Contestație – revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art. 583 ncpp).

Sentinţă penală 96/DC din 05.04.2017


Pe rol, se află pronunţarea asupra contestaţiei formulată de contestatorul B Marius -V -B, …….împotriva sentinţei penale nr. 400/08.11.2016 a Judecătoriei Bârlad din dosarul nr. …… și împotriva sentinţei penale nr. … a Judecătoriei Bârlad din dosarul . (.

Obiectul cauzei: contestație – revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art. 583 NCPP).

……………………………………………………………………………………….

TRIBUNALUL,

Asupra contestaţiei de faţă,

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. ….. pronunțată la data de ……, Judecătoria Bârlad, în temeiul art. 67 alin. 1  din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, a admis sesizarea Serviciului de Probaţiune Vaslui şi a Biroului Executări penale al Judecătoriei Bârlad formulată în baza art. 583 alin 1 din Cod procedură penală  raportat la art. 864 Cod penal anterior  - Legea  nr. 15 din 1968,  privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, la care a fost condamnat  inculpatul B. M. –V. –B., ….. prin Sentinţa penală nr. . din … a Judecătoriei Bârlad rămasă definitivă la data de 05.05.2015  prin neapelare.

În baza art. 583 Cod procedură penală raportat la  art. 86 4 alin. 2 Cod penal anterior  ,  a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ( doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare,  la care a fost condamnat  inculpatul … , . prin  Sentinţa penală nr. … din … a Judecătoriei Bârlad rămasă definitivă la data de 05.05.2015  prin neapelare – Dosar nr. …. al Judecătoriei Bârlad. .

A dispus ca inculpatul ……… să  execute pedeapsa  de 2 ( doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare  în detenţie .

A Aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II şi b Cod penal anterior în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal anterior.

A scăzut din pedeapsă perioada executată de la 25.10.2013 şi până la data de 18.12.2013.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penală nr. 106 din 14.04.2015 a Judecătoriei Bârlad rămasă definitivă la data de 05.05.2015  .

A obligat pe inculpat să plătească statului suma de 100 lei  reprezentând cheltuieli judiciare  avansate de stat în cauză.

Onorariu apărător din oficiu în sumă de 130 lei a fost plătită Baroului Vaslui din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr… din …. a Judecătoriei Bârlad rămasă definitivă la data de 05.05.2015  s-a dispus:

„Condamnă pe inculpatul … , …. la :

- 1 ( unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată , prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republic. cu aplic. art. 5 Cod penal. ( faptă săvârşită la data de 02.03.2013 )

- 3 ( trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal anterior , cu aplic. art. 5 Cod penal actual. ( faptă săvârşită la data de 02.03.2013 )

În baza art. 86 ind. 5 Cod penal anterior anulează suspendarea sub supraveghere pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. ….. a Judecătoriei Focşani , definitivă la data de 06.01.2014 .

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare în componentele sale şi repune pedepsele în individualitatea lor astfel: 8 luni închisoare pentru art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 republic. cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 293 alin. 1 Cod penal  cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; 2 ani şi 8 luni închisoare pentru art. 208 alin. 1 .- 209 alin. 1 lit. e,g, i Cod penal cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. pen.

Contopeşte pedepsele de : 3 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre , 3 luni închisoare, 8 luni închisoare aplicate prin S.P. nr.  …… a Judecătoriei Focşani, 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre şi  2 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin S.P. nr.  ….. a Judecătoriei Focşani, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de: 

-  2 ( doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II şi b Cod penal anterior în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal anterior.

În baza art. 86 ind. 5 alin. 2 Cod penal anterior , suspendă sub supraveghere executarea pedepsei  .

Stabileşte termen de încercare 4 ani şi 8 luni care va începe să curgă de la  data de  06.01.2014 ( data  rămânerii definitive a S.P. nr. ….. ) . 

Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 Cod penal anterior cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

Scade din pedeapsă perioada executată de la 25.10.2013 şi până la data de 18.12.2013

Stabileşte ca organ de supraveghere – Serviciul de Probaţiune Vaslui.

Obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 3 alin.1 Cod penal  , respectiv:

a)să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune ;

b) să anunţe , în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile , precum şi întoarcerea ;

c)  să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

 d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Suspendă executarea pedepsei accesorii.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 900 lei cheltuieli judiciare.”

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

„La data de 15.10.2014 cu nr. …, s-a înregistrat pe rolul instanţei rechizitoriul procurorului întocmit în dosarul nr. …… al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad prin care s-a dispus trimiterea  în judecată a inculpatului  …..  pentru a fi cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de conducere  pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prev de art.86 al.2 din OUG 195/2002 R cu aplicarea art.5 alin 1 Noul Cod penal şi fals privind identitatea prev de art.293 Cod penal 1969 cu aplicarea art.5 alin 1 Noul Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit.  a Cod penal şi art. 5 Noul Cod penal.

În actul de sesizare al instanţei se  reţine  că la data de 02.03.2013 , în jurul orei 16.30 , inculpatul  ….  a fost depistat conducând pe drumurile publice autoturismul  marca Alfa Romeo , cu nr. de înmatriculare ….., având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

După oprirea  autoturismului , inculpatul  a declarat faptul că nu are asupra sa actele de identitate  şi că se numeşte B. M.V. şi are domiciliul în ……..

Potrivit art.  344 alin.1 Cod proc. pen. după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul a fost  repartizat  aleatoriu judecătorului de Cameră preliminară.

Prin încheierea de şedinţă dată în Camera de Consiliu în data de 20.01.2015 , în baza art. 346 alin. 2 Cod proc. pen . s-a constatat legalitatea sesizării instanţei  , a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ………..  .

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele.

La data de 02.03.2013 , în jurul orei 16.30 , în timp ce lucrătorii de poliţie din cadrul  Biroului Poliţiei  Rutiere  efectuau  serviciul de îndrumare, supraveghere şi control a traficului rutier în Mun Bârlad , direcţia Puieşti- Bârlad , au observat faptul că pe bancheta din faţă a autoturismului marca Alfa Romeo , cu nr. de înmatriculare ……, se aflau  două persoane în loc de una.

În aceste condiţii , au procedat la oprirea în trafic a autoturismului .

Solicitându-i-se actele pentru control,  conducătorul auto a declarat faptul că nu le are şi că  se numeşte B. M. V. şi are domiciliul în ……..

Apreciind comportamentul conducătorului auto ca  nefiresc,  poliţistul  l-a invitat  la sediul poliţiei pentru efectuarea de verificări.

Cu această ocazie s-a stabilit faptul  că fotografia din baza de date a poliţiei ca reprezentându-l pe B. M. V. nu corespunde cu fizionomia persoanei oprite în trafic.

Cerându-i-se lămuriri , şoferul a recunoscut faptul că în realitate se numeşte B. M.V. B. şi s-a prezentat sub identitatea fratelui său …. întrucât avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme  pe drumurile publice , în timp ce fratele său avea permis valid.

Potrivit datelor menţionate în cuprinsul adresei nr…. din  data de … emisă de către IPJ Vaslui- Servicul Rutier , la acea dată , inculpatul … nu avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice.

………………………………………………………………………………………..

În modalitatea mai sus reţinută faptele inculpatului  …..  de a conduce la data de 02.03.2013 , în jurul orei 16.30 pe drumurile publice,  autoturismul  marca Alfa Romeo , cu nr. de înmatriculare …, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce  şi de a-şi da o altă identitate decât cea reală , cu ocazia legitimării sale de către agentul de poliţie , întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de : de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată , prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republic. şi fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal anterior .

În temeiul acestor texte de lege , instanţa urmează să aplice inculpatului câte o pedeapsă pentru fiecare faptă săvârşită la individualizarea cărora va reţine disp. art. 52 şi 72 Cod penal.

…………………………………………………………………………………………

 Potrivit fişei cazier a inculpatului , acesta nu este la prima sa abatere referitoare la săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel , prin S.P. nr. … a Judecătoriei Focşani , definitivă la data de 06.01.2014 , inculpatul ….. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei , pentru art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 republic. cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; art. 293 alin. 1 Cod penal  cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen. şi  art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. pen.

 Faptele deduse judecăţii sunt săvârşite la data de 02.03.2013 , deci anterioare rămânerii definitive a S.P. nr. …….. a Judecătoriei Focşani.

În această situaţie, în baza art. 86 ind. 5 Cod penal anterior, instanţa va  anula suspendarea sub supraveghere pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. …… a Judecătoriei Focşani , definitivă la data de 06.01.2014. 

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare în componentele sale şi va repune pedepsele în individualitatea lor astfel: 8 luni închisoare pentru art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 republic. cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 293 alin. 1 Cod penal  cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; 2 ani şi 8 luni închisoare pentru art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e,g, i Cod penal cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. pen.

În baza art. 33 . lit. a Cod penal anterior şi art. 34 lit. b Cod penal anterior , va  contopi  pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele aplicate prin S.P. nr.  ……. a Judecătoriei Focşani, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea

Se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II şi b Cod penal anterior în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal anterior.

În baza art. 86 ind. 5 alin. 2 Cod penal anterior , va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei  .

Se va stabili un  termen de încercare de 2 ani la care se va adăuga cuantumul pedepsei aplicate , termen care va începe să curgă de la  data de  06.01.2014 ( data  rămânerii definitive a S.P. nr. ……. ) . 

Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 Cod penal anterior cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

Se va scade din pedeapsă perioada executată de la 25.10.2013 şi până la data de 18.12.2013 .

Instanţa va stabili  ca organ de supraveghere – Serviciul de Probaţiune Vaslui şi va obliga  pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 3 alin.1 Cod penal  , respectiv:

-să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune ;

 -  să anunţe , în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile , precum şi întoarcerea ;

 - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Potrivit art. 71 alin. ultim Cod penal anterior se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.

În temeiul art. 274 Cod proc. pen. , instanţa va obliga pe inculpat să plătească statului cheltuielile judiciare avansate în cauză.

Suma  de  200 lei  onorariu asistenţă juridică din oficiu la cercetarea judecătorească  rămâne în sarcina statului, urmând a fi virată din fondul  Ministerul Justiţiei către Baroul de Avocaţi Vaslui.

La data rămânerii definitive a sentinţei, a început executarea acesteia  printr-un program - plan  de supraveghere a condamnatului pe o perioadă de 4 ani  şi 8 luni de către Serviciul de Probaţiune Vaslui  în îndeplinirea efectivă a măsurilor de supraveghere  dispuse de instanţa de condamnare.

În executarea dispoziţiilor de condamnare  cu privire la măsurile de supraveghere Serviciul de Probaţiune a făcut  demersuri din care rezultă că persoana condamnată manifestă un comportament de sustragere de la executarea hotărârii de condamnare.

În vederea identificării şi contactării susnumitului a fost trimisă o înştiinţare pentru prezentarea acestuia în ziua de 09.05.2016 şi 23.05.2016.

Au fost anexate procesele verbale de îndeplinire a procedurii de înştiinţare;  a fost solicitat sprijinul Poliţiei ………,  care a precizat că persoana condamnată este plecată în Anglia, iar tatăl acestuia, prezent la domiciliul condamnatului a declarat că fiul său nu intenţionează să se întoarcă curând în ţară.

Serviciul de probaţiune Vaslui a solicitat aplicarea prevederilor art. 67 din Legea nr. 252/2013,  conform cărora : (1) În situaţia în care, pe durata termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune manager de caz constată că persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin, verifică motivele care au determinat această nerespectare şi, dacă apreciază că nerespectarea s-a făcut cu rea-credinţă, întocmeşte un raport de evaluare conform art. 44 şi sesizează instanţa în vederea revocării sancţiunii.

Prin prisma motivelor invocate, instanţa a constatat că textul de lege invocat, este  art. 583 Cod procedură penală  care reglementează  Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere :

(1) Asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 din Codul penal se pronunţă, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probaţiune, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.

(2) Dacă, până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) din Codul penal, condamnatul nu a respectat obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probaţiune competent sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării acesteia. Sesizarea poate fi făcută şi de procuror, de consilierul de probaţiune sau de partea interesată, până la expirarea termenului de supraveghere.

Conform art.15 din  din Legea187/2012 :

(1) Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.

(2) Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.".

Conform art. 86 alin. 4 lit. b Cod penal  şi art. 94 alin. 4 lit. b Cod penal : Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:

b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin;

Conform art. 88 alin. 1  Cod penal  şi art. 96 alin. 1 Cod penal  (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă „ amânarea , după caz ,  suspendarea „  şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.

 Conform  art. 16 din Legea nr. 187/2012  (1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.

(2) Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere."

Faţă de actele dosarului  instanţa a apreciat că sesizarea Serviciului de Probaţiune Iaşi  este întemeiată şi dovedită urmând a fi admisă pentru următoarele motive: Serviciul de Probaţiune Vaslui, a sesizat instanţa de judecată cu o cerere având ca obiect privind  revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă faţă de numitul B. M. –V. –B. ca urmare a nerespectării măsurilor impuse de instanţă.

Din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că condamnatul nu s-a prezentat la termenele stabilite de Serviciul de Probaţiune conform planului de supraveghere, nu a îndeplinit obligaţiile şi măsurile stabilite prin sentinţă, a refuzat cooperarea cu organul de supravegherea în vederea executării dispoziţiilor sentinţei de condamnare.

Serviciul de Probaţiune a efectuat toate demersurile necesare pentru ca obligaţiile stabilite pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei să fie în mod efectiv îndeplinită de către condamnat, au emis mai multe adrese către condamnat , au procedat la căutarea acestuia.

A rezultat că persoana condamnată ……. nu prezintă motivaţie pentru reabilitare şi nu a răspuns în mod pozitiv la demersurile efectuate de Serviciul de probaţiune, nefiind atins scopul avut în vedere de instanţă la momentul alegerii unei modalităţi neprivative de libertate a executării pedepsei închisorii prin suspendarea sub supraveghere a acesteia.

În momentul în care  instanţa de judecată a dispus faţă de inculpat suspendarea sub supraveghere ca modalitate de executare , a considerat că executarea  imediată a  pedepsei nu este necesară , însă a apreciat că se impunea supraveghea conduitei condamnatului pe o durată determinată, pe durata termenului de supraveghere de 4 ani şi 8 luni.

Toate obligaţiile pe care instanţa de judecată le-a impus condamnatului conform 86 1- 5 alin. 2 Cod penal anterior au ca  scop o supraveghere eficientă pe care serviciul de probaţiune ar fi trebuit să o realizeze în ceea ce priveşte atitudinea şi comportamentul condamnatului , toate aceste obligaţii au ca şi finalitate reinserţia socială a condamnatului , responsabilizarea acestuia şi înţelegerea consecinţelor faptei pe care a comis-o .

În pofida demersurilor efectuate de Serviciul de Probaţiune condamnatul  a avut  o atitudine refractară, ignorând autoritatea autorităţii de supraveghere şi implicit dispoziţiile sentinţei de condamnare în executarea pedepsei închisorii.

Condamnatul nu a făcut dovada existenţei unor situaţii obiective şi neimputabile acestuia privind executarea  dispoziţiilor  sentinţei penale, acesta ignorând cu rea credinţă autoritatea hotărârii judecătoreşti şi a organului de supraveghere.

Beneficiile  aplicării unei pedepse  în regim neprivativ de libertate ca modalitate de executare,  dar sub controlul comportamentului persoanei condamnate în perioada unui termen de supraveghere, are ca principal obiectiv reeducare acestuia  în cadrul planului de supraveghere şi secundar reeducarea prin lăsare în libertate  supravegheată, cealaltă alternativă  putând fi executarea prin privare de libertate.

Acest beneficiu este în primul rând pentru făptuitor şi apoi pentru societate, iar sustragerea de la această supraveghere  echivalează cu renunţarea la modalitatea  de executarea neprivativă de liberate sub care se află condamnatul .

Acceptând soluţia instanţei de suspendare sub supraveghere  a pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare pe perioada termenului de supraveghere de 4 ani și 8 luni , inculpatul şi-a asumat şi implicaţiile  pe care această modalitate de executare o poate avea asupra modului său de viaţă prin supunerea unui set de măsuri şi obligaţii legale.

Având în vedere cele expuse, instanţa în  temeiul art. 67 alin. 1  din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune ,  a admis sesizarea Serviciului de Probaţiune Vaslui şi a Biroului Executări penale al Judecătoriei Bârlad formulată în baza art. 583 alin 1 din Cod procedură penală  raportat la art. 86 4 Cod penal anterior  - Legea  nr. 15 din 1968 ,  privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, la care a fost condamnat  inculpatul ……… , ….., prin Sentinţa penală nr. … a Judecătoriei Bârlad rămasă definitivă la data de 05.05.2015  prin neapelare.

În baza art. 583 Cod procedură penală raportat la  art. 86 4 alin. 2 Cod penal anterior, a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ( doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare ,  la care a fost condamnat  inculpatul … , …, prin  Sentinţa penală nr. … a Judecătoriei Bârlad rămasă definitivă la data de 05.05.2015  prin neapelare – Dosar nr. … al Judecătoriei Bârlad. .

A  dispus ca inculpatul … să  execute pedeapsa  de 2 ( doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare  în detenţie .

 A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II şi b Cod penal anterior în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal anterior.

 A scăzut din pedeapsă perioada executată de la 25.10.2013 şi până la data de 18.12.2013.

 A menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţa penală nr. … a Judecătoriei Bârlad rămasă definitivă la data de 05.05.2015  .

A obligat pe  inculpat să plătească statului suma de 100 lei  reprezentând cheltuieli judiciare  avansate de stat în cauză.

Onorariu apărător din oficiu în sumă de 130 lei a fost plătită Baroului Vaslui din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin contestaţia înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 08.12.2016 condamnatul … a solicitat desfiinţarea drept nelegală şi netemeinică a sentinței penale nr. … a Judecătoriei Bârlad din dosarul penal nr. … având ca obiect revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În susţinerea contestaţiei, condamnatul a menţionat că aceeaşi pedeapsă, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin S.P.nr…. a Judecătoriei Bârlad, în dosarul nr…., definitivă prin neapelare la 05.05.2015, a mai fost revocată, la data de 04.10.2016, prin Sentinţa penală nr…., după cum am arătat mai sus.

Arăt că Sentinţa penală nr…. nu este definitivă, împotriva ei a formulat contestaţie şi Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr…., a decis: Recalificarea căii de atac ca fiind contestaţie, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi şi declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Vaslui.

De observat şi reţinut este faptul că solicitările de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin S.P.nr…. a Judecătoriei Bârlad, a format obiectul a două cauze:

- cea cu nr….. înregistrată la instanţa de fond la data de 23 februarie 2016, şi

- cea cu nr….. înregistrată la instanţa de fond la data de 07 iulie 2016.

În ambele cauze, s-a dispus, de către aceiași instanţă, revocarea aceleiaşi pedepse a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, sentinţele penale nefiind definitive, aflându-se în calea de atac a contestaţiei.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art.43 alin.3 Cod ocedură penală, s-a solicitat reunirea celor două cauze, pentru că au acelaşi obiect.

Pe fondul cauzei, în mod greşit s-a apreciat de către de către instanţa de fond că în calitate de condamnat, nu ar fi respectat cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite de instanţă şi anume, cea de a se prezenta la datele fixate de Serviciul de Probaţiune,.

Astfel, nu se poate considera că există rea-credinţă din partea sa în a respecta măsurile de supraveghere stabilite de instanţă prin Sentinţa penală nr…. 2015, pronunţată de Judecătoria Bârlad, şi anume, cea de a mă prezenta la datele fixate de Serviciul de Probaţiune, dacă se are în vedere că eu este plecat din România de la data de 09.01.2014, înainte de a i se comunica hotărârea primei instanţe şi cu mult înainte ca aceasta să rămână definitivă (5 mai 2015).

La dosar, nu există dovezi că ar fi avut cunoştinţa de ceea ce s-a hotărât prin Sentinţa penala nr…. din 14.04.2015, ce a fost pronunţata în dosarul nr…. care a fost înregistrat la Judecătoria Bârlad la data de 15.10.2014, în timp ce se afla în Regatul Unit, deci, la circa 9 luni de zile de la plecarea sa în străinătate.

De asemenea, nu există probe că i s-a întocmit un grafic cu datele fixate pentru prezentare la Serviciul de Probaţiune Vaslui si că acest grafic i s-a adus la cunoştinţă, şi nu l-ar fi respectat, cu rea-credinţă.

Înscrisurile depuse în probă la dosar în susţinerea cererii de revocare, nu sunt suficiente, nu fac dovoda deplina a relei-credinţe, mai ales că sunt întocmite în lipsa sa, la aproape 2 ani de zile de la plecarea în străinătate.

Aceste înscrisuri sunt: înştiinţările pentru prezentare la 09.05.2016 şi 23.05.2016; procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de înştiinţare; procesele-verbale întocmite de organele de poliţie al Comunei …, care au precizat că „persoana condamnată este plecată în Anglia, iar tatăl acestuia, prezent la domiciliul condamnatului a declarat că fiul său nu intenţionează să se întoarcă curând în ţară."

La cele mai sus prezentate, ar trebui avut în vedere şi aspectul privind deplasarea sa în Regatul Unit pentru a-şi găsi un loc de muncă, situaţie prezentată în mod real de către tatăl său, pe nume B. V..

Motivarea instanţei de fond a relei-credinţe prin aceea că:

„Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că condamnatul nu s-a prezentat la termenele stabilite de Serviciul de Probaţiune conform planului de supraveghere, nu a îndeplinit obligaţiile şi măsurile stabilite prin sentinţă, a refuzat cooperarea cu organul de supraveghere în vederea executării dispoziţiilor sentinţei de condamnare.

Serviciul de Probaţiune a efectuat toate demersurile necesare pentru ca obligaţiile stabilite pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei să fie în mod efectiv îndeplinită de către condamnat, au emis mai multe adrese către condamnat, au procedat la căutarea acestuia.",

Condamnatul contestator nu ar fi refuzat nici o colaborare cu organul de supraveghere, neavând cunoştinţă de nici un grafic, de nici un program de prezentare, acestea fiind întocmite după plecarea sa în Anglia, în condiţiile mai sus arătate.

Toate lipsurile în respectarea măsurilor cuprinse în hotărârea de condamnare, invocate şi reţinute de instanţă, nu pot constitui dovada relei-credinţe din partea mea şi forma convingerea că intenţionat am ignorat obligaţiile pe care le am pe timpul perioadei de supraveghere stabilite.Este important de reţinut că eu, personal, nu şi-am angajat avocat, ci tatăl său primind citaţia a considerat necesar să-i angajeze avocat, după cum se constată din împuternicirea avocaţială de la dosar.

De altfel, nu avea obligaţia de a încunoştiinţa serviciul de probaţiune despre deplasarea sa în Anglia direct sau indirect.

Instanţa constată că la data de 22.11.2016 contestaţia formulată de către condamnat a fost înaintată spre soluţionare către Curtea de Apel Iaşi în cadrul dosarului nr. …, iar prin decizia penală nr. … s-a constatat necompetenţa materială şi funcţională a instanţei, iar cauza a fost declinată spre soluţionare către Tribunalul Vaslui fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.01.2017.

De asemenea, la data de 07.10.2016 contestaţia formulată de către condamnat a fost înaintată spre soluţionare către Curtea de Apel Iaşi în cadrul dosarului nr. …, iar prin decizia penală nr. … calea de atac a apelului a fost recalificată drept contestaţie  s-a constatat necompetenţa materială şi funcţională a instanţei, iar cauza a fost declinată spre soluţionare către Tribunalul Vaslui fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.02.2017.

Atât dosarul nr. …, cât  şi dosarul nr. … aflate  iniţial pe rolul  Judecătoriei Bârlad au avut ca obiect  cererea de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate  condamnatului prin sentința penală nr.  …  a Judecătoriei Bârlad din dosarul nr. … al aceleiaşi instanţe prin care numitul B. M. V. B. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, rămasă definitivă prin neapelare la data de 05.05.2015.

Deşi dosarul nr. … a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 07.07.2016 ca urmare a sesizării Biroului de executări penale, iar dosarul nr. … având acelaşi obiect a fost înregistrat anterior pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 23.02.2016 ca urmare a sesizării Biroului de executări penale, din verificările efectuate nu au rezultat date privind identitatea de obiect şi de părţi iar soluţionarea celor două cereri identice a avut loc în paralel cu încălcarea dispoziţiilor art. 94 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor adoptat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015.

Prin încheierea din data de 29.03.2017 s-a dispus în baza art. 45 Cod procedură penală reunirea celor două cauze penale identice şi conexarea dosarului  … în vederea soluţionării unitare a celor două căi de atac privind aceeaşi situaţie juridică a inculpatului în funcţie de data înregistrării contestaţiilor pe rolul Tribunalului Vaslui.

În ceea ce priveşte termenul de formulare a căii de atac a contestaţiei din cadrul dosarului nr. …, instanța constată că procedura de comunicare a sentinței penale nr. … nu a fost realizată și prin intermediul afișării la sediul organului judiciar conform art. 260 alin. 3 Cod procedură penală în cazul în care existau date și indicii privind prezența condamnatului în străinătate.

Pentru aceste motive, calea de atac a costestației depusă și înregistrată la Judecătoria Bârlad va fi considerată a fi făcută în termenul legal de 3 zile, fără a fi incidente dispozițiile referitoare la excepția tardivității formulării acestei căi de atac.

Examinând fondul contestației formulate de condamnatul B. M. V. B., legalitatea și temeinicia soluției instanței de fond, se constată următoarele :

Prin sentința penală penală  nr. …  Judecătoria Bârlad l-a condamnat pe inculpatul …, …., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republic. cu aplic. art. 5 Cod penal. (faptă săvârşită la data de 02.03.2013), 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal anterior , cu aplic. art. 5 Cod penal actual (faptă săvârşită la data de 02.03.2013 ).

În baza art. 86 ind. 5 Cod penal anterior s-a anulat suspendarea sub supraveghere pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. … a Judecătoriei Focşani , definitivă la data de 06.01.2014 .

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare în componentele sale şi s-au repus pedepsele în individualitatea lor astfel: 8 luni închisoare pentru art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 republic. cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 293 alin. 1 Cod penal  cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; 2 ani şi 8 luni închisoare pentru art. 208 alin. 1 .- 209 alin. 1 lit. e,g, i Cod penal cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. pen.

Au fost contopite pedepsele de 3 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, 3 luni închisoare, 8 luni închisoare aplicate prin S.P. nr.  … a Judecătoriei Focşani, 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre şi  2 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin S.P. nr.  … a Judecătoriei Focşani, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de  2 ani şi 8 (opt) luni închisoare.

I s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II şi b Cod penal anterior în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal anterior.

În baza art. 86 ind. 5 alin. 2 Cod penal anterior , s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei  pe durata unui termen de încercare 4 ani şi 8 luni care va începe să curgă de la  data de  06.01.2014 ( data  rămânerii definitive a S.P. nr. 2445/2013 ) . 

 I s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 Cod penal 1969 cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

 S-a scăzut din pedeapsă perioada executată de la 25.10.2013 şi până la data de 18.12.2013 s-a stabilit ca organ de supraveghere – Serviciul de Probaţiune Vaslui și aofst obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 3 alin.1 Cod penal, respectiv:să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune ; b) să anunţe , în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile , precum şi întoarcerea ;c)  să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Contestatorul condamnat a fost audiat direct și nemijlocit în cursul urmăririi penale la data de 03.06.2013 (fila 20 dosar urmărire penală) în calitate de învinuit și i s-a adus la cunoștință că are obligația de a anunța organele de urmărire penală în termen de 3 zile orice schimbare de domiciliu sau plecare din țară, însă ulterior nu s-a mai prezentat în cursul urmăririi penale, a procedurii de cameră preliminară și a cercetării judecătorești.

Deși a fost citat cu mandat de aducere atât în cadrul dosarului penal nr. … cât și în cadrul dosarului … având ca obiect cererea de revocare a suspendării condiționate, condamnatul contestator a plecat în străinătate, fără a informa organele judiciare despre noua sa adresa și fără a-l interesa desfășurarea ulterioară a procesului penal și soluția dispusă de către instanță.

Cu atât mai mult, comunicarea sentinței penale de condamnare nr. … în cadrul dosarului penal nr. … și a  sentinței penale nr. … în cadrul dosarului 3986/189/2016 a avut loc la ultimul domiciliu cunoscut cât și la o adresă din străinătate astfel încât condamnatul nu poate invoca propria culpă în nerespectarea obligațiilor care îi reveneau în cursul procesului penal pentru a justifica un eventual viciu de procedură.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că contestatorul condamnat s-a sustras cu rea credință de la obligațiile care îi reveneau în calitate de inculpat în cadrul procesului penal și nu a respectat în mod intenționat obligațiile aferente suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dispuse de către instanță.

Atitudinea de nepăsare a inculpatului față de obligațiile care îi reveneau în cursul procesului penal și plecarea în străinătate fără a indica o adresă pentru efectuarea următoarelor acte de procedură denotă reaua credință și intenția de a se sustrage de la efectele hotărârilor judecătorești pronunțate și de la executarea efectivă a pedepsei.

Astfel, condamnatul a ignorat încă o dată beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei acordat de către instanța de fond în condițiile în care mai fusese deja condamnat anterior tot cu suspendare sub supraveghere prin sentința penală nr. … a Judecătoriei Focșani, definitivă la data de 06.01.2014.

Pentru aceste motive, instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică prin admiterea sesizării Serviciului de Probațiune și a Biroului de executări penale și a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru nerespectarea culpabilă a obligațiilor aferente suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

De asemenea, prin sentința penală nr. … a Judecătoriei Bârlad s-a realizat în mod corect aplicarea pedepsei a cărei executare fusese suspendată sub supraveghere prin indicarea pedepsei rezultante de 2 ani și 8 luni închisoare, deducerea perioadei deja executate în intervalul 25.10.2013-18.12.2013, precum și menținerea tuturor celorlalte dispoziții ale sentinței penale nr. …  a Judecătoriei Bârlad.

În ceea ce privește contestația formulată împotriva sentinței penale nr. … a Judecătoriei Bârlad, intanța va face aplicarea art. 597 raportat la art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, va admite contestaţia va desfiinţa în întregime, şi rejudecând cererea de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei,

Va respinge ca rămasă fără obiect sesizarea Biroului Executări penale al Judecătoriei Bârlad din data de 23.02.2016 formulată în baza art. 583 alin 1 din Cod procedură penală  raportat la art. 864 Cod penal 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere deoarece instanța s-a pronunțat anterior cu privire la o cerere identică, având aceleași părți, obiect și temei juridic.

În aceste condiții, formularea și susținerea unor cereri identice înregistrate pe rolul aceleiași instanțe chiar și în calea de atac a contestației, trebuie soluționate în mod complet printr-o decizie unitară, iar ultima cale de atac înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui urmează a fi admisă prin respingerea pe fond a sesizării Biroului de executări penale al Judecătoriei Bârlad care a rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

1. În baza art. 597 raportat la art. 425 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul B.M. –V. –B. , …împotriva sentinţei penale nr. … a Judecătoriei Bârlad din dosarul nr. …, pe care o menţine drept legală şi temeinică.

2. În baza art. 597 raportat la art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite contestaţia formulată de condamnatul … , … împotriva sentinţei penale nr. … a Judecătoriei Bârlad pe care o desfiinţează în întregime, şi rejudecând pe fond cererea de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei :

Respinge ca rămasă fără obiect sesizarea Biroului Executări penale al Judecătoriei Bârlad din data de 23.02.2016 formulată în baza art. 583 alin 1 din Cod procedură penală  raportat la art. 864 Cod penal 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere la care a fost condamnat  inculpatul … prin Sentinţa penală nr. … a Judecătoriei Bârlad rămasă definitivă la data de 05.05.2015  prin neapelare.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Definitivă.