Vătămare corporală din culpă. Despăgubiri civile.

Această incapacitate adaptativă a părţii civile, de 50%, a existat din momentul eliberării Certificatului de încadrare în grad de handicap până în prezent şi va exista în continuare, având în vedere că certificatul de încadrare în grad de handicap eliberat pe numele părţii civile precizează că acesta este „nerevizuibil”. Faţă de acest aspect, curtea constată că se impune acordarea de despăgubiri părţii civile pentru prejudiciul cert pe care aceasta îl suferă prin imposibilitatea de a câştiga din muncă un venit pe care l-ar fi câştigat dacă nu ar fi avut această incapacitate adaptivă. În lipsa altor elemente cu privire la venitul pe care l-ar fi putut obţine partea civilă, instanţa constată că se impune a se stabili prestaţia periodică cuvenită la jumătate din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Constată că prin sentinţa penală nr. 2564/21.12.2017 a Judecătoriei Braşov s-a dispus următoarele:

În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală,  a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din infracţiunea de „vătămare corporală din culpă” prevăzută de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal, în infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 şi 41 Cod penal din 1969.

În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în referire la art. 184 alin. 2, 4 şi 41 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul A., […], la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” (faptă din data de 08.04.2011).

În baza art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969, a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) Cod penal.

A constatat că fapta din prezenta cauză este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 163/S/19.06.2013 a Tribunalului Braşov, definitivă prin neapelare la data de 01.07.2013 şi nr. 1908/24.10.2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare la data de 06.11.2012.

A anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal din 1969 pe o durată de 1 an, aplicate prin sentinţa penală nr. 163/S/19.06.2013 a Tribunalului Braşov, definitivă prin neapelare la data de 01.07.2013.

A menţinut anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1908/24.10.2012 pronunţată de Judecătoria Braşov, definitivă prin nerecurare la data de 06.11.2012.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 163/S/19.06.2013 a Tribunalului Braşov, definitivă prin neapelare la data de 01.07.2013, în pedepsele componente: 1 an închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1908/24.10.2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare la data de 06.11.2012, 2 ani închisoare şi 2 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 163/S/19.06.2013 a Tribunalului Braşov, definitivă prin neapelare la data de 01.07.2013.

În continuare, în baza art. 36 alin. 1, în referire la art. 33 lit. a), art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, a contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită la 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 35 alin. 1 Cod penal din 1969, a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal din 1969 pe o durata de 1 an.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) Cod penal din 1969, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare.

În baza art. 861 Cod penal din 1969, în referire la art. 5 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, calculat potrivit art. 862 alin. 2 Cod penal din 1969.

În baza art. 863 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare stabilit, inculpatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele ce vor fi fixate, la Serviciul de Probaţiune B.; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal din 1969, privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, sau a neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite de lege ori a obligațiilor impuse de instanță, sau a neîndeplinirii obligațiilor civile, ce va avea drept consecință revocarea suspendării și executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 Cod de procedură penală, în referire la art. 1349, art. 1357-1358, art. 1391 Cod Civil şi art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă C. și a obligat  asiguratorul-parte responsabilă civilmente D.,  la plata către acesta a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale.

În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, în referire la art. 1349, art. 1357-1358, art. 1391 Cod civil, a admis acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă B. și a obligat partea responsabilă civilmente D. la plata sumei de 3.414,51 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale persoanei vătămate C..

În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, în referire la art. 1349, art. 1357-1358, art. 1391 Cod Civil, a admis acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Recuperare E. și a obligat partea responsabilă civilmente D. la plata sumei de 11.650,72 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată din data de 10.04.2015 şi până la achitarea integrală a debitului şi 1.314,12 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată din data de 05.06.2015.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul A., la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în data de 08.04.2011, în jurul orei 2330, inculpatul A. a condus pe drumurile publice din mun. B., respectiv pe str. E. dinspre Piaţa F., autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare […]. În autoturism se mai aflau persoana vătămată C. (concubina sa la acea dată), pe locul din dreapta faţă, şi martorul G. (fratele inculpatului), pe bancheta din spate.

În momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. xx de pe str. E., dorind să ocolească o gură de canal, inculpatul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autovehiculului şi a avariat şase autoturisme parcate regulamentar în zonă, respectiv autovehiculele cu nr. de înmatriculare […], […], […], […], […] şi […], în urma accidentului rutier rezultând şi vătămarea corporală a celor doi pasageri C. şi G..

Incidentul a fost anunţat la serviciul 112, astfel încât la faţa locului s-au deplasat un echipaj al serviciului de ambulanţă şi unul al poliţiei rutiere. Primul sosit a fost echipajul de ambulanţă, astfel încât persoanele vătămate au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă B. pentru a li se acorda îngrijiri medicale. În acest context, inculpatul A., înainte de sosirea şi a organelor de poliţie la faţa locului, s-a deplasat la spital cu un taxi, pentru a se interesa de starea de sănătate a persoanei vătămate C..

Lucrătorii de poliţie s-au deplasat şi ei la spital, unde –au identificat pe inculpat, procedând şi la testarea acestuia cu aparatul etilotest la ora 0139, rezultând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecinţă, inculpatului i-au fost prelevate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, prin Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 490/T – 491/T din data de 11.04.2011 emis de SJML B. stabilindu-se că acesta avea la ora 0210 o alcoolemie de 1,00 g/l şi la ora 0310 o alcoolemie de 0,80 g/l. În urma efectuării unei expertize medico-legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, prin Raportul nr. xxxx/1/2011 emis de I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti s-a stabilit că la data de 08.04.2011, la ora 2330 (ora producerii accidentului rutier), inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie de circa 1,50 g/l.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. 928/E/12.04.2011 emis de S.J.M.L. B., în urma accidentului rutier, martorul G., a suferit leziuni traumatice pentru care a necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale, precizând totodată că nu formulează plângere prealabilă împotriva inculpatului.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. 929/E/12.04.2011 emis de S.J.M.L. B., persoana vătămată C., la acel moment în vârstă de 16 ani, a prezentat leziuni traumatice, care s-au putut produce la data de 08.04.2011, prin lovire cu şi de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier, pentru care a necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale (fila 55 dosar u.p.).

Audiată în prezenţa mamei sale H., atât la data de 17.06.2011, cât şi la data de 25.08.2011, persoana vătămată C. a declarat că nu formulează plângere prealabilă împotriva inculpatului A..

În consecinţă, prin Rechizitoriu nr. xxxx/P/2011 din data de 19.04.2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste limita legală admisă, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republică, şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, prevăzută de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republică, cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal din 1968. De asemenea, s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin. 1 şi 3 Cod penal din 1968 (persoană vătămată C.), întrucât s-a constatat lipsa plângerii prealabile, şi neînceperea urmăririi penale faţă de A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin. 1 şi 3 Cod penal din 1968 (persoană vătămată G.), întrucât s-a constat că fapta nu este prevăzută de legea penală în condiţiile în care acesta, în urma accidentului, a suferit leziuni pentru care a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Ulterior, la data de 30.10.2015, s-a efectuat o completare la Raportul de expertiză medico-legală Ad. Nr. 929/2011 din 02.10.2015, prin care s-a reţinut că persoana vătămată C., a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 08.04.2011 prin lovire cu şi de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier. Avându-se în vedere diagnosticele medical-neurologice stabilite ulterior prin investigaţii de specialitate, cu stări sechelare consecutive grave şi definitive, s-a apreciat că aceasta necesită circa un an de zile îngrijiri medicale şi nu 40-45 cât s-a apreciat anterior. În urma impotenţei funcţionale totale a membrului superior stâng, consecinţă direct a lezării posttraumatice a plexului brachial stâng, persoana vătămată a rămas cu infirmitate fizică permanentă. Între starea prezentă a acesteia, inclusiv infirmitatea fizică permanent şi leziunile traumatice suferite la data de 08.04.2011 există legătură de cauzalitate (fila 104 dosar u.p.).

Audiat de organele de urmărire penală, cu respectarea drepturilor sale procesuale, inculpatul A. a recunoscut comiterea faptelor. Astfel, inculpatul a arătat că în ziua respectivă, împreună cu prietena sa, persoana vătămată C., şi cu câţiva amici a fost în centrul oraşului pentru a vedea Raliul B., ocazie cu care a consumat 2,3 beri după care s-a deplasat în Piaţa F. şi a luat autoturismul. S-a urcat la volan, iar pe locul din faţă dreapta s-a urcat prietena sa, iar în spate, fratele său G., împreună cu un amic, I.. A mai precizat inculpatul că a plecat pe str. E., cu intenţia de a merge până la Poarta J., însă după câţiva metri a încercat să evite un canal şi a atins o maşină parcată pe partea dreapta a sensului de mers, moment în care a pierdut controlul maşinii şi a ricoşat în alte maşini parcate. Imediat după impact a coborât şi s-a îndreptat spre prietena sa, care era întinsă pe asfalt. La faţa locului au venit mai multe echipaje de ambulanţă, care au transportat-o pe aceasta la spital. Îngrijorat de starea ei, s-a urcat într-un taxi şi a plecat şi el la spital, unde a fost testat cu aparatul alcooltest (filele 76-77 dosar u.p.).

Declaraţia inculpatului se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, din care rezultă poziţiile tuturor autoturismelor implicate în accident (filele 14-15 dosar u.p.), precum şi cu declaraţia persoanei vătămate C. (fila 57 dosar u.p.), care a arătat că, în data de 08.4.2011, în jurul orei 2300, a plecat cu inculpatul şi cu fratele acestuia, cu autoturismul marca BMW cu număr de […], ea fiind pe locul din dreapta faţă, inculpatul la volan, iar fratele acestuia în spate. Au circulat din Piaţa F. până pe str. E., unde inculpatul a ocolit un canal şi apoi a intrat într-un alt autoturism parcat, ea pierzându-şi cunoştinţa şi trezindu-se la spital (filele 55-56 dosar u.p.).

De asemenea, urmările produce asupra persoanei vătămate ca urmare a faptei inculpatului rezultă şi din Raportul de expertiză medico-legală (completare), nr. 1594/E/29.06.2017, întocmit în faza de judecată, prin care s-a stabilit că persoana vătămată C. a prezentat leziuni traumatice, care s-au fi putut produce la data de 08.04.2011, prin lovire cu şi de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier, şi pentru care a necesitat circa 1 (un) an de zile de îngrijiri medicale. În urma impotenţei funcţionale totale a membrului superior stâng, consecinţă directă a lezării posttraumatice a plexului brahial stâng, aceasta a rămas cu infirmitate fizică permanentă. În perioada aprilie-iunie 2011, persoana vătămată a prezentat deficienţă funcţională accentuată, cu incapacitate adaptativă de 70%, fiind încadrabilă în gradul 2 (doi) de invaliditate. În perioada iulie 2011-octombrie 2017, a prezentat deficienţă funcţională medie, cu incapacitate adaptativă de 50%, fiind încadrabilă în gradul 3 (trei) de invaliditate (filele 160-161 dosar fond).

Ca urmare a leziunilor produse, persoana vătămată a fost încadrată în grad de handicap accentuat, permanent, fără revizuire, conform certificatului depus la dosar nr. xxxx/24.10.2017 (fila 163 dosar fond).

În fața instanței, inculpatul și-a menținut poziția procesuală de recunoaștere a faptei reținute în sarcina sa, solicitând ca cercetarea judecătorească în prezenta cauză să se desfășoare în procedura abreviată a recunoașterii vinovăției.

Instanţa de fond reţine astfel că, din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (filele 25-26 dosar u.p.), proces-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa şi planşa fotografică (filele 31-50 dosar u.p.), raport de expertiză medico-legală nr. 929/E/12.04.2011 – C. (fila 55 dosar u.p.), raport de expertiză medico-legală (completare) Ad. Nr. 929/2011 din 02.10.2015 – C. (fila 104 dosar u.p.), raport de expertiză medico-legală nr. 928/E/12.04.2011 – G. (fila 58 dosar u.p.), buletin de analiză toxicologică nr. 489/T din 11.04.2011 şi înscrisurile aferente – G. (filele 59-61 dosar u.p.), buletin de analiză toxicologică nr. 490/T din 11.04.2011 şi înscrisurile aferente – A. (filele 67-69 dosar u.p.), raport nr. xxxx/i/2011 emis de INML Mina Minovici Bucureşti (filele 72-73 dosar u.p.), declaraţii martor G. (filele 62-64 dosar u.p.), declaraţii martoră K. (filele 59-60 dosar u.p.), declaraţii martoră L. (filele 81-82 dosar u.p.), declaraţii martoră M. (filele 83-84 dosar u.p.), declaraţii  martor N. (filele 85-86 dosar u.p.), declaraţii martor O. (filele 87-88 dosar u.p.), declaraţii martor P. (filele 89-90 dosar u.p.), înscrisuri, în fotocopie, privind autovehiculele implicate (filele 93-98 dosar u.p.), înscrisuri, în fotocopie, din dosarul xxxx/P/2011 (filele 13-15, 18-24, 27-30, 51-53, 66, 74, 75, 99 dosar u.p.), declaraţii persoană vătămată C. (filele 56, 57, 105 dosar u.p.), declaraţii inculpat A. (filele 76, 77, 78, 108, 110-111 dosar u.p.), coroborat cu declaraţia de recunoaştere a faptelor dată în faţa instanţei de inculpat şi cu completarea la Raportul de expertiză medico-legală, rezultă, fără putinţă de tăgadă că inculpatul A., în data de 08.04.2011, în jurul orei 2330, în calitate de conducător al autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare […], aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autovehiculului pe str. E., din mun. B. şi a provocat un accident de circulaţie în cadrul căruia persoana vătămată C. a suferit leziuni traumatice pentru care i-au fost necesare un an de zile îngrijiri medicale şi a rămas cu infirmitate fizică permanentă, fiind în prezent încadrată în grad accentuat de handicap.

În opinia instanţei de fond, în drept, fapta inculpatului A., care, în data de 08.04.2011, în jurul orei 2330, în calitate de conducător al autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare […], aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autovehiculului pe str. E., din mun. B. şi a provocat un accident de circulaţie în cadrul căruia persoana vătămată C. a suferit leziuni traumatice pentru care i-au fost necesare un an de zile îngrijiri medicale şi a rămas cu infirmitate fizică permanentă, fiind în prezent încadrată în grad accentuat de handicap, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal.

Instanţa reţine că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, la aceeaşi dată fiind abrogat Codul penal din 1969, conform art. 250 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Pentru soluţionarea conflictului temporal de legi penale, instanţa va avea în vedere principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, principiu prevăzut şi de dispoziţiile art. 5 alin. 1 Cod penal, potrivit cărora în cazul în care până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Instanţa are în vedere la alegerea legii penale mai favorabile că fapta reţinută în cauză în sarcina inculpatului A., care cauzat persoanei vătămate leziuni a căror vindecare a necesitat circa 1 an de zile de îngrijiri medicale, este încadrată potrivit Codului penal din 1969 în dispozițiile art. 184 alin. 2 și 41, privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă” (comisă de un inculpat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice), iar potrivit noului Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. 2 şi 3, purtând aceeaşi denumire marginală, în ambele reglementări sancţiunea fiind închisoare, de la 1 la 5 ani, respectiv 6 luni la 3 ani, în noul Cod penal, alternativ cu amenda.

Deşi la prima vedere legea penală mai favorabilă pare a fi noul Cod penal, întrucât prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii care are limite mai reduse decât cele din Codul penal din 1969, analizând în mod global cele două reglementări, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin decizia nr. 265/2014, instanţa apreciază că legea penală mai favorabilă în cauză este Codul penal din 1969, având în vedere, printre altele, instituţia reabilitării, concursul de infracţiuni, dar şi modalităţile de executare a pedepsei (având în vedere că inculpatul este fără antecedente, instanţa consideră că nu se impune executarea efectivă a pedepsei, astfel cum va arăta în continuare, iar regimul modalităţii suspendării sub supraveghere, prevăzută în noua reglementare, este mai greu, fiind obligatorii impunerea unor obligaţii suplimentare inculpatului).

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 5 noul Cod penal, în baza art. 386 Cod de procedură penală, instanţa apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis inculpatul în judecată, respectiv din infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2 și 3 Codul penal din 1969, în infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal din 1969.

Elementul material al laturii obiective constă dintr-o acțiune susceptibilă a produce direct vătămarea unei persoane, fără ca făptuitorul să urmărească sau să accepte o consecință vătămătoare a faptei sale. În cauză, elementul material este reprezentat de nerespectarea de către inculpat a prevederile din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, respectiv neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic şi lovirea mai multor autoturisme parcate, ceea ce a condus, printre altele, la accidentarea persoanei vătămate C..

Inculpatul a condus autoturismul, după ce a consumat băuturi alcoolice, în urma buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 490/T şi 491/T din data de 11.04.2011 rezultând o alcoolemiei de 1,00 g/l alcool pur în sânge la ora 0210, şi 0,80 g/l alcool pur în sânge, la ora 0310. prin raportul de expertiză xxxx/1/2011 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, emis de INML „Mina Minovici”, s-a arătat că inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de circa 1,50 g/l alcool pur în sânge, la momentul comiterii faptei (pentru fapta de a conduce autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1908/24.10.2012, astfel cum se va arăta la analiza situaţiei sale juridice – fila 46 dosar fond).

Având în vedere Decizia ICCJ nr. 26/2009 pronunţată în recurs în interesul legii, instanţa va reţine că fapta de vătămare corporală din culpă a fost comisă de către inculpatul aflat în stare de ebrietate, impunându-se reţinerea concursului real între infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 şi 41 Cod penal din 1969, şi „conducerea unui vehicul de către o persoană aflată în „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Raportul de cauzalitate este reliefat de rapoartele medico-legale efectuate în cauză, nr. 929/E/12.04.2011 emis de S.J.M.L. B., completat cu nr. 929/2011 din 02.10.2015, şi nr. 1594/E/29.06.2017, potrivit cărora persoana vătămată a prezentat leziuni traumatice a prezentat leziuni traumatice, care s-au fi putut produce la data de 08.04.2011, prin lovire cu şi de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier, şi pentru care a necesitat circa 1 (un) an de zile de îngrijiri medicale, rămânând cu infirmitate fizică permanentă (urmarea imediată).

Pe latură subiectivă, infracţiunea a fost săvârşită din culpă, inculpatul prevăzând că prin nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, poate produce accidentarea unei persoane, însă neacceptând această posibilitate, sperând fără temei că aceasta nu se va produce.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate, instanţa de fond constată că fapta pentru care a fost trimis în judecată a fost săvârşită de inculpat şi constituie infracţiune în sensul art. 15 Cod penal, astfel încât în baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, urmează să dispună condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată, instanţa, având în vedere şi dispoziţiile art. 72 Cod penal din 1969, va ţine seama de pericolul social concret al faptei deduse judecăţii, de împrejurările şi modalitățile în care a fost comisă, de poziţia procesuală a inculpatului pe parcursul derulării cauzei, precum şi de circumstanţele personale ale acestuia.

Instanța nu reține dispozițiile art. 74 raportat la art. 76 din Codul penal din 1969, pentru coborârea pedepsei aplicate sub minimul special, neexistând suficiente date în acest sens. Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului reprezintă o stare de normalitate și nu o împrejurare excepțională care să atragă aplicarea dispozițiilor art. 74 Cod penal.

În concret, instanța reține că inculpatul este integrat în societate, a fost prezent în fața instanței, a avut o poziție procesuală de recunoaştere şi regret a faptei pe parcursul derulării cauzei.

Nu se poate face însă abstracție de consecințele faptei inculpatului, persoana vătămată suferind vătămări pentru a căror vindecare au fost stabilite un număr de aproximativ 1 an de zile îngrijiri medicale, rămânând cu infirmitate fizică permanentă.

Raportat la aceste aspecte, instanţa apreciază că stabilirea unei pedepse cu închisoarea, situată spre minimul special prevăzut de lege, dar peste acesta, va fi în măsură să conducă la reeducarea şi sancţionarea inculpatului A., motiv pentru care va dispune condamnarea acestuia o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2, 4 și 41 Cod penal din 1969.

Cu privire la pedepsele accesorii, instanța reține că, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicarea a noului Cod penal, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Astfel, la aplicarea pedepselor accesorii, instanța are în vedere atât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (cauzele Calmanovici c. României - hotărârea din 1 iulie 2008 - şi Hirst c. Marii Britanii - hotărârea din 30 martie 2004 - în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional), cât şi decizia nr. LXXIV (74) pronunţată în data de 5.11.2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În raport de natura faptei săvârşite, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporţională şi justificată faţă de scopul limitării exerciţiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 Cod penal raportat  la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a (dreptul de a fi ales în autorităților publice și în funcțiile elective publice) și lit. b) Cod penal (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

Aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1908/24.10.2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare la data de 06.11.2012, la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolice ce depăşeşte limita legală (1 an închisoare) şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie (1 an şi 6 luni închisoare). În baza art. 81 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. În baza art. 72 alin. 2 Cod penal din 1969, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal din 1969 (filele 46-47 dosar fond).

Totodată, potrivit sentinţei penale nr. 163/S/19.06.2013 a Tribunalului Braşov, definitivă prin neapelare la data de 01.07.2013, inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 271 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal pe o durata de 1 an după executarea pedepsei principale. În baza art.  134  din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 3201 al. 7 Cod procedură penală, a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare.

 S-a constatat că infracţiunile anterior indicate au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni prin raportare la cele pentru care a intervenit sentinţa penală nr. 1908/24.10.2012 pronunţată de Judecătoria Braşov.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1908/24.10.2012 pronunţată de Judecătoria Braşov şi repuse în individualitatea lor pedepsele, respectiv o pedeapsă de 1 an închisoare şi o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare

În baza art. 85 Cod penal din 1969, a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei  de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1908/24.10.2012 pronunţată de Judecătoria Braşov, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 6.11.2012, iar în baza art. 36 alin. 2, art. 33 lit. a, art. 34 şi art. 35 Cod penal din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre penală cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 1908/24.10.2012 pronunţată de Judecătoria Braşov, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal din 1969 pe o durata de 1 an după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a teza II, b Cod penal din 1969.

În baza art. 81 alin. 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o durata de 4 ani, termen de încercare stabilit conform art. 82 alin. 1 Cod penal din 1969. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Analizând data de comitere a faptei din prezenta cauză şi datele de rămânere definitivă a celor două hotărâri prezentate anterior, instanţa constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 163/S/19.06.2013 a Tribunalului Braşov, definitivă prin neapelare la data de 01.07.2013 şi nr. 1908/24.10.2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare la data de 06.11.2012.

Instanţa a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal din 1969 pe o durata de 1 an aplicate prin sentinţa penală nr. 163/S/19.06.2013 a Tribunalului Braşov, definitivă prin neapelare la data de 01.07.2013.

Totodată, a menţinut anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1908/24.10.2012 pronunţată de Judecătoria Braşov, definitivă prin nerecurare la data de 06.11.2012.

Instanţa a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal din 1969 pe o durata de 1 an, în pedepsele componente:  2 ani închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, 1 an închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1908/24.10.2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare la data de 06.11.2012, 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal din 1969 pe o durata de 1 an, şi 2 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 163/S/19.06.2013 a Tribunalului Braşov, definitivă prin neapelare la data de 01.07.2013.

În continuare, în baza art. 36 alin. 1, în referire la art. 33 lit. a), art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, a contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită la 3 (trei) ani închisoare.

Instanţa apreciază că raportat la numărul ridicat de infracţiuni concurente, ce dovedeşte perseverenţa infracţională a inculpatului, se impune aplicarea unui spor de 1 an închisoare, acesta reprezentând, aşa cum s-a arătat în mod constant în doctrină şi în jurisprudenţă, un echivalent al pedepselor care nu se execută, cuprinse în conţinutul concursului de infracţiuni. Instanţa consideră că sporul este proporţional cu cuantumul pedepselor aplicate, fiind, totodată, mai redus decât cel care s-ar fi aplicat potrivit dispoziţiilor noului Cod penal.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere situaţia de fapt reţinută, persoana inculpatului, dar şi atitudinea acestuia pe parcursul derulării procesului penal, inclusiv acordul manifestat pentru prestarea unor ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, instanţa apreciază că scopul şi funcţiile pedepsei aplicată acestuia, astfel cum sunt prevăzute în art. 52 Cod penal din 1969, pot fi atinse şi fără privarea sa efectivă de libertate.

Instanţa apreciază că nu se impune executarea pedepsei efectiv, în detenţie, aşa cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public, având în vedere persoana inculpatului (tânăr, fără antecedente penale, relaţia pe care o avea la momentul comiterii cu persoana vătămată, fiind concubini, imediat după accident s-a dus la spital să se intereseze de soarta persoanei vătămate, a însoţită apoi pe aceasta), o astfel de modalitate de executare nefiind proporţională nici cu fapta comisă (prin reţinerea culpei ca variantă a laturii subiective).

Astfel, instanţa reţine incidența în cauză a dispozițiilor art. 861 Cod penal din 1969, conform cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani, în cazul concursului de infracţiuni, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, se apreciază de către instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Considerând că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 861 Cod penal, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante în urma concursului de infracțiuni, pe durata unui termen de încercare, de 5 (cinci) ani, ce va fi calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 862 alin. 2 Cod penal din 1969.

Pe durata termenului de încercare, instanța a dispus ca inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune B.; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

În temeiul art. 359 Cod de procedură penală din 1968, instanța a atras atenţia inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal din 1969, privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, sau a neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite de lege ori a obligațiilor impuse de instanță, sau a neîndeplinirii obligațiilor civile, ce va avea drept consecință revocarea suspendării și executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 35 alin. 1 Cod penal din 1969, instanţa a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal din 1969 pe o durata de 1 an.

Totodată, în baza art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, instanţa a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) Cod penal din 1969, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), instanţa a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J., apreciind că raportat la infracţiunea pentru care a fost condamnat, modalitatea de comiterea şi urmarea produsă, această măsură este proporţională cu circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului, neconstituind o intruziune în viaţa privată a acestuia, din perspectiva Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Persoana vătămată C., prin apărător ales, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând: plata unei indemnizaţii lunare în cuantumul salariului minim pe economie la data plăţii efective, începând cu data producerii accidentului şi până la încetarea stării de nevoie, şi plata sumei de 180.000 euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective), cu titlu de daune morale.

Analizând probatoriul administrat prin raportare la soluția pe latura penală a cauzei și la  criteriile și elementele care au stat la baza acesteia, instanța constată că partea civilă a suferit atât un prejudiciu moral.

Curtea Europeană privind Drepturile Omului, prin jurisprudența sa, reaminteşte că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părţi, determină statul de a pune capăt acelei încălcări şi de a elimina consecinţele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, art.41 din Convenţia Europeană conferă Curţii competenţa de a acorda o reparaţie în favoarea părţii vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunţă în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, şi prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor şi a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum şi din alte pagube nemateriale. (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004).

De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincţia între prejudiciul material şi cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000).

Instanţa reţine că angajarea răspunderii civile a inculpatului este întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 Cod civil (răspundere civilă delictuală), în cauză fiind îndeplinite condiţiile legale pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatului: fapta ilicită - infracţiunea săvârşită, prejudiciul cert şi nereparat încă, legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, vinovăţia inculpatului.

Totodată, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite următoarele condiţii: să fie cert şi să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare. Prejudiciul actual, cel care a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, este întotdeauna cert. De asemenea, este cert prejudiciul viitor, care, deşi nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor.

În ceea ce privește daunele morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani - de aceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Astfel, consecinţele negative suferite de partea civilă, în plan psihic şi afectiv, prin suportarea mai multor intervenții chirurgicale și a unei perioade de recuperare, dureroasă, îndelungată și lentă, sunt extrem de dificil de cuantificat, fiind însă de netăgăduit. De asemenea, aşa cum rezultă din înscrisurile medicale aflate la dosar, inclusiv rapoartele de expertiză medico-legală nici în prezent persoana vătămată nu este recuperată, rămânând cu o infirmitate fizică permanentă, ce a condus la încadrarea sa în grad de handicap accentuat, cu caracter permanent.

Analizând daunele morale din punct de vedere doctrinar, instanța reține că în prezenta cauză se întâlnesc mai multe componente ale prejudiciului moral, nepatrimonial, ce se tinde a fi acoperit.

Un prim element îl constituie prejudiciul estetic, definit în literatură ca fiind suma vătămărilor prin care se aduc atingere armoniei fizice sau înfățișării unei persoane – mutilări, desfigurări ori cicatrici cauzate unei persoane, urmările dezagreabile pe care acestea le au asupra posibilităților de afirmare deplină în viață, precum și suferințele psihice pe care asemenea situații le pot determina. Un astfel de prejudiciu determină excluderea victimei din viața socială, putând dezvolta un întreg set de complexe și stări de neliniște, un sentiment de neapartenență la grupul social din care făcea anterior parte.

Astfel, din actele medicale aflate la dosar rezultă că partea civilă a suferit mai multe intervenții chirurgicale, însă a rămas cu o impotenţă funcţională totală la membrul superior stâng, cu atrofiere marcantă a musculaturii la acest nivel şi cu tulburări circulatorii aferente, precum şi cu numeroase cicatrici postoperatorii. A fost nevoie să fie ajutată inclusiv la lucrurile simple, să se spele şi să se îmbrace.

Toate aceste elemente, alături de infirmitatea permanentă, i-au atras persoanei vătămate și o suferință de natură psihică.

Un al doilea element al prejudiciul moral, întâlnit în prezenta cauză, este așa numitul prejudiciu de agrement, ce constă în imposibilitatea persoanei vătămate de a desfășura activități culturale, sportive sau artistice, activități ce le desfășura anterior sau o îngreunare a desfășurării unor astfel de activități. Așadar nu este necesar să existe o imposibilitate absolută de desfășurare a unor astfel de activități, ci este suficient să se constate că persoana vătămată trebuie să depună un efort suplimentar, superior pentru a putea reveni, măcar parțial, la viața pe care o avea înainte de eveniment.

Instanța are în vedere că partea civilă avea la momentul accidentului vârsta de 16 ani, desfăşurând o viaţă socială specifică vârstei, fiind înconjurată de prieteni şi colegi. După accident, datorită intervenţiilor chirurgicale şi perioadei de tratament îndelungată, persoana vătămată a fost lipsită de viața socială specifică vârstei, activitățile cu prietenii având un rol deosebit de important pentru un adolescent, încet, încet aceştia părăsind-o. Aşa cum au arătat şi martorele audiate în cauză, persoana vătămată s-a izolat după accident, a întâmpinat greutăţi pe plan social şi sentimental, fiindu-i foarte greu să facă şi lucruri simple, cum ar fi să meargă la toaletă (cu o mână fiindu-i dificil şi fiind nevoie să facă eforturi suplimentare).

Un al treilea element, îl constituie prejudiciul juvenil, având în vedere vârsta părții civile, dar și faptul că urmărire accidentului se resimt și în prezent, infirmitatea prin nefolosirea mâinii stângi fiind permanentă. Așa cum am arătat anterior, practic, partea civilă și-a petrecut și își petrece în continuare întreaga adolescență în diferite etape de recuperare după accidentul suferit, ceea ce a atras, și din acest punct de vedere, dincolo de suferința fizică evidentă, și o puternică suferință psihică, ca urmare a numeroaselor intervenii chirurgicale suferite și pe care, probabil le va suferi în viitor, dar și a imposibilității trăirii unei vieți alături de cei de vârsta sa.

Martorele audiate au arătat şi faptul că persoana vătămată a încercat să se angajeze, însă a reuşit doar pentru o durată scurtă de timp să lucreze la un bar în mun. B., prin intermediul Direcţiei de Protecţie Socială, însă pentru că nu putea folosi de loc mâna stângă, a fost până la urmă dată afară, pentru că nu corespundea şi nu putea desfăşura activitatea.

În consecință, instanța, având în vedere toate aceste elemente, urmează a admite solicitarea părții civile de acordare a daunelor morale. Cât priveşte însă cuantumul acestor, instanţa apreciază că suma solicitată de partea civilă cu acest titlu este mult prea mare, chiar reținând prejudiciul nepatrimonial suferit, dar și raportat la realitatea economică și socială a țării noastre, acordarea unor astfel de daune având ca scop acoperirea prejudiciului suferit și nu trebuie să tindă la o îmbogățire fără just temei, astfel încât o va cenzura corespunzător.

Pentru motivele ce au fost anterior arătate, instanţa apreciază ca fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât, va admite, în parte, acţiunea civilă şi, în temeiul art. art. 19, art. 25 şi 397 Cod procedură penală, în referire la art. 1349, 1357-1358 Cod Civil și art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările, va obligă partea responsabilă civilmente D., la plata către partea civilă C. a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale.

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a unei indemnizaţii lunare la nivelul salariului minim (o sumă globală de la momentul producerii faptei şi până la pronunţarea hotărârii, iar apoi o sumă lunară), instanţa urmează a o respinge. Persoana vătămată nu a făcut dovada unui venit cert realizat la momentul producerii accidentului, astfel încât instanţa apreciază că nu se pot acorda despăgubirile solicitate de aceasta constând în venitul minim pe economie. Nu există nicio probă, deşi potrivit art. 1169 Cod civil vechi, părţii civile îi incumba această obligaţie, că persoana vătămată nu ar putea obţine nici un venit în viitor. De asemenea, pentru a se pronunţa cu privire la acordarea unor astfel de despăgubiri lunare, instanţa ar trebui să aibă la dosar date referitoare la cuantumul unor eventuale venituri din indemnizaţia de handicap sau alte ajutoare sociale, pentru a putea acorda, eventual diferenţa până la venitul minim.

Prin adresa nr. 14599/28.04.2017, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă B. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.414,51 lei, reprezentând prestaţiile medicale acordate persoanei vătămate C., anexând în probaţiune decontul de cheltuieli (filele 43-44 dosar fond).

Spitalul Clinic de Recuperare E. s-a constituit parte civilă cu suma de 11.650,72 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată din data de 10.04.2015 şi până la achitarea integrală a debitului şi 1.314,12 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată din data de 05.06.2015 şi până la achitarea integrală a debitului, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale oferite persoanei vătămate C-, ataşând în probaţiune foile de observaţie clinică generală nr. 2926 şi 5253, cu deconturile de cheltuieli aferente (filele 59-141 dosar fond).

Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. (…) Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.

Conform art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraţii răspund delictual faţă de terţe persoane.

În consecinţă, întrucât internarea persoanei vătămate după accidentul rutier la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă B. şi la Spitalul Clinic de Recuperare E. s-a datorat faptei comise de inculpat și a ocazionat efectuarea unor cheltuieli, sume pentru care unităţile medicale s-au constituit părţi civile și pe care instanţa le apreciază ca fiind dovedite şi întemeiate (sunt ataşate deconturile de cheltuieli, fişe de observaţii, rezultate de analize), instanţa în temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, în referire la art. 1349, art. 1357-1358 Cod civil, va admite acţiunile civile exercitate de părţile civile și va obliga partea responsabilă civilmente D. la plata sumei de 3.414,12 lei, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă B., şi la plata sumelor de 11.650,72 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată din data de 10.04.2015 şi până la achitarea integrală a debitului şi 1.314,12 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată din data de 05.06.2015.

Având în vedere soluția pronunțată, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa a dispus obligarea inculpatului A., la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 290 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel partea civilă C..

Apelanta parte civilă C. a solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinţei penale nr. 2564 din data de 21 decembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Braşov, exclusiv pe latură civilă şi majorarea daunelor morale acordate.

În subsidiar, solicită acordarea a cel puţin o parte din despăgubirile materiale constând într-o indemnizaţie lunară la nivelul salariului minim pe economie, cel puţin în procentul menţionat în actele medico-legale relativ la diminuarea capacităţii de muncă pentru considerentele enumerate în motivarea apelului.

În ceea ce priveşte daunele materiale, acele despăgubiri periodice, apărătorul ales susţine că a depus astăzi contracte de muncă pe care apelanta le-a avut şi le-a obţinut destul de greu având în vedere starea în care se găseşte; ultimul dintre ele a şi încetat  la data de 28.06.2017. Apelantei părţi civile îi este în continuare foarte dificil să îşi găsească un loc de muncă şi doar pentru posturi ce nu necesită un efort sau  o pregătire fizică prea mare.

În ceea ce priveşte daunele morale, apreciază cuantumul acestora insuficient faţă de vătămările efectiv suferite. Comparativ cu acel dosar, cu privire la care a depus practica judiciară, clientul său pe care l-a reprezentat a fost victima unui accident rutier, a rămas cu un picior mai mic cu 2 cm, dar funcţional şi şi-a pierdut într-o şi mai mică  măsură  capacitatea de muncă, i s-a acordat,  urmarea unui număr de zile de îngrijiri medicale redus decât ale apelantei din prezenta cauză, 50.000 euro daune morale şi parţial despăgubiri materiale.

Având în vedere  în primul rând vârsta pe care o avea apelanta de numai 16 ani la data la care s-a produs evenimentul rutier, acest aspect conduce la concluzia că vătămările suferite de aceasta vor dăinui de acum înainte pe tot parcursul vieţii, astfel încât se impune acordarea de despăgubiri morale într-un cuantum mai mare,  care să compenseze deficienţele fizice pe care aceasta le-a încercat.  A suferit un prejudiciu estetic, grav şi permanent, un  prejudiciu juvenil, toate prejudiciile pe care instanţa le-a enumerat,  motiv pentru care consideră că prima instanţă a acordat despăgubirile morale într-un cuantum insuficient.

Analizând actele și lucrările dosarului curtea constată că apelul părţii civile este întemeiat, urmând a fi admis, pentru următoarele motive:

În mod corect a reţinut instanţa de fond că inculpatul A., în data de 08.04.2011, în jurul orei 2330, în calitate de conducător al autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare […], aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autovehiculului pe str. E., din mun. B. şi a provocat un accident de circulaţie în cadrul căruia partea civilă C. a suferit leziuni traumatice pentru care i-au fost necesare un an de zile îngrijiri medicale şi a rămas cu infirmitate fizică permanentă, fiind în prezent încadrată în grad accentuat de handicap.

De asemenea, în mod corect s-a mai reţinut de către instanţa de fond că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal.

Aceste aspecte nici nu au fost contestate de niciuna din părţi, fiind stabilite cu certitudine.

În ce priveşte gravitatea leziunilor suferite de partea civilă, din Raportul de expertiză medico-legală (completare) nr. 1594/E/29.06.2017, întocmit în faza de judecată, rezultă că partea civilă C. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat circa 1 (un) an de zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, mai rezultă că în urma impotenţei funcţionale totale a membrului superior stâng, consecinţă directă a lezării posttraumatice a plexului brahial stâng, partea civilă a rămas cu infirmitate fizică permanentă. În perioada aprilie-iunie 2011, partea civilă a prezentat deficienţă funcţională accentuată, cu incapacitate adaptativă de 70%, fiind încadrabilă în gradul 2 (doi) de invaliditate. În perioada iulie 2011-octombrie 2017, a prezentat deficienţă funcţională medie, cu incapacitate adaptativă de 50%, fiind încadrabilă în gradul 3 (trei) de invaliditate (filele 160-161 dosar fond).

Din probele depuse la dosar rezultă că partea civilă C. este şi în prezent în incapacitate parţială de muncă, acesteia fiindu-i stabilită în evaluarea capacităţii de muncă nr. 12/13.11.2017 o incapacitate adaptativă iniţială de 50%. Această incapacitate adaptativă a părţii civile, de 50%, a existat din momentul eliberării Certificatului de încadrare în grad de handicap până în prezent şi va exista în continuare, având în vedere că certificatul de încadrare în grad de handicap eliberat pe numele părţii civile precizează că acesta este „nerevizuibil”. Faţă de acest aspect, curtea constată că se impune acordarea de despăgubiri părţii civile pentru prejudiciul cert pe care aceasta îl suferă prin imposibilitatea de a câştiga din muncă un venit pe care l-ar fi câştigat dacă nu ar fi avut această incapacitate adaptivă. În lipsa altor elemente cu privire la venitul pe care l-ar fi putut obţine partea civilă, instanţa constată că se impune a se stabili prestaţia periodică cuvenită la jumătate din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Chiar dacă partea civilă nu a făcut dovada că ar fi avut un loc de muncă înainte de suferirea vătămării, având în vedere că aceasta era minoră la data respectivă şi că a încercat să-şi găsească de lucru, dar nu a reuşit, curtea constată că se impune acordarea despăgubirilor raportate la salariul de bază minim brut pe ţară.

Întrucât se prezumă că partea civilă C. ar fi putut să exercite activitate lucrativă începând cu data majoratului, curtea va calcula despăgubirile începând cu data de 23.12.2012, când aceasta a împlinit 18 ani.

Se va ţine cont la stabilirea cuantumului despăgubirilor de nivelul salariilor minime pe economie stabilite începând cu această dată până în prezent, prin H.G. nr. 1225/2011 la 700 de lei în luna ianuarie 2013, prin H.G. nr. 23/2013 la 750 de lei în perioada 1 februarie – 1 iulie 2013, prin H.G. nr. 23/2013 la 800 de lei în perioada 1 iulie 2013 – 1 ianuarie 2014, prin H.G. nr. 871/2013 la 850 de lei în perioada 1 ianuarie 2014 – 1 iulie 2014, prin H.G. nr. 871/2013 la 900 de lei în perioada 1 iulie 2014 – 1 ianuarie 2015, prin H.G. nr. 1091/2014 la 975 lei în perioada 1 ianuarie 2015 – 1 iulie 2015, prin H.G. nr. 1091/2014 la 1050 lei în perioada 1 iulie 2015 – 1 mai 2016, prin H.G. nr. 1017/2015 la 1250 de lei în perioada 1 mai 2016 – 1 februarie 2017, prin H.G. nr. 1/2017 la 1450 de lei în perioada 1 februarie 2017 – 1 ianuarie 2018 şi prin H.G. nr. 846/2017 la 1900 de lei începând cu 1 ianuarie 2018.

Însumând cuantumul sumelor reprezentând 50% din salariile minime brute pe ţară, pentru perioada ianuarie 2013 – martie 2018 (luna în care s-a pronunţat prezenta hotărâre definitivă), rezultă o sumă globală de 37700 de lei, care i se cuvine părţii civile C. cu titlu de daune materiale în perioada mai sus menţionată.

Cum incapacitate adaptativă a părţii civile C. subzistă în continuare, se impune acordarea către aceasta a unei prestaţii periodice lunare de 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 1 aprilie 2018 până la încetarea incapacităţii de muncă a acesteia, cu titlu de daune materiale.

De asemenea, curtea constată că este întemeiată şi cererea părţii civile C. de majorare a cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale. Suma de 50000 de euro acordată cu titlu de daune morale este prea mică în raport cu gravitatea consecinţelor pe care le-a suportat partea civilă ca urmare a săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Astfel, din acte rezultă că partea civilă C. a avut nevoie de aproximativ 1 an de îngrijiri medicale, iar în urma faptei a suportat o impotenţă funcţională totală a membrului superior stâng. Având în vedere că partea civilă a rămas la o vârstă foarte fragedă cu o imposibilitate a folosirii braţului stâng, aceasta suferă un prejudiciu moral care impune acordarea unei sume mai mari pentru repararea lui. Partea civilă nu va putea niciodată să desfăşoare activităţile normale pe care le presupune viaţa în familie şi în societate, iar acest aspect presupune acordarea unei sume mai mari cu titlu de daune morale, având în vedere prejudiciul estetic şi de agrement ridicat suferit de partea civilă. Ţinând cont de toate aceste aspecte, curtea constată că suma cuvenită părţii civile pentru acoperirea acestui prejudiciu moral este egală cu echivalentul în lei a sumei 70000 de euro, la cursul BNR de la data plăţii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de partea civilă C. împotriva sentinţei penale. nr. 2564/19.12.2017 a Judecătoriei Braşov, pe care o desfiinţează sub aspectul daunelor materiale şi morale acordate acestei părţi civile.

Rejudecând, în temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală cu referire la art. 998 şi următoarele din vechiul Cod civil şi art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 şi art. 39 din Legea nr. 132/2017 obligă pe asigurătorul parte responsabilă civilmente D. la plata către partea civilă C. a unei sume globale de 37700 lei şi a unei prestaţii periodice lunare de 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 1 aprilie 2018 până la încetarea incapacităţii de muncă a acesteia, cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală cu referire la art. 998 şi următoarele din vechiul Cod civil şi art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 şi art. 39 din Legea nr. 132/2017 obligă pe asigurătorul parte responsabilă civilmente D. la plata către partea civilă C. a contravalorii în lei la data plăţii a sumei de 70000 de euro, la cursul B.N.R., cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare