Revendicare imobil înscris în rti şi dobândit anterior datei de 01.02.1954, data intrării în vigoare a Codului familiei, prin care s-a instituit ca regim matrimonial obligatoriu regimul comunităţii de bunuri. Aplicare prevederi art.1223 şi 1227 C.civ. ce

Prin Decizia civilă Nr. 389/Ap/19 Martie 2018 a fost respinsă cererea de apel formulată de apelantul reclamant F G C împotriva sentinţei civile nr.6000/09.06.2017 pronunţată în dosarul civil nr. al Judecătoriei B, pe care o păstrează. A fost obligat apelantul reclamant F G C la plata către intimatul pârât P B D a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel constând în onorariu avocaţial redus. S-a respins cererea intimaţilor pârâţi C N G şi C S I de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Braşov a reţinut următoarele:

S-a invocat ca prim motiv de apel nemotivarea de către prima instanţă de fond a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantei.

Motivul este nefondat, având în vedere că prima instanţă a prezentat succesiunea transmisiunilor, concluzionând că vânzătoarea A MA nu are calitatea de moştenitoare a defunctului R T. S-a motivat astfel de către instanţă faptul că nu s-a dovedit calitatea de proprietar a reclamantului asupra imobilului, calitate pe care acesta a  justificat-o prin contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar în care acesta are calitatea de cumpărător.

Sunt respectate astfel prevederile art.425 al.1 lit.b C.pr.civ., astfel că primul motiv de apel nu poate fi reţinut.

În privinţa motivelor de apel 2 şi 3 prin care se invocă practic greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii sale procesual active, Tribunalul reţine că R T decedat la 30.03.1959, a avut drept moştenitor pe fratele său R C, potrivit certificatului de moştenitor nr.868/1973 depus la dosar. În masa succesorală transmisă nu este menţionat imobilul în cauză.

R C a fost moştenit la rândul său de fiul său R C şi fiica sa D E, conform certificatului de moştenitor nr.1677/1983. În masa succesorală transmisă de asemenea nu este menţionat imobilul în cauză.

Moştenitorul R C. C a decedat la 27.06.2002, fiind succedat de A M A, dar şi de un legatar cu titlu particular pentru cota de ½ dintr-un imobil ce nu vizează prezenta cauză. În certificatul de legatar nr.140/17.09.2002 nu este menţionat imobilul ce face obiectul prezentei acţiuni.

Defuncta D E a fost moştenită de A M A, conform certificatului de moştenitor nr.114/05.12.2013, în care de asemenea nu este indicat imobilul teren revendicat.

Instanţa de fond a reţinut că A M A nu este moştenitoarea lui R T, în sensul că nu este moştenitorul acestuia direct, însă corespund realităţii susţinerile apelantului reclamant privind transmisiunea patrimoniului defunctului R T în mod succesiv până la reunirea sa în persoana lui A M A.

Este vorba însă despre patrimoniul defunctului R T astfel cum exista la momentul decesului acestuia, respectiv 30.03.1959, incluzând totalitatea drepturilor şi obligaţiilor acestuia.

Între A M A şi reclamantul din prezenta cauză sa încheiat contractul de vânzare-cumpărare de cote de moştenire din 16.09.2014, prin care aceasta a transmis cota de 1/1 din moştenirea lăsată de autorul său R T.

Pentru dobândirea calităţii procesual active în prezenta cauză având ca obiect revendicare, se impune pentru reclamant să facă dovada calităţii sale de proprietar asupra imobilului revendicat.

În acest sens, astfel cum s-a arătat anterior, imobilul nu a fost menţionat în niciunul dintre certificatele de moştenitor întocmite succesiv. Această omisiunea ar putea fi complinită, prin emiterea unor certificate suplimentare, dar numai în măsura în care se probează că la momentul decesului lui R T, acesta era proprietar asupra imobilului revendicat.

Dreptul la acţiune, în sensul dreptului de a revendica un bun proprietatea sa, a fost transmis din patrimoniul defunctului R T în mod succesiv până la patrimoniul reclamantului apelant, însă trebuie dovedit de către acesta din urmă existenţa bunului în acest patrimoniu.

În acest sens s-a depus la dosar extras din Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni, imobilul în cauză nefiind înscris în cartea funciară, registru în care este notat la data de 20.02.1940 contractul de vânzare-cumpărare prin care  R T şi soţia acestuia R M au dobândit imobilul teren în suprafaţă de aproximativ 1860 mp situat în Predeal, judeţul Prahova, cătunul Malul Ursului.

Cei doi soţi au dobândit imobilul anterior datei de 01.02.1954, data intrării în vigoare a Codului familiei, prin care s-a instituit ca regim matrimonial obligatoriu regimul comunităţii de bunuri. La momentul cumpărării erau în vigoare prevederile art.1223 şi 1227 C.civ. ce au fost interpretate jurisprudenţial în sensul că au instituit regimul separaţiei de bunuri. Imobilul a fost astfel dobândit de către cei doi soţi, fără a constitui însă un bun comun.

Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni este un sistem de publicitate imobiliară, în care evidenţa se ţine pe numele proprietarilor, nu al imobilelor, astfel cum se întâmplă în cazul cărţilor funciare. De aceea, situaţia juridică a imobilului poate fi cunoscută doar urmărind numele proprietarilor săi succesivi, în măsura în care aceştia sunt cunoscuţi.

Deficienţele acestui sistem nu permit astfel a se concluziona, faţă de menţiunea efectuată în Registru în anul 1940, că imobilul s-a aflat tot în patrimoniul lui R T la momentul decesului acestuia în anul 1959. De asemenea, nu se poate determina în ce măsură acesta a fost dobândit de soţul R T, faţă de regimul separaţiei de bunuri ce caracteriza regimul matrimonial la momentul dobândirii.

Instanţa reţine de asemenea că în dosarul civil nr. al Tribunalului Braşov în care s-a pronunţat decizia civilă nr.128/02.02.2010 prin care s-a admis recursul declarat de recurentele D E şi A M A, moştenitoare ale defunctului R T, s-a anulat sentinţa atacată şi s-a respins acţiunea formulată de M I pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului, instanţa a avut în vedere certificatele de moştenitor prezentate anterior, ce atestă transmisiunile succesive ale patrimoniului defunctului R T.

Nu s-a reţinut însă că imobilul în cauză făcea parte din patrimoniul acestuia la momentul decesului şi că a fost transmis, revenind reclamantului din prezenta cauză sarcina de a dovedi calitatea sa procesual activă.

De asemenea, faptul că în contractul de vânzare-cumpărare de cote succesorale a fost cuprinsă şi declaraţia vânzătoarei în sensul că autorul ei, RT, are în proprietate şi imobilul în cauză, nu poate face dovada dreptului de proprietate al reclamantului în absenţa dovedirii concrete a transmisiunii succesive a dreptului de proprietate de la R T şi până la vânzătoarea A M A.

Faţă de considerentele expuse, Tribunalul reţine că în mod corect  a constatat prima instanţă de fond că reclamantul nu a dovedit că este proprietar asupra imobilului revendicat, astfel că al doilea motiv de apel nu poate fi reţinut.

În privinţa modului de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că prevederile art.453 al.1 C.pr.civ., deşi se referă la partea căzută în pretenţii, nu schimbă cu nimic fundamentul suportării cheltuielilor de judecată, care rămâne culpa procesuală.

Culpa procesuală aparţine reclamantului atunci când cererea sa a fost respinsă în tot sau în parte, pe fondul pretenţiilor sau pe calea unei excepţii procesuale.

În cauză, raportat la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual active urmată de respingerea acţiunii, reclamantul se află în culpă procesuală, astfel că este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de celelalte părţi.

Faptul că hotărârea primei instanţe nu este definitivă nu împiedică instanţa ca la pronunţarea soluţiei să dispună şi aspra cererii accesorii de stabilire a cheltuielilor de judecată, acestea trebuind să fie stabilite de fiecare instanţă, indiferent de caracterul definitiv sau nu al hotărârii pe care o pronunţă.

În privinţa onorariile avocaţiale acordate, instanţa de fond a motivat reducerea acestora  prin activitatea desfăşurată şi prin soluţionarea cauzei după patru termene de judecată prin admiterea excepţiilor invocate iar nu prin soluţionarea fondului.

Apelantul reclamant a criticat cuantumul onorariilor avocaţiale reduse, respectiv suma de 4500 lei acordată pârâtului P B D şi 2000 lei suma acordată pârâţilor reclamanţi C.

Tribunalul apreciază, prin raportare la munca depusă de avocaţi în faţa primei instanţe şi complexitatea cauzei, că reducerea onorariilor de la 9000 lei la 4500 lei, respectiv de la 4450 lei la 2000 lei este corespunzătoare şi nu se impunea o reducere suplimentară. De asemenea, faptul că pârâtul P B D nu a formulat cerere reconvenţională şi astfel i se cuvenea un onorariu mai mic, nu poate fi reţinută, cât timp onorariile pretinse sunt cele stabilite liber între client şi reprezentantul convenţional ales, iar formularea unei cereri în plus nu poate determina în mod automat un onorariu mai mare. Munca prestată de avocat trebuie privită în ansamblu, prin raportare la întreaga activitate, obiectul şi complexitatea cauzei.

Faţă de aceste considerente, reţinerea că reducerea onorariile avocaţiale, astfel cum a fost dispusă de către instanţa de fond, reprezintă o apreciere corectă asupra caracterului proporţional al acestora cu valoarea, complexitatea cauzei şi munca depusă de avocat.

În privinţa cheltuielilor de judecată aferente cererii de chemare în garanţie, reclamantul  care a pierdut procesul poate fi obligat direct la plata acestora, întrucât culpa procesuală îi aparţine reclamantului, care prin declanşarea procedurii judiciare împotriva pârâtului, l-a determinat pe acesta să formuleze, pentru apărarea drepturilor sale, cerere de chemare în garanţie. De asemenea, prin participarea în proces a terţului chemat în garanţie în calitate de parte, acesta stabileşte raporturi procesuale cu toate părţile litigante, motiv pentru care culpa procesuală se determină în mod unitar.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate şi a prevederilor art.480 al.1 C.pr.civ., instanţa va respinge apelul declarat şi va păstra sentinţa apelată.

Reţinând culpa procesuală a apelantului reclamant F G C, în temeiul dispoziţiilor art.453 al.1 C.pr.civ., instanţa va dispune obligarea acestuia la plata către intimatul pârât P BD a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocaţial redus. Astfel, din suma pretinsă cu acest titlu în cuantum de 4000 lei, potrivit chitanţei de la dosar, raportat la munca depusă de avocat, faza procesuală, lipsa administrării unui probatoriu, valoarea cauzei, în temeiul art.451 al.2 C.pr.civ., Tribunalul constată că suma de 2000 lei este proporţională criteriilor anterior menţionate, motiv pentru care va reduce onorariul la acest cuantum.

În privinţa cererii intimaţilor pârâţi C N G şi C S I de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, instanţa o va respinge, având în vedere că nu s-a probat efectuarea acestora.

Domenii speta

Spete similare