Reabilitare

Sentinţă penală 19 din 20.01.2020


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11.12.2019, petentul A. N. T. a solicitat să se dispună reabilitarea judecătorească.

În motivare, petentul a susţinut că s-a împlinit termenul de supraveghere al pedepsei la care a fost condamnat.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Din analiza fişei de cazier judiciar a inculpatului, reiese că acesta a fost condamnat prin :S.p. nr. 285 din 07.06.2007 de către Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 2056/204/2006, definitivă prin DP 519/09.06.2008, a Curţii de Apel Ploieşti la 1 an şi 3 luni închisoare, pedeapsă ce a fost suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 3 ani şi 3 luni şi 300 lei amendă penală, dispusă prin sp. 196 din 21.03.2006 de către Judecătoria Câmpina, definitivă prin DP. 991 din 30.10.2006 a Tribunalului Prahova.

Astfel, se constată că termenul de încercare de 3 ani şi 3 luni a început să curgă la 09.06.2008 şi este împlinit la acest moment.

De asemenea, amenda penală a fost achitată la data de 16.11.2006.

Potrivit disp. art. 165 C.p., reabilitarea de drept are loc în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.

Conform art. 86 din VCP, dacă condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84, el este reabilitat de drept.

Instanţa apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile reabilitării de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 527, art. 528 C.p.p., rap. la art. 165 C.p. va constata intervenită reabilitarea de drept a petentului A. N. T. faţă de pedeapsele de 1 an şi 3 luni închisoare, dispusă prin s.p. nr. 285 din 07.06.2007 de către Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 2056/204/2006, definitivă prin DP 519/09.06.2008, a Curţii de Apel Ploieşti şi 300 lei amendă penală, dispusă prin sp. 196 din 21.03.2006 de către Judecătoria Câmpina, definitivă prin DP. 991 din 30.10.2006 a Tribunalului Prahova.

În baza art. 537 C.p.p. va dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni pe hotărârile de condamnare la rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 275 alin. 3, C..p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.