Respins acţiune pretenţii derivate din accesiune.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 01.04.2016 sub  nr. de dosar 1189/866/2016 reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii să se constate existenţa unui drept de creanţă în valoare de 20.000 euro în favoarea reclamanţilor constând în contribuţia lor la realizarea construcţiei – mansardă situată la etajul superior al imobilului pârâţilor situat în , jud. Iaşi şi să se instituie un drept de retenţie în favoarea reclamanţilor asupra imobilului până la achitarea integrală a creanţei, cu cheltuieli de judecată. 

În motivare, reclamanţii au arătat că pârâţii le-au propus în anul 2009 să se mute în imobilul proprietatea acestora din Paşcani, reclamanţii urmând să construiască mansarda casei, rămasă neîncepută de la construcţia casei din anul 2001. LA începutul anul 2010 reclamanţii s-au mutat în imobil, demarând imediat construcţia mansardei. Deşi mansarda era menţionată în autorizaţia de construcţie emisă în anul 2001, aceasta a fost practic ridicată în anul 2010 cu aportul exclusiv al pârâţilor. Lucrările au fost realizate din economiile personale ale reclamanţilor şi cu sumele rezultate în urma unui credit contractat prin intermediul pârâtului , însă ratele acestuia au fost efectiv achitate de către reclamanţi.

Reclamanţii au arătat că, în concret, au edificat mansarda din temelii adică au construit zidurile, au montat uşi şi ferestre, au făcut intrare separată, au compartimentat spaţiul, au efectuat finisajele interioare, au achiziţionat mobilier şi au racordat mansarda la utilităţi. De asemenea, au contribuit exclusiv la edificarea gardului, precum şi la turnarea unor trotuare, dar şi la renovarea exteriorului casei pârâţilor. Relaţiile au decurs armonios între părţi până la data de 18.09.2015 când a avut loc un conflict. Reclamanţii au aflat ulterior că soţii au înstrăinat imobilul pârâtului .

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 vechiul Cod civil, art. 2495 Cod civil şi art. 35 Cod procedură civilă.

În probaţiune, reclamanţii au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor, expertiză de specialitate şi a probei testimoniale  cu martorii .

Reclamanţii au ataşat acţiunii: contract de comodat din 15.01.2010 (f. 7), certificat de înregistrare (f. 8).

La solicitarea instanţei făcută în etapa regularizării, reclamanţii au precizat că acţiunea este una în constatare având în vedere raportul juridic preexistent între părţi, consimţământul pârâţilor pentru efectuarea de către reclamanţi a lucrărilor şi calitatea de constructori de bună credinţă a reclamanţilor.

Prin încheierea din data de 17.06.2016 reclamanţii au beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2905 lei.

În temeiul art. 201, alin. 1 Cod procedură civilă acţiunea şi înscrisurile au fost comunicate pârâţilor, iar aceştia, în termenul de 25 de zile acordat, au formulat întâmpinare.

Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, arătând că în perioada 2001-2002 au edificat imobilul casă de locuit parter + mansarda. În anul 2009/2010, întrucât reclamanţii locuiau într-o rulotă în municipiul Roman, li s-a permis acestora să locuiască în mansarda. Aceasta era finalizată, fiind racordată la apa şi energie electrică. Nu a existat niciodată vreo înţelegere între părţi. Reclamanţii nu au ridicat zidurile mansardei, aceste lucrări fiind efectuate în perioada 2001-2002. Creditul bancar a fost contractat pentru nevoi personale şi pârâţilor le-a fost dată cu titlu de împrumut suma de 3500 lei pentru achiziţionarea de aparatură electrocasnică. Suma a fost restituită prin achitarea a câteva rate bancare. Uşile şi ferestrele au fost montate în anul 2002. Singura investiţie făcută de reclamanţi a fost mobilarea mansardei, igienizarea şi zugrăvirea acesteia.

Pârâtul a arătat prin întâmpinare că a cumpărat imobilul soţilor şi nu a avut nici un fel de convenţie cu reclamanţii cu privire la vreun drept locativ sau vreun drept de creanţă.

Pârâţii au solicitat respingerea capătului de cerere privind instituirea unui drept de retenţie.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă.

În probaţiune, pârâţii au solicitat administrarea probelor cu interogatoriu, înscrisuri şi audierea martorilor .

Pârâţii au arătat că se opun audierii martorului solicitat de către reclamanţi, fiind rudă de gradul III cu reclamanta.

În temeiul art. 201, alin. 2 Cod procedură întâmpinarea a fost comunicată pârâţilor, însă aceştia, în termenul de 10 zile acordat, nu au formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 30 iulie 2016 a decedat pârâtul , fiind introduşi în cauză moştenitorii acestuia.

În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a încuviinţat probele cu înscrisuri, interogatoriul părţilor, expertiză în construcţii şi testimonială.

La data de 28.03.2017 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză în construcţii şi evaluare imobiliară (f. 99-108) la care părţile nu au formulat obiecţiuni.

La termenul din data de 19.09.2017 au fost audiaţi martorii (f. 130), (f. 131) şi (f. 132).

La termenul din data de 07.11.2017 a fost audiat martorul (f. 181) în înlocuirea martorului şi a fost administrată proba cu interogatoriul reclamanţilor (f. 176-179) şi al pârâtei  (f. 180).

Reclamanţii au formulat concluzii scrise prin care au arătat că solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 20.000 euro. Având în vedere că între timp au fost evacuaţi din imobil, solicită să se ia act că renunţă la acest capăt de cerere. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că mansarda era menţionată doar în autorizaţia de construire, fiind construită doar sub forma unui acoperiş mai înalt. Reclamanţii au fost cei care au ridicat pereţii, i-au izolat şi  tencuit, au schimbat ferestrele. De asemenea, au compartimentat interiorul. Reclamanţii au făcut dovada acestor fapte cu înscrisurile depuse la dosar reprezentând facturi de achiziţie şi chitanţe de plată a ratelor bancare aferente creditului contractat de pârâtul . De asemenea, reclamanţii au mai împrumutat sume de bani şi de la martorul audiat de instanţă.

Pârâtul a formulat concluzii scrise în cuprinsul cărora a solicitat respingerea acţiunii întrucât nu există nici un raport juridic între acesta şi reclamanţi.

Pârâta  a formulat concluzii scrise şi a solicitat respingerea acţiunii. Reclamanţii şi-au amenajat mansarda după bunul lor plac, compartimentând-o, montând parchet, gresie şi faianţă, realizând instalaţia de apă şi canalizare. Aceştia au înlocuit tâmplăria fără acordul pârâţilor  şi . Toate aceste lucrări au fost efectuate în timp, iar pârâţii nu le-au perceput contravaloarea folosinţei mansardei sau contravaloarea utilităţilor. Având în vedere că pârâtul a decedat şi însăşi reclamanta are calitatea de moştenitoare, se impune ca în situaţia admiterii acţiunii să se împartă suma între toţi moştenitorii. Reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1073 vechiul Cod civil, ori între părţi nu a existat nicio convenţie care să genereze vreo obligaţie de plată.

Raportat la situaţia de fapt, pârâţii au apreciat că este vorba de constituirea unui uzufruct, fiind aplicabile dispoziţiile art. 517 vechiul Cod civil. Art. 539 vechiul Cod civil prevede că odată încetat uzufructul, uzufructuarul nu poate cere vreo despăgubire pentru îmbunătăţiri. De asemenea, majoritatea lucrărilor au fost efectuate pentru confortul propriu al reclamanţilor, fiind cheltuieli voluptorii.

Pârâta  a solicitat, în ipoteza admiterii cererii, eşalonarea plăţii sumei pe parcursul a 60 de luni. 

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

ÎN FAPT

În baza autorizaţiei de construire nr. 60 din 25.07.2001 emisă de Primăria oraşului Paşcani, pârâţii au demarat construcţia unei locuinţe cu mansardă şi a unui garaj pe terenul situat în , jud. Iaşi.

Analizând probatoriul administrat în cauză, se reţine că în anul 2010 reclamanţii s-au mutat în mansarda imobilului pârâţilor . La momentul mutării reclamanţilor în mansarda respectivă, pereţii exteriori ai acesteia erau construiţi, fiind montate uşi şi ferestre din lemn, astfel cum reiese din răspunsul la întrebările nr. 2 şi 3 din interogatoriile luate reclamanţilor.  Inclusiv pârâta  a răspuns la întrebarea nr. 4 din interogatoriu în sensul că mansarda nu era locuibilă anterior mutării reclamanţilor, aceştia din urmă montând parchet şi utilând-o. 

Martorul (f. 130) a arătat că imobilul a fost construit în anul 2001 şi avea încă de la acel moment parter şi mansardă. De asemenea, acesta a mai arătat că mansarda nu era compartimentată, pereţii nu erau finisaţi, însă era montată tâmplăria. Martorul a confirmat faptul că a observat că s-au efectuat lucrări de renovare a imobilului în urmă cu 7-8 ani, respectiv la momentul mutării reclamanţilor. Aceleaşi aspecte au fost confirmate şi de martorul (f. 131).

Martorul (f. 132) a relatat că a lucrat efectiv la mansarda imobilului aparţinând pârâţilor la solicitarea reclamanţilor. În concret, acesta a efectuat instalaţia sanitară, a montat gresie şi faianţă, a izolat un perete cu rigips, a montat un şemineu şi mobilier. De asemenea, a mai montat şi un instant pe gaz pentru apă caldă.

Martorul (f. 181) a relatat că în anul 2010 a împrumutat diferite sume de bani reclamanţilor cu care aceştia au achiziţionat diferite materiale de construcţie, dar le-a împrumutat şi alte sume de bani care ar fi fost folosite tot pentru amenajarea imobilului, conform spuselor reclamanţilor.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză construcţii şi evaluare imobiliară (f. 99-108), din cuprinsul acestuia, se reţine că între anii 2001-2002, la nivelul mansardei, au fost executaţi: pereţi perimetrali din zidărie de cărămidă, şarpantă din lemn, învelitoare din ţiglă şi tâmplărie din lemn – patru ferestre, patru uşi şi o fereastră mică. De asemenea, între anii 2004-2005 s-a executat o termoizolaţie la planşeul peste parter şi o instalaţie cu un bec. Expertul a menţionat, de asemenea, materialele folosite pentru execuţia mansardei, iar pentru o parte din acestea pârâta  a prezentat şi facturi/bonuri fiscale de achiziţie.

În cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză, s-a consemnat faptul că în perioada 2010-2011 reclamanţii au efectuat următoarele lucrări de construcţii şi instalaţii: termoizolaţie din vată minerală şi polistiren celular la pereţi şi tavan, tencuieli uscate din ghips – carton la pereţi şi tavane, zugrăveli pe glet de ipsos, şapă de ciment pentru pardoseală, pardoseală din parchet laminat în cameră, pardoseală din gresie în baie, a fost înlocuită tâmplăria de lemn cu tâmplărie din PVC, s-au construit pereţi de compartimentare din ghips-carton cu vată minerală, au fost realizate instalaţiile pentru apă şi canalizare, precum şi instalaţia electrică şi au fost montate trei panouri gard la stradă. De asemenea, pentru o parte din aceste lucrări, reclamanţii, la rândul lor, au prezentat facturi/bonuri fiscale de achiziţie ce au fost depuse şi la dosarul cauzei (f. 142-148).

Expertul a concluzionat că valoarea materialelor folosite pentru construcţia efectivă a mansardei este de 24.000 lei, iar valoarea materialelor folosite pentru execuţia utilităţilor, finisajelor, îmbunătăţirile mansardei ce nu pot fi desprinse din imobil este de 20.000 lei. Părţile nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.

Este adevărat că reclamanţii au mai efectuat şi alte cheltuieli constând în achiziţionarea de mobilier şi alte bunuri care au utilat mansarda astfel cum se observă din planşele foto existente la dosarul cauzei (f. 107, 171-172), însă acestea sunt bunuri mobile ce nu sunt integrate în imobil şi, în ipoteza refuzului de restituire, reclamanţii au la dispoziţie remediile necesare pentru recuperarea acestora, spre deosebire de materialele menţionate anterior ce nu pot fi desprinse din construcţie. 

ÎN DREPT

Instanţa reţine că reclamanţii şi-au întemeiat iniţial acţiunea în drept pe dispoziţiile art. 1073 vechiul Cod civil, dispoziţie ce face parte din Cap. III Despre efectul convenţiilor vechiul Cod civil), iar prin precizările formulate la data de 14.04.2016 (f. 18) au arătat că acţiunea este una în constatare având în vedere raportul juridic preexistent între părţi, consimţământul pârâţilor pentru efectuarea de către reclamanţi a lucrărilor şi calitatea de constructori de bună credinţă a reclamanţilor.

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 1073 vechiul Cod civil, instanța constată că singurul contract depus la dosarul cauzei este contractul de comodat din data de 15.01.2010 încheiat între  și , în calitate de comodanți, și PFA , în calitate de comodatar, și are ca obiect folosința gratuită a imobilului situat în , jud. Iași pe o durată nedeterminată.

Analizând obligațiile părților menţionate în contract, instanța constată că nu au fost stipulate aspecte referitoare la cine suportă contravaloarea lucrărilor efectuate de către comodatari asupra imobilului, astfel că devin aplicabile dispozițiile generale în materie, respectiv cele ale vechiului Cod civil, față de data încheierii convenției (anterior datei de 01.10.2011).

Față de dispozițiile art. 1560 și urm. vechiul Cod civil, instanța reține caracterul unilateral al contractului, în sensul că aceasta instituie obligații numai în sarcina comodatarului, nu și a comodantului. Cu toate acestea, este posibil ca executarea contractului să ocazioneze nașterea unor obligații și pentru comodant. Art. 1574 vechiul Cod civil impune comodantului o obligație de restituire a cheltuielilor extraordinare, necesar și urgente, făcute de către comodatar pentru conservarea bunului. Cele trei condiții privitoare la natura cheltuielilor trebuie întrunite cumulativ.

Instanța reține că lucrările efectuate de către reclamanți au fost realitate pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, respectiv 2 ani, și nu au caracterul de cheltuieli pentru extraordinare, necesar și urgente, făcute de către comodatar pentru conservarea bunului astfel că, reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituire în baza contractului încheiat.

De asemenea, prin precizările formulate cu ocazia regularizării acţiunii, instanţa reţine că reclamanţii au precizat că solicită să se constate că au calitatea de constructori de bună – credinţă.

Noţiunea de constructor de bună-credinţă este consacrată legislativ de dispoziţiile art. 494 vechiul Cod civil, potrivit cărora dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credinţă, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea acestor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creşterii valorii fondului.

Instanţa a reţinut ca aplicabile dispoziţiile art. 494 Cod civil motivat de faptul că, faţă de dispoziţiile art. 6 alin. (2) Cod civil, accesiunea este supusă legii în vigoare la data producerii sau săvârşirii împrejurării sau faptei care atrage incidenţa accesiunii, iar pentru ipoteza unor fapte continue, interesează legea în vigoare la data începerii.  Având în vedere că reclamanţii s-au mutat în imobilul pârâţilor în anul 2010, dată la care au început şi efectuarea lucrărilor asupra mansardei, instanţa reţine că în cauză este aplicabil vechiul Cod civil.

Constructorul este de bună-credinţă dacă nu a cunoscut că terenul aparţine altcuiva, crezând că este al său, buna-credinţă rezultând tocmai din convingerea pe care constructorul o are, în momentul edificării lucrărilor, că fondul pe care construieşte sau plantează îi aparţine, stăpânind terenul în temeiul unui titlu translativ de proprietate ale cărui vicii nu îi sunt cunoscute.

Conform vechiului Cod civil, în privința domeniului de aplicare al accesiunii imobiliare artificiale, s-a decis că el cuprinde numai situațiile în care un terț ridică pe terenul altuia construcții noi, nu atunci când se efectuează numai îmbunătățiri la construcții deja existente.

Este adevărat că dispoziţiile art. 577 şi urm. noul Cod civil prevăd incidenţa accesiunii imobiliare artificiale şi în cazul lucrărilor adăugate cum sunt îmbunătăţirile, însă, aşa cum s-a arătat anterior, aplicabil în prezenta cauză este vechiul Cod civil ce nu prevedea o astfel de posibilitate. 

Faţă de aceste aspecte, instanţa constată şi în acest caz acţiunea reclamanţilor este una neîntemeiată întrucât dispoziţiile privitoare la accesiunea imobiliară artificială nu sunt aplicabile lucrărilor efectuate de către reclamanţi asupra imobilului pârâţilor.

Deşi potrivit art. 22, alin. 4 Cod procedură civilă judecătorul este cel care dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi a faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, dat fiind că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, instanţa, deşi nu este ţinută de temeiul de drept invocat de parte, nu poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, ca izvor al pretenţiilor reclamanţilor, astfel că nu poate avea în vedere decât instituţia/instituţiile de drept civil invocate de aceştia.

În aceste condiţii, faţă de aspectele expuse, acţiunea formulată este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Cu privire la ajutorul public judiciar acordat reclamanţilor prin încheierea din 17.06.2016, având în vedere că va fi fost respinsă acţiunea, în temeiul art. 19, alin. 1 din OUG nr. 51/2008, instanţa va dispune ca suma de 2905 lei să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii , în contradictoriu cu pârâţii  , şi – decedat, cu moştenitorii .

Suma de 2905 lei reprezentând taxă judiciară de timbru de care au fost scutiţi reclamaţii prin încheierea din 17.06.2016 rămâne în sarcina statului.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei, ce se va depune la Judecătoria Pașcani.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 20.12.2017.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare