Recurs. Litigii cu profesioniști. Reziliere contract și pretenții

Recurs. Litigii cu profesioniști. Reziliere contract și pretenții. Recurs exercitat împotriva dispoziției instanței de respingere a cererii de acordare a penalităților de întârziere și pentru perioada ulterioară introducerii cererii, până la data plății debitului principal, pe motiv că, de la data rezilierii contractului, clauza penală și-a pierdut eficacitatea. Nelegalitatea în parte a hotărârii. Temeinicia recursului

- art. 1535 alin. 1, art. 1554 alin. 2, art. 1538 și art. 1359 Cod civil

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 155 din 12 octombrie 2021

Prin Sentința civilă nr. (...)/17.12.2020 pronunțată de Judecătoria (...) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul MUNICIPIUL (M), în contradictoriu cu pârâta SC (P) SRL, prin curator special (C), având ca obiect reziliere contract, rectificare CF, pretenții.

S-a constatat rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. (...)/21.11.2012, încheiat între reclamant, în calitate de concedent, și pârâtă, în calitate de concesionar.

S-a dispus radierea dreptului de concesiune înscris în CF (...) (M).

A fost obligată pârâta la plata sumei de 50.892,48 lei, în favoarea reclamantei, compusă din suma de 41.839,72 lei reprezentând redevență actualizată cu rata inflației și suma de 9.052,76 lei reprezentând dobânda legală calculată pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

S-a respins în rest cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul MUNICIPIUL (M), solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata penalităților de întârziere născute pe parcursul judecații și până la data plații efective.

Prin Decizia nr. (...)/A/LP din 12 mai 2021 Tribunalul (...) a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul MUNICIPIUL (M) în contradictoriu cu intimata SC (P) SRL, împotriva Sentinței civile nr. (...) din 17 decembrie 2020 pronunțate de Judecătoria (M), pe care a păstrat-o în totalitate.

A obligat apelanta să achite în contul IBAN (...) suma de 300 lei reprezentând onorariul curatorului special av. (C).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de apel a constatat că soluția primei instanțe este legală în această privință, având în vedere că rezilierea contractului a fost constatată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, ceea ce nu s-a contestat în apel, instanța de fond obligând intimata la plata penalităților până la acea dată. De la data rezilierii, clauza penală pentru neplata la termen a sumelor datorate și-a pierdut eficacitatea, dispărând temeiul de fapt pentru acordarea penalităților solicitate, respectiv existența unei clauze penale valabile.

Începând cu acea dată, apelantul ar mai fi putut pretinde eventual dobândă legală, nu penalități de întârziere. Chiar dacă la art.12 din contract, părțile au stabilit nivelul penalităților la cel al dobânzii legale, temeiul acestora, indiferent de nivel, rămâne unul contractual, astfel că în mod corect prima instanță nu le-a mai acordat după data intervenirii rezilierii contractului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurentul Municipiul (M) solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, reținerea apelului spre rejudecare în fond și admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Recurentul arată că recursul se întemeiază pe cazul de casare prevăzut la dispozițiile art. 488 alin. (l), pct. 8 din Codul de procedură civilă. În ce privesc motivele de nelegalitate care se circumscriu cazului de casare invocat arată următoarele:

Instanța de apel nu reține faptul că, în caz de reziliere, spre deosebire de nulitate și rezoluțiune, contractul nu “moare” cu efect retroactiv, nu se poate considera că nu a fost niciodată încheiat, cu consecința că obligațiile născute pe durata lui sunt bune de plătit în continuare.

Instanța de apel nu a reținut faptul că un contract, atât în caz de încetare prin ajungere la termen, cât și în caz de reziliere, durează, totuși, cu privire la anumite aspecte ale sale și dincolo de momentul încetării generice, respectiv durează până în momentul executării integrale în ceea ce privește obligațiile născute pe parcursul duratei sale, până în momentul încetării.

Se mai reține că, eventual, s-ar fi putut pretinde dobândă legală, iar nu penalități de întârziere, de unde se deduce că instanța de apel s-a referit la dobânda legală remuneratorie.

Cu privire la această ultimă constatare consideră că, din punct de vedere al sensului noțiunii, termenul “remuneratoriu, -ie, remuneratorii”, nu este egalul, ci, din contră, opusul situației de fapt date în speță. Este contra naturii lucrurilor să se spună că Municipiul (M) ar trebui să fie remunerat/premiat/răsplătit în urma acestei situații, pentru simplul motiv că nu este un favor voluntar făcut părții adverse prin acordarea de împrumuturi ori depozite.

Recurentul apreciază că instanța de apel încalcă/aplică greșit dispozițiile art. 1 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești.

Referitor la argumentul „morții “ clauzei penale odată cu contractul și toate efectele ce decurg din aceasta, așa cum au fost reținute, apreciază că instanța de apel încalcă dispozițiile art. 1535, alin. (l) din Codul civil prevăd următoarele: „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.“

Recurentul apreciază că se încalcă principiile ce se desprind din dispozițiile art. 1516, 1530 și 1531 din Codul civil.

Recurentul a solicitat dobândă penalizatoare calculată la nivelul dobânzii legale. Dispozițiile art. 12 din contract (clauza penală) fac trimitere la nivelul dobânzii legale, astfel încât, cu sau fără această clauză, lucrurile ar fi stat la fel.

Lucrurile ar fi stat diferit, în cazul în care, de exemplu, prin clauza penală s-ar fi stabilit dobânzi penalizatoare mai mari decât dobânda legală. Într-o asemenea situație, logica aplicată de instanța de apel ar fi fost corectă, dar, și așa, numai până la un punct, în sensul în care, chiar și dacă nu se mai datorează penalități la nivelul stabilit prin clauza penală moartă juridic, totuși, se datorează la nivelul dobânzii legale.

Cu privire la acest punct, solicită a se reține că rolul clauzei penale nu este acela de a da drept la repararea prejudiciului cauzat prin faptul neexecutării exacte și la timp a obligației, la penalități de întârziere, iar, în lipsa ei, că acest drept nu mai există, ci, în această materie, rolul clauzei penale este acela de a stabili nivelul acestui drept, a prejudiciului, a penalităților – de a stabili, anticipat, cuantumul prejudiciului cauzat în acest fel.

Dreptul la repararea integrală a prejudiciului este un drept legal, chiar un principiu fundamental de drept, iar dreptul la penalități de întârziere calculate la nivelul dobânzii legale.

Din dispozițiile art. 1531 - 1535 din Codul civil reiese că, clauza penală nu „moare“ odată cu contractul în sensul și cu efectele reținute de instanța de apel.

Ca ultim argument recurentul arată scopul și funcțiunile clauzei penale, așa cum acestea reies din dispozițiile art. 1531 - 1548 din Codul civil. Clauza penală este o instituție reglementată la dispozițiile art. 1538 - 1548 din Codul civil, dar este strâns legată de dispozițiile privitoare la prejudiciu și evaluarea sa.

Întârzierile acumulate la plata chiriei/redevenței produc prejudicii, aceste întârzieri produc prejudicii până la momentul plății efective, chiar dacă acest moment se situează după momentul încetării generice a contractului.

Recurentul apreciază că, clauza penală și efectele ei subzistă și dincolo de încetarea contractului până la executarea sa integrală și efectivă, moment ce coincide cu plata integrală a datoriilor bănești generate de contract. Tocmai acest lucru reiese și din dispozițiile art. 1535, alin.(1) din Codul civil. Este o situație în care trebuie interpretată și aplicată legea întocmai.

În drept a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, și toate dispozițiile la care a făcut referire în cuprinsul recursului.

Intimata nu și-a exprimat poziția față de prezentul recurs.

Examinând decizia recurată, raportat la motivele de recurs invocate, Curtea a reținut că recursul este fondat.

Instanța de apel a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 1554 alin. 2 Cod civil și art. 1535 alin. 1 Cod civil, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Astfel cum rezultă din apelul declarat, apelanta reclamantă a criticat sentința pronunțată de prima instanță, solicitând acordarea penalităților de întârziere și pe perioada ulterioară cererii de chemare în judecată, până la data plății debitului principal.

În mod nelegal instanța de apel a apreciat că, de la data rezilierii contractului de concesiune, clauza penală și-a pierdut eficacitatea. Potrivit prevederilor art. 4 alin. 2 din contractul de concesiune nr. (...)/21.11.2012 încheiat între părți, executarea cu întârziere a obligației de plată a redevenței conduce la plata penalităților de întârziere conform dispozițiilor legale în vigoare.

Potrivit prevederilor art. 1554 alin. 2 Cod civil, rezoluțiunea nu produce efecte asupra clauzelor care sunt destinate să producă efecte chiar în caz de rezoluțiune. Astfel, există o justificare legală pentru introducerea unor clauze care, prin convenția părților, prin natura lor ori potrivit împrejurărilor, să producă efecte după încetarea contractului, fie pentru o perioadă de timp stabilită prin voința comună a părților (a se vedea clauza de neconcurență, clauza de confidențialitate, clauza de limitare sau de agravare a răspunderii etc.), fie până la momentul executării obligației contractuale principale (clauza penală).

Cu referire la clauza penală, din interpretarea coroborată a art. 1538 alin. (1) Cod civil și art. 1359 Cod civil, reiese că este clauza prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale sau pentru neexecutarea obligației la timp (pentru întârziere). Pe cale de consecință, penalitățile prevăzute în contract pentru ipoteza întârzierii la plată au natura juridică a unei clauze penale.

Scopul acestei clauze penale este determinarea debitorului să își execute obligațiile, iar nu încasarea penalităților, astfel încât, ulterior rezilierii, într-adevăr, nu s-ar mai regăsi rațiunea pentru supraviețuirea clauzei penale, atâta timp cât obligațiile contractuale nu mai există. O asemenea interpretare este în concordanță cu natura și efectele instituțiilor rezoluțiunii/rezilierii, pe de o parte, și clauzei penale, pe de altă parte.

Cu toate acestea, în materia penalităților de întârziere prevăzute pentru neexecutarea la termen a obligațiilor bănești, legea permite aplicarea acestora chiar și după desființarea contractului prin rezoluțiune sau reziliere. În acest sens, potrivit art. 1.535 alineat (1) Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Dispozițiile citate instituie un regim special pentru daunele moratorii aferente obligațiilor bănești, inclusiv în situația în care cuantumul acestora este convenit de părți, așadar și în situația penalităților de întârziere, astfel încât acestea supraviețuiesc momentului rezilierii.

Mai mult decât atât, se observă că, art. 4 alin. 2 și art. 12 lit. a) din contract (clauza penală) fac trimitere la nivelul dobânzii legale, altfel spus, penalitățile solicitate de reclamantă trebuie oricum raportate la dobânda legală, astfel încât, cu sau fără această clauză, reclamanta era oricum îndreptățită la dobânda legală, astfel cum a precizat și instanța de apel. Prin urmare, cu atât mai mult, apelul declarat de apelanta reclamantă trebuia admis.

Reținând că, în cazul penalităților de întârziere pentru obligații care au ca obiect sume de bani, acest tip de clauză penală produce efecte și ulterior rezoluțiunii sau rezilierii contractului, până la efectuarea plății, în condițiile cadrului normativ actual (art. 1535 alin. (1) Cod civil), s-a impus admiterea recursului în baza art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă și casarea deciziei, iar în rejudecare, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței, în sensul acordării și a penalităților de întârziere calculate raportat la dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii, 12.12.2019, și până la data plății efective a debitului principal.

În ceea ce privește suma asupra căreia se vor calcula dobânzile legale, aceasta nu poate conține decât debitul principal reprezentând redevența neachitată, în sumă de 401.839,72 lei, fără includerea penalităților calculate asupra acestuia de la momentul scadenței și până la introducerea acțiunii (în cuantum de 9.052,76 lei), principiul fiind acela al curgerii penalităților până la momentul plății, însă penalitățile trebuie calculate doar asupra debitului principal restant. (Decizie redactată de judecător Marcela FILIMON și rezumată de judecător Alina TITERLEA)

Domenii speta

Spete similare