Conflict negativ de competenţă. Acţiune având mai multe petite cu obiect principal obligaţie de a face. Acţiune de drept administrativ. Calificare. Disjungere. Prorogare legală de competenţă

Analizând cele două hotărâri de declinare a competenţei, Curtea a constatat că atât tribunalul cât şi judecătoria au reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 99 C.proc.civ., însă tribunalul a aplicat prevederile alin. 1 al acestui text de lege, apreciind că acţiunea reclamanţilor are mai multe capete de cerere principale întemeiate pe cauze diferite, iar judecătoria a aplicat prevederile alin. 2 al art. 99 C.proc.civ., apreciind că deşi cererea reclamanţilor are mai multe capete principale distincte ce atrag competente materiale diferite, acestea au o cauză comună, astfel că operează prorogarea de competenţă în favoarea instanţei cu grad mai înalt.

Din analiza actelor dosarului, Curtea de Apel constată că obiectul dosarului iniţial format în baza cererii reclamanţilor este reprezentat de o acţiune având ca obiect „obligaţii de a face” şi a fost corect calificată la primul termen de judecată de Tribunalul G, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Astfel, s-a constatat că instanţa a fost învestită cu două capete de cerere principale (1 - obligarea autorităţii competente la emiterea autorizaţiei de demolare a imobilului ca urmare a anulării prin hotărâre judecătorească a autorizaţiei de construire şi 2 - obligarea pârâtei, persoană fizică, la aducerea terenului la starea anterioară ca urmare a anulării autorizaţiei de construire) şi un capăt de cerere accesoriu (stabilirea unui termen de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru ca pârâţii să procedeze la demolarea şi dezafectarea imobilului ilegal ridicat şi aducerea terenului la starea iniţială).

Ceea ce însă nu s-a reţinut corect la acel termen este faptul că toate cererile reclamanţilor, chiar dacă se raportau la temeiuri de drept diferite şi la pârâţi diferiţi, se întemeiau pe aceleaşi fapte şi pe o aceeaşi cauză comună, şi anume anularea pe cale judecătorească a certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire privitoare la un anumit imobil locuinţă.

Acest ultim aspect a fost însă corect sesizat de judecătorie.

Prin urmare, în cauză nu erau incidente prevederile art. 99 alin. 1 C.proc.civ. cum a apreciat tribunalul, ci prevederile art. 99 alin. 2 C.proc.civ. operând o prorogare legală de competenţă pentru toate petitele acţiunii, în favoarea instanţei mai mari în grad şi specializate, Tribunalul G, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Împrejurarea că după disjungerea capetelor de cerere şi declinarea competenţei în favoarea judecătoriei, în cauză a fost formulată o cerere reconvenţională în contradictoriu cu pârâta din dosarul iniţial, nu este de natură a stabili competenţa în favoarea altei instanţe. Aceasta deoarece devin aplicabile dispoziţiile art. 123 C.proc.civ. şi art. 210 C.proc.civ, potrivit cărora cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., care reglementează competenţa de soluţionare a cererilor în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, dându-le în competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

Prevederile art. 123 C. proc. civ. reglementează un alt caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă a soluţiona o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială, prin aceste dispoziţii se derogă expres de la normele de competenţă materială şi teritorială, cu o singură excepţie, aceea a cererilor prevăzute de art. 120 C. proc. civ.

Întrucât competenţa instanţei se determină prin raportare la momentul sesizării acesteia, instanţa competentă să soluţioneze cererea principală rămâne investită să soluţioneze şi cererea reconvenţională (care în esenţă nu este decât o cerere incidentală principală în sensul art. 30 alin. 6 C.proc.civ.) chiar după disjungerea în vederea soluţionării separate a cererii incidentale, în condiţiile art. 210 C. proc. civ. În plus, în speţă, trebuie stabilit dacă cererea reconvenţională a fost formulată cu respectarea prevederilor legale.

În consecinţă, Curtea de Apel a stabilit că, în cauză, competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul dosarului, nu aparţine Judecătoriei, ci aparţine Tribunalului, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, instanţa întâi sesizată.

Sentinţa civilă nr. 13/3.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului G, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, la data ..., sub dosarul nr. ..., reclamanţii ... şi ... în contradictoriu cu pârâtele ... şi ... au solicitat obligarea celei de-a doua pârâte la emiterea autorizaţiei de demolare a imobilului din ..., str. ... nr. ... ca urmare a anulării prin hotărâre judecătorească a autorizaţiei de construire şi obligarea primei pârâte la aducerea terenului la starea anterioară ca urmare a anulării autorizaţiei de construire. Reclamanţii au mai solicitat şi stabilirea unui termen de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru ca pârâţii să procedeze la demolarea şi dezafectarea imobilului ilegal ridicat şi aducerea terenului la starea iniţială.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, pe Legea nr. 50/1999 şi Ordinul nr. 839/2009 şi pe dispoziţiile art. 612, 615 şi 602-650 C.civ.

Legal informată asupra acţiunii îndreptate împotriva sa, pârâta ... a formulat întâmpinare prin care a invocat, printre altele, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului G.

La primul termen de judecată, din data ..., prima instanţă învestită a disjuns din dosarul nr. ... capetele de cerere privind obligarea pârâtei ... la aducerea terenului la starea anterioară ca urmare a anulării autorizaţiei de construire şi la stabilirea unui termen de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru ca pârâţii să procedeze la demolarea şi dezafectarea imobilului ilegal ridicat şi aducerea terenului la starea iniţială.

Astfel a fost format dosarul de faţă, nr. ...

În cadrul acestui dosar, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. ..., pronunțată de Tribunalul G, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, instanța a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionarea  a cauzei în favoarea Judecătoriei ...

Pentru a hotărî astfel asupra necompetenţei sale, prima instanţă a arătat că obiectul prezentului litigiu îl constituie pretenţia concretă a reclamanţilor de obligare a pârâtei ... de a demola construcţia ridicată la adresa din ..., str. ... nr. ..., jud. ..., urmare a anulării autorizaţiei de construire nr. ..., prin sentinţa nr. ... a Tribunalului ..., definitivă prin decizia nr. ... a Curţii de Apel G, pronunţate în dosarul nr. ..., sau la plata unor despăgubiri, solicitate de reclamanţi a fi suportate de pârâtă în solidar cu ...

A mai învederat instanţa că, deşi se face referire la art. 24 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004, acest text normativ nu are legătură cu pretenţia astfel cum a fost dedusă judecăţii, referindu-se la regimul executării hotărârilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ, instituind o  procedură specială de executare a unei obligaţii impuse autorităţii publice, prin hotărâre judecătorească, de a încheia, de a înlocui sau de a modifica un act administrativ sau de a elibera un înscris, sau de a efectua anumite operaţiuni administrative.

Tribunalul a mai apreciat că obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl constituie o obligaţie de a face (respectiv îndatorirea pârâtei de a aduce terenul în starea iniţială, urmare a anulării autorizaţiei de construire), nefiind vorba de un litigiu derivat dintr-un act administrativ tipic sau asimilat in sensul art. 2  lit. c din Legea nr. 554/2004, sau despre un imobil proprietate publică,  în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ., astfel că nu este de competenţa tribunalului şi a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste considerente şi raportat la dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. h C.proc.civ. şi la art. 107 alin. 1 C.proc.civ., instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea judecătoriei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei ..., Secţia Civilă la data ...

La primul termen de judecată, reclamantul ... a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei, apreciind că dosarul trebuia soluţionat tot de tribunal, secţia de contencios administrativ.

La acelaşi termen, pârâta ... a formulat cerere reconvenţională, solicitând în contradictoriu cu pârâta ..., obligarea pârâtei la emiterea certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire pentru imobilul casă din ..., str. ... nr. ...

Cererea reconvenţională a fost întemeiată pe prevederile art. 28 din Legea nr. 50/1991 şi art. 59 din Ordinul nr. 839/2009.

Prin întâmpinare la cererea reconvenţională, reclamantul ... a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

După suspendarea de drept a cauzei pe durata stării de urgenţă, pentru termenul de judecată din data ..., reclamantul ... a precizat că cel de-al doilea capăt de cerere al acţiunii, cererea accesorie, vizează de fapt autorizarea reclamanţilor pe cheltuiala pârâţilor sau a reclamanţilor, dar cu recuperarea ulterioară a sumelor de bani de la pârâţi, la desfiinţarea imobilului ilegal construit de pârâta ...

La termenul de judecată din data ... instanţa astfel sesizată a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată de reclamantul ... la primul termen de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. ..., Judecătoria T a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului G, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a dispus suspendarea cauzei şi a sesizat Curtea de Apel, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la data ..., pe rolul Tribunalului G sub dosarul nr. ...,  reclamanţii ... şi ... au solicitat obligarea pârâtei ... să dispună: 1- emiterea autorizaţiei de demolare a imobilului edificat la adresa din ..., str. ... nr. ..., jud. ..., urmare a anulării certificatului de urbanism nr. ... şi a autorizaţiei de construire nr. ..., în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii civile pronunţate, iar în caz de nerespectare a acestei obligaţii, Primarul mun. ... să plătească o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere şi 2- obligarea pârâtei ... la aducerea terenului în starea anterioară, ca urmare a anulării autorizaţiei de construire, prin demolarea imobilului.

A mai arătat instanţa că cele două capete de cerere s-au întemeiat pe faptul că în cursul anului 2017, pârâta a început edificarea unui imobil la adresa din ..., str. ... nr. ..., jud. ..., în baza certificatului de urbanism nr. ... şi a autorizaţiei de construire nr. ..., acte administrative care au fost anulate prin sentinţa nr. ... a Tribunalului G, definitivă prin decizia nr. ... a Curţii de Apel G, pronunţate în dosarul nr. ...

În drept, Judecătoria a reţinut şi redat dispoziţiile art. 99 alin. 1 şi 2 C.proc.civ.

A arătat apoi că în speţa dedusă judecăţii, reclamanţii au formulat o cerere de chemare în judecată cu două capete principale de cerere, unul având ca obiect obligarea pârâtului de a emite autorizaţia de demolare şi al doilea, în sensul obligării pârâtei la demolarea construcţiei, capete de cerere întemeiate pe aceeaşi cauză, respectiv faptul că certificatului de urbanism nr. ... şi a autorizaţiei de construire nr. ... care au stat la baza edificării construcţiei, au fost anulate, situaţie de fapt invocată în scopul obţinerii demolării construcţiei.

Judecătoria a apreciat că în cauză operează dispoziţiile celui de al doilea alineat al art. 99 C.proc.civ.

A concluzionat că având în vedere că primul capăt de cerere este de competenţa tribunalului, în temeiul art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că cel de al doilea capăt la Curtea de Apel G, dosarul a fost înregistrat la data ..., sub dosarul nr. ...

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între o judecătorie şi un tribunal din circumscripţia sa, Curtea de Apel urmează a constata că, în cauză, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Tribunalului G pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C.proc.civ există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Dat fiind că Tribunalul G, instanţa întâi sesizată, a apreciat că acţiunea nu este de competenţa sa, obiectul dosarului disjuns vizând o obligaţie de a face fără legătură cu Legea nr. 554/2004, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Tecuci,  care la rândul său și-a declinat competența de soluționarea în favoarea primei instanţe sesizate, Curtea constată că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 136 rap. la art. 133 pct. 2 și art. 135 C.proc.civ., deoarece două instanţe din circumscripţia sa și-au repudiat reciproc competenţa de a judeca cauza ce face obiectul dosarului de faţă nr. 4675/121/2019.

Analizând cele două hotărâri de declinare a competenţei, Curtea constată că atât tribunalul cât şi judecătoria au constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 99 C.proc.civ., însă tribunalul a aplicat prevederile alin. 1 al acestui text de lege, apreciind că acţiunea reclamanţilor are mai multe capete de cerere principale întemeiate pe cauze diferite, iar judecătoria a aplicat prevederile alin. 2 al art. 99 C.proc.civ., apreciind că deşi cererea reclamanţilor are mai multe capete principale distincte ce atrag competenţe materiale diferite, acestea au o cauză comună, astfel că operează prorogarea de competenţă în favoarea instanţei cu grad mai înalt.

Din analiza actelor dosarului, Curtea de Apel constată că obiectul dosarului iniţial format în baza cererii reclamanţilor, nr. ... este reprezentat de o acţiune având ca obiect „obligaţii de a face” şi a fost corect calificată la primul termen de judecată din data ... de Tribunalul G, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Astfel, s-a constatat că instanţa a fost învestită cu două capete de cerere principale (1 - obligarea autorităţii competente la emiterea autorizaţiei de demolare a imobilului ca urmare a anulării prin hotărâre judecătorească a autorizaţiei de construire şi 2 - obligarea pârâtei persoană fizică la aducerea terenului la starea anterioară ca urmare a anulării autorizaţiei de construire) şi un capăt de cerere accesoriu (stabilirea unui termen de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru ca pârâţii să procedeze la demolarea şi dezafectarea imobilului ilegal ridicat şi aducerea terenului la starea iniţială).

Ceea ce însă nu s-a reţinut corect la acel termen este faptul că toate cererile reclamanţilor, chiar dacă se raportau la temeiuri de drept diferite şi la pârâţi diferiţi, se întemeiau pe aceleaşi fapte şi pe o aceeaşi cauză comună, şi anume anularea pe cale judecătorească a certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire privitoare la imobilul locuinţă din ..., str. ... nr. ...

Acest ultim aspect a fost însă corect sesizat de judecătorie.

Prin urmare, în cauză nu erau incidente prevederile art. 99 alin. 1 C.proc.civ. cum a apreciat tribunalul, ci prevederile art. 99 alin. 2 C.proc.civ. operând o prorogare legală de competenţă pentru toate petitele acţiunii, în favoarea instanţei mai mari în grad şi specializate, Tribunalul G, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Împrejurarea că după disjungerea capetelor de cerere şi declinarea competenţei în favoarea judecătoriei, în cauză a fost formulată o cerere reconvenţională în contradictoriu cu pârâta din dosarul iniţial, nu este de natură a stabili competenţa în favoarea altei instanţe. Aceasta deoarece devin aplicabile dispoziţiile art. 123 C.proc.civ. şi art. 210 C.proc.civ., potrivit cărora cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., care reglementează competenţa de soluţionare a cererilor în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, dându-le în competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

Prevederile art. 123 C. proc. civ. reglementează un alt caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă a soluţiona o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială, prin aceste dispoziţii se derogă expres de la normele de competenţă materială şi teritorială, cu o singură excepţie, aceea a cererilor prevăzute de art. 120 C. proc. civ.

Întrucât competenţa instanţei se determină prin raportare la momentul sesizării acesteia, instanţa competentă să soluţioneze cererea principală rămâne investită să soluţioneze şi cererea reconvenţională (care în esenţă nu este decât o cerere incidentală principală în sensul art. 30 alin. 6 C.proc.civ.) chiar după disjungerea în vederea soluţionării separate a cererii incidentale, în condiţiile art. 210 C. proc. civ.

În plus, în speţă, trebuie stabilit dacă cererea reconvenţională a fost formulată cu respectarea prevederilor legale.

În consecinţă, pentru toate considerentele anterioare, în temeiul art. 135 alin. 4 C.proc.civ., Curtea de Apel urmează a stabili că, în cauză, competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul dosarului nr. ..., nu aparţine Judecătoriei T, ci aparţine Tribunalului G, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, instanţa întâi sesizată şi căreia îi va fi înaintat dosarul în vederea continuării judecăţii.

Domenii speta

Spete similare