Confirmarea arestării preventive. Momentul de la curge perioada de 30 de zile. Nerespectarea termenului de 24 de ore prevăzut de art. 231 C.pr.pen. Consecințe

Confirmarea arestării preventive. Momentul de la curge perioada de 30 de zile. Nerespectarea termenului de 24 de ore prevăzut de art. 231 C.pr.pen. Consecințe

În caz de confirmare a arestării, termenul de 30 de zile curge de la momentul privării efective de libertate și nu de la momentul la care judecătorul confirmă efectiv măsura. O interpretare contrară ar permite ca o persoană să fie arestată preventiv peste 30 de zile (intervalul de timp dintre încarcerare și confirmarea propriu-zisă plus cele 30 de zile de arestare) în contradicție cu prevederile Codului de procedură penală și ale Constituției.

Termenul de 24 de ore prevăzut de art. 231 C.pr.pen. nu este un termen imperativ, ci un termen de recomandare, a cărei nerespectare nu poate atrage revocarea măsurii preventive. Cu toate acestea, Curtea constată că instituția confirmării arestării preventive își are originea în prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană potrivit căruia orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca, în cazul nerespectării acestui termen de recomandare de 24 de ore prevăzut de art. 231 C.pr.pen., privarea de libertate să fie nelegală ca urmare a faptului că prezentarea inculpatului în fața unui judecător nu s-a realizat ″de îndată″, astfel cum este interpretată noțiunea în jurisprudența Curții.

(Secţia I penală, încheierea nr. 43/DL din data de 21 februarie 2020)

Prin încheierea de şedinţă din Camera de consiliu din data de 14.02.2020, Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală a constatat îndeplinită procedura prevăzută de art. 231 alin. (7) C.pr.pen. faţă de inculpatul G.F.N.

În temeiul art. 231 alin. (7) C.pr.pen. a confirmat măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 16723/3/2018 din 22.05.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti faţă de inculpatul G.F.N..

A confirmat mandatul de arestare preventivă emis de către Tribunalul Bucureşti şi a dispus executarea acestuia în perioada 12.02.2020- 12.03.2020.

În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că, prin încheierea din 22.05.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a fost emis mandatul de arestare preventivă din 22.05.2018.

S-a arătat în încheierea anterior menţionată „prin urmare, din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la faptul că inculpatul G.F.N. a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa, fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 223 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C.pr.pen., pedeapsa prevăzută fiind închisoarea mai mare de 5 ani, inculpatul este evident că se sustrage, astfel că se constată că privarea acestora de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Totodată, lăsarea în libertate a acestui inculpat ar putea să încurajeze alte persoane predispuse la săvârşirea unor astfel de infracţiuni să acţioneze fără teamă de reacţia imediată şi promptă a justiţiei.

Faţă de aceste aspecte, s-a apreciat că prin lăsarea în libertate a inculpatului G.F.N. s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, privarea de libertate fiind o măsură necesară pentru buna desfăşurare a urmăririi penale şi proporţională faţă de interesul general care prevalează în cazul de faţă asupra respectării regulii libertăţii individuale.”

Totodată a constatat judecătorul de drepturi şi libertăţi că măsura preventivă a arestului a fost dispusă în temeiul art. 226 alin. (1) şi (2) C.pr.pen. rap. la art. 223 alin. (1) lit. a) şi alin.(2) C.pr.pen..

La termenul de judecată din data de 14.02.2020, inculpatul a fost prezentat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti în vederea confirmării arestării preventive dispuse în lipsa sa.

Analizând necesitatea confirmării mandatul de arestare preventivă din 22.05.2018 emis de către Tribunalul Bucureşti, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a reţinut următoarele:

Prin ordonanţa nr. 535/D/P/2017 din data de 15.05.2018 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de G.F.N., fost, zis „G.”, sub aspectul comiterii infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen.; complicitate la trafic de persoane, prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap la art. 210 alin. (1) lit. a) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen. (persoană vătămată A.C.Ş.); proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen.; încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni, prev. de art. 370 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen.; spălare a banilor, în formă continuată (44 de acte materiale), prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, Republicată, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 41 alin. (1) C.pen., toate cu aplic. cu aplic. 38 alin. (1) C.pen.;

Prin ordonanţa din data de 16.05.2018 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, faţă de inculpaţii G.F.N., zis „G.”.

Prin încheierea din 22.05.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti fiind emis mandatul de arestare preventivă din 22.05.2018.

Referitor la incidenţa art. 231 alin. (4) C.pr.pen. organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al acestuia, într-una din formele prevăzute la alin. (1) sau (2), după care o conduce în cel mult 24 de ore la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori completul la care se află spre soluţionare dosarul cauzei.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că libertatea individuală și siguranța unei persoane reprezintă valori fundamentale a căror protecție își găsește un prim fundament în art. 23 din Constituție. Deși principiul este acela al inviolabilității acestor drepturi, nefiind incident un drept absolut, se permite recurgerea la anumite măsuri intruzive, însă numai în cazuri expres și limitativ prevăzute prin dispozițiile legale. Raționamentul expus este consacrat și la nivel internațional, astfel că, în Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale prin art. 5 § 1 se prevede faptul că ”orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță”. Orice modalitate de atingere a acestor valori trebuie să se regăsească doar în anumite cazuri și potrivit căilor legale. Odată ratificată Convenția de către statul român (20 iunie 1994) se impune alinierea dreptului intern la cerințele dreptului convențional, în cazul de față fiind necesar ca norma legală națională, ce permite luarea măsurii arestării preventive, să convină scopului urmărit de art. 5 CEDO, respectiv ca nimeni să nu fie lipsit de libertate în mod arbitrar.

În primul rând, Judecătorul a analizat dacă pentru faptele pentru care este cercetat inculpatul, se poate dispune măsura arestării preventive potrivit dreptului intern și cu respectarea scopului Convenției.

Respectându-se art. 23 din Constituție și art. 5 § 1 din Convenție, dreptul intern reglementează cazurile în care se poate recurge la luarea măsurii arestării preventive, prin art. 223 C.pr.pen rap. la art. 202 C.pr.pen. expunându-se condițiile ce trebuie să fie îndeplinite pentru a se dispune/menţine o astfel de măsură. Odată identificată existența unei reglementări în dreptul intern, pentru a se respecta garanțiile instaurate prin Convenție, Curtea a statuat că normele interne trebuie să întrunească anumite calități pentru a putea fi considerate că se înscriu în standardul de protecție cerut de dreptul convențional (Cauza Khan împotriva Regatului Unit, nr. 35.394/97, § 26, CEDO 2000-V). Astfel, acestea trebuie să fie accesibile, adică să poată fi cunoscute de către orice persoană interesată, precum și previzibile, în sensul de a se utiliza termeni preciși și clari pentru a permite oricărei persoane să întrevadă tipul de comportament care atrage un astfel de tratament și consecințele pe care acesta le poate antrena. S-a constatat că textul de lege al art. 223 C.pr.pen, respectiv al art. 202 C.pr.pen., îndeplinește cerința calității legii interne, astfel că se respectă standardul de protecție cerut de dreptul convențional. Aceleaşi concluzii se pot reţine şi cu privire la faptele incriminate de legislaţia penală, respectiv de art. 367 alin. (1), (3) şi (6) C.pen. şi cea prev. art. 263 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C.pen. şi cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C.pen.

Judecătorul a stabilit dacă se confirmă existența unor probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare, respectiv a necesității dispunerii unei asemenea măsuri pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Analiza se va răsfrânge și asupra cerinței caracterului necesar și proporțional al măsurii, astfel cum prevede art. 202 alin. (1) și (3) C.pr.pen..

Prin ordonanţa nr. ..din data de 16.05.2018 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, față de G.F.N., zis „G.”, sub aspectul comiterii infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen.; complicitate la trafic de persoane, prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap la art. 210 alin. (1) lit. a) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen. (persoană vătămată A.C.Ş.); proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen.; încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni, prev. de art. 370 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen.; spălare a banilor, în formă continuată (44 de acte materiale), prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, Republicată, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. şi art.41 alin. (1) C.pen., toate cu aplic. cu aplic. 38 alin. (1) C.pen.;

Consideră judecătorul că mijloacele probatorii administrate în cauză au conturat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile de care este acuzat, mai mult acesta nu a învederat la termenul din data de 14.02.2020 aspecte care să combată argumentele aduse de organele de cercetare penală.

Ca un prim aspect, noțiunea de ”pericol pentru ordinea publică” trebuie evaluată din prisma unor fapte concrete care să determine reținerea acestei condiții, iar potrivit art. 223 alin. (2) C.pr.pen., acestea constau în evaluarea gravității faptei, a modului și circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului, mediului, antecedentelor penale, precum și împrejurărilor care țin de persoana inculpatului. Reținând ca importantă evaluarea criteriului obiectiv, sub acest aspect, este relevantă opinia Curții Europene cu privire la posibilitatea ca gravitatea faptelor și reacția publică față de comiterea acestora să provoace o stare puternică de tulburare socială, suficientă să justifice arestarea preventivă. Aceasta însă trebuie să rezulte din fapte concrete care să demonstreze riscul de tulburare reală a ordinii publice, Curtea subliniind importanța prezentării unor motive concrete pentru a justifica arestarea pe acest temei (Cauza Tase c. România).

De asemenea, tot jurisprudența Curții este sursa prin intermediul căreia au fost recunoscute, ca fiind pertinente, criteriile folosite de instanțele judecătorești române, în funcție de care să analizeze conceptul de ”pericol pentru ordinea publică”, printre care reacția publică declanșată, starea de nesiguranță creată prin lăsarea în libertate a inculpatului sau profilul personal al acestuia, cu condiția însă de a se întemeia pe motive concrete și relevante așa încât să justifice luarea măsurii arestării preventive (Cauza Calmanovici c. României hotărârea din 1.07.2008 § 97).

De menționat că ”ordinea publică” reprezintă o stare de fapt caracterizată de liniște, echilibru și siguranță în rândul societății, fapt de care se arată răspunzător statul prin autoritățile și instituțiile sale. Orice eveniment apt să răstoarne această normalitate, trebuie apreciat în raport de împrejurările în care s-a comis, luându-se măsuri prin raportare la consecințele produse.

Analizând circumstanţele reale de comitere a faptelor, judecătorul de drepturi si libertăţi, a constatat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a justificat pericolul social pentru ordinea publică pe care îl reprezintă inculpatul.

Astfel, comiterea unor infracţiuni precum cu un grad ridicat de pericol abstract precum constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen.; complicitate la trafic de persoane, prev. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap la art. 210 alin. (1) lit. a) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen. (persoană vătămată A.C.Ş.); proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen.; încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni, prev. de art. 370 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen.; spălare a banilor, în formă continuată (44 de acte materiale), prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, Republicată, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului coroborat cu modul concret ce comiterea a faptelor, prin folosirea violenţei şi a unui plan bine structurat justifică luarea măsurii arestării preventive.

De asemenea, circumstanţele personale ale inculpatului nu îi sunt favorabile acesta fiind condamnat succesiv pentru săvârşirea mai multor infracţiuni premise din care se poate concluziona că mediul carceral nu a avut efectul scontat de a produce reeducarea numitului G.F.N..

Coroborând toate aceste aspecte judecătorul a constatat că inculpatul reprezintă un pericol pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind justificată prin prisma prevederilor art. 223 alin. (2) C.pr.pen..

Referitor la incidenţa cazului prev. de art. 223 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., judecătorul a reţinut că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a dovedit prin probe certe că inculpatul s-a sustras urmării penale.

Astfel, în contextul perchezițiilor efectuate la adresa inculpatului G.F.N., s-a constatat faptul că la data de 16.05.2018, înainte de ora 06:00 inculpatul se afla pe strada unde domiciliază, respectiv pe strada S, în dreptul troiței învecinată imobilului de domiciliu și a fost observat de ofițerul de poliție D.C. din cadrul IGPR-DCCO.

Inculpatul G.F.N. l-a întrebat pe ofițerul de poliție pe cine caută la adresa unde suna la poartă, respectiv adresa unde locuia inculpatul N.N.C., iar în momentul în care ofițerul s-a apropiat de inculpatul G.F.N., acesta i-a adus injurii organelor de poliție, l-a întrebat dacă au un mandat de percheziție, după care a intrat pe poarta imobilului în care domiciliază și s-a îndreptat spre casă. Imediat de curtea inculpatului G.F.N. s-a apropiat organele de poliție însărcinate cu efectuarea percheziției la adresa inculpatului însă acesta a alergat spre partea din spate a grădinii, a părăsit curtea, nemaifiind găsit.

Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul G.F.N. a fugit din Municipiul București la locuința inculpatului P.I., fiind ascuns de acesta cu scopul de a nu fi găsit de organele judiciare și ulterior a reușit să ajungă în Marea Britanie.

Judecătorul a considerat că inculpatul G.F.N. cunoştea că organele judiciare desfăşoară o anchetă penală împotriva sa încă din momentul efectuării percheziţiei domiciliare atunci când a părăsit locuinţa.

Mai mult, intenţia inculpatului rezultă fără putinţă de tăgadă din modul conspirat în care s-a deplasat în Bucureşti şi ulterior în afara României, fiind găsit pe teritoriul Marii Britanii după aproximativ un ani şi şase luni de la luarea măsurii arestului preventiv.

Raportat la toate aceste împrejurări, judecătorul a constatat că în cauză măsura arestului preventiv se justifică, scopurile prevăzute de art. 202 C.pr.pen. neputând fi asigurate prin dispunerea altor măsuri preventive.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT şi inculpatul G.F.N..

Prin contestaţia sa Ministerul Public a solicitat desființarea în parte a încheierii atacate şi, rejudecând, măsura arestului preventiv dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond să fie executată din data de 14.02.2020, momentul confirmării mandatului de arestare preventivă emis în lipsă.

Prin contestaţia sa inculpatul G.F.N. a solicitat respingerea contestației Parchetului, arătând că la data de 12 februarie a fost predat autorităților române, moment în care i s-a predat și copia mandatului de arestare preventivă. Astfel, mandatul a început să își producă efectele în data de 12.02.2020, nu în data de 14.02.2020, dată ulterioară.

Deliberând asupra contestațiilor, Curtea le va respinge ca neîntemeiate pentru motivele ce vor fi prezente în continuare.

În primul rând, cu privire la contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, Curtea constată că în mod corect a constatat judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță că în caz de confirmare a arestării, termenul de 30 de zile curge de la momentul privării efective de libertate și nu de la momentul la care judecătorul confirmă efectiv măsura. O interpretare contrară ar permite ca o persoană să fie arestată preventiv peste 30 de zile (intervalul de timp dintre încarcerare și confirmarea propriu-zisă plus cele 30 de zile de arestare) în contradicție cu prevederile C.pr.pen. și ale Constituției.

Nu poate fi admis argumentul Parchetului, potrivit căruia între 12 și 14 februarie 2020 inculpatul ar fi fost privat de libertate în temeiul mandatului european de arestare, în condițiile în care o persoană se află sub puterea unui astfel de mandat doar până la momentul predării către autorităților române. Or, în prezenta cauză, în perioada menționată inculpatul a fost privat de libertate de către autoritățile române pe teritoriul României.

Dacă s-ar accepta argumentul procurorului, ar însemna ca atunci când o persoană este arestată preventiv în lipsă dar nu se emite și mandat european de arestare, această persoană să nu poată fi încarcerată, deoarece, raportat la argumentul menționat, mandatul național de arestare produce efecte doar de la momentul confirmării, nu anterior.

În realitate însă, în cazul arestării în lipsă, fie că s-a emis sau nu mandat european, termenul de 30 de zile începe să curgă de la data încarcerării și nu de la data la care judecătorul confirmă măsura.

Din aceste motive, contestația formulată de către Parchet este neîntemeiată.

Referitor la primul motiv invocat de către inculpat în contestația sa, Curtea apreciază că termenul de 24 de ore prevăzut de art. 231 C.pr.pen. nu este un termen imperativ, ci un termen de recomandare, a cărei nerespectare nu poate atrage revocarea măsurii preventive. Cu toate acestea, Curtea constată că instituția confirmării arestării preventive își are originea în prevederile art. 5 § 3 din Convenția Europeană potrivit căruia orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de § 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca, în cazul nerespectării acestui termen de recomandare de 24 de ore prevăzut de art.231 C.pr.pen., privarea de libertate să fie nelegală ca urmare a faptului că prezentarea inculpatului în fața unui judecător nu s-a realizat ″de îndată″, astfel cum este interpretată noțiunea în jurisprudența Curții.

În jurisprudența sa, Curtea a arătat că articolul 5 alineat (3) din Convenţie impune intervenţia, de îndată, a controlului judecătoresc asupra legalităţii măsurii arestării preventive, promptitudinea unei asemenea proceduri fiind apreciată in concreto, în raport de circumstanţele cauzei (De Jong, Baljet şi Van den Brink). În acelaşi timp, în interpretarea şi aplicarea noţiunii de promptitudine, nu se poate aplica principiul flexibilităţii decât într-o foarte mică măsură (Brogan şi alţii c. Marii Britanii, hotărârea din 29 noiembrie 1988), un control judecătoresc rapid asupra arestării preventive constituind, pentru persoana în cauză o garanţie importantă împotriva unor rele tratamente (Aksoy).

În hotărârea Brogan c. Marii Britanii, Curtea a statuat că o perioadă de patru zile şi şase ore de la data la care mandatul de arestare a fost pus în executare până la data la care legalitatea măsurii a fost supusă controlului judecătoresc depăşeşte limitele temporale stricte fixate de articolul 5 alineat (3) din Convenţie, chiar dacă arestarea era necesară în scopul protejării colectivităţii, în ansamblul său, împotriva terorismului (Brogan, § 62).

Controlul jurisdicțional în cursul primei înfățișări a persoanei arestate trebuie, înainte de toate, să fie rapid deoarece trebuie să permită detectarea oricăror rele tratamente și să reducă la minim orice atingere nejustificată adusă libertății individuale. Stricta limită de timp impusă de această dispoziție nu permite o suficientă flexibilitate a interpretării, în caz contrar ar deteriora, în detrimentul individului, o garanție procedurală oferită de acest articol și s-ar ajunge la consecințe contrare esenței înseși a dreptului protejat de acesta [McKay împotriva Regatului Unit (MC), pct.33]. Art. 5 § 3 nu prevede nici o posibilă excepție de la obligația de a aduce de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat o persoană după arestarea sau reținerea sa, nici măcar pe motiv că judecătorul ar fi intervenit anterior (Bergmann împotriva Estoniei, pct.45). Orice termen superior celui de 4 zile este  în mod inerent prea mare (Oral și Atabay împotriva Turciei, pct. 43;McKay împotriva Regatului Unit, pct. 47; Năstase-Silivestru împotriva României, pct.32). Un termen mai scurt ar putea, de asemenea, să contravină cerinței de celeritate dacă nu a existat nicio dificultate specială sau o circumstanță excepțională care să împiedice autoritățile să aducă mai repede persoana arestată înaintea unui judecător (Gutsanovi împotriva Bulgariei, pct. 154-159; İpek și alții împotriva Turciei, pct. 36 - 37, și Kandjov împotriva Bulgariei, pct. 66).

Revenind la prezenta cauză, Curtea constată că inculpatul a fost predat autorităților naționale la 12.02.2020, ora 20:30, iar propunerea de arestare preventivă a fost soluționată la data de 14.02.2020 la ora 10. Prin urmare, inculpatul a fost prezentat în fața unui judecător după 36 de ore, cu mult sub durata de 4 zile menționată de Curte în cauza McKay împotriva Regatului  Unit.

De asemenea, Curtea reține că potrivit referatului telefonic existent la fila 140 din dosarul primei instanțe, rezultă că apărătorul ales al inculpatului a menționat în momentul în care a fost contactat telefonic că nu poate ajunge într-un timp mai scurt. Cu privire la cele menționate de apărătorul ales al inculpatului care a fost prezent la ședința de judecată, care a arătat că judecătorul de la tribunal ar fi trebuit să desemneze un apărător din oficiu și să procedeze la soluționarea cauzei în termenul de 24 de ore, Curtea reține că potrivit jurisprudenței CEDO garanțiile dreptului la un proces echitabil se aplică inclusiv în cadrul procedurilor vizate de art. 5 din Convenția Europeană. În opinia Curții, soluționarea cererii de confirmare a arestării preventive fără a aștepta 12 ore pentru a fi prezent apărătorul ales al inculpatului ar fi condus la o privare ilegală de libertate.

Curtea constată că în mod corect a constatat judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanţă că în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis faptele de care este acuzat.

În acest sens trebuie precizat că suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor fapte sau informaţii apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârşit infracţiunea (astfel cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Imakayeva c. Rusiei).

În analiza acestei cerinţe legale, judecătorul de drepturi şi libertăţi a avut în vedere interpretarea dată articolului 5 § 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de către Curtea de la Strasbourg, care a arătat că „existenţa unor motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală presupune fapte sau informaţii de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracţiunea pentru care este arestată” (CEDH, 30 august 1990, Fox, Campbell et Hartley, c. Royaume - Uni). Probele în baza cărora poate fi dispusă arestarea preventivă nu trebuie să aibă forţa probelor care stau la baza unei soluţii de condamnare, ci acestea trebuie să furnizeze o serie de date, informaţii verosimile şi credibile care să susţină presupunerea rezonabilă conform căreia persoana faţă de care a fost declanşată urmărirea penală a săvârşit fapta/faptele de care este acuzată; exigenţa în analiza probelor sporeşte substanţial o dată cu necesitatea stabilirii vinovăţiei persoanei anchetate (Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele: Murray contra Regatului Unit, 28 octombrie 1994, Tallat Tepe contra Turciei, 21 noiembrie 2004, Calleja contra Maltei, 7 aprilie 2005).

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie 2016, inculpatul G.F.N. împreună cu inculpaţii G.E.A. (suspectă), GVA, GV, NC,  CIM, CAG, DN, TVV”, TG, DRI, FV, CE, au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de inculpatul G.F.N., la care în perioada aprilie 2016 – iulie 2017 au aderat inculpaţii CS, GI, SIC, BRD, MSS, MA, CAV, DFA şi N.N.C., în scopul comiterii unor infracţiuni de proxenetism, lipsire de libertate, şantaj, omor calificat şi spălare de bani. respectiv, sub coordonarea inculpatului G.F.N., membrii grupării infracţionale au determinat mai multe persoane de sex feminin să practice prostituţia în Irlanda, le-au înlesnit acestora activitatea de prostituţie în Irlanda, obţinând sume de bani de pe urma practicării prostituţiei; au lipsit de libertate şi şantajat persoane considerate rivale membrilor grupării; au incendiat locuinţa unuia din rivalii liderului grupării infracţionale şi au încercat să determine alte persoane să ucidă un alt rival al liderului grupării infracţionale, şi de asemenea au transferat sume de bani în conturi bancare şi prin intermediul serviciilor de transfer rapid de numerar, în scopul disimulării originii ilicite a acestor sume de bani, dobândind, deţinând şi folosind bunuri despre care cunoşteau că provin din săvârşirea de infracţiuni, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) C.pen.

Totodată, în perioada aprilie 2016 – aprilie 2017, inculpatul G.F.N. fiind ajutat de membrii grupării infracţionale coordonate de acesta, a obţinut suma de aproximativ 200.000 de euro (numai în urma transferurilor de sume de bani) de pe urma practicării prostituţiei, în Irlanda, Dubai, Helsinki, de către GEA, BM, TM, NCE, MGS, GMM, VP, DV şi alte persoane neidentificate la acest moment, înlesnindu-le acestora (prin intermediul suspectei GEA), activitatea de practicare a prostituţiei prin închirierea unor apartamente din Irlanda, în oraşul Galway, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen..

De asemenea, în luna februarie 2015 cu acordul inculpatului G.F.N., suspectul RV a transportat-o pe persoana vătămată ACS din România în Irlanda, în orașul Gallway, unde a adăpostit-o timp de două săptămâni într-un apartament, împreună cu inculpata GEA, în scopul exploatării sexuale a persoanei vătămate prin constrângere fizică și morală. Fapta inculpatului G.F.N. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate de trafic de persoane.

În cauză mai există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna iunie 2017 și până în prezent, numiții G.F.N., GVA, MRC”, NNC, BRD și alți membrii ai grupării infracționale coordonate de G.F.N., au încercat să-l determine, prin corupere (remiterea unui apartament și a altor bani și bunuri), pe numitul NJA să-l omoare pe martorul TM, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni, prevăzute de art. 370 C.pen.

În perioada aprilie 2016 – 03.02.2017, inculpatul G.F.N. a dispus transferarea sumelor de bani obţinute din activităţi de proxenetism în Irlanda în conturi bancare şi prin servicii de transfer rapid de numerar, prin intermediul suspectei GEA, suspectului CS, inculpaţilor NC, DN, TG, GI, CAG şi numitelor CM, SC, în scopul disimulării originii ilicite a acestor sume de bani, dobândind, deţinând şi folosind bunuri (autovehicule şi imobile) despre care cunoşteau că provin din săvârşirea de infracţiuni, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani în formă continuată (44 de acte materiale).

De altfel, Curtea constată că pe parcursul soluționării prezentei cauze nu a fost invocat nici un argument care să înlăture concluziile judecătorului care a dispus inițial arestarea, sub aspectul existenței suspiciunii rezonabile.

Cu privire la temeiul de arestare preventivă prevăzut de art. 223 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., Curtea, în dezacord cu concluziile apărătorului ales al inculpatului, reține că măsura preventivă poate fi dispusă chiar dacă fuga inculpatului a avut loc înainte de a se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale. Esențial este ca inculpatul să conștientizeze iminența urmăririi penale împotriva sa și să acționeze în scopul de a se sustrage. O interpretare de tipul celei propuse de apărătorul inculpatului, ar face imposibilă arestarea preventivă pe acest temei în cazul unei persoane care imediat după ce comite un omor fuge în altă țară pentru a se sustrage, pentru simplul motiv că aceasta  nu a dobândit calitatea de suspect.

Curtea apreciază că probatoriul administrat dovedește clar că inculpatul a fugit de pe teritoriul României în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală. În acest sens trebuie avut în vedere că potrivit procesului verbal întocmit de organele de poliție, proces verbal existent la dosarul de urmărire penală, în contextul perchezițiilor efectuate la adresa inculpatului G.F.N., s-a constatat faptul că la data de 16.05.2018, înainte de ora 06:00 inculpatul se afla pe strada unde domiciliază, respectiv pe strada S, în dreptul troiței învecinată imobilului de domiciliu și a fost observat de ofițerul de poliție D.C. din cadrul IGPR-DCCO.

Inculpatul G.F.N. l-a întrebat pe ofițerul de poliție pe cine caută la adresa unde suna la poartă, respectiv adresa unde locuia inculpatul N.N.C., iar în momentul în care ofițerul s-a apropiat de inculpatul G.F.N., acesta i-a adus injurii organelor de poliție, l-a întrebat dacă au un mandat de percheziție, după care a intrat pe poarta imobilului în care domiciliază și s-a îndreptat spre casă. Imediat de curtea inculpatului G.F.N. s-a apropiat organele de poliție însărcinate cu efectuarea percheziției la adresa inculpatului însă acesta a alergat spre partea din spate a grădinii, a părăsit curtea, nemaifiind găsit.

Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul G.F.N. a fugit din Municipiul București la locuința inculpatului P.I., fiind ascuns de acesta cu scopul de a nu fi găsit de organele judiciare.

În acord cu judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță, Curtea apreciază că inculpatul G.F.N. cunoştea că organele judiciare desfăşoară o anchetă penală împotriva sa încă din momentul efectuării percheziţiei domiciliare atunci când a părăsit locuinţa. Mai mult, intenţia inculpatului rezultă fără putinţă de tăgadă din modul conspirat în care s-a deplasat în Bucureşti şi ulterior în afara României, fiind găsit pe teritoriul Marii Britanii după aproximativ un ani şi şase luni de la luarea măsurii arestului preventiv. În opinia Curții, nu poate fi acceptat că inculpatul a aflat despre procedura declanșată împotriva lui doar la momentul în care a fost arestat în Marea Britanie, având în vedere că la soluționarea propunerii a fost reprezentat de un apărător ales precum și raportat la amploarea operațiunii poliției, în urma căreia au fost arestați foarte mulți dintre apropiații inculpatului.

În ceea ce priveşte necesitatea şi proporţionalitatea măsurii, raportat la cel de-al doilea termei pentru carte s-as dispus arestarea preventivă [cel prevăzut de art. 223 alin. (2) C.pr.pen.], Curtea constată că, astfel după cum s-a arătat în mod constant în doctrină şi jurisprudenţă, ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc, care presupune funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora. În consecinţă, se poate considera că există pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de convieţuire socială ocrotite de art. 1 C.pr.pen., ca urmare a lăsării în libertate a inculpatului - fie prin activitatea acestuia posterioară faptei, fie prin  reacţia declanşată în cadrul societăţii de fapta comisă.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa CEDO în această materie, s-a învederat că, în esenţă, instanța europeană acceptă faptul că, datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. În aceste cazuri este necesară o  astfel de reacţie a autorităţilor, pentru a nu se crea şi mai mult neîncrederea în capacitatea justiţiei de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc şi a unei stări de securitate socială (cauza Letellier c. Franţei). Acest pericol trebuie dedus din diferitele circumstanţe ale speţei, precum gravitatea şi natura infracţiunii, circumstanţele săvârşirii, reacţia societăţii etc. Astfel după cum s-a arătat în mod constant în doctrină şi jurisprudenţă, ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc şi reprezintă o stare de fapt caracterizată de linişte, echilibru şi siguranţă în rândul societăţii, fapt de care se arată răspunzător statul prin autorităţile şi instituţiile sale, iar orice eveniment apt să răstoarne această normalitate, trebuie apreciat în raport de împrejurările în care s-a comis, luându-se măsuri prin raportare la consecinţele produse.

Astfel, se impune analiza raportului dintre dreptul inculpatului la libertate individuală, pe de-o parte, şi necesitatea protecţiei ordinii publice împotriva pericolului concret pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate, pe de altă parte. Tulburarea ordinii publice ţine de domeniul lucrurilor resimţite de ordinea publică.

În opinia Curţii, pericolul social extrem de ridicat în cazul faptelor presupus comise de către inculpat rezultă în primul rând din natura acestora și din modalitatea de comitere. Astfel, din probele administrate rezultă faptul că inculpatul este liderul unei grupări de criminalitate organizată, cu o deosebită notorietatea locală, dar recunoscută și la nivel național, încadrată în memoria socială colectivă la noțiunea de clan interlop, care a acționat pe o perioadă îndelungată de timp, în vederea comiterii unei multitudini de infracțiuni, cele mai multe dintre acestea generatoare de venituri ilicite importante. Maniera în care persoanele cercetate în prezenta cauză s-au constituit și au acţionat conturează o ierarhizare clară a grupării criminale organizate, cu un mod de operare susţinut, aceştia denotând persistență infracţională și insistență în valorizarea unei faime negative locale menită  să impună o stare teamă continuă populației și să creeze o aparență de intangibilitate din punct de vedere al aplicării legii, indiferent de natura și gravitatea faptelor comise.

În ceea ce privește infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism, aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, societatea contemporană este confruntată cu grave consecinţe ale diverselor forme organizate de delincvenţă. Calificat ca fenomen subteran cu dimensiuni globale, responsabil pentru un număr considerabil de drame omeneşti, traficul de fiinţe umane există, fiind dezvoltat mai ales în statele care întâmpină dificultăţi economice, cu implicaţii adânci în ceea ce priveşte nivelul de trai al populaţiei. De cele mai multe ori, încrederea victimei e câştigată prin persoane ce se regăsesc în anturajul acesteia, uneori chiar rude, prieteni ori afini, astfel încât oferta să fie cât mai credibilă şi să înlăture orice suspiciune din mintea victimei. Dintre diversele forme de manifestare ale traficului de persoane, ponderea majoră este deţinută de traficul în scopul exploatării sexuale, având în vedere că reprezintă, prin specificul lui, cea mai importantă sursă de venit pentru traficanţi. Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiţia de simplă „marfă” şi sunt practic dezumanizate treptat, fiindu-le afectate sentimentele cele mai profunde, iar de multe ori trauma suferită marcându-le întreaga evoluţie. Nu poate fi omisă nici gravitatea infracțiunii prevăzute de art. 370 C.pen., încercarea de a determina uciderea unei persoane impunând un răspuns prompt din partea organelor judiciare.

La acest moment procesual, privarea de libertate a inculpatului este necesară bunei desfăşurări a procesului penal o altă măsură preventivă, mai blândă, nefiind suficientă la acest moment procesual, astfel că, în mod corect, prima instanţă a confirmat arestarea preventivă dispusă anterior.

Domenii speta

Spete similare