Contestare decizie de impunere şi raport de inspecţie fiscală privind modul de utilizare a sumelor acordate de la bugetul general consolidat conform Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de ră

Rezumat:

 Exercitarea necorespunzătoare a drepturilor de către veteranii de război nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a operatorilor de transport, cu atât mai mult cu cât  pentru sumele prezentate la decontare, documentaţia a fost avizată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice; însă, în măsura în care s-a probat că operatorul economic nu a efectuat în realitate transportul, acele sume au fost încasate necuvenit.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscală la data de 04.01.2018 înregistrată sub nr. .../86/2018, reclamanta SC A. SRL reprezentată prin administrator B. a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. Anularea Deciziei nr. 94/P/24.11.2017 şi pe cale de consecinţă anularea Măsurii nr. 2 din Dispoziţia obligatorie nr. 3070/22.08.2017 şi RIEF nr. ISR _ AIF 3069 din 22.08.2017 cu privire la plata către bugetul de stat a sumei de 64.465 lei sume necuvenite încasate de la bugetul de stat la care se adaugă suma de 35.089 lei dobânzi încasate pentru sumele necuvenite şi 8600 lei penalităţi

2. În conformitate cu prev. art. 15 din Legea nr. 554/2004, solicită suspendarea executării Deciziei nr. 94/P/24.11.2017 şi implicit a Dispoziţiei obligatorii nr. 3070/ 22.08.2017 prin care s-a dispus să restituie la bugetul de stat suma de 64.465 lei, sumă necuvenită încasată de la bugetul de stat la care se adaugă suma de 35.089 lei dobânzi încasate pentru sumele necuvenite şi suma de 8600 lei penalităţi încasate pentru sumele necuvenite, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 595/24.05.2018, Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii ca nefondată; a admis în parte cererea având ca obiect „anulare şi suspendare executare act administrativ fiscal” formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti; a anulat Decizia nr. 94/P/ 24.11.2017; a anulat în parte Dispoziţia obligatorie ISR_AIF nr. 3070/ 22.08.2017 şi Raportul de Inspecţie Economico – Financiară nr. ISR_AIF 3.069/ 22.08.2017 în ceea ce priveşte măsura de restituire a sumei de 37.198 lei şi a accesoriilor aferente acestui debit principal şi a menţinut cele două acte menţionate în ceea ce priveşte măsura de restituire a sumei de 27.267 lei şi a accesoriilor aferente acestui debit principal; a admis în parte capătul de cerere privind suspendarea şi a dispus suspendarea executării măsurii de restituire a sumei de 37.198 lei şi a accesoriilor aferente acestui debit principal stabilită prin Dispoziţia obligatorie ISR_AIF nr. 3070/22.08.2017; a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi reclamanta S.C. A. SRL.

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a arătat în motivare că hotărârea recurată cuprinde dispoziţii contradictorii.

Precizează că, deşi prima instanţa a dispus anularea, în parte a dispoziţiei obligatorii nr. 3070/22.08.2017, doar în ceea ce priveşte suma de 37.198 lei, prin aceeaşi sentinţa s-a dispus anularea în totalitate a deciziei nr. 94/P/24.11.2017 prin care a fost soluţionata plângerea prealabilă formulată de reclamantă.

Consideră că, raportat la motivarea soluţiei de anulare parţială a dispoziţiei obligatorii, se impunea ca şi decizia de soluţionare a plângerii prealabile să fie anulată tot parţial, în ceea ce priveşte suma de 37.198 lei.

Apreciază că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, parţial şi sub aspectul anularii deciziei nr. 94/P/24.11.2018 fiind dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale în materie.

Susţine că în mod greşit a respins prima instanţa excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere vizând anularea Raportului de Inspecţie Economico-financiară nr. 3069/22.08.2017.

Invocă dispoziţiile art. 20, alin. 5 din Anexa nr. 1 la HG 101/2012 pentru aprobarea normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea inspecţiei economico financiare şi ale art. 34, alin. 3 din Anexa nr. 1 la HG nr. 101/2012.

Consideră că, având în vedere faptul că prin Raportul de Inspecţie Economico-financiara nr. 3069/22.08.2017 nu au fost stabilite sume de recuperat şi nici masuri de dus la îndeplinire, se impune admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acestui capăt de cerere.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fond, de admitere a cererii de suspendare a executării dispoziţiei obligatorii pentru suma de 37.198 lei, reţinând incidenţa cazului bine justificat si a pagubei iminente, consideră că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile.

Apreciază că din interpretarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că, pentru a se dispune suspendarea, este necesar să se constate existenţa unor cauze bine justificate şi măsura să se ia pentru a se evita producerea unei pagube iminente.

Arată că în accepţiunea art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004, prin cazuri bine justificate, se înţeleg acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Invocă Decizia nr. 5191 din 27.10.2005 a ICCJ - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Învederează faptul că măsura suspendării, prevăzută la art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie pentru instanţa de judecată, ci facultativă, rămânând exclusiv la latitudinea judecătorului, care apreciază în raport de cele două cerinţe menţionate mai sus.

În ceea ce priveşte justificarea cererii, consideră că măsura suspendării executării actului administrativ este o măsură excepţională.

Arată că prin Dispoziţia obligatorie nr. ISR AIF 3070/22.08.2017 s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligaţia de a restitui suma de 37.198 lei, încasată nelegal de la bugetul de stat, precum şi obligaţia de a achita accesoriile aferente, calculate pentru perioada cât bugetul a fost prejudiciat.

Susţine că suma încasată de societate de la bugetul de stat nu a fost utilizată pentru transportul veteranilor şi văduvelor de război pe căile auto judeţene, ci pentru transportul pe căile auto interjudeţene, ceea ce nu dă dreptul la suportarea costurilor biletelor de călătorie gratuit pe mijloace de transport auto de la bugetul de stat.

Consideră că în speţă nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru acordarea suspendării.

Apreciază că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că argumentele prezentate de reclamantă sunt de natura să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 44/1994 cu modificările şi completările ulterioare se referă la călătorii interne fără nici o delimitare sau diferenţiere şi care au fost utilizate pentru transportul veteranilor şi invalizilor de război şi a văduvelor de război.

Arată că SC A. SRL a decontat în mod nelegal de la bugetul de stat şi a utilizat nelegal, neconform cu destinaţia legală, suma de 37.198 lei, fapt pentru care este obligată să restituie această sumă la bugetul de stat. Măsura de achitare la bugetul de stat a accesoriilor aferente acestei sume, calculate pentru perioada cât bugetul a fost prejudiciat este consecinţa firească şi legală a decontării sumelor cu încălcarea prevederilor legale.

Pe fondul cauzei, critică, în parte, sentinţa recurată în ceea ce priveşte suma de 37.198 lei.

Apreciază că în mod greşit prima instanţa a anulat decizia nr. 94/P/24.11.2017 emisa de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor şi, în parte Dispoziţia obligatorie nr. ISR_AIF 3070/22.08.2017.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare respingerea acţiunii ca nefondată.

În drept, îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Reclamanta S.C. A. SRL a arătat în motivare că, faţă de motivarea de respingere a sumei de 6.815 lei, instanţa de fond a fost în eroare, întrucât rezultatele verificărilor anterioare au fost consemnate în Raportul de Inspecţie Economico Financiară din data de 25.01.2015, dar şi prin controale anterioare respectiv rapoartele de inspecţie nr. 71.296/17.02.2012, 74929/09.05.2012, 79425/28.11.2012 şi 70505/18.01.2013. Susţine că în urma acestui raport s-a constatat că suma de 34.922 lei pentru care s-au respins cupoanele la controalele anterioare, nu a fost înregistrată în contabilitate.

Arată că, prin semnarea borderourilor, atât asociaţiile de veterani cât şi persoanele cu atribuţii din cadrul DCFP au constatat existenţa fizică a acestor cupoane, cât şi faptul că acestea au fost emise către veteranii de război.

Aşadar, nu se poate afirma ca operatorul economic nu a efectuat în realitate transportul în schimbul acestora, şi deci nu este îndreptăţit la vreo contraprestaţie odată ce aceste cupoane au fost primite fizic de către transportator şi au fost avizate ca atare de factorii în drept.

Faţă de motivarea instanţei de fond, apreciază că aceasta a fost în eroare întrucât a apreciat că aceste cupoane au fost în fapt distruse şi apoi decontate de către operatorul economic, acestea fiind emise de către asociaţiile de veterani şi primite de către transportator odată cu efectuarea transportului, însă ulterior aceste asociaţii au emis acele adrese din care afirmă ca au fost topite.

Învederează faptul că reprezentanţii societăţii S.C. A. SRL au respectat întocmai procedura privind decontarea bietelor speciale de călătorie, prevăzută de Instrucţiunile din 22 februarie 2005, aprobate prin Ordinul nr. 266/2005.

Apreciază că nu poate fi reţinută ca fiind dovedită împrejurarea introducerii la decontare de către transportator a unor cupoane de călătorie care în fapt nu ar fi ajuns în posesia sa, fiind rămase la asociaţie şi distruse de aceasta la sfârşitul anului, mai ales în condiţiile în care pârâta însăşi, prin prepuşii săi, prin avizarea lunară efectuată, a creat prezumţia existenţei cupoanelor la decontare, astfel cum au fost solicitate de către reclamantă, situaţie în care o probă în sens contrar ar fi trebuit să fie una semnificativă şi dincolo de orice dubiu.

În conformitate cu prevederile art. 293 Cod de procedură civilă, a solicitat ca pârâta intimată să depună la dosar Adresele nr. 357/19.05.2016 şi ISRAIF 904/20.03.2017 în baza cărora s-au emis adresele nr. 117/25.05.2016 si nr. 123/24.03.2017.

În ce priveşte respingerea sumei de 20.452 lei pe motivul că a fost decontată în baza unor cupoane statistice care nu mai erau în perioada de valabilitate, arată că instanţa de fond a invocat prevederile art. 7 din Ordinul nr. 266/2005.

Precizează că prevederea legală invocată de pârâtă şi instanţa de fond se referă la perioada în care veteranii de război şi văduvele acestora pot să folosească cupoanele statistice şi nu perioada în care agentul economic poate solicita decontarea acestora.

Arată că din situaţiile prezentate de organul de control nu reiese care sunt cupoanele care au fost decontate ulterior şi legătura cu adreselor nr. 460/22.02.2016 a ANVR MI, nr. 103/23.02.2016 a ANVR si nr. 172/12.06.2014 si 07/23.02.2016 ale UVRUV, în condiţiile în care, consideră că, există mari dubii asupra corectitudinii datelor menţionate în aceste adrese.

Învederează faptul că prin Legea nr. 44/1994 au fost reglementate drepturile veteranilor de război, însă raporturile juridice născute din aplicarea ei privesc pe beneficiarii acestei legi, respectiv pe instituţiile şi autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, iar singurele atribuţii ce revin agenţilor economici sunt cele de a lua măsurile de aplicare a legii şi anume de a asigura transportul veteranilor de război conform solicitării acestora, de a accepta biletele de călătorie gratuite emise de Ministerul Transporturilor şi de a recupera preţul prestaţiei conform metodologici prevăzuta de Ordinul 266/312 din 22 februarie 2005.

Apreciază că operatorul economic nu are nici o atribuţiune în verificarea modului în care veteranii de război înţeleg să-şi exercite drepturile conferite prin Legea nr. 44/1994, transportatorul fiind obligat doar să dovedească faptul că a prestat serviciul respectiv prin preluarea cuponului de călătorie, aspecte verificate anterior prin vizarea borderourilor de decontare, nemaivorbind şi de controalele efectuate.

Solicită admiterea recursului în sensul admiterii acţiunii formulate şi anularea în totalitate a Măsurii nr. 2 din Dispoziţia Obligatorie nr. 3070/22.08.2017 şi RIEF nr. ISR_AIF 3069 din 22.08.2017.

Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursurile sunt neîntemeiate.

Recursul formulat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice este nefondat pentru următoarele argumente:

Într-adevăr, privit izolat, raportul de inspecţie economico-financiar nr. 3069/22.08.2017 nu este un act administrativ de autoritate în sensul legii contenciosului administrativ şi nu ar putea fi atacat separat de Dispoziţia obligatorie nr. 3070/22.08.2017, pe care a precedat-o.

În prezenta cauză, însă, reclamanta a solicitat anularea acestui raport în virtutea art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, şi odată cu cererea de anulare a Dispoziţiei obligatorii nr. 3070/22.08.2017, împrejurare în care acest demers devine admisibil, instanţa având competenţa să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la modul de soluţionare a cererii de suspendare, acestea au devenit indiferente prezentei, dat fiind momentul procedural, respectiv acela al soluţionării definitivă a cauzei (art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004).

Sub un alt aspect, menţiunea privind anularea deciziei nr. 94/P/24.11.2017 este rezultatul unei simple erori materiale, intenţia instanţei de fond, materializată cu claritate în considerentele şi dispozitivul sentinţei atacate, fiind în mod evident de anulare în parte a deciziei nr. 94/P/24.11.2017, respectiv în limita pretenţiilor admise, vizând suma de 37.198 lei. Referitor la suma de 37.198 lei, Curtea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 44/1994.

În deplin acord cu judecătorul fondului, raţionamentul organului fiscal în ceea ce priveşte impunerea acestei sume în sarcina reclamantei este greşit întrucât, în primul rând, legea nu conţine distincţii între transportul local, cel judeţean, sau cel intrajudeţean, iar în al doilea rând legea nu conţine vreo definiţie a „călătoriilor interne”.

De altfel, adresa nr. 231613/22.07.2016 ce emană de la structura ierarhic superioară a pârâtei dezaprobă interpretarea dată de pârâta art. 16 din Legea nr. 44/1994, infirmând restricţiile „instituite” de aceasta din urmă în speţa pendinte.

Curtea consimte că exercitarea necorespunzătoare a drepturilor de către veteranii de război nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a operatorilor de transport, mai ales că în ceea ce priveşte suma de 37.198 lei documentaţia prezentată la decontare a fost avizată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

Recursul reclamantei S.C. A. SRL va fi respins ca nefondat pentru următoarele argumente:

Referitor la sume 6.815 lei, Curtea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 5 din Ordinul nr. 266/2005 care stipulează:

„(1) Distribuirea către beneficiari a biletelor speciale de călătorie gratuită se face de asociaţiile veteranilor de război legal constituite, respectiv prin filialele judeţene ale acestora, care îşi vor organiza evidenţa distribuirii lor.

 (2) Biletele nedistribuite de asociaţiile veteranilor de război legal constituite vor fi distruse în condiţiile legii”.

Dat fiind faptul că deşi a încasat efectiv suma de 6.815 lei reprezentând contravaloarea cupoanelor statistice, în urma datelor ulterioare (respectiv a adreselor ce au generat controlul ce face obiectul reverificării) s-a demonstrat că operatorul economic nu a efectuat în realitate transportul, se concluzionează că această sumă a fost încasată necuvenit, condiţia prevăzută de articolul sus-citat nefiind îndeplinită.

Referitor la suma de 20.452 lei, din adresele emise de ANVR a reieşit – astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă – că au fost decontate cupoane în afara termenului de valabilitate (cele valabile în anul 2011 au fost utilizate şi solicitate în anul 2012, iar acelea valabile în anul 2012 au fost utilizate în anul 2013).

Aşadar, sunt nefondate şi criticile referitoare la impunerea în sarcina reclamantei a acestei sume.

Domenii speta

Spete similare