Pensie anticipată. Recalcularea pensiei anticipate prin adăugarea veniturilor şi a stagiului de cotizare realizat după emiterea deciziei de pensionare anticipată şi până la punerea acesteia în plată

Decizie 600 din 25.05.2021


Pensie anticipată. Recalcularea pensiei anticipate prin adăugarea  veniturilor şi a stagiului de cotizare realizat după emiterea deciziei de pensionare anticipată şi până la punerea acesteia în plată

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice: art. 64, art.107

HG nr.257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice: art. 134 alin. (2)

Art. 107 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 coroborat cu art.134 alin. (2) din H.G. nr. 257/2011 oferă această posibilitate de recalculare a pensiei doar pentru pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare. Pentru pensionarii din categoria din care face parte apelanta (pensionată anticipat), legiuitorul a prevăzut doar posibilitatea recalculării prin adăugarea stagiilor de cotizare realizate anterior şi nevalorificate la stabilirea acesteia din varii motive, precum şi în cazul depunerii unor declaraţii rectificative, de natură a modifica veniturile şi/sau stagiile de cotizare valorificate iniţial la stabilirea acesteia. Referitor la situaţia în care sunt realizate eventuale stagii de cotizare în perioada de suspendare a plăţii anticipate, art. 64 din acelaşi act normativ a stabilit că acestea se adaugă, iar pensia se recalculează doar la data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, când pensia anticipată se transformă din oficiu în pensie pentru limită de vârstă.

(Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 600 din 25 mai 2021, rezumată de Judecător Camelia Lucaciuc)

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. 1180/115/16.07.2020, contestatoarea A... a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea intimatei să corecteze eroarea făcută la stabilirea pensiei în Dosarul de pensionare nr. […] şi să-i remită diferenţele de bani începând cu data de 21.04.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 1435/11.12.2020, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. […] /115/2020, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoarea A... în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin sub nr. […]/02.03.2020, la care a anexat carnetul de muncă Seria […], nr. […], copie C.I., certificatul de naştere, certificatul de căsătorie, Adeverinţa privind sporurile la salariu nr. […]/[…] /04.02.2020 şi Adeverinţa nr. […] / […] /15.01.2020, contestatoarea A... a solicitat acordarea pensiei anticipată.

Urmare examinării actelor din dosarul de pensionare înregistrat sub nr. […] /02.03.2020, în baza Legii nr. 263/2010, intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin a admis cererea de pensionare anticipată formulată, stabilind în favoarea contestatoarei A…, începând cu data  formulării  cererii de pensionare – 02.03.2020, o pensie anticipată în cuantum de 3 293 lei, plata drepturilor de pensie anticipată făcându-se de la data încetării calităţii de asigurat, respectiv 21.04.2020. Încetarea calităţii de asigurat coincide cu încetarea raportului de muncă al contestatoarei, respectiv 21.04.2020, aşa cum rezultă din Decizia nr. […] /01.04.2020, emisă C.N. Poşta Română S.A. – Sucursala Timişoara.

Tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 118  alin. (11) lit. c) din Legea nr. 263/2010, în sistemul public de pensii pot cumula pensia cu venituri realizate din activităţi dependente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora, cu excepţia celor realizate din situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II, următoarele categorii de pensionari: c) pensionarii beneficiari ai unei pensii anticipate sau ai unei pensii anticipate parţiale.

Potrivit art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) din Legea nr. 263/2010, contestatoarea începând cu data stabilirii pensiei – 02.03.2020 şi până în data încetării calităţii de asigurat - 21.04.2020 a desfăşurat activitate pe bază de contract individual de muncă, perioadă în care nu putea cumula pensia anticipată cu  activităţi dependente, fiind în stare de incompatibilitate.

Aşa cum se poate observa din Decizia nr. […] /31.03.2020, întrucât calitatea de asigurat era incompatibilă cu calitatea de pensionar anticipat, contestatoarei i s-a stabilit pensia începând cu data de 02.03.2020, însă plata pensiei s-a făcut potrivit dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 263/2010 doar începând cu data încetării calităţii de asigurat şi anume 21.04.2020.

Prin urmare, stagiile de cotizare realizate după data stabilirii drepturilor de pensie anticipată – 02.03.2020, dovedite cu Adeverinţa nr. […] / […] /08.04.2020 vor putea fi valorificate doar la momentul trecerii la pensia pentru limită de vârstă.

Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, reclamanta A....

În motivare, a arătat că, în fapt, sentinţa prin motivarea ei se bazează pe faptul că nu putea cumula pensia anticipată cu salariul pe perioada 02.03.2020 – 21.04.2020, dar nu argumentează de ce nu trebuia să i se facă o recalculare la data de 21.04.2020, aşa cum a solicitat.

În cererea de chemare în judecată, ca şi în petiţia adresată CJP, reclamanta a solicitat  recalculare automată de la data încetării calităţii de asigurat - 21.04.2020.

Reclamanta apelantă a mai arătat că, după cum a enunţat în răspunsul la întâmpinare, art. 64 alin (1) din Legea nr. 263/2010 nu poate fi aplicat în situaţia sa: „La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate”.

Conform textului de lege stagiile de cotizare se referă la suspendarea pensiei în momentul executării unor activităţi dependente ulterioare stabilirii si plătii pensiei anticipate nu la derularea contractului în curs,  în caz contrar nu ar fi fost inclusă sintagma „eventualelor”. Aceasta pentru că toate cererile de pensionare se soluţionează în timp ceea ce implică realizarea de stagii de cotizare pentru cei angajaţi, astfel încât sintagma „eventualelor” ar fi lipsită de sens.

În concluzie, reclamanta apelantă a arătat că solicită modificarea sentinţei şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost iniţial formulată şi completată în răspunsul la întâmpinare.

În drept, a invocat  dispoziţiile art. 466 alin. (1) C. pr. civ.

Prin întâmpinare, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin a solicitat respingerea apelului, întrucât motivele de apel invocate de reclamantă nu sunt fondate, reale sau argumentate şi nici dovedite de vreo probă legală la dosarul cauzei, astfel că se impune respingerea apelului ca nefondat.

În drept, a invocat  dispoziţiile art. 205-208 raportat la art. 149- 150, art. 194-197 din Codul de procedură civilă , art. 2 lit. c), art. 149, art. 153, art. 158 alin. (2).

Reclamanta apelantă  a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei şi admiterea apelului aşa cum a fost formulat.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, a materialului probatoriu administrat şi a dispoziţiilor  art. 466 şi urm. C. pr. civ., instanţa reţine următoarele:

Reclamanta a dobândit calitatea de pensionar prin Decizia nr. […] /31.03.2020 privind acordarea pensiei anticipate conform Legii nr. 263/2010, iar plata drepturilor la pensiei s-a făcut începând cu data de 21.04.2020, data încetării calităţii de asigurat ca urmare a încetării contractului individual de muncă. Cum după emiterea deciziei de pensionare anticipată a desfăşurat activitate lucrativă în perioada 02.03.2020 - 21.04.2020, reclamanta pretinde prin prezentul demers procesual, recalcularea pensiei anticipate prin adăugarea  veniturilor şi a stagiului de cotizare realizate după emiterea deciziei de pensionare anticipată şi până la punerea acesteia în plată.

Chestiunea litigioasă supusă analizei este posibilitatea pensionarului, beneficiar al unei pensii anticipate, de a obţine, înainte de îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, recalcularea pensiei sale prin adăugarea stagiilor de cotizare realizate după data înscrierii la acest tip de pensie.

Prealabil oricărei analize, instanţa sintetizează aspectele speciale ale acestui tip de pensie, în sensul că, pensia anticipată parțială se cuvine de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, se acordă de la data înregistrării cererii, dar se plăteşte de la data încetării calităţii de asigurat. (art. 118 alin. (11) lit. c), alin. (12) și art. 105 din Legea nr. 263/2010).

Din examinarea actelor normative aplicabile, Curtea reţine că art. 107 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 coroborat cu art. 134 alin. (2) din H.G. nr. 257/2011 oferă această posibilitate de recalculare a pensiei doar pentru pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare.

Pentru pensionarii din categoria din care face parte apelanta, legiuitorul a prevăzut posibilitatea recalculării prin adăugarea stagiilor de cotizare realizate anterior şi nevalorificate la stabilirea acesteia din varii motive, precum şi în cazul depunerii unor declaraţii rectificative, de natură a modifica veniturile şi/sau stagiile de cotizare valorificate iniţial la stabilirea acesteia, ceea ce nu este cazul în speţă.

Pentru situaţia în care sunt realizate eventuale stagii de cotizare în perioada de suspendare a plăţii anticipate, art. 64 din acelaşi act normativ a stabilit că acestea se adaugă, iar pensia se recalculează doar la data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, când pensia anticipată se transformă din oficiu în pensie pentru limită de vârstă. Or, Curtea reține ca și aspect necontroversat împrejurarea că reclamanta nu se încadra în nici una dintre categoriile de pensionari pentru care legiuitorul a instituit, prin art. 118 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cumulul pensiei cu venituri. Mai mult, verificând şi dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 263/2010, se reţine că drepturile de pensie anticipată stabilite în condiţiile prezentei legi se plătesc de la data încetării calităţii de asigurat. În alte cuvinte, în intervalul de la data emiterii deciziei de pensie anticipată şi data încetării calităţii de asigurat, cum decizia de pensionare anticipată nu a fost pusă în plată, în atingerea finalităţii art. 105 din Legea nr. 263/2010, a operat o suspendare legală a plăţii pensiei în discuţie, aspect de altfel necontestat de apelanta care cunoştea că drepturile sale nu vor putea fi plătite până la momentul menţionat în precedent.

Aşa fiind, Curtea constată că devin perfect aplicabile dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 263/2010, iar stagiile realizate de apelantă în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate, urmează să fie adăugate la momentul transformării pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă, soluţia primei instanţe fiind una judicioasă.

Pentru argumentele de fapt şi de drept mai sus expuse, Curtea observând că sentinţa apelată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale aplicabile în cauză, pe baza unei aprecieri corecte şi judicioase a materialului probator administrat în dosar, în baza art. 480 alin. (1) C. pr. civ., a respins ca neîntemeiat apelul reclamantei.