Reținerea culpei victimei se datorează faptului că aceasta nu a purtat centură de siguranță, obligație care îi revenea potrivit dispozițiilor o.u.g. nr. 195/2002 şi a h.g. nr.1391/2006. Aceste acte normative instituie

Reținerea culpei victimei se datorează faptului că aceasta nu a purtat centură de siguranță, obligație care îi revenea potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002 şi a  H.G. nr.1391/2006. Aceste acte normative instituie obligaţia purtării centurii  de către şofer şi pasagerii care se aşează pe locuri prevăzute cu o astfel de centură de siguranţă.

- O.U.G nr. 195/2002

- H.G. nr. 1391/2016

În dispoziţiile art. 97 alin. 4 din H.G. nr. 1391/2006 sunt enumerate situaţiile în care persoanele sunt exceptate de la obligaţia purtării centurii de siguranţă, iar victima nu se afla în aceste situaţii de excepţie. Împrejurarea că nepurtarea centurii de siguranță de către victimă a contribuit alături de acțiunea inculpatului (constând în nerespectarea dispozițiilor legale mai sus arătate) la producerea decesului acesteia, se desprinde din mențiunile raportului de expertiză tehnică de la fila 56 dosar urmărire penală.

Potrivit raportului de expertiză tehnică, faptul că victima nu purta centură de siguranță se desprinde din leziunile descrise de către medicul legist în raportul de expertiză medico legală. În nota inserată în cuprinsul expertizei tehnice, expertul a explicat motivele pentru care a apreciat că victima nu purta centură, motive care se adaugă leziunilor constatate de către medicul legist. Expertul tehnic a mai arătat în cuprinsul expertizei și faptul că, dacă victima ar fi purtat centură de siguranță, nu ar fi suferit probabil leziunile constatate după accident, ci leziuni mai ușoare, astfel încât viața sa să nu fie periclitată.

În privinţa analizei legăturii de cauzalitate, ca element component al conţinutului constitutiv al infracţiunii, se constată că producerea rezultatului socialmente periculos în speţă,  s-a datorat acţiunii, respectiv, inacţiunii, atât a inculpatului, cât şi a victimei. În aprecierea legăturii de cauzalitate instanţa de judecată este chemată să analizeze în antecedenţa cauzală a tuturor contribuţiilor umane care ar putea avea legătură cauzală cu rezultatul. Potrivit teoriei echivalenţei condiţiilor sunt considerate cauze toate condiţiile care au precedat rezultatul şi fără de care acesta nu s-ar fi produs. În speţă, potrivit raportului de expertiză tehnică, la care am făcut referire, nepurtarea centurii de siguranţă de către victimă (deşi avea această obligaţie) s-a înscris în lanţul cauzal al producerii rezultatului socialmente periculos. Este adevărat că în procesul de analiză al legăturilor de cauzalitate între condiţii şi rezultat, se face o delimitare, o determinare exactă între contribuţiile esenţiale şi cele înlesnitoare din antecedenţa cauzală. În speţă, Curtea reţine  în sarcina inculpatului o contribuţie esenţială în producerea rezultatului (conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, pierderea direcţie din această cauză, conducerea cu viteză excesivă şi neadaptarea la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, ceţos), iar în privinţa victimei doar a unei condiţii înlesnitoare în producerea rezultatului.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că, în cauză, se impune reținerea culpei concurente a victimei, fără însă ca reținerea acestei culpe să producă efecte juridice asupra cuantumului pedepsei principale sau asupra cuantumului daunelor materiale și morale acordate părților civile.

Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.120 din data de 18.09.2018, Judecătoria Sfântu Gheorghe a hotărât următoarele:

A admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice şi în baza art. 386 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. 2 şi art. 336 alin.1 Cod penal în infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. 2 şi art. 336 alin.1 cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani  închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

 În baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

A aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 5 luni  închisoare prevăzut de lege, rezultând  în final pedeapsa de 2 ani şi 5 luni  închisoare.

 A dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani.

 În baza art. 93 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul B., la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

A impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul B. sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70  de zile.

A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal.

A dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice conform dispoziţiilor legii penale menţionate.

A admis în parte acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal şi pe cale de consecinţă a obligat partea responsabilă civilmente  S.C.  C. S.A. a sumei de  13658,45 lei  cu titlu de despăgubiri civile la plata către partea civilă D., a sumei de 20000 euro în echivalent lei la data plăţii cu titlu de despăgubiri civile-daune morale şi a sumei de 2106,58 lei cu titlu de despăgubiri civile-daune materiale, la plata către partea  civilă  E., a sumei de 10000 euro în echivalent lei la data plăţii cu titlu de despăgubiri civile-daune morale, la plata către partea civilă  F. prin reprezentant legal D., a sumei de 10000 euro în echivalent lei la data plăţii,  cu titlu de despăgubiri civile (daune morale), şi la plata către partea civilă G. prin reprezentant legal D., a sumei de 10000 euro în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile-daune morale.

A respins restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile D., E., F. prin reprezentant legal D. şi G. prin reprezentant legal D., ca nefondate.

A dispus ridicarea măsurii custodiei instituite prin procesul-verbal de lăsare în custodie din data de 12.11.2016 şi dispune restituirea către inculpat (după rămânerea definitivă a hotărârii) a autoturismului marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare […].

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe s-a dispus  trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi ucidere din culpă, prevăzute de art. 336 alin.1  şi art. 192 alin. 2 Cod penal.

În esenţă, prin actul de sesizare s-a reţinut că în data de 12.11.2016 orele 02,45, inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare […] pe DN xx, iar la km 8+600 m, în afara municipiului H., din cauza vitezei excesive, a carosabilului umed cu condens de aer ceţos şi din cauza influenţei alcoolului, a pierdut controlul volanului, a ieşit în afara părţii carosabile, iar în urma impactului, pasagerul din dreapta faţă, I., a decedat.

Prezent în faţa instanţei, la termenul din data de 26.06.2018 inculpatul a solicitat judecarea cauzei pe procedura prevăzută de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală învederând că recunoaşte faptele imputate.

După ascultarea inculpatului, precum şi după punerea în discuţie a cererii, instanţa a admis cererea, în temeiul art. 375 alin. 2 Cod procedură penală.

În cauză a fost efectuat un raport de evaluare cu privire la inculpat, iar pe latura civilă, au fost audiaţi martorii J. şi K..

În fapt, instanţa a reținut că în data de 12.11.2016 organele de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului H. au fost sesizate cu privire la producerea unui accident rutier în jurul orelor 02,40, pe DN xx în care a fost implicat autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare […] , condus de inculpatul A., eveniment rutier în urma căruia a rezultat ulterior decesul pasagerului de pe locul din dreapta faţă, I.. Conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi planşelor fotografice  a rezultat că evenimentul rutier s-a produs pe DN xx la km 8+600 m, în afara localităţii H. şi a constatat în ieşirea în afara părţii carosabile a autoturismului marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare […], condus de inculpatul A.. Sectorul de drum pe care a avut loc accidentul este în aliniament, partea carosabilă, în lăţime de 7,50 m, este în stare bună, umedă, fără a prezenta denivelări sau gropi şi este mărginită în ambele părţi de acostamente în lăţime de 0,80 m, circulaţia se desfăşoară în ambele sensuri, delimitate prin marcaj longitudinal discontinuu. La faţa locului a fost identificat autoturismul condus de inculpat, autoturism ce prezenta avarii în proporţie de 70%, localizate în ambele părţi laterale, partea din faţă şi plafon, la faţa locului fiind identificat şi conducătorul auto, în persoana inculpatului. Inculpatul a fost testat cu etilotestul, rezultatul indicat fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, drept urmare acesta  a fost condus la spitalul judeţean H., unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie, la ora 03,25, inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,25 gr. %0, iar peste o oră, valoarea alcoolemiei era de 1,10 gr. %0. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pasagerului de pe locul din dreapta faţă, I., care a fost găsit sub autoturism şi transportat la spitalul judeţean L., unde a fost internat în perioada 12-19.11.2016 cu diagnosticul traumatism cranio cerebral grav, hemoragie subarahnoidiană, stop cardiorespirator resuscitat, contuzie cervicală, contuzie toracică cu contuzii hemoragice pulmonare, contuzie abdominală. La data  de 19.12.2016 victima a decedat. Conform raportului de expertiză medico-legală (autopsie) efectuat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală L. s-a stabilit că  moartea numitului I. a fost violentă, s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale (hemoragie subarahnoidiană difuză şi masivă, contuzie cerebrală gravă, hematom intraparenchimatos în trunchiul cerebral-punte) consecutivă unui politraumatism cu fracturi costale multiple, de bazin şi sacarate, leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident rutier de trafic. În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, iar conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic auto M. s-a stabilit că locul impactului se situează la aproximativ 4,5-5 m de la debutul urmelor de rulare, viteza de circulaţie a autoturismului cu numărul de înmatriculare […] a fost de 110-115 km/h, viteza autoturismului la impact a fost de 110-115 km/h, mecanismul de producere a accidentului  constă în circulaţia cu viteză excesivă pe carosabil umed sau cu condens de aer ceţos şi pierderea controlului direcţiei, datorată influenţei alcoolului din partea conducătorului auto, starea de pericol a fost creată prin circulaţia cu viteza excesivă pe carosabil umed şi pierderea controlului direcţiei, datorată consumului de alcool, iar accidentul a fost generat de conducătorul auto. Prin expertiza tehnică s-a reţinut şi faptul că leziunile indicate de medicul legist indică în mod cert faptul că victima nu a purtat centura de siguranţă în momentul producerii accidentului, iar prin purtarea centurii de siguranţă victima nu ar fi suferit, probabil, leziunile constatate după accident, ci leziuni mult mai uşoare, astfel ca viaţa acestuia să nu fie periclitată. În urma formulării de obiecţiuni de către inculpat la raportul de expertiză, referitor la viteza de deplasare a autoturismului, prin raportul de expertiză-supliment întocmit de expertul tehnic, s-a menţionat că, viteza autoturismului s-a stabilit în baza bilanţului energetic din timpul evenimentului rutier, cunoscând traiectoriile parcurse în fazele principale ale accidentului până la poziţia finală, expertul menţionând şi faptul că elementele tehnice enumerate se regăsesc în stabilirea mecanismului producerii accidentului, iar conducerea sub influenţa alcoolului  nu este caracterizată prin sporirea atenţiei şi prudenţei, ci cauzează starea psihofizică arătată la punctul III.2 din raportul de expertiză (stare psiho-fizică ce se caracterizează prin scăderea frapantă a atenţiei, lentoare în decizii, somnolenţă, tulburări de percepţie vizuală, adaptare lentă a vederii la întuneric, aprecierea eronată a distanţelor etc.).

Declarațiile inculpatului prin care acesta a învederat că, a condus la data respectivă autoturismul menţionat, pe drumul public, după ce a consumat anterior alcool, a pierdut controlul volanului şi astfel s-a produs accidentul rutier în urma căruia a rezultat decesul victimei I., sunt susţinute de mijloacele de probă administrate, respectiv proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice, nota de constatare cu privire la avariile autovehiculului, din care rezultă avarii constând în aripa stânga şi dreapta faţă înfundate, aripa stânga spate deformată, capota faţă uşor deformată, semnalizator stânga şi dreapta sparte, parbriz lipsă, plafon deformat, geam lateral stânga şi dreapta sparte, portiere faţă stânga şi dreapta deformate, oglinzi stânga şi dreapta rupte, braţ inferior stânga faţă deformat, raport de expertiză medico-legală, rezultat etilotest, proces-verbal de prelevare a probelor biologice, buletin de examinare clinică, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, raport de expertiză auto.

Faptele inculpatului care la data de 12.11.2016 orele 02,40 a condus autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare […] pe DN xx, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,25 gr. %0, iar la km 8+600 m, în afara localităţii H., a pierdut controlul volanului, pe fondul vitezei excesive (110-115 km/h), a neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil umed) şi s-a răsturnat cu autoturismul, în urma  impactului pasagerul de pe locul din dreapta faţă fiind proiectat din autoturism şi suferind leziuni traumatice în urma cărora a intervenit ulterior decesul, constituie infracţiunile de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi ucidere din culpă, prevăzute de art. 336 alin.1  şi art. 192 alin. 2 cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.

Inculpatul nu a respectat dispoziţiile art. 48 şi art. 49 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, conform cărora conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, iar limitele maxime de viteză în afara localităţilor sunt de 100 km/h pe drumurile naţionale europene, respectiv 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, precum şi pe acelea ale art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conform cărora conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Referitor la susţinerea apărătorului inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente în sensul că şi victima ar fi avut o culpă în producerea accidentului, întrucât aceasta nu a purtat centura de siguranţă şi ar fi cunoscut faptul că inculpatul a consumat anterior alcool, instanţa apreciază că nu poate reţinută culpa concurentă a victimei, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Referitor la centura de siguranţă, astfel cum a arătat de altfel şi apărătorul inculpatului prin concluziile sale în faţa instanţei, între nepurtarea centurii de siguranţă  de către victimă şi urmarea produsă (deces) nu există o legătură de cauzalitate directă, accidentul nefiind generat de nepurtarea de către victimă a centurii de siguranţă, ci de conducătorul auto, care nu a adaptat viteza de circulaţie la condiţiile de drum, a circulat cu o viteză excesivă şi a consumat alcool anterior. În acelaşi timp, chiar dacă victima nu purta centura de siguranţă, nu pot fi reţinute susţinerile expertului tehnic auto în sensul că dacă victima ar fi purtat centura de siguranţă,  aceasta nu ar fi suferit, probabil, leziunile traumatice constatate de medicul legist, ci alte leziuni care nu i-ar fi periclitat viaţa, întrucât, deşi centura de siguranţă are rolul de a fixa pasagerul în scaun şi de a împiedica expulzarea acestuia în afara autoturismului în cazul unui incident rutier, având în vedere împrejurările şi modalităţile de producere a incidentului rutier, faptul că autoturismul s-a răsturnat, s-a rostogolit (conform expertizei tehnice auto), acesta fiind avariat într-o proporţie foarte mare, precum şi avariile produse autoturismului descrise în nota de constatare (respectiv  parbriz lipsă, plafon deformat, geamuri laterale stânga şi dreapta sparte, portiere faţă stânga şi dreapta deformate, aripa stânga şi dreapta faţă înfundate), nu se poate stabili că în condiţiile în care victima ar fi rămas fixată în scaunul din dreapta faţă, aceasta nu ar fi suferit leziuni traumatice care ar fi condus la decesul acesteia, existând posibilitatea rănirii grave a victimei şi în atare situaţie, cu atât mai mult cu cât au existat acele avarii ale autoturismului (spargerea geamurilor, deformarea aripilor etc.), şi existând astfel posibilitatea rănirii grave a victimei şi prin tăierea acesteia, chiar fixată în scaunul autoturismului, cu consecinţa decesului acesteia. De altfel, şi practica judiciară în materie este în acelaşi sens  în această situaţie,  întrucât pentru a se putea reţine o culpă concurentă, este necesar ca între acţiune sau inacţiune şi urmarea produsă să existe raport de cauzalitate directă, iar în prezenta cauză nu există un raport de cauzalitate directă între fapta de a nu purta centura de siguranţă de către victimă şi urmarea socialmente periculoasă produsă constând în vătămarea sa corporală, ulterior decesul acesteia, întrucât, astfel cum s-a reţinut mai sus şi rezultă din materialul probatoriu administrat (inclusiv raportul de expertiză tehnică auto), accidentul a fost generat de fapta conducătorului auto de a nu adapta viteza la condiţiile de drum, de a conduce cu viteză excesivă şi după ce a consumat alcool. În acelaşi sens sunt şi leziunile suferite de victimă (respectiv în zone care oricum nu erau protejate prin eventuala purtare a centurii de siguranţă), dar şi avariile cauzate autoturismului, situaţie în care nu se poate reţine că dacă ar fi purtat centura de siguranţă, victima ar fi suferit leziuni mai uşoare care nu i-ar fi periclitat viaţa, având în vedere condiţiile şi mecanismul de producere a accidentului (cu o viteză excesivă din partea conducătorului auto, neadaptată la condiţiile de drum, prin pierderea controlului volanului şi rostogolirea autoturismului). Referitor la susţinerea în sensul că victima ar fi cunoscut că inculpatul a consumat alcool, instanţa reţine că acest aspect nu a fost probat în cauză.

În cursul urmăririi penale, partea civilă D., mama victimei a declarat faptul că, fiul său a anunţat-o în jurul orelor 23,00 că pleacă în oraş, fără a menţiona însă unde anume şi cu cine. În acelaşi timp, este de remarcat şi durata mare de la momentul producerii accidentului şi până la momentul ascultării inculpatului în faţa instanţei (aproximativ doi ani), precum şi faptul că nici inculpatul nu a menţionat existenţa altor persoane care ar fi fost, eventual, de faţă, în momentul în care ar fi consumat alcool împreună cu victima, de altfel, aşa cum se reţine şi prin referatul de evaluare întocmit, inculpatul nici nu îşi amintea la acel moment cantitatea de alcool consumată. Pe baza considerentelor reţinute, instanţa apreciază că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, care a încălcat dispoziţiile legale menţionate anterior.

 La individualizarea judiciară a pedepsei, au fost avute în vedere prevederile art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modalităţile de comitere a faptei - inculpatul conducând  vehiculul pe DN xx,  în afara localităţii H., în jurul orelor 02,45, după ce anterior a consumat alcool, valoarea alcoolemiei fiind de 1,25 gr. %0, inculpatul neadaptând viteza la condiţiile de drum şi conducând cu o viteză excesivă (110-115 km/h), condiţii în care a pierdut controlul volanului, s-a răsturnat cu autoturismului, cauzând astfel decesul pasagerului de pe locul din dreapta faţă, urmarea cauzată fiind astfel una deosebit de gravă. A fost avută în vedere şi fişa de cazier a inculpatului, din care rezultă că acesta nu a fost condamnat anterior, inculpatul a avut o bună conduită, s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, a recunoscut comiterea faptelor, acesta fiind şi persoana care a anunţat producerea evenimentului la numărul de urgenţă 112, a încercat să scoată victima de sub autoturism, să-i acorde astfel ajutor, inculpatul regretând comiterea faptelor, având totodată, în vedere şi menţiunile cuprinse în buletinul de examinare clinică, din care rezultă că inculpatul avea ţinuta ordonată, atitudinea adecvată, cooperantă, comportamentul liniştit, comunicarea verbală fiind coerentă, inculpatul fiind orientat spaţio-temporal, alopsihic şi autopsihic, tulburările emoţional-instinctuale fiind absente. Din raportul de evaluare întocmit cu privire la inculpat rezultă faptul că, inculpatul a fost căsătorit, este tatăl unui copil minor, în urma divorţului a păstrat legătura atât cu fosta soţie, cât şi cu copilul său, contribuind la întreţinerea acestuia, în prezent inculpatul a stabilit o legătură de uniune consensuală cu numita N., inculpatul având relaţii adecvate cu vecinii şi ceilalţi membri ai comunităţii, inculpatul beneficiind de factori pozitivi, care pot descuraja reiterarea unui comportament infracţional (siguranţa locativă, ataşamentul faţă de părinţi, fosta soţie şi copilul său, precum şi faţă de concubina sa, sprijinul din partea acestora, nivelul optim al studiilor, existenţa unei calificări profesionale - inculpatul având un loc de muncă la S.C. O. S.R.L. H., stivuitorist, ataşamentul faţă de muncă, starea bună a sănătăţii, lipsa oricăror dependenţe, asumarea responsabilităţii faţă de faptele comise), existând însă şi factori negativi (sugestibilitatea crescută, dezinvoltura şi superficialitatea în luarea deciziilor, tendinţa accentuată a asumării unor riscuri sporite), apreciindu-se că există un risc de nivel mic de comitere a altor infracţiuni. Totodată, prin raportul de evaluare întocmit se apreciază că având în vedere comportamentul prosocial manifestat până în prezent  de inculpat, caracterul accidental al faptelor comise, precum şi resursele individuale, familiale şi comunitare de care inculpatul dispune, se impune o coerciţie penală în raport cu nivelul de risc identificat, scopul pedepsei putând fi atins printr-o modalitate de executare neprivativă de libertate, care să-i permită inculpatului menţinerea legăturilor cu familia, manifestarea activă a acestuia pe plan lucrativ şi repararea integrală a prejudiciului cauzat.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-au constituit părţi civile în cauză mama victimei şi fraţii acesteia, D., F. şi G., prin reprezentant legal D., precum şi numitul E., acesta stabilind o relaţie de uniune consensuală cu mama victimei, fiind tatăl celor doi fraţi ai victimei, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar. Astfel, partea civilă D. s-a constituit parte civilă cu sumele de 200000 euro în echivalent lei la data plăţii - daune morale, 15000 lei – daune materiale, iar părţile civile F. şi G.,  prin reprezentant legal D., precum E., au solicitat sumele de câte 200000 euro în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de daune morale. Totodată, s-a  constituit parte civilă Spitalul Judeţean de urgenţă L., cu suma de 13658,45 lei, reprezentând prestaţiile medicale acordate victimei, aceste pretenţii fiind dovedite prin înscrisurile aflate la fila 95-97 dosar parchet, astfel încât, văzând şi dispoziţiile art.313 din Legea nr. 95/2006, apreciind justificată acţiunea civilă formulată de unitatea sanitară cu privire la pretenţiile solicitate, instanţa va acorda această sumă menţionată. Referitor la daunele materiale solicitate de partea civilă D., pentru cheltuielile suportate de acesta cu înmormântarea victimei şi obiceiurile creştineşti,  instanţa are în vedere faptul că aceasta a depus la dosar înscrisurile aflate la filele 76-79 dosar Parchet, rezultând astfel sumele de 346,6 lei (mărfuri nealimentare), 11,76 lei (folie neagră),1300 lei (sicriu), 172,22 lei (cozonac), 101 lei (act deces), 100 lei (plătită la parohia Reformată), 75 lei (plătită la parohia Reformată), fiind astfel dovedită suma de 2106,58 lei. Martorii audiaţi pe latură civilă au precizat faptul că nu cunosc aspecte referitoare la eventualele cheltuieli pe care partea civilă le-ar fi efectuat cu înmormântarea şi obiceiurile creştineşti. Astfel, instanţa urmează a reţine ca dovedită suma de 2106,58 lei cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale. Referitor la despăgubirile civile solicitate cu titlu de daune morale, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 1391 alin. 2 Cod civil, conform cărora pot fi acordate despăgubiri ascendenţilor, fraţilor şi surorilor, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu, pentru durerea încercată prin moartea victimei, mama şi fraţii victimei  având astfel calitatea de părţi civile în prezenta cauză.

Totodată, numitul E., deşi a stabilit doar o legătură de uniune consensuală cu mama victimei, acesta este tatăl celor doi copii minori rezultaţi din această legătură, fraţii victimei, iar acesta a stabilit acea legătură cu mama victimei încă din anul 2003, de altfel fraţii victimei fiind născuţi la datele de 11.09.2007, respectiv 22.07.2005, de la acea dată acesta locuind împreună cu victima, mama acesteia, precum şi fraţii victimei, din declaraţiile celor două martore audiate în cauză rezultând faptul că aceştia aveau relaţii foarte bune, E. se comporta şi faţă de victimă fără a face diferenţă între acesta şi copiii săi, E. stabilind relaţii apropiate cu victima, desfăşurând împreună cu aceasta diverse activităţi (excursii, plimbări, tatăl vitreg preocupându-se de întreţinerea victimei), fiind de remarcat şi vârsta pe care o avea victima la momentul stabilirii acestei legături consensuale dintre mama sa şi E. (respectiv 10-11 ani), astfel încât instanţa apreciază că şi numitul E. are calitatea de parte civilă în cauză.

Referitor la daunele morale solicitate de aceste părţi civile, instanţa are în vedere faptul că în urma infracţiunii comise  de inculpat a fost cauzat decesul victimei, un tânăr de 23 de ani,  iar  dată fiind această urmare produsă prin fapta inculpatului - decesul fratelui, respectiv copilului părţilor civile, între părţile civile şi victimă existând relaţii familiale bune, neexistând dovezi în sens contrar, astfel cum rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi, este evident că părţilor civile li s-a produs un prejudiciu de ordin moral, dispariţia copilului, respectiv fratelui părţilor civile având un puternic impact de natură psihologică.

Instanţa are în vedere faptul că victima era în vârstă de doar 23 de ani, dispariţia acesteia intervenind astfel brusc şi prematur, relaţiile familiale fiind grav afectate, decesul victimei determinând suferinţe de natură psihică pentru fraţii săi, dar şi pentru mama şi tatăl vitreg.

În acest sens sunt depoziţiile celor două martore audiate, martora J. menţionând faptul că relaţiile dintre victimă, fraţii, mama şi tatăl vitreg erau foarte bune, tatăl vitreg se comporta ca un adevărat tată, era bun prieten cu victima, nefăcând vreo diferenţă între copiii săi şi victimă, în acelaşi timp, fraţii victimei au fost afectaţi de dispariţia acesteia, simţindu-i lipsa, cu toate că aceştia au o vârstă fragedă (respectiv 9 ani şi 11 ani), întreaga familie suferind în urma decesului victimei, atât mama acesteia, cât şi tatăl vitreg şi cei doi fraţi. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei K., audiată în faţa instanţei, aceasta menţionând că tatăl vitreg avea relaţii bune cu victima, aceştia efectuau diverse activităţi împreună (plimbări, excursii), tatăl vitreg îi acorda întreţinere acesteia. În cauza de faţă, prin pierderea unuia dintre membrii familiei, au fost produse traume sufleteşti importante celorlalţi membri ai familiei, având în vedere şi faptul că victima locuia împreună cu mama, tatăl vitreg şi fraţii săi, relaţiile de familie fiind strânse, armonioase. Instanţa are în vedere faptul că, moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale, consecutivă unui politraumatism cu fracturi costale multiple, de bazin şi sacrate. Pierderea unei persoane dragi, în cazul de faţă a copilului, respectiv a fratelui, curmarea bruscă a evoluţiei fireşti a vieţii de familie, vârsta victimei (23 de ani), decesul prematur al acesteia, suferinţa creată mamei, fraţilor şi tatălui vitreg  rămaşi în viaţă, reprezintă aspecte greu de cuantificat, neexistând în atare situaţie decât o singură posibilitate de reparare oarecum, a prejudiciului astfel creat, respectiv cea prin echivalent.

Referitor la prejudiciul moral suferit, instanţa apreciază că acest prejudiciu moral este cert, putându-se deduce din lipsirea părţilor civile  de afecţiunea victimei, afecţiune specifică unei familii, din impactul negativ în plan psihologic al dispariţiei victimei, cu efectele negative ale acestei situaţii, în absenţa oricăror alte mijloace de reparare în natură a pagubei, soluţia reparării prin echivalent fiind singura posibilă.

Jurisprudenţa în materia daunelor morale nu este unitară în ce priveşte sumele care se acordă în astfel de situaţii, este însă de netăgăduit faptul că decesul unuia din membrii familiei provoacă suferinţe celor rămaşi în viaţă, în situaţia unei familii unite, în care relaţiile familiale sunt caracterizate de afecţiune, sprijin reciproc, cum este cazul de faţă.

Totodată, există anumite criterii care pot fi avute în vedere la stabilirea despăgubirilor în situaţia pierderii unei persoane apropiate, respectiv relaţia de rudenie, gradul de afecţiune, dezmembrarea familiei în urma decesului unuia dintre copii sau fraţi, faptul că membrii acelei familii locuiau împreună, obişnuiau să se ajute reciproc, nu în ultimul rând vârsta victimei.

În situaţia de faţă, astfel cum rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi, victima locuia împreună cu mama, fraţii săi şi tatăl vitreg, aveau o relaţie de familie bazată pe afecţiune, sprijin, desfăşurând o viaţă de familie echilibrată.

În acelaşi timp, astfel cum s-a reţinut în practica judiciară, există şi posibilitatea diferenţierii cuantumului daunelor morale, în situaţia mai multor părţi civile (mama, tatăl victimei, fraţii acesteia), având în vedere criteriile menţionate mai sus, inclusiv vârsta victimei, legătura de rudenie, gradul de afecţiune.

Pe de altă parte, sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie nici să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză, ci este necesar ca acestea să aibă un caracter compensatoriu pentru suferinţa certă, în situaţia de faţă, a părţilor civile, iar astfel cum s-a reţinut şi de practica judiciară (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) acordarea daunelor morale are drept scop de a oferi victimei o anumită suferinţă şi uşurare pentru suferinţele îndurate.

Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 49-50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, despăgubirile fiind acordate pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare, precum şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală în limita plafonului maxim stabilit. Totodată, potrivit art. 26 din Norma ASF nr. 23/2014,  asigurătorul  are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, acordându-se astfel despăgubiri în formă bănească pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, pagube materiale, cheltuieli de judecată efectuate de către persoana păgubită. S-a invocat de către partea responsabilă civilmente şi decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat în tot sau în parte, fiind depusă la dosar şi practică judiciară referitoare la respingerea pretenţiilor civile formulate în situaţia în care victima a avut, la rândul său, o culpă, în producerea accidentului. În cauza de faţă instanţa a reţinut însă, culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului rutier soldat cu decesul victimei, potrivit considerentelor reţinute anterior, apreciind că nu a fost probată susţinerea în sensul că victima ar fi cunoscut faptul că inculpatul a consumat alcool, iar referitor la nepurtarea centurii de siguranţă de către victimă s-a reţinut că, având în vedere leziunile constatate, mecanismul producerii accidentului, avariile produse autoturismului,  nu se poate reţine că în condiţiile în care victima ar fi purtat centura de siguranţă leziunile produse ar fi fost mai uşoare, pentru considerentele deja expuse anterior. Referitor la sumele solicitate de unitatea sanitară, reprezentând prestaţiile medicale acordate victimei, conform dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, dispoziţii care se regăsesc într-o formă asemănătoare şi în art. 11 alin.1 din O.U.G. nr. 54/2016, respectiv în art. 10 alin.1 din Legea nr. 132/2017, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule. Unitatea sanitară este un terţ păgubit prin accidentul de circulaţie produs, aceasta acordând îngrijiri, prestaţii medicale victimei. Astfel cum s-a arătat şi în practica judiciară, nici Legea nr. 136/1995, nici O.U.G. nr. 54/2016 şi nici Legea nr. 132/2017 nu exclud unitatea sanitară din categoria  potenţialilor beneficiari ai despăgubirilor acordate de asigurator, o astfel de excludere existând doar în situaţia în care nu exista o poliţă de asigurare de răspundere civilă valabilă. Totodată, Decizia nr. 1/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  a stabilit că în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a criticat sentința pentru netemeinicie, solicitând majorarea pedepsei principale aplicate inculpatului și aplicarea pedepsei complementare constând în interdicția de a conduce vehicule și majorarea duratei termenului de supraveghere. În susținerea acestor motive de apel, s-au invocat criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei, alcoolemia foarte ridicată pe care a prezentat-o inculpatul în momentul producerii accidentului, viteza mare cu care inculpatul se deplasa în pofida condițiilor de trafic, respectiv carosabil umed și a stării de ebrietate.

Părțile civile D., G., F. și E. au criticat sentința apelată, atât sub aspectul laturii penale, dar și sub aspectul laturii civile a cauzei. În privința laturii penale a cauzei, părțile civile au solicitat reținerea în sarcina inculpatului a culpei cu prevedere, iar pe latură civilă majorarea despăgubirilor materiale, a celor morale și reținerea prevederilor O.U.G. nr. 54/2016, text de lege în vigoare la momentul producerii accidentului.

În privința formei de culpă ce se cere a fi reținută în sarcina inculpatului, s-a arătat că, inculpatul încălcând regulile de circulație, aflat sub influența băuturilor alcoolice și conducând cu viteză excesivă a prevăzut producerea accidentului.

Pe latură civilă a solicitat să se constate că prima instanță a făcut aplicarea unui act normativ abrogat în considerentele sentinței apelate, dispozițiile legale aplicabile, în vigoare la momentul producerii accidentului, fiind cele ale O.U.G. nr. 54/2016. În privința culpei în producerea accidentului, părțile civile au arătat faptul că, aceasta aparține în integralitatea sa inculpatului, deoarece nu a existat o expertiză medico legală care să fi indicat împrejurarea că efectele accidentului produs de către inculpat ar fi fost unele mai ușoare dacă victima ar fi purtat centura de siguranță. Mențiunile din expertiza tehnică nu sunt suficiente pentru a putea reține și culpa victimei, având în vedere avariile produse autovehiculului și care dovedesc că în împrejurările date s-ar fi produs decesul victimei chiar dacă ar fi purtat centura de siguranță.

Sub aspectul cuantumului daunelor materiale și morale s-a solicitat majorarea acestora. În privința daunelor materiale s-a arătat că au fost audiați martori care au indicat sumele de bani cheltuite cu înmormântarea și celelalte obiceiuri, însă nu s-au făcut trimiteri concrete la sume de bani care să fi fost individualizate de către martori și să nu fi fost acordate de către prima instanță. În privința daunelor morale s-a arătat că, nu s-a acordat suficientă relevanță de către prima instanță, relațiilor de rudenie apropiate între părțile civile și victima accidentului de circulație, vârstei tinere a părții civile.

Inculpatul A. a criticat sentința doar sub aspectul laturii penale, respectiv, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei. În susținerea apelului declarat, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse principale sub limita prevăzută de lege având în vedere circumstanțele reale de săvârșire a infracțiunii, atitudinea de recunoaștere a inculpatului, dar și împrejurarea că, ne aflăm în prezența unei culpe concurente, în producerea accidentului, respectiv, a inculpatului și a victimei. S-a solicitat, reținerea culpei victimei, constând în nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează obligativitatea purtării centurii de siguranță. A apreciat că dacă victima ar fi purtat centură de siguranță nu s-ar fi produs acest rezultat socialmente periculos, respectiv decesul victimei.

Partea responsabilă civilmente, asigurătorul de răspundere civilă S.C. C. S.A.  a criticat sentința apelată doar pentru netemeinicie, respectiv sub aspectul laturii civile, învederând în motivele de apel că despăgubirile materiale și morale acordate au un cuantum mult prea ridicat. S-a invocat faptul că, prima instanță nu a luat în considerare existența unei culpe a victimei în producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv, decesul acesteia, culpă constând în nepurtarea centurii de siguranță și în faptul că victima a insistat să fie transportată de către inculpat la un alt local pentru a consuma băuturi alcoolice. Raportat la aceste considerente s-a solicitat de către partea responsabilă civilmente reducerea cuantumului daunelor acordate părților civile, arătându-se că, o minimă diligență din partea victimei constând în purtarea centurii de siguranță ar fi condus la evitarea producerii rezultatului socialmente periculos și evident ar fi pus societatea de asigurare în situația de a nu acorda despăgubiri civile, existând în cauză o culpă concurentă a inculpatului și victimei. Partea responsabilă civilmente a făcut trimitere în susținerea apelului la jurisprudența în materie care atestă faptul că nu se impune acordarea unor sume de bani într-un cuantum prea ridicat, atunci când și victima accidentului de circulație a concurat prin atitudinea sa la producerea rezultatului socialmente periculos, deși nu a fost constrânsă în vreun fel, așa cum s-a întâmplat și în cauză cu victima accidentului de circulație decedată, care nu a fost constrânsă să se urce în autoturismul condus de către inculpat și despre care știa că a consumat băuturi alcoolice. Raportat la aceste motive, se constată că se impune reducerea despăgubirilor materiale la care a fost obligat asigurătorul să le plătească.

În privința daunelor morale, s-a susținut de către partea responsabilă civilmente, societatea de asigurări că au un cuantum ridicat deoarece prima instanță nu a avut în vedere natura și intensitatea relațiilor de familie dintre părți. De asemenea, apelanta parte responsabilă civilmente a făcut trimitere și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie. Potrivit jurisprudenței acestei instanțe, la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța este chemată să aibă în vedere consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute.

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri, respectiv, hotărâri judecătorești prin care s-a dorit a se dovedi, practica instanțelor judecătorești, în materia acordării daunelor morale, în cazul accidentelor de circulație soldate cu decesul unei persoane.

Verificând hotărârea apelată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, dar și a înscrisurilor noi administrate în fața instanței de apel, în conformitate cu prevederile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, Curtea constată că, este fondat doar apelul declarat de către Parchet, doar pentru unul dintre motivele invocate, respectiv, neaplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv interdicția de a conduce vehicule, celelalte apeluri sunt nefondate, pentru considerentele pe care le vom expune mai jos.

Prima instanță a stabilit corect starea de fapt, prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, pe parcursul procesului penal, stare de fapt, care în esență, constă în următoarele – inculpatul A. la data de 12.11.2016 orele 02,40 a condus autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare […] pe DN xx, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,25 gr. %0, iar la km 8+600 m, în afara localităţii H., a pierdut controlul volanului, pe fondul vitezei excesive (110-115 km/h), a neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil umed) şi s-a răsturnat cu autoturismul, în urma  impactului pasagerul de pe locul din dreapta faţă fiind proiectat din autoturism şi suferind leziuni traumatice în urma cărora a intervenit ulterior decesul.

Prima instanță a apreciat în mod judicios că, faptele inculpatului așa cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi ucidere din culpă, prevăzute de art. 336 alin.1  şi art. 192 alin.2 Cod penal.

Culpa inculpatului constă în nesocotirea dispozițiilor  art. 48 şi art. 49 alin.4 din O.U.G. nr. 195/2002. Potrivit acestor dispoziții, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, iar limitele maxime de viteză în afara localităţilor sunt de 100 km/h pe drumurile naţionale europene, respectiv 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri. De asemenea, potrivit art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Potrivit mențiunilor procesului-verbal de cercetare la fața locului, coroborate cu concluziile raportului de expertiză tehnică de la filele 50 și următoarele dosar urmărire penală, accidentul a fost generat de circulația cu viteză excesivă pe carosabil umed/cu condens de aer cețos și pierderea controlului direcției, datorită influenței alcoolului de către inculpatul A.. În cuprinsul raportului de expertiză tehnică se menționează că viteza de deplasare a fost în momentul impactului de 110-115 km/oră, iar inculpatul, potrivit buletinului de examinare clinică avea o alcoolemie, în momentul producerii accidentului de 1,25 g%0. Potrivit raportului de expertiză tehnică, inculpatul avea posibilitatea de evitare a accidentului dacă nu ar fi circulat cu viteză excesivă, dacă ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile carosabilului care era umed și cu condens cețos și nu s-ar fi urcat băut la volanul autoturismului. Expertiza tehnică menționează în partea de considerente faptul că, factorul generator al pierderii controlului direcției a fost consumul ridicat de alcool al inculpatului.

Starea de fapt descrisă mai sus, rezultă din declarația de recunoaștere a inculpatului, dată în fața primei instanțe, care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în condiții de legalitate în faza de urmărire penală, respectiv, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto care îl însoțesc, expertiza tehnică auto care a stabilit cauzele producerii accidentului, raportul de expertiză medico legală care a concluzionat în sensul că, moartea victimei a fost una violentă și s-a datorat hemoragiei meningo cerebrale, consecutivă unui politraumatism cu fracturi costale multiple, buletinul de examinare clinică a inculpatului, care atestă alcoolemia pe care o prezenta inculpatul în momentul producerii accidentului.

Materialul probator în sensul dovedirii întrunirii condiţiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii penale a inculpatului, este întregit, pe lângă cele mai sus arătate de următoarele: raportul medical de autopsie care atestă cauzele decesului victimei, copia foii de observaţie clinică, înscrisuri care atestă prejudiciul cauzat unităţii medicale în care victima a fost internată.

Potrivit procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi planşelor fotografice, sectorul de drum pe care a avut loc accidentul este în aliniament, partea carosabilă, în lăţime de 7,50 m, este în stare bună, umedă, fără a prezenta denivelări sau gropi şi este mărginită în ambele părţi de acostamente în lăţime de 0,80 m, circulaţia se desfăşoară în ambele sensuri, delimitate prin marcaj longitudinal discontinuu.

Potrivit raportului de expertiză aflat la filele 50-60 dosar urmărire penală, accidentul rutier s-a produs din culpa inculpatului care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a condus cu o viteză mare, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile carosabilului umed.

Curtea constată că, dacă în ceea ce privește producerea accidentului rutier culpa exclusivă aparține inculpatului pentru considerentele mai sus arătate (viteză excesivă, alcoolemie ridicată, neadaptarea vitezei la condițiile de trafic, carosabilul fiind potrivit raportului de expertiză și procesului verbal de cercetare la fața locului), în lanțul cauzal al producerii rezultatului socialmente periculos, respectiv decesul victimei (ca element component al conținutului constitutiv al infracțiunii de ucidere din culpă), se înscrie și culpa victimei, care va fi reținută, într-un cuantum de 30%. Prin urmare, rezultatul socialmente periculos al infracțiunii de ucidere din culpă (decesul victimei) s-a produs în urma culpei concurente a inculpatului într-o proporție mai mare de 70%o și cea a victimei în proporție de 30%o.

Reținerea culpei victimei, se datorează faptului că, aceasta nu a purtat centură de siguranță, obligație care îi revenea potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002 şi a  H.G. nr. 1391/2006. Aceste acte normative instituie obligaţia purtării centurii de către şofer şi pasagerii care se aşează pe locuri prevăzute cu o astfel de centură de siguranţă.

În dispoziţiile art. 97 alin. 4 din H.G. nr. 1391/2006 sunt enumerate situaţiile în care persoanele sunt exceptate de la obligaţia purtării centurii de siguranţă, iar victima nu se afla în aceste situaţii de excepţie. Împrejurarea că nepurtarea centurii de siguranță de către victimă a contribuit alături de acțiunea inculpatului (constând în nerespectarea dispozițiilor legale mai sus arătate) la producerea decesului acesteia, se desprinde din mențiunile raportului de expertiză tehnică de la fila 56 dosar urmărire penală.

Potrivit raportului de expertiză tehnică, faptul că victima nu purta centură de siguranță se desprinde din leziunile descrise de către medicul legist în raportul de expertiză medico legală. În nota inserată în cuprinsul expertizei tehnice, expertul a explicat motivele pentru care a apreciat că victima nu purta centură, motive care se adaugă leziunilor constatate de către medicul legist.

Expertul tehnic a mai arătat în cuprinsul expertizei și faptul că, dacă victima ar fi purtat centură de siguranță, nu ar fi suferit probabil leziunile constatate după accident, ci leziuni mai ușoare, astfel încât viața sa să nu fie periclitată.

În privinţa analizei legăturii de cauzalitate, ca element component al conţinutului constitutiv al infracţiunii, se constată că producerea rezultatului socialmente periculos în speţă,  s-a datorat acţiunii, respectiv, inacţiunii, atât a inculpatului, cât şi a victimei. În aprecierea legăturii de cauzalitate instanţa de judecată este chemată să analizeze în antecedenţa cauzală a tuturor contribuţiilor umane care ar putea avea legătură cauzală cu rezultatul. Potrivit teoriei echivalenţei condiţiilor sunt considerate cauze toate condiţiile care au precedat rezultatul şi fără de care acesta nu s-ar fi produs. În speţă, potrivit raportului de expertiză tehnică, la care am făcut referire, nepurtarea centurii de siguranţă de către victimă (deşi avea această obligaţie) s-a înscris în lanţul cauzal al producerii rezultatului socialmente periculos. Este adevărat că în procesul de analiză al legăturilor de cauzalitate între condiţii şi rezultat, se face o delimitare, o determinare exactă între contribuţiile esenţiale şi cele înlesnitoare din antecedenţa cauzală. În speţă, Curtea reţine  în sarcina inculpatului o contribuţie esenţială în producerea rezultatului (conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, pierderea direcţiei din această cauză, conducerea cu viteză excesivă şi neadaptarea la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, ceţos), iar în privinţa victimei doar a unei condiţii înlesnitoare în producerea rezultatului.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că, în cauză, se impune reținerea culpei concurente a victimei, fără însă ca reținerea acestei culpe să producă efecte juridice asupra cuantumului pedepsei principale sau asupra cuantumului daunelor materiale și morale acordate părților civile.

Curtea subliniază faptul că, dacă nu ar fi reținut culpa concurentă a victimei și ar fi îmbrățișat considerentele sentinței apelate în ceea ce privește culpa exclusivă a inculpatului, ar fi procedat pe latură penală la majorarea pedepsei principale aplicate inculpatului, iar pe latură civilă la majorarea despăgubirilor civile acordate părților civile. Așa cum vom arăta mai jos, la analiza apelului declarat de către inculpat, parte responsabilă civilmente sau părți civile, s-ar fi impus o majorare a pedepsei principale sau a despăgubirilor civile acordate de către prima instanță, majorări care nu vor mai opera nici pe latură penală, nici pe latură civilă în condițiile reținerii de către instanța de apel a culpei concurente a victimei în proporție de 30%o.

Analiza apelului declarat de către Parchet

Potrivit considerentelor de mai sus, prin motivele de apel ale Parchetului s-au adus critici doar cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, solicitându-se majorarea acestora și aplicarea unei pedepse complementare. Curtea constată că, în cauză, având în vedere considerentele expuse mai sus, relativ la reținerea unei culpe concurente a victimei, nu se mai impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată de către prima instanță, are în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv, atât cele care privesc circumstanțele reale de săvârșire a infracțiunii, dar și pe cele personale ale inculpatului. În privința circumstanțelor reale de comitere a faptei, trebuie subliniat că ele relevă o periculozitate socială sporită a infracțiunii și a inculpatului, însă cuantumul pedepsei principale pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului și conștientizarea efectelor faptei sale. Instanța de apel are în vedere că inculpatul a condus, cu o viteză foarte mare, nu a adaptat-o la condițiile de trafic, carosabilul fiind umed, s-a urcat la volanul autoturismului deși consumase o cantitate considerabilă de alcool, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, respectiv, buletinul de examinare clinică.

În procesul de individualizare judiciară a pedepsei, au fost deja avute în vedere și circumstanțele de ordin personal și atitudinea procesuală manifestată de către inculpat. În concret, au fost avute în vedere lipsa de antecedente penale, atitudinea de recunoaștere și regret a inculpatului, datele furnizate de referatul de evaluare întocmit în cauză, din care rezultă faptul că, inculpatul este bine integrat în familie și societate (are siguranță locativă, atașament față de familie, are un loc de muncă).

De asemenea și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal a fost just individualizată, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute de art. 74 Cod penal, neimpunându-se majorarea acesteia. Pedeapsa rezultantă, în urma aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni, de 2 ani și 5 luni închisoare este suficientă pentru a asigura garanții organelor judiciare, în sensul că scopul pedepsei va putea fi atins, respectiv, reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte penale. La acestea contribuie și modalitatea de individualizare a executării pedepsei aleasă de către prima instanță, măsurile de supraveghere și obligațiile impuse inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată nefondate criticile Parchetului referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei principale.

Se constată fondat motivul de apel al Parchetului referitor la necesitatea aplicării pedepsei complementare inculpatului, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. 1 Cod penal. Având în vedere modalitatea concretă de comitere a infracțiunilor, ușurința cu care inculpatul a condus sub influența băuturilor alcoolice, dar și răspândirea acestui gen de infracțiuni, Curtea constată că, se impune, pentru a întregi regimul sancționator aplicat inculpatului, aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, constând în interdicția de a conduce vehicule pe durata termenului de supraveghere. În aplicarea acestei pedepse complementare, este avută în vedere împrejurarea descrisă în raportul de expertiză tehnică, potrivit căreia factorul generator al pierderii controlului direcției a fost printre altele consumul de băuturi alcoolice. La acestea se mai adaugă și riscul mic de a comite noi infracțiuni, evidențiat în cuprinsul raportului de evaluare întocmit la solicitarea primei instanțe.

Prin urmare, față de toate aceste considerente, va fi admis apelul Parchetului, urmând a aplica inculpatului pe durata termenului de supraveghere a pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal.

Analiza apelului declarat de către inculpat

Așa cum rezultă din motivele de apel ale inculpatului mai sus expuse, acesta a solicitat reducerea pedepsei principale invocând în acest sens, culpa concurentă a victimei, împrejurarea că inculpatul are o vârstă tânără, a recunoscut săvârșirea faptei, este bine integrat în familie și societate.

Curtea constată că, nu se impune reducerea pedepselor aplicate inculpatului, prima instanță realizând o justă individualizare a acestora cu luarea în considerare a tuturor criteriilor art. 74 Cod penal. Așa cum s-a arătat în considerentele de mai sus, dacă nu s-ar fi reținut de către instanța de apel, o culpă a victimei în procentul mai sus arătat s-ar fi procedat la majorarea pedepsei principale pentru infracțiunea de ucidere din culpă, având în vedere că reținerea culpei victimei operează doar cu privire la această infracțiune. Având în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite, periculozitatea socială a faptelor, ușurința cu care inculpatul a luat hotărârea de a conduce autoturismul, deși consumase alături de victimă o cantitate considerabilă de alcool, împrejurarea că starea de ebrietate a fost un factor declanșator al pierderii controlului volanului, Curtea apreciază că nu se impune o reducere a cuantumului pedepselor. Mai mult în cuprinsul referatului de evaluare se fac trimiteri la un risc mic pe care inculpatul îl prezintă cu privire la posibilitatea comiterii unor infracțiuni (fila 48 dosar urmărire penală). Nu poate fi neglijată, în procesul de individualizare judiciară a pedepselor, alcoolemia ridicată pe care a prezentat-o inculpatul la momentul producerii accidentului, faptul că aceasta a fost un element declanșator al pierderii controlului direcției de deplasare, dar și consecințele tragice ale faptelor inculpatului, respectiv pierderea vieții unei persoane, atingerea adusă uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată nefondat apelul declarat de către inculpat, urmând a fi respins.

Analiza apelului declarat de către partea responsabilă civilmente

Curtea constată nefondat apelul declarat de către partea responsabilă civilmente, prin acesta solicitându-se potrivit celor mai sus arătate, reducerea despăgubirilor materiale și morale acordate părților civile, având în vedere, pe de o parte că, în cauză, trebuie reținută și o culpă concurentă a victimei, iar pe de altă parte că, daunele morale acordate sunt exagerate în raport cu prejudiciul moral suferit de părțile civile.

Instanța de apel, subliniază faptul că, în cauză, deși s-a reținut o culpă concurentă și a victimei, potrivit considerentelor mai sus arătate, nu se impune reducerea despăgubirilor materiale și morale acordate părților civile, deoarece în ipoteza în care nu s-ar fi reținut o astfel de culpă, s-ar fi procedat de către instanța de control judiciar la o majorare a despăgubirilor, dat fiind faptul că, prejudiciul material și moral cauzat apelantelor părți civile este puțin mai ridicat decât cel stabilit de către prima instanță.

În privința daunelor morale, așa cum s-a arătat chiar de către apelanta parte responsabilă civilmente, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu există criterii legale de determinare a acestora. Cuantumul daunelor morale se apreciază de către instanța de judecată ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de partea civilă, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute lezarea acestor valori. Toate aceste criterii se subsumează unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă.

Curtea constată că în cauză, potrivit mijloacelor de probă administrate în cauză, prin infracțiunile săvârșite de către inculpat s-a adus atingere uneia dintre celei mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv, viața victimei. Părțile civile din cauză, sunt mama, respectiv, frații victimei, între aceștia existând relații de familie foarte strânse, astfel că decesul fiului, respectiv fratelui, la o vârstă foarte tânără, provoacă un prejudiciu moral ridicat a cărui valoare nu poate fi calculată matematic. Instanța de judecată este chemată să realizeze o apreciere a acestui prejudiciu, prin prisma suferințelor îndurate de către părțile civile, dar cu luarea în considerare și a împrejurărilor reale în care s-a produs decesul victimei ( în concret, în speță, având în vedere și culpa reținută în sarcina victimei, decurgând din nepurtarea centurii de siguranță). Este evident că rolul sumelor de bani acordate cu titlul de daune morale este acela de a alina suferința provocată prin decesul unei persoane dragi, deoarece, este bine-cunoscut faptul că, nicio suma de bani nu va fi în măsură să acopere această durere determinată de decesul unei persoane dragi, la o vârstă tânără.

Potrivit declarațiilor martorilor audiați pe latură civilă, de către prima instanță, între victimă, mama acesteia, partenerul de viață al mamei (partea civilă E.) și frații victimei existau relații de familie foarte strânse, partea civilă E. a stabilit relații foarte apropiate cu victima, a desfășurat împreună cu acesta numeroase activități recreative (excursii plimbări), iar această parte civilă s-a preocupat de-a lungul timpului de întreținerea victimei. Nu poate fi ignorat în procesul de apreciere rezonabilă a cuantumului daunelor morale, vârsta victimei (23 de ani), relațiile strânse de familie, decesul victimei producând un grav dezechilibru în familia acesteia cu consecințe pe plan psihologic greu de cuantificat. Afectarea vieții de familie a părților civile, ca urmare a decesului victimei suferințele îndurate de către aceste părți civile sunt dovedite de către martorele audiate în cauză, în fața primei instanțe. Astfel, martora J. a arătat că relațiile dintre toate părțile civile și victimă erau strânse, erau foarte bune, părțile civile au suferit foarte mult în urma decesului victimei. Aceleași aspecte au fost menționate și de către martora K.. Afectarea vieții de familie a părților civile, suferințele îndurate de către acestea prin decesul fiului, respectiv, fratelui la o vârstă tânără, mai rezultă și din împrejurarea că părțile civile și victima locuiau împreună, decesul provocând un dezechilibru al vieții de familie greu cuantificabil în bani. Prin urmare, prejudiciul moral cauzat părților civile este unul cert, iar sumele de bani acordate de către prima instanță cu titlul de daune morale nu se impun a fi reduse, ele având un cuantum rezonabil și echitabil, chiar și în condițiile reținerii, potrivit considerentelor de mai sus a culpei victimei.

Așa cum am arătat mai sus nu există criterii legale sau matematice de cuantificare a daunelor morale ce se impun a fi acordate părților civile care au îndurat un prejudiciu moral, însă instanța este chemată ca în funcție de circumstanțele concrete ale producerii decesului și a relațiilor existente între părțile civile și victimă să aprecieze asupra unui cuantum rezonabil și echitabil al daunelor. Potrivit considerentelor mai sus arătate, au fost avute în vedere relațiile de rudenie, gradul strâns de afecțiune, dezechilibrul produs în relațiile de familie, prin pierderea unui copil la o vârstă tânără, împrejurarea că locuiau împreună, desfășurau activități împreună, se ajutau reciproc.

Potrivit considerentelor sentinței apelate, prima instanță a avut în vedere la aprecierea cuantumului daunelor morale acordate, ca acestea să nu reprezinte o îmbogățire fără just temei, să aibă un caracter compensatoriu pentru suferința certă îndurată de către părțile civile.

Instanța de apel constată nefondate criticile părții responsabile civilmente, în sensul că daunele morale ar avea un cuantum prea ridicat, ci dimpotrivă acestea respectă criteriile de individualizare stabilite chiar de jurisprudența Înaltei Curți și indicate în memoriul scris de apel chiar de către apelanta parte responsabilă, respectiv, au fost avute în vedere următoarele criterii, pe lângă cele expuse mai sus – importanța valorilor lezate, măsura lezării valorilor, intensitatea cu care au fost percepute de către părțile civile consecințele lezării vieții victimei.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată nefondat apelul declarat de către partea responsabilă civilmente S.C.  C. S.A..

Analiza apelului declarat de către părțile civile

Primul motiv de apel al părților civile a vizat latura penală a cauzei, respectiv, forma culpei cu care inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, solicitându-se a fi reținută culpa cu prevedere, arătându-se că inculpatul prin faptul că s-a urcat la volanul autoturismului după ce consumase băuturi alcoolice a prevăzut rezultatul faptei sale, apreciind în mod neîntemeiat că nu se va produce. În reținerea acestei forme de culpe, părțile civile au mai invocat și viteza excesivă pe care inculpatul o avea în momentul producerii accidentului. Curtea constată că nu se impune reținerea acestei forme de culpă, deoarece din mijloacele de probă administrate în cauză și din împrejurările concrete în care inculpatul a luat hotărârea de a conduce acest autoturism în care s-a urcat și victima, nu rezultă date în sensul prevederii producerii rezultatului socialmente periculos, respectiv, decesul victimei. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 4 lit. a Cod penal infracțiunea este catalogată ca fiind săvârșită din culpă cu prevedere în cazul în care inculpatul prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce. Or, din mijloacele de probă administrate în cauză nu rezultă faptul prevederii rezultatului socialmente periculos, respectiv, decesul victimei, la momentul luării hotărârii de a conduce sub influenta băuturilor alcoolice și a transporta victima.

Împrejurarea că inculpatul era deținător de permis de conducere, faptul că el cunoștea interdicțiile pe care trebuie să le respecte un astfel de conducător auto (respectiv aceea de a nu conduce pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice), nu poate atrage automat reținerea formei de culpă invocată de către părțile civile atâta vreme cât din mijloacele de probă administrate, cu privire la momentul luării hotărârii de a conduce sub influența băuturilor alcoolice nu se pot desprinde aspecte de fapt care să contureze o culpă cu prevedere. Pentru aceste motive, instanța de apel, apreciază ca nefiind fondat primul motiv de apel al părților civile.

Cel de-al doilea motiv de apel a vizat textul de lege în baza căruia ar fi fost obligată societatea de asigurări la plata despăgubirilor civile. S-a invocat în acest sens, că dispozițiile Legii nr. 136/1995 în baza cărora s-au acordat despăgubiri era abrogat la momentul soluționării cauzei. Curtea remarcă faptul că acest motiv de apel este nefondat, deoarece în dispozitivul sentinței apelate nu regăsim trimiteri la dispozițiile Legii nr. 136/1995, iar în considerentele sentinței apelate, prima instanță face referire la Legea nr. 136/1995, doar în ceea ce privește evidențierea succesiuni actelor normative în timp, în ceea ce privește obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor civile, în cazul accidentelor de circulație. Este adevărat că Legea nr. 136/1995 a fost abrogată, prin O.U.G. nr. 54/2016, dar prima instanță, în considerentele sentinței apelate a arătat că dispozițiile Legii nr. 136/1995, în ceea ce privește obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor civile, le regăsim într-o formă asemănătoare în dispozițiile O.U.G. nr. 54/2016, fără a indica expres că obligarea societății de asigurare la plata despăgubirilor civile se face exclusiv în baza Legii nr. 136/1995. Prin urmare, având în vedere că în dispozitivul hotărârii apelate nu regăsim trimiteri la Legea nr. 136/1995 abrogată, iar în considerentele sentinței apelate, regăsim trimiteri la acest act normativ, dar ca o evidențiere a succesiunii de legi în timp, în ceea ce privește obligația asigurătorului, prima instanță făcând trimitere și la actul normativ în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 54/2016, Curtea apreciază că nu se impune admiterea apelului pentru acest motiv.

Ultimul motiv de apel al părților civile a vizat cuantumul despăgubirilor civile acordate părților civile.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că este nefondat și acest din urmă motiv de apel, deoarece, pe de o parte în privința despăgubirilor materiale ele au fost acordate în măsura dovedirii lor cu martori și înscrisuri, așa cum a arătat prima instanță în considerente şi aşa cum rezultă din înscrisurile de la filele 75-80, 96-98, dosar urmărire penală. În privința daunelor morale, instanța de apel, constată că s-ar fi impus o majorare a acestora dat fiind prejudiciul moral ridicat ce a fost cauzat părților civile, însă, în condițiile reținerii de către instanța de apel a culpei concurente a victimei, Curtea apreciază că, daunele morale în cuantumul stabilit de către prima instanță, reprezintă o reparație echitabilă și rezonabilă a prejudiciului suferit de către părțile civile, în acest sens, având în vedere și considerentele mai sus expuse, la analiza apelului părții responsabile civilmente.

În aprecierea cuantumului daunelor morale ce se cuvin a fi acordate părților civile, instanța de apel are în vedere și considerentele deciziei nr.12/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia autorul faptei ilicite va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea la cauzarea sau mărirea prejudiciului. Prin urmare, orice persoană este ținută să răspundă proporțional cu culpa în producerea faptei ilicite și implicit a rezultatului socialmente periculos, care în speță este decesul victimei.

Se constată, de asemenea, nefondate susținerile părților civile în sensul reținerii culpei exclusive a inculpatului, având în vedere considerentele mai sus expuse și care au determinat instanța de apel să rețină o culpă și a victimei în producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv, decesul victimei.

Curtea constată că, sunt nefondate motivele de apel ale părților civile prin care se solicită majorarea cuantumului daunelor morale. Potrivit considerentelor de mai sus, instanța de apel a reținut o culpă a victimei în producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv decesul acesteia. Culpa acesteia, care a contribuit la producerea decesului, constă în neîndeplinirea obligației mai sus arătate de a purta centura de siguranță. Legătura de cauzalitate între nepurtarea centurii de siguranță și decesul victimei este reținută, în afara oricărui dubiu, în cuprinsul raportului de expertiză tehnică de la fila 56 dosar urmărire penală. Prin urmare, având în vedere culpa reținută, instanța de apel apreciază că, nu se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate părților civile. Într-adevăr, prejudiciul moral și cel material este puțin mai ridicat decât cel reținut de prima instanță, însă el este acoperit proporțional cu culpa reținută în sarcina autorului faptei ilicite, în speță a infracțiunii de ucidere din culpă.

Daunele morale ce se acordă părților civile nu trebuie să se transforme într-o sursă de îmbogățire fără justă cauză, ele trebuie să aibă un cuantum rezonabil și echitabil, în măsură să aline suferința morală pricinuită prin decesul victimei. În cauză, ținând seama de împrejurările reale în care a fost comisă infracțiunea de ucidere din culpă, de relațiile de familie dintre părți, de faptul că nicio sumă de bani nu va șterge suferința cauzată părților civile, ci menirea acestor sume este doar aceea de a alina, Curtea apreciază că, nu se impune majorarea cuantumului daunelor morale. Chiar și părțile civile în motivele de apel, făcând referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație au arătat că, acordarea prejudiciului moral este circumscris aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă. Instanța de apel constată că, sumele pe care urmează să le primească părțile civile cu titlul de daune morale se circumscriu  acestor criterii, respectiv au un cuantum rezonabil și echitabil și oferă părților civile o satisfacție pentru suferințele îndurate ca urmare a pierderii unei persoane dragi, fiul, respectiv, fratele, la o vârstă tânără.

În susținerea motivelor de apel referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate părțile civile au depus hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești, prin care s-au acordat despăgubiri mai mari părților civile în cazul accidentelor de circulație, soldate cu decesul unei persoane. Instanța de apel subliniază faptul că, acordarea daunelor morale și cuantumul acestora se stabilesc de către instanțele de judecată, în condițiile concrete ale speței deduse judecății, incluzând, aici condițiile concrete reale în care s-a produs decesul victimei. Este adevărat că hotărârile judecătorești pronunțate în această materie de către alte instanțe sunt orientative, însă instanța nu poate face abstracție de condițiile concrete în care s-a produs decesul victimei. În cauză, așa cum am arătat mai sus, în lanțul cauzal al producerii rezultatului socialmente periculos, se înscrie și culpa victimei constând în nepurtarea centurii de siguranță, dar și alte împrejurări de fapt, care deși nu pot fi reținute ca o culpă au înrâurire cu privire la cuantumul daunelor morale. În cauză, instanța de apel are în vedere și faptul că victima cunoștea că inculpatul a consumat băuturi alcoolice însoțindu-l în locațiile unde acesta a consumat astfel de băuturi.

Criteriile enunțate de către părțile civile în memoriul scris de apel, dar și cele indicate cu ocazia dezbaterilor orale (vârsta fragedă a victimei, faptul că locuia împreună cu părțile civile, aveau relații strânse de familie, se susțineau reciproc și aveau o viață de familie armonioasă), au fost avute deja în vedere de către prima instanță, dar și de către instanța de apel, atunci când a statuat, potrivit celor de mai sus că în cauză nu se impune majorarea daunelor morale.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinse ca nefondate și apelurile părților civile.

Văzând motivele mai sus expuse, precum și prevederile art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, respectiv, cele ale art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei penale nr. 120 din data de 18.09.2018 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care o va desfiinţa sub aspectul neaplicării faţă de inculpat a pedepsei complementare, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal.

Rejudecând în aceste limite,

În temeiul art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal va interzice inculpatului A. dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o durată de 3 ani calculată de la data pronunţării prezentei decizii.

Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.

Va respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpatul A., părţile civile D., G., E., F. şi partea responsabilă civilmente  S.C.  C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În temeiul art. 275 alin. 2,3 cod procedură penală va obliga inculpatul A., părţile civile D., G., E., F. şi partea responsabilă civilmente  S.C. C. S.A. să plătească fiecare suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare