Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 271 din 29.03.2019


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 04.02.2019, contestatorul BC, în contradictoriu cu intimata IL, a formulat contestaţie la executarea silită pornită în dosarul execuţional nr. 1831/2018, prin care a solicitat anularea executării înseşi şi întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare, respectiv restituirea sumelor deja executate din conturile unde-şi încasează drepturile salariale, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea contestaţiei se arată de debitorul contestator că a încheiat în anul 2008 contractul de credit nr. 4143150 cu BRD Groupe Societe Generale S.A., contract pe care nu l-a onorat la timp.

Potrivit clauzelor contractului de credit, în cazul în care împrumutatul nu plăteşte la scadenţă ratele şi dobânzile aferente creditului acordat, creditul poate fi declarat anticipat, (conform pct. 6.9 Rambursarea creditului. 6.9: "Dacă împrumutatul nu plăteşte la scadenţă ratele şi dobânzile aferente creditului acordat sau nu respectă vreuna din clauzele şi obligaţiile prevăzute în prezentul contract, creditul poate fi declarat scadent anticipat, banca fiind în drept să solicite de îndată rambursarea acestuia".

Menţionează contestatorul că a fost în imposibilitatea de a alimenta contul începând cu august 2011, iar data la care creditul a devenit scadent anticipat potrivit prevederilor contractuale, a fost ianuarie 2012.

Raportat la data naşterii dreptului de executare silită (anul 2012, când debitorul a încetat plata ratelor) şi data formulării cererii de executare silită (anul 2018), se constată ca a intervenit prescripţia executării silite, sens în care, prin împlinirea termenului de 3 ani, orice contract de credit îşi pierde puterea executorie.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită, arată faptul că în conformitate cu prevederile art. 706 alin. 1 C.p.c., dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

In drept, dispoziţiile art. 712 şi următoarele C. proc. civ.

Intimata IL a formulat întâmpinare împotriva contestaţiei la executare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare formulata împotriva executării silite înseşi si a actelor de executare încheiate de BEJ Tănase Marian Traian in dosarul execuţional nr. 1831/2018.

În fapt, arată că in data de 22.02.2008 a fost încheiat contract de credit nr. 4143150 intre BRD Groupe Societe Generale S.A. si contestatorul din prezenta cauza.

Întrucât debitorul a încetat sa mai achite ratele, instituţia financiar bancara a declarat creditul scadent anticipat si creanţa a fost cesionata intimatei. Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune creanţe in Arhiva Electronic de Garanţii Reale Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare, sub avizul nr. 2011-00020298481050-IRN / 2011-00020296451327-UJT; 2017-00055028742702-JGD/2017-00055028752896-SDP; 2017-00061318232047-QLN.

Nedorindu-se rezolvarea situaţiei pe cale amiabila, in anul 2018 a fost înregistrat dosarul de executare silita pe rolul BEJ Tănase Marian Traian.

În apărare, intimata invocă următoarele excepţii: excepţia netimbrării acţiunii, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, solicitând verificarea de către instanţa de judecata a încadrării in termenul de formulare a contestaţiei la executare prev. de art. 715 Cod proc.civilă, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii privind capătul de cerere referitor la prescripţia extinctiva, deoarece debitorii au la dispoziţie in acest scop o alta posibilitate, respectiv acţiunea in constatare.

Referitor la invocarea de către contestator a prescripţiei, considera ca debitorul contestator doreşte sa se sustragă de la plata datoriei izvorâte din contractul de credit încheiat cu instituţia financiar bancara la data de 22.02.2008.

Fata de susţinerile contestatorului, cu privire la intervenirea presupusei prescripţii, consideră ca aceasta se afla in eroare cu privire la termenul de la care începe sa curgă aceasta prescripţie.

In susţinerea acestor afirmaţii, arată următoarele aspecte: contractul de credit menţionat intervenit intre contestator, in calitate de împrumutat si banca, in calitate de creditor iniţial, a fost încheiat in data de 22.02.2008. In data de 15.02.2011, debitorul a mai efectuat o ultima plata parţiala voluntara către fostul creditor, care a întrerupt cursul prescripţiei extinctive.

Fostul creditor a formulat cerere de încuviinţare a executării silite, cerere care a fost admisa, dosarul fiind alocat in anul 2013 la SCPEJ TRIFINA TANASE SI GALEA sub nr. execuţional 606/2013. Astfel, prin actul procedural reprezentat de încuviinţarea executării silite si prin demararea procedurii executării silite s-a întrerupt prescripţia extinctiva.

Ca urmare a predării acestui dosar execuţional la SCPEJ TRIFINA TANASE SI GALEA, executorul judecătoresc a efectuat constant toate demersurile necesare recuperării creanţei, motiv pentru care nu se poate lua in considerare o potenţiala prescripţie.

Ulterior, la data de 21.06.2017 dosarul de executare a fost retras ca urmare a constatării insolvabilităţii debitorului, aplicându-se dispoziţiile art. 703 alin. (1) pct. 2 NCPC care prevăd faptul ca „executarea silita încetează daca: nu mai poate fi efectuata ori continuata din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri".

începând cu data de 21.06.2017 a început sa curgă un nou termen de prescripţie, termen care a fost insa întrerupt prin demararea executării silite in dosarul execuţional cu privire la care a fost formulata prezenta contestaţie la executare. Astfel, dosarul poate fi realocat unui alt executor si poate fi reîncepută executarea silita, având in vedere faptul ca primul dosar de executare silita a întrerupt cursul prescripţiei extinctive, întrucât executarea a încetat din motive neimputabile/independente de voinţa creditorului sau a executorului judecătoresc.

Ulterior cesiunii, intimata precizează că a formulat cerere de încuviinţare a executării silite, cerere care a fost admisa la data de 14.08.2018 - fapt care a întrerupt prescripţia extinctiva.

In data de 28.06.2018 dosarul a fost predat la BEJ Tănase Marian Traian, in vederea recuperării pe calea procedurii executării silite a creanţei datorate de către contestatorul debitor subscrisei creditoare - fapt care a întrerupt prescripţia extinctiva.

Prin urmare, in conformitate cu dispoziţiile art. 709 alin. (1) NCPC coroborat cu dispoziţiile art. 2537 NCC, cursul prescripţiei a fost întrerupt de nenumărate ori pe parcursul perioadei, atât de plata voluntara a contestatorului, cat si de actele prin care aceasta a fost pusa in întârziere.

Potrivit art. 709 NCPC, cursul prescripţiei se întrerupe: alin. (1) „pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute in titlul executoriu ori a recunoaşterii, in orice alt mod, a datoriei", alin. (2) „pe data depunerii cererii de executare, însoţita de titlul executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent".

Având in vedere toate aceste considerente, solicita respingerea contestaţiei ca neîntemeiată  (filele 9-22).

La dosarul cauzei au fost înaintate, la solicitarea instanţei, fotocopiile certificate pentru conformitate ale actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. 1831/2018 al Biroului Executorului Judecătoresc TĂNASE MARIAN TRAIAN din Târgovişte (f. 33-156).

Excepţia netimbrării contestaţiei la executare se constată neîntemeiată, în condiţiile în care contestatorul a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 367 lei, potrivit chitanţei de la fila 32 dosar.

Sub aspectul excepţiei tardivităţii contestaţiei la executare invocată de intimata IL, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 25.07.2018 creditoarea ILa formulat cerere de executare silită împotriva debitorului BC, adresată BEJ Tănase Marian Traian din Târgovişte, formându-se dosarul de executare silită nr. 1831/2018, astfel cum rezultă din fotocopia dosarului de executare silită (f. 94).

În baza cererii creditoarei, executorul judecătoresc a emis la aceeaşi dată de 25.07.2018 încheierea de admitere a cererii creditoarei, procedând şi la sesizarea instanţei de executare, Judecătoria Sinaia, cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite (filele 95, 96).

Judecătoria Sinaia a încuviinţat executarea silită împotriva debitorului prin încheierea de şedinţă nr. 578 din data de 07 august 2018, pronunţată în dosarul nr. 1454/310/2018 (fila 100).

Ulterior, la data de 18.09.2018 executorul judecătoresc emite încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, somaţia mobiliară, înştiinţarea debitorului, adrese de înfiinţare a popririi, precum şi înştiinţarea debitorului despre măsura popririi (filele 102-124).

Aceste acte de executare silită au fost comunicate debitorului contestator la data de 28.09.2018, potrivit procesului-verbal de înmânare întocmit de agentul procedural, fiind depuse la cutia poştală (fila 125).

Prezenta contestaţie la executare a fost înregistrată la Judecătoria Sinaia la data de 04.02.2019, potrivit vizei aplicate pe cerere (fila 5), ea fiind comunicată prin e-mail expediat de contestator ulterior încheierii programului de activitate al instanţei la data de 01.02.2019 (fila 5).

Potrivit disp. art. 715 alin.1 C.pr..civ., privitor la termene, „dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie”.

Acest termen de 15 zile nu a fost respectat în cauza de faţă, în condiţiile în care debitorul a luat cunoştinţă de actele de executare contestate la data de 28.09.2018, iar contestaţia a fost înregistrată la data de 04.02.2019, cu depăşirea evidentă a termenului procedural de 15 zile anterior menţionat.

În cauza de faţă, dat fiind faptul că debitorul contestă executarea silită însăşi, apreciind că este prescris dreptul creditoarei de a cere executarea silită a titlului executoriu, termenul de exercitare a contestaţiei la executare a început să curgă de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, astfel cum s-a arătat anterior.

Date fiind cele ce preced,