Inlaturare obstacol, permitere acces

Asupra cauzei de faţă reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/27.12.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.X/311/2018, s-a admis cererea formulată de reclamantul V P C în contradictoriu cu pârâtul V M; s-a ordonat pârâtului ca, până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. X/311/2018 aflat în prezent pe rolul Judecătoriei Slatina, să înlăture poarta montată în capătul străzii V din Comuna I, sat F şi să permită accesul reclamantului pe strada V până la proprietatea acestuia situată la nr. 17 şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.020 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 11.12.2018 sub nr. X/311/2018 reclamantul V P C  a solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, în contradictoriu cu pârâtul V M, obligarea acestuia să permită accesul reclamantului pe drumul comunal ce asigură accesul către imobilul – proprietatea reclamantului, situat pe str. V, nr. 17, din com. I, sat F, jud. Olt.

În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esenţă, că, drumul comunal folosit de reclamant şi de alţi vecini cu acesta şi cu pârâtul a fost blocat cu o poartă de către pârât, astfel încât, în prezent, accesul către proprietăţile care au deschidere la acest drum comunal se poate face doar pietonal, nici un vehicul cu tracţiune mecanică sau animală neputând pătrunde pe acest drum, pe care, anterior montării acestei porţi de către pârât, nu existau probleme de acces. Mai arată reclamantul că, într-adevăr, această porţiune de drum comunal a fost inclusă, din eroarea Comisiei Locale in titlul de proprietate remis pârâtului, care deşi somat de către reclamant să înlăture aceasta poartă, acesta a refuzat.

S-a mai arătat că a fost promovată o cerere de chemare în judecată prin care s-a solicitat instituirea unui drept de servitute pe acest teren, cerere care face obiectul dosarului nr. X/311/2018.

În drept, au fost invocate prev. art. 996-1001 NCPC.

În susţinerea cererii la dosarul cauzei au fost depuse, în copie: cererea de chemare în judecată ce formează obiectul ds. nr. X/311/2018 (f.5-6), copie de pe acte de identitate şi de pe titlul de proprietate (f. 7-9), planşe foto (f.11-12).

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

S-a apreciat că cererea nu poate fi promovată doar pârâtului, deoarece acesta este doar unul din moştenitorii persoanei de pe titlul de proprietate care înglobează şi suprafaţa de teren pentru care s-a solicitat instituirea dreptului de servitute.

De asemenea s-a apreciat că cererea este nejustificată, deoarece pârâtul a lăsat liberă o porţiune de cca. 1,5 m, pentru accesul pietonal.

Pentru termenul din 27.12.2018, s-a formulat de către V Iulian o cerere de intervenţie în interes alăturat reclamantului, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Pentru soluţionarea cauzei au fost administrate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului, care însă nu s-a prezentat în instanţă pentru a răspunde întrebărilor şi proba testimonială, sens în care au fost audiaţi martorii D A (propus de reclamant) şi P F (propusă de pârât).

Motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de fond:

Raportând situaţia de fapt rezultată din probe la dispoziţiile normative incidente, Judecătoria Slatina a găsit cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale întemeiată pentru următoarele considerente:

01.Conform art. 996 NCPC, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

02.De asemenea, conform alin. (2) din acelaşi articol, ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului.

03.Din analiza acestor dispoziţii normative rezultă că pentru a putea fi admisă o astfel de cerere este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: - existenţa unei aparenţe de drept în favoarea reclamantului; - urgenţa măsurii, - vremelnicia acesteia, - neprejudecarea fondului cauzei, astfel de măsură urgentă putând fi luată numai dacă este strict necesară: - pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, ori - pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara sau, în fine, - pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

04.În cauza de faţă, din probele administrate în cauză, Judecătoria a reţinut faptul că terenul în cauză a fost inclus în titlul de proprietate nr. X/87/1995, emis în beneficiul lui V F, care este autorului pârâtului, (fila 9).

05.Judecătoria a reţinut de asemenea faptul că pe această porţiune de teren, care este cuprinsă în nomenclatorul stradal al comunei I, Sat F sub denumirea de str. V (fila 15), locuiesc trei familii, printre care şi cea a reclamantului (care locuieşte la nr. 17), iar accesul către aceste locuinţe s-a făcut dintotdeauna prin această cale de acces, neexistând posibilitatea fizică de acces printr-o altă parte.

06.Aceste aspecte au fost arătate de martorii audiaţi în cauză şi nu a fost de altfel contestată de pârât.

07.Deşi pârâtul a acceptat ca accesul celor trei familii să se facă pe acest teren (în condiţiile în care titlul de proprietate este emis încă din anul 1995), în urmă cu cca. o lună a montat o poartă metalică pe cea mai mare porţiune a drumului, lăsând o porţiune de acces pietonal (aspect confirmat de martori şi vizibil si în planşele fotografice)

08.În fine, Judecătoria a reţinut faptul că reclamantul a promovat şi o acţiune judiciară de fond, înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. X/311/2018, prin care a solicitat instituirea unei servituţi de trecere pe acest teren.

09.Judecătoria a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru luarea unei măsuri provizorii pe calea ordonanţei preşedinţiale, astfel cum acestea au fost solicitate de reclamant, respectiv ca până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. X/311/2018 aflat în prezent pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamantul să înlăture poarta montată în capătul străzii şi să permită accesul reclamantului până la proprietatea sa.

10.Astfel, Judecătoria a constatat că în cauză există o aparenţă de drept în favoarea reclamantului, constând în recunoaşterea unui drept de acces prin această porţiune de teren, respectiv un drept de servitute, dat fiind faptul că accesul s-a efectuat în acest fel o foarte lungă perioadă de timp şi că nu există o altă cale de acces.

11.Totodată, Judecătoria a constatat că această aparenţă de drept operează nu numai pentru accesul pietonal, deoarece până la montarea porţii de către pârât accesul s-a efectuat şi cu vehicule cu tracţiune mecanică sau cu tracţiune animală.

12.În măsura în care modalitate de utilizare a căii de acces s-ar face în mod abuziv, pârâtul ar avea la îndemână alte acţiuni întemeiate pe raporturile de bună vecinătate (art. 630 NCPC) sau pe sancţiunile contravenţionale aplicabile în cauză (Legea nr. 61/1995 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii si liniștii publice).

13.De asemenea, Judecătoria a apreciat că în cauză, necesitatea permiterii accesului reclamantului la imobilul său reclamă urgenţa, deoarece interzicerea acestui acces poate avea repercusiuni cu privire la exercitarea unei vieţi de familie rezonabile a reclamantului şi a membrilor familiei sale, care reclamă printre altele ajungerea cu un vehicul până în interiorul proprietăţii, pentru transportul membrilor familiei sau aprovizionarea acestora, mai ales în perioada de iarnă din prezent. 

14.Prin urmare măsura permiterii accesului reclamantului cu un vehicul pe această porțiune de drum până la locuinţa sa reprezintă o măsură necesară pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, respectiv atingerea care s-ar putea aduce vieţii familiei reclamantului prin îngrădirea accesului la proprietatea sa.

15.În fine, Judecătoria a constatat că instituirea unei astfel de măsuri se face doar cu caracter vremelnic, respectiv până la soluţionarea raporturilor de fond cu privire la dreptul de acces, care fac obiectul dosarului  civil nr. X/311/2018, aflat în prezent pe rolul Judecătoriei Slatina, iar o astfel de măsură nu va prejudeca fondul acestui raport, care va fi soluţionat în cadrul dosarului amintit.

16.Pentru toate aceste considerente, cererea a fost admisă, reclamantul urmând să fie obligat ca, până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. X/311/2018 aflat în prezent pe rolul Judecătoriei Slatina, să înlăture poarta montată în capătul străzii V din Comuna I, sat F şi să permită accesul reclamantului pe strada V până la proprietatea acestuia situată la nr. X.

17.Pe cale de consecinţă, dat fiind faptul că pârâtul este partea care a pierdut procesul, faţă de dispoziţiile art. 453 NCPC, acesta a fost obligat să plătească reclamantului cheltuielile de judecată necesitate de procedura judiciară finalizată prin prezenta hotărâre, respectiv taxa de timbru în cuantum de 20 lei (chitanţa nr. X/17.12.2018 – fila 16) şi onorariul de avocat în cuantum de 1.000 lei (chitanţa nr. X/27.12.2018 – fila 19).

 La data de 03.01.2019, împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul V M, solicitând admiterea apelului, modificarea in tot a sentinţei apelate, in sensul respingerii ordonanţei preşedinţiale, cu plata cheltuielilor de judecata.

În esenţă, apelantul a arătat că sentinţa este data cu încălcarea legii deoarece instanţa nu s-a pronunţat pe excepţiile invocate de către pârâtul apelant, în sensul că nu s-a stabilit cadrul procesual corect, terenul pe care se solicita dreptul de servitute şi poarta, care la acest moment s-a desfiinţat, erau ale tatălui pârâtului, V F, iar succesiunea nu s-a dezbătut, aşa încât cadrul procesual nu este în mod corect stabilit, iar pârâtul a mai avut un frate, care a decedat, acesta având 3 moştenitori. Pentru stabilirea unui cadru procesual corect, în opinia apelantului pârât trebuiau şi aceştia chemaţi în judecată, pentru ca hotărârea să le poată fi opozabilă.

Instanţa nu s-a pronunţat, pe solicitarea apelantului pârât de stabilire a unui cadru procesual corect.

S-a invocat excepţia lipsei de interes, având în vedere faptul că este libera lăsata calea de acces, de aprox. 1,5 m şi se poate ajunge, fără probleme la proprietatea acestora, dar ei vor să se elibereze o suprafaţa mult mai mare de teren (lăţime 4 m şi lungime 7 m) ca să poată face curse cu maşina, punând astfel în pericol viaţa pârâtului (bolnav cu tumoră şi atac cerebral), solicitare de care instanţa, nici nu a făcut vorbire şi nu s-a pronunţat în niciun fel.

În hotărârea atacată se face vorbire de faptul că pârâtul-apelant, „trebuie să înlăture poarta montată în capătul străzii V. din Comuna I, sat F şi să permită accesul reclamantului pe strada V până la proprietatea acestuia, dar niciun moment poarta nu a fost montată pe strada V, cum se pronunţă în mod eronat instanţa, ci poarta a fost montată dintotdeauna pe terenul numitului V F, iar lângă această poartă s-a lăsat o distanta de aprox. 1,5 m, cale de acces pentru reclamantul-intimat, care a străbătut cu piciorul până în spatele curţii apelantului unde se află casa acestuia.

Deci casa reclamantului V P C nu se afla pe strada principala, poarta nu se afla si nu obstrucționează strada V, cum in mod eronat s-a pronunţat instanţa, ci calea de acces, pleacă din strada principala pana la locuinţa acestuia.

In mod repetat, s-a deschis poarta si au fost lăsați si cu maşina si au transportat lemne si orice au mai avut nevoie, dar după aceea au închis poarta la loc, pana acum câteva săptămâni când, au venit cu un baros si au încercat sa o sfărâme.

Reclamantul intimat a declarat ca este teren comunal si ca el face ce vrea, inclusiv curse de maşini.

După pronunţarea sentinţei nr. X/2018 din 27.12.2018, apelantul s-a conformat si a deschis poarta, iar fiul reclamantului intimat (deși nu are carnet), împreuna cu reclamantul, au făcut iarăși curse de maşini, pe terenul si in curtea apelantului, pentru ca așa a stabilit instanţa de judecata.

In opinia apelantului pârât atâta timp cat exista un drum de trecere de 1,5 m, neîngrădit, care era folosit in mod curent, nu era o necesitate, o urgenta, folosirea unei suprafeţe de teren mai mari, iar acest lucru nu trebuia dispus printr-o ordonanţa preşedinţială, care nu a fost niciodată motivata, din punct de vedere al condiţiilor de admitere dispuse de legiuitor.

Având in vedere cele arătate a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a sentinţei apelate in sensul respingerii ordonanţei președințiale, cu plata cheltuielilor de judecata.

In probatoriu, au solicitat proba cu înscrisuri, un martor si orice alta proba care ar reieșii din dezbateri.

In drept,  a fost invocat  art.470 C.pr.civ.

Intimatul reclamant V P C nu a formulat întâmpinare.

Examinând apelul prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, probele administrate, criticile formulate, prin raportare la specificul unei cererea vând ca obiect ordonanţa preşedinţială, tribunalul reţine următoarele:

În fapt, din probatoriul administrat în cauză rezultă că apelantul-pârâtul V M a montat în luna noiembrie 2018 o poartă pe calea de acces către domiciliul intimatului-reclamant V P-C, restricţionându-i acestuia accesul cu vehicule către propria locuinţă (aspect care rezultă din analiza coroborată a mijloacelor materiale de probă – fotografiile ataşate la dosarul primei instanţe – filele nr. 24-25, 41-42 din dosarul Judecătoriei Slatina, cu declaraţiile celor doi martori audiaţi de prima instanţă care au arătat că pârâtul a montat această poartă, existând în prezent posibilitatea de acces către locuinţa reclamantului doar cu piciorul – declaraţiile martorilor de la filele nr. 57-58 din dosarul Judecătoriei Slatina).

În drept, apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 alin. 1 din codul de procedură civilă).

În ceea ce priveşte primul motiv de apel legat de cadrul procesual tribunalul constată că în cauză nu există o situaţie în care să fie incident un caz de litisconsorţiu procesual obligatoriu întrucât chiar şi în condiţiile în care apelantul-pârât nu este singurul moştenitor al autorului V F, pe numele căruia a fost emis titlul de proprietate nr. X/87/04.04.1995, doar pârâtul este cel care a montat poarta care restricţionează accesul reclamantului către propria locuinţă, iar prin cererea de chemare în judecată formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale reclamantul a solicitat doar încetarea actelor abuzive, acte care provin doar de la pârât nu şi de la ceilalţi moştenitori.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să ridice poarta pe care a montat-o în capătul străzii V şi să îi permită accesul către imobilul proprietatea sa până la soluţionarea dosarului nr. X/311/2018, iar la primul termen de judecată din data de 19.12.2018 reclamantul, prin apărătorul său, a precizat că nu are acces cu maşina către locuinţa sa, ci doar pietonal, fiind obligat să plătească pentru parcarea maşinii sale chirie vecinilor.

 Sub acest aspect se constată că sunt neîntemeiate criticile apelantului legate de lipsa de interes a reclamantului întrucât este evident că intimatul-reclamant justifică un interes în susţinerea cererii sale în condiţiile în care el a solicitat să aibă acces cu autovehiculul către  locuinţa sa, iar apelantul-pârât i-a restricţionat acest acces, pe care îl avusese anterior începând cu anii 1965-1970.

Pe fondul cauzei tribunalul reţine că potrivit art. 997 din codul de procedură civilă ,,instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Aşadar, pe lângă condiţiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete ce intră în conţinutul acţiunii civile, admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale cumulative, şi anume: existenţa în favoarea reclamantului a unei aparenţe de drept, urgenţa, caracterul provizoriu sau vremelnic al măsurii ce se solicită a se lua pe această cale şi neprejudecarea fondului prin măsura luată.

Pe cale ordonanţei preşedinţiale nu poate fi soluţionat fondul dreptului. Cu toate acestea, un examen sumar al litigiului este autorizat de lege şi chiar indispensabil, atât pentru a se stabili competenţa instanţei de a lua o măsură provizorie, cât şi pentru ca judecata să poată aprecia care dintre părţile litigante are în favoarea sa aparenţa unei situaţii juridice legale şi justifică un interes legitim pentru a menţine o anumită stare de drept sau de fapt.

Prima condiţie esenţială care este cerută de dispoziţiile art. 997 din codul de procedură civilă pentru folosirea ordonanţei preşedinţiale este concluzionarea de către instanţă, fără a prejudeca fondul, că aparenţa de drept este în favoarea reclamantului. În acest context aparenţa de drept are o conotaţie specifică : existenţa dreptului la un prim şi sumar nivel de aproximare.

Ordonanţa preşedinţială nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei pretenţiei formulate, aparenţa de drept în favoarea unei persoane fiind o chestiune relativă, care nu poate fi stabilită în abstract, ci doar prin raportare la persoana căreia i se opune dreptul în cadrul unui raport juridic. Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei sumare caracterizări şi analize a situaţiei de fapt. Starea de fapt a unui proces se împleteşte întotdeauna, indisolubil, cu cea de drept şi judecătorul, atunci când ordonă o măsură, chiar provizorie, trebuie să fie convins că această măsură este justă şi conformă cu adevărul.

În cadrul unei cereri de ordonanţă preşedinţială, existenţa unei aparenţe de drept în favoarea reclamantului nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei pretenţiei formulate, în condiţiile art. 32 alin. 1 lit. c raportat la art. 249 din codul de procedură civilă.

În cauza pendinte tribunalul, în acord cu prima instanţă, reţine că această condiţie există în favoarea intimatului-reclamant care a avut acces, începând cu anii 1965-1970, pe această porţiune de teren care este cuprins în nomenclatorul stradal al comunei I, satul F, sub denumirea de str. V (conform adeverinţei nr. X/17.12.2018 emisă de Primăria comunei I – fila nr. 15 din dosarul primei instanţe), stradă pe care reclamantul îşi are stabilit domiciliul legal (conform cărţii de identitate – fila nr. 7 din dosarul primei instanţe). Se constată, de asemenea, că aceasta este singura cale de acces către locuinţa intimatului-reclamant (declaraţiile martorilor – filele nr. 57-58 din dosarul primei instanţe).

Obligaţia fondului aservit constă în abţinerea de la orice fapte care ar face imposibilă exercitarea servituţii care i-a fost încuviinţată de proprietarul fondului dominant sau ar duce la exercitarea ei în alte limite decât cele care îi fuseseră permise până la momentul tulburării. Dacă beneficiarul servituţii de trecere este împiedicat să îşi exercite acest drept prin închiderea drumului de trecere cu vehicule printr-o poartă, cum este situaţia în cauza pendinte, el are calea ordonanţei preşedinţiale pentru ca instanţa să ordone măsurile necesare menţinerii dreptului său. Aceste măsuri au însă caracter provizoriu, deoarece instanţa, fără să rezolve fondul dreptului, verifică doar în mod formal valabilitatea servituţii şi, prin examinarea sa sumară, stabileşte dacă aparenţa de drept, invocată de reclamant, coincide cu starea de fapt anterioară tulburării.

Sub acest aspect, deşi apelantul-pârât a susţinut că a montat această poartă pentru a preîntâmpina cursele de maşini ale reclamantului, din probele administrate în cauză nu rezultă un astfel de comportament al reclamantului, apărând astfel a fi un act abuziv al apelantului-pârât montarea unei porţi care îi interzice intimatului-reclamant accesul la propria locuinţă cu autovehiculul pe singura cale de acces posibilă, în condiţiile în care acesta a avut în ultimii 23 de ani, de la data emiterii titlului de proprietate nr. X/87/1995, acces nerestricţionat către domiciliul său atât pietonal cât şi cu vehicule.

Pentru a stabili în favoarea căreia dintre părţi operează aparenţa de drept, instanţa nu poate intra în analiza fondului cauzei. Astfel, instanţa este ţinută să facă numai o analiză sumară a probelor administrate şi, în consecinţă, în mod legal şi temeinic, a apreciat că reclamantul justifică existenţa unei aparenţe de drept în favoarea sa.

Cea de-a doua condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale o reprezintă urgenţa, iar aceasta este apreciată de către instanţă în concret, în raport de circumstanţele obiective ale cauzei, respectiv situaţia de fapt şi împrejurările specifice fiecărei cauze, reclamantului revenindu-i sarcina de a stabili prin mijloace probatorii adecvate existenţa urgenţei atât pentru exercitarea cererii cât şi pentru pronunţarea ordonanţei.

Articolul 997 din codul de procedură civilă enumeră cazurile generale de situaţii caracterizate prin urgenţă, şi anume atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Condiţia urgenţei trebuie apreciată şi în considerarea intervalului de timp scurs de la producerea faptului prejudiciabil şi până la introducerea cererii de ordonanţă preşedinţială.

Tribunalul constată că este îndeplinită şi condiţia urgenţei deoarece se observă că intervalul de timp scurs de la producerea faptului prejudiciabil (luna noiembrie 2018) şi până la introducerea cererii de ordonanţă preşedinţială (11.12.2018) este unul redus, iar interzicerea accesului reclamantului cu vehicule către propria locuinţă poate determina apariţia unor inconveniente în transportul şi aprovizionarea reclamantului şi a membrilor familiei sale cu alimente, furaje, lemne de foc în perioada de iarnă.

De asemenea, în ceea ce priveşte aspectul legat de deschiderea porţii după pronunţarea hotărârii primei instanţe tribunalul reţine că este ţinut să se raporteze la îndeplinirea cerinţelor ordonanţei preşedinţiale atât la data formulării cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul judecăţii, fiind lipsit de relevanţă juridică faptul că în cauză, ulterior pronunţării hotărârii de prima instanţă, poarta a fost deschisă în condiţiile în care situaţia de urgenţă subzistă existând posibilitatea pârâtului de a închide iar acea poartă.

Tribunalul apreciază că instanţa de fond, prin raportare la actele dosarului şi prin examinarea, chiar sumară, a cauzei, a reţinut în mod corect că prin împiedicarea accesului la domiciliul său cu vehicule poate avea repercusiuni cu privire la exercitarea unei vieţi de familie rezonabile a reclamantului şi membrilor familiei sale care reclamă printre altele ajungerea cu un vehicul până în interiorul proprietăţii pentru transportul membrilor familiei sau aprovizionarea acestora, mai ales în perioada de iarnă din prezent, tocmai aceste riscuri fiind cele care justifică întrunirea în cauză a condiţiei urgenţei.

Cât priveşte condiţia caracterului provizoriu al măsurilor solicitate, aceasta este analizată împreună cu cea referitoare la neprejudecarea fondului, iar instanţa reţine că în cazul obligaţiilor de a face, acestea pot fi dispuse pe cale ordonanţei preşedinţiale atunci când se tinde la încetarea unor acte abuzive, deoarece numai în acest fel se păstrează caracterul vremelnic al măsurilor luate şi nu se prejudecă fondul dreptului.

Tribunalul observă că sunt îndeplinite şi condiţiile caracterului provizoriu şi a neprejudecării fondului întrucât efectele ordonanţei preşedinţiale se produc, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, numai până la soluţionarea dosarului civil nr. X/311/2018, o asemenea măsură neprejudecând fondul acestui litigiu.

Obligaţiile care i-au fost impuse pârâtului nu constituie propriu-zis acte de a face care să tindă la crearea unei situaţii noi de fapt, neexistente anterior, ci măsurile dispuse tind la încetarea unor acte abuzive care trebuie reprimate prin această procedură sumară în care nu se examinează vreun drept invocat deoarece numai în acest fel se păstrează caracterul vremelnic al măsurilor dispuse.

Prin această procedură se revine la situaţia anterioară montării porţii de către apelantul-pârât şi nu i se poate recunoaşte reclamantului un drept de servitute deoarece, pe de o parte, s-ar produce o prejudecare a fondului, depăşindu-se verificarea aparenţei de drept, iar pe de altă parte s-ar lua o măsură definitivă, iar nu vremelnică. Prin cererea de chemare în judecată formulată s-a solicitat permiterea temporară a accesului reclamantului cu vehicule către locuinţa sa pe cale de acces pe care a folosit-o începând cu anii 1965-1970 până la soluţionarea dosarului nr. X/311/2018, urmând ca instanţa învestită cu acţiunea în stabilirea dreptului de servitute să soluţioneze toate aspectele de fond.

Faţă de cele ce preced, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, prima instanţă făcând o analiză corectă şi judicioasă a situaţiei de fapt raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză şi pronunţând o soluţie temeinică şi legală, tribunalul urmează a dispune respingerea apelului formulat de apelantul-pârât V M ca întemeiat.

Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, judecătorii putând dispune, dacă este cazul, compensarea cheltuielilor de judecată (art. 453 din codul de procedură civilă).

Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului (art. 451 alin. 1 din codul de procedură civilă).

Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său (art. 451 alin. 2 din codul de procedură civilă).

Reţinând culpa procesuală a apelantului-pârât, tribunalul va dispune obligarea acestuia la plata către intimatul-reclamant V P C a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial în apel.

Data publicarii pe portal:15.03.2019

Domenii speta

Spete similare