Acţiune în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru terenul aferent unui restaurant, dobândit de reclamantă în urma unei licitaţii, organizată anterior expirării duratei contractului de concesiune Prescriptie extinctiva

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani sub nr. 1808/217/2017, la data de 13.11.2017, reclamanta A. S.P.R.L., prin asociaţi coordonatori, B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Comuna D. – prin primar, a solicitat ca, în baza probatoriului ce va fi administrat, instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 445 m.p. din p.c. 1322 din intravilanul comunei D., aflat sub spaţiul comercial „Restaurant”, localizat în satul D., com. D.

Judecătoria Darabani, prin sentinţa civilă nr. 546 din 03 mai 2018, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins astfel cererea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A., solicitând admiterea acestuia şi desfiinţarea în totalitate a sentinţei apelate, cu consecinţa respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Prin decizia civilă nr. 888 din 22 noiembrie 2018, Tribunalul Botoşani – Secţia I Civilă a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentinţa sus-menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta UAT Comuna D., prin primar, invocând dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

În motivare, a arătat că prin decizia atacată Tribunalul Botoşani a reţinut că nu este dată în cauză excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe pentru evocarea fondului.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a analizat dacă posesia exercitată de S.C. E. S.R.L. asupra spaţiului comercial „Restaurant” situat în D., are aptitudinea de a fi calificată ca o recunoaştere tacită a datoriei în sensul art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.

A reţinut Tribunalul că recunoaşterea tacită rezultă din orice fapt sau act care presupune mărturisirea existenţei dreptului a cărui acţiune se prescrie. În acest sens, în practica judiciară şi doctrina de specialitate s-a reţinut, în mod constant, că posesia exercitată asupra bunurilor succesorale aflate în indiviziune de către moştenitorul care a plătit peste partea sa din datoriile şi sarcinile succesiunii poate echivala cu o recunoaştere din partea celorlalţi moştenitori, iar predarea bunului ce formează obiectul antecontractului de vânzare cumpărare echivalează cu o recunoaştere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Cum SC E. S.R.L. a avut posesia spaţiului comercial „Restaurant” situat în D., aspect necontestat de către pârâta intimată şi care reiese şi din contractul de vânzare - cumpărare nr. 2354/28.06.2005, prin care a dobândit spaţiul comercial şi în cuprinsul căruia se precizează că spaţiul se află pe terenul proprietatea Primăriei, Tribunalul a constatat că în cauză a operat cauza de întrerupere a prescripţiei. A mai reţinut Tribunalul că se observă că şi anterior încheierii procesului - verbal din 01.11.2007 spaţiul era deţinut de SC E. S.RL. în baza unui contract de concesiune, lucru menţionat în cuprinsul procesului - verbal amintit.

Instanţa de apel a dat o interpretare eronată a dispoziţiilor legale privind recunoaşterea tacită a dreptului în temeiul art. 16 lit. a din Decretul 167/1958, fapt ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:

După cum însăşi instanţa de apel a reţinut, posesia (în sensul de detenţie precară) a SC E. S.R.L. asupra imobilului teren ce face obiectul derivat al antecontractului a început anterior încheierii procesului-verbal de licitaţie 01.11.2007, înscris constatator al antecontractului, fapt ce arată că nu a existat o predare a bunului la momentul sau ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, posesia nefiind transmisă în temeiul şi în virtutea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, neputând fi interpretată ca o recunoaştere tacită a dreptului de a obţine perfectarea contractului. Or, cum posesia a fost transmisă în temeiul contractului de concesiune nr. 2047/26.11.2004, contract ce nu a fost reziliat bilateral sau unilateral de către părţi la momentul sau ulterior încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare, posesia exercitată anterior încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare constatat prin procesul - verbal de licitaţie din 01.11.2007 nu se poate constitui într-un act de recunoaştere a dreptului ca act de întrerupe a prescripţiei. A interpreta în sens contrar s-ar ajunge la o situaţie absurdă în care s-ar da unui fapt (posesie atestată încă din 2004, după cum reţine Tribunalul) o calitate de act de întrerupere a unei prescripţii ce nu a început să curgă din data de 01.11.2007.

Pe de altă parte, dacă s-ar reţine apărările reclamantei apelante despre acceptarea preţului, parţial dovedit cu chitanţa nr. 2819 din data de 29.05.2008, ca fiind un act de recunoaştere a dreptului, cu efect de întrerupere a prescripţiei, de la acesta dată ar curge un nou termen de prescripţie în care creditorul ar fi putut obţine obligarea, pe cale judecătorească, a debitorului la efectuare plăţii (obligaţia de a face, de a perfecta contractul), instituţia prescripţiei fiind eminamente o sancţiune de drept civil a creditorului pasiv, nediligent. Or, cum SC E. S.R.L. nu a efectuat niciun demers în vederea obţinerii pe cale judecătorească a obligării debitorului Comuna D. de a încheia contractul de vânzare- cumpărare un timp foarte îndelungat, iar diligenta creditorului trebuie apreciată prin prisma diligentei necesare unei societăţi comerciale, recurenta pârâtă a apreciat că în cauză operează pe deplin instituţia prescripţiei, ca sancţiune de drept civil.

Intimata reclamantă A. SPRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată prin prisma criticii formulate de pârâtă, care se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, în raport de lucrările dosarului, Curtea constată neîntemeiat recursul, urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, „prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia”, iar dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ prevăd că „întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.” Din aceste dispoziţii legale rezultă că, pentru a produce efectul întreruptiv, recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie trebuie să fie făcută de „cel în folosul căruia curge prescripţia”, adică de debitor şi să fie neîndoielnică.

Pentru că legea nu distinge, are efect întreruptiv atât recunoaşterea expresă, cât şi cea tacită. Recunoaşterea tacită poate să rezulte din orice act sau fapt care presupune mărturisirea dreptului, precum plata unei părţi din datorie, cererea unui termen pentru plata creanţei etc.

În practica instanţei supreme s-a decis că predarea bunului ce formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare în posesia celui ce urmează să îl cumpere echivalează cu o recunoaştere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care întrerupe prescripţia, iar o nouă prescripţie nu va începe să curgă atât timp cât bunul se află în posesia celui ce urmează să îl cumpere” (Tribunalul Suprem, Decizia civilă nr. 188/1981, C.D. 1981, p.65).

Tot astfel, ICCJ a reţinut într-o decizie de speţă, pronunţată într-un dosar având ca obiect validarea unei convenţii de vânzare – cumpărare (decizia nr. 606/2018, Secţia I Civilă), că întrucât „în cauză nu s-a constatat împrejurarea că promitentul-cumpărător a preluat posesia bunului imobil cu acordul promitentului – vânzător din momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, urmează a se reţine faptul că, prin predarea posesiei bunului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, promitentul-vânzător a săvârşit un act de recunoaştere tacită a obligaţiilor asumate prin contract, echivalând cu recunoaşterea dreptului promitentului – cumpărător, în sensul art. 16 lit. a din Decret, împrejurare care constituie o cauză de întrerupere a termenului de prescripţie.

Întrucât, în această perioadă, promitentul-vânzător nu a contestat posesia promitentului – cumpărător, rezultă că acţiunea reclamantului (…), prin care doreşte valorificarea unui drept de creanţă, a fost formulată cu respectarea termenului general de prescripţie prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.”

În speţă, problema - particulară - care se pune este determinată de faptul că la momentul încheierii procesului-verbal de licitaţie, 01.11.2007, ce constituie înscrisul constatator al antecontractului de vânzare-cumpărare, nu a avut loc o predare a posesiei bunului, deoarece acesta se afla deja în posesia reclamantei (aceasta fiind proprietara restaurantului de pe terenul în discuţie).

Susţine apelanta că posesia bunului a fost transmisă reclamantei în temeiul contractului de concesiune nr. 2047/26.11.2004, ce nu a fost reziliat anterior sau ulterior antecontractului de vânzare-cumpărare, astfel că posesia exercitată anterior încheierii acestuia, 1.11.2007, nu se poate constitui într-un act de recunoaştere a dreptului, cu efect întreruptiv de prescripţie.

Contractul de concesiune menţionat nu a fost depus la dosarul cauzei. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din preambulul hotărârii nr. 40/31.07.2007 a Consiliului Local al comunei D., „vânzarea suprafeţei de 445 m.p. din p.c. 1322, teren aferent magazinului din centrul comunei D., proprietate privată a comunei D.” a fost aprobată prin H.C.L. nr. 31/30.06.2007.

La solicitarea instanţei de judecată de a înainta la dosar sus-menţionatul contract, apelanta a înaintat contractul de concesiune nr. 4478/08.12.2005, încheiat cu SC E SRL, care prevede  (la art. 2) „predarea respectiv primirea terenului concesionat din p-c. 1322, se va face începând cu data de 09.12.2005”, durata concesiunii fiind „de 5 ani cu începere de la data predării – primirii terenului”. În raport de durata acestui contract, ce a expirat la 09.12.2010, posesia exercitată de reclamantă ulterior acestei date are efect întreruptiv de prescripţie, câtă vreme pârâta nu a contestat-o în vreun fel, echivalând cu o recunoaştere tacită a dreptului promitentei–cumpărătoare.

Mai mult, la art. 12 al contractului de concesiune se prevede că acesta „îşi pierde valabilitatea şi în cazul în care Consiliul local va hotărî scoaterea la vânzare a suprafeţei concesionate cu respectarea dreptului de preempţiune al concesionarului.” Or, cum s-a arătat deja, scoaterea la vânzare a bunului concesionat a fost aprobată de Consiliul local al comunei D. prin hotărârea nr. 31/30.06.2007.

Prin urmare, susţinerile apelantei privind faptul că posesia exercitată de promitenta-cumpărătoare ulterior procesului - verbal de licitaţie, 1.11.2007, nu ar fi putut întrerupe cursul prescripţiei întrucât exista un contract de concesiune ce nu fusese reziliat nu pot fi primite.

Susţinerile pârâtei din finalul memoriului de apel, cu referire la susţinerile reclamantei privind acceptarea preţului, ca fiind un act de recunoaştere a dreptului prescris, cu efect de întrerupere a prescripţiei, nu pot fi apreciate drept critică adusă sentinţei atacate, câtă vreme nu îşi găsesc corespondent în aceasta, astfel că nu vor fi examinate de instanţa de recurs.

Faţă de cele ce preced, constatând că nu este dat în cauză motivul de nelegalitate invocat de pârâtă, instanţa urmează a respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare