Acţiune având ca obiect anulare Decizie de angajare a răspunderii solidare a administratorului societăţii - art. 25 alin. 2 lit. c şi d din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Cerere admisă în contencios administrativ

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, la data de ZZ.LL.2018, sub dosar nr. .../.../..., reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtele ANAF-DIRECTIA GENERALA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA,  ADMINISTRAŢIA  JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SATU MARE şi SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC NEGREȘTI OAȘ a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 1/ZZ.LL.2017 de angajare a răspunderii solidare prevăzuta de art. 25 alin. 2 lit. c) si d) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare emisa de Serviciul Fiscal Orăşenesc Negreşti Oas din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Administraţia Judeţeană a Finantelor Publice Satu Mare, prin care a fost obligată la plata sumei de 33.845 lei reprezentând creanţe fiscale datorate de către SC B SRL, având CUI ... cu sediul in ..., precum si anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor decizii, suspendarea masurilor de executare a Deciziei 1/ZZ.LL.2017, care constituie titlu executoriu pana la soluţionarea irevocabila a prezentei acţiuni.

În motivarea cererii arată că, în fapt, prin Decizia nr. 1/ZZ.LL.2017 s-a dispus angajarea răspunderii sale solidare, potrivit art. 25 alin .2 lit. c) si d) din Legea 207/2015 stabilindu-i-se in sarcina plata sumei de 33.845 lei reprezentând obligaţii fiscale datorate de către SC B SRL persoană juridică română cu sediul în ..., înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. ... având cod unic de înregistrare ..., societate la către deţin calitatea de administrator.

Împotriva acestei Decizii a formulat contestaţie care a fost soluţionata de către DRGFP Cluj prin Decizia 2/ZZ.LL.2017 in sensul respingerii contestaţiei.

Reclamanta precizează ca societatea a activat atât in domeniul productiei cat si in comerţ si a desfăşurat, in principal, activităţi de ... si activităţi de ... Conducerea activităţii s-a realizat, in fapt, de către soţul ei,  care insa a decedat in anul 2008, astfel ca a fost nevoita sa-şi restrângă activitatea doar la .. (in special ..), iar mai apoi a fost nevoita sa înceteze activitatea datorita faptului ca marfa din stoc a devenit nevandabila urmare ....

Deşi a depus toate diligentele, nu a reuşit sa realizeze volumul de vânzări estimate din lipsa cererii pe piaţa ,astfel ca societatea a rămas cu stoc de marfa si nu a reuşit sa-si achite la termen obligaţiile bugetare, ceea ce a generat calculul inerent a majorărilor si penalităţilor de întârziere însumând 33845 lei, din care debit principal 14.022 lei si debite accesorii: 19.823 lei.

Debitul in suma de 14022 lei reprezintă TVA si provine din acumularea obligaţiilor neachitate începând cu anul 2006 si pana in 2009. Din plăţile care s-au efectuat in perioada de mai sus si in perioada ulterioara s-au stins doar obligaţii accesorii aşa încât asupra debitului principal s-au calculat in continuare majorări .

Fata de vechimea creanţei solicitate la plata, reclamanta solicită instanţei să constate ca sunt incidente prevederile art. 110 si urm. din Codul de procedura fiscala motiv pentru care invocă pe cale de excepţie, prescrierea dreptului organului fiscal de a stabili creanţa solicitata la plata, înţelegând prin creanţa atât debitul principal cat si accesoriile (majorări si penalităţi).

Prin Decizia 2/ZZ.LL.2017 parata DRGFP Cluj a respins nefondat excepţia  prescripţiei întemeiata pe dispoziţiile art. 110 din Legea 207/2015, invocata pe calea contestaţiei administrative, motivând ca în speţă nu sunt incidente aceste prevederi egale întrucât acest text de lege se refera la prescrierea dreptului de a stabili creanţe fiscale, ori exact acest fapt l-a contestat.

In concret, creanţa fiscala contestata i-a fost stabilita in sarcina prin emiterea Deciziei nr. 1/ZZ.LL.2017 de angajare a răspunderii solidare. Conform normelor in vigoare termenul general de prescripţie  al datoriilor fiscale este de cinci ani. In cazul in care nu este exercitat in termenul stabilit de lege, dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se stinge prin prescripţie. In speţa, in conformitate cu normele legale in vigoare la data naşterii obligaţiei de plata a societăţii, dreptul organului fiscal de a solicita atragerea răspunderii sale in solidar  cu societatea  si  a-i stabili  in sarcina creanţe fiscale  a  început sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui in care s-a născut creanţa fiscala a societăţii respectiv de la 1 ianuarie 2007 (pentru cea mai veche datorie a societăţii neachitata)  si respectiv de la 1 ianuarie 2010 (pentru ultima obligaţie neachitata de societate).

La data de ZZ.LL.2017, data emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, dreptul organului fiscal de a-mi stabili in sarcina creanţe fiscale reprezentând obligaţiile de plata ale SC B SRL era deja prescris.

Prin emiterea Deciziei de atragere a răspunderii subsemnatului in solitar cu societatea după împlinirea termenului de prescripţie de 5 ani, s-a emis propriu zis un nou titlu de creanţa, pentru un nou debitor, dar pentru aceleaşi oblig aţii fiscale datorii.

Legiuitorul a reglementat in mod distinct prescripţia dreptului de a stabili creanţe fiscale art. 110 din Legea 207/2015) si prescripţia dreptului de a cere executarea silita (art. 215 din Legea 207/2015). In subsidiar, invocă excepţia prescripţiei prevăzuta de art. 215 din Legea 207/2015 (in vechea reglementare in vigoare la data naşterii obligaţiei de plata, art. 131 din OG 92/2003) in conformitate cu care, dreptul organului fiscal de a cere executarea silita se prescrie in termen de 5 ani de la data naşterii obligaţiei de plata si începe, in speţa, sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor ultimei declaraţii fiscale, respectiv de la 1 ianuarie 2010.

După cum se poate observa cu uşurinţa termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a cere executarea silita a subsemnatei considerata codebitor s-a prescris la 01.01.2015.

Parata susţine ca s-ar fi întocmit un Proces verbal de declarare a insolvabilităţii nr. ... /ZZ.LL.2012 care s-ar fi comunicat conform prevederilor art. 47 al. 1 din Legea 207/2015, prin publicare, Anunţ colectiv din ZZ.LL.2016 adică după 4 ani de la data întocmirii si după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silita, implicit a reclamantei .

Este deplin dovedit astfel ca i-a fost încălcat dreptul de a contesta procesul verbal la care se face trimitere, atât raportat la data întocmirii cat la data si modalitatea prin care organul fiscal a inteles sa comunice acest înscris emis unilateral Potrivit Art. 25 al. 2 lit. c) din Legea 207/2015, text invocat pentru emiterea Deciziei contestate , "administratorii care, in perioada exercitării mandatului, cu rea-credinta, nu si-au îndeplinit obligaţia legala de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate ".

In concluzie, reclamanta apreciază că, daca ar fi existat probe pertinente ca ar fi săvârşit fapte ilicite de natura a provoca insolvabilitatea societăţii, organul fiscal trebuia sa acţioneze in intervalul celor 5 ani prevăzuţi de lege, respectiv pana la 01.01.2015. Procesul verbal de insolvabilitate nu a generat o noua obligaţie de plata supusa unui nou termen de prescripţie. Ori organele fiscale. in procedura de executare silita,implicit executarea silita a codebitorului. trebuie sa se raporteze la vechimea creanţelor si nu la debitor.

Pe fondul cauzei, reclamanta solicită admiterea acţiunii conform petitului.

Potrivit art. 25 al. 2 lit. c si d Cod procedura fiscala "Pentru obligaţiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil in condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

c) administratorii care,  in perioada exercitării mandatului, cu rea-credinta, nu si-au îndeplinit obligaţia legala de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declarării stării de solvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinta, au determinat nedeclararea sau neachitarea la scadenta a obligaţiilor fiscale;

Din analiza normei legale incidente arată reclamanta, se desprinde concluzia că pentru atragerea răspunderii solidare a subsemnatei reclamante in calitate de asociat si administrator al SC B SRL trebuie întrunite, printre altele, condiţia relei credinţe, starea de insolvabilitate a societăţii neimpunând de plano emiterea deciziei de angajare a răspunderii pe seama administratorilor si asociaţilor societăţii debitoare, ci doar pe seama acelor persoane pentru care organul fiscal trebuie sa detina dovezi si argumente ca au acţionat cu rea-credinta in sensul dispus de lege si au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea credinţa, sub orice forma  a activelor debitorului aşa cum este precizat in art. 27 din CPF.

Prin contestaţia administrativa a arătat ca Decizia nr. 1/ZZ.LL.2017 de antrenare a răspunderii solidare nu cuprinde argumente reale pentru care s-a apreciat ca as fi acţionat cu rea credinţa in scopul determinat de lege, in cuprinsul deciziei menţionându-se doar ca in calitate de administrator/asociat, nu a îndeplinit obligaţia legala de a solicita instanţei competente deschiderea procedurii insolentei cu toate ca potrivit dispoziţiilor Legii 85/2014 dat fiind ca obligaţiile societăţii nu ating nivelul valorii prag, aceasta cerere era inadmisibila. Prin Decizia 2/ZZ.LL.2017 parata DRGFP Cluj face trimitere la prevederile Legii 5/2006, prevederi abrogate prin intrarea in vigoare a Legii 85/2014, aşadar abrogate la data emiterii Deciziei 1/ZZ.LL.2017.

Conform prevederilor art. 66 din Legea 85/2014, in vigoare la data emiterii Deciziei 1/ZZ.LL.2017  valoarea prag stabilita pentru declanşarea insolventei s-a impus atât pentru cererile creditorilor cat si la cererea debitorului.

Reclamanta mai învederează ca societatea se afla in procedura de dizolvare si lichidare prevăzuta de Legea 1/1990 aspect comunicat Serviciului Fiscal Orăşenesc Negreşti Oas anterior emiterii deciziei. In ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. 2 lit. d) care prevăd ca neachitarea la scadenta a obligaţiilor fiscale poate fi imputabila reclamantului daca se dovedeşte ca acesta a dispus de fonduri suficiente pentru plata datoriilor la bugetul de stat si, totuşi, nu a efectuat plăţile, insa in speţa organul fiscal nu a prezentat acte si fapte din care sa rezulte intenţia sa de a se sustrage cu rea-credinta de la plata obligaţiilor fiscale.

Mai mult decât atât  insăşi parata DRGFP Cluj a reţinut in Decizia 2/ZZ.LL.2017 ca a efectuat plaţi către toţi creditorii societăţii in dauna bugetului consolidat al statului ceea ce înseamnă ca din analiza economico - financiara pe care aceasta a realizat-o rezulta fara tăgada ca încasările din vânzarea de mărfuri, disponibilul societăţii  s-a utilizat in folosul si interesul societăţii respectiv pentru plata creditorilor societăţii si nu a sustras bunuri sau lichidităţi in interes personal cauzând insolvabilitatea societăţii.

Este nefondata susţinerea ca nu ar fi  prezentat documentele financiar - contabile  câtă vreme paratele arata in cuprinsul deciziilor atacate cu prezenta acţiune ca ultimul bilanţ contabil înregistrat este cel  întocmit pentru anul 2015  înregistrat la organele fiscale  in anul 2016

In mod cu totul nefondat s-a reţinut ca as fi sustras activele societăţii fără a se avea in vedere ca stocurile de marfa sunt evidenţiate in contabilitate si exista faptic la sediul societăţii. Precizează ca nici in cursul soluţionării contestaţiei administrative organul fiscal nu a efectuat verificări faptice a stocurilor.

Legiuitorul nu a instituit  o prezumţie legala de vinovăţie si de răspundere in sarcina

administratorului  prevăzând numai posibilitatea atragerii acestei forme de răspundere

evocarea acestor dispoziţii legale nu atrage in mod automat răspunderea administratorului

societăţii debitoare fiind necesara administrarea unor dovezi pertinente si concludente in acest

sens care  sa confirme săvârşirea de către administrator a faptelor enumerate limitativ de

legiuitor si să probeze existenta raportului de cauzalitate intre faptele ilicite si starea de

insolvabilitate a societăţii.

Răspunderea astfel instituita fiind o răspundere speciala  se cer întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciu, raport de cauzalitate dintre

fapte si prejudiciu si vinovăţia (sub forma intenţiei). Simpla invocare a unor dispoziţii legale nu constituie dovada necesara si suficienta si nu poate atrage răspunderea sa in solidar cu debitoarea, susţine reclamanta, nefiind dovedit ca ar fi înfăptuit cu rea credinţa fapte ilicite de natura a nu se antrena răspunderea in solidar cu societatea.

Învederează  instanţei ca  singurele venituri pe care le realizează constau in pensia lunara in valoare de 525 lei din care  este nevoita sa-şi asigure mijloacele necesare  traiului motiv pentru care solicită instanţei să dispună suspendarea executării Deciziei 1/ZZ.LL.2017 ce constituie titlu executoriu pana la soluţionarea irevocabila a prezentei acţiuni.

Faţă de cele de mai sus , reclamanta solicită admiterea acţiunii conform petitului.

In probaţiune: înscrisuri.

Prin întâmpinare pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj Napoca, solicită instanţe de judecata sa pronunţe o hotărâre prin care sa respingă acţiunea ca neintemeiata si sa respingă cererea de suspendare a masurilor de executare silita, pentru următoarele motive:

Raportat la petitul acţiunii menţionează faptul că, conform deciziei de angajare a răspunderii solidare prevăzuta la art. 25, alin. 2, lit. c) si d) din Legea nr.207/2015 - Codul de Procedura Fiscala, cu nr. 1/ZZ.LL.2017  s-a decis angajarea răspunderii solidare a numitei C, pentru plata obligaţiilor stabilite in sarcina SC B SRL in cuantum de 33.845 lei.

Decizia de angajare a răspunderii solidare emisa de Serviciul Fiscal Negreşti Oas, a fost de asemenea comunicata prin posta petentei.

Având in vedere dispoziţiile articolului nr. 169 alin. l si alin. 2 din Legea nr. 85/2014 care dispun după cum urmează:

(1)" La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b)  au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c)  au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d)  au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. In cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se  prezumă. Prezumţia este relativă;

e)  au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f)  au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

g)  în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în  dauna celorlalţi creditori;

h) orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.

(2) Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.

Cu privire la cele menţionate mai sus, responsabilitatea gestiunii societăţii, a valorificări bunurilor, recuperării creanţelor si achitarea datoriilor către creditori, revine organelor de conducere, care au manifestat un management defectuos in relaţiile cu clienţii, ca neţinere a unei evidente contabile in conformitate cu legea, este o acţiune care poate favoriza starea de insolvenţă prin mărirea in mod fictiv a pasivului, prin plata cu întârziere a unor creanţe generând dobânzi sau penalităţi de întârziere.

Raportat la acestea pârâta apreciază ca sunt incidente in speţa dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Suspendarea executării silite, în condiţiile în care petenta, nu invoca aspecte privind nelegalitatea formelor de executare silita, ar amâna în mod nejustificat recuperarea creanţelor fiscale.

Suspendarea executării actului administrativ se poate face in temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 5 54/2004 a contenciosului administrativ potrivit căruia: "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate sa ceara instanţei competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ pana la pronunţarea instanţei de fond. "

In cazul in care instanţa o considera întemeiata, cererea poate fi admisa in baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit căruia "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant si prin cererea adresata instanţei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat. In acest caz, instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la soluţionarea definitiva si irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o data cu acţiunea principala sau printr-o acţiune parata, pana la soluţionarea acţiunii in fond." Desigur, acest lucru putea fi făcut doar cu respectarea prevederilor art. 278, alin. 2 din Legea nr. 207/2015 " Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Instanţa competentă poate  suspenda executarea, dacă se depune o  cauţiune.

Pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Susţinerile reclamantului cu privire la nelegalitatea actului administrativ nu pot fi primite sub pretextul ca se tinde la infatisarea cazului bine justificat.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea unui act întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai in cadrul unei acţiuni in anulare.

Îndoiala serioasa asupra legalităţii actului trebuie sa rezulte cu uşurinţa si in urma unei cercetări sumare a aparentei dreptului, îndoieli care sa răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrative.

Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute.

Astfel, executarea unui act administrativ nu poate fi considerata prin ea insasi producătoare a unei pagube iminente, cu atât mai mult cu cat nu rezulta din actele depuse de reclamanta ca aceasta vătămare este ireparabila pentru reclamanta.

Iminenta producerii pagubei nu se prezuma, ea trebuie dovedita de persoana lezata, îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminenta presupune existenta unor dovezi care sa o probeze, simplele afirmaţii in acest sens fiind lipsite de relevanta.

Cu  privire  la  capătul  de  cerere,  privind  acordarea  cheltuielilor  de  judecata  solicitam respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Cheltuielile de judecata, trebuie suportate de către partea din vina căreia s-a promovat acţiunea injustiţie.

In acest sens, art. 453 pct. (l) Cod de procedura civila, prevede in mod expres ca :„Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte - cheltuielile de judecata ocazionate de proces, insa pentru aceasta trebuie sa se retina culpa sa procesuala respectiv faptul ca prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, partea care a pierdut sa fi determinat aceste cheltuieli.

O alta condiţie care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câştigat in mod irevocabil procesul, or in cauza de fata nu se află in aceasta situaţie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credinţa, comportare neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu poate fi reţinuta in sarcina sa pentru a putea fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecata.

Fata de cele arătate mai sus, pârâta solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondat.

In considerarea celor de mai sus si având in vedere structurarea apărărilor formulate pârâta solicită instanţei să respingă acţiunea ca neîntemeiata si sa respingă cererea de suspendare a masurilor de executare silita a Deciziei 1/ZZ.LL.2017.

În drept,a invocat dispoziţiile legale la care a făcut referire in cuprinsul întâmpinării.

În probaţiune, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Deliberând asupra excepţiilor invocate,instanţa le apreciază ca fiind neîntemeiate.În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a stabili creanţa,întemeiată pe prevederile art.110 din Legea 207/2015,instanţa constată că prevederile legale invocate nu sunt incidente în speţă,iar referitor la excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită,instanţa reţine că  decizia atacată nu constituie o modalitate de executare  silită a deciziilor de impunere,ci o formă specifică de răspundere a administratorului societăţii,reglementată de codul de procedură fiscală,pentru fapte personale ale acestuia,în legătură cu activitatea societăţii comerciale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut  următoarele:

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 1/ZZ.LL.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare-Serviciul Fiscal Orăşenesc Negreşti Oaş, în temeiul art. 25 alin. 2 lit.c şi d din  Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantei C,în calitate de administrator al SC B SRL, în vederea realizării  în tot a creanţelor fiscale datorate de societate în cuantum de  33.845 lei.

Din considerentele Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 1/ZZ.LL.2017 rezultă că anterior, SC B SRL a fost declarată în stare de insolvabilitate de către acelaşi organ fiscal prin Procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. .../ZZ.LL.2012.

De asemenea,argumentele de fapt care au determinat organul fiscal să adopte această decizie rezultă din analiza documentelor existente în dosarul de executare silită şi dosarul fiscal al SC B SRL potrivit cărora, pentru această societate ultimele plăţi către bugetul general consolidat de stat au avut loc în anul 2008 şi, având în vedere istoricul obligaţiilor fiscale pentru care s-a demarat procedura de executare silită, s-a concluzionat reaua credinţă a reprezentantului legal al acesteia care rezidă din omisiunea acestuia de a efectua plata obligaţiilor fiscale,neprezentarea documentelor financiar contabile la solicitarea organelor de executare silită în vederea identificării bunurilor şi veniturilor urmăribile ,îngreunând identificarea acestora;ascunderea cu rea-credinţă a activelor societăţii,constatare ce rezultă din faptul că nu a condus şi organizat evidenţa contabilă în conformitate cu  Legea 82/1991;precum şi neîndeplinirea obligaţiei legale de a solicita deschiderea procedurii de insolvenţă.

Împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 1/ZZ.LL.2017, debitorul fiscal  C a formulat contestație înregistrată la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare – Serviciul Fiscal Orăşenesc,soluţionată de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Deciziei nr. 3/ZZ.LL.2017, în sensul respingerii acesteia.

Verificând legalitatea actelor administrativ fiscale contestate, instanţa constată că acestea au fost emise în considerarea dispoziţiilor art. 25 alin. 2 lit.c) şi d) din  Legea 207/2015 privind Codul de  procedură fiscală, potrivit căruia, „(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

c)administratorii care în perioada angajării mandatului,cu rea-credinţă,nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei,pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

 d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale”.

Din prevederile legale mai sus menţionate rezultă faptul că, pentru a se putea atrage răspunderea solidară a persoanelor enumerate mai sus de legiuitor, trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiţii, şi anume: debitorul să fie declarat insolvabil, constatare care se face de către organul fiscal competent, în condiţiile Codului de procedură fiscală şi reaua-credinţă a persoanei în privinţa căreia s-a atras răspunderea.Însă,reaua-credinţă a administratorilor trebuie dovedită de către organul fiscal şi nu doar invocată, pentru reţinerea relei-credinţe fiind necesare dovezi concludente în acest sens.

În speţă, organele fiscale au prezentat starea de fapt care a condus la emiterea celor două decizii atacate, cu indicarea textelor legale incidente, fără să analizeze în vreun fel în ce constă reaua-credinţă a reclamantului, condiţie “sine qua non” pentru atragerea răspunderii solidare a acestuia.

Argumentele de fapt invocate de organele fiscale pentru a justifica comportamentul fiscal al reclamantului constituie doar indicii de fapt care însă, luate în ansamblu nu sunt de natură a putea fi calificate ca probe certe în sensul reţinerii relei-credinţe a administratorului, de natură să atragă angajarea răspunderii solidare a acestuia alături de societate.

Astfel,din Fişa sintetică totală rezultă că din totalul obligaţiilor fiscale în cuantum de  49938 lei,societatea  a achitat  o bună parte din acestea, respectiv, un cuantum de 16.093 lei, la data declarării stării de insolvabilitate şi la cea a emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare rămânând creanţe fiscale neachitate în sumă de 14.022 lei,reprezentând TVA şi 19.667 lei,reprezentând dobânzi şi acccesorii, din actele de la dosar neputându-se reţine că administratorul societăţii ar fi omis cu rea-credinţă plata obligaţiilor fiscale deşi dispunea de lichidităţi în acest sens.

De asemenea,evidenţierea contabilă în situaţiile financiare din 31.12.2015 a unor active circulante – 88788 lei, creanţe – 76.286 lei, casă şi conturi la bănci –  40 lei,  în lipsa evidenţierii concrete şi a tuturor contrapartidelor privind situaţia pasivului societăţii, respectiv evidenţierea în situaţiile financiare din 31.12.2012 a încasării creanţelor în sumă de 42.883 lei lei şi a achitării unor datorii în  cuantum de 22.782 lei către diverşi creditori,râmânând neachitată suma de 14.022 lei reprezentând TVA  nu pot fi reţinute ca argumente suficiente pentru a se stabili cu certitudine faptul că din sumele obţinute din încasarea creanţelor, societatea prin administratorul acesteia ar fi avut posibilitatea reală de a achita şi  aceste obligaţii fiscale sau că acesta nu le-a achitat cu rea credinţă.

În speţă, organul fiscal a apreciat că reclamanta este de rea credinţă pentru că, desi la un moment dat societatea debitoare a avut resurse financiare pentru achitarea obligatiilor fiscale, nu au fost achitate obligatiile fiscale la scadenta,or  organul fiscal trebuie să deţină dovezi şi argumente că reclamanta a acţionat cu rea credinţă în sensul dispus de lege.Codul de procedură fiscală trage la răspundere doar pe administratorul care a determinat cu rea credinţă neachitarea respectivelor datorii la scadenţă, deci care, prin acţiune sau prin omisiune voită, nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile specifice statutului său, cu scopul de a opri plata datoriilor fiscale.

Or,în cauza de faţă nu s-a probat, prin vreun mijloc de probă, că administratorul a acţionat cu rea-credinţă,din nicio împrejurare de fapt nu rezultă că prin vreo faptă personală a administratorului statutar al societăţii debitor fiscal principal s-ar fi dispus plata cu prioritate a unor datorii nescadente, în favoarea altor creditori,deşi fondurile respective ar fi trebuit prin efectul legii sau al unei convenţii să fie utilizate pentru plata obligaţiilor fiscale.

Totodată,nu s-a probat  că administratorul societăţii cu rea-credinţă  nu a solicitat instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei,pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

Astfel fiind, instanţa constată că, prin aprecierea eronată a situaţiilor financiare ale societăţii debitoare şi în lipsa unor probe certe, în mod neîntemeiat organul fiscal a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii solidare prevăzute de art. 27 alin. 2 lit c şi d  C.proc.fiscală anterior citat şi a emis Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 1/ZZ.LL.2017, contestaţia, respectiv acţiunea în contencios fiscal promovate de către reclamantă împotriva acesteia pentru  acest motiv fiind întemeiate.

Prin urmare, în temeiul art. în temeiul art.18 din Legea nr. 554/2004, art. 281 alin. 2, C.proc.fiscală  şi a dispoziţiilor legale amintite, instanţa de contencios administrativ, va admite acţiunea în contencios administrativ formulata de reclamant,astfel cum a fost formulată, cu consecinţa obligării pârâtei, în temeiul art. 453 Cod pr. civ., la plata cheltuielilor  de judecata suportate de reclamant, reprezentând taxa de timbru şi onorariu avocaţial justificat cu chitanţa nr. .../ZZ.LL.2016 de la dosar, conform dispozitivului prezentei.

Domenii speta

Spete similare