Limitele efectului devolutiv. Aspecte necontestate de părţi.

Decizie 238 din 06.06.2019


Limitele efectului devolutiv. Aspecte necontestate de părţi. Deşi hotărârii primei instanţe îi lipseşte motivarea în ceea ce priveşte modul de stabilire a cuantumului chiriei, nici una dintre părţi nu contestă calculul, apelurile având alte critici cu privire la soluţia primei instanţei. În acest context, instanţa de control judiciar va ţine cont de calculul efectuat de prima instanţă şi necontestat de părţi limita controlului judiciar fiind impusă de părţi prin cererile de apel .

 Decizia civilă nr. 238/06.06.2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 22.11.2017 cu nr. …/233/2017, reclamanta Școala C Galați a chemat în judecată pe calea cererii speciale cu valoare redusă pârâta Fundația D Galați, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.627,32 lei reprezentând diferență chirie și dobânda contractuală de 0,1% pe zi de întârziere.

Prin sentinţa civilă nr. …/20.06.2018, Judecătoria Galaţi a admis în parte cererea de chemare în judecată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 266,82 lei cu titlul de rest chirie aferentă anului 2015 şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 238/06.06.2019 instanţa a admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă Școala C Galați împotriva sentinţei civile nr.1172/20.06.2018, a respins ca nefondat apelul incident formulat de apelanta-pârâtă Fundația D Galați şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.626,32 lei cu titlu de diferenţă contravaloare chirie aferentă anului 2015.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Tribunalul reţine că apelanta-reclamantă nu a formulat critici referitoare la soluţia primei instanţe cu privire la neluarea în considerare a contractului de închiriere nr. …/25.09.2014, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 286 alin.2 C.pr.civilă raportat la art. 282 alin.2 C.pr.civilă.

Astfel, tribunalul va ţine cont de condiţiile contractuale angajate de părţi prin actul adiţional nr. 4 la contractul de închiriere nr. …/2010, înscris însuşit de ambele părţi şi prin care perioada contractuală a fost prelungită pentru perioada 01.10.2013-01.10.2014.

Ulterior aceste perioade, întrucât apelanta-pârâtă a utilizat în continuare spaţiul închiriat fără împotrivirea apelantei-reclamante, între părţi a intervenit tacita relocaţiune, astfel încât locaţiunea s-a încheiat pentru o perioadă nedeterminată, dar în condiţiile din actul adiţional nr. 4 şi ale contractului nr. …/2010 , respectiv pentru o suprafaţă de 269 mp, preţul chiriei fiind de 12 lei/mp/lună.

Tribunalul nu ţine cont de susţinerile apelantei-pârâte referitoare la reducerea suprafeţei închiriate de la 269 mp la 219 mp, întrucât nu s-au depus probe concrete referitoare la comunicarea către apelanta-reclamantă a adresei nr. …/28.07.2014 şi nici cu privire la o eventuală înţelegere a părţilor în acest sens.

De asemenea, contrar susţinerilor apelantei-pârâte din apelul incident, factura nr. …/14.11.2014 în sumă de 17.941 lei nu a fost emisă de apelanta-reclamantă pentru perioada ianuarie 2015-august 2015, ci pentru perioada iulie 2014-august 2015, fapt ce rezultă din chiar cuprinsul facturii.

Tribunalul mai reţine că niciuna dintre părţi nu a precizat în mod concret modalitatea de calcul a chiriei aferente anului 2015, dar nici nu a apelat soluţia primei instanţe referitoare la faptul că aceasta ar fi în cuantum de 25.824 lei (8 luniX269mpX12 lei/mp).

În schimb, potrivit art. 425 alin.1 lit.b C.pr.civilă, prima instanţă trebuia să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt pe care şi-a întemeiat soluţia, respectiv modalitatea de calcul a pretenţiilor stabilite în sarcina apelantei-pârâte – 633,24 lei, fapt pe care nu l-a efectuat. În plus, din dispozitivul sentinţei rezultă că pretenţiile admise cu titlu de rest chirie aferent anului 2015 ar fi în sumă de 266,82 lei şi nu de 633,24 lei, astfel cum a fost expus în considerente, fiind o vădită contrarietate între acestea.

Plecând de la aprecierea primei instanţe, necontestată de părţi, referitoare la cuantumul chiriei aferente anului 2015, în sumă de 25.824 lei, precum şi de la factura nr. …/17.12.2015 în sumă de 7.249,68 lei (chirie aferentă perioadei septembrie 2015-decembrie 2015) şi compensând contravaloarea reparaţiilor efectuate de apelanta-pârâtă în urma unei inundaţii (2.000 lei), rezultă că suma de 16.574,32 lei reprezintă contravaloarea chiriei aferentă perioadei ianuarie 2015-august 2015 (25824-7249,68-2.000=16.574,32). Tribunalul reţine că apelanta-pârâtă a efectuat plata facturii nr. …/17.12.2015 (chirie aferentă perioadei septembrie 2015-decembrie 2015) cu ordinul de plată nr. …/28.12.2015.

Din fişa de calcul depusă de apelanta-pârâtă, aferentă perioadei 01.07.2014-31.08.2015 în sumă totală de 17.941 lei, în mod eronat însuşită de apelata-reclamantă prin emiterea ulterioară a facturii nr. …/14.11.2014 cu aceeaşi sumă, rezultă faptul că suma de 10.948 lei reprezintă, în opinia apelantei-pârâte, contravaloarea chiriei aferentă perioadei ianuarie 2015-august 2015 şi care a fost achitată de aceasta cu ordinul de plată nr. …/17.11.2014.

Prin urmare, pentru perioada ianuarie 2015-decembrie 2015, apelanta-pârâtă a achitat cu titlu de chirie suma de 16.197,68 lei,  la care s-a adăugat suma de 2.000 lei cu titlu de reparaţii, în total suma de 18.197,68 lei (10.948+5.249,68+2.000=18.197,68).

Astfel, pentru anul 2015, în sarcina apelantei-pârâte a rămas de plată suma de 7.626,32 lei (25.824-18.197,68=7.626,32). 

Cu privire la apelul incident, tribunalul îl va respinge ca nefondat, întrucât, din probele administrate rezultă că apelanta-pârâtă nu a achitat integral obligaţiile asumate prin contractul de închiriere nr. …/2010, pentru care a intervenit tacita relocaţiune în anul 2015.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civilă, tribunalul va admite apelul principal, va schimba în parte sentinţa civilă, în sensul că va obliga apelanta-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 7.626,32 lei cu titlu de diferenţă contravaloare chirie aferentă anului 2015 şi va respinge ca nefondat apelul incident.

Soluţia pronunţată este definitivă în temeiul legii.