Acţiune în constatarea dării în plată ; lipsă acord împrumutat

Acţiune în constatarea dării în plată; lipsă acord împrumutat

Decizia nr. 97/26.03.2020

Reclamanții susțin că suma ar fi fost destinată construirii unui imobil, dar dar nu a fost justificată cheltuirea ei pentru edificarea unui imobil care să poată avea destinație de locuință.

În aceste condiții, scopul prevăzut de lege, respectiv ca împrumutul să fi fost acordat pentru construirea unei locuințe, nu este dovedit în cauză, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond. Ca urmare, nu este îndeplinită o condiție impusă de lege pentru admiterea pe fond a acțiunii, respectiv cea prevăzută de art. 4 lit.c din legea 77/2016.

-Decizia CCR nr. 623/2016, Decizia CCR nr. 639/2016, Decizia CCR nr.95/2017 și Decizia CCR nr.731/2019

-Legea nr.77/2016

-OUG nr.80/2013

Prin sent.civ. nr. 649/03.07.2019 a Judecătoriei Tg. Bujor au fost respinse ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi prematurităţii introducerii acţiunii invocate prin întâmpinare.

A fost respinsă acţiunea în constatarea dării in plată formulată de reclamanţii U.M. şi U. F. în contradictoriu cu pârâta B. C. SA ca nefondată.

Împotriva hotărârii mai sus arătate au declarat apel în termen legal de reclamanții, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate şi în rejudecare admiterea acţiunii, transferul dreptului de proprietate către bancă a imobilului în litigiu, stingerea datoriilor rezultând din contractul de credit nr.22193/01.11.2007 și plata cheltuielilor de judecată.

Intimata B.C. SA a formulat întâmpinare  și apel incident.

Prin întâmpinare intimata a invocat excepția tardivității formulării apelului principal, iar pe fond a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de legea 77/2016 pentru darea în plată și nu este îndeplinită nici condiția impreviziunii.

În ce privește apelul incident, banca a formulat această cale de atac cu privire la soluția de respingere a excepțiilor prematurităţii și a inadmisibilității invocate la fond și respinse acolo de instanța de fond.

Analizând hotărârea atacată în limita criticilor formulate prin motivele de apel şi în raport de probatoriile existente la dosar, Tribunalul constată că apelul principal este nefondat, iar cel incident este insuficient timbrat pentru considerentele ce se succed:

La data de 01.11.2007 între pârâta B.C. SA, numitul R. M. – în calitate de împrumutat și reclamanți – în calitate de garanți ipotecari a fost încheiat Contractul de credit nr…. astfel cum a fost modificat prin actul adițional din data de 10.06.2008.

Prin contract a fost împrumutată suma de 199.000 euro pentru nevoi personale, fiind instituită ipotecă de rang II asupra imobilului teren în suprafață de 12.671 m.p. situat în comuna Vânători, T 34, P 231, proprietatea reclamanților .

Urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de plată de către împrumutat, pârâta s-a adresat executorului judecătoresc cu cerere de executare silită în vederea recuperării creanţei, constituindu-se dosar de executare .

La data de 29.05.2018 reclamanţii au formulat notificare în temeiul art. 5 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Inițial pârâta și-a exprimat un acord de principiu, condiționând darea în plată de obținerea unui acord expres semnat de împrumutat. Acest acord a fost depus la dosar, dar nu era semnat în original de către împrumutat.

În drept, în cauză sunt incidente prevederile art. 4-11 din Legea nr. 77/2016 pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată, cât și considerentele Deciziei nr. 623/2016, Deciziei nr. 639/2016, Decizia nr.95/2017 și Decizia nr.731/2019 toate ale Curții Constituționale a României (CCR).

Cu privire la apelul principal reţine că acesta vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii. În principal s-au invocat ca fiind îndeplinite atât condiţiile impuse de art. 4 din legea 77/2016, cât și cele privind incidența în cauză a instituţiei impreviziunii. S-a susținut în esență că soluția instanței de fond privind respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea condiției impuse de art. 4 lit.c din legea 77/2016 nu este una fondată.

Instanţa a analizat în continuare motivele de apel invocate şi a reținut , cu privire la neîndeplinirea condiției impuse de art. 4 lit.c din legea 77/2016, că apelanţii consideră că se află în prima ipoteză, respectiv aceea în care creditul a fost contractat pentru construirea unui imobil pe terenul garanția băncii.

Scopul pentru care a fost contractat împrumutul trebuia să rezulte din prevederile contractuale ori din alte probe administrate în cauză. Din contractul de împrumut 22193/01.11.2007 rezultă că suma de 199.000 euro a fost împrumutată pentru nevoi personale, deci nu pentru a construi un imobil.

Așa cum au susținut apelanții, este posibil ca printre nevoile personale să se numere și cea de locuință, de adăpost. În această situație trebuiau administrate probe din care să rezulte scopul folosirii acestei sume de bani. Apelanții au susținut că ea a fost luată pentru construirea unui imobil și că s-au demarat activități în acest sens.

Dintre activitățile demarate indică doar trecerea terenului garanția băncii din extravilanul în intravilanul comunei Vânători. Instanța nu poate reține această apărare în sensul mai sus arătat, deoarece din contractul de garanție rezultă că la momentul constituirii garanției- 10.06.2008 , terenul era deja unul intravilan.

În afară de acest demers, apelanții nu au depus dovezi privind demararea unei activități efective de construcție a unei locuințe pe terenul în litigiu. Astfel nu au fost depuse un plan de construcție a locuinței, o autorizație de construcție eliberată de Primăria Comunei Vânători, documente din care să rezulte achiziție de materiale de construcție, eventual un contract cu o firmă autorizată din care să rezulte că s-au început lucrările de construire a unui imobil, etc.

Reclamanții susțin că suma este una mare pentru nevoi personale și că ea ar fi fost destinată construirii unui imobil, dar plecând de la această suma mare de bani nu se indică ce s-a realizat efectiv cu ea. Astfel, împrumutatul a folosit suma de bani de vreme ce o datorează băncii, dar nu a fost justificată cheltuirea acestei suma pentru edificarea unui imobil care să poată avea destinație de locuință.

În aceste condiții, scopul prevăzut de lege, respectiv ca împrumutul să fi fost acordat pentru construirea unei locuințe, nu este dovedit în cauză, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond. Ca urmare, într-adevăr nu este îndeplinită o condiție impusă de lege pentru admiterea pe fond a acțiunii respectiv cea prevăzută de art. 4 lit.c din legea 77/2016.

Mai mult, reclamanții în cauză nu sunt decât garanți, nu împrumutați principali, iar pentru a avea calitate procesuală activă ar fi trebuit să dovedească că au primit acordul împrumutatului R.M. pentru demararea procedurii în cauză. Acest acord ca și înscris există la dosar fila 178 dosar fond, dar acordul nu este însușit prin semnătură de către împrumutat.

În concluzie, față de motivele invocate de apelanți și de considerente reținute mai sus, instanţa va respinge apelul şi va menține hotărârea de fond ca temeinică şi legală raportată la probele administrate în fond şi apel.

 Cu privire la apelul incident ,Tribunalul  reține că potrivit art. 33 din OUG 80/2013 , taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeași comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.

Instanța reține că apelanta a plătit anticipat doar suma de 20lei. Verificând timbrajul la primul termen de judecată cu privire la apelul incident, a constatat că banca trebuia să achite o diferență de taxă de timbru de 11.076,83lei , aspect adus la cunoștința apărătorului băncii la termenul din data de 13.02.2020.

Taxa de timbru nu a fost achitată de către bancă până la termenul acordat, motiv pentru care a fost pusă în discuția părților excepția insuficientei timbrări.

În acest condiții, având în vedere prevederile art. 33 din OUG 80/2013, coroborat cu prevederile art. 470 al.2 și 3 din N.C.p.civ., instanța apreciază ca insuficient timbrat apelul incident, sens în care admite excepția insuficientei timbrări și anulează apelul incident.

Domenii speta

Spete similare