Imbogăţire fără justă cauză - Excepţia autorităţii de lucru judecat

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi la data de 19.02.2019, sub numărul X/230/2019, reclamanţii: N.M. şi N. A. l-au chemat în judecată pe pârâtul D.D. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa de către instanţă, să se constate că pârâtul s-a îmbogăţit fără just temei în dauna acestora cu suma de 13.000 euro şi prin  urmare, să fie obligat la restituirea acestei sume , precum şi la plata dobânzii legale până la data plăţii efective.

În motivarea, în fapt, a cererii de chemare în judecată reclamanţii au arătat că, la data de 04.11.2012 s-a încheiat la Cabinetul de Avocat N. P. o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare a imobilului – apartament situat în oraşul Filiaşi, bulevardul R., bl. X, sc. 2, ap. 4, judeţul Dolj, imobil ce are numărul cadastral X/2/4 şi este compus din: bucătărie, hol, debara, sufragerie, dormitor, baie, hol, debara, cu o suprafaţă utilă de 42,80 m.p.

Au mai arătat reclamanţii că, la data încheierii acelei promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare au dat cu titlu de avans suma de 13.000 euro din totalul preţului convenit, în cuantum de 19.000 euro, stabilind ca diferenţa de 6.000 euro să fie plătită până la data de 30.03.2013, după ce promitentul – vânzător ar fi achitat la bancă o diferenţă de 3.500 – 4.000 euro pentru a finaliza debitul pe care îl avea la acea bancă, ulterior urmând a fi perfectate actele notariale pentru vânzarea apartamentului.

Au învederat reclamanţii că, de mai multe ori au discutat cu pârâtul pentru a-i înmâna diferenţa de 6.000 euro, condiţionând însă plata acestei sume de achitarea integrală a debitului pe care pârâtul îl avea la bancă, pentru a nu mai exista nici un impediment la încheierea contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică.

Reclamanţii au menţionat faptul că, din momentul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare au avut posesia imobilului litigios în care însă nu mai locuiesc şi în prezent, iar în perioada de timp până la care au fost evacuaţi, nu au  fost tulburaţi în vreun fel de creditor sau alte persoane; de asemenea au învederat că le-au fost încredinţate toate documentele cu privire la apartament, în original, până la perfectarea actelor notariale în formă autentică.

Reclamanţii au precizat că, la expirarea termenului din data de 30.03.2013, stabilit în promisiune, pârâtul le-a cerut, de mai multe ori, diverse sume de bani şi a încercat, în repetate rânduri, să-i convingă să-i restituie actele originale ale apartamentului, întrucât intenţiona să vândă apartamentul unor persoane care ar fi oferit un preţ mai mare, chiar să intermedieze vânzarea prin alte agenţii imobiliare de pe raza oraşului Filiaşi, lucru care până la urmă s-a şi întâmplat .

Au mai arătat reclamanţii că au demarat mai multe procese pentru stabilirea situaţiei anterioare cu privire la imobilul mai sus descris, în acest sens fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Filiaşi dosarul nr. X/230/2014 având ca obiect " hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare " şi care se află în faza recursului, precum şi dosare penale aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi.

Reclamanţii au apreciat că pârâtul s-a îmbogăţit fără just temei întrucât nu s-au mai încheiat actele de transmitere a proprietăţii în formă autentică iar acesta a vândut apartamentul numitului G. E., care deţine o agenţie imobiliară pe raza oraşului Filiaşi, iar acesta i-a evacuat şi a revândut apartamentul unei alte persoane.

Totodată, reclamanţii au menţionat că în toată această perioadă au efectuat demersuri pentru a ajunge la o înţelegere cu reclamantul în ceea ce priveşte restituirea sumei de 13.000 de euro, primită cu titlu de avans , aşa cum de altfel a şi recunoscut pârâtul la interogatoriul ce i-a fost administrat în cadrul dosarului nr. X/230/2019 al Judecătoriei Filiaşi însă nu au găsit înţelegere iar pârâtul s-a folosit de faptul că ei nu au cunoştinţe juridice şi o pregătire şcolară adecvată, invocând faptul că au semnat o declaraţie notarială.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1345 din Codul civil , iar în dovedirea acesteia, reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtului şi a probei testimoniale, propunând audierea numiţilor P. I. şi B. N. La primirea cererii, apreciindu-se că aceasta nu îndeplineşte cerinţele impuse prin dispoziţiile art. 194-197 din Codul de procedură civilă,  prin rezoluţia preşedintelui de complet din 20.02.2019, li s-a pus în vedere reclamanţilor, ca în termen de 10 zile, sub sancţiunea anulării cererii, să complinească aceste lipsuri, respectiv : să depună la dosar în dublu exemplar promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare încheiată la data de 04.11.2012 şi să timbreze corespunzător cererea formulată cu taxă de timbru în cuantum de 2339,48 lei, conform art. 3 alin. 1 lit. e) din OIUG 80/2013 , taxă calculată  în urma convertirii sumei de 13.000 euro în moneda naţională la cursul euro din data de 19.02.2019 ( 4.7480 lei). Totodată li s-a adus la cunoştinţă faptul că pot formula cerere de reexaminare cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru, precum şi cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru  .

La data de 01.03.2019, reclamanţii ai depus la dosar în dublu exemplar promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare încheiată la data de 04.11.2012 şi au formulat cerere de acordare ajutor public judiciar pentru plata taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din camera de consiliu pronunţată la data de 19 martie 2019, a fost admisă cererea formulată de reclamanţi şi s-a dispus scutirea acestora de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2339,48 lei.

La aceeaşi dată au fost comunicate pârâtului un exemplar al cererii de chemare în judecată şi înscrisurilor anexate acesteia, cu menţiunea că are obligaţia de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile , sub sancţiunea prevăzută de art. 208 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv decăderea din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică .

 Pârâtul a formulat întâmpinare la data de 18.04.2019, prin care a solicitat respingerea acţiunii promovate de reclamanţi, ca nefondată şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul întâmpinării formulate, pârâtul a arătat că la data de 04.11.2012 s - a încheiat la cabinetul avocatului N. P. o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a imobilului apartament situat în oraşul Filiaşi, bulevardul R., bl. X, sc. 2, ap. 4, judeţul Dolj, imobil ce are numărul cadastral X/2/4 şi este compus din: bucătărie, hol, debara, sufragerie, dormitor, baie, hol, debara, cu o suprafaţă utilă de 42,80 m.p. , în care calitatea de promitent vânzător a avut-o acesta  iar calitatea de promitenţi cumpărători reclamanţii N. M. şi N. A.

A mai arătat pârâtul că la data încheierii acelei promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, promitenţii cumpărători au dat cu titlu de avans suma de 13.000 euro din totalul preţului convenit, în cuantum de 19.000 euro, stabilind ca diferenţa de 6.000 euro să fie plătită până la data de 30.03.2013, când urmau a fi perfectate actele notariale pentru vânzarea apartamentului.

A susţinut pârâtul că urmare a faptului că acesta, fiind de bună credinţă, le-a permis accesul reclamanţilor în imobilul ce urma a face obiectul vânzării, reclamanţii, odată instalaţi în apartament, au refuzat să plătească diferenţa de preţ în valoare de 6000 euro, sens în care la data de 08.04.2013, reclamanţii N. M. şi N.A. au dat declaraţiile autentificate sub nr. 1523 şi nr. 1524 la B.N.P. J.G.C., prin care au reziliat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare şi au arătat că nu mai au nicio pretenţie în temeiul acestui antecontract.

De asemenea, pârâtul a menţionat că  a vândut apartamentul unui terţ, G. E., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/18.04,2013 de B.N.P. D.F., iar noul proprietar i-a evacuat pe reclamanţi, care continuau să locuiască abuziv în apartament, fără niciun titlu locativ,

Totodată, pârâtul a menţionat că reclamanţii l-au chemat în judecată şi  în dosarul nr. X/230/2014, solicitând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dar acţiunea lor a fost respinsă în toate fazele procesuale (Judecătoria Filiaşi, Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova).

În ce priveşte cererea dedusă prezentei judecăţi, pârâtul a arătat că înţelege să invoce prevederile art. 1544 Cod civ., potrivit cărora: (1) Dacă, la momentul încheierii contractului, o parte dă celeilalte, cu titlu de arvună, o sumă de bani sau alte bunuri fungibile, în caz de executare arvuna trebuie imputată asupra prestaţiei datorate sau, după caz, restituită. (2) Dacă partea care a dat arvuna nu execută obligaţia fără justificare, cealaltă parte poate declara rezoluţiunea contractului, reţinând arvuna ", solicitând să se constate că suma de 13.000 euro plătită de reclamanţi a reprezentat arvuna pe care aceştia au pierdut-o ca urmare a nerespectării obligaţiei de plată a diferenţei de preţ de 6.000 euro.

De asemenea, pârâtul a invocat excepţia puterii de lucru judecat, susţinând că în considerentele sentinţei civile nr. X/11.07.2017 a Judecătoriei Filiaşi, pronunţată în dosarul nr. X/230/2014, rămasă definitivă, s-au reţinut următoarele: "Instanţa constată că suma de 13.000 euro remisă pârâtului în baza antecontractului are natura unei arvune confirmatorii. Prin urmare, dacă reclamanţii nu îşi îndeplinesc obligaţia de a achita diferenţa de 6000 euro, aceştia pierd arvuna dată, potrivit art. 1544 alin. 2 Cod civ." (pag. 8, alin. 1).

Prin urmare, a apreciat că atâta vreme cât s-a stabilit definitiv că suma de 13.000 euro are natura unei naturi compensatorii, pierdută de reclamanţi ca urmare a nerespectării propriilor obligaţii contractuale, orice alegaţie contrară nu va putea fi reţinută de către instanţă, întrucât s-ar aduce atingere principiului puterii de lucru judecat.

S-a apreciat că instanţa trebuie să reţină efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în sensul că dezlegarea dată prin hotărârea definitivă aceleiaşi chestiuni de drept nu poate fi contrazisă prin judecata de faţă, astfel încât ea se impune ca o chestiune prejudicială deja dezlegată şi în cadrul acestui dosar, cu atât mat mult cu cât soluţia a fost pronunţată într-un proces purtat între aceleaşi părţi.

De asemenea, s-a susţinut că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune prezentul litigiu (îmbogăţire fară justă cauză), care nu are tripla identitate cu primul (pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic), dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior (natura sumei de 13.000 euro şi lipsa îndreptăţirii reclamanţilor la restituire), fără posibilitatea de a mat fi contrazis.

În acest sens, s-a susţinut că sunt aplicabile prevederile art. 431 C. proc. civ., privitoare la Efectele lucrului judecat, sens în care s-a menţionat şi că instanţa supremă a apreciat, în Decizia nr. 3028/04.05.2012, pronunţată de Secţia I Civilă, că "această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate. Cum potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fară posibilitatea dovezii contrare din partea acestora, într-un proces ulterior care are legătură cu chestiunea de drept sau raportul juridic deja soluţionat."

Pârâtul a precizat că înţelege să invoce şi excepţia prescripţiei extinctive, sens în care a învederat că se poate observa cu uşurinţă că plata sumei de 13.000 euro a fost efectuată Ia 04.11.2012, anterior intrării în vigoare a actualului Cod civil şi, prin urmare, sub aspectul termenului de prescripţie extinctivă sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958, care, în art. 3, instituie termenul general de prescripţie de 3 ani.

S-a mai arătat că acţiunea ce face obiectul prezentei judecăţi a fost introdusă ia 19.02.2019, cu mult după împlinirea termenului general de prescripţie.

În drept, au fost invocate prevederile art. 431 C. proc. civ. pentru excepţia puterii de lucru judecat, art. 3 din Decretul nr. 167/1958 pentru excepţia prescripţiei extinctive, art. 1544 C. civ. pe fond, art. 453 pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

În susţinerea întâmpinării formulate, pârâtul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, sens în care a arătat că va depune, în copii certificate, declaraţiile autentificate sub nr. 1523 şi nr. 1524 la B.N.P. J. G. C., date de reclamanţii N.M. şi N. A., precum şi hotărârile judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Filiaşi, Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. X/230/2014.

Un exemplar al întâmpinării formulate de pârât a fost comunicat şi reclamanţilor, cu menţiunea că pot formula răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare.

La primul termen de judecată, reclamanţii au înaintat la dosar o precizare în cuprinsul căreia au arătat că înţeleg să îl cheme în judecată pe pârât pentru a fi obligat să-şi îndeplinească clauza asumată prin promisiunea de vânzare – cumpărare din 04.11.2012, adică să le restituie preţul plătit de  13.000 euro conform clauzei menţionate la pagina 2 alin. 4 din respectiva promisiune. Astfel, reclamanţii au precizat că modifică cererea, în sensul că înţeleg să uzeze de răspunderea contractuală.

Examinând cu precădere excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârât prin întâmpinare, astfel cum impun prevederile art. 248 Cod procedură civilă, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente :

Prin acţiunea introductivă, reclamanţii au cerut obligarea pârâtului la restituirea sumei de 13.000 euro şi la plata dobânzii legale până la data plăţii efective, susţinând că suma reprezintă avansul din totalul de 19.000 euro pe care ei, reclamanţii, l-au plătit pârâtului în temeiul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 04.11.2012.

Au arătat că astfel pârâtul s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul lor, întemeindu-şi în drept cererea pe dispoziţiile art. 1345 Cod civil.

Prin cererea adiţională modificatoare depusă la 14 mai 2019, reclamanţii au înţeles să pretindă obligarea pârâtului să îşi îndeplinească clauza asumată prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, solicitând restituirea sumei de 13.000 euro în temeiul răspunderii contractuale.

În fapt, din actele cauzei, instanţa reţine că la data de 04.11.2012 s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare între reclamanţii N.M. şi N.A., în calitate de promitenţi-cumpărători şi pârâtul D.D., în calitate de promitent - vânzător, având ca obiect imobilul – apartament situat în oraşul Filiaşi, bulevardul R., bl. X, sc. 2, ap. 4, judeţul Dolj, imobil ce are numărul cadastral X/2/4, compus din: bucătărie, hol, debara, sufragerie, dormitor, baie, hol, debara, cu o suprafaţă utilă de 42,80 mp.

La data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare reclamanţii au achitat cu titlu de avans suma de 13.000 euro din totalul preţului convenit, în cuantum de 19.000 euro, stabilind ca diferenţa de 6.000 euro să fie plătită până la data de 30.03.2013, astfel cum rezultă din cuprinsul antecontractului.

La data de 08.04.2013 a fost reziliată promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare iar la data de 18.03.2013, pârâtul D. D. a vândut apartamentul în cauză altei persoane.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi la data de 03.02.2014, sub numărul X/230/2014, reclamanţii N. M. şi N. A. l-au chemat în judecată pe pârâtul D.D. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa de către instanţă, să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare – cumpărare intervenit între părţi iar în subsidiar, obligarea pârâtului la plata dublului sumei ce a reprezentat avansul plătit de reclamanţi pârâtului, avans în cuantum de 26.000 euro, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. X/11.07.2017 pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus, a fost respinsă acţiunea promovată de reclamantă iar soluţia a rămas definitivă prin  decizia nr. X/10.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Din considerentele acestei decizii  se reţine că "a intervenit o rezoluţiune prin acordul părţilor a promisiunii de vânzare-cumpărare intervenită între părţi, nefăcându-se dovada existenţei unei modificări a termenului de punere la dispoziţie a diferenţei de preţ".

Totodată, Curtea a mai arătat că "În ceea ce priveşte declaraţiile notariale din 08.04.2013, de rezoluţiune a promisiunii de vânzare-cumpărare din 04.11.2012, precum şi de renunţare la orice alte pretenţii izvorând din actul desfiinţat, contrar susţinerilor recurenţilor, Tribunalul a procedat corect dându-le eficienţă, acestea fiind în mod just calificate ca acte juridice unilaterale, aflate sub efectul principiilor forţei obligatorii şi irevocabilităţii actului juridic. În acest sens, s-a reţinut prin decizia recurată că „În aceste condiţii, manifestându-şi în mod expres voinţa în sensul că nu mai au niciun fel de pretenţie faţă de intimatul pârât Dumitrescu Daniel, este evident că nu se poate dispune obligarea acestuia din urmă la plata sumei solicitate de către apelanţi, respectiv la plata dublului avansului primit, pentru că s-ar încălca principiul forţei obligatorii a actului juridic şi respectiv principiul irevocabilităţii actului juridic, potrivit căruia actului juridic bilateral sau plurilateral nu i se poate pune capăt prin voinţa numai a uneia dintre părţi, iar actului juridic unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă, în sens contrar din partea autorului acestuia.”"

În drept, referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, se reţine că, potrivit art. 431 Cod procedură civilă, „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”

Dispoziţiile citate reglementează, pe de o parte, funcţia negativă a lucrului judecat pentru respectarea căreia se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat, în condiţiile art. 432 Cod procedură civilă şi, pe de altă parte, dau expresie efectului pozitiv al lucrului judecat, reglementând prezumţia legală de lucru judecat, în sensul ca o chestiune litigioasă anterior dezlegată să nu poată fi contrazisă, situaţie în care nu se mai cere tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Principiul puterii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 430 alin 2 Cod procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat şi considerentele pe care dispozitivul se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Recunoaşterea autorităţii de lucru judecat a considerentelor se explică prin finalitatea acestui efect important al hotărârii, respectiv voinţa de a se evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii iar a nega efectul autorităţii de lucru judecat unei soluţii date de instanţă asupra unui punct litigios supus dezbaterii, înseamnă a contesta însuşi fundamentul autorităţii de lucru judecat şi a deschide şirul altor procese.

Practic, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Puterea de lucru judecat are la bază regula potrivit căreia o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei. Astfel, autoritatea de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

În speţă, întrucât chestiunea litigioasă privind îndreptăţirea ori nu a reclamanţilor de a intra în patrimoniul lor suma de 13.000 euro pe care ei au achitat-o pârâtului cu titlu de avans pentru un imobil, a primit dezlegare în speţa menţionată anterior, problema fiind deja tranşată printr-o hotărâre înzestrată cu autoritate de lucru judecat, excepţia invocată este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecinţa respingerii acţiunii pentru putere de lucru judecat. Este lipsită de relevanţă împrejurarea că acţiunea a fost întemeiată iniţial pe îmbogăţirea fără justă cauză iar ulterior pe răspunderea contractuală.

În demersul judiciar anterior s-a reţinut că, întrucât la data de 08.04.2013 a fost reziliată promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare, este evident că nu se poate dispune obligarea pârâtului la plata sumei solicitate, pentru că s-ar încălca principiul forţei obligatorii a actului juridic şi respectiv principiul irevocabilităţii actului juridic, potrivit căruia actului juridic bilateral sau plurilateral nu i se poate pune capăt prin voinţa numai a uneia dintre părţi, iar actului juridic unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă, în sens contrar din partea autorului acestuia

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârât prin întâmpinare şi, pe cale de consecinţă, va respinge acţiunea iar pe fond va respinge acţiunea pentru putere de lucru judecat.

Prin încheierea de şedinţă din 19.03.2019, s-a dispus scutirea reclamanţilor de la plata taxei judiciare de timbru datorate.

Faţă de soluţia dată acţiunii, în temeiul art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008 ("Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia."), se va dispune ca ajutorul public judiciar în sumă de 2.339,48 lei, de care au beneficiat reclamanţii sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru, să rămână în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare