Decizie măsuri asiguratorii.

 Decizie măsuri asiguratorii. Având în vedere calitatea de măsură excepţională, instituirea ei trebuie argumentată şi dovedită într-o manieră clară şi neechivocă prin raportarea la efectul vizibil al acţiunilor debitorului: periclitarea sau îngreunare, în mod considerabil, a colectării. Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată, aşadar, la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală. Astfel, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

 Prin Decizia nr. 1894/12.11.2018, Curtea de apel Galați a respins, ca nefondat, recusrsul declarat împotriva sentinţei civile nr. 621/16.05.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că, prin Sentinţa civilă nr. 621/16.05.2018, Tribunalul Galaţi a admis contestaţia formulată de contestatoarea S.C. M.C. SRL în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. Galaţi și a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1995/28.08.2017 emisă de pârâtă.

În motivarea sentinţei, Tribunalul Galaţi a reţinut următoarele: prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi – Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal la data de 05.09.2017, contestatoarea M.C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata A.J.F.P Galaţi, a solicitat anularea tuturor actelor de executare emise de intimată şi a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1995/28.08.2017.

De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1995/28.08.2017 emisă de A.J.F.P. Galaţi.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1995/28.08.2017, i s-a adus la cunoştinţă că figurează în evidenţă cu un debit în valoare de 465.365 lei, reprezentând TVA.

S-a susţinut că, în perioada 08.08.2017 – 25.08.2017, organele fiscale au efectuat un control ce a avut ca obiect verificarea modului de înregistrare şi declarare a veniturilor și cheltuielilor societăţii, urmare căruia a fost stabilit o taxă pe valoarea adăugată de plată la bugetul de stat în sumă de 229.384 lei, pentru anul 2016 şi de 235.981 pentru semestrul I al anului 2017. Organul fiscal a stabilit că societatea nu a respectat prevederile art. 324 pct. 10 din Legea 227/2015 prin nedepunerea la organul fiscal teritorial a declaraţiei cod 311 pentru fiecare lună când a efectuat livrări, după data anulării codului de TVA. Contestatoarea precizează că pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 336 alin. 2 lit. d din Legea 207/2015 a și fost sancţionată contravenţional.

Se susţine că nu s-a comunicat actul care a stat la baza impunerii sumei menţionate, ci doar decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1995/28.08.2017.

Contestatoarea susţine că actul administrativ fiscal contestat a fost emis cu nerespectarea art. 9 din Codul de procedură fiscală (O.G. 92/2003), a dispoziţiilor art. 44.1 din Normele Metodologice de aplicare a O.G. 92/2003 şi ale art. 141 alin. 2 din O.G. 92/2003.

De asemenea, contestatoarea a precizat că a fost emisă decizia privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. 11, 317 alin. 9 sau alin. 11 din Legea 227/2015 şi că sumele estimate de organele de control, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii sunt stabilite în mod abuziv.

Contestaţia formulată a fost întemeiată pe disp. art. 718 și urm. Cod procedură civilă, art. 141, art. 172 şi urm. din O.G. 92/2003.

În susţinerea acţiunii, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri în copii certificate (filele 9 - 20).

Intimata A.J.F.P. Galaţi, legal citată, a depus întâmpinare.

A fost invocată excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de soluţionare a capătului de cerere privind anularea actelor de executare, iar în ceea ce priveşte capătul de cerere prind anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, acesta a fost apreciat ca fiind nefondat.

S-a susţinut că în urma controlului inopinat, inspectorii fiscali au stabilit obligaţii suplimentare faţă de cele declarate de contribuabil, ce urmează a fi recuperate și se apreciază că se justifică existenţa pericolului ca societatea să se sustragă, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul, fiind îndeplinită condiţia impusă de art. 213 alin. 3 din Codul de procedură fiscală. Astfel se precizează că măsura a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, putând fi luată și înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare.

Se susţine că actul contestat este emis cu respectarea disp. art. 213 Cod procedură fiscală şi a OPANAF nr. 2546/2016 iar comportamentul fiscal al contribuabilului, constând în nerespectarea obligaţiei de plată a TVA colectată aferentă unor livrări creează impresia unui comportament fiscal fraudulos.

La solicitarea instanţei, intimata a depus actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat (file 49 – 61).

Prin încheierea din data de 07.02.2018, au fost solicitate lămuriri cu privire la actele de executare pe care contestatoarea la solicită a fi anulate.

 Urmare a precizărilor formulate de către contestatoare, potrivit cărora aceasta înţelege să conteste inclusiv adresa ce însoţeşte decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, instanţa a apreciat că acest înscris nu are natura unui act de executare silită şi că este investită doar cu o contestaţie formulată împotriva deciziei de instituire măsuri asiguratorii nr. 1995/28.08.2017, sens în care, faţă de disp. art. 213 alin. 13 din Legea 207/2015, a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului de soluţionare a cauzei, invocată de intimata AJFP Galaţi.

De asemenea, s-a solicitat intimatei să se depună dovada riscului prezentat de societatea contestatoare în legătură cu executarea creanţei fiscale sau indiciile care ar justifica pericolul ca aceasta să nu poată fi recuperată precum şi titlul de creanţă privind suma stabilită cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare stabilite în sarcina contestatoarei.

În acest sens au fost depuse precizări de către intimată (file 92 – 96).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1995/28.08.2017, emisă de A.J.F.P. Galaţi, în temeiul art. 213 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 207/2015 s-au dispus măsuri asigurătorii cu privire la sumele urmăribile datorate debitoarei SC M.C. S.R.L. de SC E.M.R. S.R.L., în total 33.311 lei, întrucât s-a constatat existenţa pericolului de sustragere de la urmărire sau de ascundere sau de risipire a patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, măsuri ce au la bază sumele estimate prin procesul verbal nr. 2349/28.08.2017, respectiv 465.365 lei, reprezentând TVA.

În motivarea deciziei emise s-a reţinut, urmare a controlului inopinat desfăşurat, că societatea contestatoare a evidenţiat în balanţa de verificare aferentă lunii martie 2016 o cifră de afaceri de 338.024 lei, valoare superioară plafonului de scutire de la plata TVA, în cuantum de 220000 lei, astfel că societatea avea obligaţia de a se înregistra în scopuri de TVA, potrivit art. 316 din Legea 227/2015, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau a depăşit plafonul. De asemenea, s-a reţinut că, în perioada 01.09.2016 – 06.09.2016, societatea a fost înregistrată în scopuri de T.V.A., înregistrare ce a fost însă anulată din oficiu, potrivit art. 316 alin. 11 lit. h din Legea 227/2015, estimându-se cuantumul T.V.A. de plată la bugetul de stat, aferentă anilor fiscali 2016, 2017, la suma totală de 465.365 lei.

Potrivit art. 213 alin. 3 din codul de procedură fiscală se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

 Prin urmare măsurile asiguratorii se dispun în cazuri excepţionale, justificate de pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil realizarea creanţei.

Nu este suficientă existenţa unei obligaţii de plată către bugetul de stat, ci este implicat riscul ca această obligaţie să nu mai poată fi executată nici măcar silit, risc tradus, astfel cum susţine și intimata prin întâmpinare, prin comportamentul fiscal al debitorului, al reprezentantului său legal.

În situaţia de faţă nu există argumente suficient de precise şi concordante care să dovedească existenţa unei situaţii excepţionale, a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.

Pericolul ca societatea contestatoare să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând ori îngreunând în mod considerabil colectarea, trebuie indicat în concret în motivele deciziei, prin raportare la conţinutul declaraţiilor fiscale, a situaţiei financiare a contribuabilului şi ţinând seama de istoria comportamentului fiscal al acestuia (mod de declarare şi plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare, dosare de executare silită fiscale etc.).

Jurisprudenţa a stabilit că luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată, aşadar, la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală. Astfel, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Intimata se limitează doar la a învedera faptul că prin decizia nr. 2189/02.09.2016 înregistrarea în scopuri de T.V.A. a societăţii contestatoare a fost anulată, potrivit art. 316 alin. 11 lit. h din Codul fiscal, întrucât persoana impozabilă nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică care implică operaţiuni în sfera TVA, potrivit art. 316 alin. 9 din Codul fiscal și că, de la data de 01.10.2016, societatea nu a depus la organul fiscal teritorial declaraţiile cod 311 aferente livrărilor efectuate în această perioadă către S.C. E.M.R. Galaţi, sens în care a fost sancţionată contravenţional (fila 57).

 Aceste aspecte nu au însă legătură cu motivele prevăzute de lege pentru instituirea măsurilor asigurătorii și nu dovedesc existenta unei situaţii excepţionale sau a pericolului sustragerii şi ascunderii patrimoniului, aspecte pentru dovedirea cărora era necesară relevarea unor elemente suplimentare, speciale, distincte de acelea care au impus atragerea răspunderii solidare.

O altă abordare ar duce la concluzia că oricărui debitor căruia i se impută un debit fiscal i se aplică automat și o măsură asiguratorie, interpretare care nu coincide cu voinţa legiuitorului.

Pentru considerentele mai sus expuse, constatând că măsura asiguratorie luată nu este justificată, Tribunalul va admite contestaţia formulată și va anula Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1995/28.08.2017, emisă de A.J.F.P. Galaţi.

Împotriva Sentinţei civile nr. 621/16.05.2018, a declarat recurs pârâtă D.G.R.F.P Galaţi – A.J.F.P. Galaţi, prin care a solicitat admiterea recursului şi în rejudecare respingerea contestaţiei ca fiind nefondată.

În motivarea recursului, pârâta a arătat faptul că instanţa de fond a apreciat că sunt suficiente motive pentru a dispune anularea deciziei considerând că nu a fost dovedită existența unei situații excepționale sau a pericolului sustragerii și ascunderii patrimoniului care să impună o astfel de măsură asiguratorie.

A apreciat că, față de situația faptică constatată de inspectorii fiscali la data efectuării controlului inopinat, în sensul că s-au stabilit obligații suplimentare față de cele declarate de contribuabil, ce urmează a fi recuperate, se justifică existența pericolului ca societatea să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, fiind îndeplinită condiția impusă de art. 213 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, că această măsură a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, iar finalitatea oricărei proceduri de executare silită este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligației. Măsurile asiguratorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constau în indisponibilizarea unor bunuri sub forma popririi sau a sechestrului impus asupra bunurilor debitorilor.

A susținut că nu s-ar putea cuprinde în conținutul unui astfel de act administrativ toate situațiile în care anumite bunuri ar putea să fie scoase din patrimoniul societății, pentru prejudicierea creditorilor. Această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat. În aceste condiții, pentru a se recupera creanțele fiscale pe care le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut ca masurile asiguratorii să rămână valabile pe toata durata executării silite, ca o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate. Aceste măsuri sunt menținute în continuare, constituindu-se în garanția executării întrutotul de către debitor a obligațiilor sale fiscale. În caz contrar, ar exista pericolul nerecuperării creanțelor la bugetul de stat și ar demonstra o lipsă de diligență atât a legiuitorului, cât și a organelor de executare.

A arătat că în scopul înlesnirii executării silite și pentru a elimina eventuale posibilități de sustragere de la executare, legea, prin reglementarea prevăzută în Codul de procedură fiscală în art. 213 și următoarele, permite luarea unor astfel de măsuri menite să asigure eficacitatea până la capăt a acțiunii judiciare. Instituțiile juridice prin care se realizează aceste măsuri sunt sechestrul asiguratoriu și poprirea asiguratorie, una din aceste măsuri fiind de altfel dispuse în cazul contestatoarei. Având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale și existând pericolul ca societatea să-și înstrăineze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat, s-a procedat, în deplină concordanță cu prevederile art. 213 alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură fiscală, la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii de către organele care au efectuat controlul. Ulterior, acest act a fost transmis organelor de executare competente din cadrul A.J.F.P. Galați, care au procedat la instituirea popririi asiguratorie.

A precizat că măsurile asiguratorii nu trebuie confundate cu măsurile concrete de executare silită întreprinse de organele fiscale. Contrar criticilor aduse de către reclamantă deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii referitoare la nemotivarea, netemeinicia și nelegalitatea acesteia, sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 213 din Codul de procedură fiscală, referitoare la instituirea măsurilor asiguratorii. Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2546/2016 privind procedura de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii de către organele fiscale competente și pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare și de păstrare a unor formulare prevăzute de Legea nr. 207/2015 priind Codul de procedură fiscală, prevede că, în situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuate după procedurile prealabile de documentare pentru control și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asiguratorii.

A subliniat că aprecierea pericolului nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la comportamentul fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitoarei (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau insolvabilitate, sesizări penale, etc.). În cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii se precizează motivele care au determinat organul fiscal la dispunerea măsurilor asiguratorii, respectiv neînregistrarea în scopuri de T.V.A. în conformitate cu prevederile art. 316 din Codul fiscal, nerespectarea obligație de plată a T.V.A. colectată aferentă unor livrări, fapte care creează impresia unui comportament fiscal fraudulos.

A menționat faptul că, ulterior pârâta a făcut obiectul unei inspecții fiscale parțiale, urmare căreia a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. F-GL 275/27.11.2017 și Decizia de impunere nr. F-G L 340/27.11.2017 prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum de 461.483 lei. Având în vedere cuantumul sumelor estimate respectiv impuse precum și comportamentul fiscal al contribuabilului, s-a creat convingerea organului fiscal de existență a pericolului ca acest contribuabil să împiedice sau să îngreuneze colectarea. Aplicarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor/conturilor contestatoarei are drept consecință juridică limitarea dreptului de dispoziție al proprietarului asupra bunului respectiv, importanța acestor măsuri fiind de necontestat în vederea punerii în executare ulterioară a titlului executoriu ce va fi obținut de creditor. Faptele prin care s-au încălcat de către reclamantă dispozițiile fiscale în materie cu referire directă la obligațiile stabilite, îmbracă pericolul social al unor acțiuni ilegale, pentru care s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, măsuri necesare garantării executării creanței către bugetul de stat.

Referitor la susținerea potrivit căreia nu există pericolul de sustragere de la urmărire, a arătat că reclamanta contestatoare nu poate proba un astfel de fapt negativ. Prin însăși contestarea măsurilor asiguratorii reclamanta încearcă sustragerea de la achitarea creanței datorate bugetului consolidate al statului. Întrucât pe parcursul acestei perioade contestatoarea nu a făcut niciun fel de dovadă a existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de organele care au dispus măsurile contestate deși îi incumba sarcina probei și, întrucât în speță, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, trebuie constatat că forța probantă a acestui act nu a fost înlăturată, bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

3. Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către Administrația Județeana a Finanțelor Publice Galați și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare a susținut că în mod corect și legal instanța de fond analizând situația dedusă judecății și actele depuse la dosar a reținut că potrivit art. 213 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, măsuri asiguratorii se dispun sub forma popririi asiguratorii și sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

A arătat că în perioada 08.08.2017- 25.08.2017 s-a dispus un Control inopinat de către inspectorii din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, control ce a avut ca obiect verificarea modului de înregistrare și declarare a veniturilor și cheltuielilor societății S.C. Mihamet Crimet S.R.L. Societatea are ca obiect principal de activitate: Comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor. Din verificarea documentelor contabile, organul de inspecție fiscală a constatat că societatea a evidențiat în balanța de verificare aferenta lunii martie o cifră de afaceri în cuantum de 338.024 lei, valoare superioară plafonului de scutire T.V.A. în cuantum de 220.000 lei. De asemenea, organul de inspecție a constatat faptul că urmare a depășirii plafonului impus de lege, societatea avea obligația de a se înregistra în scopuri de T.V.A. în conformitate cu prevederile art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau depășit plafonul, conform art. 316 alin. ( 1) lit. B) din Codul fiscal. Astfel organul de inspecție fiscală a estimat TVA de plată la bugetul de stat în sumă totală de 465.365 lei, respectiv pentru anul 2016: 229.384 lei iar pentru semestru I -2017 suma de 235.981 lei. De asemenea, organul fiscal a constatat faptul că societatea nu a respectat prevederile art. 324 pct. 10 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal prin nedepunerea la organul fiscal teritorial a declarației cod 311 pentru fiecare lună în care a efectuat livrări, după data anulării codului de TVA iar această faptă constituie contravenție motiv pentru care au fost amendați și cu suma de 1000 lei conform prevederilor art. 336 alin. 2, lit. d din Legea nr. 207/2015 fiind întocmit în acest sens PVCSC seria GLR nr.0002015/28.08.2017 înregistrat la A.J.F.P.-AIF Galați sub nr. 2353/28.08.2017.

A precizat că A.J.F.P Galați a înștiințat-o în luna august 2017, prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1995/28.08.2017 că figurează în evidență cu un debit în valoare de 465.365 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată, fără să îi comunice vreun alt înscris care să stea la baza solicitării de plată sau la modalitatea de calcul a acestei sume. Pentru a lămuri situația s-a adresat intimatei și a solicitat să îi comunice documentul care a stat la baza impunerii sumei solicitate, iar aceasta i-a comunicat doar Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1995/28.08.2017, emisă de către A.J.F.P Galați, fără însă a-i comunica și actul de impunere, indicându-i să se adreseze Direcției Fiscale Galați pentru clarificări. Până la data de 29.08.2017 nu a fost înștiințată în nici un fel de plata acestor sume și nu i-a fost comunicată nici Decizia de Impunere cu privire la plata acestei sumei.

A considerat că în mod legal instanța a reținut că aceste masuri asiguratorii se dispun doar în cazuri excepționale, justificate de pericolul ca debitorul să se sustragă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil realizarea creanței ori în cazul societății consideră că și-a îndeplinit toate obligațiile fiscale așa cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, neavând niciodată restanțe la plata către bugetul de stat. Din cazierul fiscal, din toate documentele depuse la A.J.F.P Galați se poate observa că și-a îndeplinit sarcinile de plată a obligațiilor fiscale și nu a încercat niciodată să se sustragă sau să întârzie plata obligațiilor fiscale astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că nu există argumente suficiente, precise și concordante care să dovedească existența unei situații excepționale, a pericolului sustragerii sau risipirii patrimoniului societății. Simpla obligație de plată a unei sume de bani către bugetul de stat nu implică riscul ca această obligație să nu poată fi executată nici măcar silit cum corect și legal a reținut și instanța de fond.

A susținut că pericolul să se sustragă, să ascundă ori să risipească patrimoniul, periclitând ori îngreunând în mod considerabil colectarea, trebuia indicat în mod concret în motivele deciziei, prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale, a situației financiare a S.C. M.C. S.R.L. și ținând seama de istoria comportamentului fiscal al societății: mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, dosare de executare silită fiscale. Din toate aceste acte se poate observa că a avut un comportament exemplar în privința achitării obligațiilor fiscale către stat, neexistând niciodată pericolul sustragerii, condiție esențială prevăzuta de dispozițiile art. 213 alin. 3 din Codul de procedură fiscală pentru a se impune luare de măsuri asigurătorii în cazuri excepționale așa cum prevăd dispozițiile fiscale. Jurisprudenţa a stabilit ca luarea masurilor asiguratorii trebuie raportată la o atitudine de rea credinţă a debitorului care încearcă să se sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zadarnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală. În mod corect și legal instanţa de fond a reţinut că masurile asiguratorii nu sunt o etapa obligatorie care precede executarea silită fiscală, ci se aplică doar în cazuri limitate în care exisă indicii că executarea să fie înlăturata prin atitudinea debitorului.

A mai arătat că recurenta se limitează doar la a învedera faptul că prin decizia nr. 2189/02.09.2016 înregistrarea în scopuri de TVA a S.C. MC S.R.L. a fost anulată, potrivit art. 11 lit. h din Codul fiscal, întrucât persoana impozabilă nu justifica intenţia și capacitatea de a desfăşura activitate economică care implica operaţiuni în sfera T.V.A., potrivit art. 316 alin. 9 din Codul fiscal, și că la data de 01.10.2016, S.C. M.C. S.R.L. nu a depus la organul fiscal teritorial declaraţiile cod 311 aferenta livrărilor efectuate în această perioada către S.C. E.M.R. Galaţi, sens în care a fost sancţionată contravenţional. În mod corect și legal instanţa de fond a constatat că aceste aspecte nu au legătură cu motivele prevăzute de lege pentru instituirea măsurilor asiguratorii și nu dovedesc existenţa unei situaţii excepţionale sau a pericolului sustragerii ori ascunderii patrimoniului, aspecte pentru dovedirea cărora era necesară relevarea unor elemente suplimentare, speciale, distincte de acelea care au impus atragerea răspunderii solidare.

A considerat că este total greşită abordarea care ar conduce la concluzia că oricărui debitor căruia i se impută un debit fiscal i se aplică automat și o măsură asiguratorie, de frica sustragerii obligaţiilor fiscale, interpretare care nu coincide cu voinţa legiuitorului. Potrivit prevederilor Codului fiscal pentru orice debit de natură fiscală datorat statului de către o persoana fizică sau juridică, trebuie îndeplinită o anumită procedură care precede executarea silită, respectiv: organul fiscal are obligaţia de a emite titlul de creanţă, numai după ascultarea persoanei debitoare, conform art. 9 Cod pr. Fiscală; să emită și să comunice debitorului titlul de creanţă cu indicarea exactă a naturii debitului și temeiurilor de fapt și de drept care au condus la impunerea în sarcina sa a sumei respective; să indice termenul de plată a debitului conform art. 111 Cod pr. Fiscala, prin emiterea unei somaţii, însoţită de titlul de creanţă; să procedeze la executarea silită numai după expirarea termenelor stabilite pentru plată, întrucât numai după această dată titlul de creanţă devine titlu executoriu care îi dă dreptul la a proceda la executarea silită.

A susţinut că niciuna din condiţiile legale necesare pentru a se putea trece la executarea silită nu este îndeplinită, întrucât intimata nu a procedat conform prevederilor legale, fapt ce atrage nulitatea actelor de executare emise în baza unui act care nu îndeplineşte condiţiile de a fi titlu executoriu la acest moment. Actele de executare sunt lovite de nulitate, deoarece au fost emise fără respectarea prevederilor legale imperative în materia executării silite.

A mai precizat că în calitate de persoană juridică şi-a achitat toate debitele către stat, iar pentru suma solicitată de către intimată nu poate fi răspunzătoare, întrucât nu îi datorează acesteia nicio suma cu titlu de taxă pe valoare adăugată. Având în vedere obiectul de activitate, în data de 02.09.2016 i-a fost emisă Decizie privind anularea din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 316 alin. (11) / art. 317 alin. (9) sau alin. (11) din Legea 227/2015 privind codul fiscal. Sumele estimate de către organele de control prin decizia de instituire a măsurilor reprezentând T.V.A., sunt stabilite abuziv, nu au putut identifica nici un temei legal ce a fost încălcat şi nici nu este menţionata baza legală ce a stat la emiterea sumei reprezentând T.V.A. Înaintea luării deciziei organul fiscal era obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei ori acest lucru nu s-a întâmplat.

4. Examinând hotărârea criticată în raport de criticile formulate de recurentă-pârâtă, de apărările intimatei şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea o apreciază legală şi temeinică, urmând a o menţine ca atare.

Astfel, Decizia nr. 1995/28.08.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii, a fost emisă în baza art. 213 alin. 2 şi 4 C.proc.fisc. - Legea nr. 207/2015, potrivit căruia: „Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.”

Analiza acestei norme relevă împrejurarea că măsurile asiguratorii trebuie luate în cazuri excepţionale, situaţie care este îndeplinită în 3 ipoteze:

- când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la executare;

- când există pericolul ca debitorul să îşi ascundă patrimoniul;

- când există pericolul ca debitorul să îşi risipească patrimoniul.

Având în vedere calitatea de măsură excepţională, instituirea ei trebuie argumentată şi dovedită într-o manieră clară şi neechivocă prin raportarea la efectul vizibil al acţiunilor debitorului: periclitarea sau îngreunare, în mod considerabil, a colectării.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, pârâta nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise şi concordante, nici existenţa unei situaţii excepţionale, nici a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului debitoarei.

Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată, aşadar, la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală. Astfel, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Aceste măsuri sunt, potrivit naturii lor, măsuri preventive, de conservare a patrimoniului debitorului, în scopul creşterii eficienţei procesului de colectare a creanţelor fiscale.

Folosirea în cazuri excepţionale a acestor măsuri este justificată şi de împrejurarea că blocarea bunurilor şi resurselor financiare ale debitorului este de natură să conducă la blocarea activităţii acestuia inclusiv la insolvenţă şi eventual faliment.

În verificarea legalităţii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii esenţiale sunt aspectele mai sus enunţate, relevanţa stării de fapt fiscale şi a legalităţii operaţiunilor supuse inspecţiei excedând controlului exercitat potrivit art. 213 alin. 13 din Legea nr. 207/2015, ele intrând în sfera controlului de legalitate exercitat asupra actelor de impunere potrivit art. 281 noul C. proc. fisc. - Legea nr. 207/2015.

Ca atare susţinerile recurentei legate de aceste aspecte nu sunt nerelevante în cauză.

Recurenta a susţinut că instituirea măsurilor asiguratorii a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, însă această eficientizare trebuie să respecte prevederile legale.

Susținerile recurentei referitoare la faptul că nu s-ar putea cuprinde în conținutul deciziei toate situațiile în care anumite bunuri ar putea să fie scoase din patrimoniul societății, pentru prejudicierea creditorilor, sunt eronate. Dimpotrivă, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, inclusiv cu privire la existenţa pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.

În cauză, recurenta s-a limitat doar la a învedera comportamentul fiscal al debitoarei referitor la nerespectarea unei obligații de plată a T.V.A., creându-i impresia unui comportament fiscal fraudulos de natură să justifice instituirea unei măsuri asigurătorii.

Acest comportament nu are însă legătură cu motivele prevăzute de lege pentru instituirea măsurilor asigurătorii şi nu dovedeşte existenţa unei situaţii excepţionale sau a pericolului sustragerii şi ascunderii patrimoniului, aspecte pentru dovedirea cărora era necesară relevarea unor elemente suplimentare, speciale, distincte de acelea care au impus ulterior emiterea deciziei de impunere.

Faţă de cele arătate mai sus, văzând şi art. 496 Noul Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul de faţă cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate.

Domenii speta

Spete similare