Art. 39 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile si funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea in

Prin DECIZIA CIVILĂ NR. 951/AP de la data de 12.06.2018 a Tribunalului Braşov a fost respinsă cererea de apel formulată de reclamanta Parohia R R împotriva sentinţei civile nr. 1363/23.11.2017 pronunţată de Judecătoria R în dosarul civil.

Pentru a  dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În primul rând, întrucât părţile sunt cele care fixează limitele în care are loc judecata, atât din punct de vedere al obiectului, cât şi al persoanelor între care se stabilesc raporturile juridice procesuale şi al fundamentului pretenţiei ce este dedusă judecăţii, judecătorul este ţinut să respecte cadrul procesual fixat de părţi.

Procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private. Rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

Principiul disponibilităţii în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii de chemare în judecată.

Conform art. 22 Cod pr.civilă, instanţa este ţinută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii, astfel încât instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

 Rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate emise pe numele intimatelor pârâte, invocând în drept dispoziţiile art. III alin. 1 lit. a) şi c) din Legea 169/1997, cu motivarea că sunt acte de reconstituire în favoarea altor persoane, asupra vechilor amplasamente ale foştilor amplasamente solicitate de aceştia, libere la data solicitării.

În conformitate cu dispoziţiile art. 39 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile si funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin HG 890/2005: “Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. În acest scop, se va solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, schiţa amplasamentului cu terenul deţinut sau oricare alte informaţii din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat. “

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 lit c din acelaşi Regulament, revine comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenului, sarcina de a stabili mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate.

Instanţa reţine din coroborarea acestor dispoziţii legale, că revine comisiilor locale de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor obligaţia legală de identificare a amplasamentului terenului solicitat, însă, sarcina dovedirii amplasamentului aparţine persoanei solicitante. De astfel, Comisia locală, în lipsa unor dovezi pe baza cărora să poată identifica în concret terenul la care este îndreptăţită apelanta reclamantă, nu pot stabili mărimea şi amplasamentul acestui teren, dispoziţia legală neputând fi interpretată în sensul în care, în lipsa oricăror dovezi depuse de către reclamantă cu privire la îndreptăţirea ei de a fi pusă în posesie pe o suprafaţă de teren, Comisia Locală are obligaţia legală de a stabili ea amplasamentul acestui teren, o astfel de interpretare echivalând cu a stabili o sarcină imposibilă.

În acest sens sunt şi prevederile art. 27 alin 1 din Legea 18/1991 care prevede că operaţiunea de efectuare a punerii în posesie presupune realizarea în prealabil a delimitărilor necesare pentru efectuarea de măsurători, stabilirea vecinătăţilor, pe temeiul schiţei şi determinarea amplasamentului stabilit. Dacă punerea în posesie urmează a se face pe fostul amplasament, comisia de fond funciar va lua act de recunoaşterea reciprocă a limitelor proprietăţii, atunci când proprietarii vecini cunosc limitele proprietăţii solicitantului, pe toate laturile. Încă o dată rezultă şi din interpretarea acestor dispoziţii legale că identificarea terenului pe care se solicită punerea în posesie se face pe baza schiţei depusă de solicitant, schiţă care face dovada vechiului amplasament, stabilirea mărimii amplasamentului putând fi făcută de către Comisia Locală şi pe baza declaraţiilor proprietarilor vecini, pe toate laturile.

Apelanta îşi întemeiază identificarea vechiului amplasament al terenului cu privire la care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate  pe faptul că în concluziile expertizei s-a consemnat că vechile amplasamente nu pot fi stabilite decât conform schiţei iniţiale de carte funciară.

Însă, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, din analiza actelor care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate în favoarea părţilor, amplasamentul acestui nr. top. 3628, al apelantei reclamante, este stabilit prin schiţa iniţială de carte funciară (f. 98), însă, nu poate fi identificat în mod riguros vechiul amplasament al terenului solicitat de către reclamanta Parohia R R, deoarece schiţa de CF are o vechime de cel puţin 100 ani şi pe aceasta nu sunt materializate repere care să fie identificate în prezent, pe baza acestei schiţe neputându-se stabili suprafaţa terenului şi nici amplasamentul exact, ci numai forma şi locaţia aproximativă.

Din acest motiv, nu pot fi identificate în mod cert nici titlurile de proprietate emise asupra vechiului amplasament

Astfel, concluzia a fost că nu se poate stabili dacă terenurile ce au făcut obiectul titlurilor de proprietate atacate se suprapun peste amplasamentul terenului apelantei reclamante, pe ce suprafaţă, titlurile de proprietate fiind emise pe baza planului amenajistic.

Schiţa invocată nu face parte dintr-un act de carte funciară sau dintr-un act administrativ emis în cadrul aplicării reformei agrare din anul 1945, existenţa sa neputând fi confirmată de nicio sursă oficială, astfel că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu are valoare probatorie şi nu poate conduce la concluzia avansată de apelanta reclamantă, respectiv că terenul său ar fi fost amplasat pe terenurile pe care au fost emise titlurile de proprietate.

Potrivit art.III al.1 lit.a din Legea nr.169/1997, cu modificările intervenite prin Legea nr.247/2005, sunt lovite de nulitate absolută potrivit legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic civil, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.

Aşadar, în speţa dedusă judecăţii, pentru a fi aplicabile disp. art. III al.1lit.a din Legea nr.169/1997, ar trebui ca actele de reconstituire realizate în favoarea pârâţilor să se fi făcut cu încălcarea dispoziţiilor legii civile aplicabilă la data încheierii actului juridic, în cazul de faţă, al Legii nr.18/1991, ceea ce nu este cazul în speţă, intimaţii pârâţi fiind îndreptăţiţi la reconstituire.

Iar art. III alin. 1 lit. c din aceeaşi lege sancţionează „actele de reconstituire sau de constituie a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege”.

În speţă, apelanta reclamantă nu a dovedit cu certitudine vechiul său amplasament.

Aşadar, nulitatea absoluta este acea sancţiune civila ce intervine în cazul nesocotirii, cu ocazia  încheierii unui act juridic, a dispoziţiilor legale ce ocrotesc un interes general, public, lipsind actul de efectele sale. În cauza, prin motivele invocate nu se arata existenta unui caz de nulitate, nefiind nici dovedit un astfel de caz.

Nici sub incidenta art. III alineat 1 litera a nu a fost dovedita îndeplinirea condiţiilor pentru a fi aplicabila aceasta sancţiune, întrucât, astfel cum am expus mai sus, instanţa de fond a constatat ca reclamanta nu a dovedit vechiul ei amplasament pentru a se constata în ce măsură titlurile de proprietate emise pârâtelor au fost emise cu încălcarea acestuia.

Faptul că pârâtelor nu li s-au emis titluri de proprietate pe vechiul lor amplasament nu poate constitui temei pentru anularea titlurilor lor, ci doar în situaţia încălcării vechiului amplasament al reclamantei, în măsura în care cererea ei de reconstituire era anterioară cererilor pârâtelor, şi vechiul ei amplasament era dovedit.

Având în vedere aceste considerente, susţinerile apelantei nu pot fi reţinute de către instanţă, in cauza nefiind dovedita incidenta vreunor motive de nelegalitate sau netemeinicie ale încheierii şi sentinţei civile apelate drept pentru care in baza art. 480 C.pr.civ. instanţa va respinge apelul formulat.

Domenii speta

Spete similare