Acţiune în anularea contractului de cesiune părţi sociale

Dosar nr. **

R O M A N I A

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă

SENTINTA CIVILA NR. 3951

Şedinţa Publică din data de 20.06.2019

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC: **

GREFIER: **

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile formulată de reclamantul ** în contradictoriu cu pârâţii ** şi ** având ca obiect acţiune în anulare – rejudecare, întemeiată pe dispoziţiile Legii 85/2014 privind procedura insolvenţei..

Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în şedinţa publică de la 30.05.2019 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 06.06.2019, 13.06.2019 şi 20.06.2019, când:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti _ Secţia a VII-a Civilă la data de 04.04.2017 sub nr. **, reclamanta ** în calitate de lichidator judiciar al debitoarei **. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâtele ** prin administrator statutar ** şi ** să dispună repunerea reclamantei în termenul de introducere a unei acţiuni în anulare în temeiul art. 80 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, raportat la prevederile art. 103 C.Proc.Civ., anularea contractului de cesiune de părţi sociale încheiat la data de 15.01.2012 şi obligarea pârâtului la achitarea contravalorii preţului achitat de debitoare, în valoare de 15.000.000 lei.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 14.01.2012, între debitoare şi pârâta **. s-a încheiat contractul de cesiune de părţi sociale prin care debitoarea devenea asociat la societatea **

La data depunerii acţiunii, contractul nu a fost identificat în arhiva debitoarei, motiv pentru care se solicită obligarea pârâtei la depunerea acestuia, potrivit art. 172 C.Proc.Civ.

Ulterior, la data de 27.05.2013 între părţi s-a încheiat actul adiţional la contractul de cesiune părţi sociale, autentificat sub nr. **, comunicat de către B.N.P. ** la data de 30.03.2017, act prin care a fost majorat preţul iniţial al părţilor sociale de la 370.000 lei - preţ achitat la data de 04.04.2013 la 15.000.000 lei.

Cu toate că debitoarea a achitat preţul acţiunilor, pârâta nu a transferat proprietatea asupra părţilor sociale, astfel cum rezultă din extrasul O.N.R.C. depus la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termen, reclamanta a învederat că aceasta se raportează la data intrării reclamantei în posesia actului adiţional la contractul de cesiune de părţi sociale. Actul adiţional a fost comunicat de către BNP ** la data de 30.03.2017, actul nefiind identificat în cadrul actelor identificate de către lichidatorul judiciar printre documentele societăţii.

În aceste condiţii, se impune repunerea în termenul de formulare a unei acţiuni în temeiul art. 80 din Legea nr. 85/2006, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 C.Proc.Civ.

Pe fondul cererii, reclamanta a arătat că art. 80 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006 se referă la disproporţionalitatea prestaţiilor dintre părţi în cazul contractelor comutative, astfel cum este contractul de cesiune de drepturi litigioase, legiuitorul dispunând că pot fi anulate „operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte în mod vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii".

În cauză sunt îndeplinite condiţiile textului legal invocat.

Astfel, contractul de cesiune de părţi sociale se încadrează în categoria actelor comutative pe care părţile pot sa îl încheie, părţile sociale ale unei societăţi fiind în circuitul civil. Totodată, contractul şi actul adiţional au fost încheiate în cei 3 ani anteriori datei deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de societatea debitoare ** (18.06.2013), respectiv la datele de 15.01.2012 şi 27.05.2013.

Mai mult, existenţa unei disproporţii dintre prestaţia debitoarei **., care a achitat un preţ de 15.000.000 lei pentru părţi sociale, şi prestaţia pârâtei rezultă din faptul că debitoarea nu deţine părţi sociale la **., rezultatele acestei din urmă societăţi nu justifică preţul părţilor sociale, iar valoarea nominală a unei părţi sociale, potrivit extrasului O.N.R.C. este de 10 lei.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 80 alin. 1 lit. c) din Lege, acesta face referire la actele încheiate cu intenţia părţilor de a sustrage de la urmărirea creditorilor unele bunuri, legiuitorul dispunând că pot fi anulate „acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice altfel drepturile "

Sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de norma de lege.

Astfel, este necesar ca actul să fie încheiat anterior deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de societatea debitoare (în cei 3 ani), condiţie îndeplinită în speţă, atât faţă de actul iniţial cât şi faţă de actul adiţional,

Totodată, actul trebuie să lezeze drepturile creditorilor, condiţie în mod evident îndeplinită, având în vedere valoarea mare a preţului achitat către vânzător, în timp ce solicitarea de deschidere a procedurii de insolvenţă faţă de debitoarea era pe rol.  Prin urmare, ieşirea din patrimoniul societăţii debitoare a 15.000.000 lei nu poate fi efectuată decât în scopul fraudării drepturilor creditorilor.

Mai mult, în ceea ce priveşte intenţia părţilor de a sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor, atât societatea debitoare **., cât şi **. fac parte dintr-u grup de firme controlate de către **, astfel cum rezultă din structura de acţionariat a acestora. Prin urmare, cunoscând insolvenţă iminentă a societăţii **., se decide achiziţionarea de părţi sociale la o altă companie, părţi sociale care nu figurează pe numele ** la O.N.R.C.

Raportat la aceste elemente, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune anularea contractului în temeiul art. 80 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 80 alin. 1 lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2006, precum şi prevederile art. 103 C.Proc.Civ.

În probaţiune, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, pe care le-a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, potrivit art. 112 C.Proc.Civ.

Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Pârâta **. a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de repunere în termen, prescripţia acţiunii în anulare, tardivitatea formulării acţiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat că potrivit art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, acţiunea pentru anularea actelor frauduloase şi a constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale poate fi introdusă de administratorul judiciar în termen de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.

Pe cale de consecinţă, în cauză sunt stabilite două termene de către legiuitor, în mod distinct, chiar dacă sunt cuprinse în cadrul aceleiaşi norme.

A arătat pârâta că, în opinia sa, aceste două termene sunt unele de decădere.

Raportul juridic de drept substanţial pe care este grefat actul contestat în cauză este guvernat de dispoziţiile Noului Cod Civil.

În acest context, argumentul potrivit căruia termenul de 1 an este unul de prescripţie, întrucât decăderea nu poate privi dreptul la acţiune în justiţie, poate fi combătut prin trimitere la dispoziţiile art. 2550 C.Civ. şi art. 2513 C.Civ.

Din perspectiva admisibilităţii sau inadmisibilităţii unei cereri de repunere în termen fundamentate pe dispoziţiile art. 103 C.Proc.Civ., se impune stabilit dacă termenele de decădere sunt termene ce se plasează în sfera dreptului substanţial sau a celui procesual.

În opinia pârâtei aceste termene sunt reglementate de norme de drept substanțial, având în vedere că formularea unei cereri de chemare în judecată nu este expresia materializării unui drept procesual, ci a unui drept subiectiv - respectiv dreptul de a reîntregi patrimoniul debitoarei. Faţă de aceste considerente, o cerere fundamentată pe dispoziţiile art. 103 C.Proc.Civ. este inadmisibilă.

A menţionat pârâta totodată că cererea de repunere în termen este neîntemeiată.

Astfel, dispoziţiile art. 103 alin. 1 teza a II-a C.Proc.Civ. reglementează o repunere în termene sui generis, respectiv în condiţii restrictive, când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să acționeze înăuntrul termenului defipt de lege.

Or, în speţă, administratorul judiciar nu şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de art. 20 şi art. 28 alin. 1 din Lege, condiţii în care nerespectarea unor dispoziţii legale privind întocmirea în condiţiile legii a actelor şi documentelor prevăzute de legiuitor, nu poate avea semnificaţia unor împrejurări de natură a justifica repunerea în termen a reclamantei.

Dacă reclamanta şi-ar fi îndeplinit această obligaţie, ar fi putut observa plăţile pe care susţine că debitoarea le-a făcut în favoarea pârâtei şi ar fi putut demara demersurile necesare în vederea identificării documentelor la care susţine că nu a avut acces.

Reclamanta nu învederează instanţei momentul la care ar fi obţinut indicii în legătură cu existenţa actelor a căror anulare o cere, împrejurare absolut esenţială în stabilirea temeiniciei cererii formulate.

În realitate, reclamanta a avut acces la înregistrările contabile ale debitoarei, dovada de necontestat fiind contractul de muncă în baza căruia ** a fost angajată pe post de contabil-şef, la data de 04.04.2016, moment de la care reclamanta nu mai are nicio justificare în a-şi scuza pasivitatea şi inacţiunea în îndeplinirea obligațiilor legale.

Pretinsa descoperire de către reclamantă a înscrisurilor de care se prevalează, la aproape 4 ani de la deschiderea procedurii şi al aproape 3 ani de când aceasta a devenit administrator judiciar constituie o atitudine culpabilă, care nu poate justifica admiterea cererii de repunere în termen fundamentată pe dispoziţiile art. 103 C.Proc.Civ.

Acţiunea reclamantei de a se adresa exact notarilor implicaţi în autentificarea actului a cărui anulare se solicită demonstrează că aceasta a avut cunoştinţă de existenţa acestui contract, la un moment neidentificat, dar cert anterior datei de 30.03.2017, împrejurare care certifică pasivitatea administratorului şi culpa acestuia în neexercitarea în termenul legal a dreptului la acţiunea de faţă, culpă ce înlătură orice posibilitate de repunere în termenul de prescripţie.

De altfel, însăşi cererea de chemare în judecată este însoţită de fişa contului nr. 5091 care dovedeşte, pe de o parte că operaţiunile pretins frauduloase au fost înregistrate în contabilitatea debitoarei, iar pe de altă parte, faptul că administratorul judiciar avea posibilitatea să le cunoască în mod obiectiv.

Dovada faptului că reclamanta a avut acces la documentele contabile ale debitoarei este reprezentată de acţiunile întreprinse în cadrul procedurii insolvenţei, sens în care pârâta a făcut trimitere la dosarele nr. ** şi nr. **, aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti şi dosarul nr. **, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Cu privire la excepţia tardivităţii, a arătat pârâta că termenul prevăzut de art. 81 alin. 1 - „nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii”, a fost depăşit, sancţiunea nerespectării termenului de decădere fiind tardivitatea cererii.

În cazul în care se apreciază că termenul de 1 an, prevăzut de art. 81 are natura juridică a unui termen de prescripţie, pârâta a invocat excepţia prescripţiei, termenul de promovare a acţiunii fiind împlinit la data introducerii acţiunii de către reclamantă.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că nu s-a făcut de către reclamantă dovada achitării efective a sumelor pe care pretinde că pârâta le-a încasat. Simplele înregistrări contabile, a căror veridicitate este contestată de însuşi administratorul judiciar, nu este de natură a face dovada achitării sumelor pretinse.

Această probă nu poate fi făcută decât cu extrase de cont.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 81 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi art. 103 C.Proc.Civ.

În probaţiune, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Pârâta **., prin administrator special **, a depus la data de 31.10.2017 întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de repunere în termen.

În motivare, pârâtul a arătat că art. 81 alin. 1 stabileşte două termene, în mod distinct, respectiv de un an de la data expirării termenului pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 59 din lege, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii insolvenţei.

Calculând, deschiderea procedurii generale a insolvenţei s-a pronunţat prin hotărârea din data de 18.06.2013, de aici rezultând faptul că termenul limită pentru introducerea acţiunii în anulare a fost data de 18.12.2014.

Decăderea din termenul statuat de legea specială are ca şi consecinţă pierderea dreptului, astfel că nu mai este posibilă introducerea unei acţiuni în anulare, acţiune ce se bazează pe un drept pierdut.

Examinarea acestei dispoziţii conduce la concluzia că a fost stabilit un termen maxim până la care poate fi formulată o asemenea cerere, termen care se calculează în raport de un element obiectiv - data deschiderii procedurii, nefiind posibilă depăşirea lui.

În aceste condiţii, judecătorul sindic urmează a reţine că de la momentul deschiderii procedurii insolvenţei şi până la data la care a fost depusă prezenta cerere au trecut mai mult de 16 luni, augmentarea acestui termen nefiind posibilă.

Pe de altă parte, regimul juridic al prescripţiei extinctive se impune a fi examinat prin prisma Decretului nr. 167/1958, art. 19 alin. 2 stabilind că cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.

Deşi termenul de o lună nu este definit, raportat la scopul instituirii sale, el este unul de decădere, sancţiunea nerespectării lui fiind neîndoielnic pierderea dreptului de a solicita repunerea în termen, examinarea motivelor invocate în susţinerea cererii neputând avea loc.

Simpla comparare a acestor date cu cea a depunerii prezentei cereri conduce la concluzia ca a fost depăşit termenul de o lună pentru formularea cererii de repunere în termen, administratorul judiciar având cunoştinţa despre ele de la acel moment.

Dispoziţiile legii insolvenţei au caracter special, motiv pentru care acţiunea administratorului judiciar nu poate fi fundamentată pe dispoziţiile dreptului comun pentru a obţine concretizarea unei finalităţi pentru care legea specială prevede o procedură derogatorie.

Astfel, normele juridice aplicabile efectelor anulării actelor presupus au caracter special, derogator faţă de dreptul comun şi care prevalează în faţa acestora din urmă. Doar în situația în care nu există incompatibilitate între normele speciale din legea insolvenţei şi cele conţinute în legea materială de drept comun, este posibil ca aceste norme să completeze normele speciale, şi nicidecum să le înlocuiască.

A învederat pârâta în ceea ce priveşte prescripţia acţiunii în anulare că termenul de 1 an este un termen de prescripţie şi este reglementat, ca orice termen de prescripţie, prin indicarea momentului la care se naşte şi prin durată.

Acest termen legal a fost depăşit evident în speţa de faţă. Chiar dacă astfel de constatări pot fi făcute şi ulterior depunerii raportului, printr-o completare a raportului, acţiunea în anulare pe temeiul acestor constatări trebuie introdusă în termenul de prescripţie, care curge tot de la data expirării termenului de depunere a raportului cauzal.

Judecătorul sindic poate prelungi doar termenul de 40 de zile al depunerii raportului cauzal, fără ca această prelungire să poată afecta termenul de prescripţie consacrat de legiuitor.

Mai mult, faptul că prezenta cerere este formulată înafara termenului de prescripţie este dovedit de însăşi formularea cererii de repunere în termen, cerere cu caracter inadmisibil în principal, iar în subsidiar neîntemeiat.

A menţionat în continuare că cel de-al doilea termen prevăzut de art. 81, respectiv termenul de 16 luni începe să curgă de la data deschiderii procedurii.

Admiterea opiniei potrivit căreia termenul de 16 luni este tot un termen de prescripţie ar impune concluzia că legiuitorul a reglementat în cuprinsul aceleiaşi norme juridice şi pentru aceeaşi acţiune, două termene de prescripţie distincte, cu momente de începere a curgerii distincte şi durate distincte, fără a diferenţia situaţiile în care ar fi incidentă una sau cealaltă dintre prescripţii, soluţie lipsită de logică juridică şi inadmisibilă conform art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Rezultă astfel că şi cel de-al doilea termen este de decădere.

În speţă, este cert că ambele termene au fost depăşite de administratorul judiciar, cererea de chemare în judecată fiind atât tardiv formulată, cât şi introdusă înafara termenului legal de doi ani de la data deschiderii procedurii.

Nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 103 C.Proc.Civ., întrucât acestea privesc exclusiv termenele procesuale, nu şi pe cele substanţiale, cum este cel în cauză.

Pe cale de consecinţă, instanţa nu poate să dispună repunerea într-un termen de decădere în nicio situaţie, aceasta fiind obligată, prin efectul legii, la aplicarea termenului de decădere, fiind indubitabil caracterul inadmisibil al cererii de repunere în termen.

S-a menţionat, în subsidiar, faptul că cererea de repunere în termen este şi neîntemeiată, întrucât reclamanta nu face dovada unor „motive temeinice” în sensul art. 103 C.Proc.Civ. Singurul motiv invocat de către administratorul judiciar este faptul că nu a primit contractul de vânzare de drepturi litigioase decât la data de 30.03.2017, actul nefiind identificat în cadrul actelor identificate printre documentele societăţii. Un atare motiv nu se circumscrie rigorilor prevăzute de art. 103 şi sub nicio formă, situaţiei unor „împrejurări mai presus de voinţa sa".

Nu se cunosc actele identificate de administratorul judiciar în cadrul societăţii debitoare, însă o lipsă a unei atare identificări constituie culpa exclusivă a acestuia, care nu poate fi invocată ca şi temei al unei eventuale repuneri în termen.

Deşi administratorului judiciar i s-a cerut la data de 04.04.2017 să identifice şi să depună o situaţie privind împlinirea termenelor de prescripţie a creanţelor neîncasate de către debitoare, cu indicarea momentului împlinirii termenului de prescripţie, precum şi a eventualelor cauze de întrerupere/suspendare a cursului prescripţiei, acesta a depus abia în 30.03.2017 o cerere olografă înregistrată sub nr 1524, prin care solicită SCPN „***, a se elibera copiile convenţiilor încheiate de către debitoare la acest birou notarial.

Or, adresarea directă către acest notar arată foarte clar că administratorul judiciar a cunoscut existenţa tranzacţiei a cărei anulare o solicită. O atare cerere olografă nu are decât un simplu caracter pro causa, prin aceasta administratorul judiciar nu urmăreşte decât să se poziţioneze în termenul de 15 zile prevăzut de art. 103 alin. 2 C.Proc.Civ.

Mai mult, conform celor publicate în B.P.I. **, administratorul judiciar a prezentat creditorilor situaţia activităţii debitoarei, cu indici economici şi contabili efectivi, ceea ce înlătură orice afirmaţie conform căreia nu ar a fi avut acces anterior la actele contabile ale debitoarei.

Astfel cum rezultă din completarea raportului asupra cauzelor, datele contabile care cuprind aspectele reţinute drept cauză a insolventei, au fost prelevate din calculatoarele societăţii debitoare, accesul administratorului judiciar la documentele contabile ale debitoarei având loc cu certitudine la o dată anterioară celei acreditate de către acesta - 30.03.2017.

Totodată, din analiza bilanţului la 30.06.2016 şi balanţei de verificare 01.06.2016 - 30.06.2016, rezultă că sunt evidenţiate creanţele reclamate de către administratorul judiciar, ceea ce face că pretinsa necunoaştere a documentelor societăţii debitoare să nu fie reală. Faptul că aceste documente publice nu au fost analizate constituie o culpă gravă a administratorului judiciar.

Date fiind toate aceste aspecte, este cert că administratorul judiciar nu doar că nu se află în situaţia unei împrejurări mai presus de voinţa sa, dar că acesta cunoştea tranzacţiile efectuate de către debitoare în acea perioadă suspectă de 3 ani anteriori deschiderii procedurii. Neefectuarea de demersuri concrete, efective, în tot acest interval, reprezintă o culpă certă a acestuia, cererea de repunere în termen formulată de către acesta fiind totodată neîntemeiată.

În considerarea tuturor acestor aspecte, se impune respingerea, ca nefondată a cererii de repunere în termen, cu consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi respingerii, ca prescrise a cererii în anulare.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 115 şi următoarele C.Proc.Civ., art. 274 C.Proc.Civ. şi prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În probaţiune, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 08.05.2018, instanţa a acordat cuvântul asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de repunere în termen, asupra fondului cererii de repunere în termen, precum şi asupra excepţiilor prescripţiei şi tardivităţii formulării acţiunii.

 Prin sentinţa civila nr.** din data de 08.05.2018 Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de repunere în termen, invocată de către pârâta ** a respins cererea de repunere în termenul de introducere a acţiunii în anulare, ca inadmisibilă, a admis excepţia prescripţiei extinctive, invocată de către pârâta ** şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ** (şi însuşită de **), în contradictoriu cu pârâtele ** prin administrator special, şi **., prin administrator judiciar ***., ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr.**din data de 26.09.2018 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a admis recursul formulat de recurentul reclamant ** în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ** împotriva senţinţei mai sus menţionate şi a casat senţinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII a civila sub nr. ** reclamanta ** în calitate de lichidator judiciar al **. in contradictoriu cu  pârâtul **, prin administrator judiciar **, avand in vedere:(a) îndrumările Deciziei de casare nr.**, pronunţata in legătură cu prezenta cauza, obligatorii in temeiul disp art. 315(1) C. Proc Civ 1865, prin care se pune in vedere înstăritei de rejudecare ca, respectând disp. art. 84 si 129 (1) si (5) C. Proc. Civ 1865, sa analizeze cererea de repunere in termen atât  din perspectiva regimului juridic aplicabil prescripţiei extinctive (termenul de 12 luni art. 81 (1) din Legea 85/2006), cat si a termenului de decădere de 16 luni - art. 81 (1) din Legea 85/2006;

 (b)Particularitățile  dovedite ale prezentei proceduri de insolventa, in cadrul cărei a creditorilor reali li s-a împiedicat dreptul la reprezentarea efectiva, conform ponderilor adevărate deținute în  cadrul tabelului creditorilor, in cadrul Adunării Generale a Creditorilor dar si în  Comitetul Creditorilor, ceea ce a condus la paralizarea/golirea de conținut a garanţiei instituite in beneficiul creditorilor prin dispoziţiile imperative ale art. 81 (2) din Legea 85/2006; 

(c)faptul că creditorii reali ai ** au fost împiedicaţi prin înscrierea si menţinerea in tabel a creanţelor fictive aparținând afiliatelor paratei ** si ** (totalizând un procent majoritar de 64,88 % din totalul creanţelor înscrise in tabel), dar si prin acţiunile concertate ale celor doua entități care fac parte din acelaşi grup de firme condus piramidal cu parata **, dar si cu **, **, **, ** si ** - Anexa 1, sa exercite, prin intermediul Comitetului Creditorilor, acţiunile in anularea actelor frauduloase, in condiţiile pasivității manifestate de către administratorul judiciar, creditorii neavând deci posibilitatea sa preîntâmpine împlinirea termenelor de prescripţie si/sau decădere la care se refera decizia de casare;

(d)încercările repetate ale creditorilor reali de înlocuire ale administratorului judiciar ** (cereri respinse - încheierea de şedinţa din 05.07.2017, încheierea de şedinţa din 01.02.2018 - a se vedea Anexa 2 - Extras Ecris Dosar **) nu s-au putut concretiza prin schimbarea acestuia decât la data de 12 martie 2018, ulterior investirii instanței de judecata cu prezenta cauza și  după ce în  prealabil fuseseră eliminate din Tabelul Creditorilor creanţele afiliatelor ** si **

(e)Preeminenta jurisprudenței CEDO si CJUE, care are putere de lege in ceea ce priveşte dreptul intern1, jurisprudența care in mod constant si consolidat a stabilit ca, ingerinţa asupra unui drept prevăzut de legislaţia europeana, si in ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor civile ale prescripţiei si decăderii, nu poate fi admisibila decât daca sunt respectate in mod cumulativ criteriile legalității, exercitării interesului legitim, efectivității si proportionalității;

(f)Nerespectarea criteriilor cumulative obligatorii sus menționate in condiţiile in care in prezenta cauza ar fi aplicata sancţiunea prescripţiei si/sau decăderii, având in vedere:

(i)nelegalitatea aplicării oricăreia dintre cele doua sancţiuni, in condiţiile în care garanţia instituita in beneficiul creditorilor reprezentat! in Comitet conform art. 81 (2), a devenit efectiva de abia in data de 07,12.2017, deci ulterior investirii instanței cu prezenta cerere de chemare in judecata ce face obiectul prezentului dosar, respectiv 04.04.2017; aplicarea sancţiunilor prescripţiei extinctive/decăderii ar fi vădit contrara scopului pentru care au fost instituite in cadrul art. 81(1) termenele legale respective, întrucât  ar fi afectat în  mod direct interesul legitim ai creditorilor reali care a fost împiedicaţi in mod absolut sa acţioneze chiar prin acţiunea concertata a unor firme afiliate făcând parte din acelaşi grup condus piramidal cu societatea parata;

 (ii)Aplicarea sancţiunilor prescripţiei si/sau decăderii ar înfrânge principiul efectivității întrucât ar face de plano imposibila exercitarea de către creditorii reali a dreptului lor de a ataca în justiție actele frauduloase, in condiţiile in care împiedicarea la care au fost supuși a fost una obiectiva si insurmontabila, in caz contrar fiind golite in mod complot de conținut disp. art. 2 si 81 (2) din Legea 85/2006, dar si art. 4, a(2) lit. m) din Regulamentul CE 1346/2000.

Susţinerile referitoare la împiedicarea in care s-a aflat administratorul judiciar ** sunt subsidiare, caracterul subsidiar al argumentării privind Împiedicarea in care s-a aflat administratorul judiciar sa exercite in temenele prevăzute de art. 81 (1) sunt subsidiare față  de argumentarea cu privire la amânarea începerii curgerii termenelor de decădere si prescripţie ca urmare a neefectivității garanţiei instituite de art. 81 (1) din Legea 85/2006, care este instituita tocmai ca un remediu in beneficiu! creditorilor in ipoteza unei pasivități a administratorului judiciar - pasivitate care atrage chiar incidenţa sancţiunilor prescripţiei extinctive si decăderii)

g)împiedicarea obiectiva a afectat nu numai creditorii reprezentaţi in Comitet ci si administratorul judiciar întrucât :

(i)judecătorul sindic desemnat iniţial a fost condamnat penal in condiţiile in care a primit mita chiar de la persoana care a exercitat controlul piramidal ai grupului, prin intermediul administratorului judiciar iniţial desemnat ** cu mijlocirea dlui ** - membru in Comitetul Creditorilor alături de afiliate ** si **

(ii)neîndeplinirea de către reprezentanţii legali ai debitorului a obligaţiei legale de predare a documentelor contabile si juridice ale debitoarei insolvente;

(iii)alterarea componentei Tabelului preliminar de creanţe prin includerea in cadrul acestuia a creanţelor fictive deținute de **si ** care totalizau un procent majoritar de 64,88% din totalul masei credale;

(iv)sabotarea demersurilor de inventariere si arhivare a documentelor găsite in incinta **, prin atacarea de către ** a Hotar arii Adunării Creditorilor din 20.01.2016;

(v)aspectele legate de nepredarea contabilității si de identificarea pe parcursul procedurii a unor noi indicii/informații/documente au determinat măsura judecătorului - sindic pronunțata prin încheierea de şedinţa din data de 04.04.2017 de întocmire a Raportului pe cauze, aceasta echivalând cu o veritabila repunere din oficiu in termenul de prescripţie de 12 luni prevăzut de art. 81 (2) din Legea 85/2006;

A formulat prezenta precizare a apărărilor acestora cu privire la excepţiile prescripţiei extimctive si decăderii după cum urmează:

I.Termenul de decădere de 16 luni prevăzut de art. 81 (1) din Legea 85/2006 nu a putut începe sa curgă pana la data de 07.12.2017, când  a fost posibila numirea unui comitet al creditorilor  pe baza unui tabel al creditorilor întocmit cu respectarea legii. Aceasta împiedicare absoluta si insurmontabila, care a amânat începerea cursului de decădere este aplicabila deopotrivă (art. 2522 NCC interpretat a fortiori) si termenului de prescripţie de 12 luni prevăzut de acelaşi articol din Legea insolventei. Consecinţa  nu poate fi decât respingerea ca neîntemeiate a celor doua excepţii pentru ne împlinirea termenelor de 12 luni, respectiv 16 luni.

II Se arată că dacă se va aprecia ca termenul de prescripţie a început sa curgă anterior datei de 04.04.2017 la care judecătorul sindic a dispus întocmirea raportului pe cauzele insolventei, s-a solicitat admiterea cererii de repunere in termenul de prescripţie extinctiva, pentru motive temeinice, prevăzut de art 2522 NCC.

Ca sa poată fi aplicabila sancţiunea decăderii si a prescripţiei trebuie sa fie deopotrivă/cumulativ pasivi atât  administratorul judiciar/lichidator cat si Comitetul Creditorilor, in condiţiile in care ambii si-ar fi putut exercita in termenul prevăzut de lege drepturile procedurale instituite de dispoziţiile imperative ale art. 81(1) din Legea nr. 85/2006.

Aceste susţineri au fost reluate si explicitate la punctul 8-11 din Notele scrise rezumative depuse la dosarul cauzei in fata instanței de recurs, in data de 19.09.2018, prin care am explicat ca disp. art. 81 (2) din Legea 85/2006 instituie o veritabila garanţie in beneficiul creditorilor reprezentat) prin comitet, reglementata in virtutea scopului fundamental al procedurii insolventei astfel cum este statuat prin art. 2 din Legea 85/2006.

Funcţia acestui remediu procedural este aceea de a asigura, in virtutea scopului legal la care s-au referit, posibilitatea “acoperirii pasivului debitorului” insolvent/falit prin repunerea pârtilor in situația anterioara încheierii actelor frauduloase ce fac obiectul acţiunii in anulare.

S-a arătat  ca imposibilitatea reprezentării efective a creditorilor reali in Comitetul Creditorilor, prin menţinerea in compunerea acestuia a doi creditori fictivi (** si **), ultimul deţinând si funcţia de Preşedinte al Comitetului, in condiţiile in care valoarea creanţelor acestor doi creditori fictivi a făcut sa nu poată fi schimbata compunerea Comitetului de către Adunarea Generala a Creditorilor, echivalează cu o imposibilitate absoluta incontestabila in care s-au aflat creditorii reali ai ** de a beneficia de garanţia legala instituita de art. 81 (2) din Legea 85/2006.

Se arată că prescripţia extinctiva reținuta de prima instanța, ca motiv de respingere a acţiunii, în  raport de pretinsa nerespectare a termenului de 12 luni de la data stabilita pentru depunerea raportului pentru cauzele insolventei, este destinata sa sancţioneze indiscutabil pasivitatea administratorului judiciar, care nu ar fi formulat acţiunea in anulare in acest termen prevăzut de lege. Deși nu constituie un motiv clar reținut in instanța de fond in primul ciclu procesual, instituția decăderii (asociata de către judecătorul sindic, pretinsei nerespectări a termenului de 16 luni prevăzut de art. 81 (1) din Legea 85/2006), daca ar fi aplicabila in cauza, deși are alta tipologie si regim juridic, in esenţa sancționează acelaşi tip de conduita pasiva din partea administratorului/lichidatorului judiciar.

Or, de vreme ce s-a arătat că  adevărații creditori ai debitoarei insolvente/falite nu au putut beneficia de singurul remediu legal instituit de art. 81 (2) din Legea 85/2006, prin care sa controleze si sa surmonteze in mod efectiv eventuala pasivitate a administratorului/lichidatoruluijudiciar, sancţiunile prescripției/decăderii, ale cărei impact se produce in mod direct asupra creditorilor reali, nu le pot fi aplicate acestora, termenele de prescripţie si/sau decădere fiind suspendate/amânate pe toata durata in care creditorii reali au fost împiedicaţi sa facă parte din comitet, in speţa acest moment fiind acela al pronunţării sentinței civile nr. 2027/11.04.2017 publicata in BPI nr. ** hotărâre judecătoreasca executorie (art. 12 din L 85/2006), prin care admitanțu-se contestația creditorilor ** și  **, s-a dispus eliminarea din tabel a creanţei ** - care la data respectiva ocupa nelegal funcţia de Preşedinte al Comitetului Creditorilor.

Indiscutabil, acest motiv prin care se arată că au argumentat împiedicarea absoluta si implacabila  in care s-au aflat creditorii reali ai societății  de a acţiona in temeiul art. 81 (2) din Lege, reprezintă un motiv de ordine publica, care cu ocazia dezbaterilor a fost pus in discuţia părtilor in condiţiile disp. art. 306 (2) C.Proc. Civ. 1865.

Caracterul de ordine publica a motivului decurgând din încălcarea  garanţiei instituite de disp. art. 81 (2) din Legea 85/2006, rezulta in primul rând din interesul colectiv ocrotit de aceasta garanţie (a se vedea disp art. 2 din Legea 85/2006), din caracterul imperativ al dispoziţiilor legale implicate, dar si din efectele juridice pe care le produce încălcarea  acestora nu numai asupra celor aproximativ 85 de creditori înscriși  în  tabelul de creanţe, dar si asupra angajaţilor, co-contractanților acestora, respectiv bugetului de stat aflat de multe ori in imposibilitatea încasării de la aceşti creditori a obligaţiilor legale ale acestora.

Așa după cum s-a reținut si in jurisprudența (Decizia 2609 din 8 octombrie 2014 a Înaltei Curţii de Casatei si Justiție- pag.5, paragrafele 5 si 6 din considerentele deciziei), ingerinţa care împiedica accesul la justiție trebuie sa fie legala, sa urmărească un scop legitim si sa fie proporţionala. In speţa, nici una dintre aceste condiţii cumulative nu este îndeplinita.

Prin urmare, in prezenta cauza, termenul de decădere de 16 luni nu a început sa curgă pentru ca începerea lui este obligatorie condiționata de efectivitatea garanţiei corelative stabilite prin lege in beneficiul creditorilor reprezentat  in comitet. Atâta timp cat funcţionarea Comitetul Creditorilor a fost blocata de înscrierea in tabel a celor doua creanţe aparținând afiliatelor debitoarei falite **si **, iar conducerea sa a aparținut **, aplicarea termenului de decădere, deci ingerinţa asupra exercitării dreptului creditorilor reprezentări in CC de a exercita acţiunea in anularea operaţiunilor frauduloase, este nelegala, lipsita de interes legitim (afiliații debitoarei falite care au acționat de coniventa frauduloasa s-ar bucura de impunitate) si vădit disproporţionata.

Interpretarea oficiala obligatorie si unitara a dreptului comunitar, este atributul Curţii de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care prin mai multe decizii a statuat fără  echivoc ca sancţiunile prescripţiei si decăderii nu pot fi aplicate daca aceasta ar face imposibila exercitarea/realizarea unor drepturi recunoscute prin lege.

Potrivit unei jurisprudenţe constante, în lipsa unei reglementări comunitare, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuţia de a desemna instanţele competente şi de a prevedea modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor în justiţie destinate să asigure protecţia deplină a drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul comunitar. Prin urmare, statului îi revine obligaţia ca, în cadrul dreptului naţional al răspunderii, să repare prejudiciul cauzat, condiţiile, în special cele privind termenul de prescripţie, prevăzute de legislaţiile naţionale în domeniul reparării prejudiciilor neputând fi mai puţin favorabile decât cele care privesc cereri asemănătoare de drept intern (principiul echivalentei) si neputând fi organizate astfel încât să facă obţinerea reparării prejudiciului practic imposibilă sau excesiv de dificilă (principiul efectivității) (a se vedea în special Hotărârea Francovich şi alţii, citată anterior, punctele 42 şi 43, precum şi Hotărârea din 10 iulie 1997, Palmisani, C-261/95, Rec., p. I-4025, punctul 27) - Hotărârea CJUE in Cauza C-445/06 - paragraful 31.

În  consecinţă, se arată că se impune să se răspundă la prima întrebare că articolul 13 din Regulamentul nr. 1346/2000 trebuie interpretat în sensul că forma şi termenul în care beneficiarul unui act prejudiciabil pentru adunarea creditorilor trebuie să invoce o excepţie in temeiul acestui articol, pentru a se opune unei acţiuni care urmăreşte revocarea actului respectiv potrivit dispoziţiilor lexfori concursus, precum şi aspectul dacă acest articol poate fi aplicat şi din oficiu de către instanţa competentă, eventual după expirarea termenului acordat părţii vizate, intră sub incidenţa dreptului procesual al statului membru pe teritoriul căruia este pendinte litigiul. Acest drept însă trebuie să nu fie mai puţin favorabil decât cel care guvernează situații similare supuse dreptului intern (principiul echivalentei) si să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii (principiul efectivității), aspect a cărui verificare este de competenta instanței de trimitere. ”

Scopul legii a fost imposibil de atins sau de respectat de către creditorii reali pentru ca din motive mai presus de voinţa lor, printr-o Împiedicare absoluta si implacabila, asimilabila perfect forţei majore, care constituie o cauză de amânare/suspendare a cursului decăderii-conform art. 24.58(3) NCC, aceştia nu au putut sa acţioneze in conformitate cu prevederile art. 81din Legea 85/2006 întrucât  nu au putut fi reprezentat efectiv in Comitetul Creditorilor, deoarece până  la data de 07.12.2017, din compunerea acestuia au făcut parte doi creditori fictivi ultimul deţinând si funcţia de Preşedinte al Comitetului, in condiţiile in care valoarea creanţelor din Tabelul preliminar a acestor doi creditori fictivi (deţineau Împreuna 64,88% din totalul masei credale, respectiv ** 36,11,%, iar ** 28,77%) a făcut sa nu poată fi schimbata compunerea Comitetului de către Adunarea Generala a Creditorilor.

Se arată că aceasta soluţie a fost reținuta cu putere de lege in jurisprudența CJUE. Aplicarea sancţiunii decăderii si/sau prescripţiei ar fi contrara scopului legii, nelegala si ar sprijini un interes vădit nelegitim - cel al afiliaţilor care deși au paralizat prin atitudinea lor concertata ac ti unii e pentru anularea actelor fraudulos încheiate, s-ar bucura de o impunitate astfel împiedicând accesul creditorilor reali la justiție și  la un proces echitabil.

Pe cale de consecinţa, se impune neaplicarea sancţiunilor decăderii si/sau prescripţie in condiţiile in care acestea ar face imposibil de exercitat drepturile legale ale unor creditori diligenţi a fost recunoscuta si in jurisprudența CJUE cu forţa de lege, aceste soluţii jurisprudențiale fiind pronunțate pentru interpretarea dreptului comunitar având forţa de lege, prevalenta asupra dreptului intern.

Explicitarea criteriilor obiective si rezonabile in prezenta cauza prin Sentința civila nr. 6125 din data de 18.06.2013 pronunțată  de tribunalul Bucureşti, Secţia a Vii - a Civila, in dosarul ** s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei debitoarei **- fiind iniţial numit in calitate de administrator judiciar **

Prin infatisarea unor datorii inexistente, respectiv Înscrierea creanţelor fictive ale societăților  afiliate ** si ** in baza convenţiilor autentificate, dar si prin acţiunea ilicita de mituire a judecătorului sindic **, avanei drept scop obţinerea statutului de creditori majoritari a celor doua societăți  comerciale din grupul ** anterior menționate, s-a permis controlul asupra procedurii insolventei prin obţinerea majorității în  tabelul creditorilor, fiind evitate/paralizate astfel eventualele solicitări de anulare a anumitor acte încheiate de debitoarea ** cu societățile  afiliate, precum si formularea acţiunii de atragere a răspunderii persoanelor responsabile de producerea insolventei de către comitetul creditorilor, activul de circa 10 milioane de euro al **, putând fi preluat de societățile  grupului.

Ca urmare a săvârșirii  infracţiunilor de luare de mita săvârșite, respectiv dare de mita de către administratorul judiciar, la data de 24.06.2014, administratorul judiciar ** desemnat iniţial in prezenta cauza, a fost înlocuit din oficiu cu noul administrator judiciar **

Așa după cum rezulta din Procesul Verbal de predare primire încheiat  la data de 07.07.2014, intre fostul administrator judiciar ** si noul administrator judiciara **, nu au fost predate de către debitoare documentele contabile pana la aceasta data.

Deși administratorul judiciar ** a notificat reprezentanţii debitoarei in vederea prezentării documentelor cu caracter financiar-contabil, aceştia nu au dat curs solicitărilor administratorului judiciar;

La data de 18.11.2014, dosarul ** (procedura insolventei **) este repus pe rolul instanței, in vederea discutării cererii de ridicare a dreptului de administrare al **

La data de 16.12.2014 instanța a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Se arată că aşa după cum rezulta din Raportul de activitate nr. 2 al administratorului judiciar ** (publicat in BPI nr. **) pana la data de 01.04.2015 nu au fost predate si nici nu au putut fi identificate documentele financiar contabile ale debitoarei insolvente, deși reprezentanţii societății  au fost notificați in legătură cu aceste aspecte.

La data de 14.07.2015 a fost permis accesul in incinta spatiilor Închiriate de către debitoarea insolventa in incinta **, fiind cu aceasta ocazie identificate in mai multe spatii documente nearhivate si neordonate aparținând debitoarei ** cat si a altor societăți  din grup, așa după cum rezulta din Raportul de activitate nr. 3/23.09.2015 al administratorului judiciar **.

La data de 26.11.2015 a fost convocat Comitetul Creditorilor debitoarei falite si împuternicit sa semneze convenţiile autentificate ce au fost fraudulos încheiate si ulterior anulate incheiate intre ** si **, respecţi ** si **).

Practic, trei din cei cinci membri ai Comitetului erau afiliaţi ai debitorului.

La data de 07.06.2016, a fost din nou convocata o adunare generala a creditorilor **, fiind aprobata de către creditori oferta de selectare si prelucrare a documentelor debitoarei de către societatea de arhivare ** .

Afiliata ** si ** - s-au opus in cadrul adunării generale a creditorilor din 07.06.2016 realegerii unui nou comitet al creditorilor — a se vedea Anexa 12— PV al adunării creditorilor din 07.06.2016.

De menţionat faptul ca, si in cadrul acestei adunări, afiliata **. cu privire la punctul trei aflat pe ordinea de zi - pentru aprobarea angajării unei societăți  specializate in arhivarea documentelor,**s-a abținut de la vot - încercând prin aceasta conduita sa paralizeze încă  odată aprobarea arhivarii documentelor debitoarei falite SIC.

La data de 21.10.2016 a fost finalizata arhivarea celor 400 ml de documente aparținând ** așa după cum rezulta din Raportul nr. 9/28.10.2016 al administratorului judiciar **

La data de 30.06.2016 are loc un control DIICOT si sunt ridicate documentele contabile ale debitoarei (a se vedea Raportul de activitate al administratorului judiciar nr. 9/28.10.2016, pag. 3 - Anexa 13)

La data de 17,11.2015 este pronunțata Hotărârea Civila nr. 9194/2015 in Dosarul **, prin care a fost admisa acţiunea in anularea convenţiei fraudulos încheiate intre ** si **, hotărâre care a fost comunicata pârtilor, de către instanța de judecata abia in data de 20.05.2016 (mai mult de 6 luni de la data pronunţării) aceasta sentința devenind definitiva si irevocabila prin Decizia CAB nr 53/2017 din 08.02.2017.

Imediat după ce a putut afla despre conținutul si încheierea acestor convenţii frauduloase, in daune creditorilor reali a **, la data de 04.04.2017 a formulat acţiunile in anulare ce fac obiectul prezentelor dosare.

La data de 04.04.2017, prin încheierea de şedinţa pronunțata in Dosarul **, judecătorul sindic dispune in sarcina administratorului judiciar ca in termen de 45 de zile sa depună la dosarul cauzei un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolventa, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, astfel cum acestea aspecte reies în urma examinării actelor contabile ale societăţii şi a înscrisurilor nou descoperite privind operaţiunile desfăşurate între debitoare şi societăţile afiliate.

La data de 11,04.2017, prin Sentința Civila nr.2027/11.04.2017 (Anexa 3), pronunțata in Dosarul ** este admisa cererea de înlăturare a creanţei ** din tabelul creditorilor **, sentința rămasa definitiva prin Decizia CAB nr. 42/2018 din 14.02.2018.

La data de 27.06.2017, prin Sentința Civila nr. 4209/2017  instanța a dispus deschiderea procedurii de faliment fata de societatea debitoare, fiind desemnat lichidator judiciar provizoriu **

La data de 07.12.2017, Adunarea Generala a Creditorilor ** a ales un nou Comitet al Creditorilor in conformitate cu dispoziţiile art. 16, alin (5), teza a II - a din Legea 85/2006, cu respectarea prevederilor alin (4) al aceluiaşi articol .

Se poate observa deci, faptul ca, atât  administratorul judiciar, cat si creditorii reali din prezenta procedura, oricât de diligenţi ar fi fost, au fost împiedicați sa acţioneze in conformitate atât cu prevederile art. 82 (1) sau 82 (2) din Legea 85/2006, de motive mai presus de voinţa lor, având în  vedere faptul ca, pana la data de 11.04.2017, afiliata ** a fost menținuta in tabelul de creanţe in baza unei convenţii fraudulos incheiate, de coniventa cu debitoarea falita.

Cu privire la fondul cauzei,având în vedere: lipsa înregistrării în registrul comerţului a transferului de părţi sociale;faptul că **. nu a fost niciodată titularul unei mărci de comerţ;exercitare permanentă de către ** a calității de asociat al ** răspunsurile părţilor implicate din care nu rezultă existenţa vreunei convenţii tripartite din dat de 30 mai 2013; neidentificarea în arhiva scriptică a ** a unui astfel de document;inexistenţa înregistrărilor la Ministerul Economiei a operaţiunilor de compensare;neinvocarea de către ** a vreunei creanţe impotriva **, cu ocazia rezilierii mutuale (mediate de **) a contractelor de vânzare-cumpărare imobile dintre **; nedepunerea de către ** niciunei declaraţii de creanţă la masa credală a lui **; înregistrarea unei creanţe ** la masa credală a lui **, efectuarea tuturor operaţiunilor dintre firmele afiliate descrise mai sus 2013, deci în anticamera insolvenţei **; nedepunerea la autorităţile fiscale a bilanţurilor contabile pentru ** şi ** pentru anul 2013;se arată că toate aceste argumente conduc la concluzia disproporţiei dintre prestaţiile părţilor efectuate în baza contractului de cesiune de părţi sociale din 15 ianuarie 2012, astfel cum a fost completat şi modificat prin actul adiţional din 27 mai 2013, şi a intenţiei tuturor părţilor implicate în tranzacţiile menţionate de a-i frauda pe creditorii **

Pentru toate motivele expuse in prezenta cerere de completare, s-a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulata.

La data de 30.05.2019 **., prin administrator special a formulat note scrise  cu privire la îndrumările Decizie nr. 258/26.09.2018, prin prisma disp. art. 315 alin. 1) Cod Proc. Civ. 1865 şi asupra precizărilor formulate de către reclamant la data de 12.12.2018

1. Tardivitatea cererii modificatoare a cererii de repunere în termen, precum şi a cererii introductive, în faţa instanţei de rejudecare:

Codul de procedură civilă, prin art. 132, distinge două categorii de cereri: de întregire şi de modificare a cererii iniţiale. Cererile de întregire au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii iniţiale, cum ar fi, de exemplu, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de fapt. Din contră, cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmăreşte să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum : părţile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

Distincţia este importantă, deoarece, conform art. 132 şi art. 134 C.pr.civ. 1865, cererea de modificare a acţiunii nu poate fi primită, fără acordul celorlalte părţi, decât la prima zi de înfăţişare, care este aceea în care părţile pot pune concluzii.

Altfel, cererea este tardivă ca şi aceea care a fost introdusă în rejudecare, urmare a casării cu trimitere, unde judecata se desfăşoară în limite precis determinate, în sensul dispoziţiilor art. 315 C.pr.civ., limite ce nu pot fi depăşite ori ignorate prin soluţionarea unui alt obiect al acţiunii care nu exista formulat la data când s-a judecat primul recurs.

În  lumina celor ce preced, Precizarea din data de 12.12.2018, formulată de către reclamant, are valoarea unei completări (denumită ca atare în parag. final pag. 20) a cererii introductive, prin care se completează sau se modifică nu numai a temeiului juridic al cererii de repunere în termen, dar şi al elementelor ce vizează chiar fondul cauzei (filele 16-20).

Nu subzistă nici argumentul potrivit căruia o asemenea precizare ar fi fost solicitată reclamantului prin Decizia de casare, considerentele deciziei necuprinzând asemenea susţineri. Astfel, instanţa de recurs a arătat doar că „instanţa avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor acest aspect şi de a da calificarea corectă cererii, în funcţie de natura juridică a celor două termene instituite de art. 81 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că partea nu s-a limitat la a cere repunerea în termenul de prescripţie sau repunerea în termenul de decădere, pentru a restrânge astfel, conform principiului disponibilităţii limitele judecăţii. Şi instanţa avea obligaţia calificării corecte a cererii, indiferent de calitatea părţii reclamante, de profesionist ai dreptului, întrucât legea nu face nicio distincţie sub acest aspect"

Este de observat că cererea modificatoare a fost formulată de către reclamant nu numai cu mult după prima zi de înfăţişare, dar a fost introdusă în rejudecare, urmare a casării cu trimitere, unde judecata se desfăşoară în limite precis stabilite, în sensul dispoziţiilor art. 315 Cod procedură civilă, limite ce nu pot fi depăşite ori ignorate prin soluţionarea unui alt obiect al acţiunii, care nu exista formulat la data când s-a judecat primul recurs.

Faţă de aceste aspecte, s-a solicitat respingerea ca tardivă a cererii de modificare a acţiunii, formulată de reclamant la data de 12.12.2018.

II.Sinteza problemelor juridice a căror dezlegare se solicită

Prin Decizia nr. 256/26.09.2018, Curtea de Apel Bucureşti a statuat în mod definitiv asupra următoarelor aspecte:

1.inaplicabilitatea regulilor de repunere în termen prev. de disp. art. 103 alin. 2 Cod Proc. Civ. 1865;

2.natura juridică a termenului de 1 an prevăzut de disp. art. 81 din Legea nr. 85/2006 - termen de prescripţie a dreptului material la acţiune;

3.natura juridică a termenului de 16 luni prevăzut de disp. art. 81 din Legea nr. 85/2006 - termen de decădere de drept substanţial;

4.necesitatea reanalizării cererii de repunere în termen din perspectiva celor două termene prevăzute de disp. art. 81 din Legea nr. 85/2006, având în vedere regimul juridic distinct.

Având în vedere şi precizarea formulată de către reclamant la data de 12.12.2018, precum şi particularităţile celor două termene cu natură juridică distinctă, cu sancţiuni distincte, precum şi cu modalităţi de repunere în termen distincte, s-a considerat că instanţa va trebui să soluţioneze cauza prin rezolvarea următoarelor chestiuni de drept:

a)pronunţarea cu prioritate asupra decăderii reclamantului din dreptul potestativ la acţiune, pe calea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare formulate;

b)soluţionarea în subsidiar a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a cererii corelative de repunere în termen formulate de către administratorul judiciar, cerere întemeiată în drept pe disp. art. 2522 Cod civ.

III.Dezvoltarea motivelor de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, faţă de împlinirea termenului de decădere de drept substanţial prev. de disp. art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006:

S-a considerat că se impune soluţionarea cu prioritate a decăderii reclamantului din termenul de 16 luni pentru formularea acţiunii, având în vedere că prin împlinirea termenului de decădere de drept substanţial, se stinge însuşi dreptul subiectiv dedus judecăţii, acţiunea devenind inadmisibilă, urmând a fi soluţionată printr-un fine de neprimire.

Faţă de precizarea formulată de către reclamant la data de 12.12.2018, se arată că se impun următoarele menţiuni: cererea introductivă a fost formulată de către administratorul judiciar în temeiul disp. art. 81 alin 1 din Legea nr. 85/2006, şi nu de către comitetul creditorilor:

Sub acest aspect, de menţionat sunt disp. art. 85 alin. 5). şi ale art. 81 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, din interpretarea cărora rezultă că legitimare procesuală în formularea acţiunii prevăzute de disp. art. 80 din Legea nr. 85/2006 aparţine administratorului judiciar/lichidatorului. în ceea ce priveşte Comitetul creditorilor, legitimarea procesuală ia naştere ca urmare a pasivităţii administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, deci, ca urmare a neexercitării acţiunii prev. de art. 80 din Legea nr. 85/2006, în termenul prevăzut de lege.

Astfel, legitimarea procesuală a comitetului creditorilor este subsecventă celei aparţinând administratorului/lichidatorului judiciar, condiţionată de pasivitatea administratorului/lichidatorului judiciar, şi ia naştere la expirarea termenelor prevăzute de disp. art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Motivarea din cuprinsul cererii de completare formulată la data de 12.12.2018 de către reclamant, conform căreia „termenul de decădere de 16 luni prevăzut de dispoziţiile art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu a putut să curgă până la data de 07.12.2017, când a fost posibilă numirea unui comitet al creditorilor pe baza unui tabel al creditorilor întocmit cu respectarea legii" (Precizare 12.12.2018, fila 4, pct. I) este neîntemeiată, având în vedere calitatea de reclamant în prezenta cauză a debitoarei prin administrator judiciar (şi nu a comitetului creditorilor). Acest aspect rezultă din interpretarea tezei finale a disp. art. 85 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, raportat la disp. art. 81 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, prin folosirea de către legiuitor a sintagmelor „iar în căzui prevăzut la art. 81 alin. 2, comitetul creditorilor" şi „dacă administratorul judiciar nu o face". Pasivitatea administratorului/lichidatorului judiciar nu poate fi constatată decât la expirarea termenelor prev. la alin. 1 al art. 80, moment la care i-a naştere legitimarea procesuală a comitetului creditorilor.

Legitimarea procesuală a administratorului judiciar în formularea unei acţiuni întemeiate pe disp. art. 80 din Legea nr. 85/2006 nu este condiţionată de existenţa unui comitet al creditorilor, de existenţa unui tabel definitiv al creanţelor, sau de existenţa contestaţiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată. Alegaţiile privind o eventuală imposibilitate de acţiune a comitetului creditorilor, nu îşi găsesc rezonanţa în prezenta cauză, formulată în temeiul disp. art. 81 alin. 1 şi nu în temeiul disp. art. 81 alin. 2 din Legea 85/2006. Cele două aliniate reglementează situaţii distincte, dreptul la acţiune al celor doi participanţi în procedura insolvenţei luând naştere la momente distincte.

Decăderea reclamantului din dreptul potestativ la acţiune, pe calea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare formulate

S-a considerat prioritară excepţia inadmisibilităţii cererii în anularea actelor pretins frauduloase ca urmare a împlinirii termenului de 16 luni prev. de disp. art. 81 alin. 1 din Legea 85/2006, având în vedere sancţiunea specifică neexercitării dreptului potestativ la acţiune cu respectarea termenului de decădere instituit de lege pentru considerentul stingerii facultăţii reclamantului de a obţine anularea actului juridic, şi anume de a intenta acţiunea în justiţie în anularea actelor pretins frauduloase (stingerea dreptului potestativ antrenează după sine incidenţa unui fine de neprimire a acţiunii).

Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia de casare, a stabilit în mod definitiv natura juridică a termenului de 16 luni pre. de disp. art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv termen de decădere de drept substanţial.

În  motivarea respingerii constatării decăderii de către instanţă, reclamantul argumentează în sensul aplicabilităţii disp. art. 2548 alin. 2) Cod civil, invocând următoarele aspecte:„Atât cauzele care au împiedicat complet exercitarea garanţiei procedurale instituită în beneficiul creditorilor reprezentaţi în comitet instituită prin prevederile imperative ale art. 81 alin. 2 din legea nr. 85/2006, cât şi împiedicarea în care s-a aflat administratorul judiciar ** au un caracter absolut şi insurmontabil, fiind asimilate prin aceasta forţei majore care, potrivit art. 2548 alin. 2 Cod civil amână sau suspendă decăderea" (Precizare 12.12.2018, fila 3, pct. (iv) )

Fără a mai revenii asupra susţinerilor de supra, temeiul juridic al legitimării procesuale a administratorului judiciar în formularea acţiunii îl constituie disp. art. 85 alin. 5 rap. la 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, acesta fiind titularul acţiunii, cu condiţia exercitării efective a acţiunii. Nu putem vorbi, din interpretarea celor două texte de lege, de o legitimare procesuală în paralel a administratorului/lichidatorului judiciar şi a comitetului creditorilor, dreptul la acţiune al comitetului creditorilor luând naştere şi fiind condiţionat, aşa cum am menţionat în cele ce preced, de pasivitatea administratorului/lichidatorului judiciar, constată la expirarea termenelor de prescripţie/decădere stabilite de art. 81 alin. 1 din Legea 85/2006.

Garanţia procedurală stipulată în favoarea comitetului creditorilor nu îşi găseşte raţiunea în cadrul unei acţiuni formulate de către administratorul/lichidatorul judiciar. O asemenea garanţie procesuală a fost prevăzută de către legiuitor tocmai pentru a nu prejudicia drepturile creditorilor, în caz de pasivitate a administratorului judiciar. Fiind formulată de către administratorul judiciar, prezenta acţiune duce la ineficacitatea „garanţiei instituită în beneficiul creditorilor reprezentaţi în Comitetul creditorilor conform art, 81 alin. 2" (Precizare 12.12.2018, fila 2, parag. /') atâta timp cât titularul acţiunii introduse este debitoarea prin administrator judiciar. Toate apărările ce argumentează o asemenea teză urmează a fi înlăturate, atâta timp cât comitetul creditorilor nu a uzat de disp. art. 81 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 nici până la acest moment, iar acest participant în procedura insolvenţei nu este parte în prezenta cauză. Administratorul judiciar are legitimare judiciară proprie, şi nu poate acţiona atât în numele debitoarei, conform art. 81 alin. 1, cât şi în numele comitetului creditorilor, conform art. 81 alin. 2.

Rezultă astfel că actualul administrator judiciar al debitoarei recunoaşte starea de pasivitate a administratorului judiciar al debitoarei, autor al cererii introductive, pe de o parte, precum şi intervenţia termenului de decădere/prescripţie conform art. 81 alin. 1) din Legea nr. 85/2006 pe de altă parte. Numai de la un astfel de moment ia naştere dreptul la acţiune al creditorilor prin intermediul comitetului creditorilor, şi numai în cadrul unei acţiuni formulate de comitetul creditorilor s-ar putea pune atât problema împiedicării acestui organ de a acţiona, cât şi a unei eventuale repuneri în termen a comitetului creditorilor.

Dezvoltarea motivelor de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi netemeinicia cererii corelative de repunere în termen formulate de către administratorul judiciar, cerere întemeiată în drept pe disp. art. 2522 Cod civ.

În  ceea ce priveşte analiza criteriilor şi a condiţiilor pe care instanţa ar trebui să le ia în considerare în analizarea împlinirii termenelor de decădere/prescripţie, reclamantul analizează din nou împreună aceste termene (Precizare 12.12.2018, fila 10 şi urm, pct. 19). Nu vom reveni la împiedicarea comitetului creditorilor de a acţiona, acest organ nefiind partea care a sesizat instanţa, şi nefiind, deci, parte în prezenta cauză.

Depunerea raportului privind cauzele şi împrejurările care au determinat insolvenţa nu are per se efectul unei repuneri în termenul prevăzut de disp. art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. De altfel, termenul de prescripţie de 12 luni nu curge de la data depunerii unui astfel de raport, ci de la data la care un astfel de raport trebuia să fie depus, conform disp. art. 20 alin. 1) lit. b) din Legea nr. 85/2006. în aplicarea principiului securităţii raporturilor juridice, legiuitorul a stabilit un termen de prescripţie a dreptului material la acţiune al administratorului judiciar, care se calculează la un an şi 40 de zile de la data desemnării, fără a avea însemnătate în calculul acestor termene data efectivă a depunerii raportului prevăzut de disp. art. 20 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 852006.

Chiar şi în ipoteza în care am considera termenul de 40 de zile de la desemnare, stabilit de legiuitor pentru depunerea raportului, drept un termen de „recomandare", prin modul de formulare a dispoziţiilor art. 81 alin. 1) din Legea 85/2006 se stabileşte în mod evident că termenul de 1 an curge de la expirarea termenului de 40 de zile prev. de disp. art. 20 alin. 1 lit. b) („de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. 1 lit. b") independent de întocmirea în fapt a unui asemenea raport sau nu...

S-a precizat că, prin dispozitivul Sentinţei civile nr. 6125/18.06.2013 (publicată în BPI nr. 21792/19.12.2013) judecătorul sindic a pus în vedere întocmirea raportului privind cauzele şi împrejurările în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării, respectiv 18.06.2013.

- „complexitatea demersurilor pe care administratorul judiciar/lichidatorul judiciar le are de întreprins în această procedură de insolvenţă, o parte din aceste demersuri fiind dependente în cele mai multe cazuri de operativitatea şi modul de funcţionare al diverselor instituţii ale statului, de răspunsurile şi înscrisurile puse/nepuse la dispoziţie de către persoanele responsabile de conducerea societăţii falite şi/sau societăţilor afiliate cu debitoare"

Astfel cum s-a arătat, aceste motive sunt incompatibile cu natura termenelor stabilite de disp. art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Legiuitorul a stabilit termenul de 40 de zile în vederea întocmirii raportului privind cauzele, considerând acel termen suficient pentru analiza primară a actelor şi înscrisurilor debitoarei. Mai mult decât atât, legiuitor a învestit administratorul judiciar cu autoritatea suficientă şi necesară desfăşurării activităţii, acesta putând solicita înscrisuri/documente oricăror instituţii sau autorităţi, în vederea realizării analizelor prevăzute de dispoziţiile legale.

Termenul de 12 luni este un termen mai mult decât suficient pentru analiza asupra actelor juridice încheiate de către debitor în perioada anterioară deschiderii procedurii, inclusiv prin adresarea de solicitări către instituţii/autorităţi/terţi.

Singurul lucru pe care legiuitorul nu l-a pus şi nici nu îl putea pune la dispoziţia administratorului judiciar, a fost diligenţa, dar acest aspect nu poate reprezenta o cauză de forţă majoră justificabilă a pasivităţii...

Invocarea propriei culpe de către administratorul judiciar, în motivarea cererii de repunere în termenul de formulare a acţiunii, nu poate constitui „motive temeinice" astfel cum acestea au fost avute în vedere de legiuitor prin instituirea disp. art. 2522 alin. 1) Cod civil.

Acţiunea prevăzută de art. 80 din Legea nr. 85/2006 este o acţiune care tinde, în final, la repararea unei pagube cauzate creditorilor prin sancţionarea unui ilicit civil. Chiar dacă din perspectiva debitorului şi a terţului cocontractant actul a cărui anulare se cere a creat doar obligaţii contractuale, pentru terţii creditori prejudiciaţi acest act este un res inter alios acta, iar răspunderea pârâţilor cocontractanţi faţă de terţi are natură delictuală. Prin urmare, reglementarea momentului la care începe să curgă termenul de prescripţie de un an prin raportare la momentul la care expiră termenul de întocmire a raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei debitorului reprezintă o ancorare a momentului iniţial al acestui termen la data limită până la care administratorul judiciar trebuia să cunoască paguba şi persoanele care răspund de ea în sensul art. 2528 alin. 1 NCC (care cuprinde aceeaşi regulă care se regăsea şi în art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958). În  acest context, sunt esenţiale atitudinea şi conduita titularului acţiunii, care trebuie să fie diligent şi să facă demersurile necesare pentru a cunoaşte. într-un interval de timp stabilit de lege, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, sancţiunea pentru o conduită pasivă fiind începerea curgerii termenului de prescripţie.

De menţionat este şi raportul de activitate nr. 1 întocmit de administratorul judiciar autor al cererii introductive, publicat în BPI nr. **, din cuprinsul căruia relevante sunt următoarele:

-La data întocmirii Raportului de activitate nr. 1, administratorul judiciar autor al acţiunii introductive avea cunoştinţă despre o serie de acte autentice încheiate la Biroul Notarial ** si Asociaţii **, **, **, **, la data de 20.06.2014 fiind convocată o şedinţă a adunării creditorilor debitoarei având pe ordinea de zi anularea unor acte pretins frauduloase încheiate de debitoare la aceeaşi dată cu înscrisul pretins fraudulos ce face obiectul prezentei cauze. respectiv, a înscrisurilor autentificate sub nr. 1504 şi 1505 din 27.05.2013, înscrisul contestat în această speţă fiind nr. 1506 din 27.05.2013.

" Nu este plauzibilă susţinerea potrivit căreia administratorul judiciar a luat cunoştinţă de contractul nr. 1506 din 27.05.2013 abia la data de 30.03.2017, atâta timp cât în chiar primul raport de activitate menţionează aspecte referitoare la actele juridice încheiate în faţa notarului public la data de 27.05.2013;

-Analiza primară efectuată în cuprinsul primului raport de activitate are la bază documente financiar-contabile, documente primare şi declaraţiile fiscale ale debitoarei, documente în care se regăseau inclusiv tranzacţiile pretins frauduloase. (în acest sens, menţionăm fişa contului 5091, ataşată de reclamant cererii introductive).

Faţă de aspectele detaliate în cuprinsul prezentelor note scrise, s-a solicitat respingerea ca tardivă a cererii modificatoare/completatoare a cererii introductive; în principal, respingerea cererii introductive ca inadmisibilă, având în vedere împlinirea termenului de decădere de drept substanţial reglementat de disp. art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006; în subsidiar, respingerea cererii de repunere în termenul de prescripţie, şi admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, prevăzut de disp. art. 81 alin. 1 Legea nr. 85/2006.

Analizând excepţia tardivităţii formulării cererii de modificare a acţiunii depusă de reclamant la data de 22.11.2018, instanța reține următoarele:

Instanţa reţine că prin decizia civilă nr.256 din data de 26.09.2018 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a admis recursul formulat de recurentul reclamant ** în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ** împotriva sentinţei civile nr.2715 din data de 08.05.2018 Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă şi a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

La data de 28.11.2018 reclamantul a depus precizări la acţiunea iniţială prin care a modificat temeiului juridic al cererii de repunere în termen, dar şi al elementelor ce vizează chiar fondul cauzei.

Instanţa reţine că potrivit art. 132 din Codul de procedură civilă, „La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi.”

Potrivit art. 134 C.p.c „Este socotită prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate pot pune concluzii”.

Instanţa reţine, în acord cu opinia pârâtei **, că art 132 C.p.c. distinge două categorii de cereri: de întregire şi de modificare a cererii iniţiale. Cererile de întregire au ca obiect completarea unor lipsuri din cuprinsul cererii iniţiale, cum ar fi, de exemplu, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de fapt.

Cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmăreşte să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părţile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

Instanţa reţine că o cerere de modificare a acţiunii nu poate fi primită decât la prima zi de înfăţişare, care este ziua în care părţile pot pune concluzii, astfel cum prevăd prevederile art. 132 C.p.c. raportat la art. 134 C.p.c.

Altfel, cererea de modificare a acţiunii depusă de reclamant la data de 22.11.2018 este tardivă, cu atât mai mult cu cât a fost introdusă în rejudecare, urmare a casării cu trimitere, unde judecata se desfăşoară în limite precis determinate, în sensul dispoziţiilor art. 315 C.pr.civ., limite ce nu pot fi depăşite prin soluţionarea unui alt obiect al acţiunii care nu exista formulat la data când s-a judecat primul recurs.

Instanţa reţine că precizarea din data de 12.12.2018, formulată de către reclamant, are valoarea unei completări, după cum o numeşte şi însuşi reclamantul în cuprinsul acesteia, prin care acesta a înţeles să completeze, să modifice nu numai temeiului juridic al cererii de repunere în termen, dar şi al elementelor ce vizează chiar fondul cauzei.

Mai mult, instanţa reţine că nu se poare reţine nici susţinerea reclamantului în sensul că o astfel de precizare ar fi fost solicitată prin decizia de casare, deoarece considerentele acestei decizii  nu cuprind asemenea solicitări. Instanţa de recurs a arătat doar că „instanţa avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor acest aspect şi de a da calificarea corectă cererii, în funcţie de natura juridică a celor două termene instituite de art. 81 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că partea nu s-a limitat la a cere repunerea în termenul de prescripţie sau repunerea în termenul de decădere, pentru a restrânge astfel, conform principiului disponibilităţii limitele judecăţii. Şi instanţa avea obligaţia calificării corecte a cererii, indiferent de calitatea părţii reclamante, de profesionist ai dreptului, întrucât legea nu face nicio distincţie sub acest aspect."

Faţă de aceste considerente, instanţa va admite excepţia tardivităţii formulării cererii de modificare a acţiunii depusă de reclamant la data de 22.11.2018, sens în care va respinge cererea de modificare a acţiunii depusă de reclamant la data de 22.11.2018, ca fiind tardiv formulată.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin decizia civila nr. 258/26.09.2018 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V a civila, a fost admis recursul formulat de recurentul reclamant **, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei **, împotriva sentinţei civile nr. 506/01.02.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. **, în contradictoriu cu intimatele pârâte, a fost casata sentinţa atacată şi trimisa cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut de către instanţa de recurs că „în mod corect instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 103 C.p.civ. nu sunt aplicabile cauzei. S-a observat că, odată cu acţiunea, reclamantul a formulat şi cerere de repunere în termenul de formulare a acţiunii în anularea actelor frauduloase, fără a indica expres la care termen se referă, dintre cele reglementate de art. 81 din lege,  iar pârâta **, în apărările sale (atât la fond, cât şi în calea de atac) a făcut referiri la ambele termene. Curtea consideră că, pentru corecta înţelegere a instituţiei este necesară stabilirea naturii juridice a ambelor termene prevăzute de reglementarea legală, ceea ce va atrage, implicit, stabilirea posibilităţii de repunere în termen şi ulterior a admisibilităţii şi, dacă este cazul, temeiniciei acesteia.

Cum legea prevede două termene, ambele imperative, din care primul (cel de 1 an de la data raportului-cauze) este mai scurt, deci susceptibil de a se împlini primul, chiar dacă începe să curgă cu 40 de zile mai târziu, contrar susținerilor recurentului reclamant, este evident că natura celor două termene este diferită, primul fiind un termen de prescripţie, susceptibil de întreruperi, suspendări, repunere în termen, conform art. 2522 Cod civil, iar cel de-al doilea (de 16 luni) un termen de decădere din dreptul material de a cere anularea în condiţiile indicate, reglementat de art. 2545 şi urm. din noul Cod civil (2011).

Această natură a acestui din urmă termen este impusă de condiţiile de celeritate ale legii insolvenţei, nefiind logic ca în cadrul acestei proceduri să se poată prelungi durata în care se pot pune în discuţie acte ale debitorului anterioare deschiderii procedurii şi rezultă şi din coroborarea formulării sale legale „nu mai târziu de” cu art. 2547 din noul Cod civil, care arată că un termen de decădere trebuie să rezulte neîndoielnic (deci legea nu cere ca el să fie denumit expres „de decădere”, ci doar să rezulte neîndoielnic din formulare; or din moment ce legiuitorul a stabilit că intentarea acţiunii nu e posibilă „mai târziu de” este evident că s-a referit la decăderea reglementată de art. 2545 şi urm. din noul Cod civil).

Decăderea din speţă este cea de drept material, reglementată de dreptul civil, cu normele indicate mai sus, iar nu cea reglementată de art. 103 C.p.civ., care are ca situaţie ipoteză preexistența unui proces şi neexercitarea unei căi de atac sau neîndeplinirea unui act procesual în termenul stabilit de lege.

Un termen stabilit în legătură cu introducerea unei cereri de chemare în judecată poate fi ori un termen de prescripție extinctivă ori un termen de decădere de drept substanțial, iar nu un termen de decădere de drept procesual.

Termenele de decădere de drept procesual sunt cele stabilite pentru efectuarea unui act de procedură, ceea ce implică cu necesitate demararea procesului civil. Chiar dacă cererea de chemare în judecată constituie un act de procedură, termenul pentru introducerea ei este stabilit anterior declanșării procesului civil. Acest termen este legat de manifestarea de voință în sensul promovării unei acțiuni în justiție, iar nu de actul de procedură reprezentat de cererea de chemare în judecată. În legătură cu introducerea cererii de chemare în judecată nu sunt stabilite termene procedurale, ci exclusiv termene de prescripție a dreptului material la acțiune sau termene de decădere de drept substanțial.

În consecință, nu sunt aplicabile regulile de repunere în termen prevăzute de art. 103 alin. 2 C.p.civ., aspect reținut în mod corect de judecătorul-sindic.

Chiar așa fiind însă, Curtea apreciază că sunt întemeiate criticile recurentului reclamant în sensul că judecătorul era obligat să dea calificarea juridică corectă cererii de repunere în termen și nu să se limiteze la a respinge cererea de repunere în termen ca inadmisibilă pentru că temeiul de drept invocat de parte era greșit…..

Este adevărat că reclamantul nu a indicat nici măcar la care dintre cele două termene se raportează și care este natura lor, înțelegând să solicite, în mod generic, repunerea în termenul de introducere a acțiunii, dar tocmai de aceea instanța avea obligația de a pune în discuția părților acest aspect și de a da calificarea corectă cererii, în funcție de natura juridică a celor două termene instituite de art. 81 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că partea nu s-a limitat la a cere repunerea în termenul de prescripție sau repunerea în termenul de decădere, pentru a restrânge astfel, conform principiului disponibilității, limitele judecății. Și instanța avea obligația calificării corecte a cererii, indiferent de calitatea părții reclamante, de profesionist al dreptului, întrucât legea nu face nici o distincție sub acest aspect.  Or, instanța de fond a analizat în subsidiar doar cererea de repunere în termenul de prescripție. Cererea de repunere în termen se impune a fi analizată din perspectiva celor două termene, fiecare fiind supus unui regim juridic distinct, judecătorul-sindic urmând a ține cont și de efectele pe care eventuala repunere în termenul de prescripție le poate produce cu privire la acțiunea dedusă judecății, în condițiile în care s-a invocat și depășirea termenului de 16 luni, termen de decădere.”

Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine ca, faţă de dispoziţiile art. 137 alin. 1 C.Proc.Civ., care prevăd faptul că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de repunere în termenul de decădere şi în termenul de prescripţie, invocată de către pârâta Medien Holding S.R.L, excepţiei prescripţiei, invocate de către pârâte, excepţii care în caz de admitere, ar face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

În ceea ce priveşte stabilirea începutului termenului de prescripţie, respectiv de decădere, judecătorul sindic reţine că potrivit art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, prevăzută la art. 79 şi art. 80 din Lege, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. 1 lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.

Judecătorul sindic sub acest aspect reţine că dispoziţiile legale mai sus menţionate prevăd două termene de introducere a acţiunilor în anularea actelor frauduloase, termene ce curg în paralel, fără a fi însă indicată în mod explicit natura lor.

În ceea ce priveşte primul termen stabilit de art. 81, judecătorul sindic are în vedere că potrivit art. 20 alin. 1 lit. b) din Lege, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar are obligaţia de a examina activitatea debitorului şi de a întocmi un raport amănunțit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile art. 138, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi supunerea acelui raport judecătorului sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar.

Judecătorul sindic că art. 81 alin. 1 stabileşte în mod neechivoc faptul că acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 59 din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte acest termen, judecătorul sindic apreciază că el are natura juridică a unui termen special de prescripţie, fiind reglementat, ca orice termen de prescripţie, prin indicarea momentului la care se naşte şi prin durată.

În sprijinul acestei concluzii, se are în vedere nu doar terminologia juridică utilizată de lege, dar şi asocierea momentului de la care acest termen începe să curgă cu expirarea termenului în care trebuie depus raportul prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006.

Termenul stabilit de prima teză a art. 81 alin. 1 din Lege are natură imperativă şi stabileşte obligaţia administratorului/lichidatorului judiciar de a introduce acţiunea în anularea actelor pretins frauduloase înăuntrul acestuia, utilizarea verbului „a putea” nefiind de natură a indica o facultate a practicianului în insolvenţă prin raportare la termenul de sesizare a instanţei, ci exclusiv atributul de a aprecia asupra introducerii acţiunii. O dată apreciată că oportună, necesară sau utilă o astfel de cerere, ea trebuie formulată cu respectarea limitelor temporale stabilite de lege.

Astfel, în concluzie reiese că acțiunea în anulare este suspusă ca regulă termenului de un an care curge de la data expirării termenului de depunere a raportului care este de 40 de zile de la data numirii administratorului judiciar. Acest termen, de cele mai multe ori, se va împlini înaintea termenului special de 16 luni, deoarece tot ca regulă administratorul judiciar este numit prin încheierea de deschidere a procedurii insolvenței iar de la acel moment raportul trebuie depus în 40 de zile, ceea ce înseamnă că termenul de un an va expira la aproximativ 13 luni și 10 zile de la data deschiderii procedurii (adică cele 40 de zile pentru depunere raport și termenul de un an pentru introducerea acțiunii).

Cu toate acestea, legiuitorul a prevăzut și termenul maxim de 16 luni, care se aplică atunci când termenul general de un an nu expiră înainte de trecerea a 16 luni din diverse motive.

Se pune în acest context problema utilităţii reglementării celui de-al doilea termen, de 16 luni de la data deschiderii procedurii insolvenţei, în contextul în care o dată stabilit caracterul imperativ al primului astfel de termen, cel de-al doilea pare să îşi piardă utilitatea, mai ales din perspectiva împlinirii anterioare a celui dintâi.

Sub acest aspect, judecătorul sindic apreciază că se au în vedere situaţiile în care, pe fondul unor cauze de întrerupere ori suspendare a termenului de prescripţie de 1 an, acesta s-ar putea prelungi, impunând astfel o limitare clară, certă  şi nesusceptibilă de modificări.

În acest context, termenul de 16 luni de la data deschiderii procedurii insolvenţei, apare în mod neechivoc drept un termen de decădere, stabilind data limită înăuntrul căreia acţiunea reglementată de art. 79, art. 80 din Legea nr. 85/2006 trebuie introdusă, prin raportare la momentul procedural al deschiderii procedurii insolvenţei.

Pe cale de consecinţă, dacă primul termen, de 1 an, prevăzut de lege, este unul de prescripţie, cel de-al doilea, este cu certitudine unul de decădere, marcând momentul final până la care acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor poate şi trebuie să fie introdusă, indiferent de motivele care au împiedicat titularii să o exercite până la acel moment, în caz contrar dreptul acestora stingându-se prin decădere.

 În cauza, procedura insolvenţei a fost deschisă la data de 18.06.2013, dată la care a fost desemnat administratorul judiciar. Termenul de prescripție de 1 an s-a împlinit cel mai târziu la sfârșitul lunii iulie 2014, iar termenul de decădere de 16 luni la data de 18.10.2014.

Acțiunea în anulare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 05.04.2017.

Astfel reiese că atât termenul de prescripţie de 1 an de la data la care trebuia depus raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă, cât şi termenul de 16 luni de la data deschiderii procedurii au fost în mod evident depăşite.

În acest context a formulat cerere de repunere în termenul de formulare a acţiunii reclamanta - lichidator judiciar al debitoarei.

 Se susține de către reclamanta ca în cauză a operat amânarea/suspendarea începutului termenelor de prescripție si de decădere.

Având, în vedere considerentele deciziei de casare, instanţa reţine că suspendarea cursului prescripţiei este reglementată de dispoziţiile art. 2532 NCCC stabilește printre cazurile generale de suspendare a prescripţiei forța majora, prevăzând la pct. 9 ca suspendarea intervine „în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forţa majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripţiei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie.

Art. 2548 NCC reglementează regimul termenelor de decădere, prevăzând expres ca „(1) Termenele de decădere nu sunt supuse suspendării şi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel. (2) Cu toate acestea, forţa majoră împiedică, în toate cazurile, curgerea termenului, iar dacă termenul a început să curgă, el se suspendă, dispoziţiile Art. 2534 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător. Termenul de decădere nu se socoteşte însă împlinit decât după 5 zile de la data când suspendarea a încetat.”

In ceea ce privește forța majora, aceasta este o împrejurare externă, imprevizibilă, extraordinară, invincibilă, insurmontabilă, ca de exemplu un cutremur, o inundație, spre deosebire de cazul fortuit, care vizează o împrejurare externă, extraordinară şi imprevizibilă.  Pentru a suspenda cursul prescripției extinctive, forța majora trebuie sa îl privească pe titularul dreptului la acțiune.

O astfel de împrejurare care să poată fi asimilată forței majore, de natură a împiedica începerea cursului termenelor de prescripție, respectiv de decădere, sau de a impune suspendarea curgerii termenelor, nu a fost dovedită în cauză.

Susținerile reclamantei referitoare la împiedicarea creditorilor „reali” să facă parte din comitetul creditorilor ca argument in susținerea cererii nu pot fi asimilate cazului de forța majora in sensul si interpretarea textelor legale susmenționate.

Formularea acțiunii în anulare a actelor frauduloase de către practicianul în insolvenţă nu este condiționată de existenţa unei decizii a comitetului creditorilor în acest sens, faţă de prevederile art. 17 lit. f din legea nr.85/2006, potrivit cu care comitetul creditorilor are ca atribuție introducerea acțiunii pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial făcute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de acțiuni nu au fost introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar.

La data de 24.06.2014 judecătorul sindic a dispus in temeiul art. 22 alin 2 din legea nr. 85/2006 înlocuirea administratorului ** cu administratorul judiciar **

. La data de 16.12.2014 noul practician desemnat a formulat cerere de ridicare a dreptului de administrare al debitoarei.

De asemenea, reclamanta nu a arătat în ce a constat forţa majoră în perioada 2014 - 2017, lipsa formulării acțiunii nefiind în aceasta perioadă de timp determinată de vreo împrejurare externa, imprevizibilă, extraordinară, invincibilă, insurmontabilă, care sa fi fost invocată şi dovedită de reclamantă.

Cu privire la cererea de repunere in termenul de prescripție judecătorul sindic reţine următoarele:

Instanţa reţine că în cererea iniţială nu s-a indicat de către reclamantă la care dintre termene se raportează în formularea cererii de repunere în termen şi nici care este natura termenului faţă de care solicită repunerea în termen.

Având, în vedere considerentele deciziei de casare, instanţa reţine că suspendarea cursului prescripţiei este reglementată de dispoziţiile art. 2522 C.Civ., potrivit cărora cel care, din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen dreptul la acţiune supus prescripţiei poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei. Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie.

În doctrina s-a arătat ca prin cauze temeinic justificate trebuie să se înţeleagă doar acele împrejurări care, fără a avea caracterul forței majore, sunt exclusive de culpa. Sunt considerate cauze temeinic justificate împrejurări de fapt care constituie piedici relative în exercitarea acțiunii pentru reclamant şi pentru cei care s-ar afla în condiții asemănătoare, dar nu în mod necesar şi pentru un om diligent, şi totodată dacă nu i se poate imputa vreo culpă titularului dreptului la acțiune.

În mod necesar în analiza împrejurărilor de fapt trebuie avută în vedere situația specială a insolvenţei, caracterul concursual al exercitării drepturilor si îndeplinirii obligațiilor în raport cu care, în formularea cererii în anularea actelor frauduloase, practicianul în insolvenţă, titularul acțiunii, acţionează pentru restabilirea averii debitoarei din care să se realizeze îndestularea creditorilor.

În consecință, repunerea în termenul de prescripție extinctivă exclude atât forța majora, cât şi culpa.

În ceea ce privește împrejurările de fapt ale cauzei,instanţa reţine că reclamantul nu a făcut dovada unor motive temeinice, care l-ar fi împiedicat să formuleze prezenta acţiune şi care a fost momentul la care ar fi încetat aşa zisul motiv temeinic, pentru a se putea verifica respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2522 alin.2 C.civ. pentru formularea cererii de repunere în termen de către administratorul judiciar.

Ulterior ridicării dreptului de administrare al debitoarei prin dispoziția judecătorului sindic de la data de 16.12.2014, potrivit precizărilor reclamantei, la data de 14.07.2015 a fost permis accesul în incinta spatiilor închiriate de debitoare in **, fiind identificate în mai multe spatii documente; la 21.10.2016 a fost finalizată arhivarea documentelor; la data de 30.06.2016 a fost realizat un control DIICOT fiind ridicate documente ale debitoarei.

Mai mult, din raportul de activitate nr. 1/20.11.2014 întocmit de administratorul judiciar al debitoarei desemnat in cursul procedurii rezultă că existau informații cu privire la acte autentice încheiate la BNP **, fiind convocată o ședință a adunării creditorilor debitoarei pentru a discuta problema anularii unor acte pretins frauduloase încheiate de debitoare la biroul notarial in anul 2013.

În acest context, nu s-a făcut dovada unor motive temeinice care i-ar fi împiedicat în formularea prezentei acţiuni în perioada 2014-2017, nu există nicio dovadă ca în perioada 2014-2017 s-ar fi solicitat notarului public ** a se pune la dispoziție convențiile autentificate încheiate de debitoare în anul 2013, ori a fost imposibilă formularea unei astfel de solicitări ori notarul public a exprimat refuzul de a da curs unei astfel de solicitări formulata in numele debitoarei sau al creditorilor săi, sens în care ar fi trebuit să se adreseze judecătorului sindic cu o solicitare în acest sens.

Cu privire la cererea de repunere in termenul de decădere judecătorul sindic reţine următoarele:

Spre deosebire de termenele de prescripţie, cele de decădere aflate în curs nu pot fi suspendate sau întrerupte şi nu sunt compatibile cu instituţia repunerii în termen fata de prevederile art. 2548 NCC.

Chiar daca s-ar aprecia în sens contrar prevederile legale  mai sus menționate, situația de fapt expusa anterior şi împrejurările cauzei astfel cum au fost reţinute anterior sunt de natură a demonstra că cererea de repunere în termenul de 16 luni nu poate fi primita.

În considerarea tuturor acestor aspecte, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii cererii de repunere în termenul de decădere şi în termenul de prescripţie, invocată de către pârâta **., sens în care va respinge cererea de repunere în termenul de decădere şi în termenul de prescripţie de introducere a acţiunii în anulare, ca inadmisibilă.

Totodată, având în vedere că, potrivit considerentelor de mai sus, termenul de prescripţie extinctivă a acţiunii în anulare s-a împlinit, iar acţiunea a fost introdusă la data de 04.04.2017, instanţa apreciază întemeiată excepţia prescripţiei, invocată în cauză, motiv pentru care o va admite, urmând a respinge cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia tardivităţii formulării cererii de modificare a acţiunii depusă de reclamant la data de 22.11.2018.

 Respinge cererea de modificare a acţiunii depusă de reclamant la data de 22.11.2018, ca fiind tardiv formulată.

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de repunere în termenul de decădere şi în termenul de prescripţie, invocată de către pârâta **

Respinge cererea de repunere în termenul de decădere şi în termenul de prescripţie de introducere a acţiunii în anulare, ca inadmisibilă.

 Admite excepţia prescripţiei extinctive, invocată de către pârâta **

Respinge cererea formulată de reclamantul ** în contradictoriu cu pârâţii ** prin administrator special şi ** prin administrator judiciar, ca fiind prescrisă.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.06.2019.

PREŞEDINTE, GREFIER,

*** ****

Domenii speta

Spete similare