Salarizare

Sentinţă civilă 606 din 25.10.2018


Acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase de la 55% până la 85% din salariul de  bază este prevăzut în Anexa 2 lit.A pct.7 din HG 153/2018 pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar din serviciile de ambulanţă.

Art.3 din HG 153/2018 şi art.25 alin.1 şi 2 din Legea 153/2017 prevăd însă că suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Ca atare, dispoziţia angajatorului prin care îi stabileşte reclamantului, salariat în sistemul sanitar, spor pentru condiţii deosebit de periculoase în procent de 26, 39 din salariul de bază, respectă prevederile susmenţionate, numai ulterior datei de 16.05.2018, OUG 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii cadru nr.153/2017 a prevăzut asigurarea limitei minime a sporurilor stabilită conform art.23, ca atare doar cu această dată poate fi acordat procentul de la 55% la 85%.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 25.10.2018

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 25.06.2018,  reclamanta I. I. în contradictoriu cu pârâtul S. de A. J. M., a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr…./04.04.2018 şi a modului în care s-a soluţionat contestaţia prin Adresa nr…./06.06.2018, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună admiterea acţiunii, anularea măsurilor dispuse de pârâtă şi obligarea acesteia la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, în cuantumul de minim 55% din salariul de bază, astfel cum este prevăzut de lege, solicită să fie acordată şi dobânda legală pentru sumele neacordate conform legii, precum şi indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii.

În fapt, reclamanta a arătat că este salariata SAJ M., în conformitate cu  Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, având funcţia de Asistent Medical PR. S. Gradaţia 5.

Prin Dispoziţia nr….din 04.04.2013, pârâta a stabilit la art. 3, acordarea unui spor de condiţii deosebit de periculoase, în cuantum de …. lei,  însă analizând prevederile legale, a constatat că aceasta nu a acordat nici măcar sporul minim prevăzut de lege.

Fiind nemulţumită de aceasta dispoziţie, în temeiul art. 37 alin. 1 şi 2 din Legea nr.153/2017, a formulat contestaţie, fiind înregistrată sub nr…../07.05.2018, care a fost soluţionata prin Adresa nr…../06.06.2018, în sensul că s-a respins, reclamanta considerând că ambele acte sunt nelegale.

A susţinut că, norma imperativă la Anexa 2, lit.A,  pct. 7 din HG nr.153/2018, prevede expres că, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din serviciile de ambulanţă, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, beneficiază de un spor de la 55 % până la 85 % din salariul de bază.

Reclamanta a mai precizat că se încadrează în această prevedere legală, desfăşurându-şi activitatea în condiţii deosebit de periculoase, însă pârâta cu încălcarea legii, a emis Dispoziţia nr…..din 04.04.2018, comunicată la data de 27.04.2018, prin care la art.3, a stabilit un spor pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum de ….lei, sumă ce reprezintă 38,8 % din salariul de bază (…. x 38,8 %).

A mai susţinut că, aplicând corect prevederea imperativă stipulată la Anexa 2, lit.A,  pct. 7 din HG nr.153/2018, rezultă că avea  dreptul la un spor de condiţii deosebit de periculoase în cuantum de minim ……lei (….. x 55%), situaţie în care, rezultă o diminuare a drepturilor sale salariale cu suma de ……. lei.

A menţionat că,  pârâta în actele întocmite, a motivat că, la stabilirea sporului de condiţii deosebit :de periculoase, a avut în vedere Adresa M. S. nr. …../29.03.2018, însă această adresă, care nu reprezintă lege cu privire la acest spor, se află în contradicţie cu H.G nr.153/2018, act normativ intrat în vigoare ulterior, la data de 30.03.2018 şi care are forţa juridică superioară adresei ministerului.

Reclamanta a susţinut că este ilegală şi Dispoziţia nr…..din 04.04.2018, care încălca prevederile exprese ale HG nr.153/2018, deoarece în acest act normativ cu forţa juridică superioara actelor emise de instituţie, nu prevede nici o limitare la un cuantum.

Că lucrurile sunt astfel, rezultă din adresele de corespondenţa ale M. S., care a solicitat explicaţii cu privire la cuantumul sumelor necesare pentru aplicarea corectă a Anexa 2, lit. A, pct. 7 din HG nr. 153/2018.

Nu este de omis a fi subliniat că, în Anexa 2, lit.D (teza finală) din HG nr. 153/2018,  legiuitorul a prevăzut expres că, nivelul acestui spor (de la 55 % până la 85 %), se stabileşte de conducerea unităţii, de comun acord cu sindicatele reprezentative din unitate, cu încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Ori, pârâtul nu s-a consultat cu nici un sindicat şi nici nu a întrebat pe cineva atunci când a stabilit sporul de condiţii periculoase la un nivel inferior celui prevăzut de lege, fiind evident că legea a stabilit un minim si un maxim pentru acest spor, ce trebuia negociat cu sindicalul.

În condiţiile în care legea este expresă, stabilind limitele acestui spor, iar pârâta contrar legii a stabilit unilateral sporul sub plafonul prevăzut de lege, reclamanta a menţionat că este evident că s-au încălcat dispoziţiile legale.

Tot astfel, s-a încălcat şi legea dialogului social, deoarece pârâta a ignorat sindicatele, cărora nu le-a cerut punct de vedere şi cu care nu a negociat acest spor, deşi legea o obliga.

Reclamanta a invocat prevederile imperative ale art.138 din legea nr.62/2011, din care rezultă că, limitele minime şi maxime stabilite de lege, nu pot fi încălcate, sub sancţiunea nulităţii (alin.4).

Drept urmare, acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, sub minimul de 55 % din salariul de baza, fără negocierea cu sindicatele, este lovită de nulitate.

Pe cale de consecinţă, în raport de prevederile exprese ale Anexa 2,  lit. A, pct. 7 din HG nr.153/2018, şi art. 138 din Legea nr. 62/201l, reclamanta a solicitat admiterea acţiuni şi obligarea pârâtei  să acorde sporul de condiţii deosebit de periculoase în cuantum de minim 55 % din salariul de bază, până ce acesta va fi negociat cu sindicatele, acordând totodată şi dobânda legală precum şi indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art.37 alin. 4 din Legea nr. 153/2017,  Anexa 2, lit. A, pct. 7 din HG nr. 153/2018,  Anexa 2, lit. D (teza finală) din HG nr.153/2018, art. 138 din Legea nr. 62/2011; Legea nr.53/2003, art. 192, art. 194 NCPC, art. 95 pct. 1 NCPC.

Sub aspect probator, reclamanta a arătat că înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri şi a depus la dosarul cauzei în copie următoarele înscrisuri în copie: Dispoziţia nr…./04.04.2018 emisă de S. de A. J. M., contestaţia înregistrată sub nr…./07.05.2018, răspunsul la contestaţie - Adresa nr…../06.06.2018, cartea de identitate a reclamantei, adresa M. S. nr…../29.03.2018, Dispoziţia nr…../04.04.2018, stat de funcţii şi proces – verbal şedinţă din data de 05.04.2018.

În baza art.201 alin.1 Cod procedură civilă acţiunea a fost comunicată pârâtului S. de A. J. M. care nu a depus întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 19.09.2018, consilier juridic P. F. concluzii scrise şi trei certificate  de concediu medical, respectiv certificat de concediu medical seria ….. nr……, certificat de concediu medical seria ….. nr…… şi certificat de concediu medical seria …… nr……..

Prin concluziile scrise depuse pârâtul S. de A. J. M. a solicitat respingerea acţiunii promovate de reclamantă şi, pe fond, menţinerea dispoziţiei nr.50 din data de 04.4.2018 emisă de S. de A. J. M. ca fiind deopotrivă temeinică şi legală, a cărei anulare se solicită.

În fapt, prin dispoziţia emisă de S. de A. J. M. şi amintită mai sus, a fost stabilit salariul lunii Martie 2018 în conformitate şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv în conformitate cu prevederile Art.38, Alin.(3), Lit.„ b „ din Legea-cadru nr.153 / 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice .

Astfel, conform prevederilor Art.38, Alin.(3), Lit. „ b „ din Legea-cadru nr.153 / 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice „ începând cu data de 01.03.2018, salariile de baza ale personalului care ocupa funcţiile de medici, de asistenţi medicali şi ambulanţieri/ şoferi autosanitară prevăzute în Anexa nr.II , Cap.I, se majorează la nivelul salariului de baza stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022 „ astfel ca tot personalul salarial, inclusiv reclamanta I. I., a beneficiat, începând cu data de 01.03.2018 , de salariul de baza stabilit pentru anul 2022.

În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, prevăzut în Anexa 2, Lit. „ A „ Punctul 7 din H.G. nr.153/ 2018 „ Spor de la 55% pana la 85% din salariul de baza„ pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din serviciile de ambulanta „ pârâtul a arătat  faptul că acest spor a fost stabilit în conformitate şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv a prevederilor Art.3.din H.G. nr. 153 / 2018 şi Art.25 din Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu încadrarea în procentul de 50 % al drepturilor salariale reglementate de Art.25, Alin.(2) şi (3) din Legea-cadru nr.153/2017, în suma salariilor de baza, inclusiv drepturile salariale prevăzute la Art.5, Alin.(4), Cap.II, Anexa II din Legea-cadru, procent stabilit pentru S. de A. J. M. de către M. S. prin adresa M.S. nr…../29.03.2018, în vederea încadrării in procentul de 30 % acordat cumulat per total buget pentru ordonatorul principal de credite – M. S..

Astfel, potrivit prevederilor art.25, alin.(l) si (2) din Legea-cadru nr.153 / 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare, „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor premiilor si indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşii 30 % din suma salariilor de baza.„

Chiar daca potrivit prevederilor din Anexa nr.2, Lit. „ A „ punctul 7 din H.G. nr. 153/2018 a fost prevăzut un spor minim de 55 % pentru condiţii deosebit de periculoase, la nivelul M. S. - ca şi ordonator principal de credite, nu au existat şi resursele financiare necesare pentru acoperirea acestui spor, motiv pentru care a fost instituit, prin lege, plafonarea acestor sporuri la 30 %, astfel ca pentru lunile martie respectiv aprilie 2018, în vederea încadrării în prevederile bugetare, sporul pentru condiţii deosebit de periculoase a fost acordat sub cel minim de 55 % prevăzut in regulamentul de sporuri aprobat prin H.G. nr.153 / 2018.

Pârâtul a mai precizat faptul că aceasta situaţie - plafonarea sporurilor la 30 % , a fost la nivel naţional, la toate serviciile publice de ambulanta din ţară, nu doar la S. de A. J. M. sens în care, din cauza acestui fapt, situaţia a fost reglementata ulterior începând cu luna mai 2018, fiind alocate si resursele financiare necesare pentru acoperirea sporului minim de 55 % .

A mai fost arătat că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr.41 din data de 16.05.2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost completat Art.25 cu un nou alineat - alineatul 6 care prevede faptul ca pentru serviciile de ambulanta să fie asigurata limita minima a sporurilor, implicit al sporului de 55 % începând cu luna mai 2018, ceea ce s-a şi întâmplat.

Pentru acest motiv - încadrarea în procentul stabilit de lege, respectiv de art.25, alin.(1) si (2) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, S. de A. J. M., în calitate de ordonator de credite, nu a putut acorda sporul minim de 55 % pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut în Anexa 2, Lit. „ A „ Punctul 7 din H.G. nr. 153/2017 privind regulamentul de aplicare a sporurilor la salariul de baza, întrucât, daca s-ar fi acordat acest spor minim de 55 % s-ar fi depăşit limita impusa de art.25 din Legea-cadru nr.153/2017 ceea ce ar fi dus implicit la încălcarea legii si la atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate.

Pârâtul a mai arătat faptul că,  potrivit prevederilor art.42 – “Răspunderea aplicării legii” alin.(2) din Legea-cadru nr.153/2017 „Nerespectarea prevederilor art.25 constituie contravenţie ;i se sancţionează, în funcţie de gradul de vinovăţie a persoanelor responsabile, cu amenda intre 5.000 lei si 20.000 lei si recuperarea prejudiciului. „

De asemenea, potrivit prevederilor art.42, Alin.(3) din acelaşi act normativ „ Constatarea contravenţiilor pentru nerespectarea prevederilor art.25 precum şi aplicarea amenzii se fac de către organele de control ale C. de C. a R. .”

Fata de prevederile legale citate anterior, acordarea sporului în procentul minim de 55 % ar fi dus la încălcarea  legii, la atragerea răspunderii personalului vinovat şi implicit la recuperarea acestuia de la salariaţi.

Acestea sunt motivele pentru care S. de A. J. M. nu a putut acorda sporul minim de 55 % pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut în anexa 2, lit. „ A „ punctul 7 din H.G. nr.153/2018 şi pentru care reclamanta a promovat acţiunea care face obiectul dosarului de faţă.

Pentru toate considerentele exprimate mai sus, S. de A. J. M., în calitate de ordonator de credite, a considerat contestaţiile formulate de reclamantă ca fiind unele nefondate, iar cele doua dispoziţii emise ca fiind unele temeinice şi legale deopotrivă, date în conformitate şi cu respectarea legislaţiei în vigoare la care s-a făcut referire atât în cuprinsul dispoziţiilor cât şi în cuprinsul prezentelor concluzii, nerespectarea dispoziţiilor legale constituind, aşa cum s-a arătat, contravenţie şi atrăgând după sine răspunderea patrimoniala a persoanelor responsabile .

În concluzie, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantei şi, pe fond, menţinerea dispoziţiilor emise de S. de A. J. M. ca fiind deopotrivă temeinice şi legale, date în conformitate şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

La termenul de judecată din data de 04.10.2018, avocatul reclamantei, avocat P. D. a depus precizare de acţiune, arătând că ulterior Dispoziţiei nr…./04.04.2018 a fost emisă şi Dispoziţia nr…../11.05.2018, motiv pentru care reclamanta înţelege să conteste şi Dispoziţia nr…./11.05.2018 emisă S. de A. J. M..

La precizarea de acţiune au fost anexate următoarele înscrisuri: Dispoziţia nr…../11.05.2018, contestaţia formulată către S. de A. J. M. în data de 05.06.2018 şi respinsă prin adresa nr……/25.09.2018 şi Dispoziţia nr…../158.06.2018.

La acelaşi termen de judecată, consilier juridic P. F. pentru pârât a depus note de şedinţă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Reclamanta I. I. este salariata pârâtului în funcţia de asistent medical PR. S, gradaţia 5 aşa cum rezultă din dispoziţia nr…./04.04.2018 emisă de pârât.

Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, reclamanta a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr…./04.04.2018 şi nr…./11.05.2018 şi a modului în care i-a fost soluţionată contestaţia prin adresa nr……/06.06.2018 şi nr…../25.09.2018, solicitând anularea măsurilor dispuse de pârât şi obligarea acestuia la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, în cuantumul de minim 55% din salariul de bază, pentru perioada martie şi aprilie 2018.

Prin dispoziţia …./04.04.2018 s-a dispus că, începând cu data de 01.03.2018 reclamanta va beneficia de un salariu de bază de …. lei stabilit la nivelul anului 2022 în conformitate cu art.38 alin.3 lit.b din Legea 153/2017 cu modificările şi completările ulterioare,  de un spor de 15% din salariul de bază pentru activitatea prestată în cuantum de …. lei conform prevederilor art.38 alin.3 lit.h din Legea nr.153/2017 cu modificările şi completările ulterioare precum şi de un spor pentru condiţii deosebit de periculoase, în cuantum de …. lei,  prevăzut în anexa 2 lit.A pct.7 din HG nr.153/2018, cuantumul sporului se stabileşte conform art.3 din HG 153/2018 şi art.25 din Legea 153/2017 cu modificările şi completările ulterioare cu încadrarea în procentul de 50% al drepturilor salariale reglementate de art.25 alin.2 şi 3 din legea cadru, în suma salariilor de bază, inclusiv drepturile salariale prevăzute la art.5 alin.4 Cap.II Anexa II din Legea cadru, procent stabilit pentru S. de A. J. M. de către M. S. prin adresa MS nr…../29.03.2018, în vederea încadrării în procentul de 30% acordat cumulat pe total buget pentru ordonatorul principal de credite.

Împotriva acestei dispoziţii, în temeiul art.37 alin.1 şi 2 din Legea 153/2017, reclamanta a formulat contestaţie la ordonatorul de credite înregistrată sub nr……/07.05.2018, contestaţia ce a fost soluţionată prin adresa nr……/06.06.2018, fiind respinsă ca nefondată.

Ulterior, prin dispoziţia nr…../11.05.2018 s-a dispus că, începând cu data de 01.04.2018, reclamanta va beneficia de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut în anexa 2 lit.A pct.7 din HG 153/2018 în procent de 26,39% din salariul de bază în cuantum de …. lei, spor stabilit conform art.3 din HG 153/2018 şi art.25 din Legea cadru 153/2017 cu modificările şi completările ulterioare cu încadrarea în procentul de 50% al drepturilor salariale reglementate de art.25 alin.2 şi 3 din Legea cadru, în suma salariilor de bază, inclusiv drepturile salariale prevăzute de art.5 alin.4 Cap.II Anexa II din Legea cadru, procent stabilit pentru S. J. de A. M. de către M. S. prin adresa nr……/29.03.2018, în vederea încadrării în procentul de 30% acordat cumulat pe total buget pentru ordonatorul principal de credite.

La data de 05.06.2018, reclamanta a formulat contestaţie împotriva acestei dispoziţii,la ordonatorul de credite, contestaţia ce a fost soluţionată prin adresa nr……/25.09.2018, fiind respinsă ca nefondată.

Potrivit prevederilor art.38 alin.3 lit.b din Legea cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.03.2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile de medici, de asistenţi medicali şi ambulanţieri, şoferi autosanitară prevăzute în Anexa nr. II Cap.I, se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022.

Astfel, prin dispoziţiei nr…../04.04.2018, începând cu data de 01.03.2018, reclamantei i-a fost stabilit salariul la nivelul anului 2022, respectându-se prevederile art.38 alin.3 lit.b din Legea cadru 153/2017.

La data de 29.03.2018 a fost adoptată Hotărârea nr…../2018 prin care a fost aprobat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate şi asistenţă socială", prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate şi asistenţă socială" reglementează modalitatea de stabilire a locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete, precum şi a condiţiilor de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute în cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase de la 55% până la 85% din salariul de bază este prevăzut în Anexa 2 lit.A pct.7 din HG 153/2018 pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar din serviciile de ambulanţă.

Potrivit art.3 din HG 153/2018, ordonatorii principali de credite iau măsurile necesare pentru conformarea prevederilor, astfel încât suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite, să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

De asemenea, potrivit art.25 alin. 1 şi 2 din Legea cadru 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Ţinând cont de aceste prevederi legale, pârâtul a emis dispoziţia nr…./11.05.2018 prin care îi stabileşte reclamantei  începând cu data de 01.04.2018 sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în procent de 26,39 din salariul de bază.

Ulterior emiterii acestor dispoziţii de către angajator, respectiv la data de 16.05.2018, a intrat în vigoare OUG 41 pentru modificarea şi completarea Legii cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ordonanţă ce a completat art.25 cu un nou alineat, alineatul 6 care prevede că, pentru ordonatorii principali de credite prevăzuţi la alin. (2) se depăşeşte, după caz, plafonul prevăzut la respectivul alineat, astfel încât, să se asigure limita minimă a sporurilor stabilită conform prevederilor art. 23, doar începând cu această dată poate fi acordat procentul de la 55% la 85%.

Faţă de cele arătate mai sus instanţa constată neîntemeiată acţiunea reclamantei şi pe cale de consecinţă urmează a o respinge.

Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de reclamantă, conform deciziei civile nr.449/20.02.2019 a Curţii de Apel Craiova.