Contestaţie creditor.Litigii cu profesionişti Legea 77/2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, la data de 13.10.2018, sub dosarul nr. ....., contestatorii B.M. (fostă B.M.) şi B.M. D.I. în contradictoriu cu intimatele  BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA şi CREDITEXPRESS FINANCIAL SERVICES SRL, au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză, să constate stingerea datoriilor contestatorilor, izvorâte din Contractul de credit nr. .... din data de 28.05.2007 încheiat cu BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, contestatorii au arătat că au încheiat cu creditoarea BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA, Contractul de credit nr. 185 din data de 28.05.2007, prin care au împrumutat suma de 13.500 euro, cu o perioadă de rambursare de 300 luni, începând cu data de 29.05.2007 şi până la data de 29.05.2032. În vederea garantării obligaţiei de restituire, la data de 29.05.2007, contestatorii au încheiat cu BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA, contractul de ipotecă nr. 10/2007 autentificat sub nr. 1226/29.05.2007 de BNP P.B. M., prin care s-a constituit în favoarea băncii ipoteca de rang II asupra imobilului proprietatea contestatorilor, constând în apartament situat în, jud. Maramureş, compus din două camere, în suprafaţă de 50,59 mp şi teren în cotă  de 15/920 parte, înscris în CF 100555-C1-U12 , nr. topo. 2818/344, 2818/359, 2818/366-8.

La data de 07.11.2014, imobilul ce a constituit garanţia creditului acordat a fost executat silit de către creditoarea BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA, potrivit procesului verbal de licitaţie din dosarul execuţional nr. .... al SPEJ M.A., preţul cu care imobilul a fost adjudecat fiind de 92.500 lei (echivalentul a 20.852 euro, la cursul BNR de la acea dată).

La data de 27.04.2015, în continuarea executării silite din dosarul execuţional nr. ... al SPEJ M.A., având în vedere acelaşi Contract de credit nr. ..., creditoarea BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA a instituit o poprire în cotă de 1/3 din venitul debitoarei Bârsan (fostă B.M.) Maria, până la concurenţa sumei de 16.144,14 euro + dobânzi în continuare.

La data de 24.11.2015, creditoarea BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA a cesionat creanţa din Contractul de credit nr. ... către CREDITEXPRESS FINANCIAL SERVICES SRL, fără a-i informa pe contestatori cu privire la această cesiune de creanţă.

La data de 12.09.2016, sub nr. 66965 a fost înregistrată la sediul creditoarei BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA, notificarea contestatorilor din data de 08.09.2016, formulată în temeiul prevederilor art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016, prin care aceştia au solicitat creditoarei stingerea oricărei datorii decurgând din contractul de credit, în mod amiabil, prin darea în plată a imobilului executat silit.

BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA a răspuns acestei notificări prin adresa nr. 12910/15.09.2016, informându-se cu privire la faptul că din data de 24.11.2015 creanţa a fost cesionată către CREDITEXPRESS FINANCIAL SERVICES SRL, considerând că, pentru continuarea procedurii ar fi necesar să se adreseze cesionarului creanţei.

Arată că prevederile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016 nu condiţionează de transmiterea notificării prevăzute la art. 5 dreptul consumatorului care a fost supus executării silite a imobilului ipotecat de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit. Contestatorii au transmis totuşi această notificare creditoarei, pentru a avea posibilitatea de a renunţa voluntar la executarea silită, continuată şi după executarea imobilului ipotecat. Faţă de răspunsul creditoarei, contestatorii nu înţeleg să se adreseze cesionarului creanţei, doar pentru a li se răspunde formal cu îndrumarea de a se adresa instanţei, astfel cum a procedat creditoarea în alte situaţii în care nu a cesionat creanţa.

Arată că cererea lor este formulată cu îndeplinirea condiţiilor de stingere a datoriei, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 77/2016, după cum urmează:

a)Contestatorii arată că au calitatea de consumator, astfel cum este definită noţiunea în art. 2 pct. 2 din ordonanţa nr. 21/1992, întrucât creditul a fost contractat în calitate de persoane fizice, care au acţionat în scopuri din afara activităţii comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA are calitatea de profesionist, astfel cum este definită noţiunea în art. 2 pct. 3 din ordonanţa nr. 21/1992, întrucât este o persoană juridică autorizată, care, cu ocazia încheierii contractului de credit, a acţionat în cadrul activităţii sale comerciale.

b)Potrivit contractului de credit, la data de 28.05.2007, a fost împrumutată suma de 13.500 euro, astfel că valoarea creditului nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională  a României în ziua încheierii contractului de credit.

c)Potrivit clauzelor contractuale, creditul a fost contractat cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.

d)Contestatorii nu sunt condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

În drept, s-au invocat prevederile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016.

În probaţiune, s-au depus înscrisuri.

Potrivit prevederilor art. 8 alin. 4 din legea nr. 77/2016, prezenta acţiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La data de 24.11.2016, intimata BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanţei să admită excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi să respingă acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi să respingă acţiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

- În soluţionarea prezentei cauze, instanţa trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, având în vedere Decizia nr. 623/26.10.2016 a Curţii Constituţionale;

- Darea în plată a imobilelor ipotecate nu poate opera în absenţa consimţământului BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA. De la cerinţa consimţământului creditorului la darea în plată, prevăzută de art. 1492 Cod civil, se putea deroga doar printr-o lege organică, iar nu print-o lege ordonară (Legea nr. 77/2016);

- Derogarea sugerată de art. 2 din Legea nr. 77/2016 nu este valabilă, din perspectiva normelor de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, având în vedere faptul că nu se indică expres reglementarea generală faţă de care se instituie reguli speciale prioritare;

- Interpretarea şi aplicarea Legii privind darea în plată trebuie să se facă în consens cu respectarea legalităţii/securităţii juridice, a exigenţelor de coerenţă, claritate şi precizie a legii, a stabilităţii juridice şi a drepturilor şi intereselor legitime ale creditorilor;

- Acţiunea reclamanţilor nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77 din 28 aprilie 2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite;

- În cauză nu s-a făcut dovada rezonabilă a unei imposibilităţi reale de rambursare a creditului în condiţiile convenite sau a unui dezechilibru contractual efectiv. Reclamanţii au o situaţie financiară care le permite îndeplinirea obligaţiilor contractuale, în maniera convenită prin negocierea şi încheierea Contractului de credit nr. ...;

- Legea nr. 77/2016 trebuie aplicată numai şi în măsura în care serveşte raţiunii/finalităţii/scopului economico-social pentru care a fost introdusă în activul legislativ;

- În prezenta cauză, scopul economic şi social al Legii nr. 77/2016 nu se verifică, iar autorul solicitării şi-a exercitat dreptul de dare în plată într-un mod abuziv;

- Raţiunea Legii privind darea în plată nu este crearea unui mecanism care să permită denunţarea ad nutum a raportului contractual dintre părţi;

- În ipoteza în care darea în plată ar opera necondiţionat, statutul juridic şi starea fizică a imobilului urmărit ar fi dat în plată ar prejudicia interesele patrimoniale ale Băncii;

- Legea nr. 77/2016 urmăreşte echilibrarea riscurilor contractului de credit, iar nu transferul riscurilor bunului imobil către Bancă.

În data de 28.05.2007, contestatorii au încheiat cu BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA, Contractul de credit nr. 185 prin care au contractat suma de 13.500 euro, stabilind totodată o perioadă de rambursare de 300 de luni.

Executarea contractului a fost garantată prin semnarea Contractului de ipotecă nr. 10/29.05.2007 prin care a fost instituită o ipotecă în favoarea BRD asupra imobilului constând în apartament situat în Baia Mare, bd. Bucureşti, nr. 82/8, jud. Maramureş, înscris în CF 100555-C1-U12 Baia Mare, nr. topo. 2818/344, 2818/359, 2818/366-8.

Ca urmare a neachitării ratelor scadente, la termenele agreate de părţi prin Contractul de credit, creditoarea a declarat scadenţa anticipată a creditului şi a demarat procedura executării silite prin modalitatea urmăririi silite mobiliare şi imobiliare asupra imobilului ipotecat în favoarea sa.

În cadrul procedurii de executare silită, la data de 07.11.2014, imobilul ipotecat în favoarea creditoarei, a fost valorificat prin vânzare la licitaţie publică, pentru suma de 92.500 lei.

Ulterior, la data de 24.11.2015, BRD a cesionat creanţa din Contractul de credit nr. ... către cesionara CREDITEXPRESS FINANCIAL SERVICES SRL, notificând acest lucru titularului de contract, astfel că apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În drept,  înţelege să se folosească de toate dispoziţiile menţionate în cuprinsul întâmpinării, normele aplicabile/incidente/conexe, precum şi de principiile în care îşi are sediul materia.

În probaţiune, s-au depus înscrisuri.

La data de 11.01.2017, contestatorii au formulat răspuns la întâmpinare, apreciind că apărările invocate de către aceasta prin întâmpinare sunt nefondate, iar acţiunea de dare în plată, întemeiată pe prevederile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016 este admisibilă.

Totodată, apreciază ca fiind nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a creditoarei BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA, prin raportare la prevederile art. 8 alin. 5 şi art. 3 din Legea nr. 77/2016.

Arată că este adevărat că BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA a cesionat creanţa din contractul de credit către CREDITEXPRESS FINANCIAL SERVICES SRL, însă această cesiune a avut loc ulterior executării silite a imobilului ipotecat, executare silită pornită şi finalizată de către creditoarea BRD.

Or, darea în plată reglementată de prevederile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016, în baza căreia îşi întemeiază cererea, vizează exact această situaţie, executarea silită a imobilului reprezentând temeiul stingerii oricăror datorii ale contestatorilor consumatori. Îndestularea creditoarei din suma obţinută în cadrul executării silite este raţiunea pentru care legea le dă dreptul contestatorilor de a cere stingerea oricăror datorii izvorâte din contractul de credit.

Întrucât la acel moment, generator al dreptului de a cere darea în plată (în procedura reglementată de art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016) BRD avea calitatea de creditoare, chemarea acesteia în judecată era obligatorie, în opinia contestatorilor.

În acelaşi sens, arată că prevederile art. 3 din lege fac referire la datoriilor izvorâre din contractele de credit, or contractul de credit a fost încheiat  de către contestatori cu BRD. Astfel că, apreciază că şi din această perspectivă, chemarea în judecată a creditoarea BRD este justificată.

În plus, distinct de aceste argumente, BRD trebuia chemată în judecată în această procedură chiar şi numai pentru opozabilitate, dată fiind naşterea raporturilor dintre aceasta şi cesionarul creanţei ulterior încheierii contractului de credit şi vânzării imobilului ipotecat în procedura executării silite.

Cu privire la apărările de fond ale creditoarei BRD, susţin că toate aspectele invocate de către creditoare în cuprinsul întâmpinării sunt interpretări proprii şi lipsite de fundament ale prevederilor Legii nr. 77/2016.

Astfel, arată că darea în plată nu este condiţionată de consimţământul creditoarei, consumatorul debitor are garantat acest drept, potrivit prevederilor art. 3 din legea nr. 77/2016. Câtă vreme acest text legal este în vigoare, instanţa de judecată nu poate analiza problemele de „tehnică legislativă” invocate de către creditoare.

Arată că Legea nr. 77/2016 nu condiţionează procedura dării în plată de „Dovada rezonabilă a unei imposibilităţi reale de rambursare a creditului”, cum se exprimă creditoarea. Faptul că debitorul decide să solicite darea în plată e prin sine însuţi dovada că a continua plata creditului îi este mai împovărător decât a renunţa la imobilul ipotecat. În speţă, acest lucru este şi mai evident din moment ce imobilul ipotecat a şi fost executat silit de către creditoare.

Creditarea a invocat prevederile art. 3 din Legea nr. 77/2016, care prevăd stingerea datoriilor debitorului prin dare în plată doar dacă părţile nu au ajuns la un acord, susţinând că dacă debitorul are condiţii rezonabile de echilibrare a riscurilor contractuale, acesta nu poate forţa creditorul la darea în plată. Aceasta este o interpretare eronată a dispoziţiei legale, căci textul legal exclude darea în plată doar atunci când părţile ajung la un acord, fără ca debitorul să fie obligat să încheie un astfel de acord sau să dovedească că i s-ar fi oferit de către creditor condiţii rezonabile de echilibrare a riscurilor contractuale. Aceasta cu atât mai mult cu cât creditoarea nu a făcut debitorilor nicio astfel de ofertă. Astfel că, exercitarea unui drept prevăzute de lege, cu respectarea cerinţelor acelei legi nu poate reprezenta un abuz de drept, aşa cum susţine creditoarea.

Nici invocarea condiţiilor impreviziunii nu poate susţine netemeinicia cererii de dare în plată, aşa cum susţine creditoarea BRD.

În primul rând, Decizia nr. 623/25.10.2016 a Curţii Constituţionale, la care face referire creditoarea, nu a fost publicată în Monitorul Oficial, prin urmare, nu poate fi vorba de caracterul obligatoriu al acestei decizii la momentul formulării cererii de dare în plată. Cu toate acestea, este de observat că decizia invocată nu declară constituţională procedura dării în plată, ci doar impune instanţei de judecată verificarea condiţiilor referitoare la existenţa impreviziunii.

Cu privire la aceste condiţii, consideră  că este evident în speţa de faţă că ele sunt îndeplinite, întrucât imobilul cu care s-a garantat creanţa a fost vândut în cadrul executării silite, cu un preţ de 20.852 euro, evaluarea acestuia la momentul acordării creditului fiind de 42.000 euro. Preţul vânzării a fost considerabil mai mare decât valoarea creditului de 13.500 euro, ulterior BRD continuând executarea silită pentru suma de 16.114 euro.

Astfel, debitorii arată că sunt în situaţia în care au pierdut imobilul cu care au garantat creditul, iar creditoarea susţine că n-ar fi făcut dovada unei situaţii imprevizibile care să aibă ca efect perturbarea condiţiilor contractuale. Este ca şi cum s-ar susţine că debitorii au urmărit de la bun început să împrumute 13.500 euro, garantând cu un imobil evaluat la 42.000 euro, prevăzând că pot pierde acel imobil şi acceptând să plătească creditul chiar şi ulterior executării imobilului, ceea ce nu este adevărat.

Intimata CREDITEXPRESS FINANCIAL SERVICES SRL nu a depus întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi susţine apărările.

Analizând cererea dedusă judecăţii, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 28.05.2007, între reclamanţii G.D.I. şi B. (fostă G.) M., în calitate de împrumutaţi şi BRD Groupe Societe Generale SA, în calitate de împrumutător, s-a încheiat Contractul de credit ipotecar nr. 185, având ca obiect împrumutul sumei de 13.500 Euro, pentru o perioadă de 300 de luni. Restituirea împrumutului a fost garantată de împrumutaţi prin contractul de ipotecă de rangul II, având ca obiect apartamentul nr. 8, situat în Baia Mare, b-dul Republicii, nr. 82, jud. Maramureş, înscris în CF nr. 11775/8 Baia Mare, compus din două camere şi dependinţe, în suprafaţă totală de 50,59 mp şi drept de proprietate asupra a 15 mp de teren în indiviziune.

La data de 07.11.2014, conform procesului verbal de licitaţie imobiliară (f. 12), încheiat de către SPEJ M.A., în dosar execuţional nr. 271/2014, imobilul ipotecat a fost adjudecat, prin licitaţie cu suma de 92.500 lei, iar prin proiectul de distribuire a sumelor de bani rezultate din executarea silită, suma de 80.353,45 lei a fost atribuită creditoarei BRD Groupe Societe Generale SA (f. 110).

În data de 27.04.2015, în continuarea executării silite în dosarul execuţional nr. 271/2014 al SPEJ M.A., s-a dispus poprirea unei cote de 1/3 din veniturile debitoarei Bârsan (fostă Gaspar) Maria, până la concurenţa sumei de 16.144,14 euro + dobânzi în continuare (f. 13).

La data de 24.11.2015, creditoarea BRD Groupe Societe Generale SA a cesionat toate drepturile contractului de credit nr. ..., către pârâta Creditexpress Services SRL, cesiunea de creanţă nefiind însă comunicată debitorilor.

La data de 12.09.2016, reclamanţii au notificat pârâta, BRD Groupe Societe Generale SA, în temeiul Legii nr. 77/2016, cu solicitarea de stingere a oricărei datorii rezultate din Contractul de credit nr. 0116489 din data de 24.08.2007, prin darea în plată a imobilului executat silit (f. 55).

În drept, potrivit art. 5 din Legea nr. 77/2016, în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar; notificarea trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016 instituie condiţiile care trebuie îndeplinite pentru stingerea creanţei izvorâte dintr-un contract de credit : „Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.”

Conform art. 8 alin.1 şi 5 din acelaşi act normativ : „(1)În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.” (5)Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

În speţă, instanţa reţine că, Legea nr. 77/2016 reglementează două proceduri prin care debitorul poate obţine stingerea obligaţiilor sale care au luat naştere dintr-un contract de credit ipotecar.

Prima procedură vizează ipoteza în care bunul asupra căruia s-a constituit garanţia ipotecară nu a fost încă executat silit şi este structurată în 3 paşi. Într-o primă etapă debitorul emite o notificare creditorului, care trebuie să îndeplinească anumite condiţii (art. 5) şi care suspendă orice procedură judiciară sau extrajudiciară îndreptată împotriva creditorului sau garanţilor (art. 6). Împotriva acestei notificări creditorul poate formula contestaţie prin care să invoce neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru darea în plată sau pentru notificare (art. 7). Ulterior, dacă instanţa respinge contestaţia formulată de către creditor, iar acesta nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de lege în sensul prezentării la notar pentru încheierea contractului translativ de proprietate asupra bunului ipotecat, debitorul poate cere instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligaţiilor sale izvorâte din contractul de credit şi transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat creditorului (art. 8 alin. 1-4).

Cea de-a doua procedură, reglementată într-un mod mult mai succint de către legiuitor, în art. 8 alin. 5, este incidentă în situaţia în care bunul imobil ipotecat a fost deja executat silit, iar procedura de executare silită continuă împotriva debitorului întrucât prin vânzarea bunului cu care s-a garantat împrumutul nu s-a obţinut o sumă de bani suficientă pentru a se acoperi debitul.

Instanţa reţine că în prezenta cauză este incidentă a doua procedură reglementată de Legea nr. 77/2016.

Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din lege constată că sunt întrunite cumulativ condiţiile privind persoanele cărora li se aplică prevederile legale, reclamanţii făcând parte din categoria consumatorilor, iar pârâtele fiind instituţii de credit; cuantumul sumei împrumutate nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro; creditul a fost garantat cu un imobil având destinaţia de locuinţă; consumatorii nu au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni în legătură cu creditul (f. 9, 10, 149, 160-164, 151-152).

Raportat însă la considerentele Deciziei nr. 623 din data de 25.10.2016 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că prevederile art. 11, teza I, raportate la cele ale art. 3 teza a II-a, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii, instanţa reţine că, pe lângă îndeplinirea acestor condiţii expres prevăzute de lege la art. 4, instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia.

De asemenea, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractului de credit, prevederile legale trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea, la data încheierii contractului de credit.

Asadar, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării cererii de către debitor, verifică îndeplinirea condiţiei notificării creditorului, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 8 din lege.

Potrivit abordării Curţii Constituţionale în Decizia nr. 623/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 53/18.01.2017, decizie obligatorie pentru instanţele de judecată, sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Această instituţie şi-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului XX, după Primul Război Mondial, atunci când societatea s-a confruntat cu o importantă criză economică, fiind de asemenea utilizată de judecătorii români după 1989 şi în contextul schimbărilor importante ce au avut loc ca urmare a transformării regimului politic din România şi a liberalizării preţurilor.

Or, astfel cum reţine şi Curtea Constituţională în decizia sus-citată, sub regimul Codului civil din 1864 (...), teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 C.civ., potrivit cărora „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.” Aşadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăşi reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condiţiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudenţă şi preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică.

Pe cale de consecinţă, instanţa subliniază că instituţia impreviziunii este aplicabilă şi în cazul contractelor încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011, astfel cum Curtea Constituţională a reiterat — dacă mai era necesar, pentru claritate — în decizia citată. În egală măsură, trebuie subliniat că aplicarea teoriei impreviziunii nu intră în conflict cu principiul neretroactivităţii legii, căci instanţa nu aplică art. 1271 C.civ. în cauza de faţă, pentru a da efect retroactiv legii noi, ci se face aplicarea instituţiei jurisprudenţiale a impreviziunii, astfel cum a fost consacrată de practică şi doctrină, grefată pe art. 970 C.civ. de la 1864.

Condiţiile impreviziunii au în vedere următoarele:

- ulterior încheierii contractului au intervenit împrejurări sau circumstanţe externe, independente de voinţa părţilor, care au schimbat împrejurările în care a fost încheiat contractul, cerinţă îndeplinită atunci când intervine riscul supraadăugat;

- imprevizibilitatea împrejurărilor sau circumstanţelor externe, independente de voinţa părţilor, care au schimbat împrejurările în care a fost încheiat contractul, cerinţă îndeplinită în măsura în care riscul supraadăugat nu putea fi în mod rezonabil prevăzut la momentul încheierii contractului de credit;

- neasumarea producerii riscului supraadăugat, în sensul că un consumator obişnuit, obiectiv şi rezonabil, de tipul omului prudent şi diligent, nu şi-a asumat o fluctuaţie ce depăşeşte limitele rezonabilităţii, trecând în sfera unei onerozităţi excesive.

În analiza teoriei impreviziunii vor fi avute în vedere şi considerentele obligatorii din Decizia Curţii Constituţionale sus-citată, respectiv : clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune. În acest context, Curtea reţine că determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii (...) trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului. Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează, astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului şi unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.

Impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului (...).

În ceea ce priveşte analiza îndeplinirii condiţiilor impreviziunii, instanţa constată întrunirea acestora având în vedere faptul că, la data contractării creditului — 28.05.2007, valoarea imobilul adus în garanţie de către debitori era de 42.000 euro, conform notei de evaluare întocmită la data de 23.05.2007(f. 214-218), iar conform raportului de evaluare întocmit la data de 04.09.2014 (f. 128-141), valoarea acestuia era de 25.000 euro, imobilul fiind adjudecat pentru suma de 20.852 euro, sumă care nu acoperă capitalul + dobânzile + comisioanele aferente, fapt pentru care, în coroborare cu principiul echităţii ca parte a teoriei impreviziunii, instanţa constată că obligaţia de plată a devenit astfel excesiv de oneroasă pentru consumatori, riscul supraadăugat, în sensul că valoarea apartamentului nu acoperă valoarea creditului nefiind în nici un  mod prevăzut sau asumat de către debitori.

Astfel, evenimentul survenit ulterior încheierii contractului, ce a determinat această creştere, nu putea fi prevăzut, în mod rezonabil, la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, reprezentând o împrejurarea externă independentă de voinţa părţilor şi, pe de altă parte, această creştere face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor reclamanţilor, având în vedere că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar reclamantul Gaspar D.I. nu are în prezent un loc de muncă şi nici venituri din alte surse iar venitul brut al reclamantei Bârsan (fostă Gaspar) Maria este în sumă de 2425 lei, provenind de la două locuri de muncă.

De asemenea, mai reţine instanţa că imobilul ipotecat în favoarea pârâtei BRD Groupe Societe Generale SA, în virtutea contractului de credit, a fost executat silit, fiind adjudecat pentru suma de 92.500 lei, echivalentă cu suma de 20.852 Euro, la cursul BNR de la data adjudecării, 07.11.2014,  iar în prezent executarea silită continuă pentru suma de 16.144,14 Euro+dobânzi în continuare, prin dispunerea popririi asupra veniturilor salariale ale reclamantei Bârsan(fostă Gaspar) Maria.

Instanţa subliniază faptul că manifestarea echităţii sub aspect obiectiv implică o egalitate de tratament pentru părţile contractului, or cât timp debitorii şi-au asumat riscul creşterii cursului valutar, al pierderii imobilului adus în garantarea creditului, este echitabil ca şi instituţia bancară să îşi asume riscul devalorizării imobilului, în condiţiile în care aceasta  şi-a acoperit împrumutul de 13.500 euro acordat, respectiv a încasat în urma vânzării imobilului suma de 80.353,45 lei, echivalentă cu 18.113,94 euro, la cursul de la data de 07.11.2014.

Pe cale de consecinţă, pentru toate considerentele expuse, prin raportare la art. 970 C.civ. de la 1864, în lumina teoriei solidarismului contractual, reţinând îndeplinite atât aspectul obiectiv al echităţii, cât şi componenta subiectivă (slăbiciunea debitorului), instanţa apreciază absolut necesară încetarea contractului de credit, având în vedere pierderea utilităţii sociale a acestuia.

Potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Întrucât, cererea reclamanţilor urmează să fie admisă, instanţa va obliga pârâtele, în solidar, să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (f. 172).

Domenii speta

Spete similare