Acţiune în constatare

Acţiune în constatare. Activitate desfăşurată în grupa a II-a de muncă în procent de 70%. Legalitatea acţiunii.

-Art. 158 alin. 5 din Legea nr. 263/2010, modificat prin Legea nr. 172/2016

Potrivit art. 158 alin. 5 din Legea nr. 263/2010, modificat, prin documente verificabile a activităţii în grupe de muncă se înţelege orice documente justificative emise de către angajator.

Prin cererea înregistrată la data de XXXXX, sub nr. XXXXX, reclamantul XXXXX în contradictoriu cu pârâta SC XXXXX SRL, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate că perioada XXXXX, lucrată succesiv de acesta în cadrul SC XXXXX SA (fost XXXXX), în funcția de mecanic utilaj/sudor, reprezintă perioadă lucrată în condițiile grupei a II-a de muncă în procent de 70% și să oblige pârâta la eliberarea unei adeverințe în acest sens.

Reclamantul arată că în perioada precizată în cerere, a fost încadrat ca mecanic utilaj, respectiv sudor la SC XXXXX SA XXXXX, astfel cum rezultă din operațiunile efectuate în Carnetul de muncă, perioadă care reprezintă activitate desfășurată în condițiile grupei a II-a de muncă în procent de 70%.

Reclamantul învederează instanței că funcția deținută determină încadrarea acestuia în grupa a II-a de  muncă în procent de 70%, având în vedere Ordinul nr. 50/1990, anexa 2, poziția 179 și a precizărilor din Scrisoarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale 5527/1991, pct. 7, precum și a Scrisorii nr. 168/MB/1997, poziția 179 și a Scrisorii nr. 382/MB/2000, poziția 179, lit. b a Ministerului Muncii.

Mai precizează că s-a adresat pârâtei pentru a-i elibera o adeverință de grupă de muncă pentru perioada cât a fost angajatul unității respective, iar aceasta i-a eliberat un certificat în care precizează că reclamantul putea fi încadrat în grupa a II-a de muncă, Casa de Pensii refuzând să-i valorifice acest document în emiterea deciziei de pensionare anticipate.

Reclamantul mai arată că Ordinul nr. 50/1990 nu are caracter limitativ, deoarece încadrarea în grupe superioare de muncă se face pe baza existenţei condiţiilor de muncă deosebite şi a uzurii capacităţii de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiţii, Anexele nr. l şi 2 ale acestui ordin constituind o enumerare a unor activităţi, ce cuprind în fapt mai multe meserii.

Solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, își întemeiază cererea pe art. 279 Codul Muncii, Legea 16/1996 privind arhivele naţionale și art. 48 și 49 din Hotărârea 131/1991 privind regulamentul de aplicare a legii 18/1991.

În dovedirea susţinerilor, reclamantul a depus înscrisuri.

Pârâta SC XXXXX SRL, prin adresa nr. XXXXX, arată că deţine documentele  societății SC XXXXX SA, preluate de la XXXXX iar în calitate de deţinători de arhivă, poate emite documente de încadrare în grupa superioară de muncă doar dacă solicitantul este nominalizat într-un document întocmit înainte de 01.04.2001.

Mai arată pârâta că s-a adresat Casei Naţionale de Pensii Publice  solicitând precizări în acest sens iar reclamantul are menționat în Carnetul de muncă meseria pe care a deținut-o la fostul angajator.

Consideră că, în cauza de față, Casa de Pensii ar trebui să ţină cont de faptul că meseriile înscrise în carnetul de muncă se încadrează în grupa superioară de muncă.

Pârâta precizează că nu poate emite un certificat conform anexei 14 din HG 257/2011 deoarece nu poate indica poziţia din tabel în care este nominalizat reclamantul, neexistând un asemenea tabel în documentele preluate de la XXXXX, însă poate emite document de încadrare în grupă superioară de muncă urmare a unei sentințe în acest sens.

Pe fondul cauzei, instanța apreciază acţiunea ca întemeiată şi urmează a fi admisă, pentru următoare considerente:

Prin prezenta acțiune, astfel cum a fost formulată, reclamantul XXXXX în contradictoriu cu pârâta că perioada XXXXX, lucrată succesiv de acesta în cadrul SC XXXXX SA (fost XXXXX), în funcția de mecanic utilaj/sudor, reprezintă perioadă lucrată în condițiile grupei a II-a de muncă în procent de 70% și să oblige pârâta la eliberarea unei adeverințe în acest sens, fiindu-i necesară la Casa Județeană de Pensii XXXXX, în vederea solicitării pensiei anticipate parțiale.

A depus reclamantul Certificatul nr. XXXXX emis de SC XXXXX SRL-deţinător de arhivă al XXXXX, însă  a fost refuzată valorificarea acesteia la întocmirea dosarului pentru pensie anticipată, Casa Județeană de Pensii XXXXX motivând că “Pentru valorificarea grupei de muncă din perioada XXXXX, prezentați adeverința întocmită conform anexei 14 din HG nr. 257/2011”.

Prin certificatul  precitat, pârâta precizează că pentru funcția îndeplinită în perioada vizată, reclamantul putea fi încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 70%.

Analizând și cuprinsul documentelor depuse la dosar de reclamant, instanța constată următoarele:

Adeverințele care atestă activitatea desfășurată de o anumită persoană, precum şi veniturile realizate, se eliberează pe baza documentelor aflate în evidența angajatorilor.

Analizând documentele depuse în dosarul cauzei, instanţa apreciază că acestea determină încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă, în procent de 70%, pentru perioada  XXXXX.

Conform mențiunilor operate de angajator în Carnetul de muncă, în perioada XXXXX, reclamantul a fost încadrat la SC XXXXX SA (fostă XXXXX) în funcția de lăcătuș mecanic/sudor (filele 13-16).

Conform Scrisorii nr. 168/MB/1997 (fila nr. 10), Ministerul Muncii și Protecției Sociale a comunicat precizări la Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990 cu privire la încadrarea în grupa de muncă, la poziția 179 menționându-se că personalul muncitor de specialitate din ferme și complexele zootehnice sunt beneficiari ai grupei a II-a de muncă.

Prin Anexa la Scrisoarea MMPS nr. 382/MB/08.11.2000 (fila 11), au fost precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa a II-a de muncă, cu perioada de timp și procentul lucrat în condițiile deosebite, la poziția 173, litera b menționându-se că sudorii, lăcătușii și electricienii beneficiază de încadrare în grupa a II-a de muncă în procent de 70% din timpul efectiv lucrat.

Prin urmare, nu există nici un motiv care să împiedice emiterea unei adeverințe de către pârâtă cu privire la mențiunile grupei a II-a de muncă pentru perioada menționată.

Stabilirea condițiilor și nominalizarea locurilor  de muncă ce pot fi încadrate în grupe de muncă, precum și nominalizarea persoanelor,  revine unității angajatoare și odată stabilită situația juridică, evidențierea acesteia se reflectă în carnetul de muncă sau în adeverințe emise de unitate.

Prin Decizia nr.  87/01.06.1999 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Decretul – lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi în salarizarea personalului sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă şi activităţile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 şi după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I şi II de muncă, nu şi celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activităţi anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv.

Aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 9 judecători în considerentele deciziei nr. 258 din 20 septembrie 2004, acestei reglementări unice, cu efect global, astfel cum a fost dată prin succesivele modificări şi precizări aduse ordinului în discuţie, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului, în lipsa unei dispoziţii exprese a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

 O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările şi modificările ulterioare a fost menită să înlăture inconsecvenţele şi inechităţile existente.

A accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului şi a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situaţia pe care aceştia o aveau când i s-au adus modificări sau completări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală şi nediferenţiată a tuturor celor care au activat în condiţii similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.

Instanţa constată că, potrivit locului şi specificului muncii desfăşurată de reclamant,  activitatea prestată de acesta  se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Prin Ordinul 50/1990, completat cu Ordinul MMPS nr. 125/1990, au fost precizate  locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează  în grupa I şi II de muncă.

În grupa II se încadrează locurile de muncă cuprinse în anexa II la acest  Ordin.

La punctul 3 se stipulează că beneficiază de încadrare în grupe, fără limitarea numărului personalul care este în activitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II.

La punctele 6 și 7 din Ordin, s-a menționat  că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I şi II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținând seama de condițiile de muncă deosebite, concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, încadrarea în grupele de muncă realizându-se proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste locuri.

Conform prevederilor punctului 8 din ordinul amintit, perioada de timp în care o persoană a  avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unităţii sau prin prevederile legale care reglementau atribuţiile de serviciu ce reveneau fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită.

Cu alte cuvinte încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă reprezintă un atribut al angajatorului care se exercită în condițiile Ordinului 50/1990 şi Ordinului MMPS nr. 125/1990

Rezultă că încadrarea activităţilor sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze, în momentul apariţiei fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documentele existente în cadrul unităţi angajatoare - respectiv  nominalizarea prin pontajele lunare şi statele de plată.

Potrivit Ordinului nr. XXXXX, încadrarea în grupele I şi II de muncă privind perioada anterioară datei de 18.03.1969 se face cu respectarea prevederilor Instrucţiunilor nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966 prin care au fost preluate tabelele 1 şi 2, anexe la regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959, care cuprind meseriile şi funcţiile prevăzute în grupele I şi II de muncă.

Perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent şi în continuare se încadrează în grupele I şi II Ie muncă în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuieşte ordinele nr. 59/1569, nr. 105/1976 şi nr. 210/1077 ale ministerului muncii şi ministerului sănătăţii şi care îşi încetează aplicabilitatea.

Pentru perioada lucrată între 01.01.1976 şi 31.12.1989 încadrarea în grupele I şi II de muncă, de asemenea, nu este condiţionată de existenţa buletinelor de determinare a anexelor.

Totodată, ţinând seama de prevederile art. 2 şi 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unităţile au obligaţia să analizeze şi să precizeze în termen de 30 de zile de la data aprobării  prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situaţia încadrării personalului în grupele I şi II de muncă începând cu 18.03.1969 şi până în prezent.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța constată că se indică perioada în care activitatea desfăşurată de reclamant  a fost încadrat în grupa II de muncă,  funcţia şi meseria pe care a îndeplinit-o și temeiul legal.

Potrivit art. 158 din Legea nr. 263/2010 (1)  „Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I şi a II a de muncă până la data de 1 aprilie 2001, constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin.(1) sunt încadrate în condiţii speciale” şi (2) „Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe  I şi/sau a II a de muncă sunt valorificate, numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor valorificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.”

Prin Legea nr. 172/2016, s-a modificat art. 158 din legea 263/2010 astfel:

ART. I

„Articolul 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. După alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:

"(3^1) Dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

(3^2) În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive."

2. După alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5) - (7), cu următorul cuprins:

"(5) Prin documente verificabile se înţelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative.

(6) În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu.

(7) În situaţia în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă."

În consecinţă, analizând toate documentele din dosar, precum și faptul că în Certificatul nr. XXXXX se menționează temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de muncă în procent de 70%, existând și state de plată în arhiva pârâtului, instanța apreciază că reclamantul se află în ipoteza art. 1, alin. (5) – (7) din Legea nr. 172/2016, astfel că acesta are dreptul de a i se lua în considerare perioada cât a lucrat în grupa II de muncă prin plata contribuţiilor pentru pensie conform legislaţiei în vigoare, iar contribuţia la sistemul de asigurări sociale dă naştere, potrivit practicii CEDO, unui drept de proprietate la o fracţiune din patrimoniul astfel constituit.

În raport de cele expuse, instanța va admite acțiunea reclamantului, va constata că activitatea desfășurată de acesta în perioada precizată se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 70% și va obliga pârâta să emită o adeverință cu mențiunile privind grupa a II-a de muncă.

Având în vedere prevederile art. 453 alin. (1) din N.C.P.C., conform căruia “Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, Tribunalul va admite capătul de cerere al reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare