Societăți comerciale: Calitate procesuală activă pentru formularea acţiunii în anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor.

. Societăți comerciale: Calitate procesuală activă pentru formularea acţiunii în anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor.

-Legea nr. 31/1990, art. 132

„În privința acționarilor/asociaților calitatea procesuală activă pentru formularea acțiunii în nulitate este justificată doar dacă aceștia nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței, indiferent dacă aceștia invocă motive de nulitate relativă sau motive de nulitate absolută. Alin. (3) al art. 132 din Legea nr.31/1990 nu derogă de la dispozițiile alin. (2) în ceea ce privește condițiile de exercițiu ale acțiunii de către acționari asociați, ci stabilește numai că pentru motive de nulitate absolută – inclusiv în situația în care sunt invocate de acționari/asociați –  acțiunea este imprescriptibilă, iar dreptul de a contesta hotărârea adunării generale aparține și oricărei alte persoane interesate, în acord cu regulile de drept comun în materia nulității.

[…] constatând că hotărârea contestată a fost adoptată în unanimitate cu votul celor doi apelanți-reclamanți, aceștia nu justifică legitimarea procesuală activă pentru formularea acțiunii în nulitate”.

(Secţia a VI-a civilă, decizia civilă nr. 74/A din data de 12 februarie 2020)

Prin sentința civilă nr. 1670/25.05.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă, s-a constatat că nu se impune suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 și art. 307 C.pr.civ.; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta IS SRL; s-a admis excepţia prescripţiei cu privire la motivul de nulitate referitor la încălcarea dreptului de preemţiune, motiv de nulitate invocat prin cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta IS SRL; s-a respins excepţia prescripţiei cu privire la celelalte motive de nulitate din cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta IS SRL; s-a respins cererea principală formulată de reclamanții RRG și IS în contradictoriu cu pârâta IS SRL ca prescrisă în ceea ce priveşte motivul de nulitate referitor la încălcarea dreptului de preemţiune şi ca neîntemeiată cu privire la celelalte motive de nulitate; s-a respins cererea principală în contradictoriu cu pârâtul UPL ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei IS SRL formulată de intervenientul UPL; s-au respins cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de reclamanți și de pârâți ca neîntemeiate.

Pentru a pronunțată această sentință, prima instanță a reținut, în ceea ce privește suspendarea judecății că nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ. întrucât dezlegarea prezentei pricini (care are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unei hotărâri AGA) nu depinde de existenţa sau inexistenţa unui drept care să facă obiectul unei judecăţi în sensul prevăzut de textul legal, în cauza penală fiind cercetate aspecte legate de săvârşirea unor infracţiuni, iar nu existenţa sau inexistenţa unui drept subiectiv civil.

În cauză, tribunalul a apreciat că nu se impune suspendarea cauzei în temeiul art. 307 C.pr.civ. în măsura în care în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti au fost efectuate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu hotărârea AGA IS SRL nr. 1/02.02.2010.

În ceea ce privește excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta IS SRL, s-a reținut aceasta este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 „Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei”.

Totodată, în conformitate cu prevederile art.132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 „Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.”

Conform art. 196 din Legea nr. 31/1990 „Dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, în ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. (2) urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea adunării generale pe care o atacă.”

Deşi în cuprinsul hotărârii AGA atacate s-a consemnat că asociaţii IS şi RRG au fost prezenţi la adunarea asociaţilor, aceştia reprezentând întregul capital social şi că hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi, tribunalul constată că reclamanţii justifică legitimarea procesuală activă, atât timp cât aceştia au solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii AGA invocând inexistenţa unei adunări a adunării generale ţinute la data de 02.02.2010 şi împrejurarea că aceasta nu a fost semnată şi însuşită de ei.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, tribunalul a constatat că termenul de 15 zile prevăzut de art. 196 raportat la art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (care curge de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea adunării generale pe care o atacată) se aplică numai în ipoteza acţiunii în anulare pentru cauze de nulitate relativă, în situaţia invocării unor motive de nulitate absolută fiind incidente prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dreptul la acţiune fiind imprescriptibil (opinia instanţei fiind în acord atât cu doctrina: St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Pipera – Legea societăţilor comerciale, Comentariu pe articole, Ediţia 3, pag. 406, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2006, cât şi cu jurisprudenţa).

Motivul de nulitate referitor la încălcarea dispoziţiilor art.13 din actul constitutiv al societăţii privind dreptul de preemţiune este calificat de instanţă drept o cauză de nulitate relativă, în măsura în care prin acesta se invocă nesocotirea dispoziţiilor actului constitutiv, iar nu încălcarea unor norme imperative de ordine publică.

Drept urmare, în privinţa acestui motiv de nulitate, acţiunea în anulare este prescriptibilă, termenul de prescripţie fiind termenul de 15 zile prevăzut de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 care curge, astfel cum s-a menţionat anterior, în raport de prevederile art.196 din Legea nr. 31/1990 de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea adunării generale.

Reclamanţii au luat cunoştinţă de existenţa hotărârii contestate cel mai târziu la data de 14.12.2015, moment la care aceştia au depus întâmpinare (în dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă) prin care au formulat apărări cu privire la acţiunea formulată de UPL, având ca obiect constatarea calităţii de asociat a acestuia şi a împrejurării că numitul I.Ş. nu mai deţine calitatea de asociat, întemeiată pe dispoziţiile hotărârii adunării asociaţilor atacate în prezenta cauză.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 21.02.2017 (data menţionată pe plicul poştal ce serveşte drept dovadă a transmiterii acţiunii), cu depăşirea termenului de 15 zile, astfel încât excepţia prescripţiei este întemeiată cu privire la acest motiv de nulitate.

Având în vedere caracterul peremptoriu al excepţiei prescripţiei, tribunalul a respins cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta IS SRL ca prescrisă în ceea ce priveşte motivul de nulitate referitor la încălcarea dreptului de preempțiune.

Celelalte motive de nulitate invocate reprezintă motive de nulitate absolută întrucât prin acestea se invocă încălcarea unor norme imperative menite să ocrotească un interes general, dreptul la acţiune fiind imprescriptibil în raport de prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr.31/1990, astfel încât, cu privire la aceste excepţia prescripţiei a fost respinsă.

Analizând, pe fond, cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta IS SRL prin prisma celorlalte motive invocate de reclamanţi, tribunalul a reţinut că prin înscrisul intitulat „hotărârea adunării asociaţilor IS SRL nr. 01/02.02.2010” (filele 14-15, vol. I) au fost adoptate următoarele măsuri:

- cesiunea de către asociatul IS către UPL a unui număr de 17 părţi sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, reprezentând 170 lei în total;

- transmiterea, odată cu capitalul cesionat, a tuturor drepturilor şi obligaţiilor aferente;

- funcţionarea în continuare a societăţii, ca urmare a cesiunii părţilor sociale cu cei doi asociaţi, respectiv UPL şi RRG, în baza actelor iniţiale de constituire a societăţii, cu modificările ulterioare;

- modificarea structurii participării asociaţilor la capitalul social, în acest sens în cuprinsul hotărârii judecătoreşti prevăzându-se următoarele: „…a) Ca urmare a cesiunii părţilor sociale, capitalul social total de 200 lei, din care aport în numerar de 200 lei, divizat în 20 părţi sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, este deţinut de asociaţi astfel: UPL: 17 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, însumând 170 lei în total, respectiv 85% din capitalul social; RRG: 3 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, însumând 30 lei în total, respectiv 15% din capitalul social”;

- stabilirea părţii fiecărui asociat la beneficii şi pierderi, în acest sens stabilindu-se că „beneficiile vor aparţine, iar pierderile vor fi suportate de asociaţi proporţional cu aportul lor la capitalul social, respectiv: UPL – 85% şi RRG – 25 %;

- aprobarea noului act constitutiv al societăţii.

În cuprinsul  hotărârii analizate s-a menţionat faptul că adunarea a fost ţinută în prezenţa asociaţilor deţinând 100% din capitalul social (respectiv asociatul IS care deţinea un număr de 17 părţi sociale, reprezentând 85% din capitalul social şi asociatul RRG care deţinea un număr de 3 părţi sociale, reprezentând 15% din capitalul social), măsurile fiind adoptate cu unanimitate de voturi.

În cuprinsul hotărârii s-a precizat faptul că adunarea asociaţilor s-a întrunit la data de 02.02.2010, ora 1100 la sediul societăţii situat în (..).

Menţiunile referitoare la numărul şi data hotărârii, precum şi cele privind data şi ora întrunirii adunării asociaţilor au fost executate olograf de către intervenientul accesoriu UPL, cu o zi înainte de depunerea hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca urmare a hotărârii pronunţate, astfel cum acesta a recunoscut prin întâmpinarea formulată la 26.04.2017, cât şi prin răspunsul la întrebările nr. 2 şi 3 la interogatoriul propus de reclamanţi.

Hotărârea cuprinde la sfârşitul celei de-a doua pagini numele reclamantului şi cel al intervenientului accesoriu, fiind semnată în dreptul numelui fiecărei persoane.

În această formă hotărârea menţionată a fost depusă la registrul comerţului, iar, prin rezoluţia nr. 194710/21.12.2016 pronunţată, a fost admisă cererea de depunere şi menţionare acte şi dispusă înregistrarea în registrul comerţului a depunerii acestei hotărâri.

În cadrul dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă, intervenientul accesoriu UPL a înfăţişat hotărârea respectivă, cu acelaşi conţinut în ceea ce priveşte măsurile adoptate şi condiţiile de cvorum şi majoritate, însă în lipsa menţiunilor privind numărul şi data hotărârii şi a celor privind data şi ora desfăşurării şedinţei adunării asociaţilor.

Prin acţiunea formulată, reclamanţii au arătat că ceea ce s-a transmis prin înregistrare şi publicarea la registrul comerţului este un fals realizat fie prin falsificarea semnăturilor, fie prin ataşarea primei pagini în care se menţionează aprobarea cesiunii de către asociaţi (nesemnată) la o pagină care poartă semnăturile tuturor (ale reclamanţilor şi intervenientului accesoriu), date probabil cu ocazia realizării unei cesiuni reale care şi-a produs efectele în ianuarie 2008.

Reclamanţii au susţinut că nu a existat o şedinţă a adunării generale a asociaţilor ţinută la data de 02.02.2010, ora 1100 la sediul societăţii (..), şi că hotărârea AGA nr. 01/02.02.2010 nu a fost semnată şi însuşită de către reclamanţi.

Aceste aspecte susţinute de reclamanţi nu  beneficiază însă de un suport probatoriu adecvat.

Prin răspunsurile la interogatoriile propuse de intervenientul accesoriu UPL, reclamanţii au precizat că „aparent” semnătura aplicată în dreptul numelor lor, în cuprinsul hotărârii AGA contestate, le aparţine (răspunsurile oferite la întrebarea nr. 9 a interogatoriului). Nu au fost administrate alte probe de natură să creeze convingerea că semnăturile executate în dreptul numelui reclamanților, din cuprinsul hotărârii AGA nu sunt ale acestora.

În cadrul dosarului penal înregistrat la IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, fiind audiat în calitate de persoană vătămată, reclamantul IR a declarat că nu a cunoscut conţinutul acestui document (al hotărârii AGA contestate) în momentul semnării, acesta fiind introdus printre alte documente în decembrie 2009, când a semnat mai multe documente în biroul numitului UPL, la firma P, în Ploieşti (declaraţia de persoană vătămată din 20.04.2017).

Prin declaraţia de persoană vătămată din 26.05.2017, dată în cadrul aceluiaşi dosar, reclamantul IS a arătat, în ceea ce priveşte contractul de cesiune de părţi sociale şi hotărârea adunării asociaţilor IS SRL că semnătura postată în dreptul numelui său îi aparţine, declarând următoarele: „Referitor la semnarea acestor înscrisuri declar faptul că le-am semnat în necunoştinţă de cauză, în sensul că dintr-un set de exemplare considerate identice l-am citit pe primul, iar restul exemplarelor le-am semnat fără a mai fi citite de mine sau de domnul RRG”.

Prin declaraţia de persoană vătămată dată în cadrul aceluiaşi dosar penal, la data de 26.05.2017, reclamantul RRG a arătat că semnătura postată în dreptul numelui său în cuprinsul actului constitutiv actualizat al societăţii IS SRL şi hotărârea adunării generale îi aparţine, aceste documente fiind semnate de el personal, însă că nu recunoaşte conţinutul acestor documente, considerând că ultima pagină cu semnături provine din documentele anterioare semnate de acesta.

Prin Ordonanţa de clasare din 04.12.2017 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti s-a dispus „Clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declaraţii, fapte prevăzute de art. 132 alin.(1) C.pen., art.323 C.pen., art. 326 C.pen., fapte pentru care a fost cercetat numitul UPL, întrucât faptele nu există. Clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 206 C.pen., fapta pentru care a fost cercetat numitul UPL, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective.

Susţinerea reclamanţilor în sensul că cea de-a doua pagină este scoasă dintr-un alt document, semnat de aceştia în alt context, şi adăugată primei pagini nesemnate reprezintă o simplă supoziţie a acestora, nesusţinută de probele administrate în cauză.

Conținutul hotărârii atacate în prezenta cauză se coroborează cu menţiunile din cuprinsul contractului de cesiune de părţi sociale semnat de reclamantul IS, în calitate de  cedent şi a actului constitutiv actualizat semnat de reclamantul RRG (filele 101-107, vol. II), reclamanţii recunoscând în faţa organelor de cercetare penală împrejurarea că semnăturile atribuite acestora, din cuprinsul documentelor respective, le aparţin. Probele administrate în cauză nu au aptitudinea de a demonstra teza avansată de reclamanţi în sensul că paginile semnate din aceste înscrisuri ar proveni din alte documente anterioare semnate de aceştia.

În ceea ce priveşte data şi ora hotărârii, tribunalul a considerat că aceste menţiuni nu reprezintă formalităţi necesare pentru validitatea înscrisului. Data şi ora întocmirii unui înscris sub semnătură privată reprezintă fapte materiale.

Referitor la susţinerile reclamanţilor în sensul că la data de 02.02.2010 imobilul din strada Răsuri unde se afla sediul societăţii era în curs de demolare, tribunalul a apreciat că acestea se circumscriu argumentului invocat în sprijinul tezei nulităţii hotărârii atacate în sensul că nu a existat o şedinţă a adunării generale a asociaţilor ţinută la data de 02.02.2010, ora 1100, la sediul societăţii din (..), astfel încât aceste precizări nu constituie o modificare a cererii de chemare în judecată supusă exigenţelor prevăzute de art. 204 alin. (1) şi (3) C.pr.civ.

Existenţa unei autorizaţii de desfiinţare cu nr. 329/7”R”/22.04.2009 (fila 221, vol. I) nu este de natură a demonstra în mod neîndoielnic faptul că, la data de 02.02.2010, imobilul în care se afla sediul societăţii era demolat. De altfel, din înscrisurile emanate de la societatea pârâtă, întocmite de reclamanţi, ulterior datei de 02.02.2010 (fila 25, 27 verso, 28-29, vol. II) semnate de reclamanţi rezultă că adunările generale ale asociaţilor s-au ţinut la sediul societăţii din (..). Prin procesul-verbal al AGA din 17.12.2010 (fila 25, vol. II) se face vorbire despre aprobarea demolării construcţiilor aflate în proprietatea societăţii, situate în (..), aspect care determină, în mod firesc, concluzia că la acea dată imobilele nu erau demolate.

Împrejurarea că ultima pagină a hotărârii AGA contestate a fost semnată şi de cesionarul UPL nu poate fi considerată, în opinia instanţei, un aspect de natură a releva apartenenţa sa la un alt document, încheiat anterior, fiind menită numai să ateste prezenţa acestei persoane la momentul ţinerii adunării.

În opinia tribunalului, adresa nr. 672/25.04.2017 semnată de JM (fila 80, vol. II) nu are valoare probatorie, atât timp cât această persoană nu are calitatea de reprezentant al societăţii IS SRL.

Astfel cum rezultă din actul constitutiv actualizat (filele 18-24, vol. I) şi informaţiile eliberate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (fila 32-33, vol. I) la data de 02.02.2010, în cadrul societăţii IS SRL aveau calitatea de asociaţi reclamanţii RRG, ce deţinea 3 părţi sociale, reprezentând 15% din capitalul social şi IS, ce deţinea 17 părţi sociale, reprezentând 85% din capitalul social.

În cuprinsul hotărârii atacate se menţionează faptul că măsurile au fost adoptate cu unanimitate de voturi, hotărârea fiind semnată de ambii reclamanţi care aveau calitatea de asociaţi la data de 02.02.2010.

În aceste condiţii, lipsa convocării nu poate conduce la nulitatea hotărârii.

Conform prevederilor art. 121 din Legea nr. 31/1990, aplicabile şi în cazul societăţii cu răspundere limitată, acţionarii reprezentând întregul capital social vor putea, dacă niciunul dintre ei nu se opune să ţină o adunare generală şi să ia orice hotărâre de competenţa adunării, fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea ei.

Totodată, întrucât hotărârea a fost luată cu unanimitate de voturi nu au fost nesocotite prevederile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, prevederile art. 14 alin. (2) din actul constitutiv şi nici prevederile art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Drept urmare, tribunalul a respins acţiunea promovată de reclamanţi ca neîntemeiată în ceea ce priveşte celelalte motive de nulitate.

Având în vedere caracterul peremptoriu al excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului UPL, admisă de instanţă la termenul din 13.10.2017, tribunalul a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Având în vedere soluţia dată cererii principale, tribunalul a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul UPL în favoarea societăţii pârâte.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., tribunalul a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanţi ca neîntemeiată, în condiţiile în care pârâţii nu au căzut în pretenţii.

Tribunalul a respins cererea formulată de pârâţii UPL şi IS SRL de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, atât timp cât pârâţii nu au făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată, conform art. 452 C.pr.civ..

II. Apelurile declarate

1. Prin cererea de apel formulată la data de 05.08.2019, apelanți RRG și IS au solicitat „casarea” sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de apel, apelanții au arătat că primul argument pe care se sprijină hotărârea atacată este acela că aspectele susţinute de reclamanţi, respectiv: faptul că nu a existat o şedinţă a adunării generale a asociaţilor în data de 22.02.2010, ora 11:00, la sediul societăţii IS SRL şi că hotărârea AGA nr. 01/02.02.2010 nu a fost semnată şi însuşită de reclamanţi, nu sunt probate în mod adecvat.

S-a solicitat să se observe că în cererea de chemare în judecată s-a solicitat proba cu doi martori, respinsă ulterior de instanţă ca neutilă cauzei. În măsura în care se consideră insuficient probatoriul administrat este necesară suplimentarea acestuia cu martori având ca teză probatorie actele şi faptele materiale considerate relevante de către aceasta.

În ce priveşte primul aspect considerat de instanţă ca nefiind probat (inexistenţa unei şedinţe a adunării generale a asociaţilor în data de 22.02.2010, ora 11:00), la pagina 13 din sentinţă, ultimul paragraf, este precizat cât se poate de clar că instanţa a luat act de faptul că „menţiunile referitoare la numărul şi data hotărârii, precum şi cele privind data şi ora întrunirii adunării asociaţilor au fost executate olograf de către intervenientul accesoriu UPL, cu o zi înainte de depunerea hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (...)”

Potrivit art. 249 C.pr.civ. cel care face o susţinere în timpul procesului trebuie să o dovedească. Or, instanţa nu a solicitat nicio probă care să susţină afirmaţia intervenientului că şedinţa AGA s-a ţinut într-adevăr în data de 02.02.2010, la ora 11:00. Mai mult, aceasta a transferat obligaţia probei în sarcina reclamanţilor care s-au văzut puşi în situaţia de a proba un fapt negativ, respectiv faptul că nu s-a ţinut nicio şedinţă la data şi ora menţionate olograf în mod discreţionar de către un terţ presupus participant la respectiva şedinţă.

În plus, în opinia instanţei, data şi ora menţionate pe un document nu reprezintă formalităţi necesare pentru validarea înscrisului (pagina 15 par. 3 din sentinţă). Prin urmare, era inutilă efectuarea vreunui probatoriu în privinţa datei şi orei ţinerii şedinţei AGA, dacă aceste menţiuni nu influenţează cu nimic validitatea hotărârii AGA emisă în urma şedinţei respective.

Şi atunci, tot eşafodajul probator efectuat şi propus în cauză, cel prin care s-a încercat să se arate că şedinţa AGA din 02.02.2010 nu se putea ţine la locaţia respectivă întrucât, în ziua respectivă, sediul nu mai exista, lipsa înregistrărilor în documentele societăţii a unei şedinţe/hotărâri AGA care să dovedească existenţa ei/lor, lipsa observabilă a semnăturilor pe prima pagină a documentului AGA în care se menţionează data, ora şi conţinutul hotărârii etc., toate acestea nu au nicio relevanţă atâta timp cât, în opinia instanţei, data şedinţei nu conduce la validarea hotărârii AGA.

În schimb, ceea ce are relevanţă pentru instanţă este semnătura apelanților existentă pe cea de a doua pagină a hotărârii care, în opinia acesteia, validează întregul document (prima şi a doua pagină). Pornind de la această ipoteză, instanţa a concluzionat că hotărârea AGA este valabilă, făcând practic caducă coroborarea pe care o face apoi cu contractul de cesiune şi actul constitutiv (ambele datate în aceeaşi manieră ca şi hotărârea AGA).

Inexistenţa unei legături indestructibile între pagini astfel încât să nu existe nicio îndoială cu privire la intenţia de a adopta conţinutul documentului respectiv a fost una dintre susţinerile reclamanţilor în dovedirea contrafacerii documentului prin ataşarea unei pagini nesemnate la una semnată.

Or, tocmai această legătură între prima pagină (nesemnată) şi a doua pagină (semnată) este cea pe care instanţa omite să o analizeze, neţinând cont de niciun argument din cele invocate de apelanți în dovedirea acestui fapt.

Astfel, pe prima pagină a documentului intitulat hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor S.C. IS SRL” este menţionată olograf o dată a ţinerii şedinţei AGA care nu aparţine niciunuia dintre cei doi asociaţi care trebuiau să adopte respectiva hotărâre. Menţiunea olografă aparţine terţului presupus cesionar care avea tot interesul să precizeze o dată ulterioară cesiunii din 2008 (şi celei din 2009), care să-i permită în acest fel să preia practic societatea. Pe lângă faptul că această dată nu a fost probată, ea nu se regăseşte şi pe cea de a doua pagină (cea semnată), astfel încât să putem conchide, fără dubiu că ambele pagini aparţin unui document emis în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, şi că, având în vedere istoricul tranzacţiilor dintre asociaţi, nu este unul aferent cesiunii din 2008 când structura capitalului social era aceeaşi (UPL - 85% şi RRG - 15%).

Cea de-a doua pagină a documentului (semnată) nu reflectă nici tranzacţia ce formează conţinutul hotărârii şi nici decizia în sine (aprobarea dată de asociaţi pentru cesiune). Aceasta menţionează doar participarea la beneficii şi pierderi proporţionale cu noua  structură a capitalului social, UPL - 85%, iar RRG 15%, (participare si structură care au mai existat în istoricul societăţii în 2008). Pe cea de a doua pagină a documentului nu este menţionată cesiunea dintre UPL şi IS ca motiv al întrunirii, nu este specificată aprobarea dată de asociaţii statutari respectivei cesiuni (cu sau fără drept de preempţiune), dar, mai ales, nu este specificat care este procentul în care s-a votat eventuala cesiune către terţul UPL pentru a putea stabili dacă sunt sau nu întrunite condiţiile prevăzute de art. 202 alin. (2) din Lege 31/1990.

Afirmaţia instanţei că hotărârea a fost luată cu unanimitate de voturi si astfel au fost respectate dispoziţiile art. 202 alin. (2) şi 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este complet nefondată. Aceasta pleacă, aşa cum am arătat mai sus, de la presupunerea că cele două pagini formează un document şi, pe baza acestei concluzii încearcă să demonstreze contrariul ipotezei iniţiale. Or, este greu de înţeles cum se poate evita, din punct de vedere logic, un asemenea sofism circular.

De asemenea, pe prima pagină a documentului se specifică faptul că la adunare au participat asociaţi reprezentând 100% din capitalul social, fără nicio menţiune privind prezenţa la adunare, şedinţă sau moment al adoptării hotărârii, a cesionarului UPL care este trecut ca semnatar pe cea de-a doua pagină a documentului.

Lipsa convocării, pe care instanţa a calificat-o ca neutilă în lumina dispoziţiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990, este o excepţie de la regula privind convocarea şi ar fi trebuit menţionată în preambulul primei pagini.

Lipsa preemţiunii, pentru care instanţa a admis excepţia prescripţiei, socotind-o un capăt de cerere distinct şi nu un argument de fond, este o excepţie de la regula instituită de lege, ce ar fi trebuit menţionată odată cu aprobarea cesiunii.

Toate aceste aspecte arată că între cele două pagini ale documentului atacat nu există o legătură şi că, cea de a doua pagină a actului a fost semnată într-un alt context decât cel care era specificat pe prima pagină.

Instanţa a preluat în argumentarea validităţii documentului concluziile dosarului penal, care nu analizează deloc aspectul semnalat de reclamanţi referitor la contrafacerea înscrisului prin „alterarea acestuia în orice mod de natură să producă consecinţe juridice” - art. 322 alin. (1) raportat la art. 320 alin. (1) C.pen. - astfel cum este cel reprezentat de adăugarea unei pagini semnate la una semnată într-un alt context. Nu s-a făcut nicio probă grafologică sau de altă specialitate în acest sens, singura menţiune fiind raportarea acestui act la conţinutul contractului de cesiune nedatat (sau datat în acelaşi mod ca hotărârea AGA - 02.02.2010) şi la actul constitutiv, de asemenea nedatat.

La aceleaşi documente se raportează şi instanţa civilă în argumentarea soluţiei sale. Or, aceste acte beneficiază de o largă prezumţie de precaritate având în vedere: lipsa datei (sau menţiunea unei date olografe aleasă discreţionar de către partea adversă, alegerea ei nefiind probată în vreun fel), a contestării lor în instanţă (dosarul …) şi a numeroaselor precizări făcute în ce priveşte lipsa de validitate a actului constitutiv căruia i-au fost de asemenea înlocuite pagini nesemnate (pagina a 4-a) - act constitutiv care, în rest - este identic cu cel semnat în 2008 cu ocazia cesiunii anterioare.

În acest context, concluzia instanţei cu privire la faptul că existenţa contractului de cesiune reprezintă o dovadă a existenţei AGA este profund eronată. Potrivit art. 204 alin. (2) din Legea nr.31/1990 actualizată la data respectivă, şi a actului constitutiv din 2008 valabil la data aşa zisei adunări generale, cesiunea părţilor sociale către un terţ se putea face numai cu votul a 3/4 din voturile asociaţilor societăţii. Prin urmare, existau două condiţii cerute de lege: o tranzacţie valabilă şi o adunare valabilă. Existenţa contractului de cesiune, chiar valid, nu era suficient pentru a demonstra existenţa unei hotărâri AGA (valabilă sau nu). Or, mai mult decât atât, instanţa stabileşte atât existenţa, cât şi validitatea hotărârii AGA pe baza contractului de cesiune dintre UPL si IS.

S-a mai arătat că, în ce priveşte existenţa semnăturii pe paginile documentului atacat, instanţa a scos din contextul declaraţiilor date în faţa organelor de cercetare penală în dosarul .. fraze care capătă un caracter ambiguu. Nu este menţionat nicăieri în respectivele declaraţii recunoaşterea că hotărârea AGA din 02.02.3010 îi aparţine reclamantului RRG astfel cum afirmă instanţa de judecată. Dimpotrivă, afirmaţia sa se coroborează cu cele declarate şi reclamate în prezenta cauză, aceea că nu recunoaşte conţinutul documentelor şi că ultima pagină (cea cu semnături) provine din documente anterioare semnate de acesta.

În ce priveşte afirmaţia făcută de reclamantul IS în declaraţia de parte vătămată, aceasta nu se referă la întregul document al hotărârii AGA, pe care nu-1 recunoaşte (lucru menţionat în declaraţie, dar neprecizat de instanţă în sentinţă), ci la pagina cu semnături strecurată probabil într-un teanc de documente date l-a semnat subsemnaţilor de către UPL în 2008, cu ocazia întocmirii actelor de cesiune din noiembrie.

În privinţa înlăturării de către instanţă a înscrisului cu nr. 672/25.04.2017 semnat de JM în care se menţiona faptul că la societate nu se află niciun proces verbal de şedinţă AGA din 02.02.2010, niciun act constitutiv din acea dată şi niciun contract de cesiune părţi sociale de atunci, în mod greşit instanţa a procedat la lipsirea totală de valoare probatorie întrucât documentul a fost solicitat de instanţa de judecată, la acel moment singurul reprezentant al societăţii era dl. UPL (administrator); documentul a fost confirmat ulterior de CITR Filiala Bucureşti, administrator judiciar al IS SRL prin adresa cu nr. 12236/2017.

Prin urmare, înlăturarea acestei dovezi datorită lipsei calităţii de reprezentant al societăţii, fără a-1 considera măcar ca început de dovadă, este o eroare a instanţei de judecată.

De asemenea, înlăturarea apărărilor în ce priveşte lipsa sediului societăţii la data de 02.02.2010 pe motiv că hotărârile ulterioare s-au ţinut în acelaşi loc, nu este de natură să dovedească faptul că şedinţa AGA din 02.02.2010 chiar s-a ţinut în acel loc.

Probatoriul pe această temă ţine de încercarea de a dovedi un fapt negativ: lipsa întrunirii acordului de voinţă al reclamanţilor-apelanţi la cesiunea părţilor sociale din 02.02.2010, în condiţiile în care, cel care face afirmaţia întrunirii acestui acord la data respectivă, UPL, nu a produs nicio dovadă în acest sens. În declaraţiile date în faţa notarului, în declaraţiile date în faţa procurorului şi a instanţelor, niciunul dintre reclamanţi nu a participat la vreo şedinţă a adunării generale a asociaţilor societăţii IS SRL în data de 02.02.2010 şi nu a semnat cu această ocazie vreo hotărâre AGA ori act constitutiv având scopul prevăzut în hotărârea a cărei nulitate ce cere.

Având în vedere lipsa datei pe înscrisurile prezentate instanţei de judecată, nu există nicio dovadă probatorie că s-a ţinut o şedinţă AGA a societăţii IS SRL la data de 02.02.2010. Intervenientul UPL a fost cel care a menţionat data pe documente în mod aleatoriu, fără niciun criteriu de referinţă care să fi fost probat în cauză.

De asemenea, nu s-a făcut nicio dovadă în cauză din care să reiasă că reclamanţii ar avut cunoştinţă despre existenţa unei şedinţe AGA ţinută în februarie 2010 sau despre existenţa unei hotărâri AGA emisă cu acea dată, ori despre existenţa unui fapt al dlui UPL, acela de a data olograf înscrisurile supuse înregistrării.

Subsemnaţii am luat cunoştinţă despre existenţa unei hotărâri a Adunării Asociaţilor Societăţii IS SRL nedatată şi presupus a fi semnată de subsemnaţii, în care se menţionează transferul părţilor sociale ale reclamantului IS către pârâtul UPL, cu ocazia instrumentării dosarului. În acelaşi dosar au mai fost depuse un act constitutiv şi un contract de cesiune părţi sociale, de asemenea nedatate.

La data de 20.12.2016, prin cererea depusă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti intervenientul UPL a depus spre publicare în Monitorul Oficial o hotărâre a Adunării Generale a IS SRL datată olograf

În data de 02.02.2010 împreună cu un act constitutiv şi un contract de cesiune părţi sociale cu aceeaşi menţiune olografă. Toate documentele au acelaşi conţinut cu cele nedatate depuse în dosar.

Identitatea dintre documentele nedatate depuse în dosarul instanţei şi documentele datate 02.02.2010 supuse înregistrării la ORC a fost recunoscută de intervenientul UPL care a afirmat în interogatoriul administrat în cauză că a datat respectivele documente cu o zi înainte de înregistrarea lor în registrul comerţului.

S-a arătat că motivele invocate pentru anularea hotărârii AGA nr. 1/02.02.2010 sunt de nulitate absolută şi se bazează pe lipsa totală a consimţământului părţilor în ce priveşte adoptarea respectivei hotărâri, având în vedere următoarele aspecte: acordul de voinţă al asociaţilor reprezintă voinţa însăşi a societăţii. Acesta se formează pe baza dezbaterilor dintre asociaţi. Dezbaterile trebuie să aibă loc cu respectarea condiţiilor de convocare stabilite de lege sau actul constitutiv. La data emiterii pretinsei hotărâri, apelanții erau asociaţi ai societăţii deţinând 100% din capitalul social (I.Ş. deţinea părţi sociale reprezentând 85% din capitalul social, iar RRG 15%). Având în vedere prevederile legii şi ale Actului constitutiv al IS SRL de la acea dată, pentru ţinerea unei Adunări generale a asociaţilor care avea ca obiect cesiunea părţilor sociale către un terţ era necesară emiterea unui convocator de către administratorul societăţii. Ţinerea şedinţei fără îndeplinirea formalităţilor de convocare (prevăzută de art. 121 din Legea nr.31/1990) era posibilă numai în condiţiile în care părţile stabileau acest lucru prin acord, iar acest acord era menţionat ca atare în documentul emis.

Aşa cum rezultă din probele depuse la dosarul cauzei nu a existat un convocator al şedinţei AGA din 02.02.2010 şi nu se menţionează nicăieri acordul părţilor cu privire la ţinerea acesteia în condiţiile art. 121 din Legea nr. 31/1990, respectiv fără respectarea formalităţilor prevăzute de art.14 din Actul constitutiv.

Totodată din probele de la dosar (adresa IS SRL cu nr. 672/25.04.2017, adresa nr.12236/2017 a administratorului CITR Filiala Bucureşti, răspunsurile la interogatoriile luate reclamanţilor şi chiar ale intervenientului) reiese că nu a fost încheiat nici un proces-verbal din care să rezulte dezbaterile părţilor, modul de formare al voinţei sociale, cu atât mai mult cu cât existau chestiuni prealabile cesiunii a căror soluţionare era necesară: exercitarea dreptului de preemţiune al asociatului minoritar RRG la părţile sociale cedate sau renunţarea sa expresă la acest drept. Este de observat că nici acest aspect nu a fost menţionat în hotărârea AGA nr. 1/02.02.2010

Prima pagină a hotărârii AGA în care este menţionată cesiunea părţilor sociale şi aprobarea acesteia nu este semnată de asociaţi. Cea de-a doua pagină menţionează doar participarea la beneficii şi pierderi într-o proporţie care a existat în societate şi în 2008.

Prin urmare,  nu a existat un convocator de şedinţă, nu a existat un proces verbal care să ateste existenţa dezbaterilor, prima pagină unde se ia decizia de aprobare a cesiunii nu este semnată de asociaţi, iar a doua pagină este irelevantă în formarea voinţei asociaţilor. Data de 02.02.2010 a fost menţionată olograf pe document de intervenientul UPL care a ales-o aleatoriu dintr-o multitudine de alte date calendaristice.

Voinţa socială presupune existenţa consimţământului asociaţilor la respectiva tranzacţie. Intervenientul UPL nu era asociat la momentul presupusei adoptări a hotărârii AGA. Ca atare, consimţământul său nu era cerut de lege. De altfel, în preambulul hotărârii atacate între persoanele prezente nu este menţionat numele său, astfel că semnătura sa pe ultima pagină apare cu atât mai surprinzătoare.

În afara reclamanţilor, nici o altă persoană nu avea dreptul de a interveni în formarea acordului de voinţă socială al societăţii IS SRL, decât cu aprobarea expresă a asociaților, aprobare care a lipsit cu desăvârşire.

În consecinţă, având în vedere declaraţiile ambilor asociaţi, IS şi RRG, singurele persoane al căror consimţământ era necesar în formarea voinţei sociale a societăţii IS SRL., la data de 02.02.2010 nu s-a format acordul de voinţă necesar aprobării cesiunii părţilor sociale către UPL.

Faptul că părţile nu şi-au dat acordul cu privire la cesiune este dovedit şi de comportamentul acestora ulterior adoptării pretinsei hotărâri AGA. Deşi intervenientul susţine că a existat consimţământul asociaţilor la tranzacţie, niciuna dintre părţi nu s-a comportat ca atare. Astfel, apelantul I.Ş. a continuat să-și exercite prerogativele calităţii de asociat conducând societatea, contractând în numele acesteia credite bancare garantate cu bunurile proprii prin contracte de fidejusiune, aprobând construcţia de active (clădirea de birouri din strada Răsuri), înfiinţând/desfiinţând puncte de lucru, modificări de obiecte de activitate, etc. Prin urmare, comportamentul ulterior este în total dezacord cu prevederile hotărârii AGA nr.1/02.02.2010 pe care se pretinde că a semnat-o.

Pe de altă parte, în total dezacord cu prevederile hotărârii AGA nr. 1/02.02.2010 este comportamentul intervenientului UPL care, timp de cel puţin 5 ani de la presupusa şedinţă AGA, nu şi-a manifestat nici o intenţie de a prelua calitatea de asociat şi de exercita prerogativele ce decurg din aceasta. Comportamentul său ulterior arată că nu a avut nicio clipă intenţia de a prelua atribuţiile de asociat contrar celor menţionate în hotărâre. în acest interval de timp nu s-a prezentat la societate sau la punctele de lucru, nu s-a interesat despre acţiunile societăţii - de altfel vizibile în condiţiile în care în locaţia fostului sediu din Răsuri s-a construit un bloc de 4 etaje. Totodată nu a avut în vedere nici o intervenţie financiară, nu a adus nici o lucrare în societate şi nu şi-a asumat nici o răspundere personală cu ocazia contractării creditelor. Afirmaţia că nu i s-ar fi permis accesul în societate este doar una din multele nesusţinute de probe făcute de intervenient. Acesta nu a prezentat nici o probă din care să rezulte solicitarea de acces în societate ori refuzul nostru de a-1 acorda.

În ce priveşte existenţa semnăturilor noastre pe a doua pagină a hotărâri AGA nr.1/02.02.2010 acestea nu atestă formarea acordului de voinţă ori consimţământul asociaţilor la data de 02.02.2010, atâta timp cât această dată a fost înserată pe document de o persoană terţă persoană ulterior momentului presupusei sale adoptări şi atâta timp cât nu s-a dovedit prin niciun mijloc de probă că aceea a fost data ţinerii şedinţei AGA.

Apelul intervenientului la celelalte documente „semnate cu aceeaşi ocazie”, respectiv actul constitutiv şi contractul de cesiune părţi sociale este, de asemenea, nerelevant în ce priveşte dovada existenţei consimţământului asociaţilor la transferul părţilor sociale întrucât şi aceste documente sunt datate olograf tot de domnul U.P.L. şi tot ulterior pretinsei lor date de încheiere.

În raport de cele de mai sus, în prezenta cauză nu a fost făcută dovada întrunirii acordului de voinţă a asociaţilor societăţii IS SRL pentru aprobarea cesiunii părţilor sociale ale reclamantului I.Ş. către intervenientul UPL la data de 02.02.2010; nu s-a dovedit ţinerea Adunării Generale a Asociaţilor la data de 02.02.2010; nu s-a făcut dovada consimţământului asociaţilor la tranzacţia prevăzută în hotărârea AGA nr. 1/02.02.2010 conducând astfel la nulitatea absolută a celei din urmă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 466 şi urm. C.pr.civ.

În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri şi, în suplimentarea probatoriului, proba testimonială cu martorii JM si CC.

2. Prin cererile de apel incident înregistrate la datele de 03.10.2019 și 07.10.2019, apelanții IS SRL și UPL au solicitat schimbarea în parte a sentinței civile nr. 1670/25.05.2018, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cu privire la toate motivele de nulitate invocate de reclamanţi, si, în consecinţă, respingerea acţiunii ca fiind prescrisă; admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor IS si RRG şi, în consecinţă, respingerea acţiunii ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală activă; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererilor de apel, s-a arătat că soluţia primei instanţe, prin care a respins cele două excepţii invocate, este greşită.

În ceea ce privește excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, s-a arătat că prin raportare la momentul la care a fost adoptată hotărârea AGA din 02.02.2010 si momentul la care reclamanţii au introdus acţiunea - 24.02.2017 - este evident că termenul de prescripţie de 15 zile, prevăzut la art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, s-a împlinit.

Contrar opiniei primei instanţe, termenul de 15 zile nu se aplică doar în ipoteza acţiunilor întemeiate pe motive de nulitate relativă, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Aşa cum a reţinut ÎCCJ - Secţia a II-a Civilă prin Decizia civilă nr. 3915/2013, prin modul în care a reglementat dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, legiuitorul a făcut o distincţie clară între diferitele categorii de persoane ce pot contesta o hotărâre AGA (respectiv, asociaţii si terţii), iar asociaţii nu se pot prevala de dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, întrucât aceştia nu pot fi consideraţi ca fiind „orice persoană interesată”.

Aşadar, dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu se aplică asociaţilor, în cazul acestora fiind incidente dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol. Termenul de prescripţie al acţiunilor în anularea hotărârilor AGA, formulate de către asociaţi, indiferent că se invocă motive de nulitate absolută sau relativă, este de 15 zile si curge de la data la care asociaţii au luat cunoştinţă de hotărârea adunării generale pe care o atacă (în cazul nostru, data de 02.02.2010).

Chiar dacă s-ar presupune că IS si RRG au luat cunoştinţă de existenta hotărârii AGA abia la momentul publicării ei în Monitorul Oficial (12.01.2017), acţiunea este prescrisă si prin raportare la acest moment.

În ceea ce privește excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a arătat că, analizând dispoziţiile art. 132 alin. (2) şi art. 196 din Legea nr. 31/1990, rezultă că asociatul unei societăţi cu răspundere limitată poate ataca hotărârile AGA doar dacă se află într-unul dintre următoarele cazuri: asociatul nu a luat parte la adunarea generală sau dacă a luat parte la adunarea generală, asociatul trebuie să fi votat împotriva adoptării hotărârii si să fi cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.

În cauză, IS şi RRG nu se află în niciunul dintre cele două cazuri.

Ambii reclamanţi au fost prezenţi la şedinţa AGA din 02.02.2010 si au votat în favoarea aprobării ordinii de zi.

Chiar prima instanţă a reţinut, prin respingerea pe fond a acţiunii, că cei doi reclamanţi şi-au recunoscut semnăturile şi că nu rezultă din materialul probator administrat că hotărârea AGA ar fi fost falsificată prin falsificarea semnăturilor sau prin alipirea unei pagini a unei hotărâri mai vechi la prima pagină a hotărârii AGA atacate.

Prin urmare, nu există niciun dubiu cu privire la prezenţa celor doi asociaţi la şedinţa AGA din 02.02.2010.

De asemenea, realitatea operaţiunii juridice si prezenta asociaţilor la AGA din 02.02.2010 este dovedită si de următoarele aspecte: semnătura reclamantului IS, aplicată în calitate de cedent pe contractul de cesiune de părţi sociale din 02.02.2010, prin care s-a transmis proprietatea asupra celor 17 părţi sociale pe care le deţinea în cadrul societăţii IS SRL; semnătura reclamantului RRG aplicată pe actul constitutiv actualizat la data de 02.02.2010, ce reflectă tocmai cesiunea de părţi sociale din aceeaşi dată.

IS si RRG nu s-au înscris în fals în legătură cu contractul de cesiune de părţi sociale sau în legătură cu actul constitutiv actualizat, ceea ce confirmă existenta consimţământului lor cu privire la operaţiunea de cesiune.

Mai mult, reclamanţii şi-au recunoscut semnăturile efectuate pe cele trei acte juridice chiar prin declaraţiile date în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în care au fost investigate eventuale fapte de natură penală legate de Hotărârea AGA din 02.02.2010.

Totodată, reclamanţii şi-au recunoscut semnăturile aplicate în cuprinsul Hotărârii AGA atacate atât prin declaraţiile exprese făcute la interpelarea instanţei la termenul din 16.02.2018, cât şi prin răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatoriul ce a fost administrat fiecăruia dintre ei la termenul din 16.03.2018.

Întrucât semnăturile din cuprinsul Hotărârii AGA le aparţin, este evident că reclamanţii au fost prezenţi la AGA şi au consimţit la adoptarea hotărârii la data semnării ei.

Pentru toate motivele de mai sus, s-a solicitat schimbarea hotărârii primei instanţe, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi, în consecinţă, respingerea acţiunii ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 472 şi urm. C.pr.civ., art. 132 şi art. 196 din Legea nr. 31/1990.

În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

III. Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 07.10.2019, intimatul UPL a solicitat respingerea apelului declarat de apelanții-reclamanți IS și RRG ca nefondat, arătându-se, în esență, că lipsa mențiunilor referitoare la numărul, data și ora, precum și inserarea ulterioară a acestor mențiuni nu afectează validitatea hotărârii AGA din 02.02.2010, că lipsa convocatorului nu reprezintă motiv de nulitate a hotărârii AGA, în contextul în care toți asociații au fost prezenți la ședința adunării și că hotărârea AGA din 02.02.2010 a fost semnată și însușită de către apelanții-reclamanți, reflectând întocmai voința acestora. S-a arătat, totodată, că la momentul hotărârii AGA din 02.02.2010 nu au fost încălcate dispozițiile legii și ale actului constitutiv privitoare la dreptul de preemțiune al asociatului RRG.

În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 31.10.2019, apelanții-reclamanți IS și RRG au solicitat respingerea ca nefondate a apelurilor incidente formulate de apelanții UPL și IS SRL, arătându-se, în ceea ce privește excepția prescripției, că nu este aplicabil termenul prevăzut de art.132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care se referă la motivele de nulitate relativă și nu la cele de nulitate absolută. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, s-a arătat că subiectul activ în cazul promovării unei acțiuni în anulare a hotărârii AGA întemeiate pe cauză de nulitate absolută nu trebuie să îndeplinească nicio cerință de genul celor menționate la art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, cu excepția interesului.

La data de 26.11.2019, apelantul intervenient UPL a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea tuturor apărărilor formulate de apelanții-reclamanți prin întâmpinare.

IV. Aspecte procedurale

În apel nu s-au administrat probe suplimentare celor administrate în primă instanță.

V. Soluția instanței de apel

Analizând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele criticilor formulate prin cererile de apel formulate în cauză, conform art. 479 alin. (1) C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Prima instanță a fost învestită cu o acțiune în nulitate întemeiată pe dispozițiile art. 132 din Legea societăților nr. 31/1990, apelanții-reclamanți IS și RRG, în calitate de asociați ai societății, susținând drept motive de nulitate a hotărârii adunării generale a asociaților din 02.02.2010: lipsa consimțământului asociaților pentru adoptarea actului în condițiile art. 192 alin. (2) și art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, întrucât nu a existat o adunare generală la data respectivă, ora 11, la sediul societății din (..), iar hotărârea nu a fost semnată și însușită de către ei; lipsa convocării asociaților conform art.195 din Legea nr. 31/1990; încălcarea dreptului de preemțiune la cesiunea părților sociale, stabilit de art. 13 din actul constitutiv al societății.

Prin sentința apelată s-a respins acțiunea în nulitate formulată în contradictoriu cu societatea IS SRL ca efect al prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește motivul de nulitate referitor la încălcarea dreptului de preemțiune, iar în ceea ce privește celelalte motive de nulitate acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Criticile formulate prin apelul declarat de apelanții-reclamanți IS și RRG sunt nefondate.

Asemenea primei instanțe, Curtea constată că hotărârea adunării generale a asociaților societății IS SRL datată 02.02.2010 este semnată de către apelanții-reclamanți IS și RRG, semnăturile atestând existența consimțământului acestora la adoptarea actului. Aceste semnături nu au fost contestate de către apelanții-reclamanți decât în mod formal, susținându-se, în esență, pe de o parte, că „aparent” aceste semnături le aparțin, conform propriilor afirmații din ședința din 16.02.2018 și răspunsurilor oferite la întrebarea nr. 9 din interogatoriile administrate în primă instanță, iar pe de altă parte că aceste semnături au fost aplicate fără a cunoaște conținutul actului, care a fost alterat prin adăugarea primei pagini la cea de-a doua, provenită din documente anterioare semnate de către aceiași asociați.

Față de cele expuse, Curtea reține că, în condițiile în care semnăturile nu au fost contestate din punctul de vedere al apartenenței și executării lor de către apelanții-reclamanți, sarcina probei în ceea ce privește susținerile referitoare la plăsmuirea înscrisului în modalitatea alăturării de pagini din documente anterior semnate revine apelanților-reclamanți. Or, proba acestor susțineri nu a fost făcută în cauză, nefiind suficient a se afirma în acest sens inexistența semnăturilor și pe prima pagină a actului. A reține această apărare a apelanților-reclamanți ca justificând inexistența consimțământului la adoptarea actului ar semnifica lipsirea de efecte a oricărui act juridic în considerarea lipsei semnăturilor de pe fiecare pagină a înscrisului constatator, ceea ce, în mod evident, nu poate fi permis, dat fiind că semnătura aplicată la finalul înscrisului atestă însușirea întregului înscris. De altfel, cea de-a doua pagină a înscrisului menționează în mod clar structura părților sociale ale asociaților la capitalul social, iar apelanții-reclamanți nu au înfățișat instanței de judecată un înscris identic în privința acestei a doua pagini, care să fi fost semnat de aceștia într-o perioadă anterioară datei de 02.02.2010. Totodată, apelanții-reclamanți nu se pot prevala de semnarea înscrisului în necunoștință de cauză (fără a-i citi conținutul), o astfel de conduită fiindu-le imputabilă exclusiv.

Prin urmare, Curtea constată că în mod temeinic a stabilit prima instanță că susținerea reclamanților în sensul că ce de-a doua pagină este scoasă dintr-un alt document și adăugată primei pagini nu a fost probată. În condițiile în care nu s-a probat că înscrisul prezentat a fost plăsmuit/alterat, Curtea reține că existența semnăturilor în cuprinsul înscrisului nu poate fi ignorată, acestea dovedind fără echivoc consimțământul apelanților-reclamanți la adoptarea hotărârii.

Nu prezintă relevanță, pentru validitatea hotărârii, data acesteia, în condițiile în care la data menționată în cuprinsul înscrisului cerințele de cvorum și de validitate a hotărârii din perspectiva prezenței și votului asociaților au fost respectate.

Prin urmare, având în vedere că apelanții-reclamanți și-au exprimat consimțământul cu privire la cesiunea părților sociale către apelantul intervenient, sunt lipsite de pertinență susținerile referitoare la lipsa mențiunilor privind prezența la adunare a asociaților și cele privind semnarea hotărârii și de către apelantul-intervenient. Totodată, sunt nefondate susținerile apelanților-reclamanți întemeiate pe dispozițiile art. 121 din Legea nr. 31/1990, acestea reprezentând, într-adevăr, o excepție de la regula convocării asociaților, însă în aplicarea acestui text nu este necesară inserarea unei mențiuni corespunzătoare în textul hotărârii, excepția verificându-se prin însăși semnarea actului de către toți asociații. Din același motiv, lipsa unui proces-verbal al ședinței nu afectează valabilitatea hotărârii.

Curtea mai constată, contrar susținerilor din cererea de apel principal, că prima instanță a analizat argumentele lor referitoare la contrafacerea înscrisului, reținând afirmațiile acestora date cu ocazia instrumentării dosarului penal, prin care și-au recunoscut semnăturile și concluzionând în sensul că nu s-a probat o astfel de contrafacere, prin alăturarea unor pagini din înscrisuri pretins a fi fost semnate anterior datei de 02.02.2010. Faptul că prin aceleași declarații apelanții-reclamanți au contestat conținutul înscrisului nu are nici o putere probatorie, aceste afirmații fiind irelevante în contextul semnării înscrisului de către cei doi asociați. Totodată, prima instanță a reținut că o astfel de concluzie este susținută și de semnarea, de către apelantul-reclamant IS a contractului de cesiune de părți sociale și de către apelantul-reclamant RRG a actului constitutiv actualizat, acte în privința cărora apelanții-reclamanți nu au oferit nicio explicație plauzibilă și dovedită ca atare referitoare la semnarea lor. Nu poate fi reținută nici necesitatea unei expertize „grafologice”, mijloc de probă care, dincolo de faptul că nu a fost solicitat în cauză, acesta ar fi fost și complet inutil, din moment ce semnăturile au fost recunoscute de către apelanții-reclamanți. În ceea ce privește valoarea probatorie a declarației nr. 672/25.04.2017 dată de JM, Curtea constată că în mod corect aceasta a fost înlăturată de prima instanță, în primul rând pentru că susținerile unei persoane se pot valorifica din punct de vedere probator prin proba testimonială, iar în al doilea rând pentru că însuși conținutul înscrisului este irelevant, lipsa procesului-verbal al ședinței și a convocării neafectând valabilitatea hotărârii, astfel cum s-a reținut mai sus, iar constatările unei persoane cu privire la inexistența în arhivele societății a hotărârii contestate în cauză și a actului constitutiv actualizat sunt neconcludente, în condițiile depunerii la dosar a acestor înscrisuri semnate de către apelanții-reclamanți.

În privința susținerilor apelanților-reclamanți referitoare la inexistența unei adunări generale la data de 02.02.2010, ora 11, la sediul societății din (..), Curtea constată că, potrivit cererii de apel, probatoriul propus cu privire la aceste susțineri tinde a dovedi un fapt negativ, și anume lipsa întrunirii acordului de voință al apelanților-reclamanți la cesiunea părților sociale din 02.02.2010. Or, astfel cum s-a reținut mai sus, acordul de voință s-a probat prin chiar semnarea înscrisului, existența semnăturilor neputând fi negată prin susțineri privind lipsa unei întruniri la sediul societății la data și ora menționate în înscris. Pentru a dovedi lipsa consimțământului la adoptarea hotărârii, era necesar ca apelanții-reclamanți să dovedească fie falsificarea semnăturilor lor, fie plăsmuirea, în orice mod, a înscrisului, dovadă care însă nu s-a făcut în cauză. Prin urmare, toate criticile apelanților-reclamanți întemeiate pe ideea inexistenței unei adunări generale la data de 02.02.2010, ora 11, la sediul societății din (..) nu sunt relevante în speță. În acest context, inserarea datei hotărârii de către apelantul intervenient forțat nu are nicio relevanță din punctul de vedere al validității deciziei, care a fost în sensul cesiunii părților sociale, acordul de voință fiind pe deplin dovedit de semnarea înscrisului constatator al acestei decizii.

Cu privire la nerespectarea dreptului de preemțiune, Curtea constată că apelanții-reclamanți nu au contestat soluția primei instanțe în ceea ce privește admiterea excepției prescripției. După cum rezultă în mod clar din cererea de chemare în judecată, nerespectarea acestui drept a fost invocată ca motiv de nulitate a hotărârii adunării generale a asociaților IS SRL din 02.02.2010, iar soluția dispusă de prima instanță, în lipsa oricărei critici formulate prin cererea se apel, constituie un impediment pentru efectuarea unei analize în fond a acestor argumente în calea de atac.

Concluzionând, Curtea, având în vedere caracterul nefondat al criticilor formulate de apelanții-reclamanți, în temeiul art. 480 alin. (1) C.pr.civ., va respinge apelul declarat de aceștia ca nefondat.

În privința cererilor de apel incident, Curtea constată că prin acestea s-a criticat soluția primei instanțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și excepției lipsei calității procesuale active. Ambele excepții, invocate în primă instanță, sunt excepții procesuale de fond, vizând exercițiul dreptului material la acțiune, din punctul de vedere al părților raportului juridic litigios și al termenului de prescripție aplicabil acțiunii în nulitate întemeiate pe art. 132 din Legea nr. 31/1990. Având în vedere caracterul, obiectul și efectul admiterii acestor excepții, Curtea constată că se soluționează cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active, astfel cum s-a procedat și de către prima instanță. Prin urmare, vor fi analizate mai întâi criticile din cererile de apel incident privind soluția primei instanțe asupra excepției lipsei calității procesuale active.

Astfel, Curtea reține că potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra. Potrivit alin. (2), hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atace în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Conform alin.3, când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată.

Rezultă din prevederile legale sus citate că în privința acționarilor/asociaților calitatea procesuală activă pentru formularea acțiunii în nulitate este justificată doar dacă aceștia nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței, indiferent dacă aceștia invocă motive de nulitate relativă sau motive de nulitate absolută. Alin. (3) al art. 132 din Legea nr. 31/1990 nu derogă de la dispozițiile alin. (2) în ceea ce privește condițiile de exercițiu ale acțiunii de către acționari asociați, ci stabilește numai că pentru motive de nulitate absolută – inclusiv în situația în care sunt invocate de acționari/asociați – acțiunea este imprescriptibilă, iar dreptul de a contesta hotărârea adunării generale aparține și oricărei alte persoane interesate, în acord cu regulile de drept comun în materia nulității.

Aplicând aceste considerații la situația din speță, Curtea, constatând că hotărârea contestată a fost adoptată în unanimitate cu votul celor doi apelanți-reclamanți, aceștia nu justifică legitimarea procesuală activă pentru formularea acțiunii în nulitate.

Faptul că în cauză motivele de nulitate invocate de către apelanții-reclamanți au privit însăși lipsa consimțământului lor la adoptarea hotărârii nu are relevanță din perspectiva calității procesuale active, pentru că motivele astfel invocate au fost analizate în fond și au fost găsite nefondate, atât în primă instanță, cât și în apel; însă, concluzionându-se că apelanții-reclamanți și-au exprimat consimțământul la adoptate hotărârii contestate, în aplicarea art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, excepția lipsei calității procesuale active trebuia admisă, iar cererea respinsă ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.

Față de efectul admiterii acestei excepții, nu se mai impune așadar analiza criticilor formulate prin cererile de apel incident referitoare la soluția primei instanțe asupra excepției prescripției.

Drept consecință, în temeiul art.480 alin. (2) C.pr.civ., Curtea a admis apelurile incidente și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinţei.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., față de soluția dispusă în calea de atac, Curtea a dispus obligarea apelanților-reclamanți la plata către apelantul-intervenient UPL a sumei de 9.592,05 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat (conform facturilor și extrasului de cont depuse la f. 120-122).

Domenii speta

Spete similare