Două încheieri de încuviințare a executării silite. Aplicare art. 625 alin. 1 și art. 627 alin. 1 c. pr. civ. Excepția tardivității formulării contestației la executare prin raportare la data comunicării încheierii de încuviințare a executării silite

2.Contestație la executare. Două încheieri de încuviințare a executării silite. Aplicare

art. 625 alin. 1 și art. 627 alin. 1 C. pr. civ. Excepția tardivității formulării contestației la executare prin raportare la data comunicării încheierii de încuviințare a executării silite emise de instanța competentă teritorial. Modalitatea de calcul a prescripției dreptului de a cere executarea silită a unei creanțe în baza unui contract de credit bancar. 

În prealabil soluționării excepției tardivității, instanța constată că la dosar există două încheieri de încuviințare a executării silite împotriva debitoarei _______, de aceea consideră că lămurirea relației între cele două încheieri, având același obiect, este necesară.

Potrivit art. 651 C.pr.civ. instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite.

Reiese astfel, că în cauza de față, potrivit verificărilor efectuate de executorul judecătoresc (f. 132), la data cererii de executare silită, domiciliul debitoarei ______ se afla în mun. ______, iar nu în Comuna _____, prin urmare instanța de executare competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite era Judecătoria G____, iar nu Judecătoria T___ B____.

În dosarul de executare nr. ____/2018 de pe rolul BEJ _______ se observă că executarea silită prin toate formele a fost încuviințată în două rânduri, de două instanțe diferite, dintre care una necompetentă, respectiv Judecătoria T___ B___, și una competentă teritorial, respectiv Judecătoria G____.

În legătură cu acest aspect, instanța apreciază că, în cazul în care, după ce se obține încuviințarea de la o instanță pe care o consideră competentă față de datele pe care le deține la momentul cererii de încuviințare, executorul judecătoresc constată că această instanță nu era competentă, în temeiul art. 625 alin. 1 și art. 627 alin. 1 C.pr.civ., trebuie să solicite o nouă încuviințare de la instanța competentă. Principiul rolului activ al executorului judecătoresc este subordonat principiului legalității (art. 627 alin. 1 C.pr.civ. precizează că executorul stăruie pentru realizarea creanței cu respectarea dispozițiilor legii). Prin urmare, ori de câte ori, pe parcursul desfășurării procedurii execuționale, executorul constată că există motive care ar putea afecta valabilitatea actelor de executare, este obligat să efectueze demersurile necesare în vederea remedierii neregulilor procedurale.

În acest sens, în dosarul execuțional supus analizei, executorul judecătoresc s-a adresat Judecătoriei Galați cu o nouă cerere de încuviințare a executării silite, cerere admisă prin încheierea nr. ____ din 17.12.2018 în dosar nr. _____/____/____ (f. 169, vol. 1).

În ceea ce privește actul de procedură la care instanța se va raporta în determinarea unei eventuale tardivități a formulării contestației la executare, pe lângă aspectele menționate anterior, mai trebuie avut în vedere că, deși contestatorul nu a invocat ca motiv de nelegalitate a executării necompetența instanței de executare inițiale (T___ B___), acest aspect nu poate fi trecut cu vederea, deoarece în ipoteza în care contestația împotriva executării silite propriu-zise, raportată la încheierea de încuviințare pronunțată de Judecătoria Galați nu ar fi tardivă, iar din analiză ar rezulta că executarea ar fi prescrisă (ori un alt motiv de nelegalitate ce ar conduce la anularea executării silite), efectul prescripției ar consta în anularea executării per ansamblu, fiind fără relevanță tardivitatea față de prima încheiere de încuviințare a executării silite.

Totodată, nu se poate imputa debitorului, culpa creditorului de a se adresa inițial unei instanțe necompetente și abia apoi unei instanțe competente, prin considerarea ca tardivă a invocării motivelor de contestația propriu-zisă.

Prevederile  art. 715 alin. 1 Cod de procedură civilă stabilesc termenul în care se poate  formula contestației la executare împotriva executării însăși, respectiv în termen de 15 zile de la data la care „a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.”.

Așadar ținând cont de toate considerentele anterioare instanța constată că, contestatorii au primit încheierea de încuviințare executarea silită pronunțate de Judecătoria G____– instanța competentă teritorial și alte acte de executare, la data de 04.02.2019, iar potrivit art.181 alin.1 pct.2 Cod de procedură civilă, termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: […] 2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

În speță, termenul de 15 zile prevăzut de art. 715 alin.1 Cod de procedură civilă s-a împlinit la data de 20.02.2019, ultima zi în care contestatorul putea formula  contestația, iar contestația a fost depusă la registratura instanței la data de 18.02.2019, cu respectarea termenului legal.

În consecință, instanța constată că și contestația la executarea silită însăși, precum și contestația împotriva actelor de urmărire silită imobiliară a fost formulată în termen, urmând a se respinge excepția tardivității invocate de intimată, ca neîntemeiată.

(...)

În cazul creditelor bancare sau a celor acordate de instituții financiare nebancare, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită începe să curgă de la data scadenței obligației de plată, iar în cazul în care există mai multe rate succesive, termenul de prescripție începe să curgă de la data ultimei rate de achitat, stabilită conform contractului.

Deoarece la dosarul cauzei nu s-a depus notificarea de declarare a scadenței anticipate a debitului menționat în contractul de credit de consum, în lipsa acestuia instanța concluzionează că întreaga creanță a devenit exigibilă cel mai târziu la data expirării duratei contractuale. Astfel, având în vedere că acest contract a fost încheiat la data de 02.06.2006, pe o durată de 60 de luni, data exigibilității ultimei rate contractuale a fost la data de 02.06.2011, de la acest moment începând să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. Acesta fiind momentul maxim obiectiv la care debitorul a fost decăzut din beneficiul termenului de rambursare a tuturor ratelor de credit.

Așadar, între data de 02.06.2011 și data cesiunii de creanță, respectiv 16.08.2016 și, cu atât mai mult data cererii de executare, respectiv 12.02.2018 s-a scurs un interval de timp mai mare de 3 ani, acesta fiind termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

Totodată, instanța apreciază că înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare și încheierea contractului de cesiune de creanță  nu reprezintă cauze de întrerupere a cursului prescripției dreptului de a obține executarea silită prevăzute de art. 710 Cod de procedură civilă.  Se are în vedere că deși intimata a invocat întreruperea cursului prescripției prin comunicare de notificări și note telefonice nu a făcut dovada acestora potrivit art. 249 Cod de procedură civilă. Mai mult, intimata a invocat aceste notificări ca fiind emise după data cesiunii de creanță, însă la acel moment dreptul de a cere executarea silită era deja prescris.

Data declarării scadenței anticipate arătată de intimată în cuprinsul notificării de cesiune creanță nu poate fi luată în considerare de către instanță, deoarece această dată depășește data expirării durate contractuale convenite de părți, respectiv 60 de luni, fiind evident că nu se poate declara scadent anticipat un credit după depășirea scadenței ultimei rate.

Așadar, în lipsa unor cauze de întrerupere sau suspendare, termenul de prescripție de a obține executarea silită de 3 ani prevăzut de art. 705 alin. 1 Cod de procedură civilă, în cauză, s-a împlinit la data de 02.06.2011 .

 Întrucât cesiune de creanță intervenită între intimată și Banc___ a avut ca efect, potrivit art. 1568 alin. 1 Cod civil, transmiterea de către intimată a tuturor drepturilor și garanțiilor avute de bancă în baza contractului de credit, contestatoarea poate invoca împotriva intimatei, în calitate de cesionar, orice mijloc de apărarea  pe care îl putea invoca și cedentului, astfel cum prevede art. 1582 alin. 1 Cod civil.

Raportat la data scadenței ultimei rate din credit și data formulării cererii de executare silită, 12.02.2018, instanța constată că dreptul de a obține executarea silită era prescris la momentul  formulării cererii de executare silită.

Sentinţa civilă nr. 258/15.04.2020 a Judecătoriei Galați a rămas definitivă prin

neapelare.

Domenii speta

Spete similare