Dreptul la grevă

Intr-o societate democratică trebuie garantată in principiu orice formă de protest, dar in măsura in care aceasta îmbracă forma încetării colective şi voluntare a lucrului într-o unitate, fiind declarată numai pentru interese cu caracter profesional, economic şi social ale angajaţilor, atunci ea devine grevă şi trebuie să se exercite intr-un cadru legal, astfel cum impun disp. art. 43 din Constituţie.

Toate reglementările naţionale sau internaţionale garantează dreptul la grevă, dar acest drept se poate exercita numai in limitele legii, iar încălcarea acestor limite conduce la constatarea caracterului nelegal al greve.

Tribunalul G. prin sentinţa civilă nr. 1189 de la 10.12.2018 a admis în parte cererea formulată de reclamanta O. S.A., în contradictoriu cu pârâtul SINDICATUL S.

A constatat nelegalitatea grevei din data de 29.11.2018 declanşată la iniţiativa pârâtului Sindicatul S.

 A respins capătul de cerere privind încetarea grevei ca fiind rămas fără obiect.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea dedusă judecăţii, Societatea O. SA a învestit instanţa cu soluţionarea a două capete de cerere: constatarea nelegalităţii grevei din 29.11.2018 declanşate de salariaţii din cadrul Carierei L. şi încetarea acesteia, susţinând în esenţă că: greva s-a desfăşurat cu nerespectarea prevederilor din Legea nr.62/2011; nu a fost notificată Societatea anterior declanşării acestei greve potrivit dispoziţiilor art. 182 din Legea dialogului social 62/2011; nu a fost adoptată o hotărâre în acest sens de către organizaţia sindicală cu acordul a cel puţin jumătate din numărul membrilor de sindicat; nu au fost îndeplinite condiţiile de reprezentativitate conform art. 186 alineat 2 din Legea nr.62/2011.

Pârâtul a susţinut în principal că acţiunea din data de 29.11.2018 nu reprezintă grevă, fiind vorba doar de un protest spontan având drept scop atragerea atenţiei conducerii cu privire la nemulţumirile angajaţilor, încercându-se totodată şi rezolvarea amiabilă a situaţiei create.

Ca şi chestiune prealabilă, instanţa a apreciat că, raportat la susţinerile părţilor litigante,  se impune a se stabili natura juridică a acţiunii declanşate în data de 29.11.2018 de către salariaţii din cadrul Carierei L.

S-a reţinut astfel că în conformitate cu prevederile  art.181 din Legea nr.62/2011, greva reprezintă orice formă de încetare colectivă si voluntară a lucrului într-o unitate.

Grevele pot fi de avertisment, de solidaritate si propriu-zise, greva de avertisment neputând avea o durată mai mare de două ore, dacă se face cu încetarea lucrului, astfel cum prevăd art.184,185 din acelaşi act normativ.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că în data de 29.11.2018, ora 7,00, salariaţii din cadrul Carierei L., programaţi la serviciu în schimbul I au refuzat să intre în schimb. Sunt de remarcat în acest sens situaţiile privind programul de lucru din data respectivă, fişele pentru evidenţa timpului lucrat şi nelucrat si lista nominală cu salariaţii Carierei aflaţi în grevă în data de 29.11.2018. Raportat la prevederile legale mai sus invocate se constată aşadar că a fost declanşată o grevă în cadrul Carierei L., fiind vorba de o grevă de avertisment, de vreme ce durata acesteia a fost de 2 ore, aşa cum rezultă din extrasul conversaţiei purtate pe reţeaua de socializare între preşedintele Sindicatului şi salariaţi.

Potrivit art. 182 din Legea dialogului social, greva poate fi declarată, numai dacă în prealabil:

- au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a conflictului colectiv de juncă prin procedurile obligatorii;

- momentul declanşării grevei a fost adus la cunoştinţa angajatorilor de către organizatori cu cel puţin 2 zile lucrătoare înainte.

- greva de avertisment a avut loc.

Primele două condiţii  trebuie îndeplinite nu numai în cazul grevelor propriu-zise, ci si în cazul grevei de avertisment,  în  ipoteza în care aceasta presupune încetarea lucrului.

Aşadar, în ceea ce priveşte etapele declanşării grevei de avertisment, trebuie să se fi epuizat posibilităţile de soluţionare a conflictului de muncă prin procedurile de conciliere, astfel cum sunt descrise în Legea nr. 62/2011, iar momentul declanşării grevei trebuie adus la cunoştinţa angajatorului cu cel puţin 2 zile lucrătoare înainte, acesta fiind cel care trebuie anunţat despre grevă.

În speţă, Sindicatul S. nu a adus la cunoştinţa conducerii Societăţii O. SA intenţia de a declanşa greva de avertisment, cu cel puţin 2 zile înainte si nici nu se poate reţine încercarea de rezolvare pe cale amiabilă a conflictului. La dosarul cauzei au fost depuse într-adevăr mesaje transmise pe reţeaua de socializare în datele de 18.11.2018 si 25.12.2018, cuprinzând revendicările salariaţilor, însă aceste convorbiri nu au caracterul unei informări oficiale în condiţiile în care nu poartă nici o semnătură si reprezintă mesaje redirecţionate între anumiţi salariaţi.

În acelaşi timp, instanţa a reţinut că, pe lângă condiţiile prevăzute la art. 182 din Legea nr. 62/2011, art.183 instituie o altă condiţie pentru declanşarea grevei şi anume adoptarea unei hotărâri în acest sens. În cazul în care hotărârea se ia de către organizaţiile sindicale reprezentative participante la conflictul de muncă, este necesar acordul a cel puţin jumătate din numărul membrilor sindicatelor respective. Aşadar, declanşarea grevei va fi considerată legală dacă este susţinută de cel puţin jumătate din membrii sindicatului participant la conflictul care doreşte să iniţieze greva.

Prin urmare, pentru declanşarea legală a grevei nu este suficientă hotărârea organului de conducere al sindicatului reprezentativ, ci cea a majorităţii membrilor acestui sindicat. Hotărârea de a declara greva se ia de către organizaţiile sindicale reprezentative participante la conflictul colectiv de muncă, cu acordul scris a cel puţin jumătate din numărul membrilor sindicatelor respective, în conformitate cu dispoziţiile art. 183 alineat 1 din Legea nr. 62/2011. Nici aceste condiţii nu au fost îndeplinite în cazul de faţă.

În cazul de faţă, Sindicatul nu a adoptat nici o hotărâre privind declararea grevei, care să fie comunicată angajatorului. De asemenea, nu a fost depusă nici o dovadă în sensul că acţiunea de declanşare a grevei de avertisment a fost susţinută de cel puţin jumătate din numărul membrilor Sindicatului.

Mai mult, nu a fost făcută nici dovada îndeplinirii condiţiilor de reprezentativitate în condiţiile art. 221 din Legea nr. 62/2011, respectiv hotărârea judecătorească pronunţată în acest sens, la dosarul cauzei fiind depusă doar sentinţa civilă nr. 855 din 24.04.2018 a Judecătoriei M. prin care s-a luat act de modificările intervenite în componenţa Biroului Executiv al Sindicatului.

În atare situaţie, în lipsa înscrisurilor care să facă dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 182 si următoarele din Legea nr. 62/2011, instanţa a constatat caracterul nelegal al grevei din 29.11.2018.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect încetarea grevei, acesta a fost respins ca rămas fără obiect, având în vedere că din probele administrate a rezultat faptul că durata grevei a fost de două ore, după care aceasta a încetat, în lipsa unor dovezi certe instanţa neputând presupune intenţia pârâtului de a relua greva.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, tribunalul a admis în parte acţiunea, a constatat nelegalitatea grevei din data de 29.11.2018 declanşată la iniţiativa pârâtului Sindicatul S. şi a respins capătul de cerere privind încetarea grevei ca fiind rămas fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Sindicatul S., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate, iar pe fond rejudecând cauza să se dispună respingerea cererii în constatarea nelegalităţii grevei din data de 29.11.2018.

Criticile şi motivaţiile pe care le invocă în susţinerea cererii de apel vizează netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei atacate, în cauză instanţa de fond evaluând în mod greşit întregul probatoriu administrat, pronunţând în consecinţă o hotărâre neconformă cu realitatea, drept pentru care solicită o nouă judecată asupra fondului cauzei şi pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale în limitele efectului devolutiv.

Apreciază că instanţa de fond în mod greşit a calificat, ca şi chestiune prealabilă, natura juridică a acţiunii declanşată în data de 29.11.2018 de către salariaţii din cadrul Carierei L. ca fiind o grevă de avertisment în înţelesul dispoziţiilor art.181, 184, 185 din Legea nr. 62/2011.

Arată apelantul că, acţiunea salariaţilor din data de 29.11.2018 a fost un protest spontan al salariaţilor din sectorul concasare livrări, cărora li s-au alăturat în semn de solidaritate colegi de la alte sectoare, scopul acţiunii fiind atragerea atenţiei conducerii cu privire la nemulţumirile angajaţilor şi încercându-se totodată şi rezolvarea amiabilă a situaţiei creată ca urmare a indiferenţei şi lipsei de conciliere din partea conducerii unităţii.

Dispoziţiile art. 182 din legea dialogului social prevăd cerinţele şi condiţiile unei greve propriu-zise şi nu cu privire la greva de avertisment, cum greşit a reţinut instanţa de fond, în cauză referirile instanţei au vizat cerinţele şi condiţiile unei greve de avertisment şi nu cu privire la protestul spontan, cum au apreciat ei asupra naturii juridice a acţiunii salariaţilor din data de 29.11.2018.

Protestul nu poate fi asimilat unei greve (de avertisment, de solidaritate sau propriu-zisă) în înţelesul Legii dialogului social nr. 62/2011 – acţiunea din data de 29.11.2018 a avut un caracter spontan şi a urmărit exclusiv obţinerea unei oportunităţi de a prezenta conducerii unităţii situaţia salariaţilor, pe fondul şi în condiţiile în care anterior protestului conducerea unităţii avea cunoştinţă despre revendicările salariaţilor.

Utilizarea cuvântului „grevă” în spaţiul public pentru a face referire la evenimentul din data de 29.11.2018 nu este un argument suficient  pentru a se antrena sensul juridic al acestei noţiuni. În limbajul comun acest termen este foarte des utilizat pentru a desemna o activitate prin care se arată opoziţia faţă de o măsură.

Susţine apelantul că prin acest protest nu s-a urmărit satisfacerea unor cerinţe propriu-zise, ci scopul a fost acela de a crea premisele pentru a discuta despre revendicările lăsate fără răspuns, drept pentru care apreciază că în speţă este vorba despre un protest spontan, accepţiune sprijinită şi de neîndeplinirea condiţiilor pentru declararea unei greve în sensul legii.

Aşa cum au învederat şi în conţinutul întâmpinării la instanţa de fond, salariaţii de la Mina L., sectorul concasare livrări, au fost înştiinţaţi că vor fi nevoiţi să lucreze în zilele de Crăciun şi Revelion, fără a primi o bonificaţie salarială în condiţiile şi cu respectarea clauzelor CCM la nivel de unitatea – acesta fiind primul an în care practic, conducerea unităţii a luat această decizie, astfel încât s-au născut nemulţumiri reale în rândul minerilor, care nu avea cum să anticipeze ori să prevadă o asemenea măsură.

Pentru a se asigura eficienţa Carierei, reprezentanţii salariaţilor au lansat invitaţii la dialog pentru a se găsi o soluţie comună avantajoasă care să permită angajaţilor să petreacă sărbătorile de iarnă alături de familiile lor fără a opri activitatea din sectorul de concasare livrări.

Mai arată că soluţia propusă a fost acordarea unei bonificaţii de 87% pentru timpul lucrat din zilele de 25 şi 31 decembrie şi asigurarea  unui flux continuu pe posturile productive (livrare şi excavaţie) prin acordarea unui spor de tură de 5,5%, însă reprezentanţii Complexului au lăsat aceste solicitări fără răspuns.

Susţine apelantul că, în condiţiile în care instanţa de control judiciar va stabili că acţiunea salariaţilor din data de 29.11.2018 nu a avut caracterul şi natura juridică a unui protest şi astfel acţiunea acestora a avut caracterul unei greve (în opinia sa fiind mai degrabă o grevă de solidaritate), solicită a se avea în vedere că în cauză au fost îndeplinite toate cerinţele şi condiţiile prevăzute de lege, respectiv:

Au fost epuizate în  prealabil, fără succes, toate posibilităţile de soluţionare a conflictelor prin procedurile obligatorii prevăzute de lege – legal, singura etapă a cărei iniţiere este obligatorie o constituie concilierea, ceea ce în cauză, o asemenea încercare de conciliere şi soluţionare amiabilă a revendicărilor salariaţilor a fost iniţiată conform înscrisurilor depuse la dosar -, greva (solidaritate sau avertisment) din data de 29.11.2018 având caracter legal.

Greva este un drept al salariaţilor şi reprezintă unul dintre mijloacele esenţiale prin care lucrătorii şi organizaţiile acestora îşi pot promova şi apăra interesele lor economice şi salariale.

În baza prevederilor constituţionale şi ale Codului muncii, prin contractul colectiv sau prin cel individual de muncă nu se poate renunţa la dreptul la grevă, o astfel de clauză de renunţare, chiar inserată în contract este nulă.

Ca reglementare internă aveau dispoziţiile din Constituţie – art. 43 alin.1 şi alin.2, precum şi Legea 62/2011 a dialogului social (art.181), iar în raport cu contextul şi starea de fapt, acţiunea salariaţilor din data de 29.11.2018 o apreciază ca fiind o grevă de solidaritate a salariaţilor din cadrul Sindicatului S. cu cei din cadrul Sindicatului Liber L. (acesta din urmă fiind majoritar), pe fondul acţiunilor anterioare de conciliere, precum şi de mediere (facultativă), nereuşite, cu conducerea unităţii.

Greva poate fi declarată numai dacă, în  prealabil, au fost epuizate fără succes posibilităţile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă, iar singura etapă a cărei iniţiere este obligatorie o constituie concilierea, aspecte care s-a dovedit conform înscrisurilor de la dosar.

Începând cu data de 02.11.2018 a fost invitată instituţia la dialog social  pentru data de 09.11.2018 la Casa de Cultură a Sindicatelor din M., orele 13,00, în cauză fiind invitaţi de asemenea reprezentanţii conducerii O.

Ulterior, la data de 18.11.2018, conflictul de muncă a fost adus la cunoştinţa conducerii O, solicitându-se un răspuns aferent, ceea ce în realitate nu s-a dat curs.

În data de 25.11.2018 s-a adus la cunoştinţa conducerii O. o nouă informare a problematicii conflictului de muncă (situaţia revendicărilor) şi implicit  încercarea de conciliere şi soluţionare amiabilă a conflictului, situaţia fiind aceeaşi ca până în prezent, respectiv fără nici un rezultat.

În consecinţă, au fost iniţiate procedurile şi etapa obligatorie impusă de lege pentru declanşarea grevei, respectiv etapa concilierii şi încercării soluţionării conflictului de muncă, fără rezultat, ceea ce justifică acţiunea salariaţilor din data de 29.11.2018, ea având un caracter legal şi fiind un mijloc de apărare a intereselor economice şi salariale şi nu în ultimul rând unul dintre mijloacele esenţiale prin care se puteau promova interesele şi drepturile salariale.

Pe cale de consecinţă, solicită reevaluarea şi reaprecierea întregului material probator, cu consecinţa pronunţării unei sentinţe temeinice şi legale.

În drept au invocat dispoziţiile art. 466 şi următoarele din Noul Cod de procedură civilă, raportat la Legea nr. 62/2011, Constituţia României şi Codul muncii.

Intimata O. SA a depus întâmpinare la apelul declarat de Sindicatul S., solicitând respingerea acestuia, menţinerea soluţiei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

Apelul este nefondat.

Primul motiv de apel vizează modul in care prima instanţă a calificat acţiunea declanşată in data de 29 11 2018 de către salariaţii din cadrul carierei L., ca fiind o grevă de avertisment.

 Apelantul consideră că ar fi fost un „protest spontan” sau o activitate prin care şi-ar fi exprimat opoziţia faţă de o anume măsură luată de către angajator sau nemulţumirile salariaţilor.

Curtea consideră că dreptul la liberă exprimare este garantat oricărei persoane potrivit normelor constituţionale, dar în măsura in care o anumită formă de protest cuprinde o încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate, fiind declarată numai pentru interese cu caracter profesional, economic şi social ale angajaţilor, atunci se califică a fi grevă in sensul definit de disp. art. 181 şi 190 din legea nr. 62/2011: „Prin grevă se înţelege orice formă de încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate.”

Dreptul la grevă este un drept garantat constituţional, in conformitate cu disp. Art. 43 din Constituţie:

„(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale. (2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.”

Prin urmare, dreptul la grevă nu este un drept absolut, ci trebuie exercitat in limitele stabilite prin lege, respectiv prin legea nr. 62/2011.

In acest sens, apelantul solicită in subsidiar fie a se califica forma de protest ca o grevă de solidaritate, fie a se constata că au fost îndeplinite condiţiile de declanşare a unei greve de avertisment, astfel cum a caracterizat-o prima instanţă.

Se consideră deci de către apelant că ar fi fost declanşată o grevă de solidaritate cu salariaţii din Sindicatul Liber L., pe fondul unor acţiuni anterioare de conciliere, precum şi de mediere nereuşite cu conducerea unităţii.

Potrivit disp. Art. 186 din legea nr. 62/2011, greva de solidaritate poate fi declarată în vederea susţinerii revendicărilor formulate de angajaţii din alte unităţi aparţinând aceluiaşi grup de unităţi sau sector de activitate. Hotărârea de a declara grevă de solidaritate poate fi luată, cu respectarea prevederilor art. 183 alin. (1), de către organizaţiile sindicale reprezentative afiliate la aceeaşi federaţie sau confederaţie sindicală la care este afiliat sindicatul organizator. Greva de solidaritate nu poate avea o durată mai mare de o zi lucrătoare şi trebuie anunţată în scris conducerii unităţii cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de data încetării lucrului.

Prin urmare trebuie îndeplinite in principiu trei condiţii pentru a se apela la greva de solidaritate: hotărârea de a declara greva se ia de către organizaţiile sindicale reprezentative participante la conflictul colectiv de muncă, cu acordul scris a cel puţin jumătate din numărul membrilor sindicatelor respective - cu respectarea prevederilor art. 183 alin. (1) din legea nr. 62/2011 - , nu poate avea o durată mai mare de o zi lucrătoare şi trebuie anunţată în scris conducerii unităţii cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de data încetării lucrului.

Or, apelantul nici nu face referire la hotărârea de a declara greva luată de către organizaţiile sindicale reprezentative participante la conflictul colectiv de muncă, cu acordul scris a cel puţin jumătate din numărul membrilor sindicatelor respective, drept pentru care nu poate face nici dovada că ar îndeplini condiţiile de a declanşa o grevă de solidaritate.

Pe de altă parte, potrivit disp. art. 182 din legea nr. 62/2011, orice formă de grevă poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă prin procedurile obligatorii prevăzute de prezenta lege.

Or, apelantul consideră că a îndeplinit etapa prealabilă şi obligatorie a concilierii, prin invitaţiile pe care le-a adresat conducerii unităţii, invitaţii care au rămas fără rezultat.

Concilierea conflictelor colective de muncă este reglementată in capitolul III, titlul VIII din legea nr. 62/2011. Această conciliere presupune in primul rând o sesizare pentru concilierea conflictului colectiv de muncă, care se formulează în scris şi va cuprinde în mod obligatoriu următoarele menţiuni: a) angajatorul sau organizaţia patronală, cu indicarea sediului şi datelor de contact ale acestuia/acesteia; b) obiectul conflictului colectiv de muncă şi motivarea acestuia; c) dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 161 - 163; d) desemnarea nominală a persoanelor delegate să reprezinte la conciliere organizaţia sindicală reprezentativă sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor.

Or, adresele trimise pe email şi depuse la dosarul de apel nu cuprind indicarea sediului şi datelor de contact ale angajatorului, fiind trimise pe o adresă de email , fără a fi dovedită modul in care ar fi fost primită in mod efectiv de către angajator.

Cu privire la obiectul conflictului colectiv de muncă şi motivarea acestuia, adresele de la paginile 8-9 cuprinde nemulţumiri cu caracter general, singura care poate fi calificată a îndeplini condiţia de la lit. b fiind cea de la pagina 11, dar aceasta din urmă nu face vreo referire la modalitatea in care a fost trimisă către conducerea unităţii, simpla menţiune „trimis din yahoo mail” fără a se arăta către cine a fost trimisă, nefiind de natură a dovedi in ce mod respectivul mail ar fi ajuns in atenţia efectivă a angajatorului.

 De altfel nu este îndeplinită nici condiţia de la litera d) şi anume desemnarea nominală a „persoanelor delegate să reprezinte la conciliere organizaţia sindicală reprezentativă sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor”.

Pe de altă parte, potrivit disp. art. 168 din legea nr. 62/2011, procedura de conciliere este obligatorie şi presupune ca in termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea sesizării, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în cazul conflictelor colective de muncă la nivel de grup de unităţi sau la nivel sectorial, respectiv inspectoratul teritorial de muncă, în cazul conflictelor colective de muncă la nivel de unitate, desemnează delegatul său pentru participarea la concilierea conflictului colectiv de muncă şi comunică datele persoanei desemnate atât organizaţiei sindicale ori reprezentanţilor angajaţilor, cât şi angajatorului sau organizaţiei patronale. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, respectiv inspectoratul teritorial de muncă, după caz, convoacă părţile la procedura de conciliere într-un termen ce nu poate depăşi 7 zile lucrătoare de la data desemnării delegatului.

Or, nu se face nicio dovadă a trimiterii unei sesizări in sensul art. 166 către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, respectiv către inspectoratul teritorial de muncă.

Notificarea de la pagina 10 apare a fi trimisă către o adresă de mail a Ministerului Energiei, un alt minister decât cel indicat de lege, cu toate că in cazul conflictelor colective de muncă la nivel de unitate, trebuie notificat inspectoratul teritorial de muncă, după cum nu pare a cuprinde toate elementele descrise la art. 166 din legea nr. 62/2011, astfel cum sunt mai sus descrise.

Or, revenind la disp. Art. 182 din legea nr. 62/2011, orice grevă poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă prin procedurile obligatorii prevăzute de prezenta lege şi dacă momentul declanşării acesteia a fost adus la cunoştinţa angajatorilor de către organizatori cu cel puţin două zile lucrătoare înainte.

Prin urmare, apelantul nu dovedeşte că ar fi epuizat toate posibilităţile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă prin procedurile obligatorii prevăzute de legea nr. 62/2011, după cum nu face dovada că ar fi fost adus la cunoştinţa angajatorilor cu cel puţin două zile lucrătoare înainte momentul exact al declanşării grevei, iar nu eventuala listă de revendicări.

De altfel, faptul că apelantul consideră in primul rând că ar fi fost un protest „spontan” este in totală contradicţie cu caracterul organizat al declanşării unei greve, în sensul mai sus descris de prevederile legii  nr. 62/2011.

După cum s-a expus şi anterior, Curtea acceptă că într-o societate democratică trebuie garantată in principiu orice formă de protest, dar in măsura in care aceasta îmbracă forma încetării colective şi voluntare a lucrului într-o unitate, fiind declarată numai pentru interese cu caracter profesional, economic şi social ale angajaţilor, atunci ea devine grevă şi trebuie să se exercite intr-un cadru legal, astfel cum impun disp. art. 43 din Constituţie.

Pactul internaţional referitor la drepturile economice, sociale şi culturale adoptată de ONU la data de 16 12 1956 şi ratificată de ţara noastră prin Decretul nr. 212/1974 proclamă în art. 8 dreptul la grevă, cu precizarea că acesta „trebuie exercitat conform legilor în fiecare ţară”.

La rândul său, Carta socială europeană, ratificată de România prin legea nr. 74/1999 consacră in art. 6 par. 4 dreptul la grevă sub rezerva obligaţiilor care ar rezulta din convenţiile colective in vigoare.

Chiar şi Codul muncii reglementează dreptul la grevă in art. 233-236, dar modul de exercitare a acestui drept este reglementat numai prin legea specială, adică prin legea nr. 62/2011. 

Toate reglementările naţionale sau internaţionale mai sus amintite garantează deci dreptul la grevă, drept care se poate exercita numai in limitele legii, iar încălcarea acestor limite conduce la constatarea caracterului nelegal al grevei, astfel cum in mod corect s-a reţinut şi prin sentinţa supusă apelului in cauza pendinte.

In concluzie, potrivit disp. art. 480 cpc, apelul va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare