Ordonanță președințială - respingere ca inadmisibilă instituire drept de retenţie.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.04.2017 sub nr. de dosar 2479/866/2017 reclamanta ., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., pe calea ordonanței președințiale, instituirea unui drept de retenție în favoare sa asupra unei cantități de 152.05 tone grâu proprietatea pârâtei, până la achitarea de către pârâtă a sumei de 112519,25 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în părți au fost încheiate contractele nr. 515/11.08.2015, nr. 531/18.08.2015, nr. 269/27.05.2016 și nr. 414/21.07.2016 în baza cărora reclamanta a vândut pârâtei cantitatea de 14784 tone grâu și a prestat servicii de depozitare. Relații comerciale dintre părți s-au degradat, pârâta afirmând că grâul achiziționat nu corespunde calitativ parametrilor indicați în contracte și în certificatele de depozit.  Conform dispozițiilor contractuale pârâta și-a asumat obligația de a achita contravaloarea serviciilor fr gazare prestate de către reclamantă, servicii necesare pentru ca marfa să se păstreze în parametri. Pârâta a fost notificată de mai multe ori în vederea aprobării operațiunii de gazare, fără a formula vreun răspuns inițial. Prin adresa nr. 68/15.02.2017 pârâta a autorizat efectuarea operațiunii, procedurile de gazare realizându-se în prezența unui reprezentant al acesteia. Pentru aceste servicii au fost emise 8 facturi în valoare de 112519,25 lei, sumă ce reprezintă echivalentul a 152.05 tone de grâu. Începând au data de 01.03.2017 pârâta a început să ridice marfa din depozit, existând riscul ca întreaga marfă să fie vândută.

Reclamanta arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile legal pentru instituirea unui drept de retenție, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 2495 Cod civil. De asemenea, sunt întrunite și condițiile de admisibilitate  a ordonanței președințiale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996 și urm. Cod procedură civilă, art. 2495 și urm și art. 2103 și urm. Cod civil.

În probațiune, reclamanta a solicitat administrarea probei cu interogatoriu pârâtului și a probei cu înscrisuri, anexând cererii următoarele: contracte de vânzare-cumpărare și prestări servicii nr. 551/11.08.2105, 531/18.08.2015, 269/27.05.2016, 414/21.07.2016 (f. 5-44), certificate de depozit nr. 414/21.07.2016, nr. 532/11.08.2015, nr. 11/25.04.2016, 516/11.08.2015 (f. 45-48), adrese transmise de reclamantă pârâtei (f. 49, 63-64, 67-69, 71-76, 78-81, 85-88), situație celule 19, 20, 22, 24-29, 35, 34, 30 situație steluța 9 (f. 50-62), proces verbal din 15.12.2016 (f. 65-66), adrese emise de pârâtă reclamantei (f. 70, 77, 82-84), ordine de livrare (f. 89-96), facturi (f. 97-120).

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei conform art. 6, alin. 3 din OUG nr. 80/2013.

Pentru primul termen de judecată, pârâta a fost citată cu copie de pe acțiune și înscrisuri, iar aceasta, la primul termen de judecată a depus întâmpinare.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei motivat de lipsa calității de depozitar licențiat conform legii, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă dat fiind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 996 Cod procedură civilă.

În motivare, pârâta a arătat că pretinsa creanță nu există, întrucât, potrivit dispozițiilor contractuale, reclamanta s-a obligat să conserve și să păsatreze marfa, fără alte costuri suplimentare. Control Union, gradar netru agreat de ambele părți, ce a efectuat măsurătorilem și constatările cu privire la calitatea grâului, apreciază că infestarea grâului nu s-a datorat unor cauze naturale, ci culpei depozitarului. 

În probațiune, reclamanta a solicitat administrarea probei cu interogatoriu pârâtului și a probei cu înscrisuri, anexând întâmpinării următoarele: refuz plată facturi (f. 6-9), factură (f. 10), adresă 33/03.11.2016 (f. 11-12), memoriu adresat DIICOT (f. 13-16), supliment expertiză contabilă (f. 17-23), ordonanțe DIICOT din 21.03.2017 și 23.02.2017 (f. 25-26, 29-31), sesizare penală (f 33-44), corespondență cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Bursa Română de Mărfuri (f. 45-50, 51-52).

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției invocate și admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată.

La termenul din data de 30.05.2017 instanța a respins excepția lipsei calității procesual active invocată de pârâtă.

Instanța  a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, între . și . s-au derulat o serie de relații comerciale în baza contractelor de vânzare-cumpărare și prestări servicii nr. 551/11.08.2105, 531/18.08.2015, 269/27.05.2016 și 414/21.07.2016 (f. 5-44), în baza cărora reclamanta a vândut către pârâtă diferite cantități de grâu, pe care s-a obligat ulterior vânzării să le depoziteze spațiile sale.

Ca urmare a prestării unor servicii de gazare a grâului, reclamanta a emis o serie de facturi  în valoare totală de 112519,25 lei, debit contestat de către pârâtă.

În drept, în privinţa condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, sunt aplicabile dispoziţiile ale art. 997 Cod procedură civilă, potrivit cărora, instanţa va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării.

Astfel, instanţa reţine că pe lângă condiţiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete care intră în conţinutul acţiunii civile, admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale, care se desprind din dispoziţiile legale menţionate anterior.

Aşadar, pentru a fi admisibilă ordonanţă preşedinţială trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:  aparenţa dreptului, caracterul provizoriu al măsurii solicitate a se lua pe această cale, existenţa unor cazuri grabnice şi neprejudecarea fondului.

Referitor la instituirea unui drept de retenţie, potrivit art. 2495 Cod civil cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât timp creditorul nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.

Faţă de dispoziţiile legale enunţate, se reţin ca şi condiţii pentru instituirea sau recunoaşterea unui drept de retenţie: creanţa creditorului să fie certă, lichidă şi exigibilă, dreptul de retenţie să fie invocat faţă de proprietarul exclusiv şi actual al bunului respectiv, între lucru şi creanţă să existe o conexiune contractuală sau extracontractuală.

Instanţa reţine că în cauză reclamanta nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă care să îi confere calitatea de creditoare a pârâtei. Or, dreptul de retenţie este acel drept real care conferă creditorului, în acelaşi timp debitor al obligaţiei de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a reţine acel bun în stăpânirea sa, şi de a refuza restituirea lui până când debitorul, la rândul său creditor al lucrului, plăteşte datoria ce s-a născut în sarcina şi în legătură cu lucru respectiv.

Deocamdată, reclamantei nu i s-a recunoscut în baza unui titlu executoriu un drept de creanţă constând în contravaloarea serviciilor de gazare prestate asupra cantității de grâu asupra căreia solicită instituirea dreptului de retenţie.

Faţă de cele expuse, se constată că cerința neprejudecării fondului nu este îndeplinită, întrucât, în absența unui titlu care să recunoască reclamantei un drept de creanță în contradictoriu cu pârâta, drept care să constituie legătura de cauzalitate cu dreptul de retenție pretins, instanța nu se poate limita la a cerceta doar aparența dreptului, ci ar fi ţinută să judece însuși fondul dreptului, pronunțându-se și asupra eventualului drept de creanță al reclamantei, împrejurare inadmisibilă în cadrul procedurii ordonanței președințiale.

În speţă nici condiţia urgenţei nu este îndeplinită deoarece reclamanta nu face nici o dovadă în sensul unei eventuale imposibilităţi de recuperare a creanţei sale de la pârâtă, ci doar simple afirmaţii nesusţinute de nici un mijloc de probă.

Mai mult, urgenţa trebuie să rezulte din fapte concrete, iar instanţa trebuie să analizeze aceste fapte, nu o eventualitate sau o probabilitate. Există urgenţă ori de câte ori dreptul părţii care reclamă ar fi ameninţat a se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obişnuită de judecată, respectiv dreptul comun, sau cel puţin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară foarte greu de reparat.

Este adevărat că pârâta şi-a ridicat din depozitele reclamantei diferite cantităţi de grâu, însă reclamanta nu a dovedit că instituirea dreptului de retenție ar fi singura modalitate de recuperare a presupusei creanțe datorate de pârâtă, având în vedere că există și alte forme de executare a unei obligații.

În plus, şi cu privire la sfera de aplicare relativ limitat a ordonanței președințiale, s-ar putea face o serie de aprecieri.

De regulă, ordonanţa preşedinţială îşi găseşte aplicarea în materia raporturilor de familie, locative, de vecinătate şi proprietate, a executării silite or, solicitarea reclamantei nu se încadrează în niciunul din domeniile cu privire la care doctrina şi jurisprudenţa au stabilit că procedura ordonanţei preşedinţiale este incidentă.

Desigur, odată cu evoluţia societăţii şi dreptul evoluează, astfel încât, în timp, se pot naşte situaţii de fapt care neavând o acoperire legală se impun a fi soluţionate, aici intervenind rolul instanţelor şi al practicii judiciare, până la momentul în care în raport şi de realităţile sociale, se adoptă şi o reglementare legală.

Solicitarea reclamantei, de instituire a dreptului de retenţie pe cale de ordonanţa preşedinţială, nu se circumscrie însă unei situaţii inedite, întrucât dreptul de retenţie este o veche creaţie a practicii judiciare, aceeaşi care a stabilit că acesta nu se încadrează în sfera drepturilor cu privire la care pretinsul titular poate solicita instituirea pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Faţă de considerentele expuse anterior, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile  cumulativ prevăzute pentru admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale, instanţa va respinge ca inadmisibilă ordonanța președințială formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca inadmisibilă ordonanța președințială formulată de reclamanta ., , în contradictoriu cu pârâta ,.

Cu drept de a formula apel în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se va depune la Judecătoria Pașcani.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.05.2017.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare