Condiţiile de exercitare a recursului incident. Limitele pe care legea le conferă dreptului de proprietate privată a unităţilor administrativ teritoriale. Nelegalitate constituire drept de superficie prin atribuire directă.

Prin sentinţa nr. 427/2018 din data de 25 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 4650/101/2017 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta Instituţia Prefectului x, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local x, SC y. S-a anulat hotărârea nr. 127/27.04.2017 adoptată de Consiliul Local x.

Împotriva sentinţei nr. 427/2018 din data de 25 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 4650/101/2017, au formulat recurs pârâtul x şi, ulterior, recurs incident pârâta S.C. y

În motivarea recursului, recurentul pârât x a susținut că, în mod nelegal, instanța de fond a admis acțiunea formulată de Instituția Prefectului si a dispus anularea hotărârii nr. 127 din 27.04.2017, cu aplicarea greșita a normelor de drept material incidente in cauza, respectiv art. 119 și următoarele din Legea 215/2001, art. 693-702 C. civ., ceea ce face incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1, punctul 8.

La data de 04.09.2018 intimatul reclamant Prefectul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În motivarea recursului incident de la 17.09.2018, recurenta pârâtă S.C. y a menționat că aderă la recursul declarat de Consiliul Local x.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 491, raportat la art. 488 alin. 1 pct. 6 si pct. 8 C.proc.civ. si art. 20 din Legea nr. 554/2004 actualizată. Având in vedere aspectele menționate, recurenta pârâtă S a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței nr. 427/25.05.2018 şi pe fond respingerea acțiunii formulate de Instituția Prefectului, întrucât este neîntemeiată.

La data de 03.10.2018 recurentul pârât Consiliul Local x a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului incident.

La data de 18.10.2018 intimatul reclamant Prefectul a formulat întâmpinare la recursul incident formulat de pârâta S.C. x solicitând respingerea recursului incident ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat şi neîntemeiat.

Analizând cu prioritate excepţia netimbrării recursului incident şi excepţia inadmisibilităţii recursului incident, în temeiul art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, aplicabil în recurs potrivit art. 494 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Analizând excepţia netimbrării recursului incident, Curtea constată că excepţia invocată este neîntemeiată, întrucât taxa judiciară de timbru a fost depusă la instanţă la data de 09.11.2018, anterior termenului de judecată la care s-a invocat excepţia, însă a ajuns la dosar după terminarea şedinţei de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului incident invocată de intimatul reclamant Prefectul prin întâmpinare, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 491 din Noul Cod de procedură civilă „(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile. (2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător.”

Din prevederile art. 491 N.C.proc.civ. rezultă că recursului incident îi sunt aplicabile reglementările anterior citate din procedura apelului, dar cu observarea dispoziţiilor speciale din procedura recursului, precum şi faptul că recursul incident se exercită doar dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 472 şi art. 473 N.C.proc.civ.

Din prevederile art. 472 N.C.proc.civ. rezultă că recursul incident este o manifestare de voinţă care aparţine în exclusivitate acelei părţi din proces care a dobândit deja calitate de intimat, această calitate putând aparţine tuturor celor care au fost părţi în primă instanţă şi împotriva cărora s-a exercitat recursul principal.

Scopul recursului incident este acela de a obţine „schimbarea hotărârii primei instanţe”, intimatul trebuind astfel să justifice un interes pentru a-l exercita. Aprecierea interesului intimatului, în condiţiile specifice de exercitare a recursului incident, trebuie să se facă nu numai în raport cu dispozitivul hotărârii atacate prin care nu i s-a dat satisfacţie ori i s-a dat numai o satisfacţie parţială, dar şi în raport cu ceea ce se cere prin recursul principal, pe care se grefează cel incident.

Recursul incident poate fi exercitat împotriva unor dispoziţii din hotărâre care n-au făcut obiectul recursului principal sau el poate fi exercitat chiar dacă recursul principal a fost limitat numai la anumite dispoziţii din hotărâre.

Recursul incident se formulează de intimat împotriva recurentului principal, motivele sale de recurs neputând conţine cereri noi întrucât se opun dispoziţiile ar. 494 raportat la art. 478 alin. 3 N.C.proc.civ.

Recursul incident se formulează în cadrul procesului în care se judecă recursul făcut de partea potrivnică. În speţă, partea potrivnică este intimatul reclamant Prefectul, însă recursul este formulat de pârâtul Consiliul Local x, deci nu de partea potrivnică pârâtei S.C. y, ci de cel care la fond a avut aceeaşi poziţie procesuală, aceea de pârât.

În cazul de faţă, prin recursul incident, pârâta ar fi trebuit să aducă critici pe care nu le putea formula pe calea apărărilor faţă de recursul declarat de Consiliul Local x, însă prin acest recurs incident nu se aduc critici raportate la cele susţinute de recurentul pârât Consiliul Local, ci se susţin criticile formulate de recurentul pârât Consiliul Local în recursul său.

Pe de altă parte, deşi hotărârea instanţei de fond îi era total nefavorabilă, pârâta S.C. y nu a formulat un recurs principal în termenul legal. Prin recursul incident pârâta aduce critici sentinţei fondului, critici care ar fi putut face obiectul unui recurs principal, însă pe care pârâta nu l-a formulat în termenul legal.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii recursului incident invocată de intimatul reclamant Prefect prin întâmpinare este întemeiată, astfel că recursul incident va fi respins ca inadmisibil în temeiul art. 496 alin. 1 N.C.proc.civ.,

Prin declararea ca inadmisibil a recursului incident, nu mai pot fi analizate susţinerile din cererea de recurs incident formulate de pârâta S.C. y.

Analizând recursul declarat de recurentul pârât Consiliul Local x, Curtea reţine următoarele:

Recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din art. 488 din Noul Cod de procedură civilă care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Examinarea situaţiei de fapt nu este atributul instanţei de recurs. Instanţa de recurs nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii instanţei de fond. Instanţa de recurs nu trebuie să se preocupe de situaţia de fapt, ci numai de problemele de drept, verificările de fapt fiind incompatibile cu structura recursului.

Criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia. Cum în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o reluare a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecății este exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate de instanţa de fond.

Argumentele aduse în sprijinul motivului de recurs referitor la interpretarea probelor, demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanţă cu cerinţele motivelor de nelegalitate, ci evidenţiază nemulţumirea recurentului sub aspectul în care instanţa a înţeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenţei instanţei de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 N.C.proc.civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Potrivit art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., indicat de recurentul pârât în cererea de recurs, „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită.

Criticile referitoare la faptul că instanţa de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 119, art. 120 şi art. 121 din Legea nr. 215/2001 sunt nefondate, întrucât, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei, instanța de fond nu a menţionat aceste prevederi legale atunci când a motivat sentința. De altfel, recurentul nu aduce critici concrete sub acest aspect, întrucât fie susţine că sunt aplicabile aceste dispoziţii, fie că instanţa de fond le-a aplicat greşit.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 215/2001 „(1) Prezenta lege reglementează regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.”

Potrivit 36 alin. 5 lit. b din Legea nr. 215/2001, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. 2 lit. c, respectiv administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului, consiliul local „hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în condiţiile legii;”

Potrivit art. 123 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 215/2001 „(1) Consiliile locale şi consiliile judeţene hotărăsc ca bunurile ce aparţin domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judeţean, în condiţiile legii. (2) Vânzarea, concesionarea şi închirierea se fac prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii.”

De asemenea, potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 „(1) Terenurile aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, destinate construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitaţie publică, potrivit legii, în condiţiile respectării prevederilor documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea realizării de către titular a construcţiei”.

Potrivit art. 693 alin. 2 din Codul civil „(1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă. (2) Dreptul de superficie se dobândeşte în temeiul unui act juridic, precum şi prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.”

Sintagma „în condiţiile legii” din dispoziţiile legale arătate presupune o reglementare legală a modului de atribuire a terenurilor din domeniul privat.

În speţă, calea aleasă de recurentul pârât Consiliul Local pentru adoptarea H.C.L. este improprie şi contrară limitelor pe care legea o conferă dreptului de proprietate privată a unităţilor administrativ teritoriale, recurentul pârât neputând constitui un drept de superficie prin atribuire directă.

De altfel, pârâta SC y a solicitat concesionarea terenului, prin cererea nr. 18726/23.09.2016 (fila 65 verso dosar fond).

În speţă, nu s-a criticat oportunitatea luării deciziei de către recurentul pârât cu privire la adoptarea H.C.L., ci s-a criticat legalitatea acestei hotărâri la momentul adoptării acesteia, susţinerea recurentului pârât pe acest aspect fiind nefondată.

Faptul că o hotărâre de consiliu local este în mod corect sau nu întemeiată în drept, este un aspect ce ţine de controlul legalității actului administrativ respectiv, control care se exercită de către instanţa de judecată, și care, în speța de faţă, a fost exercitat, instanţa de fond apreciind corect că H.C.L. atacată este nelegală.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, la adoptarea hotărârii, nu au fost respectate dispoziţiile legale privind administrarea domeniul privat al U.A.T.-ului.

Instanţa de fond a fost învestită cu analizarea legalităţii hotărârii care a fost emisă de Consiliul Local în virtutea prerogativelor conferite de Legea nr. 215/2001, legalitate ce poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ.

Ceea ce a analizat instanţa de fond este legalitatea adoptării hotărârii de consiliu local raportat la dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 215/2001 care constituie cadrul general al atribuţiilor pe care le poate exercita consiliul local. Această analiză s-a făcut inclusiv prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public, conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nicio acţiune care nu îi este în mod expres permisă.

Susţinerea referitoare la faptul că prin adoptarea hotărârii Consiliul Local x nu a făcut altceva decât să-şi exercite atribuţiile legale va fi înlăturată, întrucât prezumţia de legalitate prin care este subînţeleasă condiţia actului administrativ de a corespunde legii este o prezumţie relativă, care se află la baza regimului juridic al actului administrativ, caracterul ei relativ rezultând din faptul că ea poate fi răsturnată în cazul în care actul administrativ a fost atacat în faţa instanţei de contencios administrativ, iar aceasta constată nelegalitatea lui.

Motivele invocate în cererea de recurs nu constituie temeiuri suficiente pentru menţinerea hotărârii de consiliu atacate, atâta vreme cât aceasta a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale, instanţa de fond reţinând corect şi legal situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată fiind temeinică şi legală.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 N.C.proc.civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

(Decizia nr. 3812 de la 26 noiembrie 2018 - Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, rezumat judecător Liliana Mădălina Dună)

Domenii speta

Spete similare