Legea 302/2004 - art. 182 alin 1 literele a si b din legea 302/2004

Recunoașterea şi executarea în alte state membre ale Uniunii Europene a hotărârilor judecătorești române prin care au fost aplicate pedepse privative de libertate formează obiectul de reglementare al Titlului VI din Lg. 302/2004 intitulat „Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană”.

Ordinea parcurgerii etapelor în procedura de recunoaștere și executare unei hotărâri judecătorești dată de o instanță română rezultă în mod clar din denumirea art. 182 din Legea nr. 302/2004, respectiv ”Condiții pentru transmiterea hotărârii judecătorești române”, rezultând astfel că transmiterea hotărârii poate avea loc doar cu respectarea condițiilor reglementate în dispozițiile legale enunțate; totodată, voința legiuitorului rezultă din partea introductivă a alin. 1 al art. 182 din Lg. 302/2004, care prevede că recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești dată de o instanță română poate fi solicitată altui stat membru al Uniunii Europene dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la literele a – c.

Persoana condamnata nu are cetățenia statului italian, nici  domiciliul sau reședința permanenta in statul italian,  si nici o rezidenta  continua si legala  pe teritoriul statului italian  pentru o perioada de cel puțin 5 ani pentru a fi incidente ipotezele  reglementate prin prevederile  art. 182 alin 1 literele a si b din legea 302/2004. Situația persoanei condamnate din prezenta cauză se analizează din perspectiva dispozițiilor art. 182 alin. 1 lit. c din Lg. 302/2004: cu consimțământul persoanei condamnate și al statului de executare atunci când, deși nu sunt incidente prevederile de la lit. a) și b), aceasta are o legătură foarte strânsă cu statul de executare, iar executarea hotărârii judecătorești în acest stat este de natură să faciliteze reabilitarea și reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Cerința legăturii foarte strânse dintre persoana condamnată și statul de executare presupune existența unei conexiuni multilaterale: spațială, temporală, socială, culturală, profesională, familială, etc., care privește astfel toate aspectele vieții persoanei condamnate din statul de executare și constituie premisele rapide și eficiente  ale reintegrării sociale a persoanei condamnate. Din exprimarea literala a textului normativ rezultă că legătura dintre persoana condamnată și statul de executare trebuie să fie foarte strânsă, ceea ce implică conexiune puternică, importantă, între cele două elemente, care excedează limitelor și cadrului unei legături firești sau chiar strânse, legiuitorul stipulând în mod clar că legătura trebuie să fie nu doar strânsă, ci foarte strânsă.

Pe rol se află soluţionarea cauzei penale având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat … împotriva sentinţei penale nr.79, pronunţate la data de 14.07.2021 de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. …

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a lipsit contestatorul condamnat …, fiind reprezentat de apărător ales, avocat …, cu împuternicire avocaţială existentă la dosar şi de avocat … în substituire pentru apărător desemnat din oficiu, avocat …, cu delegaţie de substituire existentă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care

În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. 4 C.p.p., instanţa constată încetată de drept delegaţia apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat având în vedere prezentarea apărătorului ales la acest termen de judecată.

În ceea ce priveşte contestaţia de faţă, există un volum în care instanţa a dispus ataşarea deciziei penale a Curţii de Apel Craiova. Având în vedere faptul că dosarul de fond se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului în casaţie, s-a considerat oportun de către instanţa de judecată să se ataşeze decizia penală pentru a exista la dosar şi a verifica, în raport de aceasta, condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 182 şi art. 183 din Legea nr. 302/2004 republicată.

La interpelarea instanţei, avocat ales …, pentru contestatorul condamnat …, arată că cererea se întemeiază, raportat la cele două situaţii distinct reglementate de prevederile legale, pe dispoziţiile art. 151 din Legea nr. 302/2004 republicată.

De asemenea, arată că nu este necesar să se aştepte sosirea dosarului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, putându-se proceda la examinarea cauzei având în vedere ataşarea deciziei penale. Apreciază că din perspectiva textelor de lege şi a condițiilor pe care instanţa urmează să le analizeze, se poate soluționa prezenta cauză şi în lipsa dosarului de fond.

Instanţa ia act de manifestarea de voință a contestatorului condamnat, exprimată prin apărător ales, şi, având în vedere existenta la dosarul cauzei a deciziei penale  de condamnare nr. 1194/2020 a Curții de Apel Craiova și a încheierilor de ședință  pronunțate in dosarul de fond, se va continua examinarea și judecarea prezentei contestații în aceste condiții, fără a fi considerată necesară atașarea dosarului de fond.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat ales …, pentru contestatorul condamnat …, având cuvântul, solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost redactată în scris, arătând că urmează să insiste asupra a trei aspecte, pe care le apreciază ca fiind extrem de relevante şi mai importante decât chestiunea dedusă judecăţii.

Cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 151 din Legea nr. 302/2004 republicată pentru că acest text de lege prevede condiţiile pe care instanţa naţională, la sesizarea condamnatului, trebuie să le analizeze şi să dispună trimiterea sau nu a documentelor prevăzute de art. 138 din Legea 302/2004 republicată către autorităţile italiene în vederea executării pedepsei aplicate printr-o hotărâre penală definitivă. Apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale, cel puţin două dintre acestea fiind complet dovedite prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În dosarul de fond, finalizat printr-o hotărâre penală definitivă, au fost 9 inculpaţi, 8 dintre aceştia înţelegând să recurgă la această procedură. Dintre cei opt inculpaţi, şase au hotărâri definitive, 4 admise de instanţa din Italia şi, dintre acestea, 2 admise şi de Tribunalul Mehedinţi. Ceilalţi au hotărâri pronunţate în Italia, iar după românerea definitivă a hotărârii de condamnare, au formulat şi aceștia cereri către instanţele române, de anulare a formelor de executare îndeplinite.

Contestatorul condamnat … a ales, în virtutea principiilor fundamentale reglementate de actele normative internaționale, să execute pedeapsa în Italia. Reglementarea prevăzută de legea executărilor penale în Italia, în ceea ce priveşte infracțiunea pentru care contestatorul a fost condamnat, este net favorabilă acestuia. Curtea de Apel Craiova, într-o altă cauză penală, a pronunțat aceeași soluție cu privire la …, într-un alt dosar penal. 

Arată că nu a formulat o cerere speculativă, ci a înţeles să solicite, în limitele unor acte normative europene şi naționale, ca instanța din România să accepte, în faţa acestei evidenţe, efectuarea acestei executări a pedepsei sub tutela autorităţilor italiene.

Solicită să se ţină seama de faptul că numitul … trăieşte în Italia, are familia acolo, are o casă închiriată, un loc de muncă stabil. În România i s-a confiscat tot, soţia şi copiii au fost nevoiţi să-l urmeze în Italia. Executând pedeapsa în Italia, ar putea să lucreze în continuare şi să îşi întreţină familia. Aceasta este una din condiţiile pe care legiuitorul a avut-o în vedere pentru a se stabili dacă executarea pedepsei într-un stat membru este mai favorabilă sau nu.

De asemenea, arată că șapte instanțe s-au pronunțat în aceeași direcție, având la bază aceeași stare de fapt şi aceleași temeiuri de drept şi apreciază că ar fi o gravă discriminare ca unul dintre cei opt care au procedat în aceeași manieră să primească o soluție definitivă diferită decât ceilalți inculpați, care s-au aflat în aceeași situație juridică.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu soluționarea contestației în lipsa dosarului de fond.

Având cuvântul asupra contestației, solicită respingerea acesteia şi menținerea soluției instanței de fond întrucât, neexistând acordul statului italian, nu se poate dispune  transferarea şi executarea pedepsei pe teritoriul acestui stat.

Avocat ales …, pentru contestatorul condamnat …, având cuvântul în replică, arată că reprezentantul Ministerului Public a făcut referire la dispozițiile art. 182 din Legea 302/2004 republicată, dar temeiul pe care contestatorul condamnat și-a întemeiat cererea nu prevede, ca și condiție de admisibilitate, acest aviz anterior obținut de la statul italian.

De asemenea, arată că reprezentantul Ministerului Public de la instanţa de fond a pus concluzii de admisibilitate din perspectiva temeiurilor, dar  a formulat concluzii de respingere pentru neîndeplinirea condiţiilor.

C U R T E A,

Deliberând asupra cauzei penale deduse judecății, retine  următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din data de 14 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. …, în baza art. 598 alin. 1 lit. c teza finală din C.p.p. rap. la art. 182 alin. 1 lit. c din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a respins cererea de contestație la executare formulată de petentul condamnat … referitoare la transmiterea sentinței penale numărul 199/16.12.2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. …, definitivă prin decizia penală numărul 1194/19.10.2020 a Curţii de Apel Craiova, pentru transferul executării pedepsei in Italia.

În baza art. 275 alin. 2 din C.p.p. a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 17 noiembrie 2020 s-a înregistrat sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Mehedinţi, la cererea condamnatului …, având ca obiect contestație la executare – în temeiul Deciziei cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, Capitolul II, art. 4 alin. 1 şi al Legii nr. 302/2004, publicată în M.O. nr. 411 din 27.05.2019, Secţiunea a II-a – Recunoașterea şi executarea, pe teritoriul altor state, a hotărârilor judecătorești și a altor acte procedurale emise de autoritățile judiciare române, art. 140 alin. 1 articolul 151 – referitor la delegarea executării pedepsei închisorii ori a măsurii privative de libertate, alin. 1 lit. a, d şi alin. 2, privind transmiterea s.p. nr. 199/16.12.20215 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, definitivă prin decizia penală nr. 1194/19.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, autorităților judiciare din Italia.

În cererea formulată, condamnatul a solicitat transmiterea hotărârii Judecătorești din minuta penală nr. 1194/19.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. …, sau a unei copii certificate pentru conformitate a acesteia însoțită de certificat, direct autorității competente a statului de executare Italia, pe considerentul faptului că are reședința în Italia, iar executarea pedepsei în acest stat european îi ameliorează substanțial posibilitățile de reintegrare.

Raportându-se la disp. art. 182 alin. 1 lit. c din Legea 302/2004 republicată, condamnatul a apreciat că o astfel de cerere este admisibilă, aceste dispoziții prevăzând că: "(1) Recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești dată de o instanță română poate fi solicitată altui stat membru al Uniunii Europene:

c) cu consimțământul persoanei condamnate al statului de executare atunci când, deși nu sunt incidente prevederile de la lit. a) și b), aceasta are o legătură foarte strânsă cu statul de executare, iar executarea hotărârii judecătorești în acest stat este de natură să faciliteze reabilitarea  și reintegrarea socială a persoanei condamnate".

A arătat că, prin minuta deciziei penale nr. 1194 /19.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. …, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de trei ani și șase luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c din Codul penal de la 1969; , anterior pronunțării hotărârii de condamnare, s-a stabilit împreună cu familia în Italia, astfel că nu a aflat despre condamnare decât în data de 09.11.2020, dat fiind faptul că este angajat cu program întreg în cadrul unei companii italiene.

Pentru aceste motive, a solicitat să execute pedeapsa aplicată în Italia, care potrivit legii este statul de executare, iar executarea pedepsei aplicate este de natură să-i faciliteze reabilitarea și reintegrarea socială.

A mai arătat că a luat legătura cu autoritățile italiene, în vederea începerii executării pedepsei în conformitate cu legislația statului de executare.

În drept, cererea a fost întemeiată în baza Deciziei cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, capitolul II, art. 4, alin. 1 şi al Legii nr. 302 din 26 iunie 2004 republicată, art. 140 alin. 1 articolul 151- referitor la delegarea executării pedepsei închisorii ori a măsurii privative de libertate, alin. 1 lit. a, d şi alin. 2, coroborate cu disp. art. 182, alin. 1 lit. c din Legea 302/2004 republicată.

În referatul întocmit de Biroul de Executări penale din cadrul Tribunalului Mehedinţi s-a arătat că, la data de 19.10.2020 a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. …/2015 din 19.10.2020, ce a fost înaintat spre executare Inspectoratului de Poliţie al Județului Timiş - Serviciul Investigații Criminale, însă până la data emiterii sesizări nu s-a primit niciun răspuns cu privite la executarea acestuia.

La dosar, petentul condamnat, în completare la cererea formulată, a înaintat un memoriu prin care a arătat că, potrivit art. 151 din Legea nr.302/2004, sunt stabilite condițiile executării unei hotărâri judecătorești date de o instanță romană în vederea delegării executării pedepsei într-un stat terț. A arătat faptul că îndeplinește mai multe din condițiile stabilite de legiuitor pentru a putea beneficia de prevederile legii; a arătat că are reședința obișnuită în Italia, datorită dificultăților materiale, şi-a găsit un loc de munca în Italia, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de alin. l lit. a al art. 151; totodată, a arătat că a demarat formalitățile către statul italian, în vederea înștiințării privind executarea pedepsei datorită împrejurărilor concrete ale acestuia pe teritoriul statului italian.

Având în vedere faptul că are un loc de munca stabil, care îi asigura cele necesare traiului, condamnatul a apreciat că executarea pedepsei pe teritoriul statului italian este în măsură să-i asigure posibilitatea de reintegrare socială, având în vedere faptul că acolo are un loc de muncă, o reședință asigurată precum şi condiții şi posibilități pe care nu le are în Romania, fiind astfel îndeplinită şi cerința prevăzută la lit. d al aceluiași articol.

În acest sens, în conformitate cu disp. art. 151 alin. 2 a solicitat instanței de executare să propună direcției de specialitate din ministerul de justiție să solicite statului italian recunoașterea şi executarea hotărârii judecătorești şi să transmită înscrisurile şi informațiile prevăzute de art. 138 din lege. De asemenea, a solicitat amânarea cauzei pentru a depune la dosar dovada faptului că statul italian şi-a manifestat acordul privind executarea pedepsei pe teritoriul său.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 199/16.12.2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, rămasă definitivă la data de 19.10.2020 prin decizia penală nr.1194/19.10.2020 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul …, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. … al  D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Mehedinţi, în baza art.7, rap. la art. 2 din Legea 39/2003, cu aplic art. 74 alin. 1 lit. a CP de la 1969 rap. la art. 76 alin. 1 lit. b CP de la 1969 şi cu aplic. art. 5 din NCp a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a , b şi c din Codul penal de la 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat; s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1, lit. a teza a II-a şi lit. b şi c din Codul penal de la 1969, în cond. art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal de la 1969; în baza art. 26 din Codul penal de la 1969, rap. la art. 9 alin.1 lit. c şi alin.2 din Legea 241/2005 (forma din 2010), cu aplic. art.41 alin 2 din Codul penal de la 1969, cu aplic art. 74 alin. 1 lit. a CP de la 1969 rap. la art. 76 alin. 1 lit. c CP de la 1969, art. 80 CP de la 1969 şi cu aplic. art. 5 din NCp, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a , b şi c din Codul penal de la 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată; s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1, lit.a teza a II-a şi lit.b şi c din Codul penal de la 1969, în cond. art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal de la 1969.

În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit.b şi art. 35 alin.3 din Codul penal de la 1969 cu aplic. art. 5 din NCp s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a , b şi c din Codul penal de la 1969; s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1, lit. a teza a II-a şi lit. b şi c din Codul penal de la 1969, în cond. art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal de la 1969”.

La data de 19.10.2020, Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Mehedinţi a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. …/2015 din 19.10.2020, mandat ce a fost înaintat spre executare Inspectoratului de Poliţie al Județului Timiș - Serviciul Investigații Criminale.

Întrucât condamnatul s-a sustras de la executarea pedepsei închisorii, s-a emis de Tribunalul Mehedinţi mandatul european de arestare nr. 5 din 20.11.2021, precum şi cererea de dare în urmărire internațională în vederea extrădării.

Petentul condamnat, în baza mandatului european de arestare, a fost reținut pe teritoriul statului italian la data de 07.12.2020 și depus la închisoarea din Bari, așa cum reiese din cuprinsul adresei emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Mehedinți, aflate la fila nr. 74 d.i.

La data de 02.12.2020, petentul condamnat s-a adresat autorităților cu o cerere de recunoaștere în Italia a sentinței definitive și de executare a pedepsei pe teritoriul statului italian, pe care a adresat-o Curții de Apel din Bari.

În cadrul procedurii de recunoaștere și preluare a executării pedepsei de către statul italian a fost revocată măsura arestării preventive, fiind înlocuită cu măsura obligației de a nu părăsi localitatea (așa cum rezultă din hotărârea pronunțată la data de 22.12.2020 de către Curtea de Apel Bari – Secția a III-a Penală).

Instanța a observat că petentul condamnat a solicitat instanței transmiterea sentinței penale nr. 199 din 16.12.2015 a Tribunalului Mehedinţi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1194 din 19.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, autorităților judiciare din Italia în vederea executării pedepsei.

Transmiterea hotărârii judecătorești române către un stat membru UE, în vederea recunoașterii și punerii în executare a unei pedepse cu închisoarea, atunci când condamnatul nu se află pe teritoriul României, este reglementată prin art. 182 - 183 din Legea nr. 302/2004, republicată, cuprinse în Titlul VI, Capitolul III, Secțiunea a II-a.

Deși petentul condamnat, prin avocat ales, a susținut că cererea sa este admisibilă în condițiile art. 151 din Legea nr. 302/2004 , instanța de fond a apreciat că norma legală la care s-a făcut referire nu își găsește aplicabilitatea în situația acestuia. Astfel, dispozițiile art. 151 din Legea nr. 302/2004, republicată, se regăsesc în Titlul V, Capitolul IV, Secțiunea a 2-a al legii și reglementează recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe.

Întrucât petentul condamnat se află pe teritoriul Italiei, stat membru al Uniunii Europene, dispozițiile art. 182 alin. 1 lit. c din Legea nr. 302/2004 republicată sunt norme cu caracter special, fiind direct aplicabile în speță.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul …, fără a dezvolta în scris motivele, care au fost susținute oral în cadrul dezbaterilor la instanța de fond control, personal (prin intermediul videoconferinței, conform art. 62 din Legea 55/2020) și prin apărător, fiind redate în practicaua prezentei decizii.

Verificând hotărârea contestată prin prisma motivelor invocate, dar și a dispozițiilor in Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,  curtea constată următoarele:

Contestatorul … a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 199/2015 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin decizia penală nr. 1194/19 octombrie 2020 a Curții de Apel Craiova.

Prin cererea din data de 16.11.2020, persoana condamnată a solicitat transferarea executării pedepsei către autoritățile judiciare din Italia, acolo unde și are reședința în prezent.

Examinând cuprinsul cererii, se constată că persoana condamnată a invocat: Decizia Cadru 2008/909/JAI, dispozițiile art. 140 alin. 1 și 151 din Lg. 302/2004, dar și prevederile art. 182 alin. 1 lit. c din Lg. 302/2004 (fila 3 dosar fond).

Printr-un memoriu adresat în cursul judecății instanței de judecată s-au reiterat disp. art. 151 din Lg. 302/2004; prin cererea aflată la fila 25 din dosarul de fond s-au invocat aceleași dispoziții legale, pentru ca, în partea finală, să se susțină admisibilitatea cererii în temeiul art. 182 alin. 1 lit. c din Lg. 302/2004.

În concluziile judiciare din cadrul dezbaterilor de la termenul de judecată din 27 ianuarie 2021, condamnatul, prin apărător, a invocat dispozițiile art. 151 din Lg. 302/2004, însă instanța, prin încheierea de ședință a reținut incidente disp. art. 176 – 181 din Lg. 302/2004, motivând în mod corespunzător aplicarea acestor prevederi legale.

Instanța de control judiciar învestită cu soluționarea contestației formulată împotriva hotărârii prin care s-a respins pe fond cererea de transmitere a hotărârii de condamnare către autoritățile judiciare din Italia, în vederea recunoașterii și preluării executării, constată că sunt incidente dispozițiile art. 182 – 183 din secțiunea a II-a, capitolul III din Titlul VI al Lg. 302/2004 pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 151 din Lg. 302/2004, invocate de către contestator, sunt cuprinse în Secţiunea a 2-a din Capitolul IV, Titlul V al Lg. 302/2004, titlu care reglementează ”Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe”.

Prin urmare, Titlul V al Lg. 302/2004 privește procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești în relația dintre România și statele terțe, respectiv care nu sunt membre ale Uniunii Europene. De altfel, și secțiunea a 2-a din Titlul V al Lg. 302/2004 este intitulată: ”Recunoașterea şi executarea, pe teritoriul altor state, a hotărârilor judecătorești și a altor acte procedurale emise de autoritățile judiciare române”.

Conform art.151 din Lg. 302/2004, intitulat ”Delegarea executării pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate”, în conținutul alin. 1 se prevede: executarea unei hotărâri judecătorești date de o instanță română poate fi delegată unui stat terț numai dacă persoana condamnată se află pe teritoriul statului de executare și sunt incidente unul sau mai multe din cazurile prevăzute expres de aceste dispoziții legale.

Rezultă, astfel, că prevederile art. 151 din Lg. 302/2004 se referă strict la recunoașterea hotărârii de condamnare și preluarea executării în relațiile dintre o instanță română, ca instanță de condamnare, și un stat terț, nemembru al Uniunii Europene.

Țara în care se află persoana condamnată este Italia, deci stat membru al Uniunii Europene, astfel că, în relațiile dintre autoritățile judiciare românești și Italia nu sunt incidente prevederile art. 151 cuprinse în Secțiunea a 2-a din Capitolul III, Titlul V al Lg. 302/2004 având obiect unic de reglementare recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în relația cu statele terțe, deci, state nemembre ale Uniunii Europene.

Recunoașterea şi executarea în alte state membre ale Uniunii Europene a hotărârilor judecătorești române prin care au fost aplicate pedepse privative de libertate formează obiectul de reglementare al Titlului VI din Lg. 302/2004 intitulat „Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană”.

Capitolul III din acest Titlu reglementează recunoașterea și executarea în alte state membre ale Uniunii Europene a hotărârilor judecătorești române prin care au fost aplicate pedepse privative de libertate, iar Secțiunea a 2-a a Capitolului III privește punerea în executare a pedepsei detențiunii pe viață sau închisorii atunci când persoana condamnată nu se află pe teritoriul României.

Prin urmare, având în vedere că persoana condamnată are reședința în Italia, iar hotărârea de condamnare a fost pronunțată de o instanță din România, recunoașterea și preluarea executării pedepsei pronunțate prin hotărârea definitivă sunt supuse cerințelor prevăzute de art. 182 și art. 183 din Secțiunea a 2-a, Capitolul III, Titlul VI din Lg. 302/2004.

Hotărârea primei instanțe contestată în prezenta cauză, va fi reformată sub aspectul motivelor pentru care se impune respingerea cererii de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești de condamnare a persoanei ….

Astfel, conform art. 182 din Lg. 302/2004 ”Condiţii pentru transmiterea hotărârii judecătoreşti române”:

(1)Recunoaşterea şi executarea unei hotărâri judecătoreşti dată de o instanţă română poate fi solicitată altui stat membru al Uniunii Europene:

a) fără consimţământul persoanei condamnate şi indiferent de opinia statului de executare, dacă aceasta deţine cetăţenia statului de executare şi: (i) are domiciliul sau reşedinţa permanentă în statul de executare, inclusiv în cazul în care persoana condamnată s-a întors sau s-a refugiat la acest domiciliu sau la această reşedinţă, ca urmare a procedurii penale aflate pe rol în România sau din cauza hotărârii judecătoreşti pronunţate în România; sau (ii) a fost expulzată în statul de executare, după executarea unei alte pedepse sau măsuri privative de libertate, în baza unei decizii de expulzare sau a unei interdicţii de şedere;

b) cu consimţământul persoanei condamnate şi numai dacă statul de executare a formulat o declaraţie în acest sens, dacă aceasta nu deţine cetăţenia statului de executare, dar are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul acelui stat pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi nu îşi pierde, ca urmare a condamnării, dreptul de şedere permanentă; sau

c) cu consimţământul persoanei condamnate şi al statului de executare atunci când, deşi nu sunt incidente prevederile de la lit. a) şi b), aceasta are o legătură foarte strânsă cu statul de executare, iar executarea hotărârii judecătoreşti în acest stat este de natură să faciliteze reabilitarea şi reintegrarea socială a persoanei condamnate.

 De asemenea, conform art. 183 din Lg. 302/2004 intitulat ”Atribuţiile instanţei de executare”:

(2) În cazul în care din lucrările dosarului sau din informaţiile comunicate de organul la care se află spre executare mandatul de executare a pedepsei sau hotărârea judecătorească rezultă că persoana condamnată are domiciliul sau reşedinţa permanentă pe teritoriul altui stat membru sau beneficiază de un drept de şedere permanentă pe teritoriul acestuia, instanţa de executare:

a) verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 178 alin. (4) lit. c) - g), întocmind în acest sens un referat;

b) verifică, în cazul persoanelor care au fost predate anterior în baza unor mandate europene de arestare emise de instanţele române sau cereri de extrădare formulate de Ministerul Justiţiei, dacă predarea s-a realizat sub condiţia returnării în caz de condamnare, făcând menţiune despre aceasta în referatul prevăzut la lit. a);

c) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată, instanţa de executare verifică lucrările dosarului pentru a constata dacă: (i)persoana condamnată a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ora, ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana condamnată, având cunoştinţă de ora, ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică şi apărarea în faţa instanţei de judecată au fost realizate în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) persoana condamnată, după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, respectiva hotărâre este supusă unei căi de atac, va putea fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi şi că, în eventualitatea admiterii căii de atac, va putea fi desființată, fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

d) din oficiu, la cererea persoanei condamnate sau a parchetului competent, întocmește certificatul prevăzut în anexa nr. 5 şi îl transmite, însoţit de hotărârea judecătorească şi de traduceri certificate, statului de executare.

Interpretând sistematic și literar dispozițiile legale enunțate, se constată că prevederile art. 182 din Lg. 302/2004 reglementează condițiile substanțiale pentru recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești dată de o instanță română. În măsura în care una din aceste condiții este îndeplinită, se procedează la parcurgerea etapei procesuale care implică exercitarea de către instanța de executare a unor atribuții prin intermediul și cu ajutorul Ministerului Justiției pentru obținerea finalității constând în transmiterea hotărârii către autoritățile judiciare din statul de executare.

Prima etapă constă în verificarea condițiilor prevăzute la art. 182 din Lg. 302/2004 și numai în măsura în care se constată existentă una dintre condiții, instanța de executare va exercita atribuțiile prev. de art. 183 din Lg. 302/2004 constând în verificarea cerințelor prev de art. 178 alin. 4 lit. c – g, a datelor privind prezența la judecată a persoanei condamnate și, ulterior va formula propunerea către Ministerul Justiției.

Ordinea parcurgerii etapelor în procedura de recunoaștere și executare unei hotărâri judecătorești dată de o instanță română rezultă în mod clar din denumirea art. 182 din Legea nr. 302/2004, respectiv ”Condiții pentru transmiterea hotărârii judecătorești române”, rezultând astfel că transmiterea hotărârii poate avea loc doar cu respectarea condițiilor reglementate în dispozițiile legale enunțate; totodată, voința legiuitorului rezultă din partea introductivă a alin. 1 al art. 182 din Lg. 302/2004, care prevede că recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești dată de o instanță română poate fi solicitată altui stat membru al Uniunii Europene dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la literele a – c.

Persoana condamnata nu are cetățenia statului italian, nici  domiciliul sau reședința permanenta in statul italian,  si nici o rezidenta  continua si legala  pe teritoriul statului italian  pentru o perioada de cel puțin 5 ani pentru a fi incidente ipotezele  reglementate prin prevederile  art. 182 lin 1 literele a si b din legea 302/2004.

Situația persoanei condamnate din prezenta cauză se analizează din perspectiva dispozițiilor art. 182 alin. 1 lit. c din Lg. 302/2004: cu consimțământul persoanei condamnate și al statului de executare atunci când, deși nu sunt incidente prevederile de la lit. a) și b), aceasta are o legătură foarte strânsă cu statul de executare, iar executarea hotărârii judecătorești în acest stat este de natură să faciliteze reabilitarea și reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Există consimțământul persoanei condamnate, însă motivarea primei instanțe prin care s-a respins solicitarea de recunoaștere pe considerentul lipsei acordului statului de executare nu este temeinică, întrucât, în realitate, nu este îndeplinită condiția legăturii” foarte strânse” a persoanei condamnate cu statul de executare. Consimțământul statului de executare urma a fi obținut după verificarea condițiilor art. 182 din Lg. 302/2004, în cadrul procedurii reglementate prin art. 183 din același act normativ, privind atribuțiile instanței de executare.

Cerința legăturii foarte strânse dintre persoana condamnată și statul de executare presupune existența unei conexiuni multilaterale: spațială, temporală, socială, culturală, profesională, familială, etc., care privește astfel toate aspectele vieții persoanei condamnate din statul de executare și constituie premisele rapide și eficiente  ale reintegrării sociale a persoanei condamnate. Din exprimarea literala a textului normativ rezultă că legătura dintre persoana condamnată și statul de executare trebuie să fie foarte strânsă, ceea ce implică conexiune puternică, importantă, între cele două elemente, care excedează limitelor și cadrului unei legături firești sau chiar strânse, legiuitorul stipulând în mod clar că legătura trebuie să fie nu doar strânsă, ci foarte strânsă.

Raportând prevederile legale analizate la situația concretă dedusă judecății, se constată lipsa unei legături foarte strânse, în sensul art. 182 alin. 1 lit. c din Lg. 302/2004 între persoana condamnată și statul de executare.

Persoana condamnată a fost prezentă la desfășurarea procesului penal în fața Curții de Apel Craiova, a fost audiată de instanța de apel, astfel cum rezultă din încheierile de ședință de la dosarul cauzei, atașate în parte la dosarul prezent, împreună cu decizia penală a Curții de Apel Craiova.

În partea finală a procesului penal, persoana a plecat în Italia, respectiv a obținut un act de identitate la data de 20.11.2020, în Italia, rezultând astfel că durata șederii sale în acest stat nu este îndelungată. Nu are cetățenie italiană.

Certificatul de atribuire a Codului Fiscal pentru persoana condamnată a fost emis la data de 22.09.2020.

A încheiat un contract de închiriere, dar nu pe durată nedeterminată, ci pe 1 an, începând din 18 septembrie 2020 până la 17 septembrie 2021. Nu are domiciliu și nici reședința permanentă în Italia.

A încheiat un contract de muncă pe o perioadă determinată începând cu data de 28.09.2020 până la 31.10.2020, prelungit până la 30.11.2020.

A formulat o cerere către Curtea de Apel din Bari, din Italia, pentru recunoașterea și preluarea executării hotărârii de condamnare din România, în care se menționează că persoana condamnată și ceilalți doi solicitanți trăiesc de câteva luni în localitatea …, așteaptă reîntregirea familiei.

Coroborând toate datele examinate, rezultă că persoana condamnată … nu îndeplinește condiția legăturii foarte strânse cu statul de executare Italia, ci doar condiția unei comunități de viață determinată de închirierea temporară a unei locuințe, obținerea unui loc de muncă pe durată determinată, durata șederii în Italia este de aproximativ 1 an până în prezent și aștepta reîntregirea familiei.

De altfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că a formulat o cerere către Curtea de Apel din Bari, prin care a solicitat recunoașterea și preluarea executării hotărârii de condamnare din România, însă nu a primit nici o hotărâre până în acest moment.

Din referatul întocmit de Tribunalul Mehedinți rezultă că persoana condamnată a fost arestată în Italia la data de 07.12.2020, în executarea mandatului european emis în baza hotărârii de condamnare din România, apoi pusă în libertate, având obligația de a se prezenta în fața poliției și de a nu părăsi localitatea, conform hotărârii nr. RPPG 194, 195, 196 din 22.12.2020, prima dintre obligații fiind revocată ulterior.

Recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești dată de o instanță română poate fi solicitată altui stat membru al Uniunii Europene în condițiile art. 182 – 183 din Lg. 302/2004, cu respectarea fermă a prevederilor legale enunțate, constituind o excepție de la principiul executorialității hotărârii de condamnare în statul emitent.

Raportat la rolul și scopul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești dată de o instanță română de către un alt stat membru al Uniunii Europene, nu există probe certe care să contureze noțiunea de ”legătură foarte strânsă” uzitată în art. 182 alin. 1 lit. c din Lg. 302/2004, care trebuie să existe între persoana condamnată și statul căruia i se solicită executarea, o simplă conexiune spațială și socială neîntrunind, din punct de vedere al conținutului și intensității efectelor, condițiile legăturii foarte strânse între cele două elemente, persoana condamnată și statul de executare. A accepta teza contară, echivalează cu solicitarea de preluare a executării oricărui stat membru pe teritoriul căruia se regăsește o persoană de cetățenie română, având o ședere temporară, de scurt timp, neavând cetățenia statului de executare și nici domiciliul ori reședința permanentă în acest stat, contrar sensului dispozițiilor art. 182 alin. 1 din Lg. 302/2004.

O ședere conjuncturală nu echivalează cu o legătură foarte strânsă și nu dă naștere unei conexiuni sociale, familiale, culturale, producătoare de efecte juridice în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. cu aplicarea art. 597 C.p.p. se va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul ….

În temeiul art. 275 alin 2 C.p.p. va fi obligat contestatorul, aflat în culpă procesuală, la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat; în baza art 275 alin 6 C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 250 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE  MOTIVE,

ÎN  NUMELE  LEGII

 D E C I D E:

În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. cu aplicarea art. 597 C.p.p respinge contestația formulată de contestatorul … (fiul lui … şi…, născut la data de … în oraşul …, jud. …, domiciliat în mun…., str. … nr. .., bl…., sc…., et…., ap. … jud. …, cu domiciliul procesual ales în mun. …, str. …, la Cabinet Avocat …, jud…., CNP …) împotriva sentinței penale nr.79/2021 a Tribunalului Mehedinți, ca nefondată.

În temeiul art. 275 alin 2 C.p.p. obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin 6 C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în suma de 250 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28.09.2021.

Domenii speta

Spete similare