Partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, validarea promisiunii de partaj

Încheierea promisiunii de partaj a dat naştere, între părţi, la un raport juridic obligaţional, în conţinutul căruia intra obligaţia fiecărei părţi de a se prezenta ulterior la notar, în vederea încheierii convenţiei de partaj efectiv. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii devin incidente remediile prevăzute în caz de neexecutare de art. 1516 C. civ. Este adevărat că în conformitate cu scriptul de la fila 19 d.f. intimata nu s-a prezentat la notar la data la care a fost convocată, însă este de observat că pentru această ipoteză legiuitorul nu a recunoscut un remediu de natura celui solicitat de către apelant. Articolul 1.271 alin. 3 C. civ. prevede posibilitatea pronunţării unei hotărâri numai în cazul promisiunii de a contracta. Fiind vorba de un remediu excepţional, dispoziţia se impune a fi interpretată restrictiv, în sensul că este incidentă doar atunci când părţile s-au obligat prim promisiunea sinalagmatică să închei în viitor un contract prin care să dea naştere unui raport juridic contractual, ipoteză care nu este îndeplinită în prezenta cauză. Prin promisiunea de partaj părţile nu s-au obligat să dea naştere unui raport juridic, ci să lichideze în viitor coproprietatea. Mai mult, Tribunalul reţine că nu se poate dispune în sensul celor solicitate, în condiţiile în care convenţia a purtat inclusiv asupra imobilului teren care, după cum am văzut, constituie bunul exclusiv al intimatei.

Constată că prin sentinţa civilă nr. 10328/2017 din 20.12.2017 a Judecătoriei Baia Mare s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul T. P. P., în contradictoriu cu pârâta C.I.A.R.. S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamant C. I.A.R. în contradictoriu cu reclamantul-pârât T. P. P.. S-au respins cererile părţilor privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin acţiunea civilă înaintată instanţei şi înregistrată sub numărul de mai sus reclamantul T. P. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. (fostă T.) I.A R., a se dispune următoarele:

-în principal:

1.  să se constate că părţile au dobândit sub durata căsătoriei, în cotă de 1/1pentru reclamant şi 0 pentru pârâtă următoarele imobile:

- teren situat în Dumrăviţa  în suprafaţă de 11.963 mp înscris în CF 50727 nr. cad. 50727 şi CF 50726 nr. cad. 50726, transcris din CF 1724 în valoare de 172.000 lei,

-casă de locuit cu terasă şi împrejmuire situată în comuna Dumbrăviţa, în valoare de 129.000 lei,

2. să se  dispună întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcţiei pe numele ambilor soţi având în vedere că a fost dobândită sub durata căsătoriei,

3. să se dispună validarea promisiunii de partaj încheiată între părţi autentificată sub nr. 3949/27.07.2012 de BNP Corpadea Corina, Rakoczi Ferencz şi Mureşan G.ta, în sensul atribuirii către reclamant a construcţiei casă de locuit edificată pe terenul înscris în CF 50726 nr. cad. 50726 în suprafaţă de 382 mp şi teren aferent în suprafaţă de 11581mp înscris în CF 50727 nr. cad. 50727, fără obligarea la sultă,

4. să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra casei de locuit şi terenului identificat mai sus,

-în subsidiar, reclamantul a  solicitat:

1. să se constate că suma reprezentând preţul de achiziţie actual de circulaţie al terenului situat în Dumbrăviţa în suprafaţă de 11963 mp înscris în CF 50727 nr. cad. 50727 şi CF 50726 nr. cad. 50726, transcris din CF 1724, în cuantum de 172.000 lei reprezintă bun comun al părţilor, în cotă de 1/1 pentru reclamant şi cota 0 pentru pârâtă,

2. să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 172.000 lei  reprezentând preţul de achiziţie al terenului,

3. să se dispună ieşirea din indiviziune a părţilor şi atribuirea construcţiei reclamantului, fără plata vreunei sulte,

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că părţile au fost căsătorite din data de 24.08.2007 şi până la data de 31.05.2012 când desfacerea căsătoriei a intervenit de comun acord conform certificatului de divorţ nr. 4382/30.05.2012 emis de Primăria Municipiului Baia Mare. Sub durata căsătoriei din banii proprii ai reclamantului proveniţi dintr-un credit alocat firmei SC C. SRL, în care reclamantul era unic administrator, a fost achiziţionat terenul situat în Dumbrăviţa în suprafaţă de 11963 mp înscris în CF 50727 nr. cad. 50727 şi CF 50726 nr. cad. 50726, transcris din CF 1724. Întrucât la momentul achiziţionării terenului reclamantul era cetăţean străin, legea interzicea acestora dreptul de a dobândi în proprietate terenuri, astfel că acesta a fost achiziţionat pe numele pârâtei. Potrivit art. 30 din codul familiei în vigoare la momentul achiziţionării terenului, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, sunt bunuri comune, iar împrejurarea că reclamantul nu putea să dobândească în proprietate terenuri la acel moment, nu schimbă natura juridică a bunului şi nu-l transformă din bun comun în bun  propriu. Prin urmare menţiunea din contract că bunul este propriu al pârâtei este nelegală, bunul neîncadrându-se la excepţiile prevăzute de art. 31 din codul familiei.

În continuare, se arată că la achiziţionarea terenului şi la construcţia casei pârâta nu a avut nicio contribuţie financiară, motiv pentru care a înţeles să invoce calitatea de bun comun însă cota de contribuţie fiind de 1/1 pentru reclamant. Ulterior, după separarea în fapt a soţilor aceştia s-au prezentat la notar şi au stabilit de comun acord bunurile dobândite sub durata căsătoriei şi modalitatea de partajare, încheind astfel o promisiune de partaj.

Potrivit înscrisului intitulat promisiune de partaj şi act de constituire a unui drept de superficie, încheiată între părţi şi autentificată sub nr. 3949/27.07.2012 de BNP Corpadea Corina, Rakoczi Ferencz şi Mureşan G.ta, în considerarea contribuţiei exclusive a reclamantului la achiziţionarea bunurilor, părţile au hotărât partajarea acestora fără sultă dacă pârâta nu doreşte atribuirea bunurilor în natură, iar cu sultă pentru atribuirea în natură. Potrivit acestui înscris pârâta a avut posibilitatea până la data de 15.04.2013 să opteze pentru atribuirea terenului şi a construcţiei, cu plata unei sulte în cuantum de 100.000 euro către reclamant, iar în situaţia în care nu va opta pentru atribuirea imobilelor, acestea să fie atribuite reclamantului fără plata sultei. Atribuirea bunurilor către reclamant era condiţionată de îndeplinirea condiţiilor legale potrivit cărora acesta să poată dobândi terenuri în proprietate în R.. Întrucât pârâta s-a prezentat la notar la data de 07.06.2013 astfel cum a fost notificată, consideră că aceasta nu doreşte să-i fie atribuite imobilele.

Cu privire la posibilitatea reclamantului ca cetăţean străin de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, arată că potrivit art. 44 al. 2 din Constituţie cetăţenii străini pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană. Ulterior, prin Legea 247/2005 şi Legea 312/2005 cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor după împlinirea unui termen de 7 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Astfel, la momentul dobândirii terenului reclamantul era cetăţean suedez şi nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în R., motiv pentru care terenul a fost cumpărat pe numele pârâtei, fiind înscris şi în CF pe numele acesteia.

În situaţia în care instanţa nu achiesează cererilor din petitul principal, solicită să se constate că suma investită de reclamant pentru dobândirea terenului are calitatea de bun comun, iar pârâta să fie obligată la plata unei despăgubiri.  Apreciază că partajarea construcţiei şi atribuirea terenului aferent se impune ca urmare a sistării stării de indiviziune dintre părţi dacă instanţa nu validează promisiunea de partaj autentificată la  notar.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 30, 31 codul familiei, art. 983, 451, 453 cod procedură civilă, art. 2, 3 din Legea 312/2005 art. 44 din Constituţia României.

În probaţiune au fost depuse înscrisuri. Totodată, s-a solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul pârâtei, a probei cu expertize şi a probei testimoniale.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a petitelor principale şi subsidiare, iar prin cererea reconvenţională a solicitat următoarele:

1. să se constate că sub durata căsătoriei părţile au dobândit în cotă de proprietate de ¾ pentru pârâtă şi ¼ pentru reclamant, dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit situată în loc. Dumbrăviţa construită pe terenul identificat în CF 50726 Dumbrăviţa,

 2. să se atribuie pârâtei imobilul casă de locuit, cu obligarea sa la plata unei sulte către reclamant,

3. să dispună întabularea în favoarea pârâtei a dreptului de proprietate asupra construcţiei,

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării se arată că părţile au fost căsătorite din data de 24.08.2007 şi până la data de 31.05.2012 când desfacerea căsătoriei a intervenit de comun acord conform certificatului de divorţ nr. 4382/30.05.2012 emis de Primăria Municipiului Baia Mare.

Anterior încheierii căsătoriei, respectiv în cursul lunii mai a anului 2007, pârâta-reclamantă reconvenţional s-a hotărât să achiziţioneze un teren în localitatea Unguraş, pentru a construi o casă de vacanţă în viitor. În acest sens, aceasta a luat legătura cu numitul F.A. cu care s-au înţeles pentru un imobil in suprafaţa de 1 ha si 1963 mp situat in localitatea Unguras, având vecinii la N-P.A., E-Drum, S-AR. si V-B.M..

Întrucât la acel moment imobilul era proprietate extratabulara, fiind reconstituit foştilor proprietari in baza legii 18/1991, nu a fost posibilă încheierea unui contract de vânzare cumpărare in forma autentică astfel că părţile au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare, urmând ca vânzătorul să facă demersuri pentru identificare terenului si intabularea acestuia, iar când documentele vor fi finalizate, să procedeze la încheierea actului de vânzare cumpărare în forma autentica.

De asemenea, la momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare pârâta-reclamanta reconvenţional a achitat suma de 1000 de euro, iar diferenţa urma sa fie achitata in 3 transe, respectiv 3000 euro pana Ia data de 08.06.2007, 30.000 euro până la data de 18.06.2007, iar diferenţa de 1000 de euro până cel târziu la data de 30.07.2007.

Pârâta-reclamantă reconvenţional a achitat integral sumele de bani, până la termenul stabilit in antecontract.

Totuşi, din motive obiective, de ordin administrativ, documentaţia cadastrala nu a fost finalizată la data de 30.07.2007, astfel încât semnarea contractului de vânzare cumpărare in forma autentică s-a făcut la data de 28.12.2007.

Având in vedere ca atât antecontractul de vânzare cumpărare, cât şi plata preţului aferent imobilului s-a făcut înainte de încheierea căsătoriei, in mod corect pârâta-reclamanta reconvenţional a devenit unic proprietar pe imobilul in natura teren, identificat in prezent in CF 50727 si respectiv CF 50726 (imobil pe care se afla construcţia). În acest sens, la OCPI s-a intabulat dreptul de proprietate al paratei-reclamante reconvenţional asupra imobilului in natura teren, cu titlu de bun propriu in cota de 1/1 parte.

Deşi bunul a fost dobândit sub durata căsătoriei, acesta nu constituie bun comun al pârtilor, in cauza nefiind aplicabile dispoziţiile art. 30 codul familiei, ci dimpotrivă constituie bun propriu al paratei - reclamante reconvenţional, fiind incidente dispoziţiile art. 31 lit. f Codul familiei. Banii cu care a fost achiziţionat terenul in litigiu au fost banii paratei-reclamante reconvenţional, bunul sau propriu, preţul terenului fiind achitat anterior căsătoriei din banii ei.

Faţă de acest aspect, orice pretenţie a reclamantului-pârât reconvenţional cu privire la acest imobil este neîntemeiata si nesusţinută de probe, având în vedere ca la data achitării ultimei transe de bani pentru cumpărarea imobilului, respectiv 30.07.2007, părţile nu erau încă căsătorite, căsătoria intervenind la data de 24.08.2007.

Fata de aceste considerente, instanţa de judecată nu va putea da eficienta înscrisului intitulat promisiune de partaj si act de constituire a unui drept de superficie, în sensul validării acestuia, ci poate doar să se pronunţe in măsura în care ar fi investită, cu privire la o acţiune de partaj.

Din punct de vedere juridic promisiunea întocmita nu poate produce efecte juridice, părţile având posibilitatea de a dovedi in instanţa existenta sau inexistenta coproprietăţii, optând pentru una din variantele de partaj permise de lege.

In ce priveşte aşa zisa înţelegere, este absolut evident faptul că pârâta a fost constrânsă la încheierea actului, în condiţiile în care conform celor reţinute in acesta, pârâta-reclamanta reconvenţional are doua opţiuni, fie plăteşte reclamantului 100.000 de euro, fie renunţă la dreptul de proprietate pe care îl are, in favoarea reclamantului.

În ce priveşte petitul subsidiar privind constarea calităţii de bun comun a preţului de achiziţie a terenului in litigiu, in cota de 1/1 in favoarea reclamantului, cu obligarea pârâtei la achitarea acestuia către reclamant, acesta este total nefondat.

Aşa cum a arătat deja, preţul a fost achitat integral anterior încheierii căsătoriei, astfel ca banii plătiţi nu pot constitui bun comun, in sensul dispoziţiilor art. 30 Codul familiei, banii cu care s-a achiziţionat terenul fiind bunul propriu al paratei.

Nu poate fi acceptată susţinerea reclamantului in sensul că acesta a beneficiat de un credit acordat firmei SC C. SRL al cărui acţionar unic este, iar cu aceşti bani s-ar fi achiziţionat terenul in litigiu.

In prezenta cauza, reclamantul are calitate procesuala ca persona fizica nu ca persoană juridică, nu în calitate de unic acţionar la o societate ci în calitate de fost soţ al pârâtei. Nu contestă că este posibil ca societatea al cărui acţionar unic este reclamantul să fi beneficiat de un credit, dar legal reclamantul nu ar fi putut dispune de aceşti bani pentru a achiziţiona ca persoana fizica un bun imobil si nici nu face dovada in acest sens.

În motivarea cererii reconvenţionale se arată că ulterior încheierii căsătoriei, în decursul anului 2009, părţile au înţeles sa construiască o casă de locuit pe terenul pârâtei-reclamante reconvenţional. Întrucât reclamantul nu deţinea fonduri la acel moment, şi fiind „'îngropat" efectiv în datorii cu societăţile pe care le deţinea, pe care încerca să le ţină în funcţiune, pârâta-reclamanta reconvenţional a angajat un credit personal, pe numele ei cu care s-a începui construcţia casei. Ulterior, la momentul la care s-a trecut la finisarea construcţie, reclamantul a înţeles să contribuie cu bani pentru a putea finaliza imobilul. Întrucât contribuţia reclamantului la edificarea construcţie a fost în proporţie de maxim 25%, solicitam instanţei să dispună atribuirea imobilului paratei-reclamante reconvenţional, cu achitarea unei sulte corespunzătoare reclamantului.

Aceasta cerere este întemeiată şi pe faptul ca parata-reclamanta reconvenţional deţine in proprietate exclusiva terenul de sub casă şi din împrejurimi, reclamantul având la acest moment doar un drept de superficie.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 30, 31 Codul familiei, art. 356 si urm. Cod civil, art. 453 Cod procedura civilă.

În probaţiune au fost depuse înscrisuri. Totodată, s-a solicitat încuviinţarea probei testimoniale.

Reclamantul a formulat la data de 23.05.2015 răspuns la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională.

În motivare s-a arătat că antecontractul de vânzare cumpărare încheiat pentru teren are ca şi obiect obligaţia de a 'încheia în viitor un contract de vânzare cumpărare în formă autentica şi nu transferă dreptul de proprietate asupra imobilului.

Antecontractul de vânzare cumpărare reprezintă convenţia pârtilor, prin care una dintre părţi numita - promitent vânzător se obligă faţă de cealaltă parte - promitent cumpărător - să încheie cu aceasta, în viilor, contract de vânzare cumpărare în forma autentica, precizând în conţinutul promisiunii clauzele esenţiale ale vânzării viitoare, unele clauze accesorii (clauza penală, clauza de arvuna, de dezicere de.) si chiar clauze privind viitorul contract care se execută anticipat.

Este important a se retine faptul ca, antecontractul de vânzare cumpărare nu transfera dreptul de proprietate asupra bunului, promitenţii  cumpărători nu devin odată cu încheierea antecontractului de vânzare cumpărare proprietari asupra bunului obiect al convenţiei. Bunul rămâne in proprietatea promitentului vânzător. Pentru a se efectua transferul dreptului de proprietate este nevoie de exprimarea unui nou consimţământ, de către părţi, prin încheierea in forma autentică a contractului de vânzare cumpărare. De altfel, transferul dreptului de proprietate s-a realizat sub durata căsătoriei părţilor, în data de 28.12.2007, odată cu încheierea contractului de vânzare cumpărare in forma autentica a imobilului, astfel ca imobilul dobândit devine bun comun intrând in comunitate i legala de bunuri.

Astfel, pentru calificarea unui bun ca fiind comun nu este necesara dovedirea participării ambilor soţi la dobândirea lui, după cum nu este necesar nici ca la încheierea actului de dobândire sa fie prezenţi ambii soţi.

Apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.31 lit. f Codul Familiei.

Deşi pârâta reclamanta reconvenţional susţine faptul că aceasta a fost cea care a achitat integral preţul imobilului pana la termenul stabilit in antecontract, nu face dovada afirmaţiilor sale, nedepunând niciun înscris din care să rezulte posibilităţile sale financiare la acel moment si nici dovada achitării Întregului preţ înainte de data încheierii căsătoriei.

În antecontractul de vânzare cumpărare depus în probaţiune, se menţionează faptul că a fost achitat doar avansul în suma de 1000 euro şi respectiv suma de 9.800 lei (300 euro) în data de 08.06.2007, restul sumei de bani s-a achitat la data încheierii în forma autentica a contractului respectiv sub durata căsătoriei. De altfel, la predarea sumelor de bani a fost prezent si reclamantul, semnând actul, sens în care apreciază că apărările formulate in acţiunea iniţiala sunt susţinute in acest sens.

Referitor la promisiunea de partaj şi act de constituirea a unui drept de superficie îşi menţine punctul de vedere exprimat în acţiunea introductiva de instanţă.

În legătura cu cererea reconvenţională arată că se opune constatării si atribuirii imobilului în natură casă de vacanţă în cota ¾ pentru pârâtă şi ¼ parte reclamantului, întrucât la achiziţionarea terenului şi edificarea construcţiei, pârâta-reclamantă reconvenţional nu a avut nicio contribuţie financiară, motiv pentru care a înţeles să invoce calitatea de bun comun, însă cota de contribuţie fiind de 1/1 reclamantului.

Pârâta a formulat la data de 05.05.2015 răspuns la întâmpinare prin care arată că îşi menţine apărările formulate prin întâmpinare.

Trecând la soluţionarea cererii, raportat la actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:

Asupra cererii principale:

Părţile s-au căsătorit la data de 24.08.2007, iar conform înscrisului constând în certificat de divorţ nr. 4382/30.05.2012 căsătoria acestora a fost desfăcută prin acordul ambilor soţi la data de 31.05.2012.

La data de 287.12.2007 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4253/28.12.2007 potrivit căruia pârâta Cosma I.a R. (fostă T.) a cumpărat imobilul teren în suprafaţă de 11.963 mp situat în extravilanul localităţii Unguraş, com. Dumbrăviţa, înscris în CF 1724 Dumbrăviţa, nr. cad. 3490. În cuprinsul actului autentic astfel încheiat s-a menţionat că pârâta cumpărător era căsătorită cu reclamantul T. P. P., cetăţean suedez, care potrivit legii nu poate deţine în proprietate terenuri în R. şi astfel, terenul dobândit devine bunul propriu al cumpărătoarei (f. 14).

Dreptul de proprietate asupra acestui imobil a fost înscris în cartea funciară 520726 Dumbrăviţa, nr. cad. 50726 (suprafaţă de 382 mp) şi în cartea funciară 50727 Dumbrăviţa, nr. cad. 50727 (suprafaţa de 11.581 mp) în favoarea pârâtei cu titlu de bun propriu (f. 21, 23).

După desfacerea căsătoriei pârâta a fost notificată de către reclamant să se prezinte la notarul public în scopul partajării bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, cerere căreia nu i-a dat curs (f .18, 19).

La data de 27.07.2012, după desfacerea căsătoriei părţilor, între foştii soţi a fost încheiat actul autentic denumit „promisiune de partaj şi act de constituire a unui drept de superficie” (f .11) autentificat sub nr. 3949. Potrivit acestui înscris ambele părţi, în calitate de coproprietari, au arătat că au dobândit sub durata căsătoriei imobilele teren în suprafaţă de 11.963 mp (cel care a făcut şi obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4253/28.12.2007) şi casa de locuit cu terasă acoperită şi împrejmuire pentru care s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 20/13.03.2010 de Primăria Dumbrăviţa, despre care s-a arătat că reprezintă proprietatea extratabulară a părţilor.

Potrivit aceluiaşi înscris părţile au înţeles să convină asupra unei eventuale modalităţi de a partaja imobilele de mai sus, astfel:

- acestea să-i fie atribuite în natură pârâtei cu obligaţia de a-i achita reclamantului suma de 100.000 euro, cu titlu de sultă. O astfel de opţiune trebuia făcută de pârâtă până la data de 15.04.2013.

- în cazul în care pârâta nu opta pentru varianta de mai sus, până la data de 15.04.2013, părţile au convenit că acele imobile să revină în proprietatea reclamantului T. P. P. în întregime, fără ca acesta să-i plătească pârâtei vreo sultă.

S-a mai reţinut că potrivit aceluiaşi înscris părţile au convenit crearea unui drept de superficie, în temeiul art. 693 şi următoarele cod civil pe o durată de 99 de ani în favoarea reclamantului T. P. P. asupra terenului cu nr. cad. 50276, în suprafaţă de 382 mp înscris în CF 50726 Dumbrăviţa. Dobândirea de către reclamant a acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate a fost înscris în cartea funciară arătată sub C1-1.

În ceea ce-l priveşte pe reclamant s-a impus a se menţiona că în cuprinsul aceluiaşi înscris s-a arătat că în cazul în care acesta nu îndeplineşte până la data de 02.05.2013 condiţiile legale pentru a dobândi terenuri în proprietate pe teritoriul României, acesta se obligă să desemneze o persoană care să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului. Data de 02.05.2013 a fost stabilită de părţi ca fiind cea la care s-au obligat să definitiveze partajul voluntar.

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4253/28.12.2007 (f. 14) era în vigoare Legea 312/10.11.2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine.

Sub incidenţa acestei legi a intrat şi reclamantul, atât la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4253/28.12.2007, cât şi la data încheierii promisiunii de partaj şi act de constituire a unui drept de superficie” autentificată sub nr. 3949,  având în vedere calitatea sa de cetăţean suedez.

Astfel, se constată că potrivit art.5 din norma de sus „cetăţeanul unui stat membru … poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare, respectiv sedii secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.”  Această normă se reţine că impune o interdicţie temporară cetăţenilor străini ai unui stat membru al U.E. pentru a dobândi în proprietate în R. terenuri din categoria celor enumerate mai sus, respectiv pentru perioada ianuarie 2007 (data aderării României la U.E.) – ianuarie 2014.

Ca atare, s-a constatat că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4253/28.12.2007, pentru că reclamantul era cetăţean străin, iar legea română îi interzicea dobândirea în proprietate a imobilelor terenuri pe teritoriul României, terenul în litigiu în suprafaţă de 11.963 mp a fost dobândit cu titlu de bun propriu în patrimoniul pârâtei C.I.A.R. (fostă T.), chiar dacă părţile erau căsătorite la acea dată. Acest aspect este susţinut şi de către reclamant în cuprinsul cererii deduse judecăţii.

Referitor la achiziţionarea acestui imobil, reclamantul a menţionat că a cumpărat terenul din venituri proprii provenite din contractarea unui credit bancar de către SC C. SRL, persoana juridică al cărei unic administrator este .

La fila 27 din dosar a fost depus înscrisul reprezentat de contractul de credit nr. 25-064315/08.06.2007 potrivit căruia PROCREDIT BANK SA – Sucursala Baia Mare  i-a acordat societăţii comerciale C. SRL suma de 150.000 lei cu titlu de împrumut pe o perioadă de 84 de luni (7 ani).

Reclamantului i-a fost recunoscut un drept de rezidenţă pe teritoriul României la data de 22.08.2007 conform înscrisului de la fila 66 constând în certificatul de înregistrare nr. 14172/22.08.2007.

Anterior acestei date a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, nedatat, între Farcaş Aurel, promitent vânzător şi pârâta din prezenta cauză, promitent cumpărător, având ca obiect imobilul teren în suprafaţă de 1 ha şi 1963 mp ce face obiectul prezentului litigiu. Preţul a fost convenit la suma de 35.000 euro din care s-a achitat un avans în suma de 1000 euro, urmând ca diferenţa de 34.000 euro să fie achitat de promitentul cumpărător în 3 rate astfel:

-suma de 3000 euro până la data de 08.06.2007, sumă ce a fost achitată la această dată conform menţiunii existente pe pagina a doua a înscrisului,

-suma 30.000 euro până la data de 18.06.2007,

-suma de 1000 euro la data semnării contractului autentic de vânzare-cumpărare.

Martora F.M.F. (f. 272) audiată la solicitarea reclamantului a declarat că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică i-a fost înmânată numai diferenţa de 1000 euro din preţul stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare, având în vedere că anterior îi fusese achitată cea mai mare parte din preţul terenului. Martora susţine că de fiecare dată suma reprezentând preţul imobilului i-a fost înmânată de reclamant.

La data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, dar şi atunci când s-a achitat cea mai mare parte a preţului, respectiv suma de 34.000 euro, părţile nu erau căsătorite, lucru ce s-a întâmplat la data de 24.08.2007.

Deşi data încheierii contractului de credit de către SC C. SRL este apropiată celei în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, dar şi celor în care s-a făcut în cea mai mare parte plata preţului aşa cum a declarat martora audiată, prima instanţă a reţinut că reclamantul  nu a dovedit în speţă că suma de bani ce a făcut obiectul contractului de credit contractat de SC C. SRL a fost cea folosită pentru plata preţului.

În plus, s-a mai reţinut că la acea dată reclamantul a cunoscut faptul că temporar, respectiv timp de 7 ani, nu putea dobândi în proprietate imobile terenuri pe teritoriul României, asumându-şi consecinţele la data încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare, precum şi efectele pe care le-a produs acesta, respectiv dobândirea de către pârâtă în patrimoniul său a terenului cu titlu de bun propriu.

Reclamantul solicită prin cererea dedusă judecăţii, în principal constatarea dobândirii de către părţi sub durata căsătoriei a imobilelor teren în suprafaţă de 11.963 mp şi casă de locuit situate la adresa din Dumbrăviţa, în cote de contribuţie inegale.

În ceea ce priveşte imobilul teren, pe lângă argumentele de mai sus, prima instanţă a mai aratat că, deşi reclamantul a susţinut că este nelegală menţiunea din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare autentificat, potrivit căreia terenul este bunul propriu al pârâtei,  reclamantul nu a cerut desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare autentic, ce produce aceleaşi efecte şi în prezent. A se constata prin prezenta hotărâre judecătorească că terenul este bun comun al părţilor s-a reţinut că intră în contradicţie cu dispoziţiile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4253/28.12.2007,  la data încheierii căruia reclamantul se afla în perioada de interdicţie temporară privind cumpărarea de imobile terenuri situate pe teritoriul României.

Referitor la imobilul construcţie, s-a constatat că prin promisiunea de partaj din 2012 încheiată în faţa notarului public  prin convenţia părţilor s-a  instituit un drept de superficie asupra unei părţi din teren în favoarea reclamantului, drept care există şi în prezent, însă a cărui existenţă cu cele două componente ale sale (dreptul de proprietate supra construcţiei în cotă parte şi drept de folosinţă pe teren) nu s-a solicitat a se constata.

Astfel, s-a reţinut că prin actul autentificat sub nr. 3949/27.07.2012 părţile au convenit instituirea unui drept de superficie în favoarea reclamantului, respectiv de folosinţă asupra ternului. Ca atare, s-a reţinut că reclamantul a recunoscut în acest fel, pentru teren, calitatea de bun propriu al pârâtei, iar solicitarea de a se constata că acest bun este comun apare contradictorie manifestării de voinţă exprimată anterior promovării litigiului de către reclamant, atât prin contractul de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4253/28.12.2007, cât şi prin actul autentic de constituire a superficiei.

Or, reclamantul, în prezent, prin cererea dedusă judecăţii urmăreşte aducerea în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra  întregului imobil teren, dar şi a casei de locuit.

Nici cererea reclamantului formulată în subsidiar nu poate fi primită pentru aceleaşi argumente reţinute mai sus. În plus, se arată de către instanţă că suma de bani cu care s-a achiziţionat imobilul solicitată de reclamant să se constate că este bun comun, în cote inegale, nu mai există în prezent, câtă vreme a fost folosită pentru cumpărarea acelui bun imobil. Ca atare, aceasta nu poate constitui obiect al unui partaj de bunuri comune.

Pentru considerentele mai sus expuse a fost respinsă cererea principală.

Asupra cererii reconvenţionale:

Obiect al cererii incidentale îl constituie solicitarea pârâtei-reclamant de a se constata că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în cotă de ¾ părţi pârâta-reclamant şi cota de ¼ parte reclamantul-pârât, imobilul casă de locuit situată în Dumbrăviţa şi edificată pe terenul înscris în CF 50726 Dumbrăviţa, nr. cad. 50726, cu consecinţa atribuirii casei de locuit pârâtei-reclamant şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit.

S-a susţinut că imobilul construcţie a fost edificat după încheierea căsătoriei părţilor, iar în acest sens pârâta-reclamant a contractat un credit personal.

Însă, s-a reţinut că în speţă pârâta-reclamant nu a arătat modul prin care părţile au dobândit dreptul de proprietate asupra acestei construcţii şi nici nu s-a făcut dovada în acest sens, astfel că cererea formulată apare ca neîntemeiată. Nu se poate susţine că foşti soţi au dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit prin construire, fiindcă aceasta nu constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate.

 În cuprinsul înscrisului privind promisiunea de partaj s-a făcut referire la existenţa unui certificat de urbanism, nr. 20/13.03.2010 emis de Primăria Comunei Dumbrăviţa. Depoziţia martorului Lupşe Călin Aurel (f. 274) nu este suficientă pentru a constata existenţa dreptului de proprietate al foştilor soţi asupra construcţiei casă de locuit.

Dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei se impunea a fi făcută cu atât  mai mult cu cât pârâta-reclamant a solicitat să se constate că acest imobil a fost dobândit de foştii soţi în perioada căsătoriei.

Pentru aceste considerente a fost respinsă cererea reconvenţională dedusă judecăţii.

Ca o consecinţă, au fost respinse şi cererile părţilor privind plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul T. P. P., care a solicitat admiterea apelului, în principal, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe apreciind că instanţa nu a cercetat fondul cauzei, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii reclamantului apelant aşa cum a fost formulată respectiv:

In principal:

I. să se constatate că părţile au dobândit sub durata căsătoriei în cote de 1/1 parte reclamantul şi cota 0 pârâta, următoarele bunuri :

a. - terenul situat în Dumbraviţa, în suprafaţă de 11963 mp înscris în CF 50727 cadastral 50727 şi CF 50726 cadastral 50726 , transcris din CF 1724 în cuantum de 172.000 ron

b. - casă de locuit cu terasă şi împrejmuire, în valoare de 129.000 lei

II. - să se dispună intabularea în cartea funciară asupra nr. cadastral 50.726 din CF 50.726 Dumbraviţa a construcţiei în natură casă de locuit, pe numele ambilor soţi

III. - să se dispună validarea promisiunii de partaj autentificată sub nr. 3949 din 27 iulie 2012 la BNP Corpadea Corina, Rakoczi Ferencz şi Mureşan G.ta, în sensul atribuirii către reclamant a construcţiei în natură casă de locuit edificată pe teren înscris în CF 50726 cadastral 50726 în suprafaţă de 382 mp şi teren aferent în suprafaţă de 11581 mp înscris în CF 50727 cadastral 50727, fără obligarea la sultă

IV. - să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra casei de locuit şi terenului aferent în suprafaţă de 11963 mp înscris în CF 50727 cadastral 5072TşTCF30726 cadastral 50726 , transcris din CF 1724 Dumbraviţa

In subsidiar solicită; în locul petitului nr. I-a :

- să se constate că suma reprezentând preţul de achiziţie actual de circulaţie al terenului situat în Dumbraviţa, în suprafaţă de 11963 mp înscris în CF 50727 cadastral 50727 şi CF 50726 cadastral 50726, transcris din CF 1724 Dumbaraviţa în cuantum de 185.300 lei, reprezintă bun comun al părţilor, în cota de 1/1 reclamantul şi cota 0 pârâta;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 185300 ron reprezentând contravaloarea preţului de achiziţie actual de circulaţie al terenului situat în Dumbraviţa, în suprafaţă de 11.963 mp înscris în CF 50727 cadastral 50727 şi CF 50726 cadastral 50726 transcris din CF 1724 Dumbraviţa;

în locul petitului III

- să se dispună ieşirea din indiviziune a reclamantului faţă de pârâtă în ceea ce priveşte construcţia în natură casă de locuit prin atribuirea acesteia reclamantului, fără sultă

- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care se opune admiterii acţiunii.

În motivarea apelului, apelantul a învederat că referitor la primul petit formulat în apel, apreciază că în cauză poate fi reţinută situaţia necercetării fondului cauzei, prevăzută de art. 480 alin 1 si 3 NCPC , întrucât instanţa de fond prin dispozitivul hotărârii soluţionează fondul dreptului însă nu motivează hotărârea adoptată în privinţa unor capete de cere, soluţia din dispozitiv fiind una pur formală, în lipsa unei motivări care să o susţină.

Lecturând motivarea hotărârii atacate, se poate observa că instanţa se rezumă a motiva din cuprinsul petitului principal doar pc. 1 referitor la dobândirea de către cei doi foşti soţi a terenului şi casei de locuit, iar referitor la solicitarea de a *valida promisiunea de partaj încheiată între părţi, autentificată sub nr. 3949/27.07.2012, * instanţa nu motivează soluţia de respingere a cererii, dimpotrivă singura referite la această convenţie o face arătând că în cuprinsul ei părţile au instituit un drept de superficie în favoarea apelantului, existent şi în prezent deşi nu a fost investită cu o atare cerere iar înscrisul constituie şi o promisiune de partaj.

În condiţiile în care prin conţinutul acestui înscris, părţile au recunoscut că sub durata căsătoriei au dobândit imobilul constând în teren şi construcţie, imobile care fac obiectul prezentei acţiuni şi au convenit asupra modalităţii de partaj, opţional pentru părţi, în sensul că până la data de 15.04.2013 pârâta T. I.a R. poate opta pentru atribuirea în natură a terenului şi construcţiei edificate în localitatea Dumbraviţa, concomitent cu achitarea unei sulte reclamantului în cuantum de 100.000 de euro iar în lipsa acestei opţiuni, bunurile tranzacţionate, vor deveni proprietatea reclamantului în cota de 1/1 parte, apelantul apreciază că instanţa a interpretat şi greşit actul juridic dedus judecăţii , lipsindu-1 de conţinut şi voinţa părţilor. Instanţa a dat eficienţă în mod nejustificat şi fără a motiva această alegere, numai actelor notariale anterioare promisiunii de partaj, deşi şi acesta în egală măsura cu celelalte invocate de instanţă sunt încheiate în formă autentică şi exprimă voinţa părţilor.

Sub acest aspect apelantul apreciază că instanţa referitor la acest capăt de cerere, nu arată propriile convingeri care au stat la baza respingerii cererii formulată de apelant, probele care susţin soluţia adoptată, apreciind ca hotărârea atacată nu cuprinde în considerentele sale motivele de drept şi de fapt care au format convingerea instanţei pentru respingerea cererii şi nici motivele pentru care s-au înlăturat apărările contestatoarei referitoare la aspectele sesizate.

Curtea europeană, în jurisprudenţa sa, a arătat că dreptul la un proces echitabil garantat de art 6, paragraful 1 din Convenţie, include printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real ascultate adică în mod real examinate de către instanţa de fond . Art.6 din convenţie implică obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa , ceea ce instanţa nu a făcut în cadrul hotărâri adoptate .

Motivarea hotărârii are caracter esenţial, întrucât în baza acesteia părţile cunosc temeiurile care au format convingerea instanţei în sensul pronunţării soluţiei adoptate, în acelaşi timp motivarea permite realizarea controlului judiciar. Lipsa unei motivări a hotărârii atacate poate fi asimilată unei soluţionări a procesului fără a se intra în cercetarea fondului cauzei de natură să justifice casarea cu trimiterea spre rejudecare.

Referitor la petitul subsidiar formulat de apelant, în cererea adresată instanţei de fond, apreciază că şi în acesta situaţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 480 alin 1 şi 3 privind nemotivarea soluţiei de respingere a cererii . Deşi petitul subsidiar vizează un drept de creanţă al apelantului invocat în raport de sumele de bani investite în achiziţionarea terenului, instanţa de fond se limitează a arăta că „nici cererea reclamantului formulată în subsidiar nu poate fi primită pentru aceleaşi argumente reţinute mai sus”. Argumentele reţinute mai sus, de instanţa de fond, vizează motivarea interdicţiei apelantului de a dobândi un drept de proprietate asupra terenului în condiţiile în care la data achiziţionării acestuia, era cetăţean străin. Legea nu interzice apelantului să dobândească un drept de proprietate asupra construcţiilor şi nici dobândirea unui drept de creanţă. Prin urmare această cerere a reclamantului apelant arătată în petitul subsidiar a fost respinsă fără a fi motivată de instanţa de fond şi cu trimiterea greşită la motivarea petitului principal. De asemenea instanţa arată că suma de bani cu care s-a achiziţionat imobilul nu mai există motiv pentru care nu mai poate fi partajată. Această reţinere nu poate constituii o motivare şi excede noţiunii de drept de creanţă în condiţiile în care motivarea acestui drept a fost făcută în raport de investiţia sumelor de bani ale apelantului în achiziţia terenului care există în prezent şi este bunul propriu al intimatei.

Apelantul a solicitat a se constata că preţul pentru achiziţionarea terenului a fost achitat cu sume de bani dobândite exclusiv de apelant dar în timpul căsătoriei. Valoarea de înlocuire a sumei de bani o reprezintă bunul care figurează ca bun individual propriu al intimatei. Cota de investiţie a apelantului justifică creanţa pretinsă în condiţiile în care terenul rămâne ca bun propriu al intimatei în valorificarea excepţiei interdicţiei de dobândire legată de cetăţenia apelantul.

Este inadmisibil ca unul din foşti soţi să dobândească un bun imobil cu titlu de bun propriu din alte fonduri decât proprii ale soţului dobânditor, fiind o valoare de înlocuire a bunului dobândit sub durata căsătoriei, suma investită reprezintă în mod cert o creanţă a celuilalt soţ în întinderea dovedită.

In raport de aceste împrejurări apelantul apreciază că petitul principal este justificat şi solicită admiterea lui aşa cum a fost formulat.

In ceea ce priveşte petitul subsidiar, dacă instanţa trece peste cererile formulate, apelantul apreciază că hotărârea este netemeinică şi nelegală şi se impune schimbarea ei în parte în sensul admiterii cererilor apelantului.

Părţile au fost căsătorite din data de 24.08.2007 până în data de 30.05.2012, dată la care aceştia au divorţat conform certificatului de divorţ nr. 41B2/30.05.2012 emis de către Primăria Baia Mare. Sub durata căsătoriei din banii proprii ai reclamantului proveniţi dintr-un credit alocat firmei SC C. SRL, în care reclamantul era unic administrator, a fost achiziţionat, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4253 din data de 28.12.2007, terenul situat în Dumbrăviţa, în suprafaţă de 11.963 mp înscris în CF 50727 cadastral 50727 şi CF 50726, cadastral 50726 transcrise din CF 1724. La momentul achiziţionării terenului, reclamantul era cetăţean străin, astfel că acesta a fost achiziţionat pe numele pârâtei.

Potrivit art. 30 din codul familiei în vigoare la data achiziţionării terenului, „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii, bunuri comune ale soţilor, orice convenţie contrară fiind nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită”. Împrejurarea că reclamantul nu putea să dobândească în proprietate terenuri la acel moment, nu schimbă natura juridică a bunului şi nu-1 transformă din bun comun în bun propriu. Prin urmare, menţiunea din contract că bunul este bun propriu al pârâtei este nelegală. Bunul nu se încadrează în excepţiile prevăzute la art. 31 cod familiei astfel că instanţa poate constata caracterul de bun comun al acestuia nefiind necesara atacarea actului contestat sub acest aspect. Caracterul bunului este dat de dispoziţiile legii şi nu de părţi, excepţia nulităţii fiind invocată încă în faţa instanţei de fond.

Capetele de cerere formulate în petitul principal se justifică şi prin considerarea împrejurării că în contractul de vânzare cumpărare autentic şi în cartea funciară acest bun este înscris cu titlu de bun propriu, în considerarea cetăţeniei pe care reclamantul o avea la acel moment, cetăţenie care în accepţiunea apelantului nu poate schimba caracterul de bun comun al bunului.

Împrejurarea menţiunii calităţii de bun propriu din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4253 din data de 28.12.2007 a condus la invocarea dispoziţiilor art. 31 din codul familiei care arată excepţiile de la caracterul de bun comun a bunurilor dobândite sub durata căsătoriei.

Dobândirea terenului în litigiu, sub durata încheierii căsătoriei, coroborat cu împrejurarea că acesta nu poate fi încadrat în ipotezele stabilite de dispoziţiile art. 31 codul familiei, enunţate mai sus, respectiv în excepţiile arătate de art. 31, conduce cu necesitate în accepţiunea apelantului a cataloga bunul supus partajului ca fiind bun comun, aflat sub incidenţa art. 30 din codul familiei.

Acestea au fost considerentele pentru care apelantul a înţeles să invoce a fi incidente în cauză dispoziţiile art. 30 codul familiei . Dispoziţiile art. 31 din codul familiei a înţeles să le invoce ca excepţii de la regula potrivit căreia bunurile comune dobândite sub durata căsătoriei sunt bunuri comune, excepţii în care nu se încadrează bunul achiziţionat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4253 din data de 28.12.2007, astfel că menţiunea din acest act referitor la calitatea de bun propriu şi respectiv actul în sine este lovit de nulitate absolută neputând fi primită de către instanţa de judecată.

Referitor la posibilitatea reclamantului ca cetăţean străin de a dobândi în proprietate terenuri, apelantul menţionează că reglementarea legală în materia dreptului de proprietate al străinilor asupra terenurilor o reprezintă art. 44 alin. 2 din Constituţie, care stabileşte că: „Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care R. este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală". Din prevederile respectivului articol rezultă că dobândirea se poate face numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea europeană, sau în condiţiile rezultate din tratate internaţionale la care R. este parte;

Dobândirea se face pe bază de reciprocitate; Condiţiile dobândirii se vor stabili prin lege organică;

Pe lângă textul constituţional, alt act normativ ce prevede posibilitatea străinilor de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în R. este Legea nr. 247/2005, care prin art. 3 din Titlul X dispune că: „Cetăţenii străini şi apatrizii precum şi persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în R. în condiţiile prevăzute de legea  specială”.

Actele normative menţionate anterior sunt completate de Legea nr. 312/2005, prin care s-a reglementat dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini, apatrizi şi de către persoanele juridice străine. Astfel, incapacitatea cetăţenilor străini şi a apatrizilor de a dobândi acest drept a devenit relativă şi parţială.

Cetăţeanul unui stat membru (al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, astfel cum noţiunea de membru este definită de art. 2 lit. a din Lege), apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în R., precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru. Potrivit art. 3 din Lege, această primă categorie de persoane, poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români şi pentru persoanele juridice române. Legiuitorul foloseşte termenul general de terenuri, fără a preciza ce fel de terenuri, de unde la prima vedere s-ar putea aprecia că se referă la orice fel de terenuri, ceea ce nu corespunde realităţii, dat fiind că prevederile art. 5 din aceeaşi lege, sfera aplicării dispoziţiilor art. 3 sunt restrânse. Conform art. 5 persoanele din această categorie nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere decât la împlinirea unui termen de 7 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Prin urmare, înaintea expirării termenului de 7 ani, cetăţenii străini, apatrizii, persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate numai asupra terenurilor din intravilan. Este însă de observat că terenurile din intravilan pot fi terenuri pentru construcţii, aferente localităţilor urbane şi rurale, pe care sunt amplasate construcţii sau amenajări, dar în intravilan pot fi şi terenuri agricole şi forestiere. Astfel, înaintea împlinirii termenului de 7 ani, persoanele din această categorie pot dobândi în intravilan numai terenuri pentru construcţii.

Este de observat că nu s-a prevăzut condiţia ca persoanele din această categorie să aibă domiciliul sau reşedinţa în R., această condiţie fiind prevăzută pentru alte categorii de persoane. Pe de altă parte, nu s-a mai prevăzut condiţia reciprocităţii, prevăzută de art. 44 alin. 2 din Constituţie, deşi, printr-o lege organică, nu se poate contraveni dispoziţiilor de ordin constituţional. Cu toate acestea, până la eventuala constatare a neconstituţionalităţii a acestui text legal, el va continua să se aplice

Totuşi, prin aderarea României la Uniunea Europeană, condiţia reciprocităţii poate fi considerată ca îndeplinită, R. devenind parte la reglementările comunitare. Prin aderare, S.R. şi-a asumat obligaţia de a aplica dispoziţiile tuturor tratatelor, inclusiv ale tratatelor originare, cum ar fi Tratatul de la Paris din 1951 ori Tratatul de la Romadinl957.

In raport de aceste împrejurări, soluţia instanţei de fond este greşită în sensul că în raport de dispoziţiile art. 3 din Legea 312 din 10.11.2005, cetăţeanul unui stat membru cu domiciliul într-un alt stat membru, sau în R., poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români. Aşadar chiar dacă în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare se face menţiunea că terenul nu intră în proprietatea soţului, cetăţean străin, la momentul respectiv, după aderarea României la Uniunea Europeana, interdicţia nu mai există. Reclamantul este cetăţean suedez, cu domiciliul în Suedia şi reşedinţa în R. iar Suedia este membră a Uniunii Europene.

Pe de altă parte, interdicţia de dobândire a terenurilor este pe o perioadă de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeana şi vizează doar anumite terenuri, fiind exceptate cele din intravilan, pe care sunt amplasate construcţii, astfel că instanţa trebuia sa observe că potrivit certificatului fiscal, din terenul în litigiu, în intravilan este menţionată o suprafaţă de 1000 mp, din care 500 este ocupat cu construcţii, fiind înscris în CF 50726 Dumbrăviţa ca necesar în vederea folosinţei locuinţei, suprafaţa de 382 mp.

În consecinţă indiferent de opinia la care se opreşte instanţa de apel, hotărârea instanţei de fond este dată prin aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare interdicţia de dobândire a terenului a cetăţeanului străin, prin raportate la întinderea terenului dobândit de cei doi soţi în proprietate şi afectaţiunea acestuia.

Apelantul apreciază că sub aspectul cererii privind validarea convenţiei de partaj hotărârea instanţei de fond este greşită întrucât instanţa se raportează la momentul încheierii ei şi nu la cel la care aceasta îşi poate produce efectele.

Instanţa de fond motivează respingerea cererii prin prisma încheierii convenţiei de partaj însă aceasta nu transferă dreptul de proprietate părţilor la momentul încheierii ei, a fost încheiată sub condiţie astfel că în opinia noastră doar la data validării acesteia trebuie îndeplinite condiţiile privind expirarea perioadei de interdicţie în ceea ce îl priveşte pe reclamantul apelant iar la momentul validării promisiunii de partaj interdicţia reclamantului de a dobândi terenuri a expirat, astfel că acesta poate dobândi în proprietate terenurile obiect al promisiunii de partaj.

Referitor la construcţia în litigiu, instanţa nu motivează respingerea cererii reclamantului cu privire la construcţie. Motivează respingerea cererii pârâtei în sensul că nu a arătat modul în care a fost dobândită şi nici nu s-a dovedit dobândirea în considerarea împrejurării că, construirea nu este un mod de dobândire a dreptului.

Apelantul mai arată că instanţa a omis a avea în vedere că nu s-a contestat de către părţi edificarea construcţiei de către cei doi de soţi pe terenul situat în Dumbrăviţa, afirmativ pe terenul unuia dintre ei, respectiv al pârâtei. In raport strict de situaţia tabulară a terenului dar şi de împrejurarea că edificarea s-a realizat sub durata căsătoriei, cu consimţământul soţului proprietar al terenului, nefiind negat caracterul de bun comun al părţilor asupra acestui bun, apelantul apreciază că şi acesta intra sub incidenţa art. 30 din codul familiei, fiind bun comun. Doctrina a statuat că în această situaţie nu devine aplicabilă regula accesiunii, soţul proprietar al terenului nu dobândeşte construcţia prin accesiune imobiliara, ca bun propriu, cu obligaţia de a despăgubi pe celălalt soţ ci între aceştia se stabilesc alte raporturi juridice în care soţul constructor dobândeşte, ca superficiar, dreptul de folosinţă asupra terenului şi dreptul de proprietate comuna devălmaşă asupra clădirii.

Dacă avem în vedere susţinerile reclamantului precum şi împrejurarea potrivit căreia, achiziţionarea terenului asupra căruia s-a edificat construcţia, s-a realizat sub durata căsătoriei şi astfel regimul acestuia este de bun comun, indiferent de soţul pe numele căruia s-a achiziţionat şi titlul dat acestei achiziţii, ne aflam în situaţia în care construcţia edificată cu acordul ambilor soţi are regimul de bun comun, ambii având un drept de proprietate, în cotele stabilite în funcţie de contribuţia fiecăruia.

Soluţia instanţei referitor la edificarea construcţiei este neîntemeiată în condiţiile în care construcţia există, a fost dovedită a fi edificată de cei doi soţi, pe terenul unuia dintre ei, nimic nu împiedică instanţa să constate un drept al părţilor .

Referitor la cota de contribuţie a părţilor asupra bunurilor comune dobândite sub durata căsătoriei, legea instituie o prezumţie a egalităţii cotelor soţilor care însă nu este absolută, puţind fi răsturnată de probele administrate în cauză. Cota cuvenită fiecărui soţ, aceasta se determină conform aportului adus la achiziţionarea bunurilor, aport ce se poate dovedi prin orice mijloc de probă, indiferent de menţiunea de pe actul de achiziţie.

Cuantumul cotei nu influenţează calitatea de bun comun sau nu a bunului.

La achiziţionarea terenului şi edificarea construcţiei, pârâta nu a avut nicio contribuţie financiară, motiv pentru care apelantul a înţeles să invoce calitatea de bun comun însă cota de contribuţie fiind de 1/1 a reclamantului.

Prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat în petitele II şi IV din cererea principală, intabularea pe numele reclamantului a casei şi terenului supus partajului urmare a constatării calităţii de bun comun a celor doua imobile (petitul I) urmată de validarea promisiunii de partaj realizate de părţi în fata Notarului Public (petitul III). Nu există contradicţie între petite în accepţiunea apelantului întrucât constatarea calităţii de bun comun a celor două imobile în cota zero pârâta, este susţinută juridic de validarea promisiunii de partaj realizate de părţi în faţa Notarului Public, fără sultă către pârâtă, urmată de înscrierea în CF asupra ambelor bunuri a dreptului reclamantului.

In cuprinsul promisiunii de partaj, autentificată sub nr. 3949/27.07.2012, părţile au recunoscut că sub durata căsătoriei au dobândit imobilul constând în teren şi construcţie, imobile care fac obiectul prezentei acţiuni. Părţile au convenit ca modalitatea de partaj asupra acestor bunuri să se realizeze opţional pentru părţi, în sensul că până la data de 15.04.2013 pârâta T. I.a R. poate opta pentru atribuirea în natură a terenului si construcţiei edificate în localitatea Dumbrvita, concomitent cu achitarea unei sulte reclamantului în cuantum de 100.000 de euro iar în lipsa acestei opţiuni, bunurile tranzacţionate, vor deveni proprietatea reclamantului în cota de 1/1 parte.

Reclamantul urmare a cestei convenţii a notificat-o pe pârâta somând-o să-şi exprime un punct de vede cu privire la varianta de partaj convenită însă aceasta nu s-a prezentat astfel că la data de 7.06.2013, notarul public certifică lipsa acesteia în vederea exprimării opţiunii de partaj. Lipsa acesteia coroborată cu poziţia procesuală, justifică cererea reclamantului de de atribuire a imobilelor supuse partajului, acestuia, în cotă de 1/1 parte, fără sultă conform înţelegerii părţilor, înţelegere autentificată de notar .

Apelantul apreciază că această variantă de partaj convenită de părţi, realizată printr-un înscris autentic, sub aspectul consimţământului dat, chiar dacă nu a fost recunoscută de pârâta, nu a fost invocat nici un fel de viciu de consimţământ care să conducă la anularea convenţiei sau ineficienta acesteia şi nici nu s-a cerut în mod expres anularea acesteia.

Pe de altă parte, această convenţie dincolo de recunoaşterile părţilor referitoare la modalitatea de partaj, în ceea ce priveşte acordarea sultei către reclamant dacă bunurile rămân pârâtei sau lipsa sultei către pârâtă dacă bunurile rămân reclamantului, este o recunoaştere a contribuţiei exclusive a reclamantului la achiziţionarea şi edificarea bunurilor supuse partajului. Opţiunea pârâtei de achita sulta de 100.000 de euro în situaţia în care doreşte preluarea bunurilor sau acordul ei de a prelua reclamantul bunurile fără plata unei sulte este inexplicabilă în alt context decât cel invocat de reclamant privind contribuţia acestuia exclusivă la dobândirea lor. Această susţinere îşi găseşte suport probator şi în probele administrate în cauză din care rezultă contribuţia exclusivă la achitarea preţului terenului din fonduri băneşti ridicate de reclamant din societatea Carnival SRL în care era administrator unic .

Astfel, din evidenţa contabilă a societăţii invocate mai sus, reclamantul a ridicat suma totală de 150.000 de lei, în perioada cuprinsă între 8.06.2007- 26.06.20107 . Antecontractul de vânzarea cumpărare privitor la achiziţionarea terenului s-a semnat în data de 8.06.2007 când s-a achitat prima tranşă din preţ respectiv suma de 9800 lei, echivalentul a 3000 de euro, conform menţiunii de pe versoul antecontractului. Această sumă a fost ridicată de către reclamant din societatea SC Carnival SRL la data de 8.06.2007, conform extrasului de cont depus pentru perioada 1.06. 2007-30.06.2007. Împrejurarea că suma de bani dată la data de 8.06.2007 precum şi cele achitate ulterior, în data de 20.06.2007 în cuantum de 30.000 de euro şi 30.07.2007 a fost dată de reclamant este confirmată de fiica promitentului vânzător, audiată în calitate de martor care a afirmat că banii ce reprezentau preţul terenului, i-au fost daţi personal de către reclamant. Aceasta susţinere este confirmată şi de conduita reclamantului care zilnic a extras suma maximă de bani ce putea fi ridicată conform normelor bancare din creditul alocat societăţii care acoperă în întregime sumele de bani convenite de părţi prin antecontractul semnat. Apelantul apreciază că şi conduita procesuală a pârâtei în sensul că nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că a avut venituri, în ce cuantum şi aferente cărei perioade, şi dacă aceste venituri au fost alocate achiziţionării terenului şi edificării construcţiei, susţine teza invocată de reclamant.

In situaţia în care instanţa nu achiesează cererilor formulate în petitul principal, în totalitatea lor, apelantul apreciază că suma investită de către reclamant în achiziţionarea terenului are calitate de bun comun astfel că se impune ca acesta să fie despăgubit de pârâta care deţine pe numele său terenul, în cota de contribuţie dovedită de acesta, împrejurarea că preţul nu a fost achitat printr-o prestaţie unică nu are relevanţă, nici împrejurarea că în actul autentic este menţionată o sumă mai mică, decât pentru care s-a realizat vânzarea, consecinţe existând doar în plan fiscal. Achitarea preţului produce efecte numai de la data întocmirii actului autentic, dată la care părţile erau căsătorite.

In concordantă cu aceste reţineri dar şi cele care dovedesc sumele de bani achitate de reclamantul apelant, apelantul apreciază că dreptul de creanţă este clar dovedit şi instanţa nu trebuia să-1 respingă.

Partajarea construcţiei şi atribuirea terenului aferent acesteia precum şi înscrierea în cartea funciară a dreptului dobândit se impune ca urmare a sistării indiviziunii dintre părţi dacă instanţa nu validează promisiunea de partaj semnată de părţi. Potrivit promisiunii de partaj, autentificată în faţa notarului public, părţile au înţeles să constituie un drept de superficie asupra terenului aferent construcţiei edificate de cei doi soţi sub durata căsătoriei în favoarea reclamantului, acesta fiind înscris în cartea funciară, motiv pentru care apelantul solicită atribuirea construcţiei reclamantului şi înscrierea în cartea funciară a acestui drept pe numele reclamantului.

Atribuirea casei de locuit edificată de cei doi soţi o solicită a fi realizată către reclamant, în considerarea contribuţiei exclusive a acestuia la construirea ei, fără sultă către pârâtă.

Apelantul solicită a se avea în vedere recunoaşterile pârâtei intimate din cuprinsul cererii reconvenţională formulată, în sensul de „a constata că părţile au dobândit sub durata căsătoriei şi imobilul în natură casă de locuit situată în Dumbrăviţa”, însă cu aprecierea cotelor de contribuţie invocate de reclamantul apelant, respingând restul apărărilor şi cererilor, motivat de împrejurarea că pârâta nu a dovedit cu nici un mijloc de probă că a deţinut la data achiziţionării bunurilor, sume de bani care să le fi investit în acestea şi nici în prezent nu deţine sume de bani întrucât nu a putut onora obligaţia stabilită de instanţă în sarcina acesteia de a achita contravaloarea expertizelor încuviinţate în limita cotei prezumate de proprietate. Pe de altă parte, pârâta a convenit o modalitate de partaj referitoare la aceste bunuri cu pârâtul, semnată în faţa notarului public, promisiune pe care nu a combătut-o cu nici un mijloc de probă şi nici nu a solicitat anularea acesteia, astfel apelantul apreciază ca fiind îndeplinite condiţiile validării ei, pârâta este ţinută de această promisiune.

Intimata C. I.A.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Intimata consideră soluţia instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, sens în care apelul declarat în cauză de către T. P. P. este nefondat.

Cu privire la primul capăt de cerere din apel privind anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, motivarea acestui petit principal în apel se structurează în jurul ipotezei ca instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat cu privire la toate capetele de cerere.

In opinia intimatei, dacă se discută despre capete de cerere pe care instanţa nu s-a pronunţat, soluţia juridică era de solicitare a completării hotărârii, cerere care se putea face în termenul prevăzut pentru calea de atac.

Potrivit art. 445 NCPC, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului, sens în care, în măsura în care instanţa de control judiciar va interpreta cererea apelantului de trimitere a cauzei spre rejudecare ca fiind făcută cu scopul completării hotărârii, intimata solicită respingerea apelului ca inadmisibil în această manieră.

In opinia intimatei, prin raportare la modul în care a fost redactat dispozitivul hotărârii în sensul respingerii acţiunii civile formulate de apelant, instanţa a acoperit toate capetele de cerere.

In ce priveşte poziţia procesuala a apelantului în sensul invocării nemotivării hotărârii instanţei de fond cu privire la anumite capete de cerere, aspect care ar echivala cu o necercetare a fondului, intimata consideră apelul ca fiind nefondat.

Instanţa de fond a cercetat susţinerile părţilor şi probele administrate.

Considerentele hotărârii sunt ample şi analizează întreaga stare de fapt dedusă judecăţii prin raportare atât la înscrisurile depuse în probaţiune cât şi la probele testimoniale administrate în cauză.

Concluziile instanţei de fond sunt fundamentate şi motivate temeinic atât în drept cât şi în fapt, aspect care a dus la soluţia pronunţată în cauză.

Aspectele invocate în cauză de apelant, în sensul că instanţa nu a motivat efectiv un anumit capăt de cerere, nu sunt justificate, având în vedere faptul că prin motivarea făcută de instanţă s-au acoperit toate capetele de cerere formulate prin acţiunea introductivă.

Faptul că instanţa de fond a înţeles că în dispozitivul hotărârii s-a dispus respingerea acţiunii introductive fără a mai enumera toate petitele acţiunii reprezintă decizia completului de judecată şi nu poate fi interpretată ca o nemotivare sau necercetare a fondului.

In aceasta ordine de idei, intimata consideră că instanţa de fond a fost foarte clară şi explicită în motivare, decizia acesteia fiind pe deplin întemeiată.

Sub aspectul petitului secundar al apelului, prin raportare la probaţiunea administrată în cauză, intimata consideră că se impune respingerea apelului ca nefondat.

Aşa cum în mod corect reţine instanţa de fond, părţile s-au căsătorit în data de 24.08.2007.

La momentul căsătoriei, având în vedere ca reclamantul era cetăţean suedez, iar R. a aderat la Uniunea Europeana în luna ianuarie 2007, acesta nu putea dobândi în proprietate terenuri pe teritoriul României, interdicţia întinzându-se în timp până în luna ianuarie a anului 2014.

Astfel, la momentul achiziţionării terenului în litigiu, respectiv 28.12.2007, reclamantul era conştient de faptul că nu poate deveni proprietar asupra imobilului, planând interdicţia impusa de legiuitor.

De altfel, acest aspect a fost recunoscut de reclamant şi menţionat în chiar contractul autentic de vânzare cumpărare a imobilului, iar achiziţionarea bunului în nume propriu, ca unic proprietar de către pârâtă, a fost o hotărâre respectată chiar de către reclamant prin aceea că nu a mai făcut niciodată demersuri pentru anularea contractului de vânzare cumpărare.

Mai mult, în anul 2012, s-a constituit un drept de superficie asupra terenului şi în favoarea reclamantului, acesta practic recunoscând calitatea de unic proprietar a pârâtei asupra terenului.

In această ordine de idei, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că în prezent, contractul autentic de vânzare cumpărare produce efecte depline sens în care terenul în litigiu este bun propriu al pârâtei şi nu poate face obiectul partajului.

Raportat la acest aspect, orice alt petit formulat de reclamant şi care are ca finalitate partajarea bunului sau ieşirea din indiviziune cu privire la teren, este evident nefondat şi se impune a fi respins.

Părţile au fost căsătorite începând cu data de 24.08.2007 şi până la data de 31.05.2012, când desfacerea căsătoriei a intervenit de comun acord conform certificatului de divorţ nr. 4382/30.05.2012 emis de Primăria Municipiului Baia Mare.

Anterior încheierii căsătoriei, respectiv în cursul lunii mai a anului 2007, pârâta-reclamantă reconvenţional s-a hotărât să achiziţioneze un teren în localitatea Unguraş, pentru a construi o casă de vacanţă în viitor.

In acest sens, aceasta a luat legătura cu numitul F.A. cu care s-au înţeles pentru un imobil în suprafaţă de 1 ha şi 1963 mp situat în localitatea Unguraş, având vecinii la N-P.A., E-Drum, S-AR. I. şi V-B.M..

Întrucât la acel moment imobilul era proprietate extratabulară, fiind reconstituit foştilor proprietari în baza Legii 18/1991, nu a fost posibilă încheierea unui contract de vânzare cumpărare în formă autentică astfel că părţile au încheiat o promisiune de vânzare cumpărare, urmând ca vânzătorul să facă demersuri pentru identificare terenului şi intabularea acestuia, iar când documentele vor fi finalizate, să procedeze la încheierea actului de vânzare cumpărare în formă autentică.

De asemenea, la momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare pârâta-reclamantă reconvenţional a achitat suma de 1000 de euro, iar diferenţa urma să fie achitată în 3 tranşe, respectiv 3000 euro până la data de 08.06.2007, 30.000 euro până la data de 18.06.2007, iar diferenţa de 1000 de euro până cel târziu la data de 30.07.2007.

Pârâta- reclamantă reconvenţional a achitat integral sumele de bani, până la termenul stabilit în antecontract.

Intimata menţionează faptul că aşa cum reiese din probaţiunea administrată în cauză, în perioada menţionată mai sus, pârâta şi reclamantul erau prieteni, având o relaţie apropiată care ulterior a fost oficializată prin încheierea căsătoriei.

In raport de acest aspect, reclamantul a însoţit-o pe pârâtă la momentul achitării tranşelor stabilite prin promisiunea de vânzare cumpărare, cu atât mai mult cu cât era vorba de plata în numerar a unor sume foarte mari, iar pârâta se temea să meargă singură pentru a se întâlni cu promitentul vânzător.

Având in vedere dificultăţile întâmpinate la OCPI M., din motive obiective, de ordin administrativ, documentaţia cadastrală nu a fost finalizată la data de 30.07.2007, astfel încât semnarea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică s-a făcut la data de 28.12.2007.

Ţinând cont că atât antecontractul de vânzare cumpărare cât şi plata preţului aferent imobilului s-a făcut înainte de încheierea căsătoriei, în mod corect pârâta-reclamantă reconvenţional a devenit unic proprietar pe imobilul în natură teren, identificat în prezent în CF 50727 şi respectiv CF 50726 (imobil pe care se află construcţia).

In acest sens, la OCPI s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei-reclamante reconvenţional asupra imobilului în natură teren, cu titlu de bun propriu în cotă de 1/1 parte.

Deşi bunul a fost dobândit sub durata căsătoriei, acesta nu constituie bun comun al părţilor, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 30 codul familiei, ci dimpotrivă constituie bun propriu al pârâtei — reclamante reconvenţionale, fiind incidente dispoziţiile art. 31 lit. f Codul familiei.

Banii cu care a fost achiziţionat terenul în litigiu au fost banii pârâtei-reclamante reconvenţional, bunul său propriu, preţul terenului fiind achitat anterior căsătoriei din banii acesteia.

Fata de acest aspect, orice pretenţie a reclamantului-pârât reconvenţional cu privire la acest imobil este neîntemeiată şi nesusţinută de probe, având în vedere că la data achitării ultimei tranşe de bani pentru cumpărarea imobilului, respectiv 30.07.2007, părţile nu erau căsătorite, căsătoria intervenind la data de 24.08.2007.

In raport de aceste aspecte, toate petitele formulate prin acţiune şi care vizează ca finalitate obţinerea dreptului de proprietate asupra terenului şi intabularea acestui drept pe numele reclamantului-pârât reconvenţional sunt neîntemeiate.

Analizând apelul cu care a fost investit prin raportare la normele juridice incidente şi la probele administrate, Tribunalul reţine următoarele:

Părţile s-au căsători la data de 24 august 2007 şi au divorţat la data de 30 mai 2018, conform certificatului de divorţ nr. 4382 (f. 17).

La data de 28 decembrie 2007 reclamanta a cumpărat imobilul teren în suprafaţă de 11.963 mp, înscris în CF 1724 Dumbrăviţa sub cadastral 3490, conform contractului de vânzare autentificat la aceeaşi dată de BNP Vladimir Mircea P. sub nr. 4253 (f. 14-16 d.f.). Pe acest teren, părţile au edificat ulterior, în timpul căsătoriei, o construcţie. La data de 27 iulie 2012 părţile au încheiat o promisiune de partaj şi act de constituire a unui drept de superficie, prin care s-a stabilit că dacă până la data de 15.04.2013 intimata îşi exercită opţiunea de a i se atribui terenul şi construcţia, atunci aceasta va achita apelantului suma de 100.000 euro, iar în caz contrar cele două bunuri vor fi atribuite apelantului, fără sultă. Totodată, s-a constituit în favoarea apelantului un drept de superficie pe terenul în suprafaţă de 382 mp, înscris în CF 50726 Dumbrăviţa, cadastral 50276, provenit din dezlipirea CF 1724 Dumbrăviţa, teren aferent construcţiei.

Prin cererea adresată primei instanţe la data de 10 iulie 2014, apelantul a solicitat:

-în principal:

1.  să se constate că părţile au dobândit sub durata căsătoriei, în cotă de 1/1pentru reclamant şi 0 pentru pârâtă următoarele imobile:

- teren situat în Dumrăviţa  în suprafaţă de 11.963 mp înscris în CF 50727 nr. cad. 50727 şi CF 50726 nr. cad. 50726, transcris din CF 1724 în valoare de 172.000 lei,

-casă de locuit cu terasă şi împrejmuire situată în comuna Dumbrăviţa, în valoare de 129.000 lei,

2. să se  dispună întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcţiei pe numele ambilor soţi având în vedere că a fost dobândită sub durata căsătoriei,

3. să se dispună validarea promisiunii de partaj încheiată între părţi autentificată sub nr. 3949/27.07.2012 de BNP Corpadea Corina, Rakoczi Ferencz şi Mureşan G.ta, în sensul atribuirii către reclamant a construcţiei casă de locuit edificată pe terenul înscris în CF 50726 nr. cad. 50726 în suprafaţă de 382 mp şi teren aferent în suprafaţă de 11581mp înscris în CF 50727 nr. cad. 50727, fără obligarea la sultă,

4. să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra casei de locuit şi terenului identificat mai sus,

-în subsidiar, reclamantul a  solicitat:

1. să se constate că suma reprezentând preţul de achiziţie actual de circulaţie al terenului situat în Dumbrăviţa în suprafaţă de 11963 mp înscris în CF 50727 nr. cad. 50727 şi CF 50726 nr. cad. 50726, transcris din CF 1724, în cuantum de 172.000 lei reprezintă bun comun al părţilor, în cotă de 1/1 pentru reclamant şi cota 0 pentru pârâtă,

2. să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 172.000 lei  reprezentând preţul de achiziţie al terenului,

3. să se dispună ieşirea din indiviziune a părţilor şi atribuirea construcţiei reclamantului, fără plata vreunei sulte.

La data de 25 februarie 2015 intimata a formulat cerere reconvenţională, solicitând să se constate că pe durata căsătoriei a fost edificată construcţia de pe terenul înscris în CF 50726 Dumbrăviţa, în cotă de ¾ parte aceasta şi cotă de ¼ parte intimatul; să-i fie atribuită construcţia cu obligarea sa la plata unei sulte şi să se dispună intabularea.

Prin sentinţa civilă nr. 10328/2017 prima instanţă a respins atât cererea principală cât şi cererea reconvenţională, reţinând, în esenţă, că terenul este proprietatea exclusivă a pârâtei intimate şi că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamantul, solicitând, în principal anularea şi trimiterea spre rejudecare şi, în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

A.Cu privire la anularea cererii

Sub acest aspect, apelantul a invocat faptul că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului întrucât nu a motivat decât soluţia aferentă primului capăt de cerere, fără a se pronunţa pe validarea promisiunii de partaj şi nu a motivat adecvat restul petitelor.

Apelul este, sub acest aspect, neîntemeiat.

Cu titlu preliminar, Tribunalul subliniază că în dezvoltarea motivelor relative la acest aspect apelanta a antamat atât chestiuni de nelegalitate cât şi de netemeinicie, invocând, pe de-o parte, argumente relative la încălcarea dispoziţiilor legale în materie de motivare a hotărâri judecătoreşti, şi, pe de altă parte, criticând raţionamentul judecătorului.

Conform art. 425 alin. 1 lit. b C. proc. civ. ,,Hotărârea va cuprinde: …considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”. Raportând această normă la dispoziţiile art. 480 C. proc. civ. Tribunalul reţine, mai întâi, faptul că pentru deficienţe relative la motivare nu se poate dispune anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare decât în ipoteze cu totul excepţionale. Astfel, conform art. 480 alin. 3 C. proc. civ. trimiterea spre rejudecare poate avea loc atunci când ,,… prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului…”. Ipoteza normei este cea în care prima instanţă a soluţionat cauza în baza unei excepţii procesuale cu efect peremptoriu, fără a analiza în vreun fel raportul juridic dedus judecăţii. În mod cu totul excepţional, s-ar putea aprecia că echivalează cu lipsa unei judecări a fondului şi situaţia în care prima instanţă nu motivează deloc hotărârea pronunţată, respectiv nu expune în nici un fel raţionamentul care stă la baza soluţiei adoptate. Într-o atare ipoteză, lipsa totală a expunerii raţionamentului judecătorului nu permite concluzia că acesta ar fi analizat efectiv fondul. În toate celelalte situaţii în care există o deficienţă sub aspectul motivării, soluţia care poate fi adoptată în apel este cea a anulării cu reţinere, conform art. 480 alin. ultim C. proc. civ..

Transpunând considerentele la prezenta cauză, este imposibilă reţinerea incidenţei art. 480 alin. 3 C. proc. civ., prima instanţă expunând argumentele care au determinat-o să pronunţe hotărârea. Astfel, în ceea ce priveşte ,,validarea promisiunii de partaj”, atâta timp cât instanţa a reţinut că imobilul teren este bun propriu al pârâtei, iar asupra construcţiei nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, în mod evident nu puteau partaja cele două bunuri şi să procedeze în sensul celor solicitate, neexistând un bun în coproprietate (sub acest aspect, instanţa a reţinut în mod expres faptul că interdicţia prevăzută de legea 312/2015 era incidentă şi la data încheierii promisiunii de partaj). Totodată, reţinerea instanţei că elementele care împiedică constatarea coproprietăţii cu privire la bun, constituie impedimente şi în constatarea dreptului de creanţă sau faptul că nu se poate dispune partajarea acesteia sumei de bani întrucât nu mai există, valorează, de asemenea, o motivare adecvată a petitelor subsidiare. Corectitudinea acestor argumente constituie o chestiune de fond, nu de la legalitate a hotărârii. În fine, instanţa a explicat de ce, în aprecierea acesteia, imobilul construcţie nu poate fi avut în vedere.

Aşa fiind, Tribunalul reţine că apelul este, sub acest aspect, neîntemeiat.

B.Relativ la temeinicia hotărârii

În cele ce urmează, Tribunalul va analiza fiecare dintre petitele cererii, urmând a constata că, în parte, aceasta este întemeiată. 

1.Cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului

Reclamantul solicită să se constate că acesta a dobândit dreptul de ,,coproprietate” în cotă de 1/1 asupra terenului, ca urmare a faptului că a contribuit exclusiv la dobândirea bunului, invocând, în acest sens, un credit contractat în numele societăţii comerciale a cărui administrator este.

Ca un aspect preliminar, se impune a fi subliniat faptul că existenţa stării de coproprietate presupune prin esenţă deţinerea unei cote de drept cu privire la acelaşi bun de către mai multe persoane. Fie bunul este bun propriu, caz în care nu se mai pune problema coproprietăţii, fie bunul este în coproprietate, ipoteză în care nu se poate reţine o cotă de 1/1 în favoarea unuia dintre coproprietari, o cotă de 1/1 şi coproprietatea excluzându-se reciproc.

Pe urmă, însuşindu-şi integral argumentele primei instanţe, pe care le apreciază ca legale şi temeinice, Tribunalul reţine că în conformitate cu contractul de vânzare autentificat la data de 28 decembrie 2007 de BNP Vladimir Mircea P. sub nr. 4253, bunul este proprietatea exclusivă a intimatei, consemnându-se în mod expres că apelantul nu poate deţine o cotă de drept, fiind cetăţean străin (f. 14-16 d.f.). Or, atâta timp cât această dispoziţie nu a fost anulată sau declarată ineficace în alt mod, produce pe deplin efecte, atât faţă de părţi, cât şi faţă de terţi. Drept urmare, instanţa nu poate reţine o stare de fapt contrară titlului atâta timp cât valabilitatea sau eficacitatea acestuia nu a fost cu succes contestată. Faptul că apelantul nu a fost parte în titlu este complet lipsit de relevanţă, cererea de anulare putând fi formulată nu doar  de părţi, ci şi de terţii interesaţi. În plus, este de remarcat că, pe de-o parte reclamantul se prevalează de titlu că sursă a legitimităţi dreptului său, iar, pe de altă parte, contestă menţiunile acestuia.

De altfel, în acord cu prima instanţă, la data încheierii convenţiei apelantul reclamant nu putea deţine în proprietate un asemenea bun. Astfel, art. 4 din Legea nr. 312/2005 prevede că ,,Cetăţeanul unui stat membru nerezident în R., apatridul nerezident în R. cu domiciliul într-un stat membru, precum şi persoana juridică nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare, respectiv sedii secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană”, iar art. 5 alin. 1 din acelaşi act normativ statuează că ,,Cetăţeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în R., precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană”. Raportat la normele citate, cetăţenii  statelor membre puteau dobândi teren cu destinaţie agricolă cel mai devreme la împlinirea unui termen de 7 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, respectiv 1 ianuarie 2014. Sub acest aspect trebuie subliniat că incidenţa interdicţiei ante-menţionate se raportează la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului, iar nu la un moment ulterior, aşa cum sugerează apelantul. Or, conform contractului de vânzare prin intermediul căruia s-a transmis proprietatea asupra imobilului teren, acesta se afla în extravilanul satului Unguraş, ceea ce-l plasează sub domeniul de aplicare al interdicţiei. Mai mult, din punct de vedere al regimului dreptului de proprietate, dincolo de faptul că raportarea trebuie făcută, după cum s-a statuat deja, la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, nu se poate reţine nici existenţa construcţiei asupra acestuia, atâta timp cât edificată cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv în lipsa unei autorizaţii de construire. Existenţa edificatului poate fi recunoscută strict în raporturile dintre părţi, însă şi din atare perspectivă nu-i pot fi atribuite alte valenţe şi efecte juridice decât cele relative clarificarea raporturilor patrimoniale dintre acestea.

Tribunalul nu poate primi argumentul apelantului în sensul că raportarea nu ar trebui făcută la data cumpărării bunului, ci la data partajului. Atâta timp cât bunul a devenit proprietatea exclusivă a intimatei, nu se poate pune problema unui partaj cu privire la acesta, întrucât lipseşte însăşi premisa partajului, respectiv existenţa unui drept de coproprietate, iar nu a unei proprietăţi exclusive. Mai mult, interpretarea dată de apelant dispoziţiilor legale ar conduce la o veritabilă fraudă la lege, urmărind eludarea dispoziţiilor legale imperative şi golirea interdicţiei de conţinut. Totodată, Tribunalul reţine că art. 5 alin. 1 din Legea nr. 312/2015 constituie o veritabilă excepţie de la regimul comunităţii legale, prevăzut de art. 30 C. fam., interzicând dobândirea unor bunuri imobile teren în proprietate de către cetăţenii străini, inclusiv sub forma coparticipării la comunitatea legală. În contextul normei invocate, vor intra în comunitate legală numai acele bunuri a căror proprietate nu este interzisă cetăţenilor străini. Aşa fiind, indiferent de contribuţia pe care un cetăţean străin a avut-o la dobândirea unui bun în timpul comunităţii, nu i se poate reţine o cotă de coproprietate atâta timp cât bunul respectiv nu poate fi deţinut în proprietate de acesta.

Că apelantul a fost pe deplin conştient cu privire la acest aspect rezultă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, inclusiv din convenţia de constituire a dreptului de superficie, în condiţiile în care dacă reclamantul apelant era proprietar al terenului în cotă de 1/1 sau măcar în cotă parte nu se impunea constituirea unui atare dezmembrământ, proprietarul neputând fi în acelaşi timp şi titularul unui dezmembrământ cu privire la dreptul său.

Faţă de aceste considerente, Tribunalul apreciază că în mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că apelantul nu are un drept de proprietate cu privire la teren.

2.Cu privire la casa de locuit, terasă şi împrejmuire

Prima instanţă a reţinut că părţile nu au probat dobândirea dreptului de proprietate asupra casei de locuit, construirea nefiind un mod de dobândire a dreptului de proprietate.

Sub acest aspect, este de remarcat, mai întâi, faptul că ambele părţi recunosc construirea casei în timpul căsătoriei. Sub aspectul modului de dobândire a dreptului de proprietate, apelantul a invocat, prin precizările depuse în faţa primei instanţe la data de 14 iunie 2017, incidenţa superficie ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcţiei.

Potrivit art. 492 v. C. civ. orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut pe pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ pe cheltuiala sa, şi că sunt ale lui, până ce dovedeşte din contră. Norma citată instituie o prezumţie relativă în sensul că proprietatea asupra unei construcţii aparține proprietarului terenului. Fiind însă vorba de o prezumţie relativă, aceasta poate fi răsturnată făcându-se dovada că imobilul construcţie a fost edificat de o terţă persoană. Cu toate acestea, pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei şi să fie înlăturată posibilitatea invocării accesiuni imobiliare artificiale este necesar ca terţul constructor să edifice imobilul cu permisiunea proprietarului terenului, care să îi fi recunoscut un drept real de folosinţă asupra acestuia.

În cazul superficiei, instituţie nereglementată de vechea lege civilă, însă acceptată doctrinar şi jurisprudențial, proprietarul fondului transmitea beneficiarului, pe o durată limitată la existenţa construcţiei, dreptul de a folosi şi a culege fructele terenului (usus şi fructus) şi, în anumite limite, dreptul de a dispune de acesta (abusus). Totodată, pentru a fi deplină, completă sau perfectă, superficia presupune, pe lângă dreptul proprietarului de a folosi un imobil teren şi un drept de proprietate asupra construcţiei edificate pe acesta.

Relativ la prima condiţie instanţa apreciază că aceasta este îndeplinită. Astfel, prin convenţia autentificată la data de 27 iulie 2012, intimata a constituit în favoarea apelantului un drept de superficie asupra terenului în suprafaţă de 382 mp, înscris în CF 50726 sub cadastral 50726 (f. 12 d.f.), dezmembrământ înscris în cartea funciară (f. 21). Sub acest aspect, este de remarcat faptul că înscrisul ante-menţionat cuprinde în fapt două convenţii: o promisiune de partaj şi o convenţie de constituire a dreptului de superficie. Dacă prima dă naştere doar unei obligaţii de a face, cea din urmă a dat naştere unei obligaţii de a da, respectiv de a constitui şi transmite un dezmembrământ al dreptului de proprietate, fapt ce s-a şi materializat, conform extrasului de carte funciară. Totodată, este de remarcat faptul că art. 5 alin. 1 din Legea nr. 312/2015 nu instituie o interdicţie şi pentru dobândirea unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate ci doar pentru dobândirea proprietăţii. În plus, în aprecierea Tribunalului, în ceea ce priveşte constituirea dreptului de superficie, convenţia nu face decât să materializeze dispoziţiile art. 30 C. fam., prin intermediul acesteia părţile recunoscând natura de bun comun a construcţiei şi faptul că apelantul a construit alături de intimată, pe terenul proprietatea exclusivă a celei din urmă, cu acordul acesteia.

Cât priveşte cea de-a doua condiţie, Tribunalul apreciază că şi aceasta este îndeplinită. Astfel, construcţia fiind edificată în timpul căsătoriei, devin incidente prevederile art. 30 C. fam., care prevăd imperativ faptul că ,,Bunurile dobîndite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sînt, de la data dobîndirii lor, bunuri comune ale soţilor. Orice convenţie contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită”. Aşa fiind, atâta timp cât construcţia a fost edificată pe durata căsătoriei, nu există nicio interdicţie cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra acesteia de către reclamant, iar prin convenţia anterior amintită acestuia i s-a constituit un drept real asupra terenului, rezultă că acesta a dobândit o cotă de proprietate asupra construcţie.

În ceea ce priveşte cota de coproprietate, Tribunalul reţine faptul că veniturile realizate de soţi în timpul căsătoriei din activităţi profesionale constituie venituri comune. La fel şi cele rezultate din împrumuturi. În acest context, atâta timp cât intimata nu a probat că imobilul construcţie ar fi fost edificat din surse proprii, avute la data căsătoriei (deşi a afirmat acest lucru), iar reclamantul apelant nu a probat alte surse de venit decât cele rezultate din exploatarea societăţilor comerciale, se impune a fi avută în vedere o cotă egală, de ½, la dobândirea dreptului asupra construcției casă de locuit, a terasei şi a împrejmuirii. Faptul că apelantul a contract ulterior mai multe credite în numele societăţii Comerciale Carnival este lipsit de relevanţă atâta timp cât nu s-a probat că aceste sume au fost folosite efectiv în afara interesului societăţii şi având în vedere că, în măsura în care apelantul a folosit într-adevăr aceste sume în interes personal, acestea se impuneau a fi restituite societăţilor, titularul unei societăţi comercial putând dispune de capitalul acesteia numai în condiţiile limitativ prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă.

3.În ceea priveşte intabularea în cartea funciară a casei

Sub acest aspect, Tribunalul apreciază că cererea este neîntemeiată. În cazul dobândirii dreptului de proprietate prin construire, art. 37 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 prevede că ,,Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare eliberat de autoritatea L. emitentă a autorizaţiei de construire, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, precum şi a celorlalte dispoziţii legale în materie şi a unei documentaţii cadastrale”. Or, având în vedere că nu s-a făcut dovada edificării imobilului în temeiul unei autorizaţii de construire (fiind invocat doar un certificat de urbanism) şi nici a încheierii procesului-verbal de recepţie, rezultă că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a dispune înscrierea în cartea funciară a construcţiei.

4.Cu privire la validarea promisiunii de partaj

Apelantul a solicitat ,,validarea” promisiunii de partaj încheiate şi autentificate la data de 27 iulie 2012, în sensul atribuirii către acestuia a bunurilor ce compun masa partajabilă, fără obligare la sultă.

Acest capăt de cerere nu poate fi primit. Încheierea promisiunii de partaj a dat naştere, între părţi, la un raport juridic obligaţional, în conţinutul căruia intra obligaţia fiecărei părţi de a se prezenta ulterior la notar, în vederea încheierii convenţiei de partaj efectiv. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii devin incidente remediile prevăzute în caz de neexecutare de art. 1516 C. civ. Este adevărat că în conformitate cu scriptul de la fila 19 d.f. intimata nu s-a prezentat la notar la data la care a fost convocată, însă este de observat că pentru această ipoteză legiuitorul nu a recunoscut un remediu de natura celui solicitat de către apelant. Articolul 1.271 alin. 3 C. civ. prevede posibilitatea pronunţării unei hotărâri numai în cazul promisiunii de a contracta. Fiind vorba de un remediu excepţional, dispoziţia se impune a fi interpretată restrictiv, în sensul că este incidentă doar atunci când părţile s-au obligat prim promisiunea sinalagmatică să închei în viitor un contract prin care să dea naştere unui raport juridic contractual, ipoteză care nu este îndeplinită în prezenta cauză. Prin promisiunea de partaj părţile nu s-au obligat să dea naştere unui raport juridic, ci să lichideze în viitor coproprietatea. Mai mult, Tribunalul reţine că nu se poate dispune în sensul celor solicitate, în condiţiile în care convenţia a purtat inclusiv asupra imobilului teren care, după cum am văzut, constituie bunul exclusiv al intimatei.

5.În ceea ce priveşte partajul imobilului construcţie, a terasei şi a împrejmuiri

După cum s-a arătat anterior, instanţa urmează a reţine că asupra imobilului construcţie, a terasei şi a împrejmuirii, părţile au dobândit o cotă de coproprietate de ½. În acord cu intimata, dacă părţile nu au reuşit să ajungă la un consens cu privire la partajarea efectivă, aceasta se impune a fi făcută conform dispoziţiilor legale incidente, inclusiv în ceea ce priveşte criteriile de atribuire şi dreptul la sultă. Sub acest aspect, nu poate fi avută în vedere promisiunea de partaj, atâta timp cât aceasta nu s-a materializat într-o convenţie de partaj propriu zis. Astfel, dacă nu s-a ajuns la un partaj efectiv, ca urmare a faptului că negocierile dintre părţi nu au condus la încheierea partajului, nimic nu împiedică părţile să solicite instanţei dispunerea partajului conform dispoziţiilor legale.

În continuare, Tribunalul reţine că în conformitate cu expertiza de la fila 354 d.f. imobilul construcţie, având o valoare de piaţă de 32.700 euro, nu este comod partajabil în natură. În acest context, conform art. 988 C. proc. civ. ,,La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea”. Raportat la norma citată, având în vedere că din declaraţiile martorilor audiaţi în primă instanţă rezultă faptul că apelantul este cel care s-a implicat preponderent în edificarea construcţiei şi pentru a nu lipsi de efecte convenţia de constituire a superficiei, Tribunalul va dispune atribuirea imobilului construcţie către apelant. Totodată, faţă de dispoziţiile art. 984 alin. 2 C. proc. civ., Tribunalul va stabili în favoarea intimatei o sultă în cuantum de 16.350 euro, echivalentă cotei de proprietate  ½ asupra imobilului construcţie.

6.Cu privire la dreptul de creanţă

Pentru ipoteza în care instanţa constată că imobilul teren reprezintă proprietatea exclusivă a intimatei, apelantul a solicitat ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 185.300 de lei, reprezentând contribuţia proprie a acestuia la dobândirea bunului. Sub acest aspect, Tribunalul a arătat că sumele aferente achiziţionării acestui imobil au bani proprii ai acestuia, proveniţi dintr-un credit acordat societăţii CARNIVAL SRL.

Sub acest aspect, Tribunalul reţine că promisiunea sinalagmatică de vânzare cu privire la imobilul teren (f. 196 d.f.) a fost afirmativ încheiată în luna mai 2007, aspect necontestat de către părţi. Conform acestui înscris, preţul imobilului teren a fost stabilit la nivelul sumei de 35.000 de euro, din care 1.000 de euro au fosta achitaţi la data încheierii promisiunii, 3000 de euro urmau a fi achitaţi la data de 8 iunie 2007 (cu privire la plata acestei sume existând şi o chitanţă liberatorie pe verso), 30.000 euro până la data de 18 iunie 2007 şi, diferenţa de 1000 de euro la momentul semnării contractului în formă autentică, cel mai târziu la data de 30 iulie 2007. După cum am văzut, contractul a fost încheiat în formă autentică abia la data de 28 decembrie 2007.  Audiată fiind, sub prestare de jurământ, martora Furtun M. Flavia a declarat că aceasta este cea care a încasat plăţile conform promisiunii. Aceeaşi martoră a arătat plăţile au fost făcute întocmai conform contractului, exceptând suma de 1000 de euro care a fost plătită la data încheierii contractului în formă autentică. Martora a mai arătat că apelantul a fost prezent cu ocazia fiecărei plăţi (f. 272 d.f.).

În conformitate cu înscrisul de la filele 27-30 d.f. societatea Carnival a contractat un credit de 150.000 lei în data de 08 iunie 2007. Conform înscrisului de la fila 386 d.f. apelantul a notificat societatea Carnival cu privire la faptul că din creditul de 150.000 lei a stins aportul adus ca administrator în sumă de 44.400 lei. Acest aspect se coroborează cu cele declarate de către martora But în faţa instanţei de apel. Aceeaşi martoră a mai declarat că suma a fost retrasă în scopul achiziţionării imobilului litigios şi că în luna iunie au fost retrase şi alte sume, suplimentare, cu titlu de avansuri de trezorerie. Retragerea este confirmată şi de Balanţa de verificare analitică, însă doar în limita unei sume de 44.000 lei –f. 389 d.f. Înscrisul menţionat mai atestă că în luna iunie 2007 a mai fost retrasă suma de 58.200 lei cu titlu de avansuri de trezorerie. Conform fişei contului aferent creditului (f. 383), în luna iunie 2007 din creditul contractat s-a retras suma de 124.000 lei, din care suma de 90.000 lei până la data de 18 iunie 2007. Martora But, contabila societăţii, a mai atestat faptul că ulterior, după retragere, sumele plătite cu titlu de avansuri de trezorerie au fost restituite societăţii. În fine, se mai impune a fi menţionat faptul că, după cum am văzut, părţile s-au căsătorit la data de 24 august 2007.

Coroborând toate aceste aspecte, Tribunalul reţine că în privinţa sumei de 1000 de euro, plătită cu titlu de avans, reclamantul apelant nu a probat că aceasta ar fi fost plătită de intimată din fondurile alocate de acesta. De asemenea, având în vedere că sumele au fost plătite la scadenţă, aşa cum afirmă martora Furtun, coroborând probele anterior evocate, rezultă că din suma de 33.000 euro, scadentă până la data de 18 iunie 2007, 90.000 lei au fost plătiţi din fondurile provenite din partea firmei. Nu se poate reţine că suma utilizată pentru plata terenului ar fi fost de 102.200 (44.000 lei aport asociat şi 58.200 lei-avansuri de trezorerie) în condiţiile în care reclamantul a invocat faptul că a utilizat pentru plata terenului doar veniturile provenite din credit, iar în perioada de referinţă din contul aferent creditului a fost retrasă doar suma de 90.000 lei şi, în plus, sumele retrase cu titlu de avans de trezorerie se folosesc de regulă în interesul societăţii, nu personal, după cum arată martora But. De asemenea, nu se poate reţine că întreaga sumă retrasă din contul creditului a fost folosită pentru plata terenului atâta timp cât martora Furtun atestă că sumele au fost plătite la scadenţă, iar până la data de 18 iunie a fost retrasă doar suma de 90.000 lei. Nici cu privire la suma de 1000 de euro, plătită la momentul încheierii contractului în formă autentică nu s-a făcut dovada că aceasta ar proveni din surse alocate de către reclamant. Din suma de 90.000 de lei, 44.000 de lei au constituit aport asociat constituit la înfiinţarea firmei. Cum firma a fost constituită anterior căsătoriei părţilor, rezultă că suma în cauză, investită în imobilul teren, are natura unui bun propriu. În ceea ce priveşte diferenţa de 46.000 de lei, după cum am văzut, aceasta a fost restituită ulterior, societăţii. Or, cum restituirea s-a făcut în timpul căsătoriei, iar apelantul nu a probat că sumele de bani aferente restituiri au provenit exclusiv din bunuri proprii, se poate conchide că a fost restituită din bunurile comune, aşadar inclusiv din cele aparţinând intimatei. Având în vedere că s-a reţinut o cotă de ½ la dobândirea bunurilor comune, rezultă că 23.000 lei a fost restituită din bani proprii ai reclamantului, iar restul al apelantei. Conchizând, dreptul de creanţă al apelantului se compune din suma de 44.000 lei reprezentând aport propriu retras din societate şi suma de 23.000 lei reprezentând sumă restituită societăţii în contul sumelor retrase cu titlu de avans de trezorerie şi utilizate la dobândirea imobilului teren, bun propriu al intimatei. Aşa fiind, instanţa va dispune restituirea acestei sume cu titlu de drept de creanţă, suma urmând a fi actualizată cu rata inflaţiei prin raportare la luna iunie 2007.

Domenii speta

Spete similare