Contestaţie la executare

Contestaţie la executare . Netemeinicie . Faptul că încheierea de încuviinţare a executării silite nu menționează cuantumul sumei supusa executării silite nu constituie un motiv de anulare a încheierii, nefiind considerată un motiv care sa producă o vătămane ce nu poate fi înlăturată în alt mod, decât prin anularea actului

Prin sentinţa civilă nr.131 pronunţată de Judecătoria Brezoi în şedinţa publică din 14 martie 2018, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. E. S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. S.C. Z.L.O. S.R.L. S.R.L.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, având în vedere contractul de leasing operaţional  nr......./02.08. 2013, încheiat între S.C. M.C.L.S. S.R.L.,  în calitate de locator și S.C.  E. S.R.L., în calitate de locatar, convenţia a fost încheiată între doi profesioniști, și nu între un profesionist și un consumator.

Contractul de leasing reprezintă titlu executoriu în conformitate cu prev. art. 638 C.p. Civ, fiind un înscris căruia legea îi recunoaşte caracterul de titlu executoriu.

Dispoziţiile art. 712 al. 3 C.p. civ. instituie posibilitatea legală de a contesta încheierea încuviinţării silite pe calea contestaţiei la executare.

Încheierea de încuviinţare a executării silite a constatat în mod legal calitatea de titlu executoriu a contractului de a leasing, acest caracter fiind recunoscut de prev. art. 638 C.p. civ.

Faptul că încheierea de încuviinţare a executării silite nu menționează cuantumul sumei supusa executării silite nu constituie un motiv de anulare a încheierii, nefiind considerată un motiv care sa producă o vătămane ce nu poate fi înlăturată în alt mod, decât prin anularea actului,  mai ales că  suma supusa executării poate fi determinată prin titlul executoriu, iar împotriva întinderii sumei executate se poate formula calea de atac a contestaţiei la executare.

Prin contractul de leasing, locatorul a transmis locatarului dreptul de folosință asupra autovehiculului Mazda, fabricat în 2008, descris la 1.2 din contract, în schimbul  unei plăţi a chiriei lunare la termenele si in cuantumul stabilite in Anexa 3 / Grafic de rambursare a leasingului/ la prezentul contract.

Prin „consumator”, conform art. 2 alin. (1) din Legea 193/2000, se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar în categoria de „profesionist” intră, potrivit alin. (2), orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.

Contractul de leasing operațional este încheiat între locator, persoană juridică, cu o persoană juridică în calitate de locatar, fiind deci încheiat intre doi profesioniști  si natura unui astfel de contract nu este una civila, și contestatorul nu poate invoca vreo calitate de „consumator” în sensul Legii nr. 193/2000, care să izvorască din acest contract.

Prin contestația la executare, contestatorul solicita constatarea nulității absolute a clauzelor inserate in prev. art. 19.2, 19.3, 19.4, 19.5 din anexa 1 la contract, pentru caracterul abuziv al acestor clauze.

Așa cum s-a arătat mai sus, contestatorul nu se poate prevala de disp. Legii 193/2000 privind caracterul abuziv al unor clauze contractuale, întrucât nu face parte din categoria consumatorilor protejați de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, pentru ca persoana juridică nu îndeplinește cerința de consumator, fiind un profesionist, iar calitatea de consumator  este astfel exclusă.

Instanţa a reţinut că este nefondată si argumentația contestatorului privind principiul îmbogăţirii fără justă cauză a finanţatorului, în detrimentul debitorului principal, prin aceea că redobândeşte si bunurile acordate în regim de leasing, dar încasează si ratele de leasing viitoare, ramase neachitate până la finalul contractului.

Specific contractului de leasing este situația locatorului de a avansa sumele necesare pentru achiziţionarea bunului ce face obiectul leasingului si prin acesta sa pună bunul la dispoziția locatarului spre folosința, scopul unei astfel de operaţiuni fiind ca la finalizarea perioadei contractuale  sa se obţină  restituirea investiţiei  prin  intermediul ratelor de  leasing  si a dobânzilor convenţionale.

În caz de încetare, prin reziliere, a contractului de leasing operaţional, din culpa locatarului, în mod evident se produce un prejudiciu locatorului, prin ratele de leasing și dobânda pe care locatarul s-a obligat să le plătească,  la termenele stipulate.

În consecință, a reţinut instanţa că natura clauzelor contractuale contestate nu este susceptibilă de anulare prin susţinerea caracterului abuziv al acestora, iar clauzele cuprind termeni concreţi, previzibili, nesusceptibili de înţelesuri diferite, pentru a fi supuşi procedurii de lămurire asupra înţelesului, întinderii  sau aplicării titlului executoriu. Art. 19.2 instituie un pact comisoriu care enumera situațiile în care locatorul este îndreptăţit la rezilierea contractului, locatarul fiind de drept in întârziere si urmată de procedura executării silite; art. 19.3 instituie un pact comisoriu ce antrenează rezilierea contractului de drept, fără preaviz si fără punerea in întârziere si fără intervenţia  instanţelor judecătoreşti în cazul neîndeplinirii de către locatar a obligaţiilor esenţiale enumerate de art. 19.4 din contract; art.19.4 enumera limitativ  (lit.1-15 ) cazurile de  neîndeplinire a obligaţiilor contractuale esenţiale; pct. 19.5 nu se regăseşte in anexa 1 la contract/ fila 17 dosar.

A mai reţinut instanţa că locatorul, in mod corect, a notificat debitorului rezilierea contractului pentru neplata ratelor datorate aferente facturilor 283582/10.02.2017, 284782/17.02.2017, 287816/21.03.2017, 292680/05.04.2017 și a procedat la executarea silita a locatarului pentru sumele restante, cu consecința restituirii bunului in termen de 3 zile calendaristice, conform art. 19.3 pct. 1 din contract, la care s-au adăugat costurile privind reposesia asupra autovehiculului si daune interese stabilite in aplicarea prevederilor art. 19.3 și 19.4 din contract. Debitorul a fost notificat la data de 18.04.2017 (data primirii) (fila 74 dosar), iar predarea autovehiculului s-a realizat la data de 05.05.2017, conform procesului-verbal de predare-primire, fiind constatate la predare avarii privind starea tehnică și aspectuala a autovehiculului.

Contractul de leasing conferă unei persoane posesia și folosința unui bun și acest rezultat este tocmai efectul negociat al contractului ce implica acordul de voință al pârtilor. 

Împotriva hotărârii pronunţate de Judecătoria Brezoi, contestatoarea S.C. E. S.R.L., a formulat apel.

În motivare a arătat că este de principiu că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, în acest sens fiind şi dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. 1 lit. b Noul C. Proc. Civ.

Este evident că aşa-zisele "considerente" ale sentinţei nu analizează în nicio modalitate motivele invocate în memoriul introductiv de instanţă, aspect de natură să conducă la imposibilitatea controlului judiciar şi să atragă nulitatea hotărârii ("dispoziţia legală prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate a fost edictată în scopul de a se asigura o bună administrare a justiţiei, de a întări încrederea justiţiabililor în hotărârile judecătoreşti şi de a da posibilitatea instanţelor superioare să-şi exercite controlul judiciar" - T.S., s. civ., dec. nr. 437-1977, în CD. 1977, p. 184; "obligaţia instanţei de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii" -C.S.J., s. c-adiv., dec. nr. 2079/2000, în B.J. - bază de date; "o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro sau contra, de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente - juridice - trebuind să se raporteze pe de-o parte la susţinerile şi apărările făcute de părţi, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile - Î.C.C.J., s. c-ad. şi fiscal, dec. nr. 3746/2005", în B.J. - bază de date).

În opinia sa instanţa de fond nu a motivat care a fost raţiunea pentru care a respins contestaţia la executare.

În jurisprudenţă, nemotivarea hotărârii a fost asimilată unei soluţionări a procesului fără a se intra în judecata fondului, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Întrucât prin hotărâre nu se evocă normele de drept substanţiale şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală.

Aşadar, hotărârea pronunţată este una arbitrară, nepermiţând exercitarea controlului judiciar, impunându-se, în opinia sa, casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, urmând ca instanţa de control judiciar să traseze în sarcina instanţei inferioare în grad anumite sarcini, inclusiv de suplimentare a probatoriului (cu martori, adrese etc.) în cazul în care consideră că se află  în situaţia unei insuficiente cercetări a cauzei sub aspectul stării de fapt, fapt ce impune, şi din acest punct de vedere, casarea cauzei cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Obligaţia instanţei de a menţiona, în mod expres şi explicit, în considerentele hotărârii pronunţate care sunt argumentele în măsură să susţină soluţia pronunţată ca esenţială, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu şi convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea sentinţei, şi, ceea ce e mai important, să dea posibilitatea instanţei ierarhic superioare să exercite controlul judiciar.

A susţinut că, în mod greşit prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată.

În conformitate cu disp. art. 712 din Noul C. Proc. Civ.: "Art. 712: Obiectul contestaţiei-(1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul in care executorul judecătoresc refuza sa efectueze o executare silita sau sa îndeplinească un act de executare silita in condiţiile legii. (2) Daca nu s-a utilizat procedura prevăzuta la art. 443, se poate face contestaţie si in cazul in care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. (3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, si anularea încheierii de investire cu formula executorie, precum si a încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, daca au fost date fără îndeplinirea condiţiilor legale.(4) împărţirea bunurilor proprietate comuna pe cote-părţi sau in devălmăşie poate fi hotărâta, la cererea pârtii interesate, si in cadrul judecării contestaţiei la executare".

A arătat că a contestat atât executarea cât şi sumele ce fac obiectul executării silite considerând că sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, solicitând instanţei de judecată să dezlege această problemă, solicitare care nu a fost avută în vedere de către instanţă care a omis să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere.

Prin Contractul de Leasing Operaţional nr......./02.08.2013 i s-a transmis dreptul de folosinţă asupra unui bun (o maşină) în schimbul plăţii unei chirii. A plătit chiria pentru prima lună în cuantum de 2.537,47 Euro la care se adaugă TVA - 3.146,46 Euro cu TVA, apoi a plătit lunar câte 206,46 Euro inclusiv TVA cu titlul de rată.

Datorită condiţiilor meteo societatea care are ca obiect de activitate exploataţie forestieră, nu a putut să îşi desfăşoare activitatea, ceea ce  a pus-o în imposibilitatea de a plăti o scurtă perioadă de timp ratele, fapt comunicat reprezentanţilor societăţii de leasing cu care ţinea în permanenţă legătura telefonic. Aceştia i-au comunicat telefonic că vor găsi o rezolvare la problema apărută întrucât societatea a achitat întotdeauna toate obligaţiile, însă nu s-au ţinut de cuvânt şi a fost obligată să predea autoutilitara pe care o utiliza în vederea exercitării activităţii firmei. După momentul predării maşinii i s-a spus de către reprezentanţii societăţi că aceştia vor încheia cu societatea un nou contract prin care să plătească ratele rămase neachitate şi să primească, la sfârşitul noului contract, autoutilitara în proprietate, solicitându-i-se să formuleze de această manieră o solicitare în scris, solicitare care nici până în acest moment nu a fost soluţionată.

Cu privire la solicitarea de anulare a încheierii nr. 421/08.06.2017 emisă în dos. nr. 855/198/2017 al Judecătoriei Brezoi, prin intermediul căreia s-a încuviinţat cererea de executare silită, arătă că potrivit art. 666 alin. 3 încheierea de încuviinţare a executării silite va cuprinde, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 233 alin. 1 C.pr.civ. arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabila, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmărirea, când s-a încuviinţat urmărirea silita a bunurilor debitorului si modalitatea concreta de executare silita, atunci când s-a solicitat expres aceasta.

Potrivit art. 666 alin. 6 C.pr.civ., încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi suspusa controlului instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile legii.

Analizând cuprinsul încheierii nr. 421/08.06.2017 emisă în dos. nr. 855/198/2017 al Judecătoriei Brezoi, se observă că aceasta nu respecta dispoziţiile legale mai sus redate în sensul că nu se menţionează suma pentru care s-a încuviinţat executarea silita cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmărirea silită.

Referitor la această încheiere în mod cu totul eronat s-a considerat de către prima instanţă că nu se impunea menţionarea cuantumului sumei, din moment ce textul legal prevede o asemenea obligativitate. Din simplul fapt că nu s-a menţionat acest cuantum deduce că pretinsul debit nu era cert şi exigibil, nu exista un titlu în care să fie menţionat acest cuantum, drept pentru care se impunea respingerea cererii.

Conform art. 175 c.pr.civ., actul de procedura este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturata decât prin desfiinţarea acestuia. Or, prin omisiunea instanţei de a menţiona suma pentru care a încuviinţat executarea silita, s-a produs contestatorului un astfel de prejudiciu din moment ce acesta nu cunoaşte ce debit face obiectul executării si din ce este compus, stabilirea si compunerea sumei rămânând la aprecierea creditorului, fără intervenţia unei instanţe, ceea ce poate da naştere la posibile abuzuri.

Din acest punct de vedere, se impune anularea încheierii de încuviinţare a executării silite, susţinerile primei instanţe neavând niciun fel de suport juridic.

În opinia sa, aşa cum a arătat, creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă. Astfel, nu cunoaşte ce reprezintă suma solicitată de către pretinsa creditoare.

Din punctul său de vedere clauzele cuprinse în art. 19.2,19.3, 19.4 şi 19.5 din Anexa nr. 1 la Contractul de leasing operaţional ....../02.08.2013 Condiţii Generale de leasing operaţional care fac parte integrantă din contract, sunt lovite de nulitate absolută, fiind clauze abuzive, ilicite şi imorale, şi se impunea a se proceda la anularea acestora.

În mod cu totul eronat şi fără a avea o cerere în acest sens, instanţa a considerat că a solicitat să se constate caracterul abuziv al unor clauze în raport de dispoziţiile Legii nr. 193/2000, cerere cu care niciodată nu a fost investită. Pentru că a folosit exprimarea că aceste clauze sunt "abuzive" nu înseamnă că a făcut o raportare la un consumator persoană fizică, ci a fost o apreciere asupra manierei în care sunt făcute aceste contracte cadru care nu pot fi negociate, ci forma lor este impusă persoanei juridice care este cocontractantă, motiv pentru care a considerat că acele clauze sunt ilicite şi imorale, aspecte care nu au fost analizate de nicio manieră de către instanţa de fond.

Când a folosit terminologia de "abuziv" de fapt s-a referit la caracterul ilicit şi imoral al clauzelor, aşa cum am arătat mai sus.

În ceea ce priveşte anularea titlului executoriu sau lămurirea acestuia privind suma ce trebuie achitata, trebuie să se facă o raportare la caracterul abuziv al art. 19.2, 19.3, 19.4 şi 19.5 din Anexa nr. 1 la Contractul de leasing operaţional ....../02.08.2013.

Pentru a preveni dificultăţile legate de rezilierea judiciară a contractelor şi cuantificarea pe această cale a daunelor-interese a fost stabilit un pact comisoriu de gradul IV în temeiul căruia intimata avea posibilitatea de a rezilia unilateral contractul în caz de neplată integrală a unei facturi timp de 30 de zile. Totodată, ca urmare a rezilierii contestatoarea se obligă să suporte toate consecinţele ce decurg din contract ( plata pagubei create, suportarea costurilor necesare recuperării bunului, plata daunelor - interese reprezentând totalitatea facturilor scadente şi neachitate, a ratelor de leasing rămase de achitat şi a unei indemnizaţii de reziliere). În temeiul acestor clauze intimata a procedat la rezilierea unilaterală a contractului, bunul fiindu-i restituit.

Conform OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, în cazul leasingului financiar, pentru creditul acordat finanţatorul beneficiază de dobânda, a cărei rata este convenita prin acordul pârtilor si care se adaugă la cota parte din valoarea de intrare a bunului.

Potrivit art. 15 din OG nr. 51/1997 "Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing";

Intimata a inserat în cuprinsul contractului ce i-a fost impus, fără a avea posibilitatea de a negocia vreo clauză, situaţii de reziliere unilaterală a contractului care în opinia ei au caracterul unui pact comisoriu de gradul IV, însă despre care societatea afirmă că nu se încadrează în disp. art. 1553 C. Civ. conform cu care "Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului".

Dacă intimata a impus în contractul de leasing cazul de desfiinţare a contractului în situaţia în care nu se plăteşte o lună de zile factura în mod integral, textul legal amintit este si devine imperativ cu următoarele consecinţe: "finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plătească toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing";

Cum textul de lege (art. 15 din OG nr. 51/1997) nu adaugă şi daune-interese, astfel cum o face in ipoteza reglementata de art. 14 din acelaşi act normativ (de refuz al utilizatorului de a primi bunul sau de reorganizare judiciara/faliment), când finanţatorul "are dreptul de a rezilia contractul de leasing cu daune interese";, clauza daunelor interese pentru reziliere este ilicita, contrara dispoziţiei imperative a art. 15 din ordonanţa, text care concorda cu prevederea legala sus menţionata in sensul ca răspunderea pentru nerestituirea sumelor împrumutate la termenele convenite consta in dobânda, care in cazul creditului-locaţiune, potrivit legii, este inclusă în rata de leasing si, prin urmare este lovita de nulitate.

Cum daunele interese pentru reziliere, conform clauzei in speţa, constau in suma ratelor de leasing facturate şi neachitate, suma ratelor de leasing ramase la plata pana la finalul contractului, care se adaugă la cele plătite deja, costurile reposesiei, la toate sumele datorate pana la data la care debitorul este obligat sa restituie bunul şi un cuantum de 25% din valoarea de intrare a bunului, se ajunge la situaţia ca finanţatorul sa ceara de fapt executarea anticipata a obiectului obligaţiei contrar naturii succesive a acesteia.

Or, un contract nu poate fi concomitent si în fiinţă si reziliat, iar clauza care conţine o astfel de posibilitate este lipsita de cauza, fiind lovita de nulitate absoluta.

De esenţa sa, contractul de leasing este un contract cu executare succesiva, locatarul putând opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni; periodicitatea scadentei lunara a ratelor de leasing este stabilita legal, iar la aceasta nu se poate renunţa convenţional, in sensul ca prin efectul rezilierii, ratele devin "automat scadente si plătibile imediat"; astfel cum statuează clauza in speţa, câtă vreme deşi conform art. 8 din ordonanţa, contractul de leasing este titlu executoriu, creditorul nu a optat pentru executare ci pentru desfiinţarea contractului.

Totodată, aplicând clauzele contractuale analizate, finanţatorul se îmbogăţeşte fără justă cauză, în detrimentul debitorului principal, prin aceea că redobândeşte şi bunurile acordate în regim de leasing, dar încasează şi ratele de leasing viitoare, rămase de achitat până la finalul contractului.

În acest mod se ajunge la situaţia absurda ca finanţatorul sa prefere neexecutarea contractului de către beneficiar in locul executării, ceea ce este inadmisibil.

Este de menţionat că, potrivit 10 din O.G. nr. 51/1997, printre obligaţiile expres prevăzute de lege în sarcina utilizatorului unui contract de leasing se numără la lit. d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing-rate de leasing, asigurări, impozite, taxe -, în cuantumul şi la termenele menţionate în contract, iar la lit. j să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing, neexistând nici o normă legală care să prevadă obligaţia acestuia ca, la încetarea contractului de leasing, deşi bunul este restituit finanţatorului, utilizatorul să plătească în continuare ratele de leasing până la expirarea duratei contractuale stabilite iniţial.

Într-adevar potrivit art. 1270 al. 1 C. civ. " Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante", însă trebuie avute în vedere şi prevederile art. 1272 al. 1 C. civ., conform cu care " Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui".

Chiar in situaţia in care s-ar retine ca prevederile contractuale analizate nu ar fi lovite de nulitate, s-ar putea proceda la reevaluarea judiciară a cuantumului daunelor interese stabilite prin clauza penala, care presupune determinarea în prealabil a naturii juridice a acestei clauze.

Astfel, legiuitorul a consacrat acestei instituţii reglementări cuprinse în două capitole diferite.

Reflectarea prin dispoziţii distincte a aceleiaşi instituţii juridice este de natură să imprime particularităţi cu privire la cauza, obiectul şi natura prestaţiei executate de către debitor în situaţiile consacrate de cele două categorii de reglementări. Astfel, primul grup de dispoziţii se stipulează în vederea asigurării executării unei obligaţii relevând caracterul coercitiv-sancţionator al clauzei penale ce o apropie de originile sale din dreptul roman, în timp ce a doua categorie se referă la o etapă ulterioară-neexecutarea obligaţiilor şi acoperirea unui prejudiciu-reflectând caracterul reparatoriu al acesteia.

Conexiunea dintre cele două categorii de reglementări este dată de art. 1538 C.civ., potrivit căruia clauza penală este o compensare a daunelor-interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale. Natura mixtă a clauzei penale impune luarea în considerare a faptului că deşi cocontractantul este îndreptăţit să obţină ce s-a stipulat în cuprinsul clauzei penale fără a i se pretinde să dovedească existenţa unui prejudiciu şi întinderea lui, acestea reprezintă în acelaşi timp cauza şi limita până la care pot fi acordate.

Disp. art. 1539 alin. 1 C. Civ. arată că "Creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit"

Tocmai de aceea, nu trebuie exclusă de plano posibilitatea instanţei de judecată de a reduce sau majora cuantumul daunelor-interese stabilite ( de părţi printr-o clauza penala) atunci când între prejudiciul real suferit de către creditor şi suma stipulată există o disproporţie vădită. O asemenea intervenţie nu este de natură să înfrângă principiul forţei obligatorii a contractelor întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreţionară de a contracta. Un contract are putere de lege între părţi întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credinţă şi utilitate pentru părţile contractante. Forţa juridică deplină este recunoscută numai acelor convenţii care nu intră în conflict cu principiul constituţional al bunei-credinţe şi cu bunele moravuri, în caz contrar, el nu poate fi opus părţilor, terţilor sau instanţei de judecată.

Mai mult, nu trebuie omis că art. 1270 C.civ. nu are o existenţă de sine stătătoare în ansamblul dispoziţiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 1271 alin.2 C.civ. ("Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună: a)adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor; b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte art. 1272 alin. 1 C. Civ. („Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui").

Un contract rămâne legea părţilor numai în măsura în care niciuna dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună ştiinţă îndatoririle care îi revin potrivit asumării şi executării cu bună-credinţă a prestaţiilor.

Aşa fiind, in speţa dedusa judecaţii, bunul ce a constituit obiectul contractului de leasing a fost restituit intimatei.

Cauza asumării obligaţiei de plată a ratelor de leasing de către debitor a constituit-o tocmai folosinţa exercitată asupra lor şi posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate în viitor.

Obligarea contestatorului la plata tuturor ratelor de leasing eşalonate pe parcursul perioadei stabilite iniţial la care se adaugă cheltuielile suplimentare stipulate de părţi reprezintă o triplă dezdăunare pentru acelaşi prejudiciu izvorât din neexecutarea obligaţiilor. Or, după cum s-a arătat anterior orice daună-interes trebuie să fie consecinţa directă a neîndeplinirii obligaţiei de către debitor.

Chiar dacă nu poate fi anihilată componenta sancţionatorie, represivă pe care o presupune orice clauză penală, ea nu trebuie să ducă la crearea unui dezechilibru major între cele două părţi întrucât s-ar contraveni principiului executării cu bună-credinţă a obligaţiilor. În absenţa unui prejudiciu real, reţinerea exclusivă a caracterului punitiv al clauzei penale ar duce la negarea naturii sale mixte consacrate de legiuitor.

Din această perspectivă instanţa consideră că executarea clauzei penale astfel cum a fost ea stabilită de către părţi contravine art. 1541 C.civ. şi solidarităţii contractuale care trebuie să însoţească părţile pe parcursul desfăşurării raporturilor juridice izvorâte din contract.

Principiul forţei obligatorii a contractului trebuie examinat şi interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esenţa contractului este alcătuită nu numai din voinţa părţilor contractante, ci şi din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

De altfel, pornind de la această premisă, art. 1541 C.civ. prevede că penalitatea poate fi diminuată de către judecător când obligaţia principală a fost executată în parte: "(1) Instanţa nu poate reduce penalitatea decât atunci când: a)obligaţia principală a fost executată în parte şi această executare a profitat creditorului; b) penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), penalitatea astfel redusă trebuie însă să rămână superioară obligaţiei principale. (3)Orice stipulaţie contrară se consideră nescrisă".

Aşadar, în opinia sa, în considerarea argumentelor mai sus arătate, instanţa va constată că art. 19.2, 19.3, 19.4 şi 19.5 din Anexa nr. 1 la Contractul de leasing operaţional 73485/02.08.2013 Condiţii Generale de leasing operaţional care fac parte integrantă din contract, sunt lovite de nulitate absolută.

Având in vedere lipsirea de efecte in parte a Contractului de Leasing, ca urmare a declarării nulităţii clauzelor, orice executare silita demarata împotriva contestatoarei in temeiul acestor clauze este lipsita de suport legal sau contractual.

Cum suma pentru care s-a pornit executarea silită nu este certă, aceasta nerezultând din contract ci dintr-un calcul efectuat de pretinsa creditoare încălcând prevederile contractuale, consideră că executarea este lovită de nulitate absolută.

Aşa cum a arătat, între debitoare şi pretinsa creditoare s-a încheiat contractul de leasing operaţional prin care debitoarea beneficia de un utilaj. Intimata a procedat la rezilierea contractului şi, în aceste condiţii, a fost nevoită să predea bunul, să plătească suma de bani aferentă ratelor neachitate şi, în plus, să plătească în întregime restul ratelor de leasing şi a altor costuri, ca şi cum contractul s-ar fi derulat în continuare, clauză penală pe care o consideră drept abuzivă. Stipularea în contract a acestei clauze face excesiv de împovărătoare obligaţia debitoarei.

Consideră că instanţa de judecată are atributul de a dispune micşorarea cuantumului clauzei penale când aceasta este abuzivă, dispoziţiile art. 1541 Cod civil urmând a fi raportate la disp. art. 11 Cod civil, în sensul că " Nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri", iar contractul nu poate fi transformat prin clauze abuzive într-un instrument de îmbogăţire fără justă cauză.

Prin executarea silită a societăţii nu s-a urmărit altceva decât îmbogăţirea fără justă cauză a societăţii de leasing, fapt cu care instanţa de font în mod eronat nu a fost de acord.

Din răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr. 6 urmează să se observe faptul că, cuantumul ratelor datorate de către societate este de 2.909,27 lei, şi cu toate acestea societatea este executată silit pentru suma de 17.828,47 lei, cu toate că autoturismul care a făcut obiectul contractului de leasing a fost vândut de către intimată cu suma de 15.874,60 lei.

Nivelul clauzei penale trebuie să aibă o limită obişnuită şi rezonabilă, în sensul determinării doar a cuantumului daunelor-interese rezultate din executarea defectuoasă sau neexecutarea obligaţiilor asumate.

În cauză, indemnizaţia de reziliere menţionată la art. 19 pct. 3 din Anexa nr. 1 la contract este o clauză contractuală abuzivă, nederularea contractului de leasing fiind mai avantajoasă pentru creditoare decât executarea în continuare a contractului, motiv pentru care a solicitat constatarea nulităţii acestei clauze şi înlăturarea obligaţiei de plată a sumelor astfel rezultate. În subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului clauzelor penale la un nivel în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare.

În opinia sa instanţa este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art. 11 Cod civil, neputându-se deroga de la dispoziţiile de ordine publică sau de la bunele moravuri. În speţă, deşi a semnat contractul de leasing financiar, debitoarea a avut posibilitatea de a negocia cu finanţatorul - creditoarea numai în privinţa obiectului leasingului, a duratei contractului, a plăţilor ce urmau a fi efectuate, iar nu şi condiţiile generale de leasing la care debitoarea a aderat fără a le negocia în mod direct cu creditoarea; acest aspect reiese din redactarea condiţiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoştinţă utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru acesta de a le negocia.

Potrivit dispoziţiilor OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing - art. 15 - în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului. Aşadar, nu există o obligaţie a utilizatorului decurgând din lege de a plăti pe lângă sumele mai sus precizate şi toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, un cuantum de 25% din valoarea de intrare a bunului; plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare, după reziliere, precum şi a unui cuantum de 25% din valoarea de intrare a bunului reprezintă în fapt o sarcină evident excesivă impusă utilizatorului, ajungându-se la situaţia în care este mai profitabil pentru utilizator să nu fie executat contractul, decât să fie executat, deoarece ar obţine pe lângă bunurile contractate şi plata ratelor de leasing şi valoarea reziduală.

Pe de altă parte, prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor de către debitoare nu rămâne nereparat în cazul înlăturării indemnizaţiei, creditorul obţinând toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor, precum şi penalităţile aferente, acesta luând în posesie şi bunul care a făcut obiectul contractului.

Date fiind aceste considerente, caracterul de adeziune al contractelor de leasing încheiate de debitoare şi dezechilibrul vădit disproporţionat creat în detrimentul debitoarei între drepturile şi obligaţiile părţilor în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, comparativ cu prejudiciul produs, solicită  înlăturarea sau reducerea sumelor de bani solicitate de către creditoare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile C.proc.civ., C.civ,  O.G. nr. 51/1997, orice altă dispoziţie legală aplicabilă în cauză.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, emiterea unei adrese către B.EJ B.O. prin care să se solicite să comunice instanţei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, întreg dosarul de executare nr. 236/2017, expertiză tehnică contabilă şi expertiză tehnică evaluări bunuri mobile; orice altă probă necesară cauzei sau a cărei utilitate a rezultat din dezbateri.

Intimata S.C. Z.L.O. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi pe cale de consecinţă să se menţină ca temeinica şi legală Sentinţa civila nr. 131/2018 din data de 14.03.2018, pronunţata de către Judecătoria Brezoi în dosarul nr. 1058/198/2017, în considerarea argumentelor ce succed, cu obligarea apelantei-contestatoare la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu, în temeiul dispoziţiilor art. 451 si următoarele C.P.Civ. reprezentând onorariul avocaţial, conform recipisei ce urmează a fi prezentată la dosarul cauzei în dovedire.

În motivare a arătat că, începând cu pagina 7 din 9, instanţa de judecata îşi motivează soluţia, după ce procedează la o analiza amănunţita în ceea ce priveşte argumentele învederate de către contestatoare. În acest sens instanţa fondului combate argumentele neîntemeiate ale contestatoarei, fără a omite niciunul. Astfel, instanţa fondului porneşte analiza de la caracterul contractului de leasing operaţional, respectiv de titlu executoriu, continuând cu posibilitatea contestatorului de a contesta încheierea încuviinţării silite, lipsa menţiunii cuantumului sumei supusa executării silite, argumentele anularii "clauzelor abuzive", argumentaţia contestatorului privind principiul îmbogăţirii fără justă cauză, situaţia de fapt contestată, precum şi respingerea argumentelor în ceea ce priveşte nelegalitatea actelor de executare silită.

Hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor, respectând în totalitate dispoziţiile art. 425 al. 1 lit. b cod proc. Civ.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantei că instanţa a omis să dezlege problema lămuririi cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, a solicitat respingerea acestui motiv de apel ca inadmisibil, având in vedere ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că omisiunea primei instanţe, invocată pe calea recursului, de a statua asupra capătului de cerere formulat de reclamantă prin cererea intitulată „precizare la contestaţie", nu este de natură să afecteze legalitatea sentinţei recurate, întrucât, pentru o asemenea ipoteză, legiuitorul a instituit, prin art. 444 NCPC, procedura completării hotărârii judecătoreşti. În acest sens, dispoziţiile art. 445 NCPC stipulează expres faptul că numai în condiţiile art. 444 NCPC se poate cere completarea hotărârii, şi nu pe calea apelului sau recursului. (Decizia nr. 2434 din 27 mai 2014 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect modificare decizie emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România)

Cercetarea fondului rezulta din însăşi motivarea deciziei, a fondului intrinsec al cauzei, între aceasta existând o legătură de necesitate şi suficienţă, or, în situaţia în care argumentele instanţei nu se regăsesc în considerente, aceasta echivalează cu necercetarea fondului cauzei, iar contestatorul daca a considerat ca a fost prejudiciat prin necercetarea capătului de cerere subsidiar, respectiv cel referitor la lămurirea cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu avea posibilitatea formulării, în termenul de apel, a unei cereri de completare a hotărârii, însă inserarea acestei solicitări ca un motiv de apel este inadmisibilă.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantei că debitul nu era cert, lichid si exigibil a arătat că, contestatoarea nu redă niciun aspect care să vizeze raportul contractual apărut în derularea contractului de leasing operaţional din care deriva creanţa sa recunoscând, în esenţă, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate.

A făcut menţiunea că dispoziţiile contractuale sunt cât se poate de clare şi tranşante, obligaţia suportării ratelor lunare de chirie, inclusiv a contravalorii poliţelor de asigurare, revenind în sarcina debitoarei chiar şi pe durata lipsei temporare a folosinţei, intervenită din cauze independente de voinţa co-contractantului şi străine de acesta.

Astfel cum rezulta din Fişa financiară a clientului SC E. SRL, soldul restant la plata aferent utilizării bunului ce face obiectul contractului de leasing operaţional este de 2909,27 lei, la care se adauge costurile de reposesie în valoare de 4104,96 lei şi daunele interese datorate ca urmare a activării pactului comisoriu expres de 10814,24 lei.

Relativ la valoarea pe care bunul o avea la momentul reposesiei a depus la dosarul cauzei o grila exit contract din care rezulta preţul contractului in ipoteza in care contractul nu s-ar fi realizat pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plata a ratelor de chirie si a costurilor adiacente si clientul consideră că ar fi achitat 45 de are lunare - 6619,33 euro 9 2370,97 euro reprezentând valoarea recuperata de livrare către debitor + 4249,02 euro reprezentând valoarea recuperata prin cele 45 de rate facturate).

Astfel cum releva înscrisurile depuse la dosarul cauzei, între părţi a intervenit la data 02.08.2013 Contractul de leasing operaţional nr....... cu privire la autoturismul marca Mazda, fiind reglementate cu acel prilej toate detaliile contractuale privitoare la chiria aferenta lunilor de leasing, drepturile si obligaţiile părţilor contractante, termenii de plata, folosinţa şi exploatarea bunului, condiţiile răspunderii contractuale şi cazurile de încetare a raportului juridic.

Susţinerile contestatoarei relativ la existenta unor vicii ale procedurii de executare propriu-zise ce face obiectul dosarului nr. 236/2017 instrumentat de BEJ  B.O. sunt lipsite de fundament, creanţa derivată din Contractul de leasing operaţional îndeplinind toate exigentele impuse de dispoziţiile art. 663 CPCiv referitoare la certitudinea, caracterul lichid si exigibilitatea ei astfel încât nu exista niciun temei pentru sustragerea contestatoarei de la executarea obligaţiilor asumate contractual.

Cu privire la actele de executare demarate împotriva contestatoarei, caracterul lor este conform cu dispoziţiile legale incidente în materie, apreciind că nu se impune aplicarea sancţiunii nulităţii lor, întrucât creanţa îndeplineşte, contrar susţinerilor contestatoarei, caracterele prevăzute imperativ de lege: cert, lichid si exigibil.

Astfel, conform art. 663 Cod proc. civila: „Executarea silita nu se poate face decât daca creanţa este certa, lichida si exigibila” (alin. 1), alin. 2 - „Creanţa este certa când existenta ei neîndoielnica rezulta din însuşi titlul executoriu". alin. 3 - „creanţa este lichida atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elemente care permit stabilirea lui"; alin. 4 - „creanţa este exigibila daca obligaţia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata".

În atare condiţii, instanţa sesizata cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite se supune obligaţiei instituite prin dispoziţiile art. 641 alin. 3 CPCiv., fiind datoare a verifica „daca înscrisul întruneşte toate condiţiile de forma cerute de lege pentru a constitui titlu executoriu, precum si alte cerinţe in cazurile anume prevăzute de lege".

Cu respectarea dispoziţiilor sus-menţionate, BEJ B.O.  a investit Judecătoria Brezoi cu cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing operaţional dispunându-se prin încheierea de executare silita nr. 421 pronunţata in 08.06.2017 de către Judecătoria Buftea.

Cu prilejul soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, instanţa s-a raportat în mod corect la prevederile legale cuprinse în art. 641 alin. 3 CPCiv constatând că nu exista niciunul dintre impedimentele prevăzute la art. 666 alin. 5 CPCiv iar natura juridica a contractului de leasing nu prezintă niciun fel de relevanta sub acest aspect, instanţa examinând debitul rămas de executat în sarcina contestatoarei din perspectiva prevederilor contractuale la care a aderat in mod conştient si voluntar prin semnarea contractului de leasing operaţional - titlul executoriu din care deriva creanţa subscrisei.

Faţă de dispoziţiile art.632 alin.1 şi 713 alin.3 teza finală din C.proc.civ., art. 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit, contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reala sau personala încheiate de o instituţie de credit, se reţine că limitele în care instanţa de executare poate efectua acest control de validitate vizează verificarea condiţiilor de fond si forma pentru ca un înscris sa poată fi calificat ca reprezentând titlu executoriu. Astfel, instanţei investite cu cererea privind încuviinţarea executării silite îi revenea obligaţia ca, în aceste limite, să efectueze controlul de validitate al actului indicat de creditoare ca reprezentând titlul executoriu.

Examinând îndeplinirea condiţiilor referitoare la validitatea şi forma titlului executoriu reprezentat de Contractul de leasing operaţional, luând act în egală măsura de calitatea pârtilor şi cu îndeplinirea procedurii de citare, inclusiv cu debitorul urmărit silit, în mod corect Judecătoria Brezoi, a dispus admiterea cererii şi încuviinţarea executării silite a obligaţiilor derivate din titlul executoriu reprezentat de contractul de leasing operaţional.

Se impune înlăturarea argumentelor invocate de contestatoare în susţinerea unei eventuale sancţiuni de nulitate a actelor de executare silita întreprinse şi, implicit, a titlului executoriu, având în vedere că aceasta s-a angajat, contractual, să achite ratele lunare de chirie (inclusiv contravaloarea primelor de asigurare) conform graficului aferent contractului de leasing încheiat, dar şi celelalte costuri adiacente reprezentând contravaloarea poliţelor de asigurare, penalităţile aferente întârzierilor în executarea obligaţiilor contractuale, precum şi despăgubiri pentru denunţarea („ieşire anticipata") contractului.

Relativ la obligaţiile de plata contestate, debitoarea a înţeles să adere fără rezerve la dispoziţiile cuprinse în contractul de leasing operaţional şi în Anexa nr. 1 (Condiţii generale de leasing operaţional) care face parte integranta din acesta:  art. 18.5 coroborat cu art. 19.3 raportat la prevederile art. 19.4 punctele 1 si 3 (ref. la cazurile de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale esenţiale) din Anexa nr. 1 la contract (Condiţii generale de leasing operaţional): - dacă locatarul nu restituie la termen bunul şi/sau toate documentele necesare utilizării bunului (de ex. dar nu limitativ: talonul, asigurarea RCA în original, cartea tehnica, certificatul de garanţie, cheie, etc.) va fi obligat sa achite cu titlu de penalitate Locatorului in termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării sau rezilierii Contractului: a) costurile reposesiei aplicabile în cazul în care bunul nu a fost predat de către locatar în locaţia indicata de către Locator in termenul indicat de către acesta, costuri in cuantum de 892,50 EURO inclusiv TVA 19% în cazul recuperării bunului pe teritoriul României (..); b) echivalentul a 25% din valoarea de intrare a bunului in cadrul Art. 2.1 din Contract. Plăţile se vor face la curs BNR +1%.

Art. 17.6 - Anexa nr. 1 – Contract: Faptul ca Locatarul nu a primit factura originala sau refuza sa primească factura nu reprezintă o justificare pentru o plata întârziata şi nu îl exonerează de plata sumelor si penalităţilor de întârziere datorate Locatorului in temeiul contractului si prevederilor prezentelor Condiţii. Locatorul nu este obligat să reamintească Locatarului datele la care sunt scadente plăţile datorate de către acesta. Locatarul este obligat sa acţioneze cu buna-credinţaă iar în cazul nerecepţionării in termen rezonabil a facturilor emise de către Locator sa înştiinţeze Locatorul asupra acestui fapt.

Art. 18.6 teza a 2-a - Condiţii generale: În cazul în care Locatarul nu restituie bunul Locatorului in termenul menţionat si având in vedere ca prezentul contract constituie titlu executoriu in conformitate cu prevederile legale, Locatorul are dreptul să facă toate demersurile necesare pentru a-l împiedica pe Locatar sa folosească în continuare bunul în mod abuziv. Locatorul va avea dreptul să-şi recupereze bunul chiar fără acordul Locatarului, fără nicio alta formalitate prealabila şi fără a fi necesara intervenţia instanţei de judecata.

Art. 17.4 - Anexa: Locatarul va efectua toate plăţile în conturile specificate de Locator pe facturile emise, cel mai târziu in a 5-a zi lucrătoare de la data de emitere a facturii respective. În cazul în care data scadenţei este o zi nelucrătoare, plata este datorata în ultima zi lucrătoare anterioara scadentei, art. 19.3-Anexa: În situaţia în care intervine un caz de neîndeplinire de către Locatar a obligaţiilor contractuale esenţiale enumerate in cadrul art. 19.4 din prezentele Condiţii, Contractul se reziliază de plin drept, fără preaviz sau punere în întârziere şi fără intervenţia instanţelor judecătoreşti ori arbitrale ori fără îndeplinirea altor formalităţi (pact comisoriu);

 Art. 19.4 - Anexa contract: Următoarele situaţii reprezintă cazuri de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale esenţiale: (...) 3) Neplata integrala de către Locatar a unei facturi emisa de Locator în temeiul contractului (chirie, asigurare, refacturare amenzi, etc.) timp de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data scadentei acesteia;

Art. 16.2 - Anexa la contract: „Pe toata durata Contractului, Locatorul va încheia asigurarea obligatorie de răspundere civila auto (RCA) cu un asigurat selectat de Locator, pe numele sau. Costurile pentru aceasta asigurare sunt suportate de Locatar, ele urmând a fi plătite direct de către Locatar către brokerul de asigurare selectat de către Locator. In cazul in care Locatarul nu va plaţi contravaloarea poliţei in termenul indicat (..), Locatorul va plaţi in locul Locatarului si va refactura cu aplicarea TVA contravaloarea poliţei către Locatar".

Din perspectiva ultimelor dispoziţii contractuale amintite, valoarea obligaţiei scadente şi neachitate (incluzând în cazul de fata, ratele de chirie pe lunile martie si aprilie 2017 si contravaloare poliţa de asigurare LIFE si CASCO) nu poate avea niciun efect asupra desfiinţării contractului de leasing, sancţiunea apărând necesara fata de nerespectarea dispoziţiilor contractuale de către debitoarea-contestatoare si ca efect direct al acestei încălcări.

Neîndeplinirea obligaţiei lunare de plata a ratelor de leasing naşte, in temeiul contractului de leasing, dreptul societăţii de leasing de a recupera autoturismul in condiţiile si cu aplicarea elementelor de cost prevăzute in art. 18.5 - Anexa la contract, fără preaviz sau informare prealabila, drept născut din calitatea sa de proprietar recunoscute de specificul si natura contractului de leasing. Ca atare, autoturismul - obiect al contractului de leasing rămân în proprietatea societăţii pana la epuizarea duratei contractuale când poate face obiectul opţiunii de cumpărare de către Locatar sub condiţia achitării tuturor obligaţiilor scadente.

În considerarea naturii juridice a contractului de leasing, calitatea de proprietar a societăţii privitor la bunul ce formează obiectul contractului de leasing nu se pierde si nici transmite prin predarea folosinţei autoturismului ci ea se menţine pana la expirarea duratei contractuale când se activează dreptul de opţiune al contestatoarei.

În baza Notificării emise sub nr. 199594/14.04.2017, a cărei comunicare s-a efectuat la adresa indicata de către constatatoare in cererea de chemare in judecata, adresa de corespondenta menţionata in cuprinsul contractului de leasing operaţional, s-a procedat la încunoştinţarea acesteia asupra debitelor înregistrate faţă de societatea de leasing, având ataşate facturile fiscale cu privire la debitul înregistrat în legătură cu autoturismul rulat în sistem leasing şi punerea in întârziere în legătura cu sumele datorate, cu indicarea locului unde urma a se face predarea autoturismului.

În atare condiţii, rezilierea contractului de leasing s-a produs ca o consecinţa directa a neplăţii ratelor de chirie si a contravalorii poliţelor de asigurare LIFE si CASCO refacturate (cu menţiunea ca debitoarea a continuat sa folosească autoturismul achiziţionat in sistem leasing pe toata aceasta perioada în care au fost înregistrate debitele), ca atare, ca efect al neîndeplinirii obligaţiilor contractuale cu consecinţa activării pactului comisoriu din culpa contestatoarei.

Caracterul cert al creanţei pretinse nu poate fi pus la îndoiala, componentele creanţei găsindu-şi izvorul în dispoziţiile contractuale cu forţa obligatorie între părţile contractante. Pe de alta parte, nivelul creanţei este predictibil şi uşor de verificat prin simpla trimitere la condiţiile şi termenii contractuali, putând fi determinat în mod facil prin simpla observare a Grilei de calcul al debitului, însumarea contravalorii facturilor si aplicarea dispoziţiilor contractuale.

Pornind de la Grila de calcul a debitului (comunicata si contestatoarei din prezenta cauza), se poate observa structura creanţei urmărite, determinata in acord cu dispoziţiile contractului de leasing si compusa, astfel, din contravaloarea chiriei si a contravalorii poliţelor de asigurare LIFE si CASCO refacturate, penalităţile aferente facturilor scadente si neachitate (astfel cum au fost indicate in cuprinsul facturii notificate si comunicate) precum si despăgubirea datorata de contestatoare potrivit dispoziţiilor contractuale cuprinse la art. 18.5 Condiţii generale de leasing.

Contestatorul nu se poate prevala de o eventuala necunoaştere a structurii si semnificaţiei debitului. In acest sens, prin Notificarea emisa si remisa societăţii-contestatoare prin serviciul postai la adresa de corespondenta specificata de aceasta, semnata de primire, i-au fost comunicate atât soldul restant, cat si termenul de îndeplinire a obligaţiei de plata si locul unde urma a fi predat autovehiculul in caz de neconformare, împreuna cu facturile care atesta debitul restant, nefiind necesara stăpânirea unor date de specialitate pentru determinarea sumelor datorate de contestatoare in temeiul contractului de leasing.

Prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale s-a produs si activarea pactului comisoriu, clauza penala reprezentând convenţia accesorie prin care părţile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării/executării necorespunzătoare ori cu întârziate a obligaţiilor. In privinţa clauzelor contractuale criticate, se poate constata că acestea prezintă natura juridica a unei clauze penale, fiind determinate atât întinderea prejudiciului cat si cuantumul daunelor datorate de utilizator finanţatorului in ipoteza neîndeplinirii obligaţiilor contractuale.

Având în vedere dispoziţiile  art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing, se poate observa că legiuitorul a stabilit aşadar si cadrul de aplicare al acestor dispoziţii, respectiv „in ipoteza in care prin contract nu se prevede altfel", situaţie ce permite a se concluziona ca stipularea unei clauze penale nu este interzisa atât timp cat părţile au prevăzut-o si acceptat-o.

În ceea ce priveşte motivul de apel-constatarea clauzelor ca fiind abuzive, apreciază că analiza instanţei de judecata este corecta, iar confuzia contestatoarei in privinţa cărei legislaţii se aplica, respectiv a legii nr. 193/2000 nu poate duce la schimbarea sentinţei atacate. Din modalitatea de motivare a acestui capăt de cerere instanţa a apreciat corect, deoarece nu se indica niciun text de lege in baza căruia contractul este anulabil. Interpretarea clauzelor in maniera folosita de contestatoare a condus instanţa la concluzia ca se doreşte o analiza in baza Legii nr. 193/2000.

În privinţa caracterului ilicit şi imoral al clauzelor, a susţinut că pe măsura dezvoltării şi orientării societăţii moderne către o comunitate globală, interconectată, conceptul de ordine publică s-a lărgit exponenţial, ajungând să se extindă din domeniul organizării politico-statale, în domeniul social şi economic. Într-adevăr, în prezent se acceptă că există o ordine publică economică (din care fac parte aşa-numitele norme de ordine publică de direcţie, conţinând, în principal, legislaţia concurenţei, şi aşa-numitele norme de ordine publică de protecţie, conţinând, în principal, legislaţia protecţiei consumatorilor) şi una socială, ambele căpătând rang de condiţie negativă de valabilitate a contractelor, rang pe care îi deţinea până nu demult doar ordinea publică tradiţională (clasică).

Valoarea atribuita contractului de „lege a părților - pacta sunt servanda" este recunoscuta prin efectul dispoziţiilor înscrise in cuprinsul art. 1270 alin. 1 si 2 C.civ potrivit cărora „Contractul valabil încheiat are putere de lege intre părţile contractante si se modifica sau încetează numai prin acordul pârtilor sau din cauze autorizate de lege", forţa obligatorie a contractului impunându-se nu numai părților ci si judecătorului.

Libertatea contractuală se exprimă din punctul de vedere al formei, în regula consensualităţii convenţiilor, conform căreia, pentru validitatea unei convenţii, este suficient acordul de voinţă al părţilor, afară numai dacă ar fi vorba de contracte reale sau solemne, iar executarea obligaţiilor se face aşa cum ele au fost asumate ( "pacta sunt servada").

Libertatea contractuală este corolarul juridic al libertăţii înţeles ca produs al voinţei conştiente şi libere, o reverberaţie socială a acestei voinţe. Prin urmare, libertatea contractuală, consecinţa primară a autonomiei de voinţă se exprimă prin posibilitatea individului de a încheia sau nu un contract. Nimeni nu poate fi forţat să intre în raporturi contractuale, nimeni nu poate forţa pe celălalt să încheie un contract, dar şi invers-nimeni nu poate fi împiedicat să încheie un anumit contract. Singurele restricţii de a contracta trebuie căutate doar în voinţa individului.

Libertatea contractuală se exprimă şi prin libertatea părţilor de a-şi alege forma contractului şi de a stabili conţinutul. Dacă orice contract este just prin sine şi obligaţia se naşte din voinţele părţilor, este normal ca acestea să poată să îşi stabilească conţinutul şi forma de manifestare a voinţei lor juridice. Libertatea de fond este ţărmurită doar de bunele moravuri şi de ordinea publică, în formă, libertatea contractuală se exprimă prin aceea că o convenţie se va naşte validă, indiferent de forma de manifestare a voinţei părţilor: "Solo consensus obligat".

Din aceasta perspectiva, clauzele convenite au făcut obiectul negocierii directe, părţile declarând cu prilejul încheierii convenţiei ca acestea corespund realităţii si voinţei lor exprimate.

În acest sens, face trimitere directa la dispoziţiile cuprinse in art. 6, art. 7.3 si art. 8.1 din anexa nr. 1 la Contractul de leasing operaţional, parte integranta a acestuia, reclamanta neputând invoca situaţii de excepţie/excludere de la incidenţa acestor dispoziţii contractuale.

Astfel, „Locatarul ia act prin prezentul contract ca Locatorul nu răspunde pentru predarea, calitatea estetica, fizica, tehnica si/sau funcţionala a Bunului si se declara direct si unicul responsabil pentru alegerea Furnizorului si a Bunului (..). Locatarul renunţa irevocabil la orice reclamaţii sau litigii 'împotriva Locatorului privind livrarea, evicţiunea, viciile ascunse/aparente ale Bunului, având drept de acţiune directa 'împotriva Furnizorului. Locatarul recunoaşte si accepta ca Bunul este luat in leasing fără vreo declaraţie sau garanţie expresa sau implicita din partea Locatorului cu privire la calitatea, conformitatea cu specificaţiile tehnice, condiţia si designul, precum si alte aspecte referitoare la Bun si ia componentele acestuia" - art. 6 - Anexa 1 la contract.

Potrivit art. 7.3 din Anexa 1 la contract „(..) pe toata perioada contractului, Locatarul are acţiune directa 'împotriva Furnizorului în cazul reclamaţiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ut necesar in perioada de garanţie şi post-garanţie, Locatorul fiind exonerat de orice răspundere".

În plus, dispoziţiile contractuale alegate reprezintă o transpunere fidela a actului normativ special reprezentat de OG nr. 51/1997, republicata, (respectiv art. 12 si art. 14 alin. 2 din actul normativ de trimitere) care stipulează drepturile recunoscute locatarului/utilizatorului astfel încât „în temeiul contractului de leasing, locatarul/utilizatorul are următoarele drepturi: a) de acţiune directa asupra furnizorului in cazul reclamanţilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ul necesar in perioada de garanţie si post-garanţie, locatorul/finanţatorul fiind exonerat de orice răspundere", reglementând si modalitatea de atribuire a răspunderii pentru situaţia livrării in condiţii nesatisfăcătoare a bunului achiziţionat in sistem leasing, arătându-se ca „Locatorul/finanţatorul nu răspunde daca bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat sau este livrat necorespunzător locatarului/utilizatorului de către furnizor".

„Acţiunile locatarului împotriva Furnizorului nu vor afecta derularea contractului şi obligaţia Locatarului de a plaţi ratele de leasing sau orice alta suma ce decurge din prezentul contract, la termene/e agreate prin acesta. Locatorul este exonerat de orice obligaţie de garanţie în acest sens iar Locatarul nu are dreptul sa ceara rezilierea contractului sau sa opună Locatorului o excepţie de neexecutare motivate de neîndeplinirea obligaţiei de garanţie pentru vicii a Furnizorului" - art. 8.1 Anexa 1 la contract.

A susţinut că a încheiat cu debitoarea-contestatoare un contract „veritabil" de leasing operaţional, cu toate consecinţele, drepturile şi obligaţiile ce decurg din acesta. Pe de alta parte, natura, specificul, drepturile si obligaţiile, precum si efectele derivate din contractul de leasing operaţional rezulta dincolo de orice dubiu din cuprinsul acestuia, mai exact din conţinutul dispoziţiilor art. 1, care arata cat se poate de clar si lămurit ca „obiectul contractului îl constituie transmiterea de către Locator către Locatar a dreptului de folosinţa asupra bunului (..) în schimbul plaţii chiriei lunare la termenele si in cuantumurile stabilite", cu prilejul semnării contractului Locatarului fiindu-i înmânat un exemplar al contractului, aspect recunoscut chiar de contestatoare. În acest sens, aminteşte contestatoarei dispoziţiile art. 21.1 litera f astfel cum se coroborează cu prevederile art. 21.2 din Anexa la contractul de leasing operaţional (parte integranta din acesta) care stipulează ca „Locatarul declara pe propria răspundere ca a primit, la data semnării contractului, un exemplar original al contractului si al anexelor sale si cunoaşte in conţinutul lor toate prevederile prezentelor Condiţii Generale de Leasing si ale Contractului", (..) „Ambele parti contractante declara ca au înţeles conţinutul Contractului, Condiţiile Generale, ale căror clauze le-au negociat direct conform legislaţiei romane si ca informaţiile si datele conţinute in contract corespund realităţii, astfel încât Contractul si Condiţiile vor fi semnate in semn de acord de către Părţile contractante - art. 21.2".

Rămâne in afara oricărei analize destinaţia bunului achiziţionat in sistem leasing ulterior desfiinţării contractului astfel încât nu se poate pune problema "recuperării oricăror sume pe care Locatorul le mai avea de recuperat in temeiul contractului denunţat" de la noul achizitor, natura juridica a contractului de leasing operaţional excluzând un asemenea raţionament juridic.

Potrivit prevederilor art. 6. - (1) din OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing si societăţile de leasing, cu MCU, Contractul de leasing trebuie să cuprindă, pe lângă părţile contractante, cel puţin următoarele elemente: a)clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operaţional; b)denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile de identificare a acestuia; c)valoarea exactă a sumelor ratelor lunare de leasing şi data exactă de plată a acestora; d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului; e) clauza privind obligaţia asigurării bunului; f) valoarea totală a contractului de leasing.

De asemenea, in conformitate cu art. 18.6 din contractual de leasing operaţional: „In caz de neexecutare, locatorul poate folosii mijloacele proprii pentru luarea in posesie a bunului”.

In ceea ce priveşte capătul de cerere prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al articolelor din Anexa la contractul de leasing, in cadrul căruia se invoca o lipsa a negocierii si o impunere a contractului de leasing, pe lângă cele menţionate in prezenta întâmpinare , solicită să se aibă  în vedere si declaraţia contestatoarei (pe care o ataşează prezentei), prin care declara ca accepta oferta de leasing operaţional prezentata, de asemenea recunoaşte ca i-a pus la dispoziţie spre analiza contractul, ca a citit si negociat atât contractul cat si condiţiile generale de leasing operaţional, ca nu considera abuziva niciuna din clauzele incluse in acest document.

Relativ la petitul contestaţiei prin care se solicita constatarea imposibilităţii de achitare a debitului având in vedere si condiţiile meteo raportat la obiectul de activitate al contestatoarei, solicită ca instanţa să cenzureze solicitarea contestatoarei care a cunoscut încă de la semnarea contractului de leasing operaţional existenta unor obligaţii de plata ce ar putea deveni dificil de susţinut fără a avea insa vreo rezerva in a contracta.

Cu privire la art. 1271 c. pr. civ., a solicitat să se reţină aplicarea alin. 1 cu privire la contractul de leasing operaţional, respectiv părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei."

În ceea ce priveşte alin. 2, legiuitorul a arătat ca in cazul în care executarea contractului devine excesiv de oneroasa (ceea ce nu este cazul apelantei) datorită unei schimbări excepţionale

( nu am identificat in cerere schimbarea excepţionala), instanţa poate dispune soluţiile menţionate la lit. s), b), numai daca, în conformitate cu alin. 3: „a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului; b)schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului; c)debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc; d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului."

Astfel, schimbarea împrejurărilor şi întinderea acestora puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, la momentul încheierii contractului. Condiţiile meteo sunt similare de la an la an, iar cei ce lucrează în exploataţia forestiera cunosc cu aproximaţie ce perioada dintr-un an nu pot lucra, dar acestea nu se perpetuează circa doua luni, astfel nu s-a făcut dovada schimbării împrejurărilor, iar mai mult un profesionist în acest domeniu nu poate invoca astfel de motive.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 471, art. 205 şi următoarele CPCiv, art. 1270 C. Civ, art. 632, art. 663, art. 665, art. 666, art. 713 CPCiv, art. 5 din Legea 76/2012, OG nr. 51/1997.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Contestatoarea a depus la dosarul cauzei concluzii scise.

Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, tribunalul reţine următoarele:

Critica apelantei că sentinţa apelată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea instanţei de judecată nu poate fi reţinută.

Analizând sentinţa apelată se reţine că prima instanţă a analizat toate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea cu privire la soluţia pronunţată. 

Astfel, din considerentele hotărârii reiese că a fost analizat motivul invocat de contestatoare cu privire la anularea încheierii nr.421/08.06.2017 emisă în dosarul nr. 855/198/2017 al Judecătoriei Brezoi, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile legale prevăzute de art. 666 alin.6 C.proc.civ., în sensul că nu se menţionează suma cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat executarea silită, în aceste condiţii creanţa nefiind cunoscută, nu este certă, lichidă şi exigibilă.

Împrejurarea că argumentele reţinute de prima instanţă nu converg spre aceeaşi soluţie pe care o consideră contestatoarea ca fiind legală şi temeinică pentru motivele invocate, nu poate fi asimilată cu nemotivarea hotărârii, aceste aspecte putând constitui critici de netemeinicie împotriva soluţiei primei instanţe, formulate în calea de atac prevăzută de lege pe care părţile o pot exercita.

Tribunalul reţine că prima instanţă a analizat şi clauzele din contractul de leasing operaţional nr.73485/02.08.2013, invocate de contestatoare ca fiind abuzive.

Împrejurarea că prima instanţă a analizat acest motiv prin raportare dispozițiile legale pe care le-a considerat incidente în cauză, altele decât cele invocate de contestatoare, astfel cum aceasta susţine, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, aplicarea greşită a normelor de drept material şi/sau procesual putând să constituie critici de nelegalitate împotriva soluţiei primei instanţe, formulate în calea de atac prevăzută de lege pe care părţile o pot exercita.

În consecinţă, reţinându-se că prima instanţă a soluţionat procesul cu cercetarea fondului şi a analizat motivele de fapt şi de drept invocate de părţi, tribunalul apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 480 alin.3 C.proc.civ. şi astfel nu se impune anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. 

În ceea ce priveşte critica apelantei că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, în condiţiile în care a contestat atât executarea cât şi sumele ce fac obiectul executării silite considerând că sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, se reţine că, apelanta poate recurge la complinirea acestei omisiuni prin promovarea unei cereri de completare potrivit art.444 C.proc.civ. sau unei cereri de revizuire potrivit art.509 alin.1 pct.1 C.proc.civ., iar nu exercitarea căii de atac a apelului. 

Critica apelantei că se impune anularea încheierii nr.421/08.06.2017 emisă în dosarul nr. 855/198/2017 al Judecătoriei Brezoi, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile legale prevăzute de art. 666 alin.6 C.proc.civ., în sensul că nu se menţionează suma cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat executarea silită, astfel că pretinsul debit nu este cert şi exigibil şi nu există un titlu în care să fie menţionat acest cuantum  nu poate fi reţinută.

Este adevărat că dispoziţiile art. 666 alin.3 C.proc.iv. statuează că încheierea va cuprinde, în afara menţiunilor prevăzute la art.233 alin.1, arătarea titlului executoriu în baza căruia se va face executarea şi suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă. cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmărirea (…).

Analizând încheierea nr.421/08.06.2017 pronunţată în dosarul nr. 855/198/2017 al Judecătoriei Brezoi, se reţine că, într-adevăr, instanţa nu a menţionat în cuprinsul încheierii cuantumul creanţei şi accesoriile acesteia, pentru care s-a încuviinţat urmărirea. Tribunalul reţine însă că, această omisiune nu conduce automat la anulare încheierii, în condiţiile în care, având în vedere dispoziţiile art. 175 alin.1 C.proc.civ., contestatoarea nu a făcut dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.

Mai mult, se reţine că instanţa a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contract de leasing operaţional nr.73485 din data de 02.08.2013, prin toate modalităţile prevăzute de lege, în vederea realizării creanţei ce rezultă din titlu executoriu, până la recuperarea integrală. Aşadar, încuviinţarea executării silite a fost dispusă pentru realizarea creanţei ce rezultă din titlul executoriu, creanţă care poate fi determinată în funcţie de clauzele contractuale cuprinse în titlu executoriu şi situaţia de fapt şi de drept existentă între părţi la momentul punerii în executare. Împrejurarea că nu a fost menţionat în cuprinsul încheierii cuantumul creanţei nu poate fi reţinută pentru a se invoca că pretinsul debit nu este cert şi exigibil, atâta timp cât existenţa creanţei rezultă în mod neîndoielnic din titlul executoriu reprezentat de contractul de leasing operaţional încheiat de părţi, iar obligaţia debitoarei a ajuns la scadenţă, având în vedere că nu a achitat la toate ratele de leasing astfel cum s-a stabilit prin convenţia părţilor.

Tribunalul mai reţine că împotriva întinderii creanţei pentru care s-a început executarea silită apelanta  avea posibilitatea să formuleze contestaţie la executare. Se reţine însă că în calea de atac a apelului, apelanta a renunţat la proba cu expertiză contabilă, susţinând că nu mai contestă întinderea creanţei pentru care s-a demarat procedura executării silite.

Critica  apelantei cu privire la clauzele cuprinse în art.19.2, 19.3, 19.4 şi 19.5 din Anexa nr.1 la contractul de leasing operaţional nr......./02.08.2013 Condiţii generale de leasing operaţional care fac parte integrantă din contract, în sensul că aceste sunt lovite de nulitate absolută, fiind clauze abuzive, ilicite şi imorale, nu poate fi reţinută.

În primul rând, se reţine că art.19.2 din anexa 1 la contractul de leasing încheiat de părţi instituie un pact comisoriu care enumeră situaţiile în care locatorul este îndreptăţit să rezilieze contractul, locatarul fiind de drept în întârziere şi urmată de procedura executării silite.

Totodată, se reţine că art.19.3 instituie un pact comisoriu ce antrenează rezilierea de drept a contractului, fără preaviz, fără punerea în întârziere şi fără intervenţia instanţelor judecătoreşti în cazul neîndeplinirii de către locatar a obligaţiilor stabilite în art.19.4 din contract. De asemenea, art.19.4 enumeră limitativ la lit.1-15 cazurile de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale esenţiale, iar art.19.5 nu se regăseşte în anexa 1 la contractul de leasing.

Contrar susţinerilor apelantei, se reţine că atâta timp cât părţile, prin acordul lor de voinţă, au inserat în contractul de leasing anumite clauze referitoare la desfiinţarea contractului în caz de neexecutare culpabilă a obligaţiei asumate de către oricare dintre ele, precum şi la plata unor daune interese, acestea îşi produc efectele, în baza principiului libertăţii de voinţă.  Din declaraţia însuşită prin semnătură de reprezentantul legal al societăţii apelante (f.214 din dosarul de fond), reiese că părţile au negociat atât contractul cât şi condiţiile generale de leasing operaţional, că nu consideră abuzive niciuna din clauzele incluse din aceste documente şi că se obligă să respecte prevederile contractuale, aşa cum au fost acceptate prin semnătură pe fiecare pagină a contractului. 

Este adevărat că dispoziţiile art.15 din O.G. nr.51/1997 statuează că „ Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing”, însă nimic nu se opune ca părţile înseşi să prevadă o clauză penală constând în plata unor daune interese pentru reziliere, atâta timp cât dispoziţiile legale menţionate în precedent nu interzic această clauză.

Mai mult, din modul de redactare al art.15 din O.G. nr.51/1997- „ dacă în contract nu se prevede altfel (…)”, contrar susţinerilor apelantei, normele legale menţionate anterior nu au caracter imperativ ci supletiv, ce se aplică numai atunci când părţile nu au hotărât altfel.

Critica apelantei că executarea clauzei penale astfel cum a fost stabilită de către părţi contravine art.1541 C.civ. nu poate fi reţinută.

Tribunalul reţine că prin mutabilitatea clauzei penale se înţelege faptul că judecătorul sesizat are puterea să intervină, la cerere sau din oficiu, şi să dispună modificarea cuantumului clauzei penale, în sensul diminuării sale, atunci când este excesivă, ori augumentării acesteia, în situaţia în care este derizorie.

După modul în care sunt formulate textele de lege (art.1541 alin.1 şi 2 C.civ.),  rezultă că, în principiu, instanţa de judecată nu poate modifica clauza penală. De la această regulă se admit două excepţii, când clauza penală poate fi diminuată de judecător: executare parţială în natura sa specifică a obligaţiei principale, în limita în care această executare a profitat creditorului; penalitatea care este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului.

În primul rând, penalitatea se reduce atunci când obligaţia a fost executată în parte, pentru a evita îmbogăţirea nejustificată a creditorului. În al doilea rând însă, instanţa poate reduce penalitatea numai atunci când aceasta este în mod vădit excesivă faţă de prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului.

În cauză, se reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru ca penalitatea din contractul de leasing încheiat de părţi să fie redusă. Astfel, se reţine că părţile au încheiat un contract de leasing, prin care locatorul a transmis locatarului dreptul de folosinţă asupra autovehiculului Mazda, fabricat în anul 2008, descris în contract la 1.2. din contract, în schimbul unei plăţi a chiriei lunare la termenele şi în cuantumul stabilit în Anexa 3/Grafic de rambursare a leasingului la prezentul contract.

Specific contractului de leasing este situaţia locatorului de a avansa sumele necesare pentru achiziţionarea bunului ce face obiectul leasingului şi să pună bunul la dispoziţia locatarului spre folosinţă, scopul unei astfel de operaţiuni fiind ca la finalizarea perioadei contractuale să se obţină restituirea investiţiei prin intermediul ratelor de leasing şi a dobânzilor aferente achitate de locatar. 

Din Contractul de leasing încheiat de părţi reiese că valoarea totală a contractului este de 14.708,22 euro ( reprezentând 65.244,19 lei, echivalent în lei la data încheierii contractului).

În ceea ce priveşte clauza penală constând în plata daunelor interese pentru reziliere în cuantum de 10.814,34 lei, reprezentând un procent de 25% din valoarea de intrare a bunului în cuantum de 9.798,75 Euro ( reprezentând 43.466,27 lei, echivalent în lei la data încheierii contractului), astfel cum reiese din contractul de leasing, tribunalul apreciază că nu este vădit excesivă faţă de prejudiciul suferit de locator ca urmare a rezilierii contractului şi care putea fi prevăzut de părţi la încheierea convenţiei, în condiţiile în care valoarea totală a bunului ce a format obiectul contractului a fost de 14.708,22 euro ( reprezentând  65.244,19 lei, echivalent în lei la data încheierii contractului), iar durata contractului a fost stabilită la 57 de luni, chiria pentru prima lună de leasing de plată înainte de preluarea bunului de către locatar a fost de 3.146,46 euro incluzând TVA, iar cele 56 de chirii lunare egale în valoare de 206,46 Euro incluzând TVA.

Astfel, se reţine că începând cu luna martie 2017, apelanta nu a mai achitat ratele lunare de chirie, conform contractului de leasing şi graficului de rambursare, în aceste condiţii fiind produs locatorului un prejudiciu constând atât în neachitarea chiriei pentru lunile restante până la data de 12 aprilie 2018, când era scadentă ultima rată, cât şi celelalte costuri adiacente generate de executarea contractului. 

Este adevărat că soldul restant la plată aferent utilizării bunului ce face obiectul contractului de leasing operaţional este de 2.909,27 lei, însă acesta nu reprezintă prejudiciul suferit de locator ca urmare a neachitării chiriei pentru lunile restante conform graficului de rambursare, soldul menţionat cuprinzând refacturare amenzi, refacturare poliţă life, contravaloare chirie luna martie 2017 ( rata 44) şi luna aprilie 2017 ( rata 45), astfel cum reiese din fişa financiară a clientului S.C. E. S.R.L. (f.62 din dosarul de la Judecătoria Brezoi).

Astfel cum s-a reţinut mai sus, locatarul avea obligaţia să achite cele 56 de chirii lunare egale în valoare de 206,46 Euro incluzând TVA, ultima rata fiind scadentă la data de 12 aprilie 2018, astfel cum reiese din graficul de rambursare. Or, începând cu luna martie 2017, locatarul nu a mai achitat nicio rată lunară de chirie, deşi au fost emise facturi reprezentând chirie luna martie 2017 ( rata 44) şi luna aprilie 2017 (rata 45). 

Mai mult, daunele interese convenite de părţi sunt proporţionale cu prejudiciul suferit de locator, având în vedere că la momentul încheierii contractului a finanţat valoarea acestuia, iar la momentul rezilierii contractului a preluat un autoturism uzat, prezentând şi serioase avarii, astfel cum reiese din Procesul verbal de predare autovehicul din data 05.05.2017. 

Tribunalul nu poate să reţină susţinerea apelantei că prin aplicarea clauzei penale finanţatorul cere de fapt executarea anticipată a obiectului obligaţiei contrar naturii succesive a acesteia, în condiţiile în care daunele interese nu constau în suma ratelor de leasing rămase la plată până la finele contractului. Contractul de leasing a fost reziliat unilateral de către locator ca urmare a neîndeplinirii în mod culpabil a obligaţiei locatarului de a achita ratele lunare de chirie, iar locatorul a aplicat clauza penală în cuantum de 10.814,34 lei, constând în 25% din valoarea de intrare a bunului în cuantum de 9.798,75 Euro ( reprezentând 43.466,27 lei, echivalent în lei la data încheierii contractului) pentru recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a încetării anticipate a contractului ( costuri aferente încetării contractului şi despăgubiri care să acopere toate sumele achitate de către locator ca urmare a faptului că locatarul nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile de plată faţă de terţe părţi, stabilite în baza contractului-art. 19.3 din Anexa 1 la contract), iar nu pentru executarea anticipată a obiectului contractului, astfel cum susţine apelanta. 

Critica apelantei privind îmbogăţirea fără justă cauză a finanţatorului, în detrimentul debitorului principal, prin aceea că redobândeşte şi bunurile acordate în regim de leasing, dar încasează şi ratele de leasing viitoare, rămase neachitate până la finalul contractului nu poate fi reţinută.

În primul rând, contestatoarea nu a făcut dovada că intimata încasează ratele de leasing viitoare, rămase neachitate până la finalul contractului, iar în contractul de leasing nu este inserată vreo clauză în acest sens. 

În al doilea rând, natură juridică a contractului de leasing interferează cu demersurile de înstrăinare a autoturismului rulat în sistem de leasing care sunt ulterioare rezilierii contractului din culpa societăţii debitoare, bunul contractat rămânând proprietatea locatorului din moment ce locatarul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune recunoscut contractul sub rezerva stingerii tuturor obligaţiilor de plată derivate din contract.

În baza contractului de leasing operaţional a operat exclusiv un transfer de folosinţă, iar nu şi de proprietate. Împrejurarea că ulterior reposesiei, locatorul a înstrăinat autoturismul nu poate fi reţinută pentru a justifica îmbogăţirea fără justă cauză, în detrimentul locatarului, din moment ce demersurile de înstrăinare au operat după rezilierii contractului din culpa societăţii debitoare, când aceasta nu mai avea niciun drept asupra bunului. 

Pentru motivele de fapt şi de drept arătate, în baza art.480 alin.1 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

În baza art.453 alin.1 C.proc.civ., având în vedere că a pierdut procesul, fiind în culpă procesuală, tribunalul va obliga apelanta să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 900 lei, reprezentând onorariu avocat, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar.

Domenii speta

Spete similare