Anularea dispoziției prin care s-a dispus degrevarea temporară de toate atribuțiile, competențele și responsabilitățile de conducere, coordonare și control ce rezultă din fișa postului de inginer şef Divizia Aerostructuri.

Anularea dispoziției prin care s-a dispus degrevarea temporară de toate atribuțiile, competențele și responsabilitățile de conducere, coordonare și control ce rezultă din fișa postului de inginer şef Divizia Aerostructuri.

Nu se pot încălca drepturi deja stabilite în favoarea salariatului prin proceduri administrative interne.

-Codul muncii, art. 40 alin. (1) lit. b), c) şi d)

Decizie degrevare temporară de toate atribuțiile, competențele și responsabilitățile de conducere, coordonare și control ce rezultă din fișa postului. Alegația apelantei legată de faptul că măsura degrevării temporare a fost luată numai pentru o reevaluare a contestatorului intimat, care nu a dat dovadă de profesionalism și implicare și impieta asupra activității structurii pe care o conducea nu poate fi primită, întrucât măsura reprezintă practic o modificare unilaterală a felul muncii salariatului, fără a fi impusă de lege sau de contractele colective de muncă, interzisă de art. 41 alin. (1) C.mun., așa cum și prima instanță a apreciat temeinic, funcția de conducere fiind transformată într-o funcție de execuție, prin suspendarea tuturor atribuțiilor, competențelor și responsabilităților de conducere, coordonare și control ce rezultă din fișa postului de inginer șef în Divizia de Aerostructuri.

(Secția a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale,

decizia civilă nr. 1869 din data de 1 aprilie 2019)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr. 9408/3/2018, la data de 21.03.2018, reclamantul VRG a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

1. anularea dispoziției nr. 17/B.O. prin care s-a dispus degrevarea sa temporară de toate atribuțiile, competențele și responsabilitățile de conducere, coordonare și control ce rezultă din fișa postului de Inginer Șef Divizia Aerostructuri; obligarea pârâtei la plata de daune-morale în cuantum de 5.000 lei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 29 iunie 2018 reclamantul VRG a depus cerere adițională, solicitând, totodată, obligarea pârâtei la plata veniturilor neplătite reprezentând sporul de lucru sistematic peste programul normal de lucru și spor de stres ca urmare a adoptării deciziei nr. (..), începând din luna februarie și până la anularea acestei deciziei, venituri actualizate corespunzător în funcție de rata inflației și dobânda legală. Totodată, reclamantul a modificat petitul 2 în sensul majorării valorii pretențiilor cu titlu de daune-morale de la 5.000 lei la 45.000 lei.

La data de 12.11.2018 reclamantul VRG a depus cerere precizatoare prin intermediul căreia și-a restrâns pretențiile, solicitând sporul de lucru sistematic peste programul normal de lucru și spor de stres ca urmare a adoptării deciziei nr.(..), pentru lunile februarie-aprilie, venituri actualizate corespunzător în funcție de rata inflației și dobânda legală. Începând din luna mai pârâta a acordat aceste sporuri.

Prin sentința civilă nr. 9490/14.12.2018, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis in parte acțiunea precizata de reclamantul VRG, în contradictoriu cu pârâta R SA; a anulat dispoziția nr. (..); a obligat parata sa plătească reclamantului sporul de lucru sistematic peste programul normal de lucru si sporul de stres aferent perioadei februarie - aprilie 2018, actualizate cu indicele de inflație si cu aplicarea dobânzii legale de la data scadentei pana la plata efectivă; a obligat parata la plata către reclamant a sumei de 10000 lei, cu titlu de daune morale; a obligat parata sa plătească reclamantului suma de 3331,67 lei cheltuieli de judecata; a respins acțiunea sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Reclamantul este salariatul pârâtei în temeiului contractului individual de muncă nr.3850/01.10.2013, modificat în mod succesiv.

Prin actul adițional nr. 18/20.09.2016 au fost stabilite ca elemente constitutive ale venitului salarial un spor de stres de 25% și un spor pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru de 20%, acordarea acestor drepturi nefiind în vreun mod condiționată.

Prin actul adițional nr. 20/22.02.2017, a fost modificat felul muncii reclamantului, acesta fiind încadrat ca inginer șef în cadrul Diviziei Aerostructuri.

La data de 15.01.2018 parata a emis decizia nr 17/BO, contestată in cauza, prin care a dispus următoarele: 1. Începând cu data de 16.02.2018 reclamantul este degrevat temporar de toate atribuțiile, competențele și responsabilitățile de conducere, coordonare și control ce rezultă din fișa postului de Inginer Șef Divizia de Aerostructuri.2. se suspendă prerogativele de avizare/aprobare a oricărui document emis în sistemul Romaero în legătură cu atribuțiile/competențele funcției de Inginer Șef Divizia de Aerostructuri; 3 reclamantul este obligat la întocmirea și înaintarea unui ,,Raport de activitate privind modul concret de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute în fișa postului de Inginer Șef Divizia de Aerostructuri”, începând din data 22.02.2017 până în data de 15.02.2018, 4. Atribuțiile reclamantului urmează a fi exercitate de Directorul General sau urmând a fi delegate altei persoane desemnată de către Directorul General.

Din cuprinsul deciziei contestate rezultă că măsurile dispuse au avut ca temei legal dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. b), c) si d) C.mun., pârâta invocând în plus în cuprinsul întâmpinării, o neîndeplinire de către reclamant a atribuțiilor de serviciu. Angajatorul are dreptul: b) să stabilească atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat, in condițiile legii (inclusiv a celorlalte dispoziții din Codul muncii; c) să dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității lor; d) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu. Prerogativa organizării muncii reprezintă un atribut exclusiv al angajatorului, însă acest drept trebuie exercitat fără a încălca celelalte dispoziții ale Codului muncii.

Cu privire la apărările din cuprinsul întâmpinării, instanța de fond le-a respins ca nefondate, întrucât nu era posibilă suspendarea obligației si dreptului contestatorului de a presta activitatea prevăzută in contractul individual de munca, nici in cazul in care s-ar fi declanșat o cercetare disciplinară împotriva reclamantului. Instanța de fond a reținut că la data emiterii deciziei contestate în cauză, nu exista temei legal pentru suspendarea chiar parțială a contractului individual de muncă. Astfel, prin Decizia nr. 261/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 511/07.07.2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003, art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii. Curtea a reținut că, în urma efectuării testului de proporționalitate vizând restrângerea exercițiului dreptului la muncă, suspendarea contractului individual de muncă în cazul începerii cercetării disciplinare prealabile împotriva salariatului nu întrunește condiția caracterului proporțional, măsura fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel că dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 sunt neconstituționale în raport cu prevederile constituționale ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, sub aspectul drepturilor fundamentale prevăzute la art.41 alin. (1) și art. 21 din Constituție referitoare la dreptul la muncă, respectiv accesul liber la justiție. Conform art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Cu privire la argumentele legate de scrisoarea AACR nr. (..), instanța de fond a reținut că nicăieri în cuprinsul acestui înscris nu se menționează funcția deținuta de către reclamant, instanța subliniind totodată că în Codul muncii se reglementează în mod distinct situația concedierii salariatului pentru necorespundere profesionala sau încetarea de drept a contractului individual de munca in cazul retragerii de către autoritățile sau organismele competente a avizelor, autorizațiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei, aceste ipoteze nefiind incidente în cauză.

Chiar dacă drepturile salariale aferente funcției de conducere i-au fost achitate reclamantului in această perioadă, prin așa zisa degrevare a reclamantului de cele mai importante atribuții ale postului, angajatorul a golit de conținut funcția deținuta de către salariat, modificând unilateral felul muncii acestuia. Prin suspendarea tuturor atribuțiilor, competențelor și responsabilităților de conducere, coordonare și control ce rezultă din fișa postului de Inginer Șef Divizia de Aerostructuri, parata a transformat funcția de conducere a reclamantului, într-o funcție de execuție. Împrejurarea ca postul a fost menținut în organigramă cu aceasta denumire nu poate înlătura efectele juridice produse de decizia nr.(..), în sensul că din data de 16.02.2018, reclamantul nu a mai desfășurat aceeași activitate, care era specifica personalului de conducere.

Potrivit art. 41 alin. (1) C.mun. însă, „Contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul părților”. Acordul de voință al părților în sensul modificării contractului individual de muncă trebuie să se materializeze într-un act adițional, cu excepția situațiilor în care modificările intervin in temeiul legii sau al contractelor colective de munca daca stabilesc drepturi mai favorabile pentru salariat. În speță nu s-a încheiat un astfel de act adițional, prin urmare modificarea s-a făcut doar unilateral de către angajator și nelegal, având în vedere că viza felul muncii, nefiind îndeplinite condițiile de excepție prevăzute de art. 45, 48 C.mun..

În aceste condiții, instanța de fond a reținut că dispoziția nr. (..) este nulă absolut, în ceea ce privește degrevarea reclamantului de atribuțiile competențele și responsabilitățile de conducere, coordonare și control ce rezultă din fișa postului de Inginer Șef Divizia de Aerostructuri.

Cu privire la capătul de cerere privind plata veniturilor neplătite reprezentând sporul de lucru sistematic peste programul normal de lucru si sporul de stres aferent perioadei februarie - aprilie 2018, actualizate cu indicele de inflație si cu aplicarea dobânzii legale de la data scadentei pana la plata efectiva, instanța de fond a reținut că s-a stabilit deja cu putere de lucru judecat nelegalitatea deciziilor nr. 348/S.R.U.S/10.11.2017, nr. 351/S.R.U.S/10.11.2017, nr.382/S.R.U.S/28.11.2017, prin care se stabilea neacordarea celor doua sporuri, după cum rezulta din sentința civilă nr. 4191/21.05.2018 a Tribunalului București, rămasă definitiva prin respingerea apelului.

Argumentele reținute cu privire la perioada iulie-octombrie 2017 se aplică şi în cazul pretențiilor deduse judecații în cauză, respectiv perioadei februarie - aprilie 2018. Astfel, conform art. 121 alin. (1) lit. i) și j) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr.6581/23.11.2015„salariații beneficiază, în funcție de pregătire, calificare, funcția deținută și de locul de muncă, de sporuri la salariul de bază brut nominal lunar potrivit prevederilor legale și/sau a acordului dintre părți astfel:…..i)- spor pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru între 10% și 25% din salariul de bază brut nominal; se acordă salariaților care prin natura muncii lucrează sistematic peste programul normal de lucru. j) – spor de stres – între 3% și 25% din salariul de bază brut nominal: sporul de aprobă de Directorul General, în cote diferențiate în raport de funcția deținută, pentru personalul:- care prin natura postului desfășoară activități în condiții limită (decizii, negocieri, stres etc.)- șefilor de echipă, operatorilor de mașini unelte cu comandă numerică cu două capete…”. Sporurile au fost stabilite prin act adițional semnat de ambele părți, nefiind condiționate, ci erau datorate in virtutea funcției de inginer șef divizie Aerostructuri. Contractul individual de muncă poate fi modificat, ca principiu, numai prin acordul părților, nerespectarea dispozițiilor legale având drept consecință anularea măsurii luate.

După cum în mod corect a observat și reclamantul, apărările pârâtei sunt contradictorii. Pe de o parte, s-a susținut că prin dispoziția nr. (..) reclamantul nu a fost afectat din punct de vedere al drepturilor salariale, fiind degrevat de toate atribuțiile de conducere, cu plata integrală a drepturilor aferente funcției deținute. Pe de alta parte, pârâta a recunoscut că nu i-a achitat in perioada februarie - aprilie 2018 sporul de stres de 25% și sporul pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru de 20%, întrucât reclamantul nu și-a exercitat sarcinile de conducere, coordonare și control, pe care ea însăși le-a suspendat în mod nelegal. Prin urmare, tribunalul a reținut că în cauză angajatorul a refuzat acordarea unor drepturi prevăzute în contractul individual de muncă, care nu puteau fi condiționate de procedurile interne ale angajatorului.

Prin cumularea dobânzii legale cu actualizarea creanței cu rata inflației nu se ajunge la o dublă reparare a aceluiași prejudiciu, întrucât actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum reprezintă acoperirea pierderii efective suferite de creditor, iar acordarea dobânzii legale implică remedierea beneficiului de care acesta a fost lipsit, cele două elemente putând fi cumulate pentru asigurarea reparării integrale a prejudiciului. Prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate. Art. 1 alin. (3) din O.G. nr.13/2011 prevede că: Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. Art. 3 din același act normativ prevede ”(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. ”

Cât privește capătul de cerere având ca obiect daune morale, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 253 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Neplata drepturilor salariale nu poate atrage automat, prin ea însăși, obligarea acestuia la plata daunelor morale în favoarea salariatului, instanța de fond reținând că nu s-a făcut in speță dovada ca prin neplata celor doua sporuri timp de 3 luni s-a produs contestatorului o suferință cu un grad suficient de însemnătate care să presupună repararea acestuia prin acordarea unei sume de bani suplimentare, fata de valoarea celor doua sporuri menționate in actul adițional nr. 18/20.09.2016.

Reclamantul a făcut însă dovada prejudiciului moral produs de către pârâta prin emiterea dispoziției nr. (..), prin care i s-a modificat felul muncii, din probele administrate rezultând starea de incertitudine a reclamantului, afectarea prestigiului profesional în cadrul colectivului. După cum rezultă din cuprinsul declarației martorului RMC, era vizibil ca reclamantul și-a pierdut din credibilitate, fiind ocolit de către subalterni, în condițiile în care nimeni nu știa exact motivul si durata suspendării atribuțiilor de conducere. Instanța de fond a reținut că plata drepturilor salariale de baza aferente funcției de inginer șef nu înlătură răspunderea pârâtei pentru prejudiciul moral produs reclamantului, care nu avea doar obligația, ci și dreptul de a a-și exercita funcția de conducere, de a coordona o structura pe care parata o descrie ca având o importanta deosebita la nivelul R. Nu s-a contestat în cauza ca reclamantul se bucura anterior de prestigiu pe plan profesional, din probele administrate rezultând că acesta a fost afectat ca urmare a măsurii dispuse la data de 15.02.2018. Vor fi înlăturate celelalte susțineri cu privire la hartuirea reclamantului, pentru reținerea nelegala a unor sume de bani, acesta obținând deja o reparație morala, in cadrul dosarului nr.46809/3/2017. Totodată s-a reținut că reclamantul nu a contestat in instanță sancțiunea avertismentului scris la care a făcut referire, iar in ceea ce privește situația refuzului de acordare a unei învoiri, nu rezulta din declarația martorului audiat sau din celelalte înscrisuri ca i s-ar fi refuzat acordarea unei zile libere de către conducerea pârâtei care fusese încunoștințata in mod expres cu privire la motivul solicitării (starea de sănătate a soției).

Deși legiuitorul nu a conturat criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina și jurisprudența au consacrat totuși anumite repere pentru cuantificarea despăgubirilor acordate cu acest titlu, cum este echitatea și proporționalitatea. Tribunalul a apreciat că suma de 10.000 lei este suficientă și justificată de fapta comisă de angajator, având în vedere efectele produse în timp prin dispoziția ce a fost anulata in cauza și luând in calcul și estimarea efectuata inițial de către reclamant a cuantumului prejudiciului moral produs (5000 lei). Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis în parte acest petit și a obligat parata la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, fiind respins în rest acest capăt de cerere.

În temeiul art. 453 alin. (1) C.pr.civ., având în vedere că prin admiterea acțiunii, pârâta a căzut în pretenții, aceasta a fost obligată la plata sumei de 3331,67 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată, alcătuite din onorariu de avocat.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel motivată intimata-pârâta R SA, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

În mod nelegal și netemeinic instanța de fond a apreciat că prin emiterea deciziei contestate s-a realizat o suspendare parțială a contractului individual de muncă al contestatorului, corelând și interpretând luarea acestei măsuri prin prisma unei eventuale cercetări disciplinare, cercetare disciplinară inexistentă în cauza de față.

Decizia contestată a avut ca temei juridic prevederile art. 40 alin. (1) lit. b), c) si d) C.mun., prevederi care stipulează dreptul angajatorului de a stabili atribuțiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condițiile legii, a da dispoziții cu caracter obligatoriu salariaților, sub rezerva legalității lor și de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.

Ca urmare a drepturilor indicate, stipulate la art. 40 alin. (1) C.mun., angajatorul este singurul în măsură să stabilească structura organizatorică a societății, relațiile de colaborare ori subordonare dintre subunități, divizii, birouri, posturi etc. (prin regulamentul de organizare si funcționare), regulile de desfășurare a activității (prin regulamentul intern).

În baza aspectelor sus-enunțate se poate observa faptul că întemeierea pe acest unic articol este îndestulătoare.

În continuarea motivării sale, instanța de fond a analizat situația contestatorului prin raportare la conținutul scrisorii AACR nr. (..), subliniind faptul că situația concedierii salariatului pentru necorespundere profesională sau încetarea de drept a contractului individual de muncă în cazul retragerii de către autoritățile sau organismele competente a avizelor, autorizațiilor sau atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei sunt reglementate distinct în Codul muncii.

Emiterea deciziei contestate în cauză nu a vizat niciuna din situațiile expuse de instanța de fond, acestea nefiind incidente în cauză, măsura degrevării temporare fiind luată numai pentru o reevaluare a contestatorului care nu a dat dovadă de profesionalism și implicare și care mai mult decât atât impieta asupra activității structurii pe care o conducea. Cu titlu de exemplu, reiterează apelanta în susținerea enunțată pe fondul cauzei prin întâmpinare prin care a învederat faptul că reclamantul a fost sancționat de conducerea societății împreună cu alți colegi care au participat la pregătirea auditului NADCAP în zonele obiectivelor 37 si 11, având în vedere că nu au fost respectate termenele stabilite în vederea executării lucrărilor din zonele menționate, aceștia dând dovadă de neglijență în serviciu, într-un moment esențial pentru derularea unui raport comercial de apelantă.

Un alt element în susținerea acestei poziții îl constituie măsurile de regularizare a salariului ca urmare a reținerii sporului de lucru sistematic peste programul de lucru și sporului de stres, survenite pe fondul lipsei activității acestuia în intervalele și momentele esențiale în desfășurarea activității societății.

Astfel, se desprinde din cele ce preced fără putință de tăgadă faptul că angajatul nu se comporta în calitatea sa de personal de conducere ca un bun "administrator"/diriguitor al intereselor societății si nici nu a ținut seama de importanță majoră a structurii pe care o conducea în cadrul apelantei, având în subordine cel mai mare număr de salariați direct productivi.

Nu este pertinentă nici concluzia instanței de fond conform căreia decizia nr.(..) este nulă absolut în ceea ce privește degrevarea reclamantului de atribuțiile, competențele si responsabilitățile de conducere, coordonare si control care rezultă din fișa postului de Inginer Șef, în condițiile în care contestatorului nu i-a fost modificat contractul individual de muncă în mod unilateral, nefiind astfel necesară încheierea unui act adițional.

Societatea apelantă nu a modificat niciunul din elementele contractuale prevăzute de art.41 alin. (3) C.mun., în acest sens reiterează faptul că reclamantul a continuat să îndeplinească atribuții corespunzătoare pregătirii sale, respectiv postului deținut, nemodificându-i-se felul muncii prestate (funcția) ori salariul.

Măsura degrevării temporare de unele atribuții a constat în retragerea temporară a unor sarcini atribuite inițial unui salariat, retragere care nu reprezintă o modificare a contractului de muncă, atâta vreme cât salariatului nu i s-au modificat salariul ori celelalte elementele ale contractului individual de muncă, enumerate în art. 41 alin. (3) C.mun., și anume durata contractului, locul și felul muncii, condițiile de muncă și salariul. Astfel, apreciază apelanta că schimbarea atribuțiilor postului nu are semnificația unei modificări unilaterale a contractului de muncă în condițiile în care funcția îndeplinită de către salariatul respectiv nu a căpătat un alt specific.

Așa cum a arătat apelanta și prin întâmpinare, suspendarea contractului este în realitate o suspendare a principalelor sale efecte (prestarea muncii și plata acesteia) ori, în situația de față salariatul s-a prezentat la locul de muncă, a îndeplinit sarcini aferente postului de care nu a fost degrevat temporar și a fost în consecință remunerat ca și până la data emiterii deciziei.

Prin degrevarea de atribuțiile de coordonare și control începând cu luna februarie a anului 2018, nu s-a realizat o modificare a felului muncii, astfel cum se prevede în art. 41 alin.(3) C.mun.. Totodată, contestatorul nu a fost obligat să exercite alte atribuții decât în limitele fișei postului, fișă acceptată de către acesta, mai puțin atribuțiile de care a fost degrevat temporar.

În ceea ce privește neplata veniturilor reprezentând sporul de lucru sistematic peste programul normal de lucru și sporul de stres pentru perioada februarie - aprilie 2018, instanța de fond a reținut, în mod eronat, că aceasta a survenit ca efect al emiterii deciziei contestate, respectiv a degrevării temporare a contestatorului de atribuțiile de conducere.

Reținerea instanței de fond nu este pertinentă având în vedere că neplata a survenit ca urmare a nerespectării condițiilor de formă si de fond stipulate în reglementările interne ale societății apelante pentru acordarea sporurilor menționate.

Așa cum a arătat apelanta si prin întâmpinarea la cererea modificatoare sporul de lucru sistematic peste programul normal de lucru și sporul de stres nu au fost plătite contestatorului pentru lunile februarie-aprilie 2018 ca urmare a faptului că salariatul, deși a depus Fisele nominale privind efectuarea de activități/lucrări/operații efectiv desfășurate peste programul normal de lucru si motivația necesară acordării acestui spor (Anexa l la Procedura de Resurse Umane Cod H010 nr. 01-09-Anexa 2 la întâmpinarea acțiunii introductive), însoțite de Formularele de certificare zilnică a desfășurării activității peste programul normal de lucru în luna (...), anul (...), Anexa 1.1 la Procedura de Resurse Umane Cod HO 10 nr. 01-09 - Anexa 3 la întâmpinarea acțiunii introductive), precum și Fisele nominale privind efectuarea de activități/ lucrări/operații efectiv în condiții limită pentru care se acordă sporul si motivația necesității acordării acestui spor - Anexa 4 la întâmpinarea acțiunii introductive), demersuri prevăzute de Circulara nr. 1/2017- Anexa 5 la întâmpinarea acțiunii introductive, acestea nu conțineau motivații care să justifice acordarea celor două sporuri, în plus, Anexa 1.1 nu a fost vizată de ofițerul de serviciu conform prevederilor procedurii sus-menționate.

S-a reținut astfel că neplata acestor sume aferente sporului de lucru sistematic peste programul normal de lucru și sporul de stres nu constituie o consecință a degrevării de atribuții, veniturile aferente funcției nefiindu-i afectate.

De altfel, însăși instanța de fond și-a motivat soluția pronunțată asupra acestui capăt secundar de cerere prin prisma argumentelor reținute în sentința nr. 4191/21.05.2018 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 40689/3/2017, pentru neplata acelorași sporuri pentru perioade anterioare emiterii deciziei de degrevare.

În cazul în care contestatorul ar fi prezentat fisele nominale sus-menționate cu motivări pertinente care să justifice acordarea celor două sporuri, acestea i-ar fi fost plătite. Prin degrevarea de atribuțiile de coordonare si control începând cu luna februarie a anului 2018 nu s-a realizat o modificare a contractului individual de muncă, contract în baza căruia acesta putea încasa sporurile în speță în măsura în care respecta condițiile expuse în reglementările interne sus-menționate.

Nu în ultimul rând, solicită apelanta să se constate că instanța de fond a apreciat în mod eronat că reclamantul a făcut dovada prejudiciului moral produs de societate prin emiterea deciziei nr. 17/B.0/15.02.2018, acordându-i pe cale de consecință acestuia daune morale în cuantum de 10.000 de lei.

Acordarea de daune morale presupune întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale. Reclamantul trebuia să dovedească, în condițiile prevăzute de Codul civil, îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute pentru a se atrage obligarea la plata de daune morale, respectiv: existenta unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu; culpa, greșeala sau vinovăția autorului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect obligarea unei autorități publice la plata de daune morale) că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității si onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei angajatorului, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta angajatorului.

Din materialul probator administrat în cauză de către contestator nu rezultă existența faptei ilicite a apelantei, materializată în degrevarea pe durată temporară de toate atribuțiile, competențele si responsabilitățile de conducere, privită ca o acțiune voluntară prin care să se urmărească discriminarea si denigrarea acestuia în fața colegilor sau intimidarea si pedepsirea acestuia, acesta desfășurându-și activitatea în condiții normale, exercitând activități specifice postului și domeniului său de activitate și fiind retribuit conform grilei de salarizare aferentă postului de inginer șef.

Contestatorul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, din declarațiile martorului R.C. nerezultând faptul că acesta nu se mai bucura de respectul colegilor. Lipsa de interacțiune dintre subordonați si contestator se datora faptului că aceștia nu mai primeau sarcini de la contestator, nu mai raportau acestuia diverse situații etc., având în vedere degrevarea temporară de sarcinile și atribuțiile de coordonare si control pe care le deținea în calitate de șef. Nu au existat incidente, iar relațiile profesionale în cadrul colectivului din care făcea parte contestatorul s-au desfășurat în parametrii normali.

Starea de incertitudine invocată atât de contestator, cât și de instanța de fond nu poate fi probată având în vedere că acestuia nu i-a fost modificat niciunul din elementele contractuale prevăzute la art. 41 alin. (3) C.mun., contestatorul ocupând în permanență funcția de inginer șef, fiind retribuit în consecință.

Totodată, nici prestigiul profesional nu i-a fost afectat, rezultatele profesionale înregistrate anterior și experiența reclamantului nefiind contestate, așa cum a reținut si instanța de fond în motivarea sa.

Întărind reținerile instanței de fond privind hărțuirea reclamantului prin intermediul cercetărilor disciplinare prealabile si a neacordării unei învoiri reiterăm faptul că prin degrevarea temporară de atribuțiile de coordonare si control, apelanta a urmărit, în primul rând, o mai bună organizare a activității sale, prerogativă conferită acestuia de prevederile art. 40 C.mun., în contextul aplicării de către conducerea societății a unei sancțiunii atât contestatorului, cât și altor colegi care au participat la pregătirea auditului NADCAP în zonele obiectivelor 37 și 11, având în vedere că nu au fost respectate termenele stabilite în vederea executării lucrărilor din zonele menționate, aceștia dând dovadă de neglijență în serviciu.

Având în vedere că nu sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de art. 253 C.mun., solicită apelanta respingerea cererii reclamantului de obligare a societății la plata de daune morale în cuantum de 10.000 de lei, iar dacă se va menține soluția de acordare a acestora, să se cenzureze suma acordată pe fondul cauzei, stabilirea cuantumului acesteia de către instanța de fond prin raportare la solicitările reclamantului fiind eronată, având în vedere neobiectivitatea contestatorului, care a apreciat disproporționat cuantumul acestora de la suma de 5.000 lei solicitată inițial la 45.000 lei ulterior prin cererea modificatoare.

Mai solicită apelanta si cenzurarea cheltuielilor de judecată, având în vedere cuantumul exagerat al acestora raportat la durata dezbaterilor (2 înfățișări), probatoriul administrat și numărul actelor de procedură întocmite.

La data de 26.02.2019, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul VRG, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.

La data de 22.03.2019, apelanta R SA a depus la dosar răspuns la întâmpinare, în combaterea apărărilor formulate de intimat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.

Prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.

Nici principiul contradictorialității și nici cel al unui proces echitabil nu impun ca judecătorul să informeze părțile cu privire la argumentele de fapt și de drept pe care le va lua în considerare, în hotărârea sa, în măsura în care au fost invocate și s-a dat părților posibilitatea de a prezenta observații. Doar dacă aceste argumente nu au fost invocate, este esențial să nu fie surprinsă una dintre părți printr-o hotărâre întemeiată pe argumente de fapt sau de drept la care părțile nu s-au gândit (CEDO, Salvador Torres c. Spaniei, § 30; CEDO, Gea Catalán c. Spaniei, § 28, 29), ceea ce nu este cazul în prezentul dosar, apelanta având posibilitatea să invoce aspectele pe calea apelului.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeană a drepturilor omului si libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, § 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (hotărârea Perez împotriva Franței (MC), cererea nr. 47.287/99, § 80 şi hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59).

Obligația pe care o impune art. 6 par.1 din Convenție instanțelor naționale de a-şi motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea Perez, paragraful 81; hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, decizia Jahnke şi Lenoble împotriva Franței, cererea nr.40.490/98). Așadar, este evident că și în cauză nu se poate reține că procedura în fața primei instanțe, în ansamblul său, nu a avut un caracter echitabil, hotărârea atacată cu prezentul apel fiind suficient motivată, răspunzând tuturor aspectelor de fapt și de drept esențiale. Faptul că s-au reținut, în mare parte, argumentele intimatului reclamant nu semnifică nejudecarea fondului, necercetarea pricinii.

Într-adevăr, prin decizia nr. 17/BO/15.01.2018, începând cu data de 16.02.2018 intimatul reclamant a fost degrevat temporar de toate atribuțiile, competențele și responsabilitățile de conducere, coordonare și control ce rezultă din fișa postului de inginer șef al Diviziei de Aerostructuri și au fost suspendate prerogativele de avizare/aprobare a oricărui document emis în sistemul R. în legătură cu atribuțiile/competențele funcției de inginer șef în Divizia de Aerostructuri; intimatul a fost obligat la întocmirea și înaintarea unui ,,Raport de activitate privind modul concret de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute în fișa postului de inginer șef Divizia de Aerostructuri”, începând din data 22.02.2017 până în data de 15.02.2018, iar atribuțiile acestuia au fost preluate și exercitate de directorul general sau delegate altei persoane desemnată de directorul general.

Contrar susținerilor apelantei, dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. b), c) și d) C.mun., temei al măsurilor dispuse prin decizia antereferită, nu fac posibilă suspendarea obligației si dreptului intimatului reclamant de a presta activitatea prevăzută în contractul individual de muncă, nici in cazul în care s-ar fi declanșat o cercetare disciplinară împotriva sa, întrucât aceste dispoziții legale vizează exclusiv atribuții generale privind structura organizatorică a societății, relațiile de colaborare ori subordonare dintre subunități, divizii, birouri, posturi etc. (prin regulamentul de organizare si funcționare), regulile de desfășurare a activității (prin regulamentul intern), neputând aduce atingere cadrului stabilit în Codul muncii pentru protecția angajatului și a drepturilor sale, dar și prevederile art. 53 din Constituție privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, sub aspectul drepturilor fundamentale prevăzute la art. 41 alin. (1) din Constituție referitoare la dreptul la muncă. Nici măcar suspendarea contractului individual de muncă în cazul începerii cercetării disciplinare prealabile împotriva salariatului nu întrunește condiția caracterului proporțional, măsura fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel că dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. a) C.mun. sunt neconstituționale, așa cum Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr.261/2016.

Alegația apelantei legată de faptul că măsura degrevării temporare a fost luată numai pentru o reevaluare a contestatorului intimat, care nu a dat dovadă de profesionalism și implicare și impieta asupra activității structurii pe care o conducea nu poate fi primită, întrucât măsura reprezintă practic o modificare unilaterală a felul muncii salariatului, fără a fi impusă de lege sau de contractele colective de muncă, interzisă de art. 41 alin. (1) C.mun., așa cum și prima instanță a apreciat temeinic, funcția de conducere fiind transformată într-o funcție de execuție, prin suspendarea tuturor atribuțiilor, competențelor și responsabilităților de conducere, coordonare și control ce rezultă din fișa postului de inginer șef în Divizia de Aerostructuri.

Prin urmare, dispoziția nr. (..) este nulă absolut, în ceea ce privește degrevarea intimatului reclamant de atribuțiile competențele și responsabilitățile de conducere, coordonare și control ce rezultă din fișa postului de inginer șef la Divizia de Aerostructuri, angajatorul având alte posibilități legale pentru a-și atinge scopul propus, de altfel exercitând inclusiv proceduri disciplinare împotriva intimatului reclamant (inclusiv deficiențele invocate privind pregătirea NADCAP în zonele obiectivelor 37 și 11). Faptul că intimatul reclamant a fost obligat să exercite alte atribuții decât în limitele fișei postului, mai puțin atribuțiile de care a fost degrevat temporar, nu schimbă deloc această concluzie.

În ceea ce privește măsurile de regularizare a salariului ca urmare a reținerii sporului de lucru sistematic peste programul de lucru și sporului de stres, survenite pe fondul lipsei activității intimatului reclamant în intervalele și momentele esențiale în desfășurarea activității societății, prin sentința nr.4191/21.05.2018 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 5412/03.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că ”prin actul adițional nr. 18/20.09.2016 au fost stabilite ca elemente constitutive ale venitului salarial dreptul contestatorului la un spor de stres de 25% și la un spor pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru de 20%, ambele necondiționate. Potrivit art. 121 alin. 1 lit. i și j din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 6581/23.11.2015, salariații beneficiază, în funcție de pregătire, calificare, funcția deținută și de locul de muncă, de sporuri la salariul de bază brut nominal lunar potrivit prevederilor legale și/sau a acordului dintre părți astfel: (...) i) spor pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru între 10% și 25% din salariul de bază brut nominal; se acordă salariaților care prin natura muncii lucrează sistematic peste programul normal de lucru. Cota de spor se negociază între unitate și salariat în raport de numărul de ore prestate sistematic – în medie pe lună – peste durata normală de lucru. Categoriile de salariați care pot beneficia de acest spor sunt cei din funcții de conducere, șoferi și alte categorii, dacă obligațiile se serviciu impun un astfel de regim de lucru. j) – spor de stres – între 3% și 25% din salariul de bază brut nominal: sporul de aprobă de Directorul General, în cote diferențiate în raport de funcția deținută, pentru personalul care prin natura postului desfășoară activități în condiții limită (decizii, negocieri, stres etc.), șefilor de echipă, operatorilor de mașini unelte cu comandă numerică cu două capete. Circulara nr. 1/19.01.2017 are în vedere actele ce trebuie îndeplinite pentru ca salariații să beneficieze de sporurile cu caracter permanent. (...) O parte dintre reglementările interne ale pârâtei au fost aplicate nelegal, prin acte de administrare a societății care au determinat modificarea pe cale unilaterală a contractului individual de muncă, în condițiile în care nici contractul colectiv de muncă, nici cel individual nu prevedeau dispoziții suplimentare pentru acordarea acestor sporuri. Nu se pot încălca drepturi deja stabilite în favoarea salariatului prin proceduri administrative interne. Într-adevăr, în Contractul colectiv de muncă se prevăd intervale în care se pot stabili procentele pentru sporurile în cauză în funcție de situația particulară a fiecărui salariat. Odată stabilit acest procent, în funcție de o medie a orelor prestate sistematic peste programul normal de lucru sau natura funcției, el mai poate varia numai cu acordul părților, nicidecum prin decizia exclusivă a angajatorului, procentul rezultat din negociere fiind stabilit prin act adițional semnat de ambele părți și fiind condiționat. Apelanta pârâtă a emis trei decizii pentru regularizarea drepturilor salariatului, întemeiate pe circulara menționată mai sus, care au modificat unul dintre elementele prevăzute de art. 17 alin. (3), respectiv salariul (sporurile reprezintă elemente constitutive ale venitului lunar), contrar dispozițiilor imperative ale legislației muncii - art. 17 alin. (4) C.mun., art. 41 și următoarele C.mun.. Contractul individual de muncă poate fi modificat, ca principiu, numai prin acordul părților, nerespectarea dispozițiilor legale având drept consecință anularea măsurii luate. Faptul că în Contractul colectiv de muncă se precizează faptul că modalitatea de acordare a sporurilor este reglementă în Regulamentul Intern, regulament completat de Circulara nr. 1, nu prezintă niciun fel de relevanță, dispozițiile Codului muncii neputând fi eludate în asemenea manieră. Prin urmare, ca efect al anulării celor trei decizii pentru regularizarea drepturilor salariatului, se impune revenirea la situația anterioară, inclusiv acordarea sporurilor, independent de natura lor. Procedura de Resurse Umane Cod H010 nr.0-09 privește activitățile desfășurate de personalul direct productiv, iar nu și cel de conducere, plătit pe regie. Chiar acceptând că sporurile nu pot fi prezumate, acordarea lor fiind condiționată, atribuțiile efective ale intimatului – inginer șef divizie aerostructuri, potrivit fișei postului, justifică acordarea lor. De asemenea, nu poate fi vorba nici de o înțelegere a părților, pentru recuperarea unor sume încasate necuvenit, pentru aceasta angajatorul având oricum deschisă procedura prevăzută de art. 254, 256 și 257 C.mun..”

Contrar motivării apelantei, aceste argumente sunt pe deplin valabile și în cazul pretențiilor deduse judecații în cauză, respectiv sporul de lucru sistematic peste programul normal de lucru si sporul de stres aferent perioadei februarie - aprilie 2018, angajatorul refuzând acordarea unor drepturi prevăzute în contractul individual de muncă, care nu puteau fi condiționate de proceduri interne.

În ceea ce privește motivul de apel privind plata daunelor morale, compensația pentru daunele morale se acordă, în mai mare măsură, pe considerente de echitate, deoarece este dificilă cuantificarea lor pe bază de probe. În general, daunele morale sunt destinate să acopere prejudiciul constând în durere, suferință, stres, angoasă ori pierderea de șanse (CEDO, Bönisch c. Austriei, hotărârea privind satisfacția echitabilă din 2 iunie 1986).

Pentru obligarea angajatorului la plata despăgubirilor solicitate de salariat, este necesară întrunirea cumulativă a elementelor răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia angajatorului. Doar în măsura în care existenţa faptei ilicite vătămătoare şi existenţa prejudiciului sunt dovedite, judecătorul are dreptul să aprecieze asupra modalităţii echitabile de reparare a prejudiciului moral, luând în calcul toate circumstanţele pricinii (a se vedea Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1024/31.03.2016).

Or, în cauză, atitudinea angajatorului cu privire la neplata integrală a salariului, în toate elementele sale, respectiv modificarea felului muncii, ce a determinat afectarea prestigiului profesional în cadrul colectivului, a condus în mod cert la frustrare, nervozitate, la sentimente de angoasă, de temere, de panică, așa cum a apreciat și prima instanță, suma de 10.000 lei fiind suficientă și justificată de fapta comisă de angajator. Proba în acest sens este reprezentată de declarația martorului RMC, care confirmă pierderea credibilității și afectarea prestigiului profesional al intimatului reclamant. Chiar dacă lipsa de interacțiune dintre subordonați si intimat se datora faptului că aceștia nu mai primeau sarcini de la intimat, nu mai raportau acestuia diverse situații etc., având în vedere degrevarea temporară de sarcinile și atribuțiile de coordonare si control pe care le deținea, totuși, acest efect a fost produs prin acțiunea prejudicioasă a apelantei.

De asemenea, referitor la cheltuielile de judecată stabilite la fond, având în vedere dispozițiile art. 451 C.pr.civ., Curtea apreciază că întreaga sumă de 3331,67 lei avansată la fond este necesară, reală și rezonabilă, în raport de admiterea acțiunii, de efortul depus de avocat (redactare cereri, concluzii scrise, prezență în fața instanței), neputându-se considera că este disproporționată, chiar față cu dispozițiile emise de Uniunea Națională a Barourilor din România, oricum orientative pentru instanța de judecată, care apreciază orice cauză în concret.

În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea art. 480 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul formulat de apelanta R SA, ca nefondat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a impus drept criterii realitatea, necesitatea si, in plus, caracterul rezonabil al cuantumului cheltuielilor de judecată [CEDO, Iatridis împotriva Greciei (satisfacție echitabilă) [MC], nr. 31.107/96, par. 54].

În baza art. 451 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată constau in taxele judiciare de timbru si timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților si ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Așadar, în baza art. 453 C.pr.civ., Curtea va obliga apelanta la plata sumei de 3387,79 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat, avansate în apel, potrivit facturii din 07.03.2019 și viramentului bancar din 14.03.2019 (filele 38-39 dosar apel), suma fiind necesară, reală și rezonabilă.

Domenii speta

Spete similare