Recurs. Acţiune în răspundere civilă delictuală. Cazul de recurs prevăzut de art.488 pct. 8 C.pr.civ. Inexistenţa faptei ilicite constând în obligaţia de a acţiona un terţ în judecată un terţ. Modul de apreciere a prejudiciului pretins a fi rezultat dintr

Recurs. Acţiune în răspundere civilă delictuală. Cazul de recurs prevăzut de art.488 pct. 8 C.pr.civ. Inexistenţa faptei ilicite constând în obligaţia de a acţiona un terţ în judecată un terţ. Modul de apreciere a prejudiciului pretins a fi rezultat dintr-o atare omisiune.

- Cod procedură civilă, art. 488 pct. 8

- Cod civil, art. 1349 şi următoarele

1. Exercitarea acțiunii în justiție este un drept, iar nu o obligație. Titularul dreptului subiectiv civil are, în primul rând, dreptul de a aprecia dacă dreptul său a fost ori nu încălcat și, chiar în situația în care constată (ori apreciază) că există o încălcare, este liber să acționeze sau nu în justiție. Așadar, dreptul la acțiune este o libertate civilă, o facultate, iar neexercitarea acestuia nu poate constitui un faptă contrară dreptului obiectiv și normelor de conviețuire socială; cu alte cuvinte, neexercitarea acțiunii în justiție nu poate fi o faptă ilicită, în sensul art. 1349 C.civ. În ceea ce privește ipoteza inacțiunii la care se referă acest text, inacțiunea constituie o faptă ilicită doar atunci când se încalcă o obligație determinată, legală ori contractuală, de a acționa.

2. Totuși, tribunalul a greșit în drept considerând prejudiciul cert, câtă vreme soarta unei acțiuni în justiție nu poate fi, prin definiție, decât incertă; așadar, dacă s-ar fi stabilit existența unei fapte ilicite, trebuia discutat despre un prejudiciu eventual și despre șansele producerii acestuia, urmând a fi luată în examinare aplicarea art. 1385 alin. (4) C.civ., text ignorat cu desăvârșire în cauză. Este eronată în drept aserțiunea că prejudiciul nu ar fi fost contestat; dimpotrivă, acesta a fost contestat, nu era cert și trebuia apreciat în fapt și în drept, iar nu prezumat pe temeiul simplelor susțineri ale intimatei-reclamante.

(Secţia a IV-a Civilă, decizia civilă nr. 10/R din data de 8 ianuarie 2020)

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 la data de 16.05.2017, reclamanta U.S.H. în contradictoriu cu pârâtul I.Ş.J. M., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 65.900,88 lei reprezentând prejudiciul cauzat de către I.Ş.J. M. ca urmare a neexercitării acţiunii în instanţă pentru validarea cheltuielilor nerambursabile, solicitate la plată prin cererea de rambursare nr. 1, de către U.S.H. în calitate de partener 2 în cadrul proiectului POSDRU/157/1.3/S/137440 - „Didactino - Formare inovativă pentru valoare şi performanţă în cariera didactică, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinţa civilă nr. 14891/29.11.2017, Judecătoria Sector 4 a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 4732/A/20.12.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă U.S.H. împotriva sentinţei civile nr. 14891/29.11.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 12040/4/2017 în contradictoriu cu intimatul-pârât I.Ş.J. M., a fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că: s-a admis cererea de chemare în judecată. A fost obligat  pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 65.900,88 lei. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2423 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru) în primă instanţă. A fost obligat  intimatul la plata către apelantă a sumei de 1211,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru) în apel.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-pârât I.Ş.J. M., invocând  următoarele:

În fapt prin cererea de recurs, recurentul-pârât critică decizia civilă nr. 4732 din 20.12.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Motivul pentru care critica pe care o aduce recurentul-pârât o aduce este aceea ca instanţa în mod greşit motivează faptul ca reclamanta în mod expres a solicitat ISJ Mehedinţi prin acele notificări sa acţioneze în instanţa, arătându-se în esență că aceste notificări nu au fost comunicate recurentei.

O altă critică privește fondul cauzei, învederându-se că însăși intimata-reclamantă recunoaște că recurentul I.S.J. Mehedinți a respectat toate procedurile care trebuie parcurse potrivit contractului de finanțare; de vreme ce contestațiile formulate pe cale administrativă au fost respinse de organismul administrativ responsabil cu plata fondurilor europene, recurentul nu crede în utilitatea contestării în instanță a oricărui act emis de OIPOSDRU-MECS (în esență, organismul intermediar de administrare a programului de finanțare prin fonduri europene). Se apreciază așadar ca legală sentința Judecătoriei sectorului 4 București.

În final, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, întemeiat în drept pe art. 488 pct.8 C.pr.civ., modificarea hotărârii pronunțate de Tribunalul București, iar pe fond respingerea cererii formulate de petenți.

Intimata-reclamantă U.S.H. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acesteia, cu consecinţa menţinerii soluţiei date în apel ca fiind legală şi temeinica, cu cheltuieli de judecata.

(…)

Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:

În prealabil analizării motivelor de casare, întemeiate astfel cum se va arăta, Curtea consideră necesar să evoce situaţia de fapt definitiv stabilită de cele două instanţe de fond, suverane în ce priveşte stabilirea faptelor, calificarea juridică a faptelor constatate şi aplicarea legii fiind însă supusă cenzurii instanţei de recurs.

În fapt, la data de 05.05.2014 a fost semnat Contractul de finanţare nr. 01/3098/D/ 05.05.2014, Cod SMIS 53093, între Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - MEN, denumit în continuare OIPOSDRU-MEN (actualmente denumit OIPOSDRU-POCU) de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, denumit în continuare AMPOSDRU, conform Ordinului Ministrului Fondurilor Europene nr. 146/ 26.03.2014, pe de o parte şi I.Ş.J. M. în calitate de beneficiar al finanțării, denumit în continuare Beneficiar, pentru acordarea finanţării nerambursabile de către AMPOSDRU prin OIPOSDRU-MEN pentru implementarea proiectului POSDRU/157/1.3/137440 cu titlul „Didactlno - Formare inovativa pentru valoare şi performanta în cariera didactica”. Proiectul s-a implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Sibiu în calitate de Partener 1 şi cu U.S.H. în calitate de Partener 2. Proiectul a avut ca obiectiv general îmbunătăţirea formării profesionale continue pentru 2400 de cadre didactice (ISCED 0-6) din sistemul de învăţământ preuniversitar, din regiunile SV (Mehedinți) şi C (Sibiu), prin formarea şi dezvoltarea competenţelor acestora în vederea îmbunătăţirii managementului şi calităţii procesului educaţional. Fila 112 dos

La data de 29.04.2015 a fost semnat Acordul de parteneriat nr. 580/29.04.2015 între I.Ş.J. M. în calitate de Lider de parteneriat, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu în calitate de Partener 1 şi U.S.H. în calitate de Partener 2.

Astfel cum a arătat şi reclamanta în cuprinsul cererii, la data de 24.07.2014 I.Ş.J. M. în calitate de Beneficiar a depus Cererea de rambursare nr. 1 înregistrată la I.Ş.J. M. cu nr. 176/24.07.2014 şi la OIPOSDRU-MEN  înregistrată în data de 28.07.2014. Prin Cererea de rambursare nr. 1 se solicită la rambursare suma de 294.474,88 lei, din care 65.384,00 lei erau cheltuieli solicitate la rambursare de I.Ş.J. M., 26.024,00 lei erau cheltuieli solicitate la rambursare de Partenerul 1, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu şi 203.066,88 lei erau cheltuieli solicitate la rambursare de Partenerul 2, U.S.H..

Prin Scrisoarea standard de informare a Beneficiarului înregistrată la OIPOSDRU-MEN cu nr. 01/7370/SVPF/ 24.09.2014, I.Ş.J. M. era informat că din suma solicitată la rambursare în valoare de la rambursare în valoare de 294.474,88 lei a fost validată numai suma de 222.300,00 lei nevalidându-se diferenţa de 72.174,88 lei. În cadrul acestei diferențe nevalidate se regăsesc: suma de 954,00 lei nevalidată pentru I.Ş.J. M. - Beneficiar, suma de 5320,00 lei nevalidată pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu - Partener 1 şi suma de 65.900,88 lei, cheltuieli nevalidate la rambursare pentru U.S.H. - Partener 2.

În cadrul procedurii prealabile, I.Ş.J. M. a formulat Contestația înregistrată cu nr. 497/02.10.2014, care a fost soluționată de către OIPOSDRU-MEN) prin Adresa de răspuns la contestația formulata nr. OI/850/SVPF/29.01.2015.

Tot în cadrul procedurii prealabile, Beneficiarul I.Ş.J. M. a solicitat către OIPOSDRU-MEN (actualmente denumit OIPOSDRU-POCU) întâlnire de conciliere, iar în urma întâlnirii ce a avut loc la data de 26.11.2015, AMPOSDRU a stabilit concluziile adoptate în urma reverificării documentelor transmise: cheltuielile diminuate de OI POSDRU MENCS aferente cererii de rambursare nr. 1/28.07.2014, în cadrul proiectului POSDRU/157/1.3/S/13744Q, implementat de I.Ş.J. M., în valoare de 72.174,88 lei, vor putea fi solicitate la rambursare, printr-o cerere suplimentară de rambursare, cu respectarea condiţiilor impuse de Ghidul Solicitantului - Condiţii generale 2013. Documentele suplimentare aferente activității de formare efectuate de experţii care au avut prevăzut un anumit număr de ore mediu/expert, pentru care au fost respectate plafoanele zilnice şi lunare şi nu au depăşit remunerația maxima prevăzută în contractul de finanţare, vor fi retransmise de beneficiarul ISJ Mehedinţi către OIPOSDRU MENCS.

Ulterior, Beneficiarul I.Ş.J. M. a întocmit o cerere de rambursare suplimentară nr. 7 la data de 29.02.2016, prin care a resolicitat la plată sumele inițial invalidate de către OIPOSDRU-MEN (actualmente denumit OIPOSDRU-POCU), în acord cu dispoziţia expresă a AMPOSDRU regăsită în cuprinsul Minutei de conciliere, însă Ministerul a respins din nou la plată sumele prin scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 01/ 3885/SVPF/ 15.04.2016.

Prin Scrisoarea standard de informare a ISJ Mehedinţi - Beneficiarului aflata la fila 64 dosar s-a arătat că potrivit prevederilor Ghidului Solicitantului 2013 - Condiţii generale, cap.3.1.4 Plafoane maxime de referinţa ale cheltuielilor cu personalul, punctul 1.3, "În cazul în care o activitate zilnică este efectuată parțial, decontarea se va realiza în baza retribuției echivalente pe oră, luând ca punct de referinţă ziua de lucru de opt ore şi o medie de 21 de zile lucrătoare pe lună. Ținând cont de prevederile Ghidului solicitantului privind nivelurile maximale ale remunerării personalului din cadrul echipei de implementare, OIPOSDRU MEN declară neeligibile sumele care depășesc plafonul maxim al tarifului lunar brut aferent persoanelor remunerate de către partenerul U.S.H. în lunile mai 2014-iulie 2014. Suma totala neeligibila este de 65.900,88 lei formata din salariul net 36.397 lei, impozit 6.568 lei şi contribuții 22,935,88 lei.

Aceasta motivație a fost menținută şi în Minuta întâlnirii de conciliere din data de 26.11.2015 şi ţine nu numai de interpretarea Ghidului, dar şi de faptul că nu au fost depuse rapoarte de activitate, foi de pontaj, aferente activității de formare efectuată de experții care au avut prevăzut un anumit număr de ore, chiar şi în ipoteza în care au fost respectate plafoanele zilnice şi lunare şi nu au depășit remunerația maxima. Nici cu ocazia depunerii cererii de rambursare suplimentara nr 7, condițiile nu au fost îndeplinite.

Prima instanță a apreciat, așadar, ca fiind justificate motivele respingerii cererii de rambursare, înlăturând astfel susținerile intimatei-reclamante, care apreciază că cererea de rambursare a sumelor respective era întemeiată.

Între părți este contestată chestiunea de a ști dacă intimata l-a notificat pe recurent cu privire la introducerea unei acțiuni în justiție. În această privință însă, tribunalul, judecând în apel ca ultimă instanță de fond, a reținut în fapt că recurentul a fost notificat de intimată pentru a introduce acțiuni în justiție, situația de fapt astfel reținută, cu trimitere la probele administrate, fiind stabilită în mod suveran de tribunal.

Curtea va porni de la această premisă factuală pentru exercitarea controlului de legalitate și va înlătura prima categorie de critici formulate de recurent, cu privire la pretinsa necomunicare a notificărilor, întrucât acestea privesc situația de fapt și exced dispozițiilor art.488 C.pr.civ.

Este însă fondat motivul de recurs care, arătând că recurentul nu întrevede necesitatea/utilitatea contestării în justiție a actelor emise de organismul financiar intermediar, pune în discuție – fie și într-o manieră eliptică, dar susceptibilă de calificare de către instanța de recurs, care a formulat clar întrebarea și în ședință, pentru respectarea condițiilor art. 14 C.pr.civ. – însăși concluzia juridică a instanței de apel, potrivit căreia recurentul era obligat să acționeze în justiție, iar omisiunea de a formula acțiune în anularea unui act administrativ ar constitui o faptă ilicită.

Această încadrare în drept constituie o chestiune de legalitate, supusă controlului în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., iar critica este fondată.

Exercitarea acțiunii în justiție este un drept, iar nu o obligație. Titularul dreptului subiectiv civil are, în primul rând, dreptul de a aprecia dacă dreptul său a fost ori nu încălcat și, chiar în situația în care constată (ori apreciază) că există o încălcare, este liber să acționeze sau nu în justiție. Așadar, dreptul la acțiune este o libertate civilă, o facultate, iar neexercitarea acestuia nu poate constitui un faptă contrară dreptului obiectiv și normelor de conviețuire socială; cu alte cuvinte, neexercitarea acțiunii în justiție nu poate fi o faptă ilicită, în sensul art. 1349 C.civ.. În ceea ce privește ipoteza inacțiunii la care se referă acest text, inacțiunea constituie o faptă ilicită doar atunci când se încalcă o obligație determinată, legală ori contractuală, de a acționa.

Curtea constată că nu există nicio obligație legală de a formula o acțiune în contencios administrativ, obligație pe care recurentul-pârât să o fi încălcat. De altfel, nici în cuprinsul acțiunii, nici al apelului, intimata-reclamantă nu identifică o atare obligație legală prin care, derogându-se de la dreptul comun al libertății de exercitare a acțiunii civile, recurentul să fi fost obligat la a acționa, singurele texte invocate în ambele ocazii fiind cele din materia răspunderii civile delictuale (art. 1349, art. 1357 C.civ.). Or, aceste texte sancționează inacțiunea doar dacă se încalcă o obligație legală sau contractuală de a acționa, cum Curtea a arătat deja, enunțarea lor izolată fiind așadar neconcludentă în drept.

Atât motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, cât și statuarea instanței de apel converg spre o calificare a răspunderii civile ca fiind una contractuală, obligația reținută a fi încălcată fiind una de sorginte contractuală.

Astfel, tribunalul a reținut în această privință că pârâtul beneficiar avea obligaţia să acţioneze independent de solicitarea sau nu a partenerului, atât timp cât în conformitate cu art.5 şi 9 din acordul de parteneriat de la filele 55 şi urm. dosar fond singurul îndreptăţit să acţioneze în instanţă era pârâtul, în calitate de beneficiar, posibilitate nerecunoscută reclamantei, în calitate de partener (de altfel, aceste aspecte nu sunt contestate în cauză).

Faţă de aspectele detaliate anterior, tribunalul a statuat că pârâtul, deşi avea obligaţia contractuală să acţioneze (iar acest lucru i-a fost şi solicitat de reclamantă), a preferat să stea în pasivitate, apărându-se nejustificat că o eventuală acţiune în instanţă ar fi fost respinsă, atât timp cât toate demersurile sale administrative fuseseră respinse.

Verificând clauzele contractuale incidente, Curtea constată că potrivit art. 6 pct. A alin.(1) din contractul de finanțare (text invocat de intimata-reclamantă), beneficiarul (recurentul ISJ Mehedinți), în calitate de semnatar al contractului, are responsabilitatea pentru implementarea proiectului. Parteneriatul constituit pentru implementarea proiectului (Acest parteneriat a fost constituit între părțile litigante din prezenta cauză, potrivit Acordului de parteneriat nr. 580/29.04.2015, f. 55 și urm. dosar fond) va răspunde în mod solidar sau individual pentru implementarea proiectului, pentru acțiunile sau inacțiunile beneficiarului sau fiecăruia dintre parteneri (…).

În condițiile art. 5 din acordul de parteneriat, liderul de parteneriat, beneficiarul din contractul de finanțare (recurentul ISJ Mehedinți) va depune cererea de finanțare și anexele acesteia, va semna contractul de finanțare, iar în raporturile sale cu organismele de finanțare îi revine responsabilitatea finală în implementarea proiectului. În condițiile art. 9, se reglementează formularea cererilor de rambursare de către fiecare partener din proiect, înaintarea lor organismelor publice de către recurentul ISJ Mehedinți și distribuirea rambursărilor fiecărui partener din asociere.

Contrar intimatei și instanței de apel, niciuna din aceste clauze nu poate fi interpretată ca instituind o obligație a recurentului ISJ Mehedinți de a acționa în justiție împotriva respingerii totale sau parțiale a cererii de rambursare. Atât responsabilitatea pentru implementarea proiectului, cât și obligația de a depune cererile de finanțare/rambursare de cheltuieli eligibile sunt obligații care nu includ și formularea unei acțiuni în contencios administrativ. Pe de altă parte, o obligație punctuală, concretă de a acționa în justiție nu este prevăzută de cele două contracte și, Curtea reiterează, nu poate fi dedusă nici pe cale de interpretare în detrimentul recurentului ISJ.

În ceea ce privește clauza art. 6 pct. A alin. (18), de a răspunde pentru prejudiciile cauzate terților din culpa sa, privește eventualele pagube cauzate terților, iar nu partenerilor din proiect, precum intimata U.S.H.. Pe de altă parte, actul administrativ al autorității competente este prezumat a fi legal, iar finanțarea respinsă nu poate fi considerat prejudiciu, în sensul clauzei contractuale enunțate.

Așadar, în cauză se constată că nu poate fi angajată nici răspunderea civilă delictuală, nici contractuală a recurentului ISJ Mehedinți, neexistând o faptă ilicită a acestuia, iar hotărârea atacată este supusă casării pentru greșita aplicare a legii [art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ.].

Curtea observă că, în lipsa unei fapte ilicite, devine irelevantă condiția prejudiciului.

Totuși, tribunalul a greșit în drept considerând prejudiciul cert, câtă vreme soarta unei acțiuni în justiție nu poate fi, prin definiție, decât incertă; așadar, dacă s-ar fi stabilit existența unei fapte ilicite, trebuia discutat despre un prejudiciu eventual și despre șansele producerii acestuia, urmând a fi luată în examinare aplicarea art. 1385 alin. (4) C.civ., text ignorat cu desăvârșire în cauză. Este eronată în drept aserțiunea că prejudiciul nu ar fi fost contestat; dimpotrivă, acesta a fost contestat, nu era cert și trebuia apreciat în fapt și în drept, iar nu prezumat pe temeiul simplelor susțineri ale intimatei-reclamante.

În fine, nu este atribuția Curții să speculeze asupra șanselor de succes ale acțiunii în justiție a recurentului și nici să statueze în acest cadru asupra susținerii intimatei, potrivit căreia ea nu ar fi avut calitate procesuală activă, dar observă că, în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, calitatea procesuală activă aparține celui care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său printr-un act administrativ [art. 1 alin. (1) din Lege), chiar dacă acesta este adresat altui subiect de drept [art. 1 alin. (2)], iar intimata nu a încercat să formuleze acțiune în justiție (neputându-se susține valabil că chestiunea calității procesuale active ar putea fi tranzacționată printr-un contract între partenerii asocierii, chiar dacă ar fi existat o clauză expresă că numai ISJ Mehedinți ar fi putut acționa, clauză care oricum nu există) pentru a putea susține cu temei că acțiunea sa ar fi fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active. Așadar, Curtea consideră că neformularea unei acțiuni în justiție, de către ambele părți litigante, nu este culpabilă, fiind vorba despre exercitarea unei facultăți, dar dacă s-ar fi reținut culpa (ceea ce nu este cazul), aceasta ar fi aparținut în tot cazul și intimatei-reclamante.

Așa fiind, în temeiul art. 496 alin. (1) C.pr.civ., art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., va fi admis recursul, casată în tot decizia și, rejudecând în fond, respins apelul ca nefondat, întrucât condițiile răspunderii civile nu sunt îndeplinite în lipsa unei fapte ilicite, sentința apelată fiind temeinică și legală.

Domenii speta

Spete similare