Acţiune în constatare

Sentinţa civilă nr. 50/29.01.2018

Prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2016 la Tribunalul Bacău sub nr. 4497/110/2016, reclamanta M.B. , a chemat in judecata C.N.E.E.-T. SA Bucureşti, solicitând ca instanţa sa dispună obligarea paratei T. , la recunoaşterea faptului că locul de munca in care a fost angajata se încadrează în condiţiile de munca speciale şi pe cale de consecinţa sa se dispună:

- obligarea paratei la acordarea acestui beneficiu cu data de 1.04.2001 pana în prezent ;

-obligarea paratei la plata prejudiciului la pensie, cauzat de neacordarea grupei speciale de munca pentru perioada ultimilor  3 ani;

- obligarea paratei la despăgubiri morale in valoare de 10.000 lei ;

- obligarea paratei la eliberarea unei adeverinţe pentru recunoasterea condiţiilor speciale de munca începând din 1 aprilie 2001.

În motivarea acţiunii se arată că la data de 11.02.2015 prin decizia nr.67/2015, a Curţii de Apel Pitesti, în dosarul 1877/110/2011 , sentinta civila nr.1190/2014 pronunţata de Tribunalul Vâlcea prin care i se recunoştea dreptul la grupa 1 de munca pentru perioada de pana in anul 2001, a rămas definitiva.

Având in vedere ca pe perioada 1 aprilie 2001- 4 august 2008, a lucrat in aceleaşi condiţii ca pana in anul 2001, încadrarea locului de munca trebuie sa respecte condiţiile speciale recunoscute de instanţa care a dat hotărârea mai sus menţionata.

Arată reclamanta că a solicitat la T. adeverinţa pentru perioada 1 aprilie 2001- 4 august 2008 dar nu a primit nici un raspuns

În susţinerea acţiunii solicită proba cu înscrisuri şi expertiza.

În drept au fost  invocate dispoziţiile  Legii nr. 263/2010,completata cu Legea nr. 192/7.07.2015 . Ataşat acţiunii s-au depus înscrisuri, f. 5-17 ds.

Legal citată şi în termen procedural, pârâta a depus la dosar întâmpinare, f. 22-41 ds.  prin care a invocat :

1. excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de decizia civilă nr. 14/23.05.2016, pronunţata de înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr.533/1/2016. Potrivit deciziei nr. 14/23.05.2016: "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, instanţa de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de inuncă în condiţii speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1284/2011, £u modificările ulterioare, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de OLuncă în condiţii speciale şi unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. J63/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 (3) din Codul de procedură civilă."

Totodată, se mai invocă  inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în raport de decizia civilă nr. 12/23.05.2016, pronunţata de înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. 10/2016. Potrivit deciziei nr.12/23.05.2016: "Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:

I. în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul jiiihfic de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ţiiterioare. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4,11,12,15,16 gi 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a Incurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 1-4, art. 7-9, art. 13 alin. (4) şi art. 13^1 din Hotărârea Guvernului nr. T146/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în rnnditii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, nu este deschisă calea unei apţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-flii desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obhgare a anjpaiatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din armă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii.

II. In interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (I) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 si 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă."

2. se invocă , in temeiul art. 197 Cod procedura civila, coroborat cu art.3 alin.ţl) litera e) din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru cu modificările şi completările ulterioare, nulitatea capetelor de cerere privind plata de despăgubiri pentru neacordarea grupei superioare ca si diferenţa de pensie nerealizata, precum si, in temeiul art. 197 Cod procedura civilă, coroborat cu art.7 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru cu modificările şi completările ulterioare, nulitatea capătului de cerere privitor la daunele morale, pentru lipsa taxei judiciare de timbru, având în vedere faptul că nu este un litigiu de muncă propriu-zis ci ar  capete de cerere pe dreptul comun, care se timbrează la valoare.

3. – excepţia lipsei calităţii procesuale civile active a reclamantei în raport de dispoziţiile art. 3 din HGR nr. 1025/2003, norma reglementează paşii procedurali ce urmează a fi efectuaţi in vederea încadrării locurilor de munca in condiţii speciale. Astfel se arată că  „ nominalizarea locurilor de munca care se solicita a fi încadrate in condiţii speciale se face de către angajator împreuna cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau dupa caz cu reprezentanţii angajaţilor in cadrul comitetului de securitate si sănătate in munca al angajatorului ori cu responsabilul de protecţia muncii al angajatorului”. Apreciază pârâta că este evident ca cererea de chemare in judecata nu a fost formulata de persoanele care au calitatea atribuita de norma, reclamanta semnatara a acestei cereri nu reprezintă opinia sau punctul de vedere al angajatorului, nu reprezintă opinia sau punctul de vedere al unui sindicat reprezentativ sau al reprezentanţilor  salariaţilor in cadrul comitetului de securitate si sănătate in munca al angajatorului. Demersul făcut de semnatara acţiunii reprezenta un demers izolat, prin care s-a urmărit in principal eludarea procedurii prevăzute de norma pentru incadarea locurilor de munca in condiţii speciale.

4. excepţia  inadmisibilităţii  acţiunii solicită a fi admisă şi pentru alte aspecte astfel, : 

 a)  In preambulul HGR nr. 1025/2003, publicata in MO nr. 645/2003, se face referire la aspectul  ca temeiul prezentei hotărâri a fost dat potrivit art. 107 din Constituţia României privind abilitatea Guvernului respectiv a Prim-Ministrului de a emite acte si dispoziţii pentru organizarea executării dispoziţiilor legale precum si in temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, care precizează ca metodologia si criteriile de încadrare in locurile de munca in condiţii speciale vor fi stabilite prin hotărâre de guvern. Arătând acestea este evident aspectul ca dispoziţiile HGR nr. 1025/2003 vin sa completeze prevederile Legii nr. 19/2000, or aceasta prevedere legala, respectiv Legea nr. 19/2000 a fost abrogata prin Legea nr. 263/2010, publicata in MO nr. 852/20.12.2010. Desi in art. 196 din Legea nr. 263/2010 nu se prevede expres ca dispoziţiile HGR nr. 1025/2003 au fost abrogate este evident ca aceasta hotărâre a devenit caduca.

b. Al doilea aspect ce priveşte  cererea reclamantei in sensul ca aceasta solicita instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa si dincolo de metodologia prevăzuta in cuprinsul dispoziţiilor HGR nr. 1025/2003, sa dispună obligarea paratei la încadrarea activităţii ce a desfasurat-o reclamanta in loc de munca încadrate in condiţii speciale si in consecinţa sa fie obligată sa acorde acest beneficiu de la data de 01.04.2001 si pana in prezent

Apreciază pârâta  ca cererea formulata de reclamanta nu poate fi primită pe considerentele ca reclamanta solicita instanţei sa adauge la lege, in sensul

completării prevederilor Anexei nr. 1 la HGR nr. 1025/2003 - lista locurilor de munca in care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate in condiţii speciale, cu locurile de munca ale reclamantei.

Apreciază pârâta că , instanta nu poate acoperi procedura de încadrare a locurilor de munca a salariaţilor in condiţii speciale prin derogare de la norma. Aceasta procedură este de stricta aplicabilitate in sensul ca potrivit art. 2 din HGR nr. 1025/2003 criterii sunt stricte si trebuiesc cumulativ îndeplinite, iar etapele procedurii sunt graduale si cronologice, fiind reglementate de art. 3 alin. 1 lit. a - e, nominalizare, solicitare verificare încadrare, verificare propriu-zisa, încadrare, expertiza tehnica a locurilor de munca, efectuare expertiza medicala.

5. exceptia lipsei de interes a reclamantei  a fost invocată  arătându-se de către pârâtă că încadrarea locurilor de munca in care reclamanta si-a desfăşurat activitatea nu se poate face decât pentru viitor, nemaiprofîtându-i reclamantei, care, are calitatea de pensionar.

Tot sub aspect procedural, interesul (scopul urmărit de aceasta) trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie legitim; să fie personal si direct; să fie născut şi actual. În legătură cu prima cerinţă - ca interesul să fie legitim, doctrina arată că aceasta trebuie să fie şi juridic, ceea ce înseamnă că un interes pur economic sau pur teoretic nu ar justifica exerciţiul acţiunii civile.

6. excepţia prematuritatii actiunii având in vedere in principal cuprinsul cererii de chemare in judecata formulata de reclamantă, care nu dovedeşte in niciun fel ca angajatorul si-ar fi exprimat refuzul cu privire la demararea procedurii prevăzute la art.3 din HGR nr.1025/28.08.2003 privind metodologia si criteriile de încadrare a persoanelor in locuri de munca in condiţii speciale.

7. excepţia prescripţiei dreptului reclamantei de a formula prezenta cerere,ca urmare a nerespectarii termenului de 3 ani de la data naşterii dreptului de a solicita instanţei sa reîncadreze locurile de munca in condiţii speciale, in raport de data naşterii dreptului, care este data intrării in vigoare a HGR nr. 1025/2003, publicata in MO nr. 645/2003.

8. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a unităţii pârâte, având în vedere faptul  că drepturile de pensie ale foştilor salariaţi nu sunt plătite de unitatea pârâtă ci de  Casa Judeţeană de Pensii Bacău. Prin urmare , arată pârâta,  nu poate sta în proces ca pârâta, deoarece  nu  plăteşte drepturi de pensie. Aşa cum susţine si reclamanta, aceasta are calitatea de pensionară din data de 15.04.2008, dată de la care aceasta beneficiază de pensie pentru limită de vârstă de la Casa Judeţeană de Pensii Bacău.

Solicită să se constate că CNTEE T. SA nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titularul obligaţiei de acordare a drepturilor de pensie.

Cu privire la capătul de cerere privind "obligarea paratei la plata prejudiciului la pensie, cauzat de neacordarea grupei speciale de munca pentru perioada ultimilor 3 ani", solicită a fi respins ca  neîntemeiat, având in vedere cele arătate anterior, precum si faptul ca nu exista noţiunea juridica de "grupa speciala de munca" pe care ar fi trebuit sa o acordam reclamantei

Cu privire la daunele morale solicitate de reclamanta, solicită sa fie respins ca  neîntemeiat. Se arată că reclamanta nu precizează in niciun fel in ce a constat atingerea adusa uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii sale, care au fost consecinţele negative asupra integrităţii fizice ori psihice a reclamantei si in ce a constat conduita ilicita sau abuziva a angajatorului.

Astfel reclamanta avea obligaţia sa arate si sa dovedească existenta unei fapte ilicite a angajatorului, prejudicierea de ordin moral a sa, legătura intre fapta ilicita a angajatorului si prejudiciul moral cauzat reclamantei si vinovăţia angajatorului. Pentru acordarea daunelor morale, este necesar ca angajatorul sa fi acţionat cu vinovăţie, adica sa fi fost conştient de atitudinea sa si de consecinţele negative rezultate pentru reclamant.

Arată pârâta că simpla cerere a reclamantei, de acordare a daunelor, farà a arata care a fost conduita pretins „abuziva" a pârâtei si fară a face dovada legăturii de cauzalitate intre pretinsa fapta ilicita si afectarea sa morala nu ar putea fi admisa de instanţa, pentru ca s-ar ajunge in situatìa îmbogăţirii farà justa cauza.

In privinţa cuantumului daunelor, solicită a se observa că  ca prin acordarea acestora s-ar ajunge practic la îmbogăţirea farà justa cauza a reclamantei, acesta cerând suma de 10.000 de lei cu titlu de daune morale, in condiţiile in care nu a dovedit niciun prejudiciu moral, iar, in măsura in care s-ar dispune obligarea la plata „prejudiciului la pensie" pe aceasta perioada, practic reclamanta nu ar mai putea justifica niciun prejudiciu.

Cu privire la capătul de cerere privind "obligarea paratei la eliberarea unei adeverinţe pentru recunoaşterea condiţiilor speciale de munca începând din 01.04.2001",  solicită a fi respins ca neîntemiat ,având in vedere cele arătate anterior.

 Solicită a fi respinsă  proba cu expertiza ca nefiind utila, pertinenta si concludenta, in raport de obiectul cererii de chemare in judecata si de faptul ca reclamanta nu a învederat teza probatorie.

 Pârâta solicită ca instanţa sa aibă in vedere faptul ca unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil il reprezintă cel prevăzut de art. 12 cod procedura civila: "Buna-credinţă" Potrivit prevederilor art. 12 alin.(l) Cod procedura civila: "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege si fară a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi."  In acest sens, in temeiul art. 12 alin.(2) cod procedura civila, având in vedere cele învederate prin intampinare, solicită ca reclamanta să fie obligată la plata unei amenzi judiciare, pentru exercitarea în mod abuziv a drepturilor procesuale.

Fată de cele învederate, solicită admiterea excepţiilor invocate şi pe fondul cauzei  acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

În combaterea acţiunii a solicitat  încuviinţarea probei cu înscrisuri şi orice altă probă  ar apărea ca necesară pe parcursul soluţionării cauzei. Ataşat întâmpinării s-au depus înscrisuri, f. 42- 83 ds.

Solicită cheltuieli de judecata in măsura in care sunt dovedite.

La data de  30 iunie 2017, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, f. 88 -91 ds., prin care a solicitat  respingerea excepţiilor şi pe fond admiterea acţiunii, arătând că : admiterea excepţiei inadmisibilitatii cererii ar contraveni  principiului liberului acces la justitie , activitatea de judecata a instanţei presupune aplicarea cu prioritate a principiilor de baza ale procesului civil, intre care se afla si acela a asigurării dreptului la un proces echitabil.

Mai arată reclamanta că activitatea concreta, respectiv munca, conditiile efective si perioada raportului juridic de munca, sunt stări faptice care se dovedesc cu orice mijloc de proba - carnet de munca, expertiza tehnica, martori, prezumţii, probe solicitate in probatiune de către partea interesata, iar asupra pertinentei si utilităţii acestora trebuie sa se pronunţe instant de judecata.

2.Fiind litigiu de munca este scutit de taxe judiciare.

3.Exceptia lipsei calităţii procesuale active nu poate fi reţinuta. Este vina angajatorului ca nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de munca.

4.Atata vreme cat prin nerecunoasterea grupei de munca dupa 2001, i s-a adus un prejudiciu materializat prin bani, este logic că are interes in promovarea acestei acţiuni.

5. A solicitat angajatorului adeverinţa din care sa rezulte grupa speciala de munca dupa 2001, inainte cu 3 ani de zile de  promovarea  acţiunii din prezentul dosar ,dar  nu a promit un  răspuns.

6.excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, nu poate fi reţinuta, intrucat  a obţinut grupa 1 de munca in 2.02.2016, iar acţiunea din prezentul dosar a initiat-o in decembrie 2016.

7.excepţia calităţii procesuale passive nu poate fi invocată.

Arată reclamanta că este de buna credinţa, atâta vreme cat  are o sentinta judecătoreasca prin care i se recunoaşte grupa 1 de muncă şi este in drept sa se adreseze instanţelor de judecata  pentru a obţine şi drepturile de dupa 2001.

 La termenul de judecată din data de  9 octombrie 2017, f. 97 ds. vol. I, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, de asemenea a pus în vedere reclamantei să precizeze temeiul de drept al acţiunii. La filele  102 – 104 sa., vol. I, reclamanta a pus concluzii în combaterea acestei excepţii, arătând , în esenţă că :  Decizia nr. 14/2016 a ÎCCJ nu îi este opozabilă, întrucât are o hot. jud. prin care i se recunoaşte grupa de muncă anterior anului 2001. Faţă de aceasta invocă excepţia autorităţii de lucru judecat. Ataşat acestor concluzii  au fost depuse înscrisuri, f.  105 – 208 vol. I.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă instanţa urmează a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor invocate în cauză de părţi, după cum urmează: 

- cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, aceasta urmează a fi respinsă motivat de următoarele argumente:

S-a susţinut de către pârâtă că, reclamanta nu are calitate procesuală activă în raport de dispoziţiile art. 3 din HGR nr. 1025/2003, norma care reglementează paşii procedurali ce urmează a fi efectuaţi in vederea încadrării locurilor de munca in condiţii speciale. Astfel se arată că  „ nominalizarea locurilor de munca care se solicita a fi încadrate in condiţii speciale se face de către angajator împreuna cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau dupa caz cu reprezentanţii angajaţilor in cadrul comitetului de securitate si sănătate in munca al angajatorului ori cu responsabilul de protecţia muncii al angajatorului”. Apreciază pârâta că este evident ca cererea de chemare in judecata nu a fost formulata de persoanele care au calitatea atribuita de norma, reclamanta semnatara a acestei cereri nu reprezintă opinia sau punctul de vedere al angajatorului, nu reprezintă opinia sau punctul de vedere al unui sindicat reprezentativ sau al reprezentanţilor  salariaţilor in cadrul comitetului de securitate si sănătate in munca al angajatorului. Demersul făcut de semnatara acţiunii reprezenta un demers izolat, prin care s-a urmărit in principal eludarea procedurii prevăzute de norma pentru încadarea locurilor de munca in condiţii speciale.

Acestea susţineri  urmează a fi înlăturate de instanţă  deoarece potrivit art. 36 Cod procedură civilă  “Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.” Astfel, instanţa reţine că prin calitate procesuală se înţelege interesul îndreptăţit al unei persoane de a cere concursul justiţiei,  interes ce izvorăşte din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport — recunoscut de lege — de conexitate cu acel drept. Calitatea procesuală, se confundă cu interesul îndreptăţit de a acţiona, fiind totuna cu dreptul la acţiune, fie că denumim calitatea procesuală ca îndreptăţire de a reclama în justiţie. În general, interesul este identificat cu folosul practic, imediat, material sau moral pe care partea îl reclamă. De altfel, din textul de lege redat mai sus,  se  poate trage concluzia că este avut în vedere un raport efectiv litigios, astfel cum a fost imaginat de reclamant, indiferent dacă are la bază un drept subiectiv real sau unul imaginar.  Aceasta este o interpretare raţională şi în favoarea căreia pledează şi precizările făcute  în ultima parte a dispoziţiilor art. 36 NCPC.

- cu privire la  excepţia inadmisibilităţii acţiunii,  aceasta urmează a fi  admisă, motivat  de următoarele argumente :

Reclamata prin cererea de chemare a solicitat obligarea pârâtei la acordarea beneficiului încadararii in condiţii speciale de munca începând cu data de 01.04.2001 şi până în prezent; plata  prejudiciului la pensie, cauzat de neacordarea grupei speciale de muncă pentru perioada ultimilor 3 ani; la despăgubiri morale în valoare de 10.000 lei; eliberarea unei adeverinţe pentru recunoaşterea condiţiilor speciale de muncă începând cu data de 01.04.2001.

Pentru stabilirea condiţiilor speciale de muncă reclamanta consideră suficientă sentinţa civilă prin care i s-a stabilit în perioada anterioară datei de 01.04.2001 grupa I de muncă, prin asimilare cu personalul de la căile ferate.

Instanţa constată că chestiunea litigioasă din prezenta cauză a fost soluţionată prin  Decizia nr. 14/23.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie  şi Justiţie  astfel : „ In interpretarea şi aplicarea  dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii  publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale  prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii  publice, cu modificările ulterioare, instanţa de judecată de drept comun nu poate proceda ca însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii , speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1284/2011, cu modificările ulterioare, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă."

Instanţa constată că  obiectul sesizării constă în „modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă instanţa de judecată poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, şi nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale.”

Faţă de susţinerea reclamantei că această decizie nu îi este opozabilă, că  ,de fapt, nu a solicitat instanţei să constate  condiţiile de muncă şi nu a solicitat încadrarea  locului de muncă în condiţii speciale ci, a solicitat instanţei să facă aplicarea dispoziţiilor HG 1025/2003 şi a  Legii  263/2010 completată cu Legea nr. 192/2015, motivat de faptul că  are deja o hotărâre judecătorească care  îi recunoaşte beneficiul grupei de muncă anterior  anului 2001,  hotărâre judecătorească, care a fost pronunţată anterior deciziei pronunţate de ÎCCJ, instanţa apreciază că nu pot fi primite relativ la următoarele :

În considerentele deciziei mai sus indicate, s-a reţinut de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că : 

“69. Asupra fondului sesizărilor se constată că litigiile ce fac obiectul acestora vizează situaţia în care angajatorii au demarat procedura de obţinere a avizului comisiei, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, dar nu s-au regăsit în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, iar în etapa reevaluării avizelor, pentru unul dintre angajatori, comisia a respins cererea de menţinere a avizului printr-o hotărâre pe care el nu a contestat-o, iar celălalt angajator nici nu a mai iniţiat procedura, considerând că nu i se aplică întrucât nu îndeplineşte condiţia de a figura în lista de la anexa nr. 3 a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare (fosta anexă nr. 2 la Legea nr. 226/2006).”

Relativ la speţa de faţă,  situaţia reclamată în prezenta cauză, se încadrează în teza II a acestui punct din decizie, respectiv împrejurarea în care angajatorul nici nu a mai iniţiat procedura, considerând că nu i se aplică întrucât nu îndeplineşte condiţia de a figura în lista de la anexa nr. 3 a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare (fosta anexă nr. 2 la Legea nr. 226/2006).

„70. În esenţă, instanţa de trimitere întreabă dacă, într-o astfel de situaţie (în care procedura de încadrare în condiţii speciale, limitativ şi restrictiv stabilită de legiuitor, nu a fost finalizată, instanţa reţinând din culpa angajatorului, prin înscrierea, în lista anexă a legii, a unităţii şi a locului de muncă beneficiar al unui aviz), o procedură jurisdicţională de drept comun poate înlocui procedura administrativă, iar instanţa de drept comun poate trece la administrarea de probe pe fondul dreptului (deşi condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea nu mai pot fi analizate în mod direct, ca urmare a modificării lor prin trecerea timpului), încadrând, retroactiv sau doar pentru viitor, pe salariatul reclamant în condiţii speciale, cu substituirea avizului comisiei sau, dimpotrivă, dacă inexistenţa unei căi, deschisă la instanţa de drept comun, încalcă reclamantului liberul acces la justiţie.

71. Instanţa de trimitere a apreciat că poate analiza distinct incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, pentru perioada din acţiune supusă reglementării acestui act normativ şi a solicitat, pe calea prezentei sesizări, un răspuns ce se referă exclusiv la respectiva perioadă (faţă de împrejurarea că procedura de încadrare a făcut obiectul sesizării soluţionate prin Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi, ulterior, a recursului în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).”

…..

„73. De asemenea se impune a analiza relevanţa unei culpe a angajatorului (neglijenţă sau rea-credinţă), căruia reclamanţii i-au reproşat că nu a iniţiat sau nu a epuizat procedura de încadrare, în ceea ce priveşte posibilitatea salariatului de a promova, pe calea dreptului comun, o acţiune prin care să obţină recunoaşterea individuală a dreptului pretins.”

Relativ la speţa de faţă, reclamanta a arătat că este culpa angajatorului că nu a iniţiat procedura şi solicită ca instanţa să oblige angajatorul să facă aplicarea dispoziţiilor HG 1025/2003  în sensul de a obliga angajatorul să demareze procedura de obţinere a avizului  pentru încadrarea  în locurile de muncă. Cu privire la acest aspect, innstanţa supremă a statuat obligatoriu, următoarele :

„74. Deşi sesizarea se limitează la etapa de reînnoire a avizelor deja acordate, Înalta Curte apreciază că analiza condiţiilor în care se desfăşoară etapa de reevaluare a încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale nu poate fi disociată de etapa anterioară de încadrare.

75. Aceasta pentru că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, primul criteriu avut în vedere la reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale este cel al înscrierii activităţilor şi a unităţilor pentru care se solicită reevaluarea, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

76. Evoluţia cadrului legislativ care a culminat cu întocmirea listelor cuprinse în anexa legii este următoarea:

– în perioada 2003-2005, în aplicarea art. 20 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în baza listei locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale, stabilită prin anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, s-a derulat procedura de încadrare a unităţilor şi locurilor de muncă în condiţii speciale. Chiar dacă, după tipul de activitate, locul de muncă era încadrabil în lista celor nominalizate ca fiind în condiţii speciale, aceasta nu echivalează cu recunoaşterea de jure a fiecărui loc de muncă, în concret, ca aparţinând categoriei condiţiilor speciale de muncă, decât în urma validării unei astfel de încadrări în procedura administrativă şi termenele impuse prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, etapa tehnică fiind finalizată prin emiterea unui aviz de către autorităţile publice desemnate în acest scop;

– la expirarea termenului a fost edictată Legea nr. 226/2006, care a nominalizat în anexa nr. 1 tipul de activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale (preluând anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare) şi, în anexa nr. 2, unităţile care au obţinut avizul doveditor al locurilor de muncă şi activităţilor încadrate în condiţii speciale;

– în anul 2010, legislaţia anterioară menţionată a fost abrogată, soluţia legislativă, precum şi conţinutul anexelor cu listele de locuri de muncă şi unităţi fiind preluate în Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare (anexele nr. 2 şi 3 ale acestei legi). În plus, Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, a impus obligaţia de reevaluare periodică a locurilor de muncă printr-o procedură de reînnoire a avizului, reglementată la nivel infralegislativ prin Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare.

77. Dacă unitatea nu a obţinut avizul tehnic necesar în etapa iniţială de încadrare şi nu s-a exercitat, de către persoanele abilitate, calea de atac administrativă prevăzută de lege împotriva refuzului sau omisiunii organului administrativ de a emite avizul sau dacă, din orice alt motiv, unitatea nu a fost înscrisă în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, un salariat al acestei unităţi nu are deschisă o acţiune la instanţa de drept comun pentru a obţine, prin eludarea căii speciale, aceleaşi beneficii ce urmau a fi acordate în procedura administrativă. Aceasta este interpretarea dată prin Decizia nr. 12, pronunţată la data de 23 mai 2016 în Dosarul nr. 10/2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni (s.n. acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi acţiuni în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii) nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.”

Se mai reţine de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia susmenţionată că:

„79. Dacă unitatea nu a fost înscrisă în lista conţinută de anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de motiv (din culpa angajatorului sau a organului administrativ), deci nu este menţionată ca derulând activităţi încadrate în condiţii speciale, înseamnă că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute cumulativ de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, pentru demararea procedurii de reevaluare a locului de muncă – cea reglementată de art. 3 alin. (1) lit. c). Constatarea îndeplinirii acestei condiţii se poate face prin consultarea anexei la lege, nefiind necesară iniţierea unui litigiu, astfel că atitudinea angajatorilor din prezenta cauză, care nu au demarat sau nu au continuat procedura de reevaluare, având în vedere acest considerent, nu poate fi calificată drept o atitudine pasivă nejustificată.

80. Anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este considerată, asemenea anexei nr. 2 la Legea nr. 226/2006, a fi un punct de pornire în sensul diminuării numărului de unităţi cu locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, pe măsură ce condiţiile de muncă se normalizează.

81. Astfel cum rezultă din economia reglementării procedurii de reevaluare, similară celei de încadrare a locului de muncă în condiţii speciale, aceasta se limitează strict la verificarea subzistenţei condiţiilor speciale ce au atras încadrarea iniţială şi înscrierea unităţilor şi locurilor de muncă în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu prevede o procedură de completare a listei cu noi unităţi. Legiuitorul a optat pentru limitarea, în timp, a procedurii administrative, inserând în cuprinsul legii, într-o enumerare ce nu ar putea fi extinsă decât prin modificarea legii, unităţile beneficiare.

82. În această situaţie, instanţa de drept comun nu se poate substitui organului administrativ, preluând atribuţiile acestuia din perspectiva procedurii (inclusiv în ceea ce priveşte probatoriul vizând îndeplinirea condiţiilor tehnice pentru avizarea locului de muncă ca fiind încadrabil în condiţii speciale). În absenţa unei prevederi legale sau constituţionale care să confere instanţelor judecătoreşti competenţa de a înlătura norme juridice instituite prin lege (cum sunt cele care vizează procedura administrativă, termenele de desfăşurare, lista unităţilor beneficiare) şi de a le substitui cu norme de drept comun (acţiunea în constatare sau în obligaţia de a face) care să permită instanţei să facă o încadrare proprie, o eventuală admitere a cererii ar echivala cu crearea unei norme juridice pe cale de interpretare şi adăugarea la lege, prin completarea anexei nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cu alte unităţi sau locuri de muncă ce ar îndeplini condiţiile respective, constatate pe cale judecătorească. Printr-o asemenea practică s-ar încălca principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţia României, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.”

Cu privire la culpa angajatorului invocată de reclamantă în prezenta cauză , tribunalul constată că  instanţa supremă a  statuat că :  „84. Nici împrejurarea că persoanele nominalizate ca având dreptul de a iniţia procedura administrativă nu au făcut-o sau nu au urmărit finalizarea ei nu poate fi sancţionată într-un litigiu de drept comun, întrucât, dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi reglementat, pentru beneficiarul final al acestei proceduri, un drept personal izvorât din raportul său juridic de muncă, pe care să îl poată pretinde recurgând la normele comune în materia conflictelor de drepturi ce ţin de derularea unui raport juridic de muncă. Ca atare, atitudinea pasivă imputată angajatorului, sindicatului (organizaţie constituită în vederea apărării drepturilor salariaţilor, ce acţionează ca mandatar al intereselor lor), reprezentanţilor salariaţilor sau altor persoane nominalizate cu drept de iniţiativă în demararea procedurii, care nu ar fi acţionat în sensul epuizării procedurii de obţinere a avizului şi de nominalizare a unităţii cu respectivul loc de muncă, nu mai prezintă relevanţă, după momentul edictării Legii nr. 226/2006 şi nu poate justifica atribuirea unei competenţe instanţei de drept comun, de a analiza activitatea şi de a încadra locul de muncă în condiţii speciale.

85. În concluzie, rezultă că este opţiunea legiuitorului de a limita posibilitatea de recunoaştere a condiţiilor speciale de muncă, prin edictarea unei liste cu caracter închis a unităţilor beneficiare ale unui aviz de încadrare în condiţii speciale pentru locuri de muncă şi activităţi determinate expres, aviz limitat în timp şi supus unor proceduri de reînnoire, cu scopul declarat de obligare a angajatorilor să ia toate măsurile care se impun pentru normalizarea treptată a condiţiilor de muncă. Omisiunea nominalizării unei unităţi în lista anexă a celor ce deţin locuri de muncă încadrate în condiţii speciale necesită o soluţie de sorginte legislativă (prin eventuala modificare şi completare a legii), neputându-se recurge la o rezolvare pe cale judiciară a acestei probleme, în condiţiile în care procedurile de emitere a avizelor s-au epuizat, iar pentru reînnoirea lor este necesară existenţa anterioară a avizului şi nominalizarea unităţii într-un act cu forţa juridică superioară a legii. A demara o procedură judiciară de drept comun în faţa instanţei competente în soluţionarea conflictelor de muncă, în scopul modificării listei conţinute în anexa legii, presupune a cenzura însuşi conţinutul legii, ceea ce este inadmisibil pentru organul jurisdicţional care aplică legea”.

86. Nu se poate aprecia că soluţia legislativă ar încălca liberul acces la justiţie al părţii care ar fi avut interes să beneficieze de o astfel de încadrare a locului său de muncă, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, garanţia legalităţii acestei proceduri este oferită de accesul instituit de legiuitor la instanţa de contencios administrativ. Cum, în mod constant, Curtea Constituţională a apreciat că „parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti” (a se vedea Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010 a Curţii Constituţionale sus-menţionată), absenţa unei proceduri deschise la instanţa de drept comun nu echivalează cu o negare a dreptului de acces la instanţă, câtă vreme persoana interesată a avut la dispoziţie, direct sau prin reprezentanţii săi, posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ, în legătură cu aspectele ce ţineau de iniţierea şi derularea procedurii administrative prin care i se recunoşteau drepturile pretinse.”

Doamna M.E. invoca Decizia civilă nr. 67/11.02.2015 a Curţii de Apel Piteşti pronunţată în dosarul nr. 1877/110/2011 şi Sentinţa Civilă nr. 1190/03.10.2014, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1877/110/2011*, prin care instanţa a încadrat-o pe reclamanta din prezentul dosar prin asimilare cu unele puncte din Anexa nr.l din Ordinul nr.50/1990 cum ar fl pct.123. Reclamanta susţine că dacă aceste instanţe i-au acordat grupa I de muncă automat trebuie să i se recunoască ca lucrată în condiţii speciale de muncă perioada de după 01.04.2001, susţineri care evident nu pot fi reţinute de instanţă, în raport de considerentele mai sus redate.

Instanţa constată că pârâta nu a realizat procedura prevăzuta de HG nr.l025/2013, având in vedere opinia sindicatului reprezentativ, precum şi a reprezentanţilor angajaţilor din cadrul CSSM, care a fost consemnata în cursul anului 2002 respectiv in şedinţa din data de 14.03.2002, când a fost încheiat PV nr.1/2002 al CSSM la nivelul unităţii pârâte,f. 42-43 ds.,  la nivelul unităţii pârâte,  neexistand alte acte care sa ateste încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, in conformitate cu procedura prevăzuta de HG nr.1025/2013 pentru niciunul din salariaţi.

Paşii procedurali ce trebuiau parcurşi pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite precizate în HG 261/2001, au fost demaraţi la solicitarea reprezentanţilor salariaţilor din CSSM care au solicitat începerea acestei proceduri. Opinia sindicatului reprezentativ precum si a reprezentanţilor angajaţilor din cadrul CSSM, a fost consemnata în cursul anului 2002 respectiv in şedinţa din data de 14.03.2002, când a fost încheiat PV nr.1/2002 al CSSM la nivel de CNTEE T. SA şi în cuprinsul căruia se retine la pct 2 de pe ordinea de zi că în urma verificărilor, CSSM-TEL nu nominalizează niciun loc de muncă cu condiţii deosebite, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de lege, PV nr.1/2002 având in vedere tocmai timpul de expunere foarte redus a personalului la noxele identificate (cca.30 min. in 8 ore).

În raport de situaţia de fapt reţinută şi de  considerentele şi soluţia dată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie,  excepţia inadmisibilităţii acţiunii, urmează a fi admisă.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a unităţii pârâte instanţa constată că această excepţie a fost invocată  în raport de capătul doi al cererii de chemare în judecată, respectiv de solicitarea reclamantei ca pârâta să fie obligată să-i plătească  o sumă mde bani cu titlu de prejudiciu ca urmare a faptului că nu a beneficiat de grupa specială de muncă astfel că drepturile de pensie încasate au fost mai mici. Apreciază instanţa că această excepţie nu se mai impune a fi analizată.

În raport de soluţia dată pentru excepţia inadmisibilităţii, instanţa constată că  analiza celorlalte excepţii invocate nu se mai impune.

Cu privire la cererea prin care solicită ca reclamanta să fie obligată la plata unei amenzi judiciare, pentru exercitarea în mod abuziv a drepturilor procesuale, aceasta urmează a  fi respinsă  întrucât  împrejurarea că reclamanta s-a adresat instanţei cu această cerere nu poate fi apreciată ca fiind  de rea credinţă sau că  aceasta şi-a exercitat în mod abuziv  drepturile procesuale.

Domenii speta

Spete similare