Contestaţie la executare.Invocarea clauzelor abuzive din cuprinsul titlului executoriu-contract de leasing.Calificarea juridică a contestaţiei, a legii aplicabile şi a termenului în care poate fi formulată.

Analiza clauzelor abuzive pe calea contestaţiei la executare formulate pe parcursul procedurii de executare silită, poate fi realizată doar în cadrl unei contestaţii la executarea silită însăşi şi cu condiţia respectării dreptului procesual naţional ce vizează legalitatea învestirii instanţei, inclusiv sub aspectul termenului în care poate fi formulată contestaţia la executarea silită însăşi.

Decizia civilă nr.59/04.02.2019 –Secţia a II a civilă, de contencios administrative şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş sub nr. 4920/208 şi precizată la 18.04.2018 contestatorul, în contradictoriu cu intimatele SC IFN SA şi  SRL, a solicitat anularea formelor de executare efectuate în dosarul execuţional nr. EX/2014 aflat pe rolul SCPEJ, întinderea, aplicarea titlului executoriu reprezentat, precum şi anularea sumei de plată în cuantum de 108.153,53 lei, ca fiind nedatorată şi nejustificată; întoarcerea executării silite privind adresa de înfiinţare a popririi asupra sumei de 108.158,23 lei, precum şi a sumelor ce vor fi poprite; constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de Leasing Financiar, referitoare la plata sumelor reprezentând ratele scadente după data rezilierii contractului şi penalităţile aferente acestora; constatarea inexistenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea civilă nr. nr. 614/02.05.2018 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 4920/208/2017, a fost admisă excepţia  tardivităţii invocată de intimata  SC IFN SA  prin  întâmpinare şi a fost respinsă contestaţia  la  executare.

În considerentele încheierii, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile vechiului cod de procedură civilă, având în vedere că titlul executoriu reprezentat de Contractul de Leasing, pentru recuperarea creanţelor generate de neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de către contestatorul, a fost pus în executare în cadrul dosarului nr. /2012 instrumentat de BEJ. Ulterior, executorul a fost suspendat din profesie şi dosarul a fost repartizat, de către Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Societăţii Civile Profesionale de Executori judecătoreşti, unde a fost înregistrat cu numărul de dosar execuţional /EX/2014.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă acestui litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 3, alin.(l) din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă, procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Deoarece cererea de executare silită a fost depusă în data de 05.03.2012, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, speţei îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă anterior.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare invocată de intimata SC IFN SA prin întâmpinare, instanţa de fond a reţinut că, prin contestaţia formulată, contestatorul solicită anularea tuturor formelor de executare silită efectuate de SCPEJ în dosarul execuţional nr. /EX/2014.

Art.401 alin.1 Cod procedură civilă prevede: "Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de Ia data când: a) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-1 contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare; b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; c) debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţa de primul act de executare, in cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie."

În cauză, debitorul a înţeles să conteste întreaga executare silită efectuată în dosarul nr. EX/2014. Deoarece, la data de 17.12.2014 debitorului i-a fost comunicată prima somaţie, termenul în care acesta putea să conteste executarea înseşi a expirat în data de 03.01.2015.

Având în vedere data la care contestatorul a formulat contestaţia la executare – 05.12.2017, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare invocată de intimata SC IFN SA şi a respins contestaţia la  executare formulată de  contestatorul în  contradictoriu cu intimatele SC IFN SA  Bucureşti  şi  SC SRL  pentru anularea  formelor  de  executare  în dosarul execuţional  nr. EX/2014 BEJ – SCPEJ.

În ceea ce priveşte întoarcerea executării silite solicitată de contestator în sensul restituirii sumelor reţinute prin poprire asupra veniturilor, instanţa de fond a reţinut  că, potrivit disp. art. 404 alin. 1) Cod procedură civilă, „În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării” Astfel, procedura întoarcerii executării silite este doar la îndemâna celui interesat.

În cauză, având în vedere că debitorul contestator, în calitatea de împrumutat al societăţii de leasing, nu a restituit sumele datorate în temeiul contractului de leasing încheiat, iar creditorul său a obţinut un titlu executoriu care nu a fost desfiinţat, nu poate fi repus în situaţia anterioară prin întoarcerea executării silite.

Referitor la capătul de cerere privind caracterul abuziv al clauzelor Contractului de leasing „referitoare la plata sumelor reprezentând ratele scadente după data rezilierii contractului şi penalităţile aferente acestora", contestatorul a indicat ca temei de drept prevederile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Acest capăt de cerere este inadmisibil raportat la art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000: "Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi".

În cauză, titlul executoriu este reprezentat de un contract de leasing financiar, care, sub aspectul legalităţii, se supune dispoziţiilor Ordonanţei nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, precum şi Codului Civil Român.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că este exclusă invocarea dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că nu sunt supuse acestui act normativ contractele încheiate în baza unor legii speciale.

Mai mult, potrivit art.399 alin. 4 Cod procedură civilă, „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă de judecată, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”.

În cauză, titlul executoriu este reprezentat de Contract de leasing financiar nr. 05986/23.102008 şi, chiar dacă nu este o hotărâre judecătorească, contestatorul are posibilitatea atacării clauzelor contractuale pe cale separată, indiferent de temeiul de drept invocat.

Conform art.399 alin. 4 Cod procedură civilă, în cadrul contestaţiei la executare se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, în situaţia în care sunt îndeplinite două condiţii cumulative: titlul executoriu nu este emis de către o instanţă judecătorească şi dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

În cauză, chiar dacă prima condiţie este îndeplinită, în sensul că titlul executoriu nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, ci de un contract de leasing, cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită.

Legiuitorul a impus constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, pe cale separată, potrivit disp. art. 111 Cod procedură civilă coroborate cu art. 948 şi urm. Cod civil, în vigoare la data încheierii Contractului de leasing financiar şi cu dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

În consecinţă, prima instanţă a respins şi acest capăt de cerere privind clauzele abuzive invocate.

Împotriva încheierii civile nr. 614/02.05.2018 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 4920/208/2017, a declarat apel contestatorul, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii în constatare, astfel cum a fost formulată, respectiv să se constate caracterul  abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de Leasing Financiar, referitoare la plata sumelor reprezentând ratele scadente după data rezilierii contractului şi penalităţile aferente acestora; să se constate inexistenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile; anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr.EX.2014, aflat pe rolul SCPEJ, întinderea şi aplicarea  titlului executoriu reprezentat, precum şi anularea sumei de plată, în cuantum de 108.158,23 lei, ca fiind nedatorată şi nejustificată; întoarcerea executării privind adresa de înfiinţare a popririi asupra sumei de 108.158,23 lei, precum şi a sumelor ce vor fi poprite.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că, potrivit Deciziei nr. 19/2018 a ÎCCJ şi nr. 9/2016 a ÎCCJ, formularea cererii  de executare silită nu poate fi formulată de către o persoană juridică, astfel cum este situaţie de faţă. Prin urmare, soluţia echitabilă în prezenta cauză ar fi anularea formelor de executare executate în dosarul execuţional, cu toate efectele care decurg din acesta.

Apelantul a arătat că, prin „acţiunea în constatare” depusă la Judecătoria Caransebeş, a reclamat faptul că pârâta SC IFN SA, în mod abuziv şi contrar bunelor moravuri, a prejudiciat drepturile şi interesele sale legitime, în postură de consumatori. Altfel spus, prin cererea introductivă, a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale şi, drept consecinţă, anularea tuturor formelor de executare.

Prin urmare, contestă o adresă de înfiinţare a popririi, şi nu aduce nicio critică legalităţii emiterii acestui act, deci în mod clar criticile sale vizează clauzele contractuale.

Consideră că este îndreptăţit să invoce aceste critici, întrucât, la baza piramidei protecţiei juridice a consumatorului se află articolul 6 alin. (1) din Directiva nr. 93/13/CEE ce consacră principiul că o clauză abuzivă nu creează obligaţii pentru consumator.

În ceea ce priveşte admiterea excepţiei tardivităţii, apelantul a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a admis această excepţie, fără a avea în vedere faptul că, prin Notificarea Cesiune de Creanţă introdusă, s-a cesionat creanţa, fiind întrerupt termenul de prescripţie, conform dispoziţiilor art. 708 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei, apelantul a reiterat cele menţionate în cererea de chemare în judecată, respectiv că, prin Contractul de Leasing Financiar nr./2007, intimata S.C. IFN S.A prin S.C. S.R.L., în calitate de mandatar, a transmis dreptul de folosinţă asupra unui autovehicul marca Renault Megane Sedan Conf Exp 1,5 DCI, către contestatorul, valoarea totală a acestuia, incluzând suma ratelor de leasing, avans, valoare reziduală şi taxă de administrare, fiind de 14.472,93 Euro. Odată cu încheierea contractului de leasing, contestatorul a semnat şi Condiţiile generale de leasing financiar-parte integrantă a Contractului de leasing financiar, în care au fost inserate prevederile cu caracter general şi clauzele convenţiei dintre noi, părţile, precum şi alte anexe ale contractului.

Potrivit contractului, preţul de achiziţie al autoturismului a fost de 12.602,00 Euro. La încheierea contractului, a achitat un avans de 20%, în cuantum de 2.520,40 euro, iar valoarea finanţată a fost de 10.081,60 euro, reprezentând 80% din preţ. Perioada de leasing a fost stabilită pentru 48 de luni.

Din data de 10.01.2011, ratele de leasing nu au mai fost plătite, în condiţiile în care mai avea 11 luni de plată. Din data de 23.10.2007 şi până în data de 10.12.2010, a achitat în întregime ratele de leasing, autovehiculul fiind achitat astfel, în proporţie de 75% (aproximativ 48.298,54 echivalentul în lei).

La data de 02.11.2011, bunul a fost predat către S.C. IFN S.A., prin S.C. S.R.L., în calitate de mandatar, acesta fiind valorificat la data de 16.03.2012, pentru suma de 2.580,64 euro (echivalentul a 11,406.43 lei fără TVA şi 14,143.97 lei cu TVA).

Ulterior, intimata s-a adresat cu cerere la SCPEJ, pentru recuperarea sumei de 108.158,23 lei, reprezentând valoarea creanţei, precum şi cheltuielile de executare silită. Prin formele de executare,executorul judecătoresc a emis adresa de înfiinţare a popririi asupra veniturilor încasate de contestator de la S.C. S.R.L.

Apelantul a precizat că în data de 08.01.2018 a primit prin poştă de la SRL Notificare Cesiune de Creanţă, prin care a fost informat  că în conformitate cu prevederile art. 1578 alin. 1 lit. b din Codul Civil, art. 70-71 din OUG. nr. 50/2010, aşa cum a fost aceasta modificată prin OUG. nr. 52/2016, că în data de  20.12.2017 a fost încheiat Contractul de Cesiune de Creanţe nr. 69078 prin care IFN S.A. a cesionat în favoarea SRL, persoană juridică română, întreaga creanţă avută împotriva sa , rezultată din Contractul de leasing nr. 05986.

Prin urmare, apelantul consideră că este îndreptăţit să invoce aceste critici, întrucât, la baza piramidei protecţiei juridice a consumatorului se află articolul 6 alin. (1) din Directiva nr. 93/13/CEE ce consacră principiul că o clauză abuzivă nu creează obligaţii pentru consumator.

De asemenea, apelantul a considerat că îi sunt aplicabile prevederile art. 12 din legea nr. 72/2013, conform cărora ”Practica sau clauza contractuală prin care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată al daunelor-interese suplimentare este considerată abuzivă”.

În cauza dedusă judecăţii, prin executarea silită asupra sa, s-ar ajunge la situaţia ca societatea de leasing să obţină câştiguri mult mai mari pe seama acestuia, decât în condiţiile derulării normale a contractului. Prin clauzele inserate în contractul de leasing este lăsată la latitudinea exclusivă a societăţii de leasing posibilitatea de a pretinde consumatorului sume de bani peste valoarea obţinută din derularea contractului şi din valorificarea ulterioară a bunului după restituire.

Prin suma pretinsă ca valoare a creanţei şi prin înaintarea adresei de poprire, intimata s-a folosit de anumite clauze cuprinse în contract, clauze pe care contestatorul le consideră abuzive întrucât sunt folosite şi interpretate în detrimentul său, în calitate de consumator/utilizator, fiind considerabil disproporţionată faţă de suma neachitată din contract, putând fi aplicabile dispoziţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

 Potrivit alin. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”.

Potrivit alin. 2 din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţă produsul sau serviciul respectiv”.

Cadrul legislativ privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori a fost adoptat pentru transpunerea în dreptul intern a Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, iar contractul de leasing financiar intră în sfera de aplicare al Legii nr. 193/2000, fiind încheiat între un profesionist în cadrul activităţii sale profesionale autorizate şi un consumator, persoană fizică.

Nerespectarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 atrage nulitatea absolută a clauzelor contractuale în discuţie, sancţiune ce rezultă din textul de lege, dar şi din raţiunea şi scopul acestuia. Fiind o transpunere în dreptul intern a Directivei nr. 93/19/CEE şi în condiţiile în care România şi-a asumat obligaţia aplicării efective a legislaţiei comunitare, aplicarea normelor legale în materie trebuie să asigure o protecţie efectivă a consumatorilor împotriva stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate cu profesioniştii.

Totodată, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care, potrivit dispoziţiilor constituţionale şi ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanţele româneşti, este constantă în ultima perioadă de timp în a aprecia că există un interes public pentru ca acele clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-şi producă efectele, recunoscând judecătorului naţional puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.

Prin urmare, apelantul a susţinut că prezentul contract trebuie să fie aliniat regulilor aplicabile celorlalte contracte din materie civilă sau comercială, respectiv să fie obligatoriu pentru ambele părţi. În cazul în care apar evenimente neprevăzute care pot justifica neexecutarea contractului de una din părţi sau modificarea unor condiţii/clauze, astfel încât contractul să poată fi executat în continuare, aceste evenimente şi efectul lor asupra contractelor trebuie stabilite nu în mod unilateral de către instituţia de credit, ci, în funcţie de gradul lor de generalitate, prin lege sau de către instanţele judecătoreşti.

De asemenea, apelantul a arătat că cea de-a doua condiţie pentru clarificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referă la deteriorarea echilibrului contractual, prin abuzul de putere al comerciantului care impune, contrar principiului bunei credinţe la momentul semnării contractului, clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului.

Astfel, a apreciat că, prin adresa de înfiinţare a popririi asupra sumei de 108.158,23 lei, în mod fraudulos, intimata urmăreşte obţinerea unor sume de bani mult mai mari decât cele care s-ar fi obţinut în mod normal prin derularea contractului.

În susţinerea acestei afirmaţii, menţionează faptul că preţul de achiziţie al autoturismului a fost de 12.602,00 euro, iar valoarea totală incluzând ratele de leasing, avans, valoarea reziduală şi taxa de administrare a fost de 14.472,92 euro, contestatorul achitând aproape întreaga sumă, fără a se lua în considerare suma obţinută din valorificarea autovehiculului.

În condiţiile în care autovehiculul pe care l-a utilizat a fost predat şi valorificat de către intimată, prin vânzarea către un terţ cu suma de 2.580,64 euro fără TVA, rezultă că S.C. IFN S.A., a obţinut suma totală de aproximativ 14.472.92 euro din operaţiunile efectuate cu autovehiculul ce a făcut obiectul contractului.

Intimata nu a făcut dovada caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei pe care o pretinde, iar penalităţile impuse sunt cele avute în vedere în perioada în care contestatorul a încetat să plătească ratele lunare, fapt pentru care a fost „sancţionat” prin preluarea autovehiculului. Prin acţiunile sale, intimata doreşte să obţină un profit care nu i se cuvine chiar şi în calitatea sa de comerciant, se tinde la o împovărare nejustificată a contestatorului, în calitate de utilizator, cu consecinţa evidentă a unei îmbogăţiri fără justă cauză a societăţii de leasing.

Ca urmare, apelantul contestator a apreciat că, în cauză, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 1084 din Codul civil din 1864, potrivit căruia:„daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit...”, dar şi ale art. 1086, în sensul că „în cazul când neexecutarea obligaţiei rezultă din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei”. Textele de lege incidente impun obligativitatea ca finanţatorul să dovedească pretenţiile pretinse utilizatorului şi în niciun caz, prin clauzele contractuale nu poate stabili în favoarea sa o contraprestaţie cu mult mai mare decât beneficiul clientului, care să creeze un dezechilibru semnificativ între cele două părţi.

În drept, apelantul a invocat Legea 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, art. 6 alin. (1) din Directiva nr. 93/13/CEE, art. 12 din legea nr. 72/2013, art. 1086 Cod civil de la 1864, art. 1 şi 2 din Legea 213/2000, Decizia ÎCCJ.

În temeiul art.411 alin.2 Cod procedură civilă, apelantul a solicitat judecarea şi în lipsă.

Tribunalul Caraş-Severin, secţia I Civila, prin încheierea nr. iunie 2018 a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei, invocate din oficiu şi a trimis apelul pentru anularea  formelor  de  executare  în dosarul execuţional  nr. /EX/2014 BEJ – SCPEJ, - în favoarea Secţiei II Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Caraş-Severin – complet specializat în materia litigii cu profesionişti. Cauza a fost reînregistrata la Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a Civila, cu nr.4920/208/2017*.

Intimata SRL a formulat întâmpinare- la 26.07.2018- filele 6- 30 dosar solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Cu privire la relaţia contractuala dintre creditor si SRL, depune  Procura încheiata între cele doua societăţi si încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului, prin care este expres împuternicita cu privire la administrarea creanţelor cumpărate de creditor si pentru a fi reprezentantul convenţional al acesteia in fata autorităţilor publice din România, inclusiv instanţele de judecata.

Referitor la condiţiile necesare pentru aplicarea instituţiei de administrare a bunurilor altuia (si, pe cale de consecinţa, aplicarea articolului 810 din Codul civil privind reprezentarea in instanţa), arată că sunt îndeplinite toate condiţiile menţionate în Codul civil cu privire la existenţa unul astfel de raport juridic ce da dreptul administratorului sa reprezinte mandantul în fata instanţei de judecata prin avocatul sau consilierul sau juridic. Astfel;

 Articolul 792 alin 1 din Codul civil evidenţiază dreptul proprietarului unui bun sau a unei mase de bunuri, indiferent de natura acestora {mobiliare, imobiliare, corporale, incorporale etc) de a împuternici o alta persoana, numita "administrator", sa se ocupe de administrarea unor astfel de valori patrimoniale. Acest drept poate fi acordat printr-un înscris, sau poate rezulta direct din lege (de exemplu, in cazul unui copil minor). Administratorul poate fi o persoana fizica sau juridică, singura condiţie obligatorie impusa de lege fiind capacitatea sa juridica deplina. Va rugam sa observat că în cazul de faţă, sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării acestei instituţii de drept. Astfel, creditorul a acordat în mod expres societăţii Kruk România SRL dreptul de a administra creanţele pe care le achiziţionează pe teritoriul României, prin intermediul procurii pe care o ataşează prezentei întâmpinări.

Articolul 795 din acelaşi act normativ se refera la administrarea simpla si precizează ca, în ceea ce priveşte bunurile administrate, persoana împuternicita poate efectua numai acte de conservare (de exemplu, diverse acte juridice care au drept scop prevenirea pierderii unui drept civil subiectiv), precum si orice alte acte de administrare (de exemplu, acte materiale necesare pentru a asigura utilizarea activelor conform destinaţiei lor obişnuite), in contrast, administrarea deplina, aşa cum este stabilita în articolele 800 şi 801 din Codul civil, conferă dreptul de a conserva si a exploata In mod profitabil bunurile încredinţate.

Articolele 976 şi 797 prevăd principalele activităţi ale administrării simple, precizând in mod expres făptui ca administratorul are dreptul de a efectua orice acte de administrare ale bunurilor si dreptul de a încasa creanţele aferente acestora si de a elibera in mod valabil chitanţele descărcătoare de plată, activităţi realizate în mod curent de SRL cu privire la valorile mobiliare achiziţionate de către SaRL. Din acest punct de vedere, în cazul de fata, suntem in mod evident în cazul unei administrări simple, întrucât toate actele pe care KR le poate încheia pe seama mandantului  sunt incluse în categoria generica a actelor de conservare si administrare, care au drept scop păstrarea in patrimoniul creditor a creanţelor cumpărate - in mod evident, astfel de acţiuni includ şi acţiunile în justiţie, care pot duce la diminuarea sau pierderea acestor creanţe. În cazul de fata nu se poate retine incidenţa Deciziei 9/2016 pronunţate de ICCJ, din moment ce aceasta în mod expres exclude de la aplicarea sa obligatorie instituţia administrării bunurilor unei alte persoane, caz în care devine aplicabil art. 810 Codul civil. Astfel, împuternicirea administratorului îi conferă acestuia si dreptul de reprezentare în justiţie a proprietarului sau a beneficiarului pentru orice cerere sau acţiune legata de administrarea bunurilor sau care are ca obiect bunurile administrate, reprezentare ce se poate face direct de avocatul sau consilierul juridic al administratorului.

Textul nu distinge, aşa încât, poate fi vorba de orice cerere sau acţiune adresata organelor judiciare, indiferent de caracterul contencios sau necontencios al acesteia si indiferent de calitatea procesuala pe care o are cel reprezentat de administrator (proprietarul bunurilor/beneficiarul). Dovada calităţii de reprezentant se face cu actul constitutiv - în cazul de fata, Procura încheiata intre creditor si SRL.

De asemenea, potrivit art. 87 alin, 1 NCPC, cel care are calitatea de parte îşi poate exercita drepturile procedural in nume propriu sau prin reprezentant, (2) partea care nu are exerciţiul drepturilor procedural nu poate sta în judecata decât daca este reprezentata, asistata ori autorizata.

Potrivit art. 810 CCIV administratorul poate sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor şi poate interveni în orice cerere sau acţiune având drept obiect bunurile administrate.

Astfel după cum reiese din actele depuse, SRL are calitatea de mandatar al intimatei, fiind administrator al activelor acestea.

In cauza de fata creditoarea a formulat cererea de executare silita prin reprezentant SRL, în baza procurii din data de 22.02.2016, procura în baza căreia creditoarea a împuternicit mandatara sa o reprezinte înaintea oricărei autorităţi din România în vederea colectării creanţelor cumpărate inclusiv in etapa executării silite.

Instanţa are în vedere faptul ca executorul judecătoresc nu poate fi asimilat unei instanţe de judecata, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 84 NCPC, Curtea Constituţionala subliniind acest aspect inclusiv în Decizia nr. 895/17.12.2015 în care a statuat ca executorul judecătoresc, desi îndeplineşte un serviciu public, cu toate acestea nu face parte din autoritatea judecătoreasca, iar activitatea sa potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000, se afla sub coordonarea si controlul Ministerului Justiţiei, mai mult, acesta nu dispune de imperium - atribut care caracterizează numai judecătorul - pentru a da o hotărâre în baza căreia se dispune declanşarea executării silite, respectiv încheierea de încuviinţare a executării silite si nu beneficiază de atributele de imparţialitate si de independenţă specifice numai instanţelor judecătoreşti.

Aşadar, limitele reprezentării convenţionale ale unei persoane juridice operează pe deplin în faza executării silite exclusiv dinaintea instanţei de executare si a celei de control jurisdicţional, însa nu şi in privinţa actelor de executare silita îndeplinite înaintea executorului judecătoresc, în aceasta din urma situaţie persoana juridica putând fi reprezentata convenţional de o alta persoana juridica, cum este si situaţia din speţa.

Fata de aceste aspecte, solicită respingerea acestei excepţii ca nefondata. Referitor la solicitarea contestatorului de „anulare a actelor de executare silită efectuate în dosarul executional" arată faptul că executarea silită înseşi, cat si toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond si de forma impuse de dispoziţiile Codului de procedura civila, si au fost dispuse în conformitate cu prevederile legii.

Aplicarea de către instanţa de judecata a unei masuri de natura anularii executării silite înseşi, a tuturor formelor de executare, sau a unui act de executare este condiţionata de dovedirea de către contestator a încălcării dispoziţiilor legale aplicabile în materia executării silite, condiţie ce nu este îndeplinita în prezenta cauză.

Simplul fapt al invocării unor "motive" lipsite de suport real nu sunt de natura a proba existenta unor vicii de procedura care sa îi fi prejudiciat pe contestator.

Executarea silita înseşi, cât si toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond si de forma impuse de dispoziţiile Codului de procedura civila, motiv pentru care anularea acestora este lipsita de temei legal.

Astfel, arată ca niciunul dintre motivele invocate de contestator nu pot fi reţinute de către instanţa de judecata drept motive de anulare a executării silite sau a vreunui act de executare silita, atât executarea silita pornita împotriva acestuia, cat si toate actele de executare silita efectuate de BEJ respectând toate prevederile legale impuse de legiuitor.

Arată că, contestatorul nu indica si nu dovedeşte în nici un fel încălcarea legii in ceea ce priveşte procedura de executare silita pornita împotriva lui o contestaţie la executare prin care se invoca simple motive ce ţin de aprecierea sau conduita pe care acesta o doreşte a o avea intimata, fără a indica vreun temei legal, sunt de natura atât a şicana creditorul, cât si a încărca instanţa de judecata cu „false" cauze de judecata.

Contestatorul prin contestaţia formulata doreşte să se sustragă de la plata datoriei. Procedura de executare silită a început întrucât contestatorul nu a dorit în niciun fel sa-si achite obligaţiile asumate prin semnarea contractului.

In ceea ce priveşte sumele datorate de către debitor, arată ca acestea sunt în concordanta cu prevederile titlului executoriu reprezentat de contractul încheiat in data de 22.10.2007. In cuprinsul contractului bancar pentru persoane fizice au fost indicate în mod clar si potrivit dispoziţiilor legale in vigoare obligaţiile si consecinţele în cazul nerespectării de către împrumutaţi a clauzelor contractuale.

Mai mult decât atât, caracterul cert, lichid si exigibil al creanţei datorate societătii intimate a fost deja analizat de instanţa de executare, respectiv de Judecătoria care a încuviinţat executarea silita în baza titlului executoriu menţionat, întrucât: Creanţa deţinuta împotriva debitorului contestator este certa deoarece rezulta cu claritate din contractului de credit, fiind respectate astfel dispoziţiile art. 663 alin. (2) NCPC "Creanţa este certa când existenta ei neîndoielnica rezultă din însuşi titlul executoriu."

Creanţa deţinuta împotriva debitorului contestator este lichida, exprimata în bani, cuantumul creanţei fiind clar determinat prin contractului de credit, graficul de rambursare - anexa la contract fiind respectate astfel dispoziţiile art. 663 alin. (2) NCPC, "Creanţa este lichida atunci când obiectul el este determinat sau când titlul executoriu cantine elemente care permit stabilirea lui."

Creanţa deţinuta împotriva debitorului contestator este exigibila, întrucât aceasta a ajuns la scadenta în conformitate cu prevederile contractului „Daca, în termen de 30 de zile de la data scadentei împrumutatul si/sau coplătitorii/ garanţii nu achita rata totala de rambursat, întregul credit si toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite prin valorificarea garanţiilor asigurătorii sau a oricăror alte bunuri aflate in proprietatea împrumutatului si/sau coplatitorilor/garanţilor" Si cu respectarea dispoziţiile art. 663 alin. 4 NCPC “Creanţa este exigibila daca obligaţia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata".

Referitor la susţinerile debitorului contestator cu privire la caracterul creanţei, arată ca debitul deţinut împotriva debitorului provine din nerespectarea obligaţiilor asumate prin încheierea contractului:

In ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei, arată ca legiuitorul a definit noţiunea certitudinii creanţei, stabilind faptul ca o creanţa este certa atunci când existenta ei neîndoielnica rezulte din însuşi titlul executoriu.

In cazul de fata, creanţa creditorului rezulta din contractul de credit prin care debitorul si-a asumat obligaţia achitării sumei împrumutate si a dobânzii aferente, la termenele menţionate în graficul de rambursare, fiind inserata si clauza penala referitoare la acoperirea prejudiciului pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiei de plata,

Atat timp cat contestatorul si-a asumat calitatea de debitor prin semnarea contractului de credit, contract prin care se individualizează dreptul de creanţa, instanţa apreciază faptul că se respecta trăsăturile noţiunii de creanţa certă, noţiune care vizează existenta creanţei si nu cuantumul acesteia.

Referitor la cea de a doua condiţie si anume caracterul lichid al creanţei, conform definiţiei legale, acesta vizează posibilitatea de determinare a câtimii creanţei pe baza titlului executoriu.

Având in vedere contractul încheiat între părţi din care rezulta în mod clar obligaţia de plata a împrumutatului, calculul creanţei este posibil de realizat pe baza înscrisurilor asumate de debitor, fiind astfel respectata cerinţa caracterului lichid.

Precizează faptul că perioada contractuala stabilita prin contractul de credit, cât si rambursarea în rate a creditului era valabila numai cu condiţia ca graficul de rambursare - anexa la contractul de credit, sa fie respectat de către debitor, respectiv trebuia să achite în fiecare luna rata aferenta lunii în curs, la data agreata ca si scadenta, astfel cum s-a obligat în momentul semnării contractului.

In conformitate cu contractul de credit, instituţia financiar bancara este îndreptăţită sa declare scadenta anticipata a creditului la apariţia oricărui caz de culpa precum si pentru încălcarea oricăror alte obligaţii contractuale. Astfel având în vedere faptul ca debitorul a întârziat cu plata ratelor, contractul a devenit scadent anticipat rezultând o creanţa certă, lichidă si exigibilă.

Pentru acest contract încheiat cu banca au fost înregistrate întârzieri la plata a ratelor lunare. In condiţiile existentei unor întârzieri de sute de zile înregistrate cu privire la plata ratelor lunare de credit, instituţia financiar bancara a făcut aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Condiţiile Generale de Creditare, anexa la contractul încheiat cu debitorii în cauza conform cărora „daca în termen de 30 de zile de la data scadentei, împrumutatul si/ sau coplătitorii/ garanţii nu achita rata totala de rambursat, întregul credit si toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar Instituţia financiar bancara este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanţiilor asigurătorii sau a oricăror alte bunuri aflate in proprietatea împrumutatului si /sau coplătitorii /garanţii".

Aşadar, declararea anticipata a scadentei creditului s-a realizat numai după ce refuzul debitorului de a-si respecta obligaţiile de plata a fost evident, deoarece numai creditorul care şi-a executat sau se declara gata sa îsi execute obligaţiile este singurul in drept a aprecia daca este cazul sa aplice rezolutiunea contractului sau 5a ceara executarea silita a contractului si de a nu ajunge la rezoluţiune.

In concluzie, întrucât debitorului i s-au oferit nenumărate oportunităţi de plata prin înţelegere amiabila si totuşi a ales să ignore eforturile creditorului de soluţionare amiabila, dar şi datorita faptului ca motivele si argumentele sunt neprobate  consideră ca aceasta contestaţie la executare este depusa tocmai pentru a îngreuna procesul cu rea credinţa, fiind aplicabile prevederile art- 720 alin. 31 NCPC.

Mai arata faptul ca debitul restant cesionat de către intimata se actualizează cu dobânda legală în baza OG 5/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti şi ulterior OG 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care a abrogat primul act normativ menţionat şi calculat cu procentul de dobânda afişat de BNR

In ceea ce priveşte constatarea ca abuziva a acelor clauze care se refera la plata sumelor reprezentând ratele restanţe după data rezilierii contractului si penalităţile aferente prevăzute în contractul de credit arată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 194 lit c) NCPC, acesta are obligaţia de a indica obiectul cererii si valoarea lui, după preţuirea contestatorului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

In cauza, având în vedere faptul ca contestatorul invocă constatarea şi anularea anumitor clauze din contract pretins abuzive, clauze în baza cărora banca ar fi reţinut abuziv anumite sume de bani, ne aflam astfel în prezenta unei cereri evaluabile în bani, ori articolul menţionat mai sus impune contestatorului în aceasta situaţie să precizeze sumele de bani care să îi fie restituite.

In cazul în care, pana la primul termen de judecata, reclamantul nu înţelege să îsi precizeze cererea astfel cum i-a fost solicitat de către instanţa de judecata cu sumele ce ar trebui restituite, sancţiunea aplicabila este anularea, conform dispoziţiilor art. 200 alin. 2 si 3 NCPC.

Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, contestatorului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie sa facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anularii cererii.

Daca obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, data în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

În concluzie, în baza rolului activ al judecătorului si al dispoziţiilor obligatorii ale art. 194 si art. 200 NCPC solicită sa se pună în vederea contestatorului precizarea cererii în sensul indicării sumelor care ar trebui restituite în cazul anularii dispoziţiilor contractuale. In ceea ce priveşte motivul invocat de către contestator cu privire la constatarea clauzelor abuzive, solicită să se  constate inadmisibilitatea analizării acestora pe calea contestaţiei la executare, si in subsidiar nelegalitatea şi netemeinicia acestor afirmaţii, întrucât:

Contestaţia la executare este mijlocul procedural specific, prin intermediul căruia oricare dintre parţi, sau terţe persoane interesate, pot obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare silita ilegale, conform dispoziţiilor art. 712 alin. 1 NCPC.

Astfel, posibilitatea invocării, în cadrul unei contestaţii la executare, a unor aparări de fond împotriva titlului executoriu este permisa de legiuitor doar dacă legea nu prevede în acest scop, o alta cale de atac.

Solicită instanţei sa observe că, în acest caz, constatarea unor clauze abuzive în cadrul unei contestaţii la executare este inadmisibila deoarece legiuitorul prevede în acest scop o alta cale de atac, în baza unei legi special, distincte.

Legea speciala este Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianţi si consumatori în temeiul căreia un consumator se poate plânge de un pretins caracter abuziv al vreunei clauze dintr-un contract de consum in derulare pe doua cai: fie printr-o plângere la Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), prin organele teritoriale ale acesteia, şi care sesizata, în baza controlului pe care l-ar fi efectuat, ar fi sesizat Instanţa competenta asupra clauzei abuzive. instanţa soluţionând sesizarea putea dispune anularea parţiala sau totala a clauzei si masuri de intrare in legalitate; fie direct prin plângere adresată instanţei de judecata de către consumator, iar instanţa, ca urmare a soluţionării, ar fi dispus masuri în consecinţa.

Mai mult decât atât, condiţiile contractului de credit bancar au fost clare si fără echivoc, fapt pentru care contestatorul a citit şi a înţeles drepturile şi obligaţiile pe care le are şi a fost de acord cu acestea, semnând fiecare pagina a contractului.

In contractul de credit nu poate fi vorba despre clauze abuzive, ascunse si termeni meniţi să inducă în eroare care să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile pârtilor, întrucât acestea sunt prevăzute în mod expres în contractul semnat de către contestator.

Faptul că debitorul se considera vătămat abia acum prin clauzele contractului încheiat, nu constituie un motiv întemeiat pentru prezenta contestaţie la executare, care prin definiţie, poate fi exercitata numai în privinţa actelor de executare considerate a fi efectuate de debitor cu încălcarea prevederilor legii. Menţionează că invocarea de către contestator a unor clauze ca fiind abuzive în cadrul contractului si anularea acestora este inadmisibila întrucât la data promovării prezentei acţiuni, contractul era reziliat ca urmare a neîndeplinirii de către contestator a obligaţiilor de plata stabilite în cadrul contractului şi se afla în curs de executare silita.

Debitorul a dat dovada de rea credinţa pe parcursul derulării contractului de credit, întrucât acesta nu şi-a achitat obligaţiile de plata prevăzute prin contract, astfel încât intimata a fost nevoita sa treacă la executarea silita a acestui contract.

De asemenea, mai arată că titlul executoriu în baza căruia s-a început procedura de executare silita, este încheiat în anul 2007. Iar pana în momentul iniţierii executării silite, în anul 2014, adică pe parcursul derulării acestui contract, acesta nu a considerat clauzele ca fiind abuzive, aşa cum prevedea legea 193/2000. Consumatorii pot invoca, pe calea unei plângeri, caracterul abuziv al unor clauze din contractele de credit doar pe parcursul derulării contractului, nu şi după iniţierea executarii silite .

Astfel acestea sunt nişte clauze agreate si asumate de către contestator, la momentul acordării creditului. Mai mult prin, semnarea contractului de credit, de către contestator, acesta şi-a asumat contractul în forma în care este întocmit, exprimând libera voinţă a părtilor.

Precizează ca, conform art. 95 asa cum a fost modificat prin legea nr. 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010. acest act normativ nu se aplica contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenta.

Daca ar fi existat o asemenea vătămare, debitorul ar fi efectuat demersurile necesare soluţionării clauzelor considerate a fi abuzive încă de acum câţiva ani, chemând în judecata instituţia financiar bancara şi demonstrând în faţa instanţei, caracterul „abuziv" al clauzelor respective.

In ceea ce priveşte caracterul abuziv şi ne-negociabil al clauzelor contractului, solicita ca instanţa să solicite contestatorului depunerea demersurilor scrise făcute de acesta la încheierea contractului de credit, demersuri privind negocierea clauzelor contractuale, însoţite de refuzul instituţiei financiar bancare de a da curs negocierilor respective. In situaţia în care nu poate fi demonstrata efectuarea acestor demersuri, consideră ca semnarea contractului de către contestator reprezintă acceptarea clauzelor contractuale si asumarea obligaţiilor ce decurg din acestea.

Astfel, arată că niciunul dintre motivele invocate de contestator nu pot fi reţinute de către instanţa de judecata drept motive de anulare a executării silite sau a vreunui act de executare silita, atât executarea silita pornita împotriva acestuia, cât si toate actele de executare silita efectuate de BEJ respectând toate prevederile legale impuse de legiuitor.

De asemenea, contestatorul nu indica şi nu dovedeşte in nici un fel încălcarea legii în ceea ce priveşte procedura de executare silita pornita împotriva lui, o contestaţie la executare prin care se invoca simple motive ce ţin de aprecierea sau conduita pe care acesta doreşte a o avea intimata , fara a indica vreun temei legal, sunt de natura atât a şicana creditorul, cat si a încărca instanţa de judecata cu „false" cauze de judecata.

Astfel, contestatorul prin contestaţia formulata doreşte sa se sustragă de la plata datoriei. Procedura de executare silita a început întrucât contestatorul nu a dorit în niciun fel să-si achite obligaţiile asumate prin semnarea contractului.

In ce priveşte capatul de cerere referitor la întoarcerea executării silite:

Menţionează ca potrivit art. 723 din NCPC „in toate cazurile in care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silita, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia". Din chiar conţinutul legal al art. 723 NCPC, reiese, cu titlu de principiu, ca aceasta procedura este doar la îndemâna celui interesat. Aşadar, chiar în situaţia în care este formulata pe cale principala o cerere de întoarcere a executării, instanţa este obligata sa verifice daca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, respectiv daca persoana care formulează cererea este îndreptăţită la restabilirea situaţiei anterioare.

Din sintagma „cel interesat" care poate solicita restabilirea situaţiei anterioare executării, rezulta o alta condiţie ce trebuie îndeplinita pentru restituirea bunurilor si anume ca plata efectuata în cadrul executării silite să nu fi fost datorata.

Dacă este să analizăm condiţiile plăţii nedatorate, o condiţie esenţială ce nu este îndeplinită în cauza este aceea ca datoria in vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens si accipiens.

Nu poate face obiectul restituirii un bun respectiv sume de bani) care erau datorate si nu au fost plătite ca urmare a relei-credinţe si comportamentului culpabil ale debitorului. In caz contrar, ar însemna ca o simpla cerere de întoarcere a executării să duca doar la analiza formala a cerinţei desfiinţării titlului executoriu, iar daca aceasta cerinţa este îndeplinita să se procedeze la admiterea cererii.

Aceasta ar presupune de fapt ca procedura întoarcerii executării este una necontencioasa, ceea ce legiuitorul nu a urmărit. Raţiunea instituţiei întoarcerii executării silite este reprezentata de protejarea Intereselor persoanelor care nu au calitatea de debitor in cadrul unui raport juridic obligaţional si împotriva cărora s-a pornit executarea silita cu nerespectarea cerinţelor legale.

In situaţia in care o persoana are calitatea de debitor, iar creditorul sau a obţinut un titlu executoriu care ia dat dreptul sa pornească executarea silita sl sa Isl recupereze sumele datorate, chiar daca titlul executoriu este ulterior desfiinţat, debitorul nu poate fi repus automat in situaţia anterioara pe acest simplu motiv.

Înainte de demararea procedurii executării silite, intimata a încercat în nenumărate rânduri recuperarea creanţei izvorâte din contractul de credit, pe cale amiabila, prin intermediul notificărilor si contactării telefonice a debitorilor.

Mai mult decât atât, consideră ca, intimata  a dat dovada de toata bunăvoinţa în ai ajuta pe debitorii contestatori la achitarea debitului, oferind consiliere şi chiar posibilitatea eşalonării debitului în rate lunare cu valoare mica prin stabilirea unui angajament de plata si totuşi debitorii, au continuat tergiversarea procedurilor.

Având în vedere ca debitorii contestator nu si-au respectat obligaţiile în acest sens, în conformitate cu prevederile contractuale, creditul acordat acestora a devenit scadent anticipat, rezultând astfel o creanţa certa, lichida si exigibila.

Contestatorul, în calitatea de împrumutat al băncii nu au restituit sumele datorate în temeiul contractului încheiat, dar solicita în schimb concursul forţei coercitive a statului pentru a obţine modificarea nejustificata a obligaţiilor asumate, urmărind prin aceasta cerere ruperea echilibrului contractual si încălcarea principiului pacta sunt servanda, fără a avea însa o motivaţie legitima, ci exclusiv pentru a face imposibilă creditorului recuperarea atât a capitalului împrumutat, cât si a spezelor aferente, solicitând practic instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să legitimeze atitudinea lor culpabila in executarea contractului .

In concluzie, întrucât debitorului i s-au oferit nenumărate oportunităţi de plata prin înţelegere amiabila si totuşi au ales sa ignore eforturile creditorului de soluţionare amiabila, dar şi datorita faptului ca motivele si argumentele sunt neprobate (la acţiune nefiind anexate dovezi a celor susţinute) consideram ca aceasta contestaţie la executare este depusa tocmai pentru a îngreuna procesul cu rea credinţa, fiind aplicabile prevederile art 720 alin.3 NCPC.

Solicită să se constate nelegalitatea si netemeinicia apelului formulat de apelantul-contestator, pe cale de consecinţa, acesta sa se respingă.

 In drept, întâmpinarea este întemeiata pe dispoziţiile art. 205 NCPC si orice alte dispoziţii menţionate in cadrul întâmpinării.

Intimata IFN SA a depus întâmpinare - filele 34- 45 dosar solicitând calificarea căii de atac ca fiind recurs nu apel, respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea încheierii atacate, ca fiind temeinică şi legala. În întâmpinare arată că, la data de 23.10.2007, la cererea contestatorului, în calitate de utilizator, s-a încheiat Contractul de leasing financiar nr. /2007  prin care subscrisa IFN S.A., în calitate de finanţator a cedat utilizatorului dreptul de folosinţa asupra unui autoturism marca Renault Nissan.

Având în vedere faptul " utilizatorul nu si-a respectat obligaţiile contractuale asumate, contractul de leasing a fost reziliat la data de 29.12.2010, din culpa exclusivă a utilizatorului, în baza art. 12.4.ii din contractul de leasing, iar la data de 02,11.2011 a recuperat bunul de leasing.

Ca efect al rezilierii, pentru recuperarea creanţelor generate de neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, de către, a început executarea silită în cadrul dosarului nr. 69/2012 al BEJ şi, ca urmare a suspendării  din profesie a executor  procedura execuţională a fost continuata de SCPE, în cadrul dosarului execuţional nr. /EX/2014, pentru recuperarea creanţei certe, lichide şi exigibile, în cuantum de 99.932,92 lei.

În cadrul prezentului dosar nr. 4920/208/2017, debitorul a formulat o acţiune intitulată "Acţiune în constatare", prin care solicită : 1, anularea tuturor formelor de executare silită efectuate de SCPEJ în dosarul execuţional nr. /EX/2014, precum şi a executorii silite înseşi, susţinând că a intervenit prescrierea dreptului de a cere executarea silită şi că nu datorează creanţa, 2. constatarea caracterului abuziv al clauzelor Contractului de leasing „referitoare la plata sumelor reprezentând ratele scadente  după data rezilierii contractului şi penalităţile aferente acestora."

La temeiul de drept al acţiunii, debitorul a invocat dispoziţiile art 711 şi următoarele Noul Cod de procedură civilă dispoziţii ce vizează" contestaţia la executare, iar instanţa a calificat acţiunea ca fiind contestaţie la executare.

Prin încheierea civilă nr. 614/02.05.2018 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 4920/208/2017, instanţa a respins contestaţia la executare, ca fiind tardiva, iar capatul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale a fost respins ca inadmisibil.

Împotriva acestei soluţii, în mod nefondat a formulat apel contestatorul.

Solicită să se constate că speţei îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă în vigoare la data începerii procedurii de executare silită şi să califice calea de atac ca fiind recurs şi nu apel.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă acestui litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 3, alin.1 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Noului Cod de procedura civilă, procesele în curs de judecata, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Deoarece cererea de executare silită a fost depusă la data de 05.03.2012 pe rolul BEJ fiind continuată de SCPEJ în dosarul nr. /EX/20I4, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, speţei îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă anterior.

Arată că, contestaţia la executare formulată de contestatorul a fost respinsă ca fiind tardivă, iar capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale a fost respins, ca inadmisibil.

Prin recurs, contestatorul reia apărările din faţa instanţei de fond, arătând că solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, însa nu aduce critici concrete cu privire la tardivitatea contestaţiei la executare, nici cu privire la inadmisibilitatea capătului de cere e privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale. Acesta susţine că a formulat acţiune în constatare ce ar fi trebuit să fie admisă de instanţă, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, iar creanţa nu are caracter cert, lichid şi exigibil.

Susţinerile contestatorului nu sunt fondate, deoarece, deşi a intitulat acţiunea ca fiind în constatare, a indicat temeiul de drept al contestaţiei la executare, iar solicitările sale de anulare a întregii executări silite, pentru motive legate de prescrierea dreptului de a cere executarea silită ori lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei sunt specifice contestaţiei la executare, nu acţiunii în constatare.

Arata că nu se aduc critici concrete ale încheierii pronunţare de instanţa de fond, respingând recursul ca neîntemeiat. În mod temeinic şi legal a dispus instanţa fondului admiterea excepţiei tardivităţii contestaţiei la executare.

Prin contestaţia formulată, contestatorul solicită anularea întregii executări silite efectuate de SCPEJ în dosarul execuţional nr. /EX/2014, nu doar un act individual criticat.

Pentru aceste considerente, în mod temeinic şi legal instanţa fondului a admis excepţia tardivităţii si a respins contestaţia la excedare, ca fiind tardivă.

Contestatorul a invocat caracterul abuziv al clauzelor Contractului de leasing referitoare la plata sumelor reprezentând ratele scadente după data rezilierii contractului şi penalităţile aferente acestora", indicând ca temei de drept prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Cor testatorul nu a indicat în concret clauzele pe care le contestă, lăsând, probabil, la aprecierea instanţei această solicitare.

Acest capăt de cerere este inadmisibil raportat la art 3 alin, 2 din Legea nr. 193/2000: "Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi".

În cauză, titlul executoriu este reprezentat de un contract de leasing financiar, care, sub aspectul legalităţii, se supune dispoziţiilor Ordonanţei nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, precum şi Codului Civil Român.

Aşadar, este exclusă invocarea dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că nu sunt supuse acestui act normativ contractele încheiate în baza unor legii speciale.

Un alt motiv de inadmisibilitate este reprezentat art. 399 alin. 4 C.p.c: „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă de judecată, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond  împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac,"

Or, în cauză, titlul executoriu este reprezentat de Contractul de leasing financiar nr. 05986/23 10.2008 şi, chiar dacă nu este o hotărâre judecătorească, contestatorul are posibilitatea atacării clauzelor contractuale pe cale separată, indiferent de temeiul de drept invocat.

Conform art. 399 alin. 4 din Codul de procedura civilă, în cadrul contestaţiei la executare se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, în situaţia în care sunt îndeplinite două condiţii cumulative: titlul executoriu nu este emis de o instanţă judecătorească şi dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

In speţă chiar dacă prima condiţie este îndeplinită, în sensul că titlul executoriu nu este reprezentat de o sentinţă judecătorească, ci de un contract de leasing, cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită. Astfel, legiuitorul a impus constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, pe cale separată, potrivit dispoziţiilor art. 111 Cod de procedură civilă coroborate cu art. 949 si următoarele Cod civil, în vigoare la data încheierii Contractului de leasing şi cu dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

Pentru aceste considerente, în mod temeinic si legal instanţa fondului a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului de leasing, prin intermediul contestaţiei la executare.

Dacă se va admite recursul , se respinge excepţia tardivităţii si se retine cauza pentru soluţionarea fondului, solicită să se constate că deţine împotriva debitorului o creanţă certă, lichidă si exigibilă.Contestatorul nu a achitat la scadenţă e de leasing datorate, astfel cum rezultă din situaţia ratelor, anexată întâmpinării. Pe cale de consecinţă, replierea a intervenit la data de 29.12.2010, din culpa exclusivă a utilizatorului, ca urmare a nerespectării obligaţiei de a achita la scadenţă ratele de leasing şi celelalte obligaţii financiare, conform pactului comisoriu de ultim grad prevăzut de art. 12 „încetarea contractului"- pct. 12.4. din contractul de leasing. În baza acestei clauze contractuale, în mod corect şi legal a procedat la rezilierea contractului şi reintrarea in posesia bunului de leasing, având în vedere faptul că, în contractele de leasing, finanţatorul păstrează dreptul de proprietate asupra bunului, fiind cedat doar dreptul de folosinţă, în schimbul achitării la scadenţă a ratelor de leasing.

În baza art. 13 din Contractul de leasing, în situaţia în care raporturile juridice dintre părţile litigante încetează din culpa exclusivă a utilizatorului, acesta datorează finanţatorului diferenţa dintre capitalul finanţat şi nerambursat, dobânda aferentă, penalităţile contractuale achitate, facturile neachitate şi suma obţinută din vânzarea bunului de leasing. Astfel, debitul final poate fi calculat numai după ce autoturismul a fost vândut.

Ulterior vânzării bunului de leasing, s-au calculat în sarcina utilizatorului obligaţiile de plată în sumă totală 99.932,90 lei, astfel cum rezultă din "Calculul de includere în cazul bunurilor recuperate şi valorificate" emis la data de 03.11.2014 (anexat cererii precizatoare din data de 14.11.2014), Compunerea creanţei , raportată la prevederile contractuale şi legale, se prezintă astfel:

-12.688,60 lei reprezintă diferenţa de capital finanţat de la data rezilierii contractului de leasing financiar, cuantificată la suma tuturor ratelor de leasing rămase de achitat de către utilizator. Această sumă este reglementată de art.13 Contractului de leasing şi art. 10 lit. d si  f, art.  15 din O.G, nr. 51/1997, iar modul de calcul rezultă din situaţia ratelor anexată întâmpinării; 235,13 lei reprezintă valoarea dobânzii calculate, în temeiul art. 10.6. si art. 13 din Contractul de leasing, raportate la art. 10 lit. d şi art. 15 din O.G. nr. 51/1997 pentru ratele de leasing pe care contestatoarea le mai avea de achitat până la data finalizării Contractului de leasing, iar modul de calcul rezultă din situaţia ratelor anexată întâmpinării; 80.730,06 lei  valoarea penalităţilor de întârziere la facturile fiscale emise de SC IFN SA şi neachitate de, în cuantum de 0,35 % din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 10-9.1, din contractul de leasing şi art. 10 lit. d) şi f) din O.G. nr. 51/1997;

-20.423,08 lei reprezintă" valoarea facturilor neachitate, conform art. 10 din Contractul de leasing şi art. 10 lit. d) şi f) din O.G. nr. 51/1997:Total 114.076,87 lei. Pentru calcularea valorii totale a debitului datorat de debitorul Benghia Petru, din totalul de 114.076,87 lei a scăzut valoarea obţinută în urma vânzării autoturismului ce a format obiectul contractului de leasing, respectiv 14.143,97 lei, rezultând suma de 99.932,90 lei. Arată că deţine împotriva debitorului o creanţă lichidă şi exigibilă ce îndeplineşte cerinţele art. 379 Cod procedura civilă, pentru a cărei recuperare, în mod temeinic şi legal a continuat executarea silită. Dacă se admite recursul, se respinge excepţia inadmisibilităţii şi se retine cauza pentru soluţionarea fondului, arată că toate clauzele contractuale se încadrează în prevederile legale, respingând cererea contestatorului, ca neîntemeiată. Contestatorul nu a indicat în concret care sunt clauzele contractuale pe care le critică, ca având caracter abuziv, ci a făcut doar referire la „plata sumelor scadente după data rezilierii contractului şi penalităţile aferente acestora .Contractul de leasing nu conţine o clauză referitoare la scadenţa anticipată a tuturor ratelor de leasing, la momentul rezilierii. În baza art. 13 din Contractul de leasing, în situaţia în care raporturile juridice dintre părţile litigante încetează din culpa exclusivă a utilizatorului, acesta datorează finanţatorului diferenţa dintre capitalul finanţat şi nerambursat, dobânda aferentă, penalităţile contractuale neachitate, facturile neachitate şi sur ia obţinută din vânzarea bunului de leasing. Aşadar, ca efect al rezilierii nu sunt datorate toate ratele de leasing, până la ajungerea la maturitate a contractului, ci diferenţa dintre aceste rate şi valoarea obţinută din vânzarea bunului de leasing. De asemenea, nu există o daună care să reglementeze penalităţi de întârziere aferente ratelor de leasing scadente anticipat. Conform art 10,9.1. din Contractul de leasing, penalităţile sunt în cotă de 0,35% pe zi de întârziere  şi se aplică numai asupra facturilor neachitate, nu se aplică asupra ratelor scadente anticipat, aşa cum în mod nefondat susţine contestatorul.

Învederează  că legiuitorul nu a calificat ca fiind abuzive toate clauzele inserate de comercianţi în contractele cu consumatorii, ci numai clauza care „prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor." (art. 4 din Legea nr. 193/2000). Prin urmare, există două condiţii de admisibilitate pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale: contractul să nu fi fost negociat cu consumatorul;clauza contractuală să creeze un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante.

Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cauza de faţă:Contractul de leasing a fost negociat direct de părţile contractante în primul rând, a avut posibilitatea efectivă de a negocia clauzele contractului propus spre semnare. S.A. nu este singura societate de leasing ce oferă finanţare pentru marca de autoturism aleasă de contestator, prin urmare nu ne aflam într-o postură dominantă pe piaţă pentru a putea plana suspiciunea că impune clienţilor spre semnare contracte, interzicându-le altora dreptul de a negocia.

Mai mult decât atât, art. 18,7 alin. 2 si 3 din Contractul de leasing prevede: „Ambele părţi contractante declară că au înţeles conţinutul Contractului, Condiţiilor generale pe care le-au negociat direct conform legislaţiei române şi că informaţiile şi dalele imite in Contract corespund realităţii, astfel încât Contractul şi condiţiile vor fi semnate cord de către părţile contractante. Finanţatorul a dat Utilizatorului posibilitatea de a influenţa conţinutul şi natura fiecărei clauze". Clauzele contractuale nu creează un dezechilibru între drepturile si obligaţiile părţilor contractante susţine intimata. Clauzele contractuale sunt în perfectă concordanţă cu prevederile O.G, nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, creând un mecanism contractual echilibrat.

Clauza de la art. 13. din contractul de leasing reglementează debitele pe care utilizatorul este obligat să le achite atunci când contractul încetează din culpa sa exclusiva, ca şi sancţiune a nerespectării obligaţiilor de plată a ratelor de leasing, la scadenţă. Aceste cheltuieli derivă din costurile pe care finanţatorul va fi obligat să le suporte pană la vânzarea bunului a cărui utilizare a fost cedată utilizatorului, prin contractul de leasing. Acest contract este încheiat la cererea utilizatorului, care solicita finanţatorului să achiziţioneze autovehiculul în speţă, după care sa îi cedeze dreptul de folosinţă, pe perioadă contractuală convenită. Dacă utilizatorul respectă condiţiile asumate, la finalizarea Contractului, finanţatorul îşi recuperează integral capitalul investit şi dobânzile aferente. Pe de altă parte, dacă Contractul încetează înainte de termen, finanţatorul se vede nevoit să vândă bunul respectiv, pentru a îşi recupera capitalul investit şi dobânzile. Dacă sumele rezultate din revalorificare nu vor acoperi aceste costuri, precum şi cheltuielile aferente revânzării, atunci în mod corect utilizatorul este obligat să suporte aceste debite, deoarece din vina sa a încetat contractul înainte de termen, nu din vina finanţatorului.

Societatea de leasing nu a solicitat utilizatorului achitarea integrală a valorii de achiziţie a bunului, cu diferenţa dintre suma valorii finanţate, a dobânzii şi celorlalte costuri generate de contractul de leasing, şi preţul obţinut din vânzarea autoturismului.

Prevederile art. 13 din contractul de leasing derivă din obligaţiile utilizatorului prevăzute de art. 10 lit. d) - f) din O.G. nr. 51/1997: „d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe , în cuantumul şi la termenele menţionate în contract; să suporte cheltuielile de întreţinere, precum şi orice alte cheltuieli aferente bunului sau  din contractul de leasing; să îşi asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare, totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii săi, inclusiv riscu1 pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing."

De asemenea, prevederile contractului de leasing sunt în concordanţă cu normele de drept civil, prevăzute de Codul civil în vigoare la data încheierea sa.

Prin încheierea contractului de leasing, contestatorul a primit cu titlu de finanţare suma de 10.081,60 euro (fără TVA), care trebuia restituit, prin plata unui număr de 48 de rate de leasing, conform planului de eşalonare. Această finanţare trebuie recuperată în totalitate de la utilizator, în caz contrar, pentru finanţator ar fi o pierdere evidentă, fără de care activitatea economică nu poate continua.Codul Civil în vigoare de la 1864, aplicabil la data încheierii Contractului de leasing, recunoaşte dreptul intimatei de a solicita restul ratelor de leasing ce nu au fost achitate:

Ratele de leasing trebuie restituite în totalitate, acestea reprezentând finanţarea acordată şi, prin urmare, prin neachitarea lor, prejudiciul înregistrat este evident.

Solicită a se avea în vedere prevederile din dreptul national, respectiv art. 1084 - art. 1087 din Codul civil anterior,prevederile O.G, nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, şi să se analizeze coroborat  întregul mecanism contractual, constatând că acest contract de leasing nu conţine clauze abuzive.

In drept, întâmpinarea este întemeiata pe prevederile art. 115 coroborat cu art. 303 alin. Codul procedură civilă in vigoare de la 1865, aplicabil la data începerii executării silite, şi pe celelalte prevederi legale indicate în cuprinsul acesteia.

Contestatorul a depus la dosar Concluzii scrise solicitând, admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat, reluînd argumentele din apel.

Examinând sentinţa atacată, în raport de motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 480 N.C.P.C şi sub aspectul temeinicei şi legalităţii, se constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Problema juridică argumentată de apelant este de a stabili dacă, pe calea contestaţiei la poprire se poate aduce în discuţie şi executarea silită însăşi. Cum răspunsul este negativ, în mod evident, rezultă că prima instanţă corect a constatat că debitorul a înţeles, prin cererea formulată ca, prevalându-se de termenul în care putea contesta poprirea, să conteste întreaga executare silită efectuată în dosarul nr. /EX/2014. Numai că, deoarece, la data de 17.12.2014 debitorului i-a fost comunicată prima somaţie, termenul în care acesta putea să conteste executarea înseşi a expirat în data de 03.01.2015.

Aşadar, în mod corect, având în vedere data la care contestatorul a formulat contestaţia la executare – 05.12.2017, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare invocată de intimata SC IFN SA şi a respins contestaţia la  executare formulată de  contestatorul.

În ce priveşte argumentaţia că ar fi aplicabil vechiul Cod de procedură civilă, şi, respectiv, că recursul este calea de atac, tribunalul constată că în dosarul nr. /EX/2014 a început, în fapt, o nouă executare silită, la data de 17.12.2014 debitorului fiindu-i comunicată prima somaţie de către noul executor judecătoresc desemnat de către creditor- fila 197 dosar fond, aplicabil fiind noul cod de procedură civilă. Indiferent, însă, de legea de procedură aplicabilă, excepţia tardivităţii a fost corect rezolvată. Aşadar, prin raportare la data formulării contestaţiei la executare, Tribunalul reţine că apelantul contestator nu mai era îndreptăţit să solicite anularea executării silite însăşi, fiind depăşit termenul legal imperativ prevăzut de lege în acest sens, consecinţa fiind aceea a decăderii debitorului din dreptul de a mai contesta executarea însăşi. Argumentele apelantului cum că executarea însăşi poate fi contestată oricând pe tot parcursul ei sunt fără suport juridic. Dimpotrivă, termenul de exercitare a contestaţiei privind executarea silită însăşi se calculează în conformitate cu prevederile art. 401 alin. (1) lit. c) vechiul C.pr.civ. , respectiv art. 715 alin. (1) pct. 3 NCPC: contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea silită însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, stipulate într-un contract de leasing nu pune o problemă de lămurire a titlului executoriu, astfel cum încearcă apelantul să argumenteze, ci una de nulitate parţială, adică în proporţia clauzei/clauzelor abuzive, a acestui titlu executoriu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, instituţia clauzelor abuzive este văzută ca o aplicaţie a sancţiunii nulităţii absolute. O asemenea calificare, făcută prin chiar legea specială în materie, atrage, sub aspectul reglementării speciilor contestaţiei la executare, incidenţa art. 713 alin. (2) NCPC. Astfel, a pune problema naturii abuzive a unor clauze din contractul-titlu executoriu, deci, în termenii dreptului comun impuşi de textul art. 12 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, problema unei nulităţi absolute (parţiale), este sinonim cu a invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu- art. 713 alin. (2) NCPC. Or, în privinţa acestei din urmă contestaţii la executare, termenul de promovare se determină în raport cu art. 715 alin. (1) pct. 3 NCPC republicat, debitorul având la dispoziţie 15 zile din momentul în care a luat cunoştinţă de încheierea de încuviinţare a executării ori de somaţie; în cazul în care invocă clauze abuzive şi, prin aceasta, nulitatea absolută parţială a titlului executoriu, debitorul, în această proporţie, critică executarea însăşi, iar nu doar un viciu al procedurii execuţionale, critică inaptă însă să transforme contestaţia la executare într-o contestaţie la titlu. Şi din acest punct de vedere, soluţia pronunţată la excepţia tardivităţii de către prima instanţă este una corectă, faţă de data depunerii contestaţiei- 5.12.2017.

În ce priveşte argumentul că executarea a început pentru o sumă mai mare (108.158,23 lei) dar creditorul continuă executarea numai pentru suma de 20.685,5 lei, acesta este real dar vine din datele contractuale, aşa cum rezultă din înscrisul- fila 15 dosar fond care cuprinde calculul de închidere al dosarului de leasing- raportat la norma aplicabilă, respectiv art. 15 din OG nr. 51/1997, respectiv: „ Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing”.

 În alte cuvinte, din calculul de închidere s-a solicitat de către creditor continuarea executării silite numai pentru sumele datorate, până la data restituirii bunului, respectiv facturile emise. Este adevărat că nu a fost emisă de creditorul intimat această explicaţie deşi i s-a pus în vedere de către tribunal la două termene, însă este singura legală iar micşorarea câtimii sumei nu prejudiciază apelantul.

 Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, văzând şi dispoziţiile art. 480 Noul Cod de procedură, Tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul contestator, împotriva sentinţei civile nr. 614/2018, pronunţata de Judecătoria Caransebeş, în dosarul nr. 4920/208/2017, în contradictoriu cu intimatele  SC IFN SA  Bucureşti şi  SC SRL  Bucureşti.

Domenii speta

Spete similare