Constatarea împlinirii termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale. Neacceptare la deducere a tva

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr. de mai sus, astfel cum a fost completată, reclamanta S.C. A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA, prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SATU MARE, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- anularea Deciziei nr. 1/ZZ.LL.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă şi înregistrată la DGRFP Cluj Napoca sub nr. 2/ZZ.LL.2016;

- anularea în parte a Deciziei de impunere 3/ZZ.LL.2016 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice, precum şi anularea în parte a Raportului de Inspecţie Fiscală 4/ZZ.LL.2016 cu privire la: - suma de 260.947 lei stabilită cu titlu de impozit pe profit, în baza constatărilor prin care: suma de 217.500 lei, reprezentând contravaloarea facturii 18/11.01.2010 fără TVA, a fost considerată cheltuială nedeductibilă; a constatărilor prin care suma de 1.125.628 lei reprezentând cheltuielile cu furajarea au fost considerate cheltuieli nedeductibile; respectiv în baza constatărilor prin care suma de 330.221 lei a fost considerată nedeductibilă fiscal, aceasta reprezentând pierderi înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate şi prescrise; - suma de 54.036 lei, reprezentând TVA aferent facturilor de achiziţie cereale de la SC B SRL.

- suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers.

În motivare se arată că obiectul contestaţiei fiscale îl constituie constatările care sunt detaliate la pct. l, 2 şi 3 din Raportul de inspecţie fiscală, constatări prin care: suma de 217.500 lei, reprezentând lucrări de construcţii conform facturii nr.18/11.01.2010, suma de 1.125.628 lei reprezentând cheltuieli cu furajarea, respectiv suma de 330.221 lei, reprezentând pierderi înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate şi prescrise, au fost considerate ca fiind cheltuieli nedeductibile, fiind stabilite sume suplimentare cu titlu de impozit pe profit în cuantum de 260.947 lei, precum şi a constatărilor prin care stabilit în plus suma de 54.036 lei, reprezentând TVA aferent facturilor de achiziţie cereale de la SC B SRL.

Invocă nelegalitatea procedurii de comunicare a actului administrativ fiscal întrucât, deşi în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală se face trimitere la existenţa unor înscrisuri pe care echipa de inspecţie fiscală şi-a fundamentat constatările, acestea nu se regăsesc ca anexe ale raportului de inspecţie fiscală, cap.VIII - Anexe, nefiind completat cu nicio anexă de organul fiscal. Cu privire la acest aspect reclamanta a formulat în scris obiecţiuni, menţionate chiar pe dovada de comunicare a actelor administrativ-fiscale.

Apreciază că această procedură este una deficitară, care încalcă prevederile art. 47 Cod de procedură fiscală, care nu cuprinde nicio excepţie de la comunicarea integrală a actului administrativ fiscal, respectiv cele de la art. 131 din acelaşi act normativ. Mai mult, procedându-se în această manieră se încalcă dreptul contribuabilului de a contesta în mod efectiv actele de inspecţie fiscală, întrucât nu pot fi cunoscute tocmai probele care stau la baza argumentelor reţinute în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală, mai ales cele care fac trimitere la răspunsuri primite de la alte autorităţi sau de la alte societăţi şi în plus nu a fost respectat în mod efectiv (doar formal) dreptul la informare prevăzut de art. 130 din Codul de procedură fiscală.

Referitor la obligaţiile fiscale contestate, arată că la punctul 1 al raportului de inspecţie fiscală şi din decizia de impunere se reţine faptul că a înregistrat în evidenţa contabilă în luna ianuarie 2010, factura nr. 18/11.01.2010, reprezentând lucrări de construcţii în valoare totală de 258.825 lei. Această sumă a fost considerată ca fiind cheltuială nedeductibilă, calculându-se astfel impozit pe profit suplimentar, prin includerea acestei sume în baza impozabilă.

Faţă de această constatare invocă prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, arătând că sunt incidente prevederile art. 91 din O.G. 92/2003, coroborate cu prevederile art. 347 din Legea 207/2015.

În raport de data emiterii facturii nr. 18/11.01.2010, este evident că termenul de prescripţie începe să curea sub incidenţa vechiului Cod de procedură fiscala (O. G. 92/2003). în concret termenul de prescripţie de 5 ani de zile începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2011 şi se împlineşte în 1 ianuarie 2016, deci era împlinit anterior începerii inspecţiei fiscale şi anterior emiterii deciziei de impunere contestate.

Precizează că la punctul 2 al Raportului de inspecţie fiscală si din decizia de impunere se reţine faptul că la data de 31.12.2015 societatea înregistrează în contul 6588 "alte cheltuieli de exploatare" suma de 437.028 lei, reprezentând pierderi înregistrate la scoaterea din evidentă a creanţelor neîncasate, diverse sume de bani plătite în avans către furnizorii menţionaţi în fisa contului 6588 şi nedecontate sau nerestituite pana în prezent, sumele fiind mai vechi de 3 ani. Se menţionează că ataşat Raportului de inspecţie fiscală este ataşata fişa contului 6588.

În primul rând, se poate observa că în fişa a contului 6588 a fost înregistrată suma de 436.847.14 lei şi nu suma de 437.028 lei, aceasta din urma fiind preluata eronat de către organul de inspecţie fiscală.

Mai apoi se reţine că înregistrarea acestei sume în evidenta contabila s-a făcut în baza unor note contabile întocmite de contabila societăţii prin următoarele formule contabile 6588=409, reprezentând avansuri acordate şi nedecontate sau 6588=411, reprezentând clienţi neîncasaţi. Menţionează că suma reprezentând avansuri acordate este de 420.693, 15 lei, iar suma reprezentând clienţi neîncasaţi este de 16.154, 03 lei.

S-a reţinut în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală că aceste cheltuieli nu au la bază documente justificative pentru a putea fi acceptate ca şi o cheltuiala deductibilă şi nu se încadrează în categoria cheltuielilor deductibile conform art. 21 lit. n din L. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Se mai precizează în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală că din suma totală de 437.028 lei, pentru suma de 106.807 lei s-au înregistrat venituri, astfel ca a rămas ca nedeductibilă fiscal suma de 330.221 lei (437.028-106.807).

Învederează că este de observat că în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală s-a reţinut că pentru suma de 106.807 lei s-au înregistrat venituri, sumă cea fost scăzută la calculul cheltuielilor apreciate nedeductibile. Însă nicăieri în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală nu se menţionează însă cum s-a ajuns la această sumă de 106.807 lei. În condiţiile în care în fapt la finele anului 2015 societatea a înregistrat pe venituri în contul 7588 un total de 685.035,79 lei, format din avansuri primite de la clienţi înregistrate în contul 419 şi prescrise la restituire, precum şi furnizori neachitaţi în termenul de prescripţie de 3 ani, înregistraţi în contul 401, în sumă de 372.820, 26 lei.

Face această remarcă mai ales în condiţiile în care o parte a sumelor trecute pe cheltuială în contul 6588 se regăsesc la venituri în contul 7588, aceste sume fiind aferente aceloraşi parteneri de afaceri care au avut în acelaşi timp, atât calitatea de furnizori, cât şi de clienţi. Exemplifică în acest sens societăţile: C, care apare înregistrat la cheltuieli cu suma de 84.033,61 lei, iar la venituri cu suma de 87.377,41 lei; D, care apare la cheltuieli cu suma de 22.773,10 lei, iar la venituri cu suma 177383,19, adică o sumă de 8 ori mai mare la venituri faţă de cheltuieli, etc.

Contrar celor menţionate în raportul de inspecţie fiscala, aceste sume se încadrează în categoria cheltuielilor deductibile conform art. 21 lit. n din L. 571/2003 privind Codul Fiscal:

"n) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate în următoarele cazuri:

- procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii Judecătoreşti;

- debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitori;

- debitorul este dizolvat, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor;

- debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul."

Primele trei din cele patru ipoteze enumerate de legiuitor la art. 21, lit. n din Legea 571/2003 se pot verifica pe baza informaţiilor publice la care şi organul de inspecţie fiscală are acces în mod nemijlocit, astfel că pentru dovedirea intervenirii unui astfel de caz trebuie verificate exclusiv informaţiile publice, nefiind obligatorie existenţa unui document justificativ în acest sens.

În ceea ce priveşte cea de-a patra ipoteză, pe lângă informaţiile publice privind situaţia financiara, s-a avut în vedere faptul că unele societăţi, afectate fiind de criza financiară, înregistrau dificultăţi financiare majore care le afecta întreg patrimoniul, astfel încât demararea unor acţiuni civile în pretenţii ar fi condus la cheltuieli judiciare suplimentare, imposibil de recuperat datorită insuficienţei fondurilor debitorilor.

La punctul 3 al Raportului de inspecţie fiscală şi din decizia de impunere s-a reţinut că din verificările efectuate de echipa de inspecţie fiscală a rezultat că în contabilitatea societăţi au fost înregistrate cheltuieli privind contravaloarea unor cantităţi de cereale (grâu, porumb, triticale, orz şi faină grifica), care ar fi fost folosite pentru furajarea unor specii de peşti sălbătici din acumularea hidroenergetica de pe râul ...

Totodată s-a reţinut că societatea deţine în baza contractului nr. 1/01.08.2004 încheiat cu consiliul local E dreptul de exploatare a luciului de apă pe o perioada de 49 ani, subscrisa achitând o redevenţa anuală de 30.000 EURO pentru suprafaţa de 360 ha menţionată în contract.

Aferent acestei activităţi, echipa de inspecţie fiscală nu a acceptat ca şi cheltuieli deductibile sumele de: 291.353 lei, reprezentând cheltuieli cu cerealele aferente anului 2010, 701.712 lei, reprezentând cheltuieli cu cerealele aferente anului 2011, 133.427 lei, reprezentând cheltuieli cu cerealele aferente anului 2014. S-a mai reţinut aceste cheltuieli cu furajarea constau în achiziţie grâu şi porumb de la SC B SRL şi achiziţie grâu de la SC F SRL.

Referitor la cheltuielile înregistrate cu furajarea în anul 2010 , reclamanta solicită să se aibă în vedere faptul că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale era prescris la data efectuării inspecţiei fiscale.

Faţă de aceste constatări sunt incidente prevederile art.91 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art.347 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, în raport de data emiterii celor doua facturi 31.05,2010 este evident că termenul de prescripţie începe să curgă sub incidenţa vechiului Cod de procedură fiscală (O.G.92/2003), în concret termenul de prescripţie de 5 ani de zile începe sa curgă de la data de 1 ianuarie 2011 şi se împlineşte în 1 ianuarie 2016, deci anterior începerii inspecţiei fiscale şi anterior emiterii deciziei de impunere contestate.

De observat că în ceea ce priveşte constatările privind TVA, organul fiscal a avut în vedere faptul că pentru aceste achiziţii dreptul de a stabili creanţe fiscale era prescris, motiv pentru care ele nici nu sunt cuprinse la capitolul privind TVA.

Referitor la fondul constatărilor referitoare la cheltuielile cu furajarea, reclamanta susţine că sunt neîntemeiate constatările în integralitatea lor.

Astfel, organul de inspecţie fiscală a considerat aceste cheltuieli nedeductibile fiscal, reţinând în acest sens incidenţa art. 21 alin.4, lit. f. din Legea 571/2003 din Codul Fiscal: "(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:

f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor".

Contrar celor exprimate de organul de inspecţie fiscală, aceste cheltuieli au fost înregistrate în contabilitate în baza documentelor justificative prevăzute lege, sens în care astfel cum rezultă din raportul de inspecţie fiscală înregistrarea în contabilitate s-a făcut în baza facturilor fiscale emise de furnizori şi achitate de subscrisa, toate achiziţiile fiind confirmate de furnizorii acestora, cantităţile de cereale fiind evidenţiate mai apoi în fişa de magazie, reţinându-se totodată că au fost prezentate avizele de însoţire a mărfii întocmite de furnizori, respectiv bonurile de consuni.

Motivele pentru care aceste cheltuieli au fost considerate nedeductibile, nu se încadrează din punct de vedere juridic sub incidenţa art. 21. alin.4, lit. f. din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal. Sub incidenţa acestui text de lege intră lipsa documentelor justificative care să stea la baza unor cheltuieli ceea ce nu este cazul.

Faptul că veniturile obţinute din abonamentele de pescuit sunt mai mici decât veniturile cu furajarea este lipsit de importanţă din perspectiva art. 21, alin.4, lit. f din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal. De altfel, deductibilitatea unei cheltuieli nu este dată de profitabilitatea ei imediată. Este normal ca în primii ani a unei afaceri să se efectueze mai multe investiţii, rezultatele fiind obţinute în timp şi nu imediat. Se putea observa că aceste cheltuieli cu furajarea au devenit necesare odată cu implementarea de către societate a proiectului „G".

În plus, deşi s-a reţinut că ar fi mai mari cheltuielile cu furajarea, decât cele cu abonamentele din pescuit, se poate observa că societatea este pe profit în fiecare an şi nu pe pierdere.

Tot din perspectiva aceluiaşi text de lege, faptul că din exploatarea luciului de apă au fost înregistrate venituri numai din acordarea abonamentelor de pescuit, nefiind înregistrate venituri din vânzarea peştelui care populează lacul ... nu prezintă importanţă, cu atât mai mult cu cât în preţul abonamentului intră dreptul de a reţine pentru folos propriu o cantitate de 5 kg de peşte pentru folos propriu, iar restul se eliberează în lac (o astfel de procedură fiind uzuală în materia abonamentelor de pescuit, nefiind o chestiune inedită întâlnită doar la subscrisa.)

Bonurile de consum poartă toate menţiunile prevăzute de lege, este individualizat gestionarul H, astfel cum de altfel se reţine şi în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală, nefiind necesară şi individualizarea altor persoane câtă vreme acesta a efectuat şi activitatea de furajare; De altfel, în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală se reţine acest aspect, însă echipa de inspecţie fiscală reţine ca un argument în nedeductibilitatea acestei sume faptul că la întrebarea "care au fost persoanele (cu date de identificare) şi care este calitatea acestora infirma, care au efectuat operaţiunile de furajare a peştilor şi prin ce modalitate?", reprezentantul societăţii a răspuns următoarele: "furajarea propriu-zisa a fost efectuata de fratele meu, H cu ajutorul unor ambarcaţiuni, transportând cerealele de pe malul lacului în larg, fiind ajutat şi de alte persoane din cadrul societăţii şi de rudenii şi prieteni din localitate, concluzionând că "din cele de mai sus rezultă că reprezentantul societăţii nu a menţionat nicio persoană care ar fi participat la activitatea de furajare cu excepţia fratelui sau".

Referitor la menţiunile privind lipsa din evidenţa subscrisei a foilor de parcurs privind transportul cerealelor de la furnizori la subscrisa, precum şi la calculele privitoare la consumul de combustibil aferente transportului, menţionează că nu a înregistrat şi nici nu trebuia să înregistreze vreo cheltuială cu transportul. înscrisuri precum foile de transport, calculele de combustibil trebuiau prezentate doar în ipoteza în care în discuţie ar fi fost cheltuielile cu prestări de servicii constând în transport şi nu în situaţia în care e vorba despre cheltuieli cu achiziţii.

În plus, s-a prezentat organului fiscal cu ocazia inspecţiei fiscale cele două contracte denumite "Contract/Acord de utilizare" din 30.04.2010, respectiv din 28.02,2011, din care rezultă modul în care a fost utilizat mijlocul de transport ..., identificat ca şi cap tractor ... aparţinând SC B SRL. Aceste explicaţii au fost date organului fiscal şi în scris prin Răspunsul nr.05/ZZ.LL.2016.

Se poate observa că s-a reţinut chiar în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală faptul că pentru toate transporturile au fost întocmite avize de însoţire a mărfii, faptul că pe toate aceste avize apare trecut nr. auto ..., identificat ca şi cap tractor ... aparţinând SC B SRL, confirmă cele mai sus menţionate. Faptul că pe toate avizele este trecut ca şi delegat I nu constituie niciun motiv de nedeductibilitate, iar menţiunea că pe avize este trecut doar numele acestuia "fără alte date de identificare buletin, nr. serie cum prevede imprimatul" nu înseamnă că nu existau documente justificative, mai mult identitatea acestei persoane a fost stabilită de organul fiscal chiar în cuprinsul raportului de inspecţie.

Se menţionează în raportul de inspecţie fiscală faptul că reprezentantul reclamantei ar fi menţionat faptul că numele conducătorului auto care a realizat transporturile este J, dar că în urma verificărilor s-ar fi constatat că există patru persoane cu acest nume, din care una are permis de conducere categoria C, dar care nu a prestat activităţi pentru societatea, reclamantă. Contrar celor susţinute în raportul de inspecţie fiscală, această persoană există, se numeşte J, CNP ..., cu domiciliul în ..., care are permis de conducere categoria C din anul 1997.

Se mai menţionează în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală faptul că ''în vederea identificării realităţii operaţiunilor s-au solicitat explicaţii reprezentanţilor societăţii precum şi Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Acvatica Pescuit şi Acvacultura (ICDEAPA) ...".

Faţă de acest demers efectuat de echipa de inspecţie fiscală, menţionăm în primul rând că realitatea operaţiunii nu intră în atribuţiile Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Acvatica Pescuit şi Acvacultura (ICDEAPA) .... Acest aspect rezultă şi din Referatul transmis de acest institut în care se menţionează că "instituţia noastră nu a făcut cercetări privind efectele folosirii furajelor mucegăite asupra alimentaţiei peştilor, în acest sens vii puteţi adresa Institutului de Biologie şi Nutriţie animală Balotesti, institut care are ca obiective activităţi de cercetare în nutriţia animalelor". În cuprinsul raportului de inspecţie fiscală nu se face nicio trimitere la răspunsul primit de la acest din urmă institut, cum nu se cunoaşte dacă s-a revenit sau nu s-a revenit cu o adresă în acest sens la Institutului de Biologic şi Nutriţie animală Balotesti.

Se poate observa că organul fiscal a emis o adresă Ia acelaşi Institut din ..., cu o întrebare cu răspuns sugerat, indicându-se că cerealele erau contaminate cu aflatoxină. Această din urma afirmaţie a organului fiscal nu are la bază absolut nicio probă! Contaminarea cu aflatoxină nu se presupune se dovedeşte în baza unor analize tehnice de specialitate. în referatul emis de institutul din ..., în fraza finală s-a arătat faptul că furajele mucegăite pot provoca îmbolnăviri specifice sau mortalităţi, în funcţie de nivelul de aflatoxine. Aşadar, concluzia contaminării cu aflatoxină este a echipei de inspecţie fiscală fără însă a exista o probă în acest sens. Mai mult, la nivelul lacului ... nu s-au înregistrat mortalităţi sau îmbolnăviri.

Se poate observa că Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Acvatica Pescuit şi Acvacultura (ICDEAPA) ... a confirmat faptul că în practică se în mod frecvent cereale care au un nivel de degradare sunt folosite în furajare.

Faţă de conţinutul art. 21, alin.4, lit. f. din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal reţinut ca temei de drept de organul fiscal este evident că aprecierile organului fiscal nu ţin de deductibilitatea cheltuielii, ci sunt aprecieri legate de oportunitatea unei alimentaţii, de recomandări în materia tipului de furaje pentru peşti, atribuţii care nu ţin de competenţa organelor de inspecţie fiscală. Menţionează că societatea efectuează furajarea în urma consultării unor specialişti în domeniu, nefiind folosite furaje care prezintă riscuri de îmbolnăviri.

Pe de altă parte, se poate observa că organul fiscal a apreciat că întreaga cantitate de cereale era afectată de mucegai, deşi această referire a fost făcută cu privire la cantităţile aflate în stoc, iar în acest context este de menţionat că faptul că dacă anumite loturi de cereale nu mai pot fi folosite în morărit şi în industria alimentară, de exemplu pentru că au pătruns rozătoare, aceasta nu înseamnă că întreaga cantitate trebuie distrusă, întrucât părţile afectate sunt selectate şi îndepărtate, iar cealaltă parte se valorică pentru furajarea animalelor.

Echipa de control nu a menţionat şi nici nu avea cum să probeze material că aceste furaje administrate în perioada 2010-2014 erau mucegăite, aspect care de altfel nu are nicio relevanţă fiscală, atâta timp cât acestea au fost descărcate cantitativ şi valoric din gestiunile furnizorului şi introduse cantitativ şi valoric în gestiunea subscrisei, fiind administrate ca alimentaţie pentru peşte.

În ceea ce priveşte provenienţa stocului de cereale folosit pentru furajare, acesta provine din achiziţii de cereale din anul 2007, stocul fiind evidenţiat şi în actualul program de contabilitate al societăţii din anul 2009, odată cu schimbarea programului de evidenta contabilă, însă în evidenţele societăţii există documente justificative pentru toate cantităţile de cereale intrate în gestiune în anul 2007 şi folosite la furajare, organul fiscal având la dispoziţie toate aceste documente de provenienţă, deci contrar celor exprimate diferenţa a putut şi poate fi identificată ca provenienţă.

În concluzie, echipa de control deşi afirmaţii nefondate privind modul de furajarea al peştilor pe perioada a 5 ani de zile, nu se întreabă cum puteau să supravieţuiască peştii în aceşti 5 ani fără furajare, întrebare pe care ar fi avut posibilitatea să o adreseze chiar institutelor de specialitate la care de altfel s-au adresat, iară a primi însă răspunsuri ferme, nici măcar la întrebările cu răspuns sugerat de altă natură, decât cantitatea de furaje necesară pentru peştii de pe 360 ha/luciu apă concesionat pe o perioadă de 5 ani de zile.

Referitor la TVA, reclamanta arată că la pct.2 din RIF, constatările cu privire la TVA, s-a concluzionat că nu se acceptă la deducere suina de 54.036 lei, aferentă achiziţiilor de cereale de la SC B SRL, efectuate în 21 şi 24 februarie 2011 în valoare totală de 54.036 lei.

Argumentele reţinute de organul fiscal sunt cele menţionate şi la capitolul privind nedeductibilitatea cheltuielilor cu furajarea, mai sus detaliate, temeiul de drept material reţinut fiind art.145, alin.2, lit.a din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, care prevede că: ''Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) operaţiuni taxabile; ",

În opinia reclamantei, societatea are dreptul de deducere al TVA din facturile emise de furnizorul nostru SC B SRL, potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 145 Cod Fiscal, întrucât aceste achiziţii au fost destinate exclusiv în folosul desfăşurării unor operaţiuni taxabile, argumentele fiind expus pe larg la punctul anterior.

Pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA, persoana impozabilă trebuie să justifice exercitarea acestui drept în baza facturii, care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din C. fiscal, iar în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fiscal, dreptul de deducere a TVA este condiţionat de justificarea achiziţiilor cu documente şi utilizarea bunurilor achiziţionate în folosul operaţiunilor taxabile, ceea ce în speţă s-a dovedit. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că dreptul de deducere a TVA trebuie respectat chiar dacă documentele justificative nu îndeplinesc tonte condiţiile de formă. Deductibilitatea TVA nu poate fi condiţionată de existenţa altor documente justificative, cu excepţia facturii fiscale.

Concluzionând asupra constatărilor fiscale înscrise în raportul de inspecţie fiscală, se observă cu uşurinţă că acestea sunt susţinute ca temeiuri legale numai prin inserarea unor articole, precum art. 7, alin.3,113, alin.1 şi 2 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; articole cu aplicabilitate generală, care însă nu susţinute de probe şi constatări concrete pentru fiecare situaţie în parte.

Cu privire la Decizia nr. 1/ZZ.LL.2017, arată că după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.281 alin.5 C.proc.. fiscală, organul fiscal a emis decizia de soluţionare a contestaţiei.

Apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât reprezintă o reproducere a argumentelor din decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea acţiunii.

În drept, invocă art. 281, alin.5 din Noul Cod de procedură fiscală, art.1, 8, din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi celelalte dispoziţii legale invocate în cuprinsul acţiunii.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA, prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SATU MARE solicită respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivare se arată că s-a realizat comunicarea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală 3/ZZ.LL.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală înregistrat la A.I.F. Satu Mare sub nr. 4/ZZ.LL.2016, conform prevederilor art. 47 alin.(2) şi alin.(10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, la domiciliul fiscal şi primirea actului fiscal de către acesta sub semnătură, data ridicării fiind 07.07.2016.

Inspecţia fiscală a început, conform datei menţionate în registrul unic de control, în data de ZZ.LL.2016, în conformitate cu art.123 alin.(2) din L 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, iar data programată pentru discuţia finală a fost data de ZZ.LL.2016, aceasta fiind şi data încheierii inspecţiei fiscale.

Referitor la contestarea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 3/ZZ.LL.2016, pârâta arată că echipa de inspecţie fiscală consideră ca legale şi corecte sumele stabilite prin Decizie iar argumentele aduse de către contestatară nu constituie motive de anulare sau revenire asupra constatărilor sale.

Societatea expune o chestiune ce ţine de nelegalitatea procedurii de comunicare. Cu privire la acest aspect, pârâta precizează că într-adevăr la cap. VIII-Anexe, nu sunt menţionate anexele Raportului de inspecţie fiscală, deoarece programul informatic nu a permis menţionarea tuturor anexelor în cadrul acelui capitol, astfel încât acestea au fost enumerate în cadrul unui OPIS, de la 1 la 27. Simplu fapt că acestea nu au fost individualizate în cadrul cap. VIII, nu înseamnă că nu se regăsesc ca şi anexe la RIF. Se susţine ca : „ataşat raportului au fost ataşate doar câteva înscrisuri". Anexele de la 1 la 27 pot reprezenta „doar câteva înscrisuri". În consecinţă, societatea recunoaşte, de fapt, că a primit anexele.

Referitor la faptul că nu sunt complete, menţionează că la obiecţiunile formulate de reprezentantul societăţii acesta nu a comunicat nici verbal şi nici în scris cum că nu a primit vreo anexă sau ca a primit o adresă incompletă.

Art. 47 din Codul de procedură fiscală se referă, aşa cum de altfel reiese chiar din titlul acestui articol, la „Comunicarea actului administrativ fiscal”. Menţionează că actul administrativ fiscal, în această situaţie, este decizia de impunere şi nu anexele la raportul de inspecţie fiscală. Niciunul din articolele menţionate în cadrul contestaţiei nu face vreo referire la anexele raportului de inspecţie fiscală. Mai mult, aşa cum am arătat mai sus, administratorul societăţii, odată cu decizia de impunere a primit şi raportul de inspecţie fiscală cu anexele aferente, unele dintre ele fiind chiar situaţii din evidenţa contabilă a societăţii. Societatea în mod normal, trebuie să-şi susţină argumentele pe baza tuturor aspectelor reale şi a bazei legale avute în vedere în momentul înregistrării operaţiunilor efectuate.

Inspecţia fiscală s-a efectuat pe baza actelor şi documentelor contabile, existente la societate, constatările fiind aduse la cunoştinţa reprezentanţilor societăţii pe parcursul controlului, nefiind întocmite alte „anexe" decât cele referitoare la operaţiunile menţionate în raportul de inspecţie fiscală.

Referitor la fondul contestaţiei fiscale, cu privire la data de la care începe să curgă termenul de prescripţie în cazul diferenţelor de impozit pe profit, pârâta arată că aceasta este în strânsă legătură cu momentul în care s-a născut creanţa fiscală, respectiv cu momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.

Având în vedere dispoziţiile art.35 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din care rezultă că termenul de depunere a declaraţiei anuale privind impozitul pe profit realizat la organul fiscal pentru anul 2010 este 25 aprilie 2011 şi prevederile Anexei nr.2 - Instrucţiuni de completare a formularului 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit", referitor la declaraţia privind impozitul pe profit aferent anului 2010, coroborate cu prevederile art.23 şi art.91 din Codul de procedura fiscală, republicat, rezultă că data la care se stabileşte baza de impunere pentru impozitul pe profit anual datorat pentru anul 2010 este 25.04.2011, iar termenul de prescripţie curge de la data de 01.01.2012.

Inspecţia fiscală a început la data de ZZ.LL.2016, dată la care organele de inspecţie fiscală s-au înregistrat în registrul unic de control la poziţia nr. ...

Astfel fiind solicita instanţei a constata faptul că nu este prescris dreptul organelor de inspecţie fiscală de a stabili impozit pe profit pentru anul 2010, iar pe cale de consecinţă, solicită respingerea excepţiei prescripţiei invocate de către reclamanta.

În ceea ce priveşte punctul 2 al Raportului de inspecţie fiscală şi din decizia de impunere, învederează că anexează fişa contului 6588 "alte cheltuieli de exploatare" din care rezultă soldul şi rulajul total, astfel că susţinerea reprezentaţilor societăţii nu corespunde cu realitatea.

Faţă de cele susţinute de reclamantă, arată că potrivit HG 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, referitor la art. 21 lit. n) din L 571/2003:

"Norme metodologice:

Art. 32^1. Dificultăţile financiare majore care afectează întregul, patrimoniu al debitorului sunt cele care rezultă din situaţii excepţionale determinate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, incendii, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe şi în caz de război."

Societatea nu prezintă ca documente justificative pentru înregistrarea în evidenţa contabilă a cheltuielilor în valoare totală de 330.221 lei niciun fel de document, act, care să dovedească faptul că societăţile în cauză se încadrează în una din situaţiile enumerate în art. 21 lit.n) din L 571/2003, pe care societatea îl invocă. Mai mult societatea nu a prezentat echipei de inspecţie fiscală nici măcar facturile sau ordinele de plată/chitanţe, pe baza cărora aceste sume au fost iniţial înregistrate în evidenţa contabilă. Singurul document prezentat echipei de inspecţie fiscală referitor la acest aspect a fost fişa contului 6588, de unde nu reiese nici măcar denumirea exactă a societăţilor în cauză sau codul fiscal.

Prin urmare organele de inspecţie fiscală au procedat conform legii, iar motivaţia reprezentanţilor societăţii nu se încadrează în prevederile Codului Fiscal şi a Normelor de aplicare.

Cu privire la constatările de la punctul 3 al Raportului de inspecţie fiscală şi din decizia de impunere, aşa cum a arătat în mod detaliat anterior, termenul de prescripţie nu a fost împlinit.

În ce priveşte faptul că: „Motivele pentru care aceste cheltuieli au fost considerate nedeductibile, nu se încadrează din punct de vedere juridic sub incidenţa art. 21, alin.4, lit. f. din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal", societatea face aceste afirmaţii fără să aducă niciun argument punând doar întrebări retorice, fără să aducă nici un fel de probe nor necunoscute organelor de inspecţie fiscală la data efectuării controlului şi fără să aducă nici un fel de explicaţii din care să rezulte realitatea şi legalitatea operaţiunilor în cauză.

De asemenea nu aduce nici un fel de probe din care să rezulte susţinerea că nu întreaga cantitate de furaje ar fi fost degradată şi improprie consumului chiar pentru animale.

Nu au fost aduse niciun fel de documente legale, buletine de analiză, susţinerea că echipa de inspecţie fiscală ar fi trebuit să aducă probe pentru 2010-2014 nu are susţinere legală.

Reprezentantul societăţii, a arătat în Nota solicitată de organele de inspecţie fiscală sub semnătura olografă, că motivul pentru care cerealele au fost deversate în lacul ... a fost că acestea erau infestate de dăunători şi mucegăite.

Faţă de susţinerile reprezentantului societăţii menţionăm că în vederea clarificării modalităţii de furajare a peştelui ICDEAPA ... cu adresele nr. 6/ZZ.LL.2016 şi 7/ZZ.LL.2016 a precizat că furajarea speciilor de peşti se face pe baza reţetelor de furajare ce cuprind materiile prime necesare, reţete ce pot fi puse la dispoziţia persoanelor interesate contra cost. De asemenea, literatura de specialitate nu recomandă folosirea furajelor degradate, infestate sau cu mucegai la furajarea peştilor. Din verificarea efectuată precum şi din explicaţiile date de reprezentantul societăţii nu a putut fi identificată provenienţa stocului de cereale folosit ca şi furaje, acesta ar parveni din anul 2007 stocul fiind evidenţiat în actualul program de contabilitate al societăţii din anul 2009, odată cu schimbarea programului de evidenţă contabilă.

În ceea ce priveşte concluzia reclamantei cum că „echipa de control … nu se întreabă cum puteau să supravieţuiască peştii în aceşti 5 ani fără furajare", menţionează că, conform evidenţei contabile, au fost trecute pe cheltuieli, cereale, doar în anii 2010, 2011, 2014, în anii 2012, 2013 şi 2015 nefiind înregistrate asemenea cheltuieli şi de asemenea discrepanţa între cerealele consumate în cei 3 ani este evidentă. Concluzia este că, dacă într-adevăr ar fi avut loc o furajare corectă a peştilor, aceasta ar fi avut loc în fiecare an, iar diferenţa de cheltuială de la un an la altul nu era atât de mare.

Astfel că, echipa de inspecţie, luând în considerare elementele de mai sus precum şi cele specificate în cadrul Raportului de inspecţie fiscală, a ţinut cont de articolele din baza legală menţionată şi nu a acceptat la deducere cheltuieli totale în valoare de 1.673.349 lei, reducând pierderea societăţii cu suma de 73.993 lei şi calculând impozit pe profit suplimentar în suma de 260.947 lei.

În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, învederează că argumentele pentru care această sumă nu a fost acceptată la deducere de către echipa de inspecţie fiscală sunt cele menţionate şi la capitolul privind nedeductibilitatea cheltuielilor cu furajarea şi detaliate în Raportul de, inspecţie fiscală.

Arată faptul că, camionul şi remorca cu nr. ... nu aparţineau A SRL , nu a fost înregistrata cheltuiala cu combustibilul, nu a fost angajata o persoana având calitatea de şofer, iar eventualele prestări de servicii efectuate de către B SRL nu au fost urmate de vreo facturare, nu a fost indicat locul depozitarii furajelor, faţă de multiplele neconcordanţe, în aceste tranzacţii, nefiind dovedita realitatea tranzacţiilor comerciale, au condus la neacceptarea la deducere a TVA în valoare totala de 54.036 lei.

Concluzionând, pârâta solicită cu respect instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauza să se dispună respingerea acţiunii ca fiind netemeinică, iar pe cale de consecinţă menţinerea în tot, ca fiind temeinice şi legale actele administrative atacate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 1 din ZZ.LL.2017, pârâta a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale în sumă totală de 314.983 lei, reprezentând impozit pe profit (260.947 lei) şi taxa pe valoarea adăugată (54.036 lei), stabilită prin decizia de impunere 3/ZZ.LL.2016.

Decizia de impunere parţial contestată a fost emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 4 din ZZ.LL.2016, în cuprinsul căruia s-a reţinut a nu fi deductibile: cheltuielile în sumă de 217.500 lei reprezentând „lucrări construcţii”, conform facturii nr.18/11.01.2010 emisă de SC K SRL, întrucât nu au putut fi justificate prin prezentarea documentelor prevăzute de art.21 alin.4 lit.m din Legea nr.571/2003; cheltuielile de exploatare în sumă de 330.221 lei, ce nu au la bază documente justificative pentru a putea fi acceptate ca şi cheltuieli deductibile conform art.21 lit.n din Legea nr.571/2003, cheltuielile în sumă de 1.125.628 lei privind contravaloarea unor cantităţi de cereale, care ar fi fost folosite pentru furajarea unor specii de peşti din acumularea hidroenergetică de pe râul ..., apreciate de inspecţia fiscală a nu fi aferente veniturilor. Totodată, TVA aferentă achiziţiilor de cereale de la SC B SRL în sumă de 54.036 lei nu a fost acceptată la deducere.

Aspectele invocate de reclamantă privind necomunicarea anexelor la raportul de inspecţie fiscală nu constituie argumente valabile în susţinerea nelegalităţii actelor administrative fiscale, ci doar din perspectiva opozabilităţii acestora. Actul administrativ fiscal ce trebuia comunicat reclamantei conform art. 47 din OG nr.92/2003 este decizia de impunere, iar cu privire la modalitatea de comunicare a acesteia nu au fost ridicate obiecţiuni. Pe de altă parte, anexele la raportul de inspecţie fiscală sunt depuse la dosarul cauzei, astfel că reclamanta cunoaşte toate probele care stau la baza argumentelor organului de inspecţie fiscală.

În ceea ce priveşte impozitul pe profit stabilit în urma reţinerii ca nedeductibile a cheltuielilor aferente facturii nr.18/11.01.2010 emisă de SC K SRL (pct.1 din raport), precum şi a cheltuielilor cu cereale înregistrate în anul 2010 (pct.3 raport), instanţa reţine întemeiată susţinerea reclamantei în sensul prescripţiei dreptului organului fiscal de a stabili obligaţiile fiscale.

În speţă, controlul fiscal a vizat perioada 01.01.2010-31.12.2015, astfel că sunt incidente dispoziţiile de procedură prevăzute OG nr.92/2003 şi cele de drept material cuprinse în Legea nr.571/2003.

În conformitate cu art.91 alin.1 şi 2 din OG nr.92/2003, dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani şi începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 23, dreptul de creanţa fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.

Din coroborarea prevederilor art. 23 şi ale art. 91 din OG nr.92/2003 rezultă aşadar că termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată se prescrie în termen de 5 ani şi începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a constituit baza de impunere care a generat creanţa fiscală.

Art.19 alin.1 din Legea nr.571/2003 prevede că profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile. Rezultă astfel că, în cazul impozitului pe profit, baza de impunere o constituie profitul impozabil din anul calendaristic în care se realizează veniturile şi se efectuează cheltuielile. Pentru impozitul pe profit aferent anului 2010, veniturile şi cheltuielile supuse impozitului pe profit sunt cele aferente anului 2010, ceea ce înseamnă că pentru impozitul pe profit aferent anului 2010 termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2011.

Având în vedere dispoziţiile legale sus invocate, instanţa nu poate primi interpretarea inspectorilor fiscali şi a organului de soluţionare a contestaţiei potrivit căreia termenul de prescripţie ar începe să curgă din momentul depunerii declaraţiei fiscale, respectiv, în speţă 25.04.2011.

Termenul de prescripţie de 5 ani este legat de momentul naşterii bazei impozabile, aşa cum prevede expres art. 23 din OG nr. 92/2003 şi nicidecum de momentul depunerii declaraţiei fiscale, după cum susţine pârâta.

Prin urmare, instanţa reţine că termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili impozitul pe profit datorat de reclamantă pentru anul 2010 era împlinit la data emiterii deciziei de impunere contestate, astfel că în mod nelegal a fost stabilit un impozit suplimentar de plată pentru acest an fiscal.

Constatările de la punctul 2 a raportului de inspecţie fiscală se referă la faptul că la data de 31.12.2015, societatea reclamantă a înregistrat în contul 6588 „alte cheltuieli de exploatare” suma de 437.028 lei, din care organul fiscal a considerat ca fiind nedeductibilă fiscal suma de 330.221 lei, întrucât nu ar avea la bază documente justificative şi nu se încadrează în categoria cheltuielilor deductibile prevăzute de art.21 lit.n din Legea nr.571/2003.

 Conform art.21 alin.2 lit.n din Legea nr.571/2003, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri şi pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate, în următoarele cazuri: procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătoreşti; debitorul decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitori; debitorul este dizolvat, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor; debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.

Reclamanta, care susţine că sumele neacceptate la deducere se încadrează în categoria celor prevăzute de art.21 alin.2 lit.n, nu a probat că, în privinţa creanţelor neîncasate, ar fi incident unul dintre cazurile menţionate de textul de lege.

A susţinut că cele patru ipoteze vizate de textul de lege pot fi verificate pe baza informaţiilor publice, la care organul fiscal are acces, însă, aşa cum s-a menţionat în decizia de soluţionare a contestaţiei, singurul document prezentat de societate a fost fişa contului 6588, de unde nu reiese nici măcar denumirea exactă a societăţilor în cauză sau codul fiscal. Nefiind prezentate de către reclamantă documente justificative din care să rezulte incidenţa dispoziţiilor art.21 alin.2 lit.n din Legea nr.571/2003, iar verificarea ipotezelor neputând fi verificată în lipsa unor informaţii complete privind debitorii cu creanţe neîncasate, instanţa apreciază că în mod corect pârâta a reţinut temeinicia constatărilor organului de inspecţie fiscală cu privire la aceste cheltuieli.

Aspectele învederate de reclamantă în acţiunea introductivă referitoare la suma de 106.807 lei, scăzută la calculul cheltuielilor nedeductibile au fost clarificate de pârâtă, în decizia de soluţionare a contestaţiei arătându-se că, din suma de 437.028 lei înregistrată în contul 6588 „alte cheltuieli de exploatare”, suma de 106.807 lei se regăseşte şi la venituri, fiind vorba de cele două societăţi comerciale exemplificate şi de reclamantă ca fiind înregistrate atât ca client, cât şi ca furnizor (C şi D).

Referitor la constatările de la punctul 3 din raport vizând cheltuielile cu cereale aferente anilor 2010, 2011 şi 2014, se reţine că acestea au fost considerate nedeductibile de organele de inspecţie fiscală întrucât nu s-ar încadra în prevederile art.21 alin.4 lit.f din Legea nr.571/2003, potrivit căruia nu sunt deductibile, cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.

Din actele dosarului rezultă că societatea reclamantă este titulara dreptului de exploatare a luciului de apă a Lacului ..., în baza contractului de concesiune încheiat cu Consiliul Local E la data de 01.08.2004. Achiziţia cerealelor folosite ca şi furaj pentru peşti a fost justificată de reclamantă cu facturile emise de SC B SRL şi SC F SRL.

Chiar dacă societatea reclamantă a prezentat facturi care aparent îndeplinesc condiţiile legale de documente justificative, în opinia instanţei, este corectă aprecierea organului fiscal în sensul că aceste cheltuieli cu furajele nu sunt aferente veniturilor, neputând fi considerate deductibile fiscal.

Verificările realizate de inspecţia fiscală au evidenţiat faptul că: reclamanta a prezentat bonuri de consum în care sunt trecute cantitatea şi denumirea cerealelor iar la rubrica primitorul produsului nu se menţionează niciun nume şi semnătură; au fost întocmite avize de însoţire a mărfii, pe toate fiind menţionat autovehiculul cu nr. ... identificat ca fiind cap tractor ... aparţinând SC B SRL; nu a prezentat foi de parcurs pe ruta Satu Mare – E; combustibilul folosit pentru transport nu s-a evidenţiat în contabilitate; nu s-a identificat conducătorul auto ce a realizat transportul cerealelor; există neconcordanţe între cantităţile trecute pe avizele de însoţire a mărfii, pe bonurile de consum şi în registrele de furajare; nu s-a precizat locul de depozitare şi nu s-a prezentat modalitatea şi reţeta de furajare; pentru anul 2014 nu s-au prezentat niciun fel de documente.

Pentru a dovedi realitatea achiziţiilor, reclamanta a propus proba cu martor, fiind audiat conducătorul auto J, a cărui declaraţie se află la fila nr.177, vol.III. Acesta a confirmat că a realizat transporturi de cereale cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare ... în perioada 2008-2011, de la un depozit de pe str. ... la lacul din ... A arătat că nu a întocmit foi de parcurs, autovehiculul fiind alimentat în Satu Mare de I sau H, acesta din urmă aşteptându-l la descărcare, precum şi angajaţii de la baraj. A mai învederat că cerealele nu erau în stare bună calitativă şi că o parte erau descărcate direct în bărci, fiind folosite pentru hrănirea efectivului de peşti.

În opinia instanţei, declaraţia martorului propus de reclamantă nu este în măsură să răstoarne raţionamentul organului fiscal, care a concluzionat că aceste cheltuieli cu furajarea nu au la bază documente justificative care să facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune

Referitor la cheltuielile cu cereale înregistrate în anul 2010, în baza considerentelor anterior enunţate, instanţa a reţinut împlinit termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţiile fiscale, astfel că analiza îndeplinirii condiţiilor de deductibilitate va viza doar cheltuielile aferente anului 2011 şi 2014.

Aşa cum a reţinut organul fiscal şi rezultă din actele dosarului, există neconcordanţe semnificative între cantităţile trecute pe bonurile de consum şi cele din registru furajare. Spre exemplu, în luna martie 2011, cantităţile de porumb înscrise în bonurile de consum (filele 18-25 vol.IV) sunt mai mari decât cantităţile de furaj administrat înscrise în Registru furaje (fila nr.57 vol.III). Pentru anul 2014 nu s-au prezentat documente justificative, iar martorul J a confirmat efectuarea de transporturi de cereale doar în perioada 2008-2011.

Avizele de însoţire a mărfii nu cuprind preţul cerealelor şi valoarea acestora, nici datele de identificare ale delegatului.

Având în vedere această situaţie de fapt, coroborată cu celelalte verificări ale organului fiscal privitoare la modul de utilizare a furajelor, în opinia instanţei, în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.21 alin.4 lit. f) din Legea nr.571/2003 pentru deductibilitatea cheltuielilor pentru cerealele facturate de SC B SRL şi SC F SRL.

Totodată, ţinând cont de starea de fapt descrisă de organul fiscal, se constată justificată nerecunoaşterea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă facturilor de achiziţie de cereale în anii 2011 şi 2014, neacceptarea la deducere a taxei pe valoarea adăugată neavând la bază un motiv de formă ci de conţinut.

Faţă de cele de mai sus, constatând nelegalitatea şi netemeinicia parţială a actelor administrative fiscale atacate de către reclamantă, în temeiul art.10, art.18 din Legea nr.554/2004, instanţa urmează să admită în parte acţiunea formulată de reclamantă, conform dispozitivului.

În temeiul art. 453 C.pr.civ. şi în măsura admiterii în parte a cererii, va obliga pârâta la plata sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru (50 lei), onorariu avocat (1000 lei).

Domenii speta

Spete similare