Plângere contravenţionala

Sentinţă civilă 8 din 15.01.2019


Pe rol judecarea plângerii contravenţionale formulată de către contestatorul D. D. I. împotriva procesului verbal de contravenţie seria ... nr......  încheiat de Poliţia oraş O.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică lipsă părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Şedinţa de judecata a fost înregistrata prin mijloacele tehnice audio, potrivit dispoziţiilor art. 231 alin. 2) Cod procedura civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că:

- obiectul cauzei – plângere contravenţională

- judecarea cauzei - fond;

Preşedintele completului, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 al.1 noul Cod proc. civilă, închide dezbaterile şi în baza art. 394 Cod procedură civilă, reţine cauza spre soluţionare.

Deliberând asupra plângerii contravenţionale de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de …. sub nr. …., petentul D. D. I în contradictoriu cu intimatul IPJ C S - Poliţia O., a solicitat instanţei anularea procesului verbal de contravenţie seria .. nr. .... întocmit de Poliţia O., exonerarea de la plata amnezii în sumă de … lei, iar în subsidiar solicită înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea ,,Avertismentului,,. 

În fapt, petentul arată că a fost sancţionat contravenţional  cu suma de 2175 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 121 alin 1  şi art. 147 alin 1 .  din HG 1391/2006 reţinându-se în sarcina sa, că la data de 20.06.2018, orele 10,39  a condus auto cu numărul de înmatriculare.. pe ,pe DJ 581 în loc. T.M fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 100 km/h, pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km /h. Totodată nu a avut asupra sa carte de identitate.

În motivare plângerii petentul a arătat că nu se consideră vinovat de săvârşirea contravenţiei. Mai mult decât atât, arată că procesul verbal de contravenţie nu întruneşte condiţiile deformă prevăzute de lege, iar sub aspectul temeiniciei  solicită instanţei de judecată a se constata că procesul verbal de contravenţie nu poate face,prin el însuşi, dovada existenţei faptei şi vinovăţiei, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârşirea contravenţiei. Prin urmare petentului nu i se poate impune sarcina dovezii celor constatate prin procesul verbal a cărui anulare o solicită. De asemenea solicită a i se pune în vedere intimatului să depună autorizaţie de operator radar valabilă pentru agentul de poliţie care a constatat care a constatat săvârşirea faptei contravenţionale,ordinul de zi al agentului de poliţie, certificatul de omologare al aparatului radar.

În drept au fort invocate dis part. 21 alin 3,art. 7 alin 3 din OG 2/2001.

Cererea a fost legal timbrată în conformitate cu disp. OG 80/2013 cu suma de 20 lei.

La data de.... organul constatator IPJ C.-S  , a depus întâmpinare la plângerea contravenţională  prin care solicită respingerea plângerii contravenţionale ca nefondată şi menţinerea procesului verbal de constatare a contravenţiei ca temeinic şi legal.

În fapt  arată că, petentul  D.D. I.  a fost sancţionat contravenţional  cu suma de  2175  lei , pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 121 alin 1  şi art. 147 alin 1 .  din HG 1391/2006 reţinându-se în sarcina sa, că la data de ...., orele .....  a condus auto cu numărul de înmatriculare .... pe ,pe DJ ... în loc. T. M. fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 100 km/h, pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km /h. Totodată nu a avut asupra sa carte de identitate.

Sub aspectul legalităţii procesului verbal de contravenţie acesta este întocmit cu respectarea prevederilor legale respectiv art. 17 din OG 2/2001 sub sancţiunea nulităţii absolute.

Cu privire la motivele invocate de petent în susţinerea plângerii contravenţionale  aceste sunt neîntemeiate deoarece procesul verbal este temeinic întocmit,agentul constatator a respectat dispoziţiile legale şi a întocmit actul sancţionator în conformitate cu acestea nefiind lovit de nulitate absolută fiind cuprinse toate menţiunile obligatorii făcându-se aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 16 din OG 2/2001.

De asemenea fapta este descrisă de agentul constatator în amănunt făcând posibilă încadrarea acesteia în dispoziţiile legale.

În conformitatea cu disp.  art. 109 alin 1 din OUG 195/2002 constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se face direct de  către agentul constatator,iar potrivit alin 2 al aceluiaşi articol constatarea contravenţiei se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnic certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. În speţa de  faţă, constatarea faptei contravenţionale săvârşite de către petent s-a făcut cu ajutorul aparatului radar, măsurătorile şi înregistrările au fost efectuate conform dispoziţiilor NML 021-05,iar întocmirea procesului verbal de contravenţie a fost efectuată de poliţistul rutier U. L. Ş. , conform art. 181 din HG 1391/2006.

Mai apreciază că  tolerarea  săvârşirii unor astfel de  fapte de acest gen  şi nesancţionarea pecuniară a acestora poate determina  agravarea fenomenului şi în acest mod dispoziţiile legale nu  îşi mai  ating finalitatea pentru care au fost  edictate

Din procesul verbal de contravenţie rezultă clar locul săvârşirii contravenţiei. Şi-n consecinţă, sub aspect formal, procesul verbal este încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 din OG 2/2001 vizând menţiunile esenţiale şi necesare pentru validitatea actului. Mai mult decât atât ,petentul nu a făcut dovada contrarie a aspectelor menţionate în cuprinsul actului sancţionator.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art.205 C.pr.civ.

Intimata prin întâmpinare a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.

În faza de cercetare judecătorească s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv: copia după procesul verbal contestat, originalul procesului verbal de contravenţie, raportul din data de ..... întocmit de agent de poliţie U. L. Ş.,copie buletin verificare metrologică, atestat operator, istoric sancţiuni.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Petentul  D. D. I.  a fost sancţionat contravenţional  cu suma de  2175  lei , pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 121 alin 1  şi art. 147 alin 1 .  din HG 1391/2006 reţinându-se în sarcina sa, că la data de ..., orele ..  a condus auto cu numărul de înmatriculare .. pe ,pe DJ .. în loc. T. M. fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 100 km/h, pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km /h. Totodată nu a avut asupra sa carte de identitate.

În conformitatea cu disp. art. 109 alin 1 din OUG 195/2002 constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se face direct de  către agentul constatator,iar potrivit alin 2 al aceluiaşi articol constatarea contravenţiei se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnic certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

În speţa de  faţă, constatarea faptei contravenţionale săvârşite de către petent s-a făcut de organul constatator.

Procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în prezenţa contestatorului care a refuzat semnarea acestuia.

Conform prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii.

Sub aspectul legalităţii, instanţa constată că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispoziţiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa, verificând raportul organului constatator, confirmă cele reţinute în procesul verbal de contravenţie.

 Totodată, verificând actul constatator prin prisma disp. art. 16 şi art. 19 din OG 2/2001, observă că acesta a fost încheiat cu respectarea cerinţelor legale în materie şi nu sunt incidente disp. art. 17 din acelaşi act normativ.

Prezumţia de veridicitate si autenticitate este însă una relativă, fiind permisa de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigura accesul la justiţie si dreptul la un proces echitabil (cauza Anghel vs. România, 4 octombrie 2007).

Sarcina probei în procedura soluţionării plângerii contravenţionale revine contravenientului, iar nu agentului constatator, împrejurare care nu încalcă dreptul la un proces echitabil sau prezumţia de nevinovăţie, întrucât plângerea contravenţională presupune o judecată contradictorie cu toate garanţiile procesuale care decurg din aceasta.

 Prin exercitarea plângerii contravenţionale cel dintâi supune instanţei legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, motivele de nelegalitate putând fi analizate de instanţă din oficiu.

Chiar în lipsa invocării unor astfel de motive, petentului i se recunoaşte posibilitatea de a administra probe sub aspectul temeiniciei actului sancţionator (al situaţiei de fapt expuse), menţiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară numai în cazul în care procesul-verbal este susţinut de dovezile în baza cărora s-a întocmit.

Prin urmare, petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situaţia în care probele administrate de organul constatator pot convinge  instanţa în privinţa vinovăţiei contravenientului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În cauza de faţă, instanţa constată că cele menţionate în cuprinsului actului de sancţionare corespund realităţii.

Petentul nu a adus nici un argument şi nici o probă în susţinerea plângerii sale contravenţionale, iar din depoziţia martorei audiate nu s-a putut stabili cu certitudine comiterea faptei astfel cum a fost indicată de petent.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, instanţa constată că aceasta s-a realizat corect, fapta prezentând un grad de pericol social ridicat, amenda aplicată fiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei.

În consecinţă, raportat la considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, având în vedere că prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost răsturnată, în temeiul art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanţa urmează să respingă plângerea contravenţională formulată de petent ca nefondată, dispunând menţinerea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria ...nr. ... din .. întocmit de Poliţia O.

Respinge  ca nefondată plângerea contravenţională formulată de petentul D. D. I., domiciliat în .... împotriva procesului verbal de contravenţie seria ..nr. .. încheiat de Poliţia oraş O .

În baza disp. art. 34 alin. 2 din O.G.2/ 2001, modificat şi completat, raportat la art. 466 C.pr.civ., art. 468  C.pr.civ., cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

În baza disp. art. 425 alin. 3 teza finală C.pr.civ., art. 471 N C.pr.civ., apelul, inclusiv motivele, se depun la instanţa Judecătoria Oraviţa, jud. Caraş-Severin.