Conflict negativ de competență. Constatarea nulităţii absolute parţiale a unui titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991, precum şi a actelor anterioare sau subsecvente acestuia.

Conflict negativ de competență. Constatarea nulităţii absolute parţiale a unui titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991, precum şi a actelor anterioare sau subsecvente acestuia.

- Legea nr. 169/1997, art. III

- Codul procedură civilă, art. 104

Determinarea instanţei competente material în cazul cererilor imobiliare se face prin raportare doar la dispoziţiile art. 104 C.pr.civ., nu şi la prevederile art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Aceasta, întrucât art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 nu instituie reguli speciale de competenţă, ci cuprinde norme de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, legiuitorul prevăzând că: „în cererile având ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, taxa de timbru se calculează în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil; dacă valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea cererilor se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare”. Nu este permisă aplicarea prin analogie a acestor dispoziţii speciale din materia taxelor judiciare de timbru în domeniul stabilirii instanţei competente material în funcţie de criteriul valoric, cu atât mai mult cu cât Codul de procedură civilă prevede reguli exprese la art. 104.

(Secţia a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie,

sentința civilă nr. 37/F din data de 27 martie 2020)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 16.05.2018, reclamanţii I. G. C. şi I. A. I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii I. M. D., Comisia Locală Voluntari pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, să se constate nulitatea absolută parţială a hotărârii Comisiei Judeţene nr. 58/1993 de validare în favoarea pârâtului I. M. D. a dreptului la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 2 ha, ce a aparţinut autorului I. N., şi anularea în parte a acestei hotărâri până la limita suprafeţei de teren corespunzătoare cotei succesorale de 7/24, ce aparţine pârâtului I. M. D. de pe urma defunctului I. N.; constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 6449/29.03.1994 emis de Comisia Judeţeană pe numele pârâtului I. M. D. pentru terenul în suprafaţă de 5.000 mp şi anularea în parte a titlului de proprietate până la limita suprafeţei de teren corespunzătoare cotei succesorale de 7/24, ce aparţine pârâtului I. M. D. de pe urma defunctului I. N.; constatarea nulităţii absolute parţiale a deciziei Comisiei Judeţene nr. 1137/1993 de stabilire în favoarea pârâtului I. M. D. a dreptului la acţiuni pentru suprafaţa de 1,5 ha echivalent arabil la SC AI Mogoşoaia SA şi anularea în parte a acestei decizii până la limita numărului de acţiuni corespunzătoare cotei succesorale de 7/24, ce aparţine pârâtului I. M. D. de pe urma defunctului I. N.; constatarea nulităţii absolute parţiale şi anularea în parte a tuturor actelor anterioare, subsecvente şi concomitente emise de Comisia Locală şi Comisia Judeţeană în favoarea pârâtului I. M. D.; obligarea pârâtelor la reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren ce a aparţinut defunctului I. N., rămasă după scăderea suprafeţei de teren corespunzătoare cotei succesorale de 7/24 ce aparţine pârâtului I. M. D. de pe urma defunctului I. N., cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat art. III alin. (1) lit. a) pct. i) din Legea nr. 169/1997.

Prin sentinţa nr. 2869/22.10.2018, Tribunalul Ilfov a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârât, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Buftea, reţinând că, faţă de obiectul şi cauza juridică a cererii, pentru determinarea competenţei materiale sunt incidente dispoziţiile art. 104 C.pr.civ., potrivit cărora, în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale. Or, potrivit certificatului de atestare fiscală depus la dosar, valoarea impozabilă a terenului în suprafaţă de 5.000 mp este de 42 lei, ceea ce atrage competenţa judecătoriei.

Dosarul a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 19.11.2018.

Prin sentinţa nr. 959/21.01.2019, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Ilfov, reţinând că, pentru determinarea competenţei materiale, sunt incidente dispoziţiile art. 104 C.pr.civ. coroborate cu cele ale art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora în cererile având ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, taxa de timbru se calculează în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil, însă, dacă valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea cererilor se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare. Judecătoria a apreciat că nu poate fi avută în vedere valoarea impozabilă din certificatul de atestare fiscală, respectiv 0,0084 de lei/mp, întrucât aceasta este derizorie, astfel că a avut în vedere valoarea rezultată din grila notarilor publici depusă de reclamanţi, potrivit căreia valoarea întregului imobil de 2 ha depășește 200.000 de lei.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea pronunţării unui regulator de competenţă, dosarul fiind înregistrat pe rolul Secţiei a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la 21.03.2018.

Având a soluţiona conflictul negativ de competenţă, Curtea a constatat că instanţa competentă material să soluţioneze acţiunea este Judecătoria Buftea.

În primul rând, având în vedere că reclamanţii solicită desfiinţarea unor acte de reconstituire a dreptului de proprietate privată pe calea acţiunii prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997, Curtea constată că, în lipsa unor norme de stabilire a instanţei competente în cuprinsul acestei legi speciale, se vor aplica dispoziţiile Codului de procedură civilă.

În al doilea rând, dat fiind obiectul cererii (constatarea nulităţii absolute parţiale a unui titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991, precum şi a actelor anterioare sau subsecvente acestuia), Curtea constată că, sub aspectul determinării instanţei competente, se aplică criteriul valoric, astfel că prezentul conflict urmează a fi soluţionat în raport de pragul legal de 200.000 lei, prevăzut la art. 94 pct. 1 lit. k) C.pr.civ..

În continuare, având în vedere tot obiectul cererii, Curtea reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 104 C.pr.civ., potrivit cărora: „(1) În cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale. (2) În cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită, sunt aplicabile dispoziţiile art. 98.”

Observând raţionamentul Judecătoriei Buftea prezentat în considerentele sentinţei nr.959/21.01.2019, Curtea subliniază că determinarea instanţei competente material în cazul cererilor imobiliare se face prin raportare doar la dispoziţiile art. 104 C.pr.civ., nu şi la prevederile art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Aceasta, întrucât art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 nu instituie reguli speciale de competenţă, ci cuprinde norme de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, legiuitorul prevăzând că „în cererile având ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, taxa de timbru se calculează în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil; dacă valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea cererilor se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare”.

Nu este permisă aplicarea prin analogie a acestor dispoziţii speciale din materia taxelor judiciare de timbru în domeniul stabilirii instanţei competente material în funcţie de criteriul valoric, cu atât mai mult cu cât Codul de procedură civilă prevede reguli exprese la art. 104.

Revenind la dispoziţiile art. 104 C.pr.civ., Curtea constată că la alin. (1) se prevede regula stabilirii valorii cererii imobiliare în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale, iar la alin. (2) se arată că, în cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită, sunt aplicabile dispoziţiile art. 98, text care, la alin. (3), prevede că „în caz de contestaţie, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi”. Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă cu evidenţă că ori de câte ori este stabilită valoarea impozabilă a imobilului, determinarea instanţei competente material se va face prin raportare la această valoare, neputând fi contestată de părţi sau de instanţă ori considerată derizorie, întrucât textul legal este cât se poate de clar, în sensul că art. 98 devine aplicabil doar atunci când valoarea impozabilă nu este stabilită potrivit legislaţiei fiscale.

Or, în cauză, reclamanţii au depus certificatul de atestare fiscală nr. 31370/07.06.2018, din care rezultă că valoarea impozabilă a terenului intravilan de 5.000 mp, ce face obiectul titlului de proprietate nr. 6649/29.03.1994, este de 0,0084 lei/mp (filele 44-45), rezultând astfel valoarea impozabilă a imobilului de 42 lei, în funcţie de care este evident că instanţa competentă ratione materiae a soluţiona acţiunea este judecătoria, iar nu tribunalul.

Curtea mai arată în final că, pentru stabilirea instanţei competente material în funcţie de criteriul valoric, raportarea se face la obiectul concret al cererii, astfel că în cauză, ţinând cont de petitul acţiunii şi motivele de fapt şi de drept învederate de reclamanţi, urmează a fi avută în vedere valoarea impozabilă a terenului de 5.000 mp, iar nu a întregii suprafeţe (2 ha).

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C.pr.civ., Curtea a stabilit că instanţa competentă material să soluţioneze acţiunea este Judecătoria Buftea, dosarul urmând a fi trimis de îndată acestei instanţe.

Domenii speta

Spete similare