Interpretarea contractului de concesiune. Adaptarea contractului.

Interpretarea contractului de concesiune. Adaptarea contractului.

Buna-credinţă şi echitatea sunt reguli sau principii de interpretare a clauzelor îndoielnice sau de completare a lacunelor contractului, iar judecătorul nu poate recurge la aceste principii în prezenţa clauzelor exprese, clare şi precise, aceasta şi pentru că, în speţă, potrivit art. 12 din contractul de concesiune, părţile de comun acord au stabilit că adaptarea lui se poate face prin acordul părţilor, acord care nu s-a realizat ca urmare a cererilor repetate ale reclamantei începând cu 2010, deci sub acest aspect, acordul de voinţă nu s-a întâlnit.

Motivele de aplicare a teoriei impreviziunii invocate prin acţiune de reclamantă, chiar prin raportare la disp. art. 969, 970 şi 977 Cod civil vechi, nu pot justifica cererea de adaptare a contractului de concesiune , întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că a intervenit o modificarea de esenţă a situaţiei de fapt avută în vedere de părţi la momentul încheierii contractului. Oricare persoană, atunci când încheie un contract cu prestaţii succesive, cu minime diligenţe, trebuie să se asigure, având în vedere perioada îndelungată pentru care se obligă, că riscul pe care şi-l asumă este unul minim şi uşor de suportat în situaţia în care acesta intervine intempestiv.

Secţia I civilă, Decizia nr.483 din  10 decembrie  2020

Prin Sentinţa civilă nr.1298/2018, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului reconvenţional Consiliul Local al Municipiului A., invocată din oficiu; a fost admisă în parte acţiunea civilă precizată (petitul subsidiar) formulată de reclamanta V., în contradictoriu cu pârâta UAT MUNICIPIUL A.; s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională UAT MUNICIPIUL A., în contradictoriu cu reclamanta - pârâta reconvenţională V.; s-a dispus  încetarea prin reziliere a contractului de concesiune nr…/2007 începând cu data rămânerii definitive a sentinţei; a fost obligată reclamanta-pârâta reconvenţională să plătească pârâtei-reclamantă reconvenţională suma de 3172,61 lei, reprezentând redevenţa aferentă anului 2016, la care se adaugă penalităţi de întârziere, calculate până la data de 07.03.2017, în sumă de 704,74 lei; a fost obligată reclamanta-pârâta reconvenţională să plătească în continuare pârâtei-reclamantă reconvenţională penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere la plata sumei de 3172,61 lei, începând cu data de 08.03.2017 şi până la achitarea integrală a redevenţei restante pentru anul 2016; a fost obligată reclamanta-pârâta reconvenţională să plătească în continuare pârâtei-reclamantă reconvenţională redevenţa de 175 euro/trimestru, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, devenită scadentă până la data de 05.06.2018 la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, până la achitarea integrală a redeventei; a fost obligată reclamanta-pârâta reconvenţională să restituie pârâtei-reclamantă reconvenţională terenul în suprafaţă de 20 mp, înscris în CF … Alba-Iulia, nr. top… situat administrativ în A., B-dul T.., nr…, jud. A., ce a făcut obiectul contractului de concesiune nr…/2007; a fost autorizată pârâta-reclamantă reconvenţională să procedeze la vânzarea la licitaţie publică a construcţiei executate pe terenul concesionat, iar în cazul în care nu se reuşeşte sau nu este posibilă vânzarea, să procedeze la demolarea acesteia pe cheltuiala reclamantei-pârâta reconvenţională ; a fost respinsă în rest acţiunea principală şi cererea reconvenţională; suma de 3477,6 lei, reprezentând ajutorul public acordat reclamantei, sub forma reducerii taxei judiciare de timbru, prin încheierea din 27.06.2017 a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta pârâtă reconvenţională prin care solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile nr.1298/2018 a Judecătoriei Alba Iulia, și pe cale de consecinţă:

- În principal, adaptarea Contractului de Concesiune nr…/2007 încheiat între reclamanta apelantă și pârâtul intimat,ca efect al impreviziunii, în limita unei redevenţe de 4,25 Eur/mp, în conformitate cu concluziile Raportului de expertiză întocmit în cauză.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Secţiei I Civilă, la data de 19.12.2018.

Prin decizia civilă nr.478/A/2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr…/176/2017* s-a admis apelul declarat de reclamanta V. împotriva sentinţei civile nr. 1298/2018 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr…/176/2017, s-a schimbat în parte sentinţa apelată în ceea ce priveşte data rezilierii contractului de concesiune şi întinderea obligaţiei de plată a redevenţei restante şi a penalităţilor de întârziere şi în consecinţă s-a dispus încetarea prin reziliere a contractului de concesiune nr…/2007 începând cu data de 17.05.2016.

S-a dispus înlăturarea obligaţiei de plată a redevenţei calculată pentru perioada ulterioară datei rezilierii contractului.

S-a dispus modificarea obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere, care au fost calculate în raport de redevenţa datorată, până la data achitării integrale a acesteia.

S-au menţinut neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Tribunalul, verificând, potrivit art.479 din  Codul de procedură civilă, în limita cererii de apel, stabilirea situaţie de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, a reţinut următoarele :

Ca o chestiune prealabilă, potrivit art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, actul juridic este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa. Pentru aceste motive, faţă de data încheierii contractului de concesiune nr…/ 04.10.2007, instanţa a analizat prezenta cerere prin prisma dispoziţiilor legale ale Codului civil din 1864.

Cu privire la teoria impreviziunii invocată de reclamantă, instanța a reținut că, deşi nu exista o reglementare în acest sens, conform doctrinei şi jurisprudenţei dezvoltate sub imperiul Codului civil din 1864 a fost recunoscută posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepțional și exterior voinței părților, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului.

Astfel, teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 Cod civil din 1864 care statuau că ”trebuie executate cu bună-credință convenţiile, ele obligând nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa”. Așadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu referitoare la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor.

Instanţa a reţinut că principalul motiv indicat de reclamantă în susţinerea cererii privind adaptarea contractului este împrejurarea că la momentul actual valoarea terenului concesionat este mult mai mică decât cea a redevenţei care trebuie plătită pe întreaga perioadă concesionată.

Acest aspect a fost apreciat ca neîntemeiat deoarece la momentul încheierii contractului reclamanta cunoştea cuantumul preţului concesiunii de 35 euro/m.p./an deoarece acesta a fost rezultatul negocierii părţilor, aceasta asumându-şi atât riscul valutar de la momentul contractării şi creşterea valorii de piaţă a terenului concesionat, împrejurarea care nu poate constitui un element care să atragă intervenţia impreviziunii.

A doua critică vizează nelegalitatea soluţiei adoptată de instanţa de fond privitoare la încetarea prin reziliere, care nu se putea dispune decât la solicitarea concedentului, aspect care este nefondat întrucât prin însăşi cererea de chemare în judecată partea reclamantă a solicitat încetarea raporturilor dintre părţi tocmai datorită neachitării preţului concesiunii pe anul 2016.

În conformitate cu prevederile art.969 Cod Civil din 1864, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar potrivit art. 1073 Cod civil din 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Iar din legea specială sunt incidente dispoziţiile art.57 din OUG nr.54/2006, 

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că, în cazul neîndeplinirii, în mod culpabil, a obligaţiilor asumate prin contract se angajează răspunderea contractuală a persoanei vinovate, aceasta fiind obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul produs prin neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei.

In ceea ce priveşte capătul de cerere privind rezilierea contractului,  instanţa a constatat că prin Contract reclamanta şi-a asumat obligaţiile  asumate astfel că s-a reţinut incidenţa cauzei de încetare a concesiunii prin retragere prev. la  art. 4 alin. ultim din contract şi pct. 5.3.1 din caietul de sarcini  potrivit căruia  Neplata sau nepredarea după caz a redevenţei valorice pentru o perioadă ce depăşeşte două rate, conduce la retragerea concesiunii ” şi  „Concesiunea se retrage şi contractul se reziliază în situaţia în care concesionarul nu respectă obligaţiile asumate  prin contract, constatarea făcându-se de organele de control autorizate.

Rezilierea va opera deplin drept, de la expirarea unei perioade de 30 zile, de la notificare, dacă concesionarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile în acest interval.

În aceste condiţii urmare a neîndeplinirii obligaţiei de plată a plăţii preţului concesiunii dar şi a conduitei pârâtei care deşi a fost înştiinţată în cursul anului 2016 de către reclamantă prin notificarea cu nr… din 17.05.2016 că este în imposibilitate de plată a sumei de 35 euro/m.p./an nu a luat măsurile pentru constatarea rezilierii de drept, soluţia menţinerii în fiinţă a contractului nu se mai impunea, tocmai datorită împrejurării că scopul contractului (cauza) urmărit de părţi la încheierea acestuia nu mai există. 

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.

Prin recursul său, reclamanta a solicitat, în principal, admiterea căii de atac, casarea în întregime a hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii în totalitate a apelului declarat împotriva sentinţei nr.1298/2018 a Judecătoriei Alba Iulia, respectiv să se dispună adaptarea contractului de concesiune, ca efect impreviziunii, în limita unei redevenţe de 4,25 eur/mp, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, iar în subsidiar, casarea în parte a hotărârii atacate, respingerea acţiunii reconvenţionale şi menţinerea deciziei atacate cu privire la data rezilierii contractului de concesiune şi întinderea obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere şi a redevenţei, precum şi de acordare a cheltuielilor de judecată la fond şi în apel.

Recursul este întemeiat pe disp. art. 488 pct. 6 şi 8 CPC.

Pârâtul solicită admiterea recursului său, casarea deciziei atacate şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.

În motivare arată că recursul vizează dispoziţiile instanţei referitoare la data cu care se va considera încetat contractul de concesiune şi obligaţiile de plată a redevenţei, precum şi a penalităţilor de întârziere ce vor fi stabilite în sarcina reclamantei.

Consideră că, menţinându-se dispoziţiile instanţei de fond referitoare la restituirea bunului ce a făcut obiectul contractului de concesiune şi autorizarea concedentului să procedeze la demolare/vânzare la licitaţie publică a construcţiei, acestea intră în puterea lucrului judecat.

Susţine că soluţia din apel cuprinde motive contradictorii în condiţiile în care reţine faptul că rezilierea contractului va opera de plin drept prin neplata de către concesionar a două rate consecutive, ceea ce creează concedentului o situaţie defavorabilă întrucât nu va putea beneficia de îndeplinirea exactă a obligaţiei concesionarului de plată a redevenţei pentru toată perioada de folosinţă a terenului.

În drept, invocă art. 488 pct. 6 şi 8 CPC.

Curtea de Apel Allba Iulia prin decizia civilă nr.483/2020 a  admis recursul declarat de reclamanta-pârâtă reconvenţională V. împotriva deciziei civile nr.478/A/l8.07.2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr…/176/2017*.

A casat în parte decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, Tribunalul Alba, numai sub aspectul criticilor referitoare la dispoziţiile sentinţei privind autorizarea pârâtei-reclamante reconvenţionale să procedeze la vânzarea la licitaţie publică a construcţiei executate pe terenul concesionat sau la demolarea acesteia pe cheltuiala reclamantei - pârâte reconvenţionale, inclusiv sub aspectul soluţionării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată în apel.

Menţine în rest dispoziţiile deciziei recurate.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta-reclamantă reconvenţională UAT Municipiul A. împotriva aceleiaşi decizii civile n. 478/A/l8.07,2019 pronunţată de Tribunalul Alba, pentru următoarele:

La punctul IV din apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1298/2018 a Judecătoriei Alba Iulia, aceasta formulează critici cu privire la vânzarea la licitaţie a construcţiei/demolarea acesteia în conformitate cu prevederile art. 8.8 ale Caietului de sarcini.

Deşi tribunalul reţine în expunerea motivelor de apel şi existenţa acestor critici, în considerentele hotărârii nu abordează sub nicio formă motivele pentru care aceste aspecte au fost menţinute conform hotărârii judecătoriei, astfel că instanţa de recurs nu poate realiza, la rândul ei, un control judiciar efectiv, întrucât din motivarea hotărârii nu rezultă argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în adoptarea soluţiei cu privire la aceste capete de cerere.

Curtea constată însă că decizia tribunalului nu îndeplineşte pentru toate criticile aduse prin apel aceste cerinţe, întrucât nu a fost motivată sub toate aspectele invocate, astfel încât, coroborat cu principiile şi regulile de drept substanţial şi procesual, să conducă în mod logic la soluţia pronunţată şi să permită realizarea controlului judiciar.

Faţă de toate aceste aspecte, având în vedere disp. art. 496 rap. la art. 488 pct. 6 CPC, Curtea a admis recursul declarat în cauză de către reclamantă, a casat în parte hotărârea atacată, numai în ceea ce priveşte soluţionarea criticilor din apel vizând vânzarea la licitaţie/demolarea construcţiei, în conformitate cu prevederile art. 8.8 ale Caietului de sarcini, dar şi în ceea ce priveşte modul de soluţionare al capătului de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, acestea fiind analizate cu ignorarea disp. art. 44 alin. 3 rap. la art. 41 din OUG nr.80/2013, şi ca urmare a trimis cauza Tribunalului Alba spre rejudecarea apelului doar în ceea ce priveşte strict aceste aspecte.

Cât priveşte celelalte critici aduse prin prezentul recurs de reclamantă, dar şi de pârât prin recursul său, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate ca legale, la adăpost de criticile formulate de ambele părţi, având în vedere următoarele:

Este fără putinţă de tăgadă faptul că prezentul litigiu este supus, sub aspectul normelor de drept material, prevederilor vechiului Cod civil, aspect corect reţinut de instanţele anterioare, şi nu pot fi analizate efectele contractului de concesiune în litigiu prin raportare la prevederile art. 1271 Cod civil actual, aşa cum solicită reclamanta recurentă când critică această greşită aplicare a legii de către instanţă cu privire la adaptarea contractului de concesiune.

Aceasta pentru că, contractul de concesiune nr…/2007 a intervenit între părţi la 04.10.2007, când în vigoare erau prevederile vechiului Cod civil.

În vechea reglementare, teoria impreviziunii nu era reglementată, însă doctrina a definit această noţiune ca reprezentând paguba pe care o suferă una dintre părţile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare ce apare între prestaţiile lor, în cursul executării contractului, determinat de creşterea considerabilă şi imprevizibilă a preţurilor. Deci, impreviziunea este o problemă de ordin economic şi financiar, ce este legată de fluctuaţiile preţurilor, şi nu poate fi invocată atunci când cauza dezechilibrului dintre prestaţiile celor două părţi este de altă natură.

Argumentul principal care ar susţine modificarea contractului pe motiv de impreviziune ar rezulta din interpretarea voinţei prezumate sau probabile a părţilor contractante, care s-au obligat sub condiţia subînţeleasă că situaţia economică existentă la momentul încheierii contractului se va menţine aceeaşi pe toată durata executării lui, clauza „rebus sic stantibus”.

Or, această clauză ar putea fi prezumată numai în intenţia uneia dintre părţi, adică a debitorului de produse sau servicii, neputându-se susţine că o asemenea clauză ar exista şi în intenţia creditorului. Or, pentru interpretarea unui contract, nu este suficient să ne referim numai la intenţia uneia dintre părţi, întrucât art.977 Cod civil dispune că interpretarea contractului se face după intenţia comună a părţilor. Buna-credinţă şi echitatea sunt reguli sau principii de interpretare a clauzelor îndoielnice sau de completare a lacunelor contractului, iar judecătorul nu poate recurge la aceste principii în prezenţa clauzelor exprese, clare şi precise, aceasta şi pentru că, în speţă, potrivit art. 12 din contractul de concesiune, părţile de comun acord au stabilit că adaptarea lui se poate face prin acordul părţilor, acord care nu s-a realizat ca urmare a cererilor repetate ale reclamantei începând cu 2010, deci sub acest aspect, acordul de voinţă nu s-a întâlnit.

Mai mult decât atât, motivele de aplicare a teoriei impreviziunii invocate prin acţiune de reclamantă, chiar prin raportare la disp. art. 969, 970 şi 977 Cod civil vechi, dar şi ale Deciziei CCR nr.623/2016, în mod corect s-a stabilit că nu pot fi reţinute şi, mai mult decât atât, nu pot justifica cererea de adaptare a contractului de concesiune în maniera solicitată de aceasta, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că a intervenit o modificarea de esenţă a situaţiei de fapt avută în vedere de părţi la momentul încheierii contractului. Oricare persoană, atunci când încheie un contract cu prestaţii succesive, cu minime diligenţe, trebuie să se asigure, având în vedere perioada îndelungată pentru care se obligă, că riscul pe care şi-l asumă este unul minim şi uşor de suportat în situaţia în care acesta intervine intempestiv.

Nu este lipsit de importanţă a se arata faptul că aspectele legate de deteriorarea stării de sănătate a reclamantei, care au condus ulterior la imposibilitatea suportării financiare a costurilor concesiunii au fost invocate pentru prima dată în recurs şi, în plus, la momentul 2010, când aceasta a început să formuleze cereri pentru renegocierea preţului concesiunii, nici nu existau, reclamanta dobândind un certificat de încadrare în grad de handicap abia în decembrie 2016, şi cu toate acestea nu a înţeles să invoce acest aspect ca şi motiv în susţinerea teoriei impreviziunii, ci doar ca înscris în susţinerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar.

De asemenea, în mod corect a apreciat tribunalul faptul că instanţa de fond a dispus rezilierea contractului de concesiune.

Cererea subsidiară a reclamantei viza încetarea contractului de concesiune ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei contractuale de plată a preţului concesiunii pe o perioadă ce depăşeşte două rate, în temeiul art. 4 alin. ultim din contract şi art.5.3.1 din Caietul de sarcini, cu începere de la 17.05.2016, data notificării cererii de reziliere.

Potrivit acestui  articol din caietul de sarcini, părţile, de comun acord, au stabilit retragerea concesiunii şi rezilierea contractului în cazul în care concesionarul nu respectă obligaţiile asumate prin contract sau prin caietul de sarcini.

Coroborând această dispoziţie cu cea din art. 4 din contractul de concesiune intervenit între părţi, reiese că neplata sau nepredarea, după caz, a redevenţei valorice pentru o perioadă ce depăşeşte două rate, conduce la retragerea concesiunii, prevederea nelăsând la latitudinea concedentului un drept de apreciere asupra acestei retrageri, aceasta trebuind a fi operată deîndată ce concesionarul se constată că nu şi-a îndeplinit obligaţia stipulată.

Ca urmare, în mod corect instanţele au apreciat cererea de retragere/încetare a concesiunii ca reprezentând în fapt o cerere in rezilierea contractului, iar susţinerea recurentei-pârâte în sensul că nu s-ar putea solicita retragerea pe motiv că încă ocupă terenul, urmează a fi înlăturată ca lipsită de temei.

Atât în cuprinsul motivelor de recurs, cât şi prin cererea reconvenţională – fila 40 dosar fond – pârâta-reclamantă reconvenţională a arătat că a fost de acord cu rezilierea contractului de concesiune, menţionând ca dată a acestei rezilieri, data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa.

Această cerere este însă fără suport legal, câtă vreme, aşa cum corect a stabilit şi instanţa de apel, tot potrivit caietului de sarcini, art. 5.3.3 alin. 2, ca urmare a neîdeplinirii obligaţiilor contractuale de către concesionar, rezilierea va opera de plin drept la expirarea unei perioade de 30 zile de la notificare.

Reclamanta s-a adresat cu numeroase cereri pârâtului începând cu 2010, prin care a solicitat reglementarea situaţiei legată de contractul de concesiune, solicitând fie cumpărarea terenului supus concesiunii, fie reducerea redevenţei, iar pentru că nu i s-au soluţionat favorabil, a încetat plata chiriei. Prin cererea din 17.05.2016 a invocat pactul comisoriu prev. în art. 4 din contract care prevedea rezilierea în contextul existenţei acordului părţilor, însă cum acest acord nu a fost obţinut, el fiind recunoscut după declanşarea procesului, în mod corect şi legal instanţa de apel a stabilit  această dată a notificării ca dată de intervenire a rezilierii contractului.

Ca urmare, în mod corect şi obligaţia reclamantei de achitare a redevenţei a fost stabilită până la 17.05.2016, data rezilierii contractului de concesiune, iar penalităţile de întârziere să se raporteze tot la acest interval.

Criticile pârâtei privind faptul că dispoziţiile instanţei de fond referitoare la restituirea bunului ce a făcut obiectul contractului de concesiune şi autorizarea concedentului să procedeze la demolare/vânzare la licitaţie publică a construcţiei ar fi intrat în puterea lucrului judecat, sunt nefondate, întrucât aceste aspecte au făcut obiectul apelului, însă aşa cum am menţionat mai sus, instanţa de apel a omis să răspundă acestor critici, motiv pentru care s-a stabilit prin prezenta decizie că se va casa hotărârea în parte şi se va trimite cauza spre rejudecarea acestora de către tribunal.

Domenii speta

Spete similare