Desfacerea contractului de muncă

- În materia concedierii individuale dispusă conform art. 65 Codul muncii, angajatorul are dreptul de a aprecia asupra structurii şi conducerii activităţii proprii, legea lăsând la latitudinea acestuia stabilirea organigramei, pentru o organizare eficientă  şi luarea măsurilor pe care le consideră necesare, inclusiv ceea a desființării unor posturi, dar cu condiţia ca desființarea posturilor să aibă o cauză reală şi serioasă.

În speţă, societatea intimată nu a făcut dovada modalităţii în care a stabilit/ departajat/selectat salariaţii cu funcţia de auditor intern care urmau să facă parte din compartimentul nou înfiinţat, respectiv a modalităţii în care a ajuns la concluzia concedierii contestatoarei .

Faptul că în Codul muncii nu se regăsesc dispoziţii referitoare la existenţa unor criterii în cazul concedierii individuale, aceste criterii fiind prevăzute expres numai la concedierea colectivă, are o justificare logică, întrucât în cazul concedierii individuale se desființează un singur post sau un număr redus de posturi.

Deşi în cazul contestatoarei s-a dispus măsura concedierii individuale, angajatorul avea obligaţia să stabilească, anterior, în contractul colectiv de muncă, în regulamentul intern  modalităţile concrete, criteriile de departajare între salariaţii care ocupă acelaşi gen de posturi, pentru situaţia în care se impune restructurarea posturilor unora dintre aceștia şi păstrarea altora.

La dosarul cauzei fostul angajator nu a depus un minimum de probe în vederea verificării caracterului serios al cauzei concedierii individuale a contestatoarei,  pentru a se stabili dacă restructurarea postului acesteia corespunde exigențelor art.65 al. 1 Codul muncii, respectiv că concedierea a fost dispusă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Intimata a susţinut că angajatorul are prerogativa de a stabili organizarea şi funcționarea societăţii, în cauză, nefiind negat acest drept al societății, însă verificarea caracterului real şi serios al măsurii concedierii se realizează prin controlul judiciar al legalităţii şi temeiniciei deciziei de concediere.

O interpretare contrară a dispoziţiilor legale în materia concedierii individuale întemeiată pe art.65 Codul muncii ar conduce la concluzia că instanţa verifică numai aspecte formale (îndeplinirea condiţiilor de formă şi de conținut ale deciziei de concediere), lipsind de o protecţie efectivă pe salariatul afectat de măsura dispusă de angajator.

Tribunalul Mehedinţi  - sentinţa din 12.05.2020

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, reţine  următoarele:

La data de 27.08.2019 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe, sub nr. ....2019, contestaţia formulată de contestatoarea BMC în contradictoriu cu intimatele SC SD SRL P, SC NCS SRL P, SC APPC SRL P,  solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

-anularea deciziei nr. .../26.07.2019 emisă de SC SD SRL; 

-anularea deciziei nr...../26.07.2019 emisă de SC NCS SRL;

-anularea deciziei nr. ..../26.07.2019 emisă de SC APPC  SRL;

-repunerea în situaţia anterioară, în sensul reintegrării pe funcţiile deţinute şi obligarea intimatelor la plata unei despăgubiri băneşti egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării efective;

-obligarea intimatei SC SD  SRL să-i achite contravaloarea diurnei pentru perioada august 2016-iulie 2019, indexate şi actualizate până la data plăţii;

- obligarea intimatei SC SD SRL la plata contribuţiilor sociale pentru diferenţa de 500

lei net lunar, primită ca bonus salarial în perioada 01.09.2009-01.10.2011;

-obligarea intimatei SC APPC SRL la plata sumei de  600 lei lunar, sumă rezultată din diferenţa de la 300 lei lunar primită şi suma de 900 lei mediu lunar al auditorilor interni din departament, angajaţi cu normă întreagă, pentru perioada octombrie 2016-iulie 2019;

- obligarea fiecărei intimate la plata de daune morale în cuantum de câte 30.000 lei, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, contestatoarea a arătat că a fost angajata celor trei intimate, în funcţia de auditor intern, până la data de 26.07.2019, când i-au încetat contractele individuale de muncă prin deciziile contestate, emise în temeiul art.65 alin.1 din Legea nr.53/2003, ca urmare a restructurării postului pe care îl ocupa.

Contestatoare a învederat că a fost încadrată cu contract individual de muncă cu normă întreagă de 8 ore/zi la SC SD SRL şi cu timp parţial (câte 2ore/zi) la celelalte două intimate şi a înţeles că conteste cele 3 decizi într-o singură acţiune, dată fiind strînsa legătură dintre cele 3 societăţi intimate, care au ca acţionari şi asociaţi aceleaşi persoane, activitatea fiind  desfășurată în comun şi în acelaşi sediu principal, cât şi cele secundare de către toţi salariaţii pentru toate cele 3 societăţi.

Referitor la cele 3 decizii contestate, a arătat că  s-a dispus încetarea contractelor individuale de muncă, ca urmare a reorganizării celor trei societăţi, postul pe care îl ocupa fiind  desfiinţat.

Cât priveşte  preavizele primite, contestatoarea a susţinut că acestea nu pot produce efecte juridice, fiind emise sub semnătura unei persoane care nu mai avea dreptul de a  le semna, apreciind că nu a existat un preaviz legal emis .

S-a mai învederat  că prin reorganizare s-au defiinţat  compartimentul de audit intern, în care îşi desfăşura activitatea, postul de director de audit intern, precum şi departamentul juridic şi s-a constituit un nou compartiment denumit  Departamentul juridic şi de control financiar intern, fiind desfiinţate două posturi de auditori interni, al său şi al altui angajat.

Prin adoptarea acestor măsuri s-a apreciat că se impune adaptarea activităţii departamentului la nevoile curente ale societăţii şi eficientizarea activităţii departamentelor de audit intern şi juridic.

Referitor la deciziile contestate, contestatoarea a arătat că sunt netemeinice şi nelegale, întrucât reorganizarea nu a fost una efectivă, reală şi serioasă, ci doar o măsură prin care s-a urmărit înlăturarea sa din cadrul firmelor, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind auditul intern, făcându-se confuzie între auditul financiar, auditul intern obligatoriu şi controlul intern.

Aşa cum rezultă din cele 3 decizii, anterior  pretinsei reorganizării, Departamentul de audit intern avea un post de director audit intern şi patru posturi de auditori, iar începând cu data de 15.05.2019, un angajat auditor intern a plecat din societate, urmare a încetării contractului de muncă prin acordul părţilor, astfel că din cele 4 posturi de auditori intern, un post era vacant, rămânând efectiv numai 3 auditori.

Urmare a reorganizării, în compartimentul nou înfiinţat, apar trei posturi de auditori, pe care era firesc să le primească cei 3 auditori rămaşi, însă al treilea post de auditor a fost oferit fostului director de departament, al cărui post a fost desfiinţat.

Aşa fiind, contestatoarea a arătat că în urma reorganizării, din 4 posturi de auditori au rămas  3, fiind desfinţat efectiv un singur post, cel deţinut de salariatul căruia îi încetase contractul de muncă, post care era vacant la data reorganizării.

Contestatoarea a mai arătat că, mergând pe raţionamentul intimatelor ca din vechiul departament în care erau 4 auditori şi au fost desfiinţate 2 posturi de auditori  ( postul său şi al salariatului căruia îi încetase contractul de muncă), în noul departament înființat trebuiau să se regăsească numai 2 posturi de auditori, însă din deciziile contestate, rezultă că sunt 3 posturi de auditori, astfel că fiind 3 posturi şi rămânând  3 auditori interni, firesc era să ocupe un post.

Din deciziile contestate, rezultă că a fost desfiinţat postul de director şi un singur post de auditor, ci nu două posturi de auditor,  aşa cum se menţionează în decizii.

Chiar şi în ipoteza în care s-ar fi desfiinţat două posturi de auditor, contestatoarea a arătat că nu s-a arătat raţionamentul pentru care s-a apreciat că se desfiinţează postul pe care îl ocupa, nefiind respectate criteriile de selectare a personalului care urma să fie disponibilizat, având în vedere că nu era vorba de posturi unice pentru a nu se aplica criteriile de selecţie, ci s-au desființat 2 posturi de auditori din cele 4 existente.

A mai susţinut că nu s-a avut în vedere că era singura angajată care avea studii postuniversitare de specializare în audit şi că era singura întreţinătoare a familiei, fiind divorţată, având în întreţinere un copil minor, considerând  că măsura concedierii nu trebuia să o afecteze în special.

Contestatoarea mai arătat că nu pot fi reţinute nici susţinerile din decizii potrivit cărora măsurile dispuse ar avea şi un efect financiar, în sensul că se realizează o economie prin neplata a două salarii şi echipamentulul de serviciu aferent.

În acest sens, s-a arătat că cele două compartimente anterioare - audit intern şi juridic-  totalizau 7 salariaţi (5 la departamentul audit şi 2 la juridic), respectiv 6 salariaţi la departamentul audit după plecarea unui salariat, iar după reorganizare, în noul departament juridic şi CFI au rămas tot 6 posturi, cel de coordonator fiind vacant şi a mai apărut un post de colaborator extern -avocat.

Prin contestaţie a mai arătat  că reorganizarea nu este efectivă,  reală şi serioasă, întrucât la nivelul  societăţilor există un post vacant, afişat pe siturile de angajare şi intranetul societăţii, post pe care putea să-l ocupe, potrivit pregătirii profesionale, însă deşi a formulat o cerere în acest sens, nu a primit niciun răspuns.

A mai susţinut că procedând la reorganizare prin desfiinţarea departamentului de audit intern, s-au încălcat şi dispoziţiile legale cu privire la auditul intern, respectiv art.160 alin.2 din Legea nr. 31/1990 şi art.20 din OUG nr. 75/1999.

O altă chestiune care atrage anularea deciziilor de  concediere este aceea că măsura a fost luată fără a exista un raport de diagnoză şi o organigrame aprobată de adunarea generală . 

Cât priveşte diurna solicitată de la intimata SC SD SRL, contestatoarea a arătat că avea dreptul la o diurnă pentru fiecare deplasare în cuantum de 42,5 lei/zi, care ulterior a fost de 50 lei/zi, diurnă ce nu i-a fost achitată, în mod discriminatoriu faţă de alte departamente din cadrul intimatei, deşi a depus periodic ordinele de deplasare, foi de lucru şi note de constatare pe care le întocmea cu ocazia deplasării, care au fost valorificate numai pentru consumul de carburant, refuzându-se achitarea diurnei legale pentru perioada august 2016-iunie 2019.

Referitor  la petitul privind obligarea intimatei SC APPC SRL la plata sumei de 600 lei lunar, rezultată din diferenţa de la 300 lei net lunar primită, până la suma de 900 lei net mediu lunar al auditorului intern din departament cu normă întreagă pentru perioada octombrie 2016-iulie 2019, contestatoarea a arătat că potrivit dispoziţiilor legale, un auditor trebuie remunerat cu un salariu  cel puţin egal cu media salariilor auditorilor angajaţi în departamentul de audit.

 Pe perioada de trei ani anteriori promovării acţiunii, media veniturilor auditorilor cu normă întreagă a fost de 3.600 lei şi întrucât a avut încheiat contract de muncă cu timp parţial- 2 ore/zi, trebuia remunerată cu 900 lei lunar.

În ceea ce priveşte petitul privind obligarea intimatei SC SD SRL la plata contribuţiilor aferente sumei de 500 lei net lunar, primită cu titlu de bonus, contestatoarea a arătat că suma nu a fost prinsă în salariu, motiv pentru care nu s-au calculat şi nu s-au achitat contribuţiile către bugetul de stat, apreciind că aceste bonusuri sunt drepturi de natură salarială pentru care trebuiau calculate şi achitate contribuţiile legale. Prin acest procedeu al societăţii, contestatoarea a susţinut că este prejudiciată la calculul dreptuluii de şomaj, precum şi în viitor, la calculul drepturilor de pensie.

Referitor la daunele morale în cuantum de câte  30.000 lei, contestatoarea a susţinut că, faţă de disp.art.253 Codul muncii, intimatele, prin săvârşirea faptelor ilicite care constau în încălcarea cu bună ştiinţă a dispoziţiilor legale privind cazurile şi condiţiile în care se poate dispune concedierea, i-au cauzat un prejudiciu moral, fiindu-i afectată demnitatea profesională, seriozitatea şi pregătirea profesională care i-au fost puse la îndoială, dreptul la muncă, precum şi viaţa socială, prin punerea în pericol, atât a sănătăţii sale, cât şi a familiei, inclusiv a fiicei minore aflată în întreţinere, drepturi ce se circumscriu în sfera dreptului la viaţă privată, stipulate atât în dispoziţiile constituţionale, cât şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În susţinerea contestaţiei s-au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: deciziile de concediere emise de cele 3 societăţi intimate.

În baza art.200 alin.3  Cod proc. civilă s-a solicitat contestatoarei să  dezvolte motivele de fapt referitoare la petitul privind diurna solicitată de la intimata SC SD SRL, să depună înscrisuri  referitoare la cuantumul  diurnei solicitate  pentru  perioada  august 2016-  iulie 2019, înscrisuri emise de  pârâtă din care să rezulte  cuantumul solicitat; de asemenea, referitor la petitul  privind obligarea intimatei APPC SRL la plata diferenţelor  salariale  pe  perioada octombrie 2016-iulie 2019, să dezvolte motivele de fapt cu privire la acordarea diferenţei de 600 lei lunar  pentru  perioada indicată, urmând să se indice temeiul juridic în baza căruia o solicită şi să se depună  acte în susţinerea pretenţiilor; să indice ce reprezintă sumele plătite cu titlu de bonus de către SC SD SRL în perioada 01.09.2009-01.10.2011, dacă se plătea lunar sau  ocazional, urmând să se anexeze înscrisuri din care să rezulte plata acestor drepturi .

Ca urmare, contestatoarea a depus precizări scrise arătând că potrivit dispoziţiilor legale şi a deciziilor emise de intimata SC SD SRL, valoarea zilnică a diurnei a fost stabilită la 42,5 lei, conform deciziei nr.132/03.02.2015 şi de 50 lei/zi, începând cu data de 01.01.2019, conform deciziei nr. 9/03.01.2019.

În exercitarea atribuţiilor de serviciu, în perioada  august 2016-31.12.2018 a efectuat 67 de deplasări şi 8 deplasări în perioada 01.01.2019-iulie 2019, conform ordinelor de dplasare.

Aceste ordine au fost emise şi  aprobate de către  administratorul intimatei şi au fost  depuse la sediul societăţii fiind valorificate doar pentru justificarea consumului de carburant şi a prezenţei la serviciu, nefiindu-i achitată şi diurna la care avea dreptul în sumă totală de 3.205 lei (66 deplasări x 42,5 lei =2.805 lei/anterior anului 2019, 9 deplasări  x 5 lei =400 lei/anul 2019).

Cu privire la diferenţa de 600 lei solicitată de la intimata SC APPC SRL, s-a arătat că potrivit art.104 alin.3, 4 Codul muncii şi raportat la contractul individual de muncă cu timp parţial, drepturile salariale trebuiau stabilite proporţional cu salariul comparabil, respectiv salariul mediu pe departamentul de audit care a fost de 3.900 lei/lunar, apreciind că i se cuvenea un salariu de 900 lei lunar, corespunzător contractului său de muncă cu timp parţial de 2 ore /zi.

Având în vedere că  i-a fost achitat un salariu de 300 lei lunar, contestatoarea a considerat că este îndreptăţită să primească şi  diferenţa de 600 lei lunar pentru perioada arătată în acţiune, cu atât mai mult cu cât prin referatul  nr.10/04.10.2016, întocmit de directorul de compartiment, s-a solicitat conducerii societăţii acordarea sumei de 1.000 lei lunar, însă s-a stabilit să fie remunerată doar cu suma de 300 lei net .

Referitor la bonusul lunar de 500 lei, contestatoarea a arătat că este un drept salarial primit lunar, ca urmare a promovării în funcţia de consilier audit intern, începând cu data de 01.09.2009, ocazie cu care i-a fost stabilit salariul la sumă de 2.500 lei, potrivit rezoluţiei puse pe cererea sa,  însă a primit doar 2.000 lei net/lună  pe „carnetul de muncă” şi 500 lei bonus net lunar, conform cererii pe care a formulat-o la 10.07.2009, cu rezoluţia conducătorului societăţii.

Bonusul se plătea mascat la „gri”, sub forma ordinelor de deplasare înregistrate în registrele de casă din cadrul departamentului  contabilitate.

În completare, contestatoarea a mai depus următoarele înscrisuri: deciziile nr.132/2015, nr.9/2019  emise de SC SD SRL, ordine de deplasare, referatul nr.10/4.10.2016.

În cauză, au formulat întâmpinare fiecare dintre cele 3 societăţi intimate.

Prin întâmpinare intimata SC SD SRL a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulată împotriva deciziei nr..../26.07.2019.

În prealabil, a învederat că SC APPC SRL este înfiinţată din anul 1994, având ca obiect de activitate principal transportul intern şi internaţional de mărfuri, desfăşurând activitate în 43 de puncte de lucru din ţară.

SC SD SRL este societate cu capital privat înfiinţată în anul 1994 şi are ca obiect de activitate principal comerţul cu produse zaharoase, desfăşurând activitate în 40 de puncte de lucru din ţară.

 SC NCS SRL este o societate cu capital privat, înfiinţată în anul 2001, având ca obiect de activitate principal comerţul cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioșcurilor şi pieţelor şi numără peste 5.000 de puncte de vending.

 Cele 3 societăţi  fac parte din acelaşi grup de firme, astfel că între aceste societăţi există relaţii economice puternice şi stabile, având  o strategie de dezvoltare comună.

Referitor la contractele individuale de muncă ale contestatoarei s-au arătat următoarele:

-prin contractul nr..../10.10.2016 încheiat cu SC APPC SRL, contestatoarea a fost angajată pe postul de auditor intern, începând cu data de 11.10.2016, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Departamentului audit intern, cu timp de lucru de 2 ore/zi, iar prin decizia nr..../2019 i-a încetat contractul de  muncă în temeiul art.65 alin.1 Codul muncii; 

-prin contractul nr. ...../01.08.2013 încheiat cu SC NCS SRL, contestatoarea a fost angajată pe postul de auditor intern, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Departamentului audit intern, cu timp parţial, normă de 2 ore/zi, iar prin decizia nr....../2019 i-a încetat contractul de muncă în temeiul art.65 alin.1  Codul muncii;

- prin contractul nr. ..../2003 încheiat cu SC SD SRL, contestatoarea a fost angajată începând cu data de 15.09.2003, pe postul de operator calculator la depozitul din DTS  cu timp de lucru de 8 ore /zi.

Prin actul adiţional nr.612/01.09.2009  a fost încadrată,  pe postul de consilier audit  intern în cadrul Departamentului CFI .

În perioada desfăşurării activităţii,  contestatoarea a primit în dotare telefon, mijloc auto-Skoda Superb şi laptop. La momentul încetării activităţii, cu factura nr.00000588/20.06.2019, la un preţ de ½ din valoarea,  autoturismul i-a fost transferat în proprietate contestatoarei, iar SC APPC SRL a suportat impozitele şi taxele diferenţei de valoare.

Intimata a arătat că  contestatoarea a avut ca atribuţii principale specifice funcţiei de auditor intern evaluarea punctelor de lucru pe baza fişei de evaluare, monitorizarea activităţii acestora şi a activităţii de vânzare, analize lunare cu directorii  naţionali de vânzări.

În cadrul societății a funcţionat Departamentul de audit intern, având în componenţă director audit intern, angajat cu contract individual de muncă cu timp parţial de 2 ore/zi şi 4 posturi de auditori interni, ocupate de 3 anjagaţi cu contracte individuale de muncă cu timp parţial de 2 ore /zi, şi de contestatoare care avea contract de muncă cu 8 ore /zi.

Cât priveşte motivele de contestaţie invocate de contestatoare referitor la decizia nr..../26.07.2019, intimata SC SD  SRL a arătat următoarele:

Referitor la motivul privind emiterea preavizului nr. 363/15.05.2019 sub semnătura unei persoane care nu mai avea dreptul de a semna documentul, s-a arătat că  notificarea de preaviz a fost semnată de salariata angajată în calitate de director resurse umane, fiind împuternicită să semneze  documentele emise de societate în raporturile cu salariaţii.

Această angajată şi-a desfăşurat activitatea în cadrul societăţii până la data de 19.08.2019, când contractul de muncă i-a încetat, conform art.81 alin.1 Codul muncii, astfel că la data  emiterii preavizului - 15.05.2019, numita VM era salariata societăţii, având competenţa de a semna toate documentele din relaţia angajator- salariat.

Referitor la motivul privind reorganizarea societăţii, intimata a arătat că anterior restructurării, în Departamentul de audit intern, contestatoarea a fost încadrată cu contract individual de muncă cu timp parţial de 2 ore/zi, în funcţia de auditor intern, respectiv cu contracte de muncă cu normă întreagă  de 8 ore/zi, directorul de audit intern şi 3 auditori interni.

Anterior datei de 15.05.2019, când a fost transmis contestatoarei preavizul nr. 631, conducerea societăţii a informat salariaţii din cadrul Departamentele de audit intern şi juridic despre intenţia angajatorului de reorganizare a activităţii departamentelor.

După purtarea acestor discuţii, un  salariat angajat pe postul de auditor intern a înaintat cererea de încetare a contractului individual de muncă, fiind emisă decizia nr. ..../17.05.2019, de încetare a contractului de muncă al acestuia  conform art.55 lit. b) Codul muncii,  începând cu data de 20.05.2019, astfel că postul deţinut de acest angajat a fost restructurat şi nu se mai regăseşte în structura noului Departament juridic şi de control financiar intern.

Intimata a arătat că este eronată susţinerea contestatoarei potrivit căreia a fost desfiinţat postul de director al departamentului audit intern  şi că decizia de restructurare trebuia emisă pentru acesta, întrucât postul de director s-a desfiinţat ca urmare a aprobării Raportului de diagnoză nr. 633/15.05.2019 de către conducerea societăţii, postul fiind eliminat din noua organigramă a Departamentului juridic şi de control financiar, salariatul care ocupa postul de director, ocupând în noul departament postul de auditor intern.

În vederea adaptării activităţii la nevoile curente ale societăţii şi de eficientizare a activităţii Departamentului audit intern şi Departamentului juridic, conducerea societăţii a adoptat în mod efectiv următoarele măsuri :

- desfiinţarea departamentului de audit intern în care îşi desfăşura activitatea contestatoarea, ca auditor, cu contract de muncă cu timp parţial de 2 ore/zi şi  cu contracte de muncă cu normă întreagă de 8 ore/zi- director audit intern şi 3 auditori interni;

-desființarea postului de director audit şi posturile de auditor deţinute de contestatoare şi de salariatul care a solicitat încetarea contractului de muncă;

- desfiinţarea departamentului juridic în care îşi desfăşura activitatea consilierul juridic;

- constituirea unui nou departament sub denumirea „Departamentul juridic şi de control financiar intern” , în care să-şi desfăşoare activitatea cu contracte de muncă de 8 ore/zi, o parte dintre salariaţii din cele două departamente propuse spre desființare, respectiv : 3 auditori  interni care au lucrat în fostul departament şi un consilier juridic, care a lucrat în fostul compartiment.

Desfiinţarea celor două departamente şi înfiinţarea unui nou departament şi implicit măsura de desfiinţare a unui post de consilier juridic şi a posturilor de auditori intern, analizate şi din  punct de vedere economic, nu numai din punct de vedere al eficienţiei activităţii, a avut şi un efect financiar constând în eliminarea costurilor cu salariile şi a cheltuielilor cu dotările (mijloc auto, calculator, telefon mobil).

Intimata a arătat că organigramele departamentelor desființate şi noua organigramă a departamentului nou înființat sunt anexate la întâmpinare.

Cât priveşte motivul de contestaţie în sensul că prin reorganizarea activităţii s-a încălcat legea privind auditul intern, intimata a arătat că salariaţii din cadrul Departamentului de audit intern, deşi au calitatea de auditori interni, încă de la începerea activităţii departamentului  nu au exercitat atribuţii de auditare a situaţiilor financiare, ci atribuţii specifice controlului financiar intern, constând în verificări ale gestiunilor de marfă şi băneşti organizate în cadrul depozitelor şi punctelor de lucru de pe întreg teritoriul naţional, al gestiunilor mobile, circulației valorilor materiale şi băneşti, verificarea consumului de combustibil, a respectării de către salariaţi a atribuţiilor din  fişele de post, Regulament intern, etc.

S-a învederat că societatea are încheiate contracte de audit financiar în conformitate cu standardele internaționale de audit financiar, respectiv contractul de prestări servicii nr..../ 01.04.2014 cu AC SRL P valabil până în anul 2015 şi contractul pentru audit şi alte servicii de asigurare nr...../22.12.2017 încheiat cu DA SRL B, valabil până la sfârșitul anului 2019.

S-a mai arătat că apelarea la auditorii externi în vederea auditării situaţiilor financiare s-a dovedit a  fi benefică imaginii societăţii în circuitul economic al distribuţiei de bunuri alimentare şi nealimentare, astfel că nu s-a mai justificat menţinerea Departamentului de audit intern, care încă de la înfiinţare nu a audiat şi nu a întocmit lucrări specifice de auditare, respectiv analize de risc, analize şi previziuni de costuri, etc.

Cât priveşte motivul de contestaţie referitor la lipsa raportului de diagnoză şi a organigramei aprobate de conducerea societăţii, s-a arătat că la data de 15.05.2019 a fost întocmit de LI  SRL, în baza contractului de prestări servicii nr. ..../2017, un raport de diagnoză privind Departamentul de audit intern şi Departamentul juridic, prin care a fost analizată activitatea acestor departamente, propunându-se măsuri de adataptare şi eficientizare  a activităţii societăţii.

După aprobarea raportului de diagnoză nr.294/15.05.2019, a fost întocmită noua organigrama a Departamentului juridic şi de control financiar, aprobată de conducerea societăţii, organigramă prevăzând un număr de 4 posturi: 3 posturi de auditori şi un post de consilier juridic.

Referitor la decizia de concediere nr. ..../26.07.2019, intimata a arătat că restructurarea postului contestatoarei s-a făcut în temeiul art.65 alin.1 Codul muncii, situaţie în care decizia de concediere trebuie să respecte disp. art.76 lit.a), b) Codul muncii, sens în care în decizie s-au arătat motivele care au determinat restructurarea postului şi durata preavizului de 20 de zile, calculat de la data de 16.05.2019.

Intimata a mai susţinut că măsura restructurării postului a fost una legală, fiind îndeplinite cerinţele impuse de art.65 alin.1 Codul muncii, în sensul că desfiinţarea locului de muncă  a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, postul ocupat de contestatoare nemairegăsindu-se în noua organigramă a societăţii.

Referitor la cauza reală şi serioasă, s-a arătat că desfiinţarea postului de muncă al contestatoarei  a fost impusă de necesitatea adaptării activităţii la cerinţele pieţei de distribuţie şi de necesitatea eficientizării  şi optimizării activităţii celor 44 de punte de lucru ale societății, având în vedere şi că în acea perioadă a avut loc reducerea activităţii clienţilor societăţii.

 Prin întâmpinare s-au invocat doctrina şi jurisprudenţa care au statuat în mod constant că pentru îndeplinirea condiţiei impuse de art.65 alin.2 Codul muncii, este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activităţi, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi desfăşoară activitatea.

Intimata a mai arătat că este eronată susţinerea contestatoarei în sensul că la data concedierii era singura angajată care avea studii postuniversitare de specializare în audit, întrucât ceilalți auditori interni au studii universitare economice, au calitatea de experţi contabili şi de membri în cadrul Institutului Auditorilor  din România.

Referitor la petitul privind diurna pe perioada august 2016-31.12.2019/67 deplasări în interes de serviciu, iar în perioada 01.01.2019- iulie 2019/8 deplasări în interes de serviciu, în sumă de 3.205 lei, conform  ordinelor de deplasare atașate de contestatoare la dosar, intimata a arătat că, în urma verificărilor efectuate de către departamentul contabilitate, a rezultat că fosta salariată a efectuat deplasări în perioada 10.10.2016 – 03.05.2019 pentru care i-au fost achitate drepturile de diurnă, fiindu-i achitată suma de 4.722, 50 lei.

Cât priveşte susţinerea contestatoarei în sensul că a întocmit ordine de deplasare, pe care le-a depus la sediul societăţii, intimata a arătat că în urma verificărilor efectuate în contabilitatea proprie, a rezultat că ordinele de deplasare anexate la cererea de chemare în judecată nu se regăsesc în evidenţa contabilă, neexistând un refuz de plată din partea angajatorului.

Intimata a mai arătat că pe perioada angajării, contestatoarea a beneficiat şi de tichete de masă: anul 2019- 91 tichete de masă în valoare de 1.365 lei,  anul 2018 - 173 tichete de masă în valoare de 2.430 lei,  anul 2017- 163 tichete de masă în valoare de 1.559,91 lei,  anul 2016- 74 tichete de masă în valoare de 708,18 lei.

Potrivit Legii nr.140/1998 privind tichetele de masă, acestea se acordă pentru hrană pe perioada prezenţei la serviciu, nu şi pentru perioada de delegare, iar în cazul de faţă contestatoarea a primit tichete de masă şi pentru perioada invocată prin acţiune că nu şi-ar fi primit diurna, învederându-se că pentru perioada de deplasare nu se acordă concomitent tichete de masă şi diurnă.

Referitor la petitul privind daunelor morale în cuantum de 30.000 lei, intimata a arătat că nu a fost probat eventualul prejudiciu moral adus.

În acest sens, s-a invocat decizia nr. 2356/20.04.2011  pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a reţinut că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.

Ca urmare, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Cât priveşte petitul privind plata contribuţiilor aferente sumei de 500 lei net lunar, despre care contestatoarea susţine că a primit-o cu titlu de bonus lunar, nefiind prinsă la salariu şi nefiind calculate şi achitate contribuţiile către bugetul de stat, intimata a arătat că este neîntemeiat, întrucât suma de 500 lei nu i-a fost acordată  şi fiind vorba de un bonus, era lăsat la latitudinea angajatorului, care putea acorda bonusuri în funcţie de rezultatele obţinute şi în baza unor referate aprobate de către conducerea societăţii, însă contestatoarei nu  i s-au acordat bonusuri pe perioada activităţii salariale.

Prin întâmpinare s-a mai  arătat că încă de la angajare, societatea  a asigurat fostei salariate condiţii corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii, aceasta fiind dotată cu mașină tip Skoda, cartelă telefonică, telefon mobil, laptop; de asemenea, a primit toate drepturile băneşti, inclusiv pentru perioada de preaviz.

În perioada angajării nu s-au exercitat presiuni asupra contestatoarei, nefiind supusă vreunei cercetări disciplinare sau sancţionată, astfel că nu se poate susţine că prin măsura restructurării postului s-a dorit înlăturarea acesteia din cadrul societăţii.

Mai mult, la încetarea contractulului, societatea i-a acordat contestatoarei şi facilitatea de a achiziţiona autoturismul Skoda Superb la un preţ de ½ din valoarea acestuia, societatea suportând impozitele şi taxele diferenţei de valoare.

În cauză, au formulat întâmpinare şi intimatele SC NCS SRL şi SC APPC SRL prin care au solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei formulată împotriva deciziilor nr..... /26.07.2019, respectiv nr...../26.07.2019.

Prin întâmpinare, cele două intimare au reluat susţinerile formulate de SC SD SRL privind  înfiinţarea şi obiectul de activitate principal al celor trei societăți intimate, precum şi cele privind contractele de muncă încheiate între intimate şi contestatoare.

Cât priveşte motivele de contestaţie ale celor două decizii de concediere, s-au reluat apărările formulate de SC SD SRL cu privire la notificările de preaviz nr..../15.05.2019, respectiv nr..../15.05.2019, cele privind restructurarea postului contestatoarei şi a departamentului de audit intern din care a făcut parte aceasta, cele privind legea auditului intern, raportul de diagnoză şi  organigramele.

De asemenea, s-au reluat apărările formulate de SC SD SRL cu privire la faptul că măsura restructurării postului contestatoarei a fost legală şi a îndeplinit cerinţele art.65 alin.1 Codul muncii, în sensul că desființarea locului de muncă a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, precum şi apărările referitoare la petitul privind daunele morale.

Prin întâmpinare, intimata SC APPC SRL a mai arătat că este neîntemeiată solicitarea contestatoarei privind plata sumei de 600 lei/lunar, care ar reprezenta diferența de la 300 lei lunar primită, până la suma de 900 lei mediu lunar acordată auditorilor interni angajaţi cu contract de muncă cu normă întreagă, pentru perioada octombrie 2016 - iulie 2019 .

În acest sens, intimata a învederat că la data de 10.10.2016 contestatoarea a semnat contractul individual de muncă nr. 13.358 prin care se prevedea un salariu de bază lunar but de 430 lei, neformulând obiecţiuni cu privire la cuantum. Acest salariu a fost negociat de ambele părţi la data semnării contractului de muncă, iar reclamanta a fost de acord cu salariul propus de angajator.

În susţinerea apărărilor formulate prin întâmpinări, intimatele au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: preavizele şi deciziile de concediere, dovezile de comunicare, rapoarte de diagnoză, contractele individuale de muncă ale contestatoarei, acte  adiționale, fişele de post ale contestatoarei, organigramele anterioare şi ulterioare reorganizării, dovada luării la cunoştinţă de către contestatoare a regulamentului intern, decizia de încetare a contractului individual de muncă  al directorului de resurse umane, decizia de încetare a contractului de muncă a unui auditor intern, contracte de prestări servicii, extrase din contracte audit extern, acte studii contestatoare.

Prin încheierea de ședință din data de 21.11.2019, s-a reţinut că obiectul cauzei este „contestaţie decizii de concediere” fiind chemate în judecată 3 intimate, iar referitor la  două dintre  intimate se formulează şi alte petite, respectiv  de la intimata SC SD SRL se  solicită  c/val diurnă pe perioada august 2016-iulie 2019,  plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru bonusul salarial de 500 lei net lunar plătit în perioada 01.09.2009-01.10.2011; cât priveşte pe  intimata SC APPC SRL se solicită  diferenţe salariale de 600 lei lunar pentru perioada  octombrie 2016- iulie 2019.

Faţă de obiectul cauzei şi de intimatele chemate în judecată,  în baza art.139 alin.5 Cod proc.civ., pentru o bună administrare a judecării cauzei, s-a dispus disjungerea acţiunii şi formarea de dosare separate referitor la intimatele SC NCS SRL şi  SC APPC  SRL.

 Urmare a disjungerii, s-a înregistrat dosarul nr...../101/2019 privind pe contestatoarea  BMC şi pe intimata SC NCS SRL, având ca obiect  contestaţia formulată împotriva deciziei nr..../2019 emisă de SC NCS SRL, cu petitele aferente concedierii, plata sumei de 30.000 lei reprezentând daune morale.

La solicitarea avocatului contestatoarei, intimata a depus la dosar, în copie, Hotărârea nr. 2/15.05.2019 a Adunării Generale a Asociaţilor SC APPC SRL, decizia nr.2/2012, extras din Regulamentul intern al societăţii/Cap.II Încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă.

Din oficiu, s-a pus în vedere intimatei să depună note scrise din care să rezulte criteriile avute în vedere la concedierea contestatoarei şi restructurarea postului acesteia.

Ca urmare, intimata a formulat note de scrise prin care a arătat că restructurarea postului contestatoarei s-a dispus în temeiul art.65 alin.1 Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, reluând susţinerile din întâmpinare referitoare la caracterul efectiv, cauza reală şi serioasă a concedierii.

S-a mai învederat că, în speţă, a avut loc o concediere individuală şi nu una colectivă; spre deosebire de concedierea colectivă, unde angajatorul trebuie să motiveze de ce din mai mulţi salariaţi care ocupau  posturi  de aceeaşi natură, a preferat pe unii în detrimentul altora, în baza unor criterii imperative legate în primul rând de performanţa profesională, în subsidiar cele de ordin social, în materia concedierii  individuale el nu are o această obligație, ci poate decide desfiinţarea oricărui post, cu condiţia ca aceasta să fie reală şi serioasă, respectiv locul de muncă să fie suprimat efectiv, iar rolul instanţei nu este de a cenzura dreptul societăţii de a-şi organiza activitatea, invocând în acest sens practica judiciară în materie, anexându-se decizii de speţă, în extras. 

Intimata a mai arătat că la restructurarea postului s-a avut în vedere necesitatea de eficientizare a activităţii societăţii în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea, precum şi nevoia de centralizare  operaţională a resurselor umane, având în vedere că posturile deţinute de ceilalți auditori se află la sediul central din Ploieşti, judeţul Prahova.

În cauză, contestatoarea a depus note scrise  cu privire la prevederile Regulamentului intern, invocând în apărare că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută.

În acest sens a susţinut că potrivit art.16 din regulament, societatea intimată a decis, cu consultarea sindicatului şi a reprezentanţilor salariaţilor, că, la iniţiativa angajatorului, contractul individual de muncă nu poate înceta decât în situaţia premisă prevăzută de art.61 Codul muncii, eliminând concedierea prevăzută de art.65 Codul muncii.

Faţă de această prevedere, contestatoarea a susţinut că aceasta este interpretarea corectă a Regulamentului intern, în sensul că dispoziţiile art.58 Codul muncii sunt cuprinse în secţiunea a doua „concediere” şi defineşte concedierea ca fiind încetarea contractului individual de muncă la iniţiativa angajatorului, putând fi dispusă pentru motive care ţin de persoana angajatului- art.61 Codul muncii şi menţionată în art.16 din regulament şi care nu ţin de persoana angajatului -art.65 Codul muncii, cauză ce nu a fost menţionată în Regulament intern, derogând, conform art.132 alin.2 din Legea 62/2011, în favoarea angajatului, lucru permis de lege.

Aşa fiind, contestatoarea a susţinut că intimata a dispus concedierea sa prin încălcarea regulamentului intern, motiv pentru care este lovită de nulitate (chiar relativă), efectele acesteia neputând fi reparate decât prin anularea deciziei de concediere.

La dosar, contestatoarea a mai depus  un set de înscrisuri: certificat de divorţ, contract de ipotecă din 08.05.2018, act adiţional la contractul de credit din 08.05.2018, grafic de plată rate, dispoziţie privind stabilirea indemnizaţiei de şomaj, cupon plată şomaj, acte  medicale/certificate de concediu medical, scrisori medicale,  situaţie cheltuieli lunare pe luna septembrie 2019 întocmită pe asociaţia de proprietari, înscrisuri privind existenţa pe site-ul societăţii  a unui post vacant  de manager regional distribuţie.

Analizând contestaţia în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Contestatoarea BMC  fost salariata intimatei SC NCS SRL fiind încadrată pe postul de auditor intern, începând cu data de 02.08.2013, cu o normă de 2 ore/zi, conform contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată înregistrat sub nr..../01.08.2013.

Prin decizia nr..../26.07.2019 emisă de SC NCS SRL s-a dispus, începând cu data de 26.07.2019, încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei în baza art.65 alin.1 Codul muncii, ca urmare a restructurării postului ocupat de aceasta.

Prin contestaţia dedusă judecăţii, se solicită anularea deciziei de concediere nr. ..../26.07.2019, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat,  plata de daune morale în sumă de 30.000 lei.

În raport de motivele de contestație invocate, Tribunalul reţine că  potrivit art.76 Codul muncii, republicat „Decizia de concediere …..trebuie să conţină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64”.

Potrivit art. 75 alin.1 Codul muncii, republicat „Persoanele concediate în temeiul.... art. 65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.”

Raportat la aceste dispoziţii legale, se constată că în decizia nr..../2019 au fost prevăzute elementele obligatorii referitoare la motivele concedierii şi la durata preavizului, elemente necesare în  raport de temeiul juridic în baza căruia s-a dispus concedierea/art.65 alin.1  Codul muncii.

Faţă de temeiul juridic reţinut  prin decizie, rezultă că, în cazul  contestatoarei, s-a dispus măsura concedierii individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Cât priveşte motivul de contestație referitor la semnarea adresei de preaviz nr. ..../15.05.2019 de către o persoană fără atribuţii, se apreciază că este neîntemeiat.

În acest sens, se constată că în art.76 Codul muncii, care reglementează conţinutul deciziei de concediere, se prevede obligativitatea menționării duratei preavizului.

De altfel, art.75 Codul muncii care reglementează preavizul, nu menționează că acordarea acestuia se concretizează într-o decizie sau în alt act intern emis de angajator.

 În materia preavizului s-a pronunțat decizia în interesul legii nr.8/08.12.2014 de  către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  prin care s-a statuat că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 Codul muncii cu referire la art. 75 alin.1 din acelaşi cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin.1 Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) Codul muncii, raportat la dispoziţiile art.78 din acelaşi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii, atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin.1 Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.”

Prin urmare, important în  materia preavizului este  acordarea dreptului cu durata minimă  prevăzută de art.75 alin.1 Codul muncii şi menționarea perioadei de preaviz în cuprinsul deciziei de concediere.

În cauză, contestatoarei i s-a acordat şi a beneficiat de preavizul de 20 de zile lucrătoare începând cu data de 16.05.2019,  aspect recunoscut atât de fosta salariată, cât şi de intimată.

Criticile contestatoarei referitoare la semnarea adresei de preaviz nr.68/15.05.2019  de către  directorul resurse umane care nu ar mai fi avut atribuţii, nu au relevanţă juridică, cât timp  preavizul a fost acordat contestatoarei.

Cât priveşte motivul de contestaţie în sensul că la concedierea contestatoarei nu s-au respectat dispoziţiile legale privind auditul financiar, contestatoarea  având  specializare  în domeniu, se reţine că şi acest motiv este neîntemeiat, deoarece organizarea şi funcţionarea activităţii societăţii este atributul angajatorului, conform art.40 alin.1 lit.a) Codul muncii .

În cauză, societatea a asigurat activitatea de audit, prin încheierea de contracte de audit cu firme specializate, apelând la auditori externi pentru auditarea situaţiilor financiare.

În ce priveşte motivul de contestaţie referitor la faptul că în art.16 din Regulamentul intern al societății nu s-a prevăzut concedierea salariatului în baza art.65 Codul muncii (conform notelor scrise depuse la fila 85 dosar) Tribunalul constată că este, de asemenea, neîntemeiat.

În acest sens, se reţine că în capitolul II din Regulamentul intern al societăţii s-a reglementat „Încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă”.

În art.16 lit.a-d din acest capitol s-au prevăzut situaţiile în care poate înceta, prin concediere, contractul individual de muncă al salariatului (săvârșirea de către salariat a unei abateri grave, arestarea preventivă a salariatului, inaptitudinea fizică/psihică a salariatului constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, necorespunderea profesională a salariatului pe locul de muncă pe care este încadrat).

În art.97 s-a prevăzut că regulamentul intern are la bază prevederile  legislaţiei în vigoare şi se completează cu dispoziţiile cuprinse în Codul muncii şi în celelalte acte normative în vigoare (filele 81-82 dosar).

În raport de aceste dispoziţii ale Regulamentului intern al societăţii, coroborate cu dispoziţiile Codului muncii în materia concedierii, nu se poate concluziona că necuprinderea în art.16 din Regulament a concedierii întemeiate pe art.65 Codul muncii este de natură să elimine, în cadrul societăţii intimate, concedierea salariatului pe acest temei juridic.

În acest sens se reţine că regulamentul intern se întocmeşte în acord cu dispoziţiile Codului muncii şi cu celelalte acte normative în domeniul legislaţiei muncii, aşa cum rezultă şi din art.97 din regulament. 

Faptul că în art.16 din regulament nu a fost menţionat cazul de concediere întemeiat pe art.65 Codul muncii, nu poate conduce la concluzia că societatea intimată a înteles să excludă acest motiv dintre situaţiile de concediere a salariatului, cât timp concedierea este reglementată în detaliu în Codul muncii.

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în sensul că reorganizarea departamentului de audit intern în cadrul căruia şi-a desfăşurat activitatea contestatoarea, nu a fost una  efectivă, reală şi serioasă, Tribunalul reţine următoarele:

Potrivit ar.65 alin.1,2 Codul muncii „concedierea pentru motive care nu ţin de persoana  salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără  legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi aă aibă o cauză reală şi serioasă.”

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că desfiinţarea locului de muncă este efectivă când este suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi în organigramă şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării.

Cauza este reală atunci când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de dificultăţi economice sau de transformări tehnologice şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii/se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

În speţă, se constată că contestatoarea a desfăşurat activitate ca auditor intern în cadrul departamentului de audit intern, care,  anterior reorganizării, avea următoarea structură: director audit intern şi 4 posturi de auditori interni, toate posturile fiind ocupate, conform organigramei anterioară concedierii.

Trebuie menţionat că contractul individual de muncă al unuia dintre cei 4 auditori din departamentul de audit intern a încetat la data de 20.05.2019, prin acordul părţilor, conform deciziei nr.340/17.05.2019.

De asemenea, în cadrul societăţii funcţiona şi un departament juridic.

Cele două departamente menţionate anterior au  fost desfiinţate şi s-a constituit un nou departament, sub denumirea Departamentul juridic şi de control financiar  intern, în care sunt salariaţi din cele 2 departamente restructurate, respectiv 3 posturi de auditori şi 1 post de consilier juridic, conform  organigramei după reorganizare, depusă la dosar.

În noul departament nu se mai regăseşte contestatoarea.

În fundamentarea deciziei de restructurare şi reorganizare a celor două departamente menţionate anterior, societatea angajatoare a avut în vedere raportul de diagnoză nr. 67/15.05.2019 privind departamentul de audit intern şi departamentul juridic, prin care sunt analizate atribuţiile efectiv îndeplinite de salariaţi şi măsurile propuse pentru eficientizarea activităţii.

Din cuprinsul deciziei de concediere, rezultă că societatea intimată a avut în vedere concluziile acestui raport de diagnoză, procedând la restructurarea postului de auditor intern deţinut de contestatoare, reţinând că măsura are un efect financiar benefic şi corespunde necesităţilor de adaptare a activităţii la nevoile curente şi la eficientizarea activităţii societăţii.

Prin urmare, în raport de organigramele anterioare şi ulterioare concedierii, rezultă că desfiinţarea postului pe care l-a ocupat contestatoarea în cadrul societăţii a fost efectivă, însă cât priveşte caracterul real şi serios al cauzei concedierii, se apreciază că din decizia de concediere nu rezultă modalitatea concretă în care angajatorul a procedat la stabilirea salariaţilor cu funcţia de auditori interni care ocupă aceste posturi în noul departament şi a decis concedierea contestatoarei.

În concret, în cadrul fostului departament de audit intern, anterior concedierii,  figurau şi erau ocupate 5 posturi ( 1 post de director şi 4 posturi auditori interni), din care  un post de auditor intern a fost desființat, urmare a demisiei salariatului, în timp ce în departamentul nou înfiinţat - Departamentul juridic şi de control financiar  intern, figurează 3 posturi de auditori intern ocupate de 3 salariaţi din fostul departament de audit.

În cauză s-a dispus concedierea individuală a contestatoarei în temeiul art.65 Codul muncii,  această dispoziţie reglementând concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, iar aceste motive trebuie să rezulte din decizia de concediere, pentru ca instanţa să verifice caracterul serios al măsurii dispuse de angajator.

Aşa cum s-a arătat, reducerea numărului de posturi a vizat posturile de auditori interni, astfel că angajatorul era necesar să prevadă criterii obiective prin care salariaţii care ocupă posturile vizate de măsura reducerii să poate fi comparaţi şi păstrați numai cei care, în urma aplicării criteriilor, se constată că le îndeplinesc sau corespund acestora.

Nu poate fi primită apărarea intimatei în sensul că faţă de contestatoare s-a dispus o concediere individuală, ci nu una colectivă, astfel că nu avea obligaţia să prevadă criterii de concediere, susţinându-se că este atributul exclusiv al angajatorului să hotărască asupra organizării şi eficientizării  activităţii, în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare.

În acest sens se constată că, în speţă, a fost restructurat numai postul de auditor intern deţinut de contestatoare, măsura apreciindu-se ca având un efect financiar benefic prin eliminarea cheltuielilor lunare pentru postul desfiinţat, precum şi prin redistribuirea bunurilor din dotarea salariatului concediat.

În materia concedierii, angajatorul are dreptul de a aprecia asupra structurii şi conducerii activităţii proprii, legea lăsând la latitudinea acestuia stabilirea organigramei, pentru o organizare eficientă  şi luarea măsurilor pe care le consideră necesare, inclusiv ceea a desființării unor posturi, dar cu condiţia ca desființarea posturilor să aibă o cauză reală şi serioasă.

În speţa de faţă, societatea intimată nu a făcut dovada modalităţii în care a stabilit/ departajat/selectat salariaţii cu funcţia de auditor intern care urmau să facă parte din compartimentul nou înfiinţat, respectiv a modalităţii în care a ajuns la concluzia concedierii contestatoarei .

Faptul că în Codul muncii nu se regăsesc dispoziţii referitoare la existenţa unor criterii în cazul concedierii individuale, aceste criterii fiind prevăzute expres numai la concedierea colectivă, are o justificare logică, întrucât în cazul concedierii individuale se desființează un singur post sau un număr redus de posturi.

Prin urmare, deşi în cazul contestatoarei, s-a dispus măsura concedierii individuale, angajatorul avea obligaţia să stabilească, anterior, în contractul colectiv de muncă, în regulamentul intern  modalităţile concrete, criteriile de departajare între salariaţii care ocupă acelaşi gen de posturi, pentru situaţia în care se impune restructurarea posturilor unora dintre aceștia şi păstrarea altora.

Art.5 alin.1 Codul muncii  reglementează principiul nediscriminării în cadrul relaţiilor de muncă faţă de toţi salariaţii, iar art. 8 Codul muncii  reglementează principiul bunei credinţe în relaţiile de muncă.

În raport de aceste principii, se apreciază că fostul angajator nu a depus un minimum de probe în vederea verificării caracterului serios al cauzei concedierii individuale a contestatoarei,  pentru a se stabili dacă restructurarea postului acesteia corespunde exigențelor art.65 al. 1 Codul muncii, respectiv că concedierea a fost dispusă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Intimata a susţinut că angajatorul are prerogativa de a stabili organizarea şi funcționarea societăţii conform art.40 alin.1 lit.a) Codul muncii, în cauză, nu este negat acest drept al societății, însă verificarea caracterului real şi serios al măsurii concedierii se realizează prin controlul judiciar al  legalităţii şi temeiniciei deciziei de concediere.

O interpretare contrară a dispoziţiilor legale în materia concedierii individuale întemeiată pe art.65 Codul muncii, ar conduce la concluzia că instanţa verifică numai aspecte formale (îndeplinirea condiţiilor de formă şi de conținut ale deciziei de concediere), lipsind de o protecţie efectivă pe salariatul afectat de măsura dispusă de angajator.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept  anterior expuse, urmează să se dispună anularea deciziei nr...../26.07.2019.

Ca o consecinţă a anulării deciziei, în baza art.80 alin.1 Codul muncii se va dispune obligarea intimatei SC NCS SRL să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii/26.07.2019 şi până la data reintegrării efective.

Urmare a solicitării contestatoarei, în baza art.80 alin.2 Codul muncii, se va dispune repunerea părţilor în situația anterioară şi reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii.

Cât priveşte solicitarea privind obligarea intimatei la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale, se reţine că potrivit art. 249 Cod  proc. civilă „ cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească”.

În cauză, în susţinerea acestor daune, contestatoare a depus un set de înscrisuri - contract de credit şi grafic lunar de plată a ratelor, certificat de divorţ, certificate de concediu medical, acte medicale pentru persoane din familie, însă depunerea acestor înscrisuri nu este suficientă pentru acordarea daunelor morale, fără a se proba producerea acestora.

Se mai  reţine că măsura concedierii, prin sine însăşi, este producătoare de prejudicii, iar cu înscrisurile depuse, nu s-au probat daunele morale solicitate, apreciindu-se că, urmare a anulării deciziei de  concediere, a reintegării pe post şi a plăţii despăgubirilor constând în salariile care i s-ar fi cuvenit de la concediere până la reintegrare, se realizează o reparaţie a prejudiciului moral cauzat.

Faţă de motivele în fapt şi în drept anterior expuse, se constată că este întemeiată contestația, urmând să fie admisă în parte.

Cât priveşte solicitarea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată, se constată că la dosar nu s-au depus înscrisuri doveditoare, motiv pentru care nu se poate hotărî asupra acestor cheltuieli.

Această sentinţă a rămas definitivă prin neapelare. 

Domenii speta

Spete similare