Insolvență. Contestare raport și plan de distribuire. Cheltuieli de procedură pretinse de fostul lichidator judiciar. Efectul pozitiv al lucrului judecat.

Rezumat:

O hotărâre judecătorească definitivă se bucură de puterea de lucru judecat, în conformitate cu disp. art.377 alin. 2 pct. 1 Cod procedură civilă de la 1865, cu referire la art.1200 pct. 4 şi 1202 alin. 2 Cod civil, aşa încât dezlegarea dată prin aceasta problemei de drept referitoare la modalitatea de distribuire a cheltuielilor de procedură între practicienii desemnaţi succesiv se impune părților, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Cum în relaţia dintre părţi prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Hotărârea:

Prin decizia nr. 235 din 14 septembrie 2018 Tribunalul Botoşani – secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de A. SPRL, împotriva Raportului asupra fondurilor nr. 4486/11.06.2018 „refăcut”, în contradictoriu B. SPRL - în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC C. SA şi a anulat Raportul asupra fondurilor nr.4486/11.06.2018 şi a obligat practicianul în insolvenţă desemnat în cauză la refacerea acestuia, în sensul că disponibilul existent în sumă de 13.098,59 lei să fie distribuit contestatoarei A. SPRL .

Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reţinut că prin decizia nr. 239 din 24.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. .../40/2010/a1 s-a admis recursul declarat de contestatoarea A. SPRL împotriva sentinţei nr. 493 din 17.09.2015 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal – judecător sindic. S-a modificat sentinţa atacată şi în consecinţă s-a admis contestaţia formulată de A. SPR împotriva Raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare întocmit la data de 7.04.2015, lichidatorul judiciar B.SPRL fiind obligat la refacerea acestuia conform Încheierii nr. 755 din 7.11.2013 a Tribunalului Botoşani.

În considerentele deciziei menţionate mai sus s-a reţinut că, potrivit art. 123 alin.1 din Legea nr. 85/2006, cheltuielile de procedură au prioritate la distribuirile efectuate în urma lichidării. Cum sumele reclamante de fostul lichidator A. SPRL se includ în această categorie, fiind scadentă la data pronunţării Încheierii nr.755/07.11.2013, acestea se impun a fi achitate cu prioritate, neputându-se admite plata onorariilor lichidatorului în altă ordine, decât cea dată de cronologia scadenţării lor.

În urma pronunţării Deciziei nr. 239/24.11.2016, practicianul în insolvenţă B. SPRL a procedat la refacerea raportului asupra fondurilor încasate în perioada 7.11.2013 – 31.03.2015, Raportul „refăcut” a fost contestat în cadrul dosarului nr. .../40/2010/a2, contestaţia A. SPRL fiind admisă în mod definitiv şi irevocabil prin Decizia nr.97 din 14.09.2017 a Curţii de Apel Suceava.

În urma pronunţării celei de a doua decizii de către Curtea de Apel Suceava, practicianul în insolvenţă B. SPRL a procedat la întocmirea Raportului asupra fondurilor nr. 4486/11.06.2018, raport ce face obiectul prezentei contestaţii.

Analizând acest raport, judecătorul – sindic a reţinut că deşi vizează aceleaşi fonduri ca şi în trecut, respectiv sumele încasate din perioada 7.11.2013 – 31.03.2015, practicianul în insolvenţă nu s-a conformat dispoziţiilor date de instanţă în cadrul dosarelor nr...../40/2010/a1 şi nr. ..../40/2010/a2 şi nu a înţeles să procedeze la stingerea creanţelor în ordinea dată de cronologia scadenţei acestora, propunerile de distribuire a sumelor încasate, fiind în contradicţie cu cele stabilite cu autoritate de lucru judecat prin cele două decizii ale Curţii de Apel Suceava.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs B. SPRL - lichidator judiciar al SC C. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului arată că, interpretarea dată de judecătorul sindic dispoziţiilor art.123 alin. 1 din Legea nr.85/2006, aşa cum s-a făcut trimitere prin decizia nr.239 din 24.11.2016, este una greşită deoarece, atât cheltuielile de procedură ale fostului lichidator judiciar A., cât şi cheltuielile de procedură ale actualului lichidator judiciar B., fac parte din aceeaşi categorie, respectiv din categoria creanţelor prevăzute la art.123 alin. 1.

Art.123 alin. 1 nu stabileşte o prioritate a creanţelor din această categorie, unele faţă de altele, ci le aşază pe nivel de egalitate. Problema succesiunii a doi sau mai mulţi practicieni în insolvenţă pentru acelaşi debitor, într-un dosar de procedură, nu este reglementată distinct de Legea nr.85/2006, situaţie în care achitarea cu prioritate a unor sume de bani A. în defavoarea creanţei avute de B. este una nelegală.

Judecătorul fondului a încălcat principiul de drept potrivit căruia unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

Renumeraţia practicianului în insolvenţă trebuia efectuată din averea debitorului, nu mai întâi A. şi dacă mai rămâne ceva în contul de lichidare să fie achitat către B.. Faptul că A. şi B. fac parte din aceeaşi categorie singura soluţie legală este cea de achitare a onorariului în mod proporţional, aşa cm s-a propus şi prin Raportul asupra fondurilor refăcut.

Nu poate fi menţinută soluţia instanţei fondului de plată integrală a sumelor solicitate de A., iar sumele ce intră în aceeaşi categorie să nu fie achitate, în condiţiile în care B. întocmeşte acte de procedură. Mai mult, trebuie avut în vedere să în situaţia în care se va menţine soluţia de plată integrală a sumelor solicitate de A., onorariul şi cheltuielile de procedură cuvenite B. nu pot fi acoperite din fondul prev. la art.4 din Legea nr.85/2006 având în vedere că în patrimoniul debitoarei au existat bunuri.

Prin concluziile scrise depuse la dosar A. SPRL, fost lichidator al SC C. SA, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei judecătorului sindic ca legală şi temeinică, arătând că hotărârea pronunţată de judecătorul sindic reprezintă o transpunere a hotărârilor judecătoreşti anterioare pronunţate de instanţa de control judiciar, hotărâri care au autoritate de lucru judecat.

Mai arată că, chestiunea dedusă judecăţii este reprezentată de modalitatea de distribuire a fondurilor aferente perioadei 7.11.2013 – 31.03.2015, aceeaşi situaţie litigioasă a mai fost suspusă judecăţii în cadrul dosarelor .../40/2010/a1 şi .../40/2010/a2 – dosare asociate procedurii de faliment privind debitorul C. SA, în care s-a hotărât, în mod definitiv şi irevocabil, că ordinea stingerii onorariilor celor doi practicieni în insolvenţă este dată de cronologia acestor creanţe, astfel încât creanţa intimatei are prioritate, fiind mai veche.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente :

Potrivit dispoziţiilor art.121 alin.1 pct.1 din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2006 „Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24”, iar potrivit dispoziţiilor art.123 pct.1, în cazul falimentului vor fi plătite în primul rând creanţele reprezentând „taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 şi ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. (4)”.

În speţă, prin Încheierea de şedinţă nr.755 din 7.11.2013, judecătorul sindic a luat act de Acordul de transfer de portofoliu din 3.10.2013 din patrimoniul A. SPRL desemnat iniţial administrator judiciar al debitoarei SC C. SA, în patrimoniul B. SPRL care deţine în prezent calitatea de lichidator judiciar.

Relevant în cauză este faptul că prin decizia nr.239/24.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr...../40/2010/a1 a fost admis recursul declarat de intimata A. SPRL şi s-a dispus, în mod definitiv şi irevocabil, refacerea Raportului asupra fondurilor aferente perioadei 7.11.2013 – 31.03.2015, cu menţiunea că achitarea onorariilor lichidatorilor este „cea dată de cronologia scadenţei acestora”.

În urma pronunţării deciziei nr. 239 din 24.11.2016, B. SPRL a procedat la refacerea raportului asupra fondurilor, însă fără a respecta dezlegarea pe care instanţa de recurs a dat-o chestiunilor deduse judecăţii. Ca atare, intimata a fost nevoită să introducă o nouă contestaţie împotriva raportului asupra fondurilor, astfel cum fusese acesta refăcut de către lichidatorul judiciar, contestaţie care a făcut obiectul dosarului nr. .../40/2010/a2 şi care a fost admisă în mod definitiv şi irevocabil, prin decizia nr. 97 din 14.09.2017.

În urma pronunţării şi a celei de-a doua decizii de către Curtea de Apel Suceava, recurentul – lichidatorul judiciar actual a procedat la refacerea raportului asupra fondurilor, fiind întocmit astfel Raportul asupra fondurilor nr. 4486/11.06.2018 – respectiv raportul care face obiectul litigiului de faţă.

După cum se poate lesne observa, deşi vizează aceleaşi fonduri ca şi în trecut (respectiv sumele încasate în perioada 7.11.2013 – 31.03.2015), nici de această dată lichidatorul judiciar B. SPRL nu a dorit să se conformeze dispoziţiilor date de Curtea de Apel Suceava în cadrul dosarelor a1 şi a2 şi nu a înţeles să procedeze la stingerea creanţelor în ordinea dată de cronologia scadenţei acestora, aşa cum s-a stabilit deja cu putere de lucru judecat.

Ca urmare, criticile recurentei nu pot fi primite, întrucât aceasta ignoră cu bună ştiinţă puterea de lucru judecat de care se bucură decizia nr.239 din 24.11.2016 a Curţii de Apel Suceava, în conformitate cu disp. art.377 alin. 2 pct. 1 Cod procedură civilă de la 1865, cu referire la art.1200 pct. 4 şi 1202 alin. 2 Cod civil, aşa încât dezlegarea dată prin această decizie problemei de drept referitoare la modalitatea de distribuire a cheltuielilor de procedură între practicienii desemnaţi succesiv se impune recurentei din prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Este vorba despre efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Cum în relaţia dintre părţi prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Constatând că aspectelor invocate în prezenta cauză li s-a dat deja o dezlegare într-un litigiu anterior, curtea constată incidenţa puterii de lucru judecat, aspectele tratate neputând primi o altă interpretare.

Constatând astfel că motivele invocate de către recurentă, inclusiv cel privind plata, proporţională a cheltuielilor de procedură celor doi practicieni, nu pot fi primite, având în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare