Închidere procedură în temeiul disp. art. 174 alin 1 din Legea nr. 85/2014. Raportul practicianului in insolvenţă trebuie să conţină menţiuni privind lipsa activului, demersurile făcute pentru identificarea elementelor de activ, necesitatea continuării p

Hotărâre 42 din 26.01.2022


La baza cererii de închidere a procedurii trebuie să stea un raport al practicianului in insolvenţă, în care să se arate lipsa activului, demersurile făcute pentru identificarea elementelor de activ, necesitatea continuării procedurii şi premisele pentru mărirea activului, cuantumul sumelor ce se impun a fi avansate pentru acoperirea cheltuielilor administrative,  precum şi refuzul creditorilor de a avansa aceste sume. Nu poate fi admis ca lichidatorul să solicite creditorilor avansarea sumelor necesare cheltuielilor administrative, fără să indice cuantumul acestor sume şi justificarea lor.

Prin sentinţa nr.395 din 22.11.2021 pronunţată de Tribunalul Olt -Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. …., a fost aprobat  raportul de activitate (închidere a procedurii) întocmit de lichidatorul judiciar …….., s-a admis  cererea lichidatorului judiciar ………, și, în temeiul art. 174 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, s-a dispus închiderea procedurii falimentului declanşată împotriva debitoarei  SC ………, radierea debitoarei din Registrul societăţilor comerciale al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt şi în temeiul art.180 din Legea nr. 85/2014, a fost descarcat lichidatorul de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitoarea şi averea ei, creditori şi asociaţi.

În temeiul art. 179 din Legea nr. 85/2014, s-a dispus notificarea sentinţei debitoarei, creditorilor, precum şi Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere.

În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, s-a dispus decontarea sumei de 3560,48 de lei inclusiv TVA, reprezentând onorariul lichidator judiciar, şi a cheltuielilor de procedură în sumă de 1076,90 lei din fondul de faliment, conform art. 39 alin. 4 din Legea 85/2014 coroborat cu art. 98 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că faţă de debitoarea SC  …s-a deschis procedura generală de insolventă prin sentinţa nr. 112 din  22.06.2020, la cererea creditoarei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice … în numele și pentru Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice ……..

Prin sentinta nr.197 din 14.09.2020, s-a admis cererea administratorului judiciar  …… şi s-a dispus deschiderea procedurii  simplificate a falimentului, constatându-se dizolvată societatea şi dispunându-se ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, cu numirea lichidatorului judiciar …… .

În îndeplinirea atribuţiilor sale, lichidatorul judiciar a întocmit tabelul creditorilor, fiind înregistrate cererile de creanţă formulate de creditorul Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice … în numele și pentru Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice ….., iar referitor la demersurile efectuate de lichidatorul judiciar cu privire la atragerea răspunderii materiale a administratorului social al debitoarei, acesta a considerat ca nu se impune introducerea unei noi cereri de antrenare a raspunderii administratorului social, întrucât pentru administratorul societăţii  …….. a fost emisă decizia de angajare a răspunderii solidare nr. … din 12.06.2019  pentru suma de 125.010 lei, aceasta nefiind contestată.

 Lichidatorul judiciar ….., desemnat să administreze procedura insolvenţei debitorului SC  ………, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, precum şi a faptului că creditorii nu au avansat sume pentru continuarea procedurii.

Totodată, instanţa a reţinut că debitoarea nu posedă bunuri care să poată fi valorificate în vederea acoperirii creanţelor înregistrate şi faptul că lichidatorul judiciar a considerat că nu se impune introducerea unei noi cereri de antrenare a răspunderii administratorului social, întrucât pentru administratorul societăţii  ………. a fost emisă decizia de angajare a răspunderii solidare nr. ……. din 12.06.2019  pentru suma de 125.010 lei, decizie care nu a fost contestată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel la data de 29.11.2021, creditoarea ADMINISTRAŢIA JUDETEANA A FINANŢELOR PUBLICE …… în numele şi pentru DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE …….., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de apel, creditoarea a susţinut că instanţa de fond a dispus închiderea procedurii falimentului, aplicând prematur dispoziţiile art.174 alin.1 din Legea nr.85/2014.

Apelanta creditoare a considerat că, înainte de a dispune închiderea procedurii de insolvenţă, judecătorul sindic trebuia să analizeze şi să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a uza de toate dispoziţiile lăsate de actul normativ la dispoziţia creditorilor, pentru ca aceştia să-şi poată recupera în totalitate sau în cea mai mare parte creanţele faţă de debitor.

În privinţa lipsei de bunuri din patrimoniul debitoarei, apelanta creditoare ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE .. – în numele şi pentru DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE …. a arătat că doar raportul lichidatorului judiciar nu este suficient, hotărârea instanţei trebuind să se bazeze pe documente provenite de la autorităţile care deţin evidenţa bunurilor mobile şi imobile, iar, potrivit atribuţiilor conferite lichidatorului prin art.64 din Legea nr.85/2014, se impunea examinarea activităţii debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui  raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi supunerea acestui raport judecătorului sindic.

A mai susţinut apelanta creditoare că se impunea o atenţie sporită în cadrul acţiunii de identificare a bunurilor, ca şi în cadrul acţiunii de stabilire a persoanelor cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvenţă, existând posibilitatea ca bunurile să fie sustrase de la urmărire şi datele din evidenţa organelor locale să nu exprime realitatea.

Mai mult, nu toate bunurile sunt supuse impozitării, astfel că există posibilitatea ca acestea să existe, dar să nu fi fost identificate de lichidator.

Totodată, apelanta creditoare ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE …. – în numele şi pentru DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE …… a învederat că relaţiile solicitate de lichidator de la unităţile administrative care deţin evidenţa bunurilor mobile şi imobile au fost solicitate la o anumită dată şi nu, cum era corect, pe ultimii trei ani anteriori deschiderii procedurii, fiind evidentă posibilitatea pentru debitoare de a-şi fi înstrăinat o parte din bunuri anterior deschiderii procedurii, situaţie în care bunurile respective nu mai figurează în evidenţele autorităţilor sus-menţionate.

În aceste condiţii, apelanta creditoare ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE … – în numele şi pentru DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE …. a apreciat că închiderea procedurii  s-a dispus cu aplicarea greşită a legii, fără a se lua în considerare că nu au fost acoperite toate creanţele înscrise la masa credală.

La data de 23.12.2020 intimatul …….., în calitate de lichidator judiciar al ……. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, a arătat că şi-a îndeplinit toate atribuţiile prevăzute de Legea nr. 85/2014, făcând demersuri pentru identificarea bunurilor debitoarei.

A mai susţinut că, aşa cum rezultă din adresele nr. …/23.02.2021 a Primăriei …….., nr. …./30.09.2020 a Ministerului Afacerilor Interne DRPCIV … şi respectiv nr. …/03.12.2021 a Agentiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate , nu există bunuri mobile sau imobile în patrimoniul debitoarei,  a avansat sume de bani în procedură, dar  creditorul nu s-a oferit să avanseze sumele de bani în vederea continuării procedurii, iar fondul de lichidare nu avansează sume necesare continuării unei proceduri fără bunuri, impunându-se astfel, închiderea procedurii, practic neexistând un temei care să justifice continuarea unei astfel de proceduri.

Analizând sentinţa, prin prisma criticilor formulate şi apărările intimatei,  Curtea constată că apelul este fondat,  pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 174 alin 1 din Legea nr. 85/2014, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezentul titlu, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va audia de urgenţă creditorii într-o şedinţă, iar în cazul refuzului exprimat de aceştia de a avansa sumele necesare sau în cazul neprezentării acestora, deşi s-a îndeplinit procedura citării prin BPI, va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. 

Textul reglementează închiderea procedurii de insolvenţă, în orice stadiu s-ar afla, în situaţia în care nu există activ sau nu există activ suficient pentru acoperirea cel putin a cheltuielilor de administrare a procedurii, astfel încât procedura nu mai poate continua în mod util. Judecătorul sindic, sesizat cu cererea de închidere a procedurii de către lichidatorul judiciar, este obligat să audieze creditorii, într-o şedinţă, după citarea tuturor prin BPI asupra disponibilităţii de a avansa sumele necesare.

La baza cererii de închidere a procedurii trebuie să stea un raport al practicianului in insolvenţă, în care să se arate lipsa activului, demersurile făcute pentru identificarea elementelor de activ, necesitatea continuării procedurii şi premisele pentru mărirea activului, cuantumul sumelor ce se impun a fi avansate pentru acoperirea cheltuielilor administrative,  precum şi refuzul creditorilor de a avansa aceste sume. Nu poate fi admis ca lichidatorul să solicite creditorilor avansarea sumelor necesare cheltuielilor administrative, fără să indice cuantumul acestor sume şi justificarea lor.

În cauză, Curtea reţine că în Raportul nr. …/27.07.2020 privind cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţa debitorului SC … f.49 şi urm d.f. practicianul în insolvenţă a arătat: „ debitorul nu a depus actele contabile şi financiare... analiza facându-se în baza documentelor obţinute de pe site-ul mfinanţe.ro”;  în ceea ce priveşte situaţia patrimonială la dec.2019, în patrimoniul debitoarei figurau ca active: 2594 lei disponibilităţi băneşti; 29.314 lei creanţe; 3.024 lei stocuri; „ vinovat de ajungerea societăţii în stare de insolvenţă se face administratorul statutar …..”. 

Raportat la aceste reţineri, Curtea constată că în Raportul de activitate nr. ……/09.09.2021 f.126 şi urm d.f. în mod eronat lichidatorul judiciar menţionează că : „ ...nu există bunuri în averea debitorului ori alte lichidităţi”,  atat timp cât din bilanţul contabil la 31.12.2019 rezultă contrariul. Adresele nr. …/23.02.2021 a Primăriei ……., nr. ……./30.09.2020 a Ministerului Afacerilor Interne DRPCIV … şi respectiv nr. …./03.12.2021 a Agentiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate, invocate de lichidatorul judiciar, dovedesc că debitoarea nu deţine bunuri supuse inregistrării în scopuri fiscale, nicidecum faptul că nu ar putea deţine şi alte bunuri în patrimoniu, aşa cum de altfel rezultă din bilanţul contabil la 31.12.2019 susindicat. Se constată că deşi în acest  bilant contabil sunt înregistrate bunuri, lichidatorul judiciar nu a făcut vreun demers real în vederea preluării lor de la persoanele responsabile pentru gestiunea societăţii, în vederea valorificării acestora, în condiţiile legii. 

Curtea reţine de asemenea că, în Raportul de activitate nr. …/09.09.2021 lichidatorul judiciar a menţionat; „ Având în vedere că nu există bunuri în averea debitorului ori alte lichidităţi, se notifică creditorii debitorului în vederea avansării de sume pentru continuarea procedurii, în cazul în care nu vor fi avansate, lichidatorul judiciar va solicita închiderea procedurii, în temeiul disp. art. 174 din Legea nr. 85/2014”, fără a indica cuantumul sumelor pretins necesare şi justificarea acestora.

În raport de situaţia de fapt arătata mai sus, Curtea constată că în mod greşit judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar şi a dispus închiderea procedurii în temeiul disp. art. 174 alin 1 din Legea nr. 85/2014, atat timp cât nu erau îndeplinite condiţiile cerute de acest text de lege, respectiv în patrimoniul societăţii sunt evidenţiate bunuri cu privire la care lichidatorul judiciar nu a făcut demersuri reale de recuperare a lor sau a cvalorii acestora, iar lichidatorul, deşi a solicitat creditorilor avansarea sumelor pretins necesare, nu a indicat  cuantumul acestor sume şi nici justificarea lor.

Prin urmare, hotararea apelată fiind nelegală şi netemeinică, în temeiul disp. art. 480 C.proc.civ. apelul creditoarei A.J.F.P. … va fi  admis şi va fi schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că va fi respinsă cererea de închidere a procedurii.

Va fi trimisă cauza judecătorului sindic pentru continuarea procedurii în sensul celor arătate în precedent.