Despăgubiri

În conformitate cu disp.art.20 din Regulamentul de pază al Fondului Forestier aprobat prin HG nr.1076/2009 „Pădurarul titular de canton răspunde patrimonial, potrivit prevederilor legale, pentru arborii, puieţii şi lăstarii tăiaţi ilegal, scoşi din pământ, distruşi sau degradaţi, sustraşi ori aflaţi pe teren, nejustificaţi prin procese-verbale de constatare a contravenţiilor şi infracţiunilor încheiate anterior declanşării controlului sau justificaţi prin acte care ulterior controlului s-au dovedit, prin decizii definitive ale instanţelor judecătoreşti, a fi neîntemeiate, precum şi pentru orice alte pagube produse patrimoniului aflat în gestiune, stabilite potrivit prevederilor legale”.

Potrivit art.9 din HG nr.1076/20209 ”Pagubele produse fondului forestier naţional, cauzate de neîndeplinirea, totală sau parţială, a atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, se impută celor responsabili, în solidar cu pădurarul titular de canton silvic, precum şi cu alte persoane cu atribuţii pe linie de pază, potrivit fişei postului”.

Prin concluziile scrise, reclamanta a invocat disp. art.254-255 Codul Muncii.

Art.254 Codul Muncii, prevede că salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, iar atunci când paguba a fost produsă de mai mulţi salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei şi dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar, conform disp. art. 255 Codul Muncii.

Susținerea reclamantei că marcarea incorectă a arborilor l-a exonerat pe pădurar de răspundere este nelegală, deoarece prejudiciul s-a produs prin tăierea arborilor respectivi, situație în care sunt aplicabile dispoziţiile legale pe care s-a întemeiat acțiunea introductivă de instanță.

Aceasta este o apărare pe care reclamanta a formulat-o după închiderea cercetării procesului, motiv pentru care, în cauză se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale .

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 16.01.2020

Prin cererea înregistrată pe rolul TM – Secţia CMAS la data de 01.03.2018, reclamanta .....M a solicitat în contradictoriu cu pârâtul DR, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 8.998,85 lei cu TVA, sumă ce reprezintă prejudiciul creat în calitatea sa de salariat.

În motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost angajatul ..... în cadrul OS Ş, fiind încadrat ca şef de district – Districtul II B la OS Ş.

În urma controlului de fond, efectuat în luna noiembrie 2015 de către pârât, cu ocazia preluării în pază a unei suprafeţe de pădure proprietatea UMC H, prin actul de control de fond nr.3238/27.11.2015, acesta în calitate de şef de district a anulat cu ciocanul de marcat – amprentă pentagonală RP16/159, un număr de 144 de cioate provenite de la arbori tăiaţi ilegal.

Din cele 144 de cioate, în realitate 45 erau situate în pădurea statului – UP III, ua 100A% şi nu în pădurea proprietatea UMC H, astfel că, culpa pârâtului rezultă din neverificarea bornelor şi a limitelor care delimitează fondul forestier naţional ducând astfel la anularea ilegală a celor 45 de cioate.

S-a arătat că dacă pârâtul ar fi identificat corect limitele fondului forestier proprietatea statului, ar fi constatat că cele 45 de cioate sunt în pădurea statului şi în conformitate cu Codul Silvic şi HG nr.1076/2009 acestea trebuiau imputate pădurarului responsabil de cantonul silvic în care aceste cioate se află, valoarea celor 45 de cioate fiind de 8.552,14 lei cu TVA (28,51m3).

S-a mai arătat şi că, în luna august 2016 cu ocazia punerii în valoare a unor arbori – produse de igienă în pădurea proprietatea UMC H, pârâtul a marcat cu ciocanul cu amprenta circulară RP xx/100 un număr de 4 arbori în pădurea proprietatea statului – în UP III ua 100A, limitrofă pădurii UMC H, din cei 4 arbori marcaţi de pârât 3 au rămas pe picior, iar cel de al patrulea exploatat cu un volum calculat de 1,44 m3 şi o valoare de 446,71 lei cu TVA.

Au fost invocate dispoziţiile art.20 din Regulamentul de pază al fondului forestier aprobat prin HG nr.1076/2009 potrivit cărora ”Pădurarul titular de canton răspunde patrimonial, potrivit prevederilor legale, pentru arborii, puieţii şi lăstarii tăiaţi ilegal, scoşi din pământ, distruşi sau degradaţi, sustraşi ori aflaţi pe teren, nejustificaţi prin procese-verbale de constatare a contravenţiilor şi infracţiunilor încheiate anterior declanşării controlului sau justificaţi prin acte care ulterior controlului s-au dovedit, prin decizii definitive ale instanţelor judecătoreşti, a fi neîntemeiate, precum şi pentru orice alte pagube produse patrimoniului aflat în gestiune, stabilite potrivit prevederilor legale”, precum şi dispoziţiile art.9 din aceeaşi HG potrivit cărora ”Pagubele produse fondului forestier naţional, cauzate de neîndeplinirea, totală sau parţială, a atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, se impută celor responsabili, în solidar cu pădurarul titular de canton silvic, precum şi cu alte persoane cu atribuţii pe linie de pază, potrivit fişei postului.”.

La cerere au fost anexate înscrisuri reprezentând: act control de fond nr.xxxx/27.11.2015; referatul nr.xxxx/16.11.2016 al OS Ş.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că cererea reclamantei este neîntemeiată deoarece pentru a putea fi antrenată răspunderea salariatului, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii printre care calitatea de salariat la data producerii prejudiciului, fapta ilicită şi personală a salariatului care trebuie să fie săvârşită în legătură cu munca sa, vinovăţia salariatului, existenţa prejudiciului efectiv, cert, real, actual şi direct, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului, iar aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

A arătat că, în perioada martie 2013 – 2017 a îndeplinit funcţia de şef de district la Districtul II B din cadrul OS Ş.

A precizat faptul că, observând motivarea în drept, respectiv textele de lege invocate de către reclamantă se observă că se face trimitere la texte de lege ce reglementează răspunderea pădurarului pentru pagubele produse în timp ce el a îndeplinit funcţia de şef de district.

Pârâtul a specificat faptul că, limitele fondului forestier naţional, limitele dintre fondul forestier naţional şi proprietăţile private, dar şi limitele parcelelor şi subparcelelor din cadrul fondului forestier proprietatea statului sunt stabilite de către Institutul de Amenajări şi Cercetări Silvice (ICAS), instituţie distinctă de direcţiile silvice şi aflată în subordinea RNP R, iar aceste limite sunt semne efectuate cu vopsea de culoare roşie şi albă, cu anumite expuneri, personalul silvic fiind obligat să respecte aceste borne şi limitele amenajistice.

A mai specificat şi că, aceste limite se pot schimba doar cu respectarea dispoziţiilor legale, cu ocazia unei noi amenajări care se efectuează, de regulă, la 10 ani doar de către ICAS, iar între două amenajări, cu ocazia predării de teren cu vegetaţie forestieră de către personalul silvic care efectuează punerea în posesie conform legilor fondului funciar sau cu ocazia predării de terenuri scoase din fondul forestier conform legii, situaţii în care cel care efectuează predarea este obligat să materializeze în teren noile limite dintre pădurea statului şi pădurea devenită proprietate privată.

A precizat că, din luna martie 2013 şi până în anul 2017 când i-a încetat delegaţia de şef de district la Districtul II B, nu a efectuat nici o punere în posesie astfel că nu a stabilit altă limită dintre pădurea statului, situată în u.a. 100 A%, şi pădurea privată aparţinând UMC H.

De la data preluării districtului şi până la data efectuării controlului de către reprezentanţii gării forestiere a existat o anumită limită dintre u.a. 100 A şi pădurea UMC H, limită care a fost respectată, atât de el în calitatea sa şef de district cât şi de către pădurarii care au avut în pază acea parcelă.

Pârâtul a menţionat faptul că, cu ocazia controlului efectuat de reprezentanţii gărzii forestiere RV, limita dintre cele două proprietăţi exista în teren, însă cei de la garda forestieră au solicitat ICAS să verifice limitele, ocazie cu care cei de la ICAS au stabilit noua limită către proprietatea UMC H.

Doar urmare a modificării limitelor efectuate de către ICAS în anul 2017, s-a stabilit că din cele 144 cioate anulate cu ocazia controlului cu număr de 45 cioate se află în proprietatea statului, iar un număr de 4 arbori au fost puşi în valoare (inventariaţi în vederea tăierii) în proprietatea statului şi doar un arbore a şi fost tăiat.

Pârâtul a mai precizat şi că nu are atribuţii de a verifica veridicitatea limitelor amenajistice şi nici nu are posibilitatea de a verifica aceste limite pentru că nu este dotat cu aparatură de specialitate (GPS), iar limitele amenajistice nu sunt stabilite şi inventariate în coordonate stereografice, el fiind obligat să respecte limitele existente în teren.

A precizat că, arborii au fost tăiaţi ilegal pentru că nu a fost asigurată paza pădurii în mod corespunzător, atribuţie care este în sarcina pădurarului care avea în pază parcela respectivă, şi astfel, dacă s-ar impune antrenarea răspunderii patrimoniale atunci cel care trebuie să răspundă este pădurarul.

Referitor la prejudiciu, pârâtul a arătat că în opinia sa, acesta nu există, toate cele 144 de cioate inventariate au fost menţionate în actul de control de fond întocmit şi că nefiind anexate actele de constatare la faţa locului şi nu a fost indicat nici modul în care a fost determinat pretinsul prejudiciu există dubii cu privire la existenţa şi întinderea acestuia. Mai mult, la pretinsul prejudiciu nu trebuie adăugat TVA întrucât nu suntem în prezenţa unor raporturi de natură fiscală ci a unor raporturi de muncă ce au la bază un contract individual de muncă.

Potrivit prevederilor art.270 – 274 din Codul Fiscal sunt operaţiuni cuprinse în sfera de aplicare a TVA, livrarea de bunuri, prestarea de servicii, schimbul de bunuri şi servicii, achiziţiile intracomunitare de bunuri şi importul de bunuri, neregăsindu-se bunurile lipsă în gestiune sau prejudiciile produse angajatorului.

Prin notele de şedinţă pentru termenul din 10.05.2018, pârâtul a arătat că invocă excepţia necompetenţei secţiei de litigii de muncă în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei deoarece este încadrat în funcţia de inginer silvic în cadrul reclamantei, situaţia în care acesta este asimilat funcţionarilor publici şi competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ a TM.

Totodată a fost invocată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în răspundere patrimonială deoarece potrivit art.58 din OUG nr.59/2000 personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public şi având în vedere statutul special al pârâtului repararea pretinselor prejudicii se poate realiza prin emiterea unui rodin sau a unei decizii de imputare.

În conformitate cu art. 131 Cod procedură civilă, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat din oficiu să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

În conformitate cu alin.2 art. 131 Cod procedură civilă s-a acordat termen pentru a se depune la dosar copia contractului de muncă al pârâtului.

Prin sentinţă civilă TM – Secţia CMAS a dispus declinarea cauzei în favoarea Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a TM, reţinându-se că:

Conform contractului individual de muncă şi al actului adiţional la contractul individual de muncă, pârâtul este încadrat pe postul de şef district silvic.

Art.1 din OUG nr.59/2000 privind Statutul personalului silvic prevede că personalul silvic, este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învăţământ recunoscute în România şi care exercită efectiv profesiuni specifice activităţii în domeniul silviculturii.

Art.4 din OUG nr.59/2000 prevede că personalul silvic se diferenţiază, în funcţie de nivelul pregătirii profesionale şi art.7 prevede gradele profesionale ale personalului silvic.

Art.58 alin.1 din OUG nr.59/2000 prevede că personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel.

În art.1 din HG nr.1009/2000 se prevede corelarea gradelor profesionale ale personalului silvic, prevăzute în Statutul personalului silvic, cu categoriile, clasele şi gradele aferente funcţiilor publice, prevăzute în Statutul funcţionarilor publici, conform anexei din hotărâre.

În art.3 din HG nr.1009/2000 se prevede că au calitatea de funcţionar public categoriile de personal silvic care au fost numite, în condiţiile legii, în funcţii publice de conducere şi de execuţie.

În atare situaţie competenţa de soluţionare a acestui litigiu nu aparţine acestei secţii ci secţiei de contencios administrativ şi fiscal aşa cum rezultă şi din considerentele Deciziei nr.3/2014 a ÎCCJ.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a TM la data de 11.06.2018.

Prin sentinţa civilă nr.xxxx/2018, instanţa a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este întemeiată şi a fost respinsă acţiunea reclamantei ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că :

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta ...M  a solicitat obligarea pârâtului DR la plata sumei de 8.998,85 lei, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei. Pârâtul DR este salariatul reclamantei .... M, în calitate de inginer silvic.

Potrivit art.1 alin.1, art.4 lit.a) și art.7 lit. a) din OUG nr.59/2000 privind statutul  personalului silvic, gradul profesional de inginer silvic este specific personalului silvic cu  pregătire superioară, iar în conformitate cu art.58 alin.1 din OUG nr.59/2000, personalului silvic i se aplică prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în condițiile în care OUG nr.59/2000, privind Statutul personalului silvic, nu reglementează răspunderea civilă a funcționarului public, cuprinzând dispoziții numai în ceea ce  privește  raportul de serviciu  al funcționarului public cu statut de personal silvic.Problema de drept dedusă judecății constă în a se stabili dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă atât în temeiul art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dar şi în baza art.1349 Cod civil, text care reglementează condițiile angajării răspunderii civile delictuale a celui vinovat de producerea unei pagube.

 Legea nr.188/1999 prevede următoarele:

Art.84 Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;

b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Art. 85  (1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzuta la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.

(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.

(3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, prin Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, care privesc angajare a răspunderii civile delictuale a oricărei persoane, care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului „specialia generalibus derogant”.

Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a emis un ordin sau o dispoziţie de imputare în sarcina pârâtului, de către conducătorul instituţiei reclamante, acţiunea prin care se solicită angajarea răspunderii pârâtului în temeiul art.1349 Cod civil, va fi respinsă ca inadmisibilă, în acest sens fiind şi practica instanţei supreme (Decizia nr.697/12.02.2013, Decizia nr.4643/11.10.2014 pronunţate de Secţia CAF  a ÎCCJ).

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta.

Prin decizia civilă nr. xxxx/2018 CAC -Secţia CAF a admis apelul reclamantei, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare TM-Secţia CMAS.

Analizând actele si lucrările dosarului, cu prioritate faţă de aceste motiv de nelegalitate de ordine publică, Curtea a reţinut caracterul fondat al recursului pentru considerentele având în vedere că:

Cererea de chemare in judecata are ca obiect obligarea pârâtului DMR la plata sumei de 8.998,85 lei cu TVA reprezentând prejudiciul creat în calitatea sa de salariat.

Din interpretarea acestui text legal s-a reţinut că sumele solicitate au natura juridică de despăgubire pentru încălcarea unor obligaţii rezultate din contractul de muncă al pârâtului, iar nu a unor despăgubiri rezultate din aplicarea unei forme de răspundere specifica funcţionarilor publici, pentru a fi incidente dispoziţiile art.109 din Legea nr.188/1999.

Astfel fiind, s-a reţinut că, potrivit art.153 lit.f) din Legea nr.263/2010, competenţa de soluţionare a acestui litigiu aparţine jurisdicţiei conflictelor de muncă.

In raport de natura cauzei, care este aceea a unui litigiu de muncă si asigurări sociale, Curtea a constat că hotărârea atacată nu a fost pronunţată într-un complet specific acestor cauze, care include si participarea asistenţilor judiciari alături de judecătorul fondului.

În urma casării, cauza a fost înregistrată pe rolul TM - Secţia CMAS, la data de 31.01.2019.

Din oficiu, s-a solicitat reclamantei să depună la dosar înscrisurile de care se face vorbire în nota de constatare nr.xxx/2016 respectiv: carnet de inventar cioate anulate cu ciocanul pentagonal RP xx/xxx,  raport activitate ciocan pentagonal RP xx/xx, APV xxxx, carnet inventar arbori găsiţi pe picior marcaţi cu RP xx/100, carnet inventar cioată marcată cu RP xx/100, copia lizibilă a procesului verbal depus la fila 4 dosar nr.xxx/xxx/2018, fişa postului pârâtului DR pentru perioada din litigiu şi să precizeze pădurarii din districtul pârâtului şi să depună la dosar fişa postului pădurarului.

Reclamanta a depus la dosar note scrise prin care a arătat că, potrivit Regulamentului de pază a Fondului Forestier Naţional, aprobat prin HG nr.1076/2009, era obligatorie executarea unui control de fond a suprafeţei de pădure ce urma să fie preluată în pază, iar cu privire la identificarea eronată a limitelor suprafeţei de pădure preluate în pază, care se învecinează cu pădurea proprietate publică a statului din districtul silvic avut în responsabilitatea pârâtului, s-a arătat că acesta, conform fişei postului- Cap.VII, este responsabil de corectitudinea şi exactitatea acţiunilor desfăşurate, fiind obligat să cunoasă limitele teritoriale ale districtului său, respectiv II B.

În acest sens, reclamanta a depus la dosar  înscrisurile solicitate.

Instanţa, din oficiu, a solicitat reclamantei să depusă la dosar APV nr.xxx şi copia lizibilă a procesului verbal aflat la fila 4 dosar şi să precizeze numele pădurarilor din districtul condus de către pârât .

Relaţiile au fost comunicate cu adresa nr.xxxx/xxx/31.10.2019 la care s-a anexat APV nr. xxxx.

La solicitarea pârâtului, s-a solicitat reclamantei să depusă la dosar să depună la dosar extras din procesul verbal de control efectuat de către GF RV,  control ce a vizat OS Ş privind districtul al cărui şef a fost pârâtul DR să comunice dacă în perioada 2013-2017 au fost efectuate puneri în posesie către proprietari persoane fizice ale terenurilor din UA 100A%, să comunice când au fost stabilite şi când au fost restabilite limitele acestei parcele şi să depună la dosar fişa postului unui pădurar, relaţii comunicate cu adresa nr.xxx/xxx/04.12.2019 la care s-a anexat fişa postului unui pădurar, amenajamentul UP III P, OS Ş şi procesul verbal de punere în posesie nr.xx/11.07.2011.

Analizând acţiunea în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Pârâtul DR a fost salariat al reclamantei ......îndeplinind funcția de şef district în cadrul OS Ş- DB în perioada anilor 2013-2017.

Cu ocazia preluării în pază a unei suprafețe de pădure proprietatea UMC H a avut loc un control de fond materializat în actul de control de fond nr.xxxx/27.11.2015.

Conform adresei OS Ş s-a făcut cunoscut reclamantei faptul că pârâtul, cu această ocazie a anulat cu ciocanul un număr de 144 cioate în UP III ua a100A% conform raportului de activitate şi s-a constatat că un număr de 45 cioate cu un volum de 28,051 mc sunt situate în pădurea statului şi nu în proprietatea privată.

De asemenea în luna august 2016 cu ocazia punerii în valoare a unor arbori, produse de igienă s-a constituit APV xxxx în pădurea proprietatea UMC H, iar pârâtul a marcat 4 arbori în pădurea statului, limitrofă cu pădurea privată aflată în pază însă din aceștia 3 se aflau pe picior iar unul a fost exploatat rezultând cioate.

Cele două incidente s-au produs pentru că pârâtul nu a cunoscut exact limitele pădurii particulare situație care a generat şi prejudiciu prin nedeclararea celor 45 cioate ca fiind pădurea de stat (volum 28,04 mc şi valoare de 8552,14 lei) şi prin exploatarea arborilor pe picior marcat în volum de 1,144mc cu o valoare de 446,71 lei cu TVA. Cele două prejudicii s-a propus a fi suportate de pârât.

Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta l-a chemat în judecată pe pârât pentru a fi obligat la recuperarea prejudiciului total de 8.998,85 lei cu TVA, susţinându-se că aceasta a fost produs din vina pârâtului care nu a verificat bornele şi limitele care delimitează fondul forestier național.

În drept au fost invocate disp.art.20 din Regulamentul de pază al Fondului Forestier aprobat prin HG nr.1076/2009 potrivit cărora „Pădurarul titular de canton răspunde patrimonial, potrivit prevederilor legale, pentru arborii, puieţii şi lăstarii tăiaţi ilegal, scoşi din pământ, distruşi sau degradaţi, sustraşi ori aflaţi pe teren, nejustificaţi prin procese-verbale de constatare a contravenţiilor şi infracţiunilor încheiate anterior declanşării controlului sau justificaţi prin acte care ulterior controlului s-au dovedit, prin decizii definitive ale instanţelor judecătoreşti, a fi neîntemeiate, precum şi pentru orice alte pagube produse patrimoniului aflat în gestiune, stabilite potrivit prevederilor legale”.

De asemenea au fost invocate şi dispoziţiile art.9 din HG nr.1076/20209 ”Pagubele produse fondului forestier naţional, cauzate de neîndeplinirea, totală sau parţială, a atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, se impută celor responsabili, în solidar cu pădurarul titular de canton silvic, precum şi cu alte persoane cu atribuţii pe linie de pază, potrivit fişei postului.”.

Prin concluziile scrise s-au invocat disp. art.254-255 Codul Muncii.

Art.254 Codul Muncii prevede că salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Art.255 Codul Muncii prevede că atunci când paguba a fost produsă de mai mulţi salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei şi dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar.

Ca atare, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a unui salariat trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: calitatea de salariat la data producerii pagubei, fapta ilicită personală a salariatului care trebuie săvârșită în legătură cu munca sa, vinovăția acestuia, existența prejudiciului efectiv, cert, real, actual şi direct, raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăția.

În cazul de faţă calitatea de salariat a pârâtului nu se contestă.

În ceea ce privește fapta prejudecabilă, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului, trebuie să fie săvârșită în legătură cu munca şi poate fi orice faptă comisivă sau omisivă ce presupune fie neexecutarea unor obligații de serviciu şi orice alte acte omisive în raport cu obligațiile de servici, fie încălcarea unor dispoziții prohibitive din contractul individual de muncă, regulamentul de ordine interioară sau lege.

Săvârșirea faptei ilicite este de esența răspunderii patrimoniale iar dovedirea existenței acesteia şi a creării prejudiciului revine angajatului. Fapta se analizează în raport de obligațiile stabilite prin contractul individual de muncă sau fişa postului.

În speța de față reclamanta a susținut că pârâtul a identificat eronat limitele/ bornele districtului său şi dacă ar fi avut dubii în ceea ce privește aceste limite avea posibilitatea să solicite șefului de ocol precizări.

Se constată că reclamanta nu a indicat cu exactitate care atribuții din fişa postului au fost încălcate sau nesocotite însă din analiza fișei postului șeful de district are obligația de întreținere corespunzătoare a bornelor şi a semnelor de hotar.

Ori limitele fondului forestier nu sunt stabilite de către şeful de district ci de instituție specializată aflată în subordinea RNP Romsilva şi sunt semne distincte marcate cu culoare roşie şi albă, personalul silvic fiind obligat să le respecte.

Pârâtul a susținut şi faptul că în perioada cât a îndeplinit funcția de şef district au existat limite de hotare pe care le-a respectat şi nici nu a efectuat o punere în posesie în această perioadă  şi nu a stabilit alte limite dintre pădurea statului situată în ua 100A% şi pădurea privată.

Că este aşa o dovedeşte şi faptul că ulterior punerea în posesie a avut loc la data de 11.06.2011 conform procesului verbal de punere în posesie nr.xx/11.06.2011 pentru suprafaţa de 1,4 ha pentru numitul NA în baza legii fondului funciar.

Conform dispozițiilor legale sus amintite fapta ilicită a salariatului trebuie săvârșită cu vinovăție.

Vinovăția este un element subiectiv al răspunderii care constă în atitudinea psihică a persoanei faţă de faptă şi  consecința ei este paguba.

Vinovăția presupune discernământul salariatului, respectiv capacitatea acestuia de a-şi reprezenta fapta şi efectul ei păgubitor şi voinţa liberă, existentă în momentul săvârșirii faptei prejudiciabile.

Ori din probatoriul administrat în cauză nu rezultă existența unei fapte săvârșite cu vinovăție de către pârât.

De asemenea trebuie să existe o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciul creat. Ori prejudiciul suferit de reclamantă constă în tăierea celor 45 de arbori cu un volum de 28,051mc şi o valoare de 7126,78 lei, prejudiciul fiind de 8552,14 lei cu TVA din totalul de 144 şi a încă  unei cioate cu diametrul de 36/40 cm în volum de 1,144 mc cu o valoare de 446,71 lei cu TVA, ori nu şeful de district a efectuat aceste operațiuni ci pădurarul.

Susținerea reclamantei că marcarea incorectă a arborilor l-a exonerat pe pădurar de răspundere este nelegală deoarece prejudiciul s-a produs prin tăierea arborilor respectivi, situație în care sunt aplicabile dispoziţiile legale pe care s-a întemeiat acțiunea introductivă de instanță.

De altfel aceasta este o apărare pe care reclamanta a formulat-o după închiderea cercetării procesului, prin concluziile scrise depuse la dosar. Cum în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale acțiunea de faţă va fi respinsă ca nefondată.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.1667/29.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Domenii speta

Spete similare