 1) – 5) și luând în considerare prevederile art. 476 și 480 C proc civ Tribunalul urmează să admită apelul și să dispună schimbarea în parte a sentinței civile apelate, în sensul că suma pe care pârâtul trebuie să o plătească reclamatei este de 3.833 lei în loc de 6.333 lei, sumă compusă din 333 lei daune materiale și 3.500 lei daune morale.

Schimbarea în parte a sentinței are drept consecință doar înlocuirea paragrafului 2 al dispozitivului sentinței apelate, iar nu și modificarea în vreun fel a paragrafului 3 prin care s-a dispus obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în primă instanță, această obligație menținându-se.

B. Cu privire la cererea de cheltuieli de judecată formulată de către intimată.

Intimata ... a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1.100 lei cu titlul de onorariu avocat pentru faza de judecată a apelului, astfel cum rezultă din chitanța de plată depusă la fila 11 dosar.

Potrivit art. 453 C proc civ:

Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Tribunalul constată că în raport de cele arătate la pct. III apelantul poate fi considerat că a câștigat numai „în parte” cererea de apel, soluția dispusă de instanță fiind de schimbare în parte a soluției, iar nu de schimbare în totalitate, astfel cum a solicitat în principal apelantul prin cererea de apel.

În aceste condiții, ambele părți pot fi considerate că se află în poziția de a fi câștigat „în parte” procesul în faza de apel, respectiv apelantul în ceea ce privește diminuarea sumei cu 2.500 lei, iar intimata în ceea ce privește menținerea sumei de 3.833 lei.

Așadar, în raport de prevederile art. 453 alin. 2) C proc civ, ambele părți sunt îndrituite la cheltuieli de judecată în apel, în raport de partea de proces ce poate fi considerată „câștigată”.

După cum s-a arătat, se poate considera că intimata a „căștigat” în privința sumei de 3.833 lei și că a „pierdut” în privința sumei de 2.500 lei.

Luând în considerare onorariul plătit apărătorului în faza de judecată a apelului și evaluând în echitate suma ce poate fi acordată cu titlul de cheltuieli pentru partea de proces considerată „câștigată” prin menținerea soluției primei instanțe, respectiv prezumția că și apelantul a suportat cheltuieli pentru serviciul de asistență juridică de care a beneficiat, Tribunalul apreciază că suma ce se cuvine intimatei este de 500 lei, urmând a fi obligat apelantul la plata acesteia.

Domenii speta

Spete similare