Cerere instituire sechestru judiciar pentru conservarea dreptului de proprietate. Neîncălcarea principiului contradictorialitătii. Aplicarea unui tratament egal creditorilor în procedura insolventei.

Prima instanţă nu a afectat contradictorialitatea procedurii, căci judecătorul nu este obligat, în virtutea amintitului principiu să supună dezbaterii prealabile a litiganţilor orice text de lege analizat, ci doar motivele de fapt şi de drept relevante care au condus la soluţia adoptată.

Finalitatea instituirii sechestrului judiciar este, astfel cum reiese din teza finală a art. 973 alin. 1 C.pr.civ., conservarea dreptului asupra unui bun. Instituirea sechestrului judiciar fiind solicitată înainte de intrarea debitoarei în insolvenţă, acesta nu poate avea ca finalitate conservarea drepturilor asupra bunului respectiv, art. 91 din legea nr. 85/2014 prevăzând înstrăinarea acestuia în cadrul procedurii insolvenţei liber de sarcini.

În cauză nu poate fi ignorată derularea procedurii concursuale a insolvenţei, care presupune rezolvarea unitară a cererilor privind averea debitoarei şi care implică cu necesitate un tratament egal al creditorilor în procedură.

În acest context, modalitatea de soluţionare a acţiunii în constatarea nulităţii de vânzare-cumpărare a contractului de vânzare invocat excede analizei de faţă, de vreme ce, în lumina prevederilor art. 91 din legea nr. 85/2014, prin măsura asigurătorie preconizată, solicitată după data deschiderii procedurii insolvenţei, nu se poate atinge finalitatea conservării patrimoniului debitoarei.

Art.14 alin. (3) Cod procedură civilă

Art. 973 alin. (1) Cod procedură civilă

Art. 75 alin. (1), art. 91 din legea nr. 85/2014

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 09.03.2018 şi înregistrată sub nr. 369/88/2018, reclamantul [...] (fosta [...], denumită în continuare „[...]”) a formulat cerere de instituire a sechestrului judiciar în contradictoriu cu pârâta [...], societate în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar [...], solicitând:

- indisponibilizarea ansamblului bunurilor mobile şi imobile care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BNR [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr. [...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004, în condiţiile existenţei pe rolul Tribunalului Tulcea a Dosarului nr. …/88/2018, având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului menţionat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului;

- numirea reclamantei [...] în calitate de administrator provizoriu până la soluţionarea cererii de sechestru judiciar, în conformitate cu disp. art. 977 din Codul de procedură civilă;

- numirea reclamantei [...] în calitate de administrator sechestru şi încredinţarea pazei bunurilor către aceasta;

- înscrierea în cartea funciară a sechestrului judiciar instituit cu privire la bunurile imobile care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BNP [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr. [...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004;

- obligarea pârâtei [...] la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 28.02.2018 a formulat acţiune în constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BNP [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr. [...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004, acţiune ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. [...]/88/2018.

A precizat reclamantul că formularea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare, precum şi cererii de instituire a sechestrului judiciar fac parte din demersurile pe care [...] le întreprinde pentru a-şi reîntregi patrimoniul, societatea fiind victima activităţii infracţionale a directorului general din perioada 1999-2000, [...], care a falsificat numeroase contracte de asociere în participaţiune încheiate de [...] cu diverşi operatori economici, printre care şi cu pârâta [...], demers infracţional care a dus la înstrăinarea nelegală a celor mai importante active imobiliare.

Având în vedere că, începând cu data de 03.10.2016, societatea pârâtă se află în procedura falimentului, context în care există pericolul înstrăinării bunurilor acesteia de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii menţionate, [...] a formulat cerere de instituire a sechestrului judiciar, în vederea indisponibilizării bunurilor mobile si imobile ce au făcut obiectul Contractului de vânzare.

Reclamanta consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 973 alin. 1 din Codul de procedură civilă în vederea instituirii sechestrului judiciar conform căruia, „Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa de judecată va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, daca aceasta măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv", fiind  necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: existenţa unui proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unul bun proprietate comună şi măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

Consideră reclamantul că în cauză sunt îndeplinite ambele condiţii menţionate.

Astfel, referitor la prima condiţie, cea referitoare la existenţa unui proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, reclamantul a arătat că pe rolul Tribunalului Tulcea se află acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare, ce face obiectul dosarului nr. …/88/2018, cerere prin care instanţa a fost învestită atât cu constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor contractuale, cât şi cu repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, fiind deci înregistrat un proces asupra proprietăţii bunurilor care fac obiectul cererii de instituire a sechestrului judiciar.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, respectiv cea ca măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv, reclamantul a arătat că, din extrasul de furnizare Informaţii emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sub nr. …/15.02.2018 rezultă că pârâta[...] se află în procedura falimentului, cererea [...] de deschidere a procedurii de insolvenţă în formă simplificată ce face obiectul dosarului nr. …/88/2016, aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, fiind admisă prin Hotărârea intermediară nr. [...]/03.10.2016,  următorul termen acordat pentru continuarea procedurii insolvenţei fiind pentru data de 25.05.2018.

A menţionat reclamantul că în prezent, procedura falimentului este în curs de desfăşurare, ultima Adunare a creditorilor fiind convocată pentru data de 28.02.2018 şi având pe ordinea de zi „stabilire alte modalităţi de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei"', iar după cum rezultă din BPI nr. …/11.08.2017, raportul de evaluare a acestor bunuri nu a putut fi aprobat în Adunarea creditorilor din data de 09.08.2017, nefiind îndeplinite condiţiile de cvorum prevăzute de art. 49 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014 şi din studiul BPI publicate ulterior celui din data de 11.08.2017 rezultând că raportul de evaluare al bunurilor imobile nu a fost aprobat până la acest moment.

În ceea ce priveşte bunurile mobile ale debitoarei, reclamantul a arătat că o parte dintre acestea au fost deja înstrăinate în procedura falimentului, astfel cum rezultă din BPI nr. …/07.08.2017, deşi bunurile mobile care au făcut obiectul contractului de vânzare nu apar în BPI nr. …/07.08.2017 ca fiind adjudecate de vreo persoană în procedura falimentului, astfel că cererea de instituire a sechestrului judiciar subzistă şi cu privire la acestea, fiind îndeplinită şi a doua condiţie cerută de lege.

În ceea ce priveşte înscrierea sechestrului judiciar în cartea funciară, reclamantul a precizat că, potrivit art. 975 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „în cazul bunurilor imobile se va proceda şi la înscrierea în cartea funciara potrivit art. 955 alin. (3)", iar potrivit art. 955 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „Sechestrul asigurător înfiinţat asupra unui bun supus unor formalităţi de publicitate se va înscrie de îndată în cartea funciară, registrul comerţului, Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte registre publice, după caz. Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv".

Faţă de aceste dispoziţii legale, reclamantul solicită dispunerea înscrierii sechestrului judiciar în Cartea funciară a bunurilor imobile care au făcut obiectul contractului de vânzare, respectiv:

„1. Imobilul situat în Mun. Tulcea, [...], jud. Tulcea, având destinaţia de sediu BTT-BIROURI, (...) imobilul având nr. cad. 938/1 (...);

2. Imobilul [...] (mal stâng), format în totalitate din suprafaţa de 11.459 mp teren construcţii individualizat în parcela 3 şi construcţiile aflate pe această suprafaţă de teren (...), imobilul având număr cadastral 18 (...);

3. Imobilul [...] (mal drept) format în totalitate din suprafaţa de 19.261 mp teren construcţii individualizat în parcela 4 şi construcţiile aflate pe aceasta suprafaţa de teren (...), imobilul având număr cadastral 161 (…);

4. Imobilul [...], format în totalitate din suprafaţa de 1011,50 mp teren fără Construcţii, individualizat în parcela 1, având număr cadastral (...);

5. Imobilul [...] format în totalitate din suprafaţa de 1000,50 mp teren fără construcţii, individualizat în parcela 2, având număr cadastral 216 (...)”.

S-a arătat că din verificările efectuate de [...] până la acest moment, rezultă că privitor la aceste bunuri au fost efectuate o serie de operaţiuni de dezmembrare, în urma cărora pentru o parte dintre imobile au fost deschise noi cărţi funciare.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe prev. art. 972 şi urm. din Codul de procedură civilă, iar în probatoriu, a depus la dosarul cauzei, în copii certificate, următoarele înscrisuri: acţiunea în constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BNP [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr. [...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BN [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr. [...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004; extras de pe portal.just.ro cu privire la dosarul nr. [...]/88/2018; Raportul de furnizare informaţii emis de ONRC sub nr. …/15.02.2018; extras de pe portal.just.ro cu privire la dosarul nr. [...]/88/2016; BPI nr. …/11.08.2017; BPI nr. [...]/07.08.2017 şi extrase CF pentru informare.

În apărare, la data de 13 aprilie 2018, pârâta S.C. [...] prin lichidator judiciar [...] a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, respingerea cererii de instituire a sechestrului judiciar ca nefondată, iar în subsidiar, în cazul admiterii cererii, numirea sa în calitate de administrator sechestru.

Pârâta a precizat în primul rând, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 973 alin. 1 din Codul de procedură civilă pentru instituirea sechestrului judiciar apreciind, din interpretarea prevederilor art. 973 alin. 1 din Codul de procedură civilă, că cererea pentru încuviinţarea sechestrului judiciar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să existe un proces cu privire la proprietatea sau posesiunea bunului care formează obiectul judecaţii; partea interesată să formuleze o cerere în acest sens; instanţa să găsească o asemenea măsură ca necesară, pentru conservarea dreptului respectiv.

În ceea ce priveşte existenţa unui proces cu privire la proprietate sau posesiunea bunului care face obiectul judecaţii, iar partea interesată să formuleze o cerere în acest sens, pârâta consideră că aceasta este îndeplinită.

Referitor la condiţia ca măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv, pârâta învederează că aceasta nu este îndeplinită şi face trimitere în acest sens la practica judiciară prin care se statuează că „simpla existenţă a unui proces cu privire la un bun nu justifică, prin ea însăşi, instituirea unui sechestru judiciar, ci trebuie să dovedească necesitatea înfiinţării acestuia. Or, precizează pârâta, prin cererea intitulată ''întâmpinare-reconvenţională'' depusă în dosarul de fond nr. …/88/2018, aceasta nu a contestat vreodată pretenţiile reclamantului referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10,11.2000 de către BNP [...] însă, în privinţa capătului de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin întâmpinare, a invocat o excepţie de la principiul restitutio in integrum şi totodată, prin cererea reconvenţională, în caz de admitere a cererii reclamantei, a formulat pretenţii proprii, solicitând repunerea părţilor în situaţia anterioară - în speţă restituirea preţului actualizat cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală, solicitând instanţei sa îi constate şi un drept de retenţie asupra bunurilor ce se doresc a face obiectul sechestrului, până la restituirea sumelor datorate.

Prin urmare, solicită pârâta să se aibă în vedere în primul rând că a cerut constatarea  unui drept de retenţie asupra bunurilor ce fac obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de către BNP [...], fapt din care rezultă că are interesul ca acestea sa se bucure de cele mai bune măsuri conservare pentru a a-şi garanta recuperarea sumelor datorate de către reclamant, iar în al doilea rând, este cunoscut că una dintre condiţiile care trebuiesc îndeplinite atunci când se solicită constatarea unui drept de retenţie o reprezintă detenţia bunurilor de către solicitant.

Apreciază pârâta că în situaţia în care s-ar admite cererea de instituire a sechestrului judiciar, numindu-l pe reclamant administrator sechestru, aceasta ar echivala cu o deposedare a pârâtei şi practic, instanţa s-ar pronunţa pe capătul de cerere privind constatarea dreptului de retenţie, în sensul respingerii acestuia şi tot aceeaşi ar fi situaţia şi în cazul în care ea ar înstrăina bunurile ce fac obiectul cererii de sechestru pentru că, o înstrăinare a acestor bunuri imobile ar duce practic la respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind constatarea dreptului de retenţie, ceea ce ar fi un non sens din partea acesteia.

Totodată, consideră pârâta că singurul argument adus de reclamant în susţinerea cererii de sechestru, respectiv acela că se află în procedura de faliment, nu este suficient în vederea admiterii cererii de sechestru, având în vedere că în practica şi literatura de specialitate interbelică s-a statuat ca cererea de înfiinţare a unui sechestru judiciar este inadmisibilă dacă reclamantul nu justifică un interes imediat, o pierdere ireparabilă rezultată din cauza neînfiinţării lui, reţinându-se de asemenea, că nu poate constitui un prejudiciu pentru reclamant, chiar faptul că pârâtul vinde părţi din imobil întrucât, daca reclamantul va câştiga acţiunea, toate transferurile de proprietate consimţite de părţi cad în virtutea principiului nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipse habet.

Nu în ultimul rând, pârâta mai solicită să se observe că la momentul la care s-a născut dreptul de a solicita constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de către BNP [...] şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, a fost data de 27.05.2015, aceasta fiind data la care a fost pronunţată decizia civilă nr. 298 de către Curtea de Apel Constanta, Secţia a II – a, de Contencios administrativ şi fiscal, prin care a rămas definitivă şi irevocabilă sentinţa civilă nr. 1/2015 pronunţată de Tribunalul Tulcea - Secţia a I-a civilă, de Contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. [...]/88/2014, prin care a fost admisă cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 741/08.08.2000 pronunţată de Tribunalul Tulcea, sentinţă ce a fost schimbată în totalitate, iar pe fond a fost respinsă acţiunea ca nefondată.

Precizează pârâta că în baza sentinţei civile nr. 741/08.08.2000 pronunţată de către Tribunalul Tulcea, a fost încheiat contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de către BNP [...], a cărui nulitate se cere, astfel că de la data de 27.05.2015 şi până la data de 05.03.2018, data la care a fost introdusă pe rolul Tribunalului Tulcea acţiunea ce face obiectul dosarului de fond nr. [...]/88/2018, au trecut 2 ani şi 10 luni, iar de la data trecerii la faliment, 16.10.2016,  aşa cum recunoaşte chiar reclamantul, a trecut 1 an şi jumătate. Or, în această situaţie nu se poate vorbi de un interes grabnic în deposedarea pârâtei de bunurile ce fac obiectul cererii de sechestru.

În ceea ce priveşte numirea administratorului sechestru, pârâta consideră că deposedarea de bunurile ce se doresc a fi sechestrate echivalează cu o antepronunţare asupra capătului de cerere privind constatarea dreptului de retenţie, în sensul respingerii acestuia, întrucât detenţiunea bunurilor este o condiţie esenţială pentru admiterea dreptului de retenţie, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 975 alin. 1 din Codul de procedură civilă paza bunului sechestrat va fi încredinţată persoanei desemnate de părţi de comun acord, iar în caz de neînţelegere, unei persoane desemnate de instanţă, care va putea fi chiar deţinătorul bunului.

Ca atare, în cazul admiterii cererii de sechestru, pârâta solicită numirea sa în calitate de administrator sechestru.

Privitor la stabilirea unei cauţiuni, pârâta face trimitere la prevederile art. 974 alin. 2 din Codul de procedură civilă în conformitate cu care, în caz de admitere, instanţa va putea să îl oblige pe reclamant la darea unei cauţiuni, dispoziţiile art. 955 aplicându-se în mod corespunzător, precum şi la prevederile art. 1056 alin. 2 din Codul de procedură civilă „dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depăşi suma de 10.000 lei”.

În consecinţă, în cazul admiterii cererii de sechestru, pârâta solicită obligarea reclamantului la depunerea unei cauţiuni in condiţiile art. 1056 alin. 2 din Codul de procedură civilă, sub sancţiunea menţionată la art. 955 din Codul de procedură civilă.

La data de 4 iunie 2018, reclamantul a depus cerere precizatoare la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat să se dispună indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aflate în prezent în proprietatea [...] conform înscrierilor de carte funciară, care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BNP [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr. [...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004 în condiţiile existenţei pe rolul Tribunalului Tulcea a dosarului nr. [...]/88/2018, având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului menţionat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului; numirea reclamantei [...] în calitate de administrator provizoriu până la soluţionarea cererii de sechestru judiciar, în conformitate cu dispoziţiile art. 977 din Codul de procedură civilă; numirea reclamantei [...] în calitate de administrator sechestru şi încredinţarea pazei bunurilor către aceasta; înscrierea în cartea funciară a sechestrului judiciar instituit cu privire la bunurile imobile care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BNP [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr. [...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004 şi care se află în prezent în proprietatea [...] conform înscrierilor de carte funciară; obligarea pârâtei [...] la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

În motivare, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BNP [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr. [...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004 (denumit în continuare „Contractul de vânzare"), [...] a vândut către [...] dreptul de proprietate cu privire la sediul [...] din Tulcea, Complexul [...] din Delta Dunării şi o serie de bunuri mobile constând în nave pasageri, remorchere etc., o parte dintre bunurile care au făcut obiectul contractului de vânzare fiind între timp înstrăinate, acestea regăsindu-se în prezent în patrimoniul unor terţe persoane fizice sau juridice.

În acest context, reclamantul face precizarea că cererea de instituire a sechestrului judiciar va avea ca obiect numai bunurile care se află încă în patrimoniul [...] şi pe care le individualizează conform tabelului ataşat cererii modificatoare, din care rezultă situaţia juridică a acestora şi istoricul operaţiunilor de dezmembrare sau vânzare.

Astfel, bunurile imobile care se află în prezent în proprietatea [...], identificate din punct de vedere cadastral şi pentru care reclamantul solicită instituirea sechestrului judiciar sunt următoarele:

……….

La cererea modificatoare, reclamantul a ataşat un set de înscrisuri în copie şi anume: actul de dezmembrare şi Contractul de vânzare autentificat sub nr. [...]/07.10.2004; actul de dezmembrare şi Contractul de vânzare autentificat sub nr. [...]/07.10.2004; act de dezmembrare autentificat sub nr. …/08.11.2005; act de dezmembrare autentificat sub nr. …/08.11.2005; contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. [...]/27.04.2006; raportul final privind debitoarea [...], publicat în BPI nr. …/06.06.2017; dovada transmiterii Cererii precizatoare prin intermediul serviciilor de curierat către reprezentantul legal ai pârâtei [...], [...]

La solicitarea instanţei, pârâta [...] prin lichidator judiciar [...] a formulat precizări cu privire la bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...] din 10.11.2000 de B.N.P. [...], arătând că singurul bun valorificat dintre cele enumerate de către reclamant în cuprinsul cererii de instituire sechestru judiciar este „hotel plutitor delta 3” care a fost adjudecat în cadrul licitaţiei din data de 01.08.2017 şi că, urmare notificării nr. [...]/28.02.2018 din partea reclamantului, prin care se solicita stoparea oricăror demersuri de valorificare a activelor debitorului, pârâta a sistat orice demers de valorificare a acestora, ataşând în dovedire raportul de activitate nr. 9/02.03.2018, adresa transmisă proprietarilor locului de depozitare a navei de pasageri „[...]”, remorcherului „[...]” şi şalupei remorcher „[...]”, toate proprietate [...], precum şi raportul de activitate nr. 10/25.05.2018.

Prin Încheierea nr. 1042/03.07.2018, Tribunalul Tulcea a respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut:

Potrivit art.973 alin. 1 din Codul de procedură civilă: ,,Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa de judecată va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv ”.

Din economia normei rezultă aşadar că pentru înfiinţarea sechestrului judiciar este necesară îndeplinirea cerinţei existenţei unui proces asupra proprietăţii sau a unui drept real principal astfel cum sunt ele prevăzute în art. 551 din Codul civil, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, condiţie care în cauză este îndeplinită.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr.[...]/88/2018 al Tribunalului Tulcea, promovată de reclamanta B.T.T., în contradictoriu pârâta [...], s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de B.N.R. [...], cât şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

O altă cerinţă ce trebuie îndeplinită pentru înfiinţarea sechestrului judiciar o reprezintă condiţia ca această măsură să fie ,,necesară pentru conservarea dreptului respectiv”, condiţie ce nu este îndeplinită în cauză.

Necesitatea instituirii sechestrului a fost motivată, în esenţă, prin aceea că pârâta se află în procedura falimentului, existând riscul înstrăinării bunurilor, fapt care va face imposibilă repunerea părţilor în situaţia anterioară pretinsă prin acţiunea de chemare în judecată la care s-a făcut referire.

S-a reţinut că, prin încheierea civilă nr. [...]/2016, pronunţată la data de 3 octombrie 2016, în dosarul nr. [...]/88/2016 al Tribunalului Tulcea, în temeiul art. 65 din Legea nr. 85/2014, coroborat cu art. 5 pct. 47, raportat la art. 38 pct. 2 lit. d din acelaşi act normativ, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă în forma simplificată cu privire la debitoarea S.C. [...], procedură care, la data sesizării instanţei cu acţiunea pendinte, se afla în stadiul valorificării bunurilor.

Tribunalul a reţinut că tocmai împrejurarea că pârâta se află în procedura falimentului face ca sechestrul judiciar să nu aibă întocmai finalitatea pentru care legiuitorul l-a reglementat prin art.973 din Codul de procedură civilă.

Conform art.5 pct.45  din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, procedura falimentului este procedura de insolvenţă, concursuală, colectivă şi egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Ca atare, Legea nr. 85/2014 are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, bazându-se pe principii, precum „maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor” şi „asigurarea unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang”, astfel cum  reglementează art. 2, respectiv art. 4 pct. 1 şi 4.

În realizarea scopurilor menţionate, la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, art. 75 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 85/2014 prevăzând în mod expres că valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei.

Astfel, odată cu deschiderea procedurii insolvenţei sunt interzise orice demersuri procedurale şi acte de executare, efectuate în afara acestei proceduri şi care ar avea cel puţin unul din efectele constând în diminuarea averii debitorului faţă de care a fost deschisă procedura de insolvenţă, realizarea creanţei unui creditor în afara acestei proceduri sau favorizarea unuia dintre creditorii debitorului intrat în insolvenţă.

 Aşa fiind, înscriindu-se rândul măsurilor asigurătorii, sechestrul judiciar nu poate fi opozabil creditorilor decât în măsura în care a fost ordonat anterior declanşării procedurii insolvenţei.

Această concluzie rezultă din economia normei reglementate de art. 88 din  Legea  nr. 85/2014 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, potrivit cu care: ,,Dacă la data deschiderii procedurii un drept, act sau fapt juridic nu devenise opozabil terţilor, înscrierile, transcrierile, intabulările şi orice alte formalităţi specifice necesare acestui scop, inclusiv cele dispuse în cursul unui proces penal în vederea confiscării speciale şi/sau extinse, efectuate după data deschiderii procedurii, sunt fără efect faţă de creditori, cu excepţia cazului în care cererea sau sesizarea, legal formulată, a fost primită de instanţă, autoritatea ori instituţia competentă cel mai târziu în ziua premergătoare hotărârii de deschidere a procedurii. Înscrierile efectuate cu încălcarea acestui articol se radiază de drept.”

Rezultă aşadar că orice act care urmăreşte asigurarea opozabilităţii unei operaţiuni este valabil numai dacă cererea de efectuarea a actului a fost formulată înainte de declanşarea procedurii, înscrierile realizate după această dată fiind nule.

Sunt reţinute şi prevederile art.91 din acelaşi act normativ potrivit cu care  bunurile înstrăinate  în cadrul procedurii insolvenţei, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel, excepţie făcând doar măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse.

În  atare situaţie, măsura sechestrului judiciar solicitată după declanşarea falimentului, neputând fi opozabilă creditorilor înscrişi la masa credală a falitei, nu poate să aibă utilitatea reglementată de art. 973 din Codul de procedură civilă, respectiv aceea de a fi ,,necesară pentru conservarea dreptului respectiv”.

Date fiind aceste consideraţii de fapt şi de drept, tribunalul a concluzionat că cererea de instituire a sechestrului judiciar este neîntemeiată şi a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta [...] S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Motivând apelul, apelanta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală, în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 973 alin.(1) C. proc. civ. în vederea instituirii sechestrului judiciar

Din dispoziţiile art. 973 alin. (1) C. Proc. Civ. rezultă că în vederea încuviinţării sechestrului judiciar este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

I). existenţa unui proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună şi

II). măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

În prezenta situaţie sunt îndeplinite ambele condiţii anterior menţionate.

Existenta unui proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal

După cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, pe rolul Tribunalului Tulcea se află acţiunea în constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare, ce face obiectul Dosarului nr. [...]/88/2018.

Prin cererea de chemare în judecată menţionată, instanţa a fost învestită atât cu constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor Contractului de vânzare, cât şi cu repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii Contractului, rezultă că prima condiţie necesară încuviinţării sechestrului judiciar este îndeplinită în cauză .

Pârâta [...] se află în procedura falimentului, iar cererea acesteia de deschidere a procedurii de insolvenţă în formă simplificată face obiectul Dosarului nr.[...]/88/2016, aflat pe rolul Tribunalului Tulcea. Următorul termen acordat în acest dosar pentru continuarea procedurii insolvenţei este pentru data de 14.09.2018. Ultima Adunare a creditorilor care a avut loc anterior introducerii cererii de instituire a sechestrului judiciar a fost convocată pentru data de 28.02.2018 şi a avut pe ordinea de zi „stabilire alte modalităţi de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.

Anterior formulării cererii de instituire a sechestrului judiciar, [...] a comunicat lichidatorului judiciar Notificarea nr. [...]/28.02.2018, prin care a solicitat acestuia să stopeze orice demersuri de înstrăinare a bunurilor debitoarei şi să aducă ia cunoştinţa oricăror eventuali terţi subdobânditori existenţa litigiului privitor la anularea Contractului de vânzare.

În faţa instanţei de fond, pârâta prin lichidator judiciar a arătat că de la momentul primirii notificării anterior menţionate nu a mai efectuat niciun demers de înstrăinare a bunurilor existente în patrimoniul [...]. Totuşi, după cum a subliniat şi prin concluziile scrise formulate în faţa instanţei de fond, faptul că de la primirea notificării menţionate şi până în prezent lichidatorul judiciar nu a mai întreprins demersuri de înstrăinare a bunurilor debitoarei nu constituie o garanţie că acesta nu urmează a întreprinde astfel de demersuri în viitor.

O astfel de garanţie o constituie instituirea sechestrului judiciar, măsură absolut necesară faţă de prezenta situaţie având în vedere că o eventuală vânzare a bunurilor ar îngreuna într-o şi mai mare măsură posibilitatea [...] de a-şi reîntregi patrimoniul.

Precizează apelanta reclamantă că inclusiv în jurisprudenţă s-a reţinut în situaţii asemănătoare faptul că sunt îndeplinite condiţiile în vederea instituirii sechestrului judiciar:

„Măsura sechestrului judiciar prevăzută de art.599 din Codul de procedură civilă constă în numirea de către o instanţă a unei persoane căreia i se încredinţează spre păstrare şi administrare bunul în litigiu pe timpul cât durează judecarea fondului”, art. 598 din Codul de procedură civilă stabilind ca: „Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv", astfel că în mod corect a apreciat instanţa de fond, că măsura solicitată este necesară a fi instituită pentru conservarea dreptului, necesitate ce decurge din pericolul de înstrăinare a imobilului de către pârâta aflată în stare de insolvenţă, lichidatorul judiciar al pârâtei fiind în curs de valorificare a bunurilor societăţii inclusiv a terenului ce face obiectul cererii de instituire a sechestrului judiciar" .

Având în vedere aspectele dezvoltate anterior, solicită admiterea cererii de apel şi, în consecinţă, a cererii de instituire a sechestrului judiciar.

Înscrierea sechestrului judiciar în cartea funciară

Faţă de dispoziţiile art.975 alin. (3) C. Proc. Civ. şi ale art. 955 alin. (3) C. Proc. Civ., solicită inclusiv dispunerea înscrierii sechestrului judiciar în Cartea funciară a bunurilor imobile care au făcut obiectul Contractului de vânzare şi care, conform înscrierilor de carte funciară se află încă în patrimoniul pârâtei. Aceste bunuri au fost menţionate inclusiv în faţa instanţei de fond, prin cererea precizatoare formulată de [...].

Având în vedere faptul că în privinţa bunurilor care se află în prezent în proprietatea [...] sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 973 alin. (1) C. Proc. Civ., solicită admiterea cererii de apel şi, în consecinţă a cererii de instituire a sechestrului judiciar astfel cum a fost precizată.

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept dezvoltate anterior, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea cererii de apel şi, în consecinţă:

- indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile, aflate în prezent în proprietatea [...] conform înscrierilor de carte funciară, care au făcut obiectul Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BNP [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr.[...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004, în condiţiile existenţei pe rolul Tribunalului Tulcea a Dosarului nr. [...]/88/2018, având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului menţionat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului;

- numirea reclamantei [...] în calitate de administrator provizoriu până la soluţionarea cererii de sechestru judiciar, în conformitate cu disp. art. 977 C. Proc. Civ.

- numirea reclamantei [...] în calitate de administrator sechestru şi încredinţarea pazei bunurilor către aceasta;

- înscrierea în cartea funciară a sechestrului judiciar instituit cu privire la bunurile imobile care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BNP [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr. [...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004 şi care se află în prezent în proprietatea [...] conform înscrierilor de carte funciară;

- obligarea pârâtei [...] la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

În drept, a invocat dispoziţiile  art. 972 şi urm. din Codul de Procedură Civilă.

La data de 19.07.2018 – filele 17 – 24 dosar, apelanta - reclamantă a depus motivarea cererii de apel, prin care a susţinut următoarele:

I.Precizări prealabile

 Cererea de instituire a sechestrului judiciar a fost formulată de [...] justificat de faptul că [...] se află în procedura falimentului, context în care există pericolul înstrăinării bunurilor acesteia de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii menţionate.

Prin apărările formulate de pârâtă, aceasta a invocat în principal faptul că, începând cu data la care a fost înştiinţată de către [...] de introducerea acţiunii în anulare, au fost stopate orice demersuri de înstrăinare a bunurilor rămase în patrimoniul [...].

Argumentele părţilor şi aspectele discutate în timpul dezbaterilor s-au limitat strict la aspectele invocate în cuprinsul actelor de procedură întocmite în cursul litigiului, iar cererea de instituire a sechestrului judiciar nu a fost în niciun moment discutată din perspectiva legii insolvenţei nr. 85/2014.

 Instanţa de fond a respins în mod nelegal cererea de instituire a sechestrului judiciar formulată de către [...], invocând în motivare aspecte care nu au fost supuse dezbaterii părţilor.

II. ÎN PRONUNŢAREA SOLUŢIEI A FOST ÎNCĂLCAT PRINCIPIUL CONTRADICTORIALITĂŢII PROCESULUI CIVIL

 În motivarea hotărârii, instanţa de fond a făcut trimitere la aspecte de drept care nu au fost supuse dezbaterilor părţilor, [...] fiind lipsită de posibilitatea de a discuta şi argumenta în sens contrar celor invocate de către instanţă. Astfel, au fost invocate dispoziţii speciale din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, instanţa de fond ajungând la concluzia că cererea de instituire a sechestrului judiciar este neîntemeiată printre altele întrucât „măsura sechestrului judiciar solicitata după declanşarea falimentului, neputând fi opozabila creditorilor înscrişi la masa credală a falitei nu poate să aibă utilitatea reglementată de art. 973 din Codul de Procedura Civilă

Potrivit art.14 alin. (3) C. Proc. Civ., „Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocata în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu".

 În doctrină s-a reţinut că „nu este suficient ca fiecare parte să cunoască construcţia celeilalte, în fapt şi în drept, ci acestea trebuie argumentate şi discutate în faţa judecătorului. Aceeaşi este soluţia şi în cazul aspectelor care s-ar invoca în cursul judecăţii, peste ceea ce cuprinde cererea şi întâmpinarea; dacă legea îngăduie acest lucru şi chiar daca ar fi vorba de aspecte de fapt ori de drept pe care le invocă judecătorul din oficiu deoarece (...) în această etapă a dezbaterilor este şi judecătorul un actor care participă ia dialectică, la dezbaterile contradictorii’" .

De asemenea, ultimele două alineate ale art. 14 din C. Proc. Civ. prevăd că: „(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate" şi că „Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".

Acelaşi principiu este reluat inclusiv în cuprinsul art. 224 C. proc. civ., potrivit căruia „Instanţa este obligată, în orice proces, să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu".

Faţă de situaţia expusă şi de argumentele anterior menţionate, rezultă că în soluţionarea cauzei au fost încălcate normele de ordine publică care reglementează principiul contradictorialităţii procesului civil prevăzut de art. 14 C. Proc. Civ..

În acest context, solicită admiterea cererii de apel, cu consecinţa anulării hotărârii instanţei de fond şi a admiterii cererii de instituire a sechestrului judiciar astfel cum a fost precizată.

III. ÎN SPEŢĂ SUNT ÎNDEPLINITE CONDIŢIILE PREVĂZUTE DE ART. 973 ALIN. (1) C. PROC. CIV. ÎN VEDEREA INSTITUIRII SECHESTRULUI JUDICIAR

Din dispoziţiile art. 973 alin. (1) C. Proc. Civ. rezultă că în vederea încuviinţării sechestrului judiciar este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

I. existenţa unui proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună şi

II. măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor anterior menţionate, instanţa de fond a apreciat în mod nelegal că cerinţa referitoare la necesitatea conservării dreptului nu este îndeplinită în speţă.

l. MĂSURA INSTITUIRII SECHESTRULUI JUDICIAR ESTE NECESARĂ PENTRU CONSERVAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE DIN SPEŢĂ

Instanţa de fond a reţinut că „tocmai împrejurarea că pârâta se află în procedura falimentului face ca sechestrul judiciar să nu aibă întocmai finalitatea pentru care legiuitorul l-a reglementat prin art. 973 C. proc. civ".

 În susţinerea raţionamentului, instanţa a făcut trimitere la următoarele dispoziţii din legea nr. 85/2014:

 Art. 75 alin. (1) teza a II-a, conform căruia: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor";

Art. 88, conform căruia: „Dacă la data deschiderii procedurii un drept, act sau fapt juridic nu devenise opozabil terţilor, înscrierile, transcrierile, intabulările şi orice alte formalităţi specifice necesare acestui scop, inclusiv cele dispuse în cursul unui proces penal în vederea confiscării speciale şi/sau extinse, efectuate după data deschiderii procedurii, sunt fără efect faţă de creditori, cu excepţia cazului în care cererea sau sesizarea, legal formulată, a fost primita de instanţă, autoritatea ori instituţia competentă cel mai târziu în ziua premergătoare hotărârii de deschidere a procedurii. înscrierile efectuate cu încălcarea acestui articol se radiază de drept”;

Art. 91, potrivit căruia „Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel. Fac excepţie de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse".

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că „odată cu deschiderea procedurii insolvenţei sunt interzise orice demersuri procedurale şi acte de executare, efectuate în afara acestei proceduri şi care ar avea cel puţin unul din efectele constând în diminuarea averi debitorului faţă de care a fost deschisă procedura de insolvenţă, realizarea creanţei unui creditor în afara acestei proceduri sau favorizarea unuia dintre creditorii debitorului intrat în insolvenţă".

Subliniază în primul rând că instituirea sechestrului judiciar reprezintă strict o măsură asiguratorie, al cărei scop este unul de conservare a dreptului de proprietate dedus judecăţii din dosarul principal.

Instituirea acestei măsuri asigurătorii nu produce niciunul dintre efectele menţionate în motivarea hotărârii, respectiv admiterea cererii de sechestru nu poate conduce în niciun fel la diminuarea averii debitorului, nu are ca rezultat realizarea creanţei unui creditor în afara procedurii insolvenţei si cu atât mai puţin nu conduce la favorizarea unuia dintre creditorii debitorului.

În ceea ce priveşte trimiterea la art.75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dispoziţiile legale menţionate se referă strict la acţiuni pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, ceea ce nu este cazul cererii care face obiectul prezentului dosar.

Distincţia menţionată cu privire la obiectul acţiunilor reglementate de art. 75 alin. (1) din legea nr. 85/2014 a fost efectuată şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub imperiul vechii reglementări, reţinându-se următoarele:

„Înalta Curte reţine că prin aceste dispoziţii speciale (art. 36 din Legea nr. 85/2006), legiuitorul a avut în vedere ca toate acţiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanţelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept urmând ca, ulterior, creditorii să-şi realizeze creanţa în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenţei. Astfel, măsura stabilită prin art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedura care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă.

Soluţia legislativă a suspendării de drept reglementată de art.36 nu vizează însă toate acţiunile, indiferent de natura lor pe care debitorul falit le are, ci doar a celor personale vizând realizarea creanţelor împotriva falitului ca o necesitate a asigurării unei egalităţi de tratament juridic dintre debitor şi alte persoane neimplicate în procedura insolvenţei, urmărindu-se astfel evitarea instituirii unui tratament juridic privilegiat debitorului aflat în insolvenţă, în afara celui prevăzut de legea specială, ceea ce ar fi contrar art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

În speţă, acţiunea în revendicare care face obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost precizată, nu este o acţiune în realizarea creanţei împotriva averii debitorului de natura celor vizate de art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind o acţiune prin care se  urmăreşte valorificarea unui drept real şi nu a unui drept de creanţă asupra pârâtei [...] în privinţa căreia s-a declanşat procedura insolvenţei.

Argumentul instanţei de apel potrivit căruia soluţia îmbrăţişată ar fi şi consecinţa respectării competenţei funcţionale a judecătorului sindic nu poate fi reţinut întrucât dispoziţiile art.6 alin.(1) din Legea nr.85/2006 face trimitere neechivocă la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar, precum şi la cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, iar în cauză nu se identifică atare procese şi cereri care să decurgă din măsurile dispuse în cursul derulării procedurii insolvenţei.

În consecinţă, se reţine că în mod eronat s-a apreciat asupra incidenţei în cauză a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe parcursul procedurii insolvenţei atât timp cât obiectul prezentei acţiuni nu urmăreşte realizarea vreunei creanţe asupra societăţii pârâte faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei" .

De asemenea, dispoziţiile art. 88 din legea nr. 85/2014 se referă în mod exclusiv la opozabilitatea drepturilor, actelor sau faptelor juridice faţă de creditorii debitorului aflat în insolvenţă.

În consecinţă, discuţia cu privire la aplicabilitatea acestui articol ar putea interveni în speţă numai în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la înscrierea sechestrului în cartea funciară şi nu în ceea ce priveşte instituirea măsurii sechestrului judiciar.

În plus, ipoteza acestui articol se referă la „un drept, act sau fapt juridic" existent anterior, dar faţă de care nu fuseseră îndeplinite formalităţile de opozabilitate la data deschiderii procedurii insolvenţei.

Prin urmare, această dispoziţie legală nu este aplicabilă în speţă, unde se solicită instanţei instituirea unei măsuri asigurătorii pe care reclamanta [...] a urmărit-o pentru a proteja şi conserva patrimoniul debitoarei până la soluţionarea acţiunii de fond .

După cum a arătat, o astfel de măsură este strict necesară în cauză faţă de prezenta situaţie, având în vedere că o eventuală vânzare a bunurilor ar îngreuna într-o şi mai mare măsură posibilitatea [...] de a-şi reîntregi patrimoniul.

În cuprinsul motivării, instanţa a abordat, în baza dispoziţiilor anterior menţionate ale legii insolvenţei, un raţionament centrat pe protejarea drepturilor creditorilor din procedura insolvenţei, neluând în considerare următoarele aspecte esenţiale în soluţionarea cauzei:

Cererea de instituire a sechestrului judiciar reprezintă strict o măsură asiguratorie care are rolul de a conserva patrimoniul pârâtei până la soluţionarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute;

Art. 75. alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se referă strict la acţiuni pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului;

Instanţa competentă în cazul procedurii insolvenţei nu este competentă să judece acţiunea în constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare încheiat între [...] şi [...], după cum nu este competentă să judece nici cererea privind instituirea sechestrului judiciar, astfel încât referirile la suspendarea de drept a tuturor măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului nu sunt aplicabile în speţă;

De asemenea, art. 88 din Legea nr. 85/2014 nu este aplicabil în speţă, având în vedere că ipoteza acestuia presupune existenţa anterioară a unui drept, act sau fapt juridic faţă de care nu au fost îndeplinite formalităţile de opozabilitate.

În cazul admiterii acţiunii în constatarea nulităţii absolute, se va considera cu titlu retroactiv că debitoarea nu a deţinut dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare, prin urmare nu se poate pune problema de o eventuală prejudiciere a creditorilor debitoarei [...], nici prin prezentul dosar, nici prin cel de fond.

În plus, consideră că o abordare care protejează în mod necondiţionat creditorii din procedura insolvenţei, fără să ţină cont de securitatea raporturilor juridice civile, excede dispoziţiilor din materia insolvenţei.

Totodată, această abordare poate da naştere unor situaţii injuste în care proprietarii de drept ai bunurilor ce se găsesc în aparenţă în patrimoniul debitoarei nu pot uza de toate căile legale pe care legea le pune la dispoziţie, căi legale printre care se numără şi instituirea sechestrului judiciar.

Precizează că în jurisprudenţă s-a reţinut faptul că sunt îndeplinite condiţiile în vederea instituirii sechestrului judiciar în cazul în care pârâta se afla în procedura insolvenţei:

„Măsura sechestrului judiciar prevăzută de art. 599 din Codul de procedură civilă constă în numirea de către o instanţă a unei persoane căreia i se încredinţează spre păstrare şi administrare bunul în litigiu pe timpul cât durează judecarea fondului, art. 598 din Codul de procedură civilă stabilind că: «Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa competentă pentru judecarea cererii principale va putea sa încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv», astfel că „în mod corect a apreciat instanţa de fond, că măsura solicitată este necesară a fi instituită pentru conservarea dreptului, necesitate ce decurge din pericolul de înstrăinare a imobilului de către pârâta aflată în stare de insolvenţă, lichidatorul judiciar ai pârâtei fiind în curs de valorificare a bunurilor societăţii inclusiv a terenului ce face obiectul cererii de instituire a sechestrului judiciar" .

Având în vedere faptul că în privinţa bunurilor care se află în prezent în proprietatea [...] sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 973 alin. (1) C.pr.civ., solicită admiterea prezentei cereri de apel, cu consecinţa anulării hotărârii instanţei de fond şi a admiterii cererii de instituire a sechestrului judiciar, astfel cum a fost precizată.

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept dezvoltate anterior, solicită instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună admiterea cererii de apel şi, în principal, anularea hotărârii instanţei de fond pentru nerespectarea principiului contradictorialităţii, iar în subsidiar schimbarea hotărârii instanţei de fond, ambele cu consecinţa admiterii cererii de instituire a sechestrului judiciar astfel cum a fost precizată:

1) indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile, aflate în prezent în proprietatea [...] conform înscrierilor de carte funciară, care au făcut obiectul Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BNP [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr. [...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004, în condiţiile existenţei pe rolul Tribunalului Tulcea a Dosarului nr. [...]/88/2018, având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului menţionat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului;

2) numirea reclamantei [...] în calitate de administrator provizoriu până la soluţionarea cererii de sechestru judiciar, în conformitate cu disp. art. 977 C. Proc. Civ.;

3) numirea reclamantei [...] în calitate de administrator sechestru şi încredinţarea pazei bunurilor către aceasta;

4) înscrierea în cartea funciară a sechestrului judiciar instituit cu privire la bunurile imobile care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/10.11.2000 de BNP [...], rectificat prin încheierea de rectificare nr. [...]/30.11.2000 şi prin încheierea de rectificare nr. [...]/05.10.2004 şi care se află în prezent în proprietatea [...] conform înscrierilor de carte funciară;

5) obligarea pârâtei [...] la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

În drept a invocat dispoziţiile art.470 alin. (5) C. Proc. Civ., art. 972 şi urm. C. Proc. Civ.

Prin întâmpinarea formulată şi depusă la dosar la data de  14.08.2018 – filele 29 -30, SC [...] SRL , a solicitat respingerea  apelului ca nefondat cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta [...] a solicitat indisponibilizarea unor bunuri mobile şi imobile care se află încă în patrimoniul debitoarei [...], intrată în insolvenţă, prin instituirea sechestrului judiciar asupra acestora, conform art. 972 şi urm. C.pr.civ.

În motivarea cererii, a arătat, printre altele, faptul că începând cu data de 03.10.2016 societatea pârâtă se află procedura falimentului, context în care există pericolul înstrăinării bunurilor acesteia de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii menţionate. Totodată, a arătat că în cauză este îndeplinită condiţia ca măsura instituirii sechestrului să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv, în contextul în care pârâta [...] se află în procedura falimentului.

Principiul contradictorialităţii, consacrat prin prevederile art. 14 C.pr.civ. impune obligaţia instanţei  de a-şi întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prelabil, dezbaterii contradictorii.

Astfel, noţiunea de proces echitabil include dreptul fundamental la o procedură în contradictoriu, care implică în principiu facultatea părţilor dintr-un proces de a lua la cunoştinţă de orice document sau observaţie prezentată în faţa judecătorului, în vederea influenţării deciziei sale şi discutării ei (Ruiz-Mateos împotriva Spaniei, pct. 63; McMichael împotriva Regatului Unit, pct.80; Vermeulen împotriva Belgiei, pct. 33; Lobo Machado împotriva Portugaliei, pct. 31; Kress împotriva Franţei (MC), pct. 74).

Raportat la prima critică din apel, Curtea reţine că analiza procedurii derulate înaintea primei instanţe nu relevă încălcarea acestui principiu, de vreme ce judecătorul şi-a bazat raţionamentul juridic pe elementele de fapt şi de drept furnizate de partea reclamantă.

Astfel cum reiese din expunerea de mai sus, reclamanta a considerat că derularea procedurii insolvenţei cu privire la pârâta-debitoare probează per se îndeplinirea condiţiei ca măsura instituirii sechestrului să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

 Prima instanţă a apreciat, însă, că tocmai acest aspect conduce la lipsirea de finalitate a sechestrului, în raport de prevederi din legea nr. 85/2014 relevante.

Contrar opiniei apelantei, acest raţionament al judecătorului nu aduce atingere contradictorialităţii procedurii derulate în primă instanţă, în condiţiile în care ambele părţi cunoşteau derularea acestei proceduri de insolvenţă iar reclamanta a invocat implicaţiile sale asupra cauzei. Prin urmare, incidenţa procedurii insolvenţei debitoarei asupra litigiului de faţă era cunoscută ambelor părţi, de vreme ce una dintre premisele cererii de instituire a sechestrului s-a bazat tocmai pe existenţa acestei proceduri.

Faptul că prima instanţă a dezvoltat silogismul judiciar care a condus la concluzia caracterului nefondat al cererii de instituire a măsurii asigurătorii pornind de la această premisă şi continuând cu dispoziţiile din legea insolvenţei relevante în cauză nu a afectat contradictorialitea procedurii, căci judecătorul nu este obligat, în virtutea amintitului principiu să supună dezbaterii prealabile a litiganţilor orice text de lege analizat, ci doar motivele de fapt şi de drept relevante care au condus la soluţia adoptată.

Or, pentru raţionamentul urmat de prima instanţă era relevant raportul dintre prevederile care reglementează sechestrul judiciar din Codul de procedură civilă şi cele speciale din legea insolvenţei, iar analiza acestui raport a fost dedusă judecăţii chiar de reclamantă atunci când s-a referit la relevanţa asupra litigiului a procedurii de insolvenţă care se derulează împotriva pârâtei.

Critica privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 973 alin. 1 C.pr.civ. în vederea instituirii sechestrului judiciar este, de asemenea, nefondată.

Finalitatea instituirii sechestrului judiciar este, astfel cum reiese din teza finală a art. 973 alin. 1 C.pr.civ., conservarea dreptului asupra unui bun.

Curtea reţine, confirmând raţionamentul primei instanţe, că derularea unei proceduri de insolvenţă împotriva pârâtului lipseşte măsura preconizată de finalitatea dorită.

Esenţiale sunt, astfel, prevederile art. 91 din lege anr. 85/2014, care statuează că  bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel.

Rezultă astfel că, instituirea sechestrului judiciar fiind solicitată înainte de intrarea debitoarei în insolvenţă, acesta nu poate avea ca finalitate conservarea drepturilor asupra bunului respectiv, art. 91 citat prevăzând înstrăinarea acestuia în cadrul procedurii insolvenţei liber de sarcini.

Prin urmare, aserţiunile apelantei relative la posibilele efecte produse sau nu prin instituirea măsurii asigurătorii în discuţie sunt lipsite de relevanţă, de vreme ce această măsură nu poate produce finalitatea urmărită de reclamantă.

Pe aceeaşi linie de gândire se situează şi reţinerea incidenţei art. 88 din legea insolvenţei, care prevede lipsa de efecte faţă de creditori a înscrierii sau intabulării unui drept, act sau fapt juridic care nu devenise opozabil terţilor la data deschiderii unei proceduri de insolvenţă, efectuate după data deschiderii procedurii, înscrierile efectuate cu încălcarea acestui articol  radiindu-se de drept.

Contrar opiniei apelantei, în cauză nu poate fi ignorată derularea procedurii concursuale a insolvenţei, care presupune rezolvarea unitară a cererilor privind averea debitoarei şi care implică cu necesitate un tratament egal al creditorilor în procedură.

 În acest context, modalitatea de soluţionare a acţiunii în constatarea nulităţii de vânzare-cumpărare a contractului de vânzare invocat excede analizei de faţă, de vreme ce, în lumina prevederilor art. 91 din legea nr. 85/2014, prin măsura asigurătorie preconizată, solicitată după data deschiderii procedurii insolvenţei nu se poate atinge finalitatea conservării patrimoniului debitoarei.

 Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin.1 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat, menţinând ca temeinică şi legală hotărârea primei instanţe.

 Reţinând culpa procesuală a apelantei, în temeiul art. 453 C.pr.civ. se va dispune obligarea acestei părţi la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată, în cuantum de 6.631,87 lei, reprezentând onorariu avocaţial (conform facturii şi ordinului de plată ataşate).

Domenii speta

Spete similare