Cerere ridicare sechestru penal instituit de organele penale și menținut de instanța penală, prin decizie definitivă, asupra bunurilor debitoarei falite, formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei și adresată judecătorului sindic.

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel. Procedura insolvenței. Cerere ridicare sechestru penal instituit de organele penale și menținut de instanța penală, prin decizie definitivă, asupra bunurilor debitoarei falite, formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei și adresată judecătorului/sindic. Inadmisibilitatea cererii

- art. 11 alineatele 1 și 2 din Legea nr. 85/2006

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 336 din 23 octombrie 2019

Prin Sentința nr. (...)/F pronunțată la data de 28 iunie 2019, Tribunalul (...) a respins ca inadmisibilă cererea de ridicare a sechestrului asigurator înaintată de reclamantul (Lj) SPRL lichidator judiciar al SC (S) SRL.

Pentru a hotărî în acest mod, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului (...), la data de 17 aprilie 2019, (Lj) SPRL, prin asociat coordonator (...), numit lichidator judiciar la SC (S) SRL, a solicitat ridicarea sechestrului asigurător privind următoarele bunuri: apartament cu patru camere, situat în (...)(...), înscris în CF nr. (...)-C1-U5 (...), nr. top. (...)/75/3; autoturism marca (...), an fabricație 2007, nr. de înmatriculare (...); nr. de identificare (...); autoturism marca (...), an fabricație 2008, nr. de înmatriculare (...), nr. de identificare (...); autoturism marca (...), an fabricație 2004, nr. de înmatriculare (...), nr. de identificare (...).

Prin Ordonanța din data de 29.05.2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul (...) a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe aceste bunuri aparținând SC (S) SRL. Prin Sentința penală nr. (...)/2017 din data de 03.06.2017, pronunțată în dosar nr. (...)/(...)/2015, Tribunalul (...) a dispus, cu privire la Ordonanța din data de 29.05.2015, în sensul menținerii sechestrului asigurător.

Prin Decizia penală nr. (...)/A/05.02.2018, Curtea de Apel Oradea a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător, instituit prin Ordonanța din data de 19.01.2015, emisă în dosar nr. (...)/P/2011, asupra bunului imobil înscris în CF (...), nr. cadastral (...), situat în (...)(...). Totodată, s-au menținut restul dispozițiilor Sentinței civile nr. (...)/2017 din data de 03.06.2017, pronunțată în dosar nr. (...)/(...)/2015, de Tribunalul (...).

Sub aspectul admisibilității cererii formulate de lichidatorul judiciar, raportat la competența judecătorului sindic în cadrul procedurii speciale, s-a reținut că, conform art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Soluția legislativă vizează deci doar acele procese și cereri care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței, respectiv operațiuni și acte săvârșite de către lichidator, debitori și alți participanți la desfășurarea acestei proceduri, precum și litigiile ce au legătură directă cu insolvența.

În stabilirea acestei competențe speciale, legiuitorul nu a avut în vedere cereri ori acțiuni ce transced procedurii insolvenței, precum ridicarea unei măsuri asigurătorii dispusă într-o cauză penală, cum este cazul în speță, care nu sunt prevăzute în Legea nr. 85/2006, și care aparțin în competență exclusivă, organelor penale care le-au dispus, sesizate în condițiile Codului de procedură penală.

Pe de altă parte, judecătorul sindic a reținut că legea insolvenței a fost modificată, ca urmare a intrării în vigoare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, fiind amendate câteva dintre articolele Legii nr. 85/2006 prin aceste noi coduri – în special art. 36 și art. 53.

Art. 36 din Legea nr. 85/2006 prevedea că, în momentul deschiderii procedurii de insolvență, vor fi suspendate „toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită” formulate împotriva societății debitoare. Prin modificările aduse de cele două noi coduri, au fost exceptate de la această suspendare cazurile de judecare a acțiunilor civile în cadrul proceselor penale.

Art. 53 din Legea nr. 85/2006, în forma anterioară modificării, prevedea că toate bunurile înstrăinate de către lichidator în cadrul procedurii insolvenței sunt dobândite libere de sarcini de orice fel, cum ar fi ipoteci, garanții mobiliare de orice fel, inclusiv de măsurile asiguratorii instituite în cursul procesului penal. Modificarea vizează parțial textul, arătând că bunurile se dobândesc libere de sarcini, însă se exceptează măsurile asiguratorii sau cele preventive luate în cursul procesului penal. Asta înseamnă că cel care cumpără un bun pe care este pus un sechestru penal ar trebui să preia bunul cu acel sechestru, sau ca lichidatorul judiciar să obțină ridicarea lui de către organele penale.

Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că cererea nu este una aferentă procedurii insolvenței, iar faptul că se invocă anumite prevederi din legea insolvenței, nu sunt argumente suficiente pentru a conferi cererii acest caracter.

În consecință, judecătorul sindic a respins ca inadmisibilă cererea de ridicare a sechestrului asigurator în cadrul procedurii insolvenței, înaintată de reclamantul (Lj) SPRL, lichidator judiciar al SC (S) SRL, sechestru instituit de Parchetul de pe lângă Tribunalul (...).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, debitoarea SC (S) SRL, prin administrator judiciar (Lj) SPRL, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună admiterea apelului și, în consecință, admiterea cererii, ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor menționate în petitul cererii, în vederea valorificării în procedura insolvenței.

În motivare arată că, în dosarul nr. (...)/(...)/2013, prin Sentința civilă nr. (...)/F/CC/14.03.2013, Tribunalul (...) a dispus deschiderea generală a procedurii insolvenței debitorului SC (S) SRL, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar CII (...), în prezent având forma de organizare profesională (Lj) SPRL, iar prin Sentința civilă nr. (...)/20.11.2014 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, fiind desemnat lichidator judiciar același cabinet de insolvență.

În exercitarea atribuțiilor care revin lichidatorului judiciar, acesta a efectuat măsurile premergătoare lichidării, respectiv inventarierea bunurilor, iar pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul va face toate demersurile de expunere pe piață, într-o formă adecvată a acestora.

Administratorul statutar al societății debitoare, numitul (As), a fost cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în dosar penal nr. (...)/(...)/2015, fiind condamnat, conform Hotărârii Curții de Apel Oradea nr. (...)/05.08.2018.

Prin Ordonanța din data de.29.05.2015, emisă de către Parchetul de pe lângă (...), în vederea recuperării prejudiciului, s-a instituit măsura asiguratorie, fiind indisponibilizate și declarate ca sechestrate bunuri imobile și mobile menționate în această ordonanță.

Arată că solicită ridicarea sechestrului asigurător pentru bunurile menționate în cerere, întrucât pentru celelalte bunuri menționate în ordonanță s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător de către instanța de judecată în timpul judecării dosarului și valorificarea acestora de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de faliment, respectiv: autoturism marca (...), an fabricație 2003, nr. înmatriculare (...), autoturism marca (...), an fabricație 2001, nr. înmatriculare (...), autoturism marca (...), an fabricație 2000, nr. de înmatriculare (...).

În prezent, societatea debitoare se află în procedura de lichidare judiciară a bunurilor în vederea distribuirii sumelor obținute către creditorii menționați în tabelul definitiv de creanțe, cu prioritate către creditorul bugetar.

Interesul acestei cereri îl constituie valorificarea bunurilor, iar din sumele realizate să fie plătite creanțele în totalitate, care reprezintă scopul procedurii colective a insolvenței, conform art. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Creanța părții vătămate DGRFP (...) prin AJFP (...) a fost înscrisă în tabelul de creanțe ca fiind certă și actuală, având în vedere că acțiunea civilă în procesul penal, care s-a soluționat definitiv, nu a fost soluționat în niciun fel, respectându-se dispozițiile art. 102 alin. 8 din Legea insolvenței nr. 85/2014.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006, respectiv art. 75 din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, precizându-se că valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței.

Având în vedere această stare de fapt, îndestularea creanței creditorului, beneficiar al măsurii asigurătorii poate avea loc numai în cadrul procedurii de insolvență, prin lichidarea judiciară a bunurilor din patrimoniul debitorului, în conformitate cu dispozițiile art. 116 - 130 din Legea nr. 85/2006.

În cazul în care proprietarul bunurilor sechestrate este supus procedurii insolvenței, legea civilă potrivit căreia se va putea urmări silit încasarea creanței bugetare este legea specială, deoarece conform dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, orice altă acțiune judiciară sau extrajudiciară pentru realizarea creanțelor asupra debitorului supus procedurii insolvenței sau bunurilor sale se suspendă de drept.

Prin urmare, valorificarea bunurilor sechestrate în procesul penal se va realiza de către lichidator, iar distribuirea fondurilor obținute se va face, de asemenea, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006, ce se completează, în măsura compatibilității, cu cele ale Codului de procedură civilă, conform art. 149 din Legea nr. 85/2006.

Prezenta cerere corespunde dispozițiilor art. 11 alin. 2, în sensul că este aferentă procedurii insolvenței, ceea ce atrage competența judecătorului sindic.

În sprijinul argumentelor prezentate invocă Sentința civilă nr. 367/F a Tribunalului Bihor, dată în ședința publică din data de 09.07.2019, având ca obiect o situație juridică identică, fiind admisă cererea de ridicare a sechestrului asigurător penal formulată de lichidatorul judiciar (Lj) SPRL, urmând ca bunurile să fie valorificate în procedura insolvenței.

S-a reținut prin această hotărâre că ridicarea sechestrului asigurător are drept scop lichidarea judiciară a bunurilor din patrimoniul debitoarei, întregirea masei credale și distribuirea sumei către creditori, situație în care această cerere are legătură directă cu procedura colectivă și intră în competența de soluționare a judecătorului sindic, în temeiul prevederilor art. 11, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că procesul penal a fost soluționat definitiv, iar măsura asiguratorie nu a fost executată.

De asemenea, invocă Decizia Curții de Apel Craiova, pronunțată în recursul declarat împotriva Sentinței comerciale nr. 1042/28.10.2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, prin executor judecătoresc, prin care s-a stabilit că judecătorul sindic este competent să soluționeze cererea de ridicare a măsurii asigurătorii instituite în cursul procesului penal, cu condiția ca procesul penal să fi fost soluționat definitiv, condiție care în cazul de față este îndeplinită.

Pentru toate aceste motive expuse pe larg, consideră că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de ridicare a sechestrului asigurător asupra bunurilor din averea debitoarei.

În drept, își întemeiază prezentul apel pe dispozițiile art. 285 și următoarele din Cod procedură civilă și art. 25 art. 1, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 23 octombrie 2019, intimata DGRFP (...) (...) arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de apel.

În motivare arată că măsura sechestrului are caracter temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se pronunță în procesul principal și constă în indisponibilizarea bunurilor pentru a se asigura posibilitatea creditorului de a executa hotărârea ce urmează să se pronunțe cu privire la fondul drepturilor.

Art. 53 din Legea nr. 85/2006, cu modificările aduse prin art. 81 pct. 2 din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, se interpretează în mod coroborat cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 și are în vedere exclusiv măsurile asigurătorii luate până la soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal.

După stabilirea definitivă a drepturilor creditorului, sechestrul asigurător (indiferent dacă a fost instituit de instanța civilă sau de cea penală) nu se desființează, nu se ridică, ci se transformă în sechestru definitiv, executoriu, pentru a avea loc vânzarea bunurilor sechestrate, cu scopul de a asigura satisfacerea creditorului în favoarea căruia a fost luată măsura.

Măsurile asigurătorii penale constituie măsuri procesuale cu caracter real, întrucât pe perioada activității lor au ca efect indisponibilizarea bunurilor asupra cărora au fost instituite, efectul de indisponibilizare răsfrângându-se asupra întregii situații juridice a bunurilor, inclusiv asupra oricărei sarcini a terților cu privire la acestea.

Astfel, în cursul procesului penal, Statul, beneficiază de măsuri de indisponibilizare și conservare care, odată instituite, împiedică distrugerea ori înstrăinarea bunurilor aflate sub imperiul lor.

Prin Sentința nr. (...)/(...)/CC din 14 martie 2013 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, fiind numit administrator judiciar CII (...), în prezent având forma de organizare (Lj) SPRL, iar ulterior prin Sentința civilă nr. (...)/20.11.2014 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei.

Prin Ordonanța din data de 29.05.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul (...), în vederea recuperării prejudiciului s-a instituit măsura asiguratorie, fiind indisponibilizate și declarate ca sechestrate bunuri imobile și mobile menționate în ordonanță.

În baza Sentinței penale nr. (...)/2017 pronunțată la data de 3.07.2017 de către Tribunalul (...) rămasa definitivă prin Decizia penală (...)/A pronunțată la data de 5.02.2018 de către Curtea de Apel (...) în dosar (...)/(...)/2015 instanța de judecată a admis în parte acțiunea civilă formulată de DGRFP (...) (...), sens în care administratorul debitoarei, (...), a fost obligat la plata sumei de 397.038 lei cu titlu juridic despăgubiri civile, cu accesoriile calculate până la data plății.

Față de împrejurarea că interesul cererii practicianului în insolvență îl constituie valorificarea bunurilor, iar din sumele realizate să fie plătite creanțele în totalitate, care reprezintă scopul procedurii colective a insolvenței, și a faptului că SC (S) SRL este supusă procedurii insolvenței, astfel încât, în ceea ce o privește, operează suspendarea de drept, (așa cum a reținut și lichidatorul judiciar în cererea de apel) în temeiul legii - art. 36 din Legea nr. 85/2006 - a oricărei acțiuni judiciare, extrajudiciare sau măsuri de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra SC (S) SRL sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal, deoarece orice asemenea acțiune sau măsură nu se poate desfășura decât în procedura specială, colectivă și concursuală a insolvenței.

Excepția referitoare la acțiunile exercitate în cadrul procesului penal nu este incidentă în cauză deoarece, așa cum a arătat, procesul penal a fost soluționat definitiv.

Ca urmare, atât stabilirea, cât și urmărirea silită a încasării creanțelor împotriva SC (S) SRL nu se poate realiza decât în procedura specială, prin intermediul lichidatorului.

Stabilirea creanței bugetare a avut deja loc, AJFP (...) fiind înscrisă în tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei SC (S) SRL cu suma totală de 1.4408.549 lei, din care 682.498 lei creanță garantată conform art. 41, alin. 2 din Legea 85/2006 și cu suma de 726.051 lei creanță bugetară conform art. 123, pct. 4 din Legea 85/2006.

Astfel, raportat la considerentele menționate, în situația în care instanța va considera ca fiind temeinică și legală notarea instanței de fond, în prezenta cauză, consideră că nu se pune problema ridicării măsurii sechestrului, ci se impune a se constata transformarea caracterului asigurător al măsurii în caracter executoriu și, pe cale de consecință, a trecerii la lichidarea bunurile sechestrate.

Măsura sechestrului are caracter temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se pronunță în procesul principal și constă în indisponibilizarea bunurilor pentru a se asigura posibilitatea creditorului de a executa hotărârea ce urmează să se pronunțe cu privire la fondul drepturilor.

În speță, valorificarea bunurilor sechestrate nu este împiedicată, de prevederile art. 53 din Legea nr. 85/2006, conform cărora „Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție de orice fel, ori măsuri asigurătorii, cu excepția măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal".

Textul se interpretează în mod coroborat cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 și are în vedere exclusiv măsurile asigurătorii luate până la soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal.

De altfel, măsurile asigurătorii sunt luate cu scopul satisfacerii creditorului în favoarea căruia au fost instituite, după pronunțarea hotărârii definitive din procesul penal și nicidecum pentru a împiedica îndestularea acestuia.

După stabilirea definitivă a drepturilor creditorului, sechestrul asigurător (indiferent dacă a fost instituit de instanța civilă sau de cea penală) nu se desființează, nu se ridică, ci se transformă în sechestru definitiv, executoriu, pentru a avea loc vânzarea bunurilor sechestrate, cu scopul de a asigura satisfacerea creditorului în favoarea căruia a fost luată măsura.

În concluzie, măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor din averea debitoarei SC (S) SRL în favoarea Statului Român prin ANAF - DGRFP (...) (...) - AJFP (...) sunt în prezent executorii, deoarece s-a stabilit creanța bugetară în cadrul procedurii și prin urmare, valorificarea bunurilor sechestrate atât în procesul penal, cât și în cauza civilă separată, se va realiza de către lichidator, iar distribuirea fondurilor obținute se va face conform dispozițiilor Legii nr. 85/2006, bunurile urmând să fie înstrăinate libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție ori măsuri asigurătorii, de orice fel.

Examinând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate de apelantă, Curtea de Apel a constatat că acesta nu este întemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:

Din considerentele Sentinței recurate reiese că judecătorul-sindic a apreciat că cererea debitoarei nu intră în competența sa, ci în competența organelor penale care au dispus instituirea sechestrului și menținerea lui.

Din interpretarea prevederilor art. 11 alin. 1 și 2 din Legea insolvenței, rezultă că, dacă la alin. 1 se enumeră în mod exemplificativ principalele atribuții ale judecătorului-sindic, alin. 2 vine să întărească caracterul neexhaustiv al atribuțiilor arătate la alin. 1, arătând că atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar/lichidatorului și la procesele și cererile de natură juridică aferente procedurii insolvenței. Având în vedere multitudinea activităților specifice procedurii insolvenței, este imposibilă stabilirea concretă, exhaustivă a tuturor operațiunilor ce au loc pe parcursul desfășurării insolvenței, întrucât acestea variază de la situație juridică la alta.

Astfel, soluția aleasă de legiuitor este aceea că nu limitează atribuțiile judecătorului sindic numai la cazurile concrete enumerate în alin. 1 al art. 11 din lege, ci are în vedere și controlul tuturor operațiunilor și actelor săvârșite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori și alți participanți la desfășurarea procedurii, precum și litigiile, procesele și cererile ce au legătură directă cu insolvența și sunt prevăzute de Legea 85/2006.

În același timp, însă, această soluție legislativă este și restrictivă, în sensul că judecătorul-sindic nu are atribuții în soluționarea unei cereri ori acțiuni ce transcede procedurii insolvenței, respectiv realizarea unui drept, o pretenție, somație de plată, ori recuperarea unei creanțe, operațiuni care nu sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispozițiile dreptului comun și aparținând competenței judecătorului de fond.

În speță, cererea ce face obiectul prezentei cauze, cu care a fost sesizat judecătorul-sindic, nu se regăsește printre cele asupra cărora judecătorul-sindic ar putea să se pronunțe potrivit alin. 1, și nici nu este o cerere aferentă procedurii insolvenței, de competența judecătorului-sindic din perspectiva alin. 2 al articolului 11.

Prin sintagma „procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței” legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri și procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței și au legătură directă cu insolvența.

Or, în cauză se solicită de către debitoare, prin administrator judiciar, ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor debitoarei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul (...), sechestru menținut de instanța penală, inclusiv de instanța de apel, procesul penal fiind soluționat în mod definitiv. Or, înființarea sau ridicarea sechestrului penal asupra bunurilor debitoarei în insolvență, de către organele sau instanțele penale, nu reprezintă măsuri aferente procedurii insolvenței, care să poată fi verificate și soluționate de către judecătorul-sindic, cu atât mai mult cu cât Codul de procedură penală prevede la art. 250 că împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată se poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.

Așadar, contrar susținerilor apelantei, după soluționarea definitivă a procesului penal, cum este cazul în speță, instanța civilă se poate pronunța doar asupra unei contestații formulate numai împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asiguratorii. Instanța civilă nu are competența de a dispune ridicarea măsurii asiguratori dispuse de procuror sau de instanța penală, în mod definitiv.

Împrejurarea că bunurile sechestrate sunt proprietatea debitoarei falite, iar valorificarea lor nu poate avea loc decât în cadrul procedurii insolvenței, nu poate conduce la o altă soluție, întrucât, așa cum în mod corect arată intimata prin întâmpinare, măsura sechestrului are caracter temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se pronunță în procesul principal, și constă în indisponibilizarea bunurilor pentru a se asigura posibilitatea creditorului de a executa hotărârea ce urmează să se pronunțe cu privire la fondul drepturilor. După stabilirea definitivă a drepturilor creditorului, sechestrul asigurător nu se desființează, nu se ridică, ci se transformă în sechestru definitiv, executoriu, pentru a avea loc vânzarea bunurilor sechestrate, cu scopul de a asigura satisfacerea creditorului în favoarea căruia a fost luată măsura.

Pentru considerentele reținute, Curtea de Apel a constatat legalitatea hotărârii instanței de fond, astfel că, în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă, a dispus respingerea apelului formulat, menținând în totul sentința atacată cu apel.

Domenii speta

Spete similare