Civil.stare de necesitate. analiza indeplinirii condițiilor. competența agent constatator

STARE DE NECESITATE. ANALIZA INDEPLINIRII CONDIȚIILOR. COMPETENȚA AGENT CONSTATATOR

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 10.08.2021 sub nr. .../200/2021, petentul MP, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BUZĂU – SERVICIUL RUTIER, a solicitat anularea procesului verbal seria PBZX nr. .../04.08.2021 și restituirea permisului de conducere, invocând nelegalitatea și netemeinicia acestuia.

În motivare, a arătat că, la data de 04.08.2021, se deplasa cu autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare MS-...-.... din direcția Focșani către Ploiești. Ulterior, pe șos. Nordului a fost oprit de organele de poliție că a circulat cu viteza de 128 km/h pe un sector de drum unde limita era de 70 km/h.

În privința legalității, a arătat că petentul, în procedura contravențională, beneficiază de prezumția de nevinovăție și pentru a se determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având caracter penal în sensul prevederilor Convenției, trebuie determinat dacă textul normei de drept care definește fapta aparține în sensul legal al statului reclamant legii penale, apoi trebuie determinate natura faptei și natura și gradul de severitate a pedepsei aplicate persoanei care se face vinovată de săvârșirea contravenției. În acest sens, a invocat cauza Anghel contra României și a precizat că nu i se poate impune petentului să inverseze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, ci sarcina probei revine agentului constatator.

Referitor la aparatul radar, petentul a invocat faptul că trebuie să îndeplinească anumite condiții în funcție de modul în care sunt destinate a fi folosite, în regim staționar sau în regim de deplasare. De asemenea, a invocat art. 3.5.1. din Ordinul 301/23.11.205.

În subsidiar, petentul a invocat faptul că, în speță, caracterul contravențional al faptei este înlăturat având în vedere faptul că petentul dorea să ajungă repede la Maternitatea Buzău, având în vedere starea de sănătate a soției acestuia care avea o sarcină cu probleme. Astfel, a precizat că cei doi s-au deplasat în Mureș în vedere achiziționării unui vehicul, iar pe drumul de întoarcere către județul Brăila, dat fiind faptul că s-au deplasat pe zona Nehoiu-Buzău, unde se găsesc multe serpentine, soția acestuia a început să acuze dureri foarte mari, motiv pentru care au hotărât să oprească de urgență la Maternitatea Buzău pentru a primi îngrijiri medicale. Prin urmare, petentul se grăbea să ajungă repede la unitatea medicală în condițiile în care soția acestuia este cunoscută cu un istoric medical precar. Astfel, petentul a invocat starea de necesitate fiind întrunite condițiile pentru existența acestuia – fapta contravențională a fost săvârșită ca urmare a survenirii unui pericol de nerevăzut, pericolul trebuie să fie iminent, real și inevitabil, fapta trebuie să fie săvârșită numai cu scopul de a salva viața, integritatea corporală și sănătatea făptuitorului sau a altei persoane, un bun material al sau al altuia ori un interes public, iar prin contravenția comisă să nu se producă în mod conștient urmări mai grave decât cele care s-ar fi produs dacă făptuitorului nu intervenea. A subliniat că starea de necesitate presupune imposibilitatea evitării pericolului într-un alt mod decât cel incriminat, astfel analiza elementelor constitutive trebuie realizată în mod concret luând în calcul atât aspecte obiective, cât și aspecte privind starea subiectivă a contravenientului. Astfel, chiar dacă pur obiectiv exista o altă soluție pentru evitarea pericolului, poate fi reținută starea de necesitate dacă din circumstanțele specifice ale speței se justifică modul de acțiune a contravenientului.

Petentul a arătat că a circulat cu 128 km/h într-o zonă cu limita legală de 70 km/h, fapt datorat stării de sănătate a soției acestuia care era însărcinată în 18-19 săptămâni.

În final, a arătat că trebuie reținută existența unui pericol iminent cu privire la starea de sănătate a soției acestuia care a considerat că apelarea serviciilor de specialitate de intervenție ar fi întârziat salvarea integrității corporale a soției și a fătului, precum și starea de tulburare în care se afla constituie elemente substanțiale ce nu pot fi disociate de existența sau inexistența stării de necesitate.

În drept, a invocat prevederile din O.G. 2/2001, dispozițiile Ordinului 301/23.11.2005 și art. 6 CEDO.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

La termenul din data de 04.02.2022, petentul prin apărător ales a arătat că nu mai dorește cheltuieli de judecată și le va solicita pe cale separată.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a arătat că acțiunea petentului trebuie respinsă, fiind neîntemeiată.

A arătat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. (1) din R.O.U.G. 195/2002 deoarece acesta a fost depistat în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare MS-...-... în localitatea Buzău, circulând cu viteza de 128 km/h, depășind cu 58 km/h viteza maximă admisă pe acel sector de drum. A precizat că viteza cu care a circulat petentul a fost înregistrată și filmată de aparatul radar AUTOVISION/ ROM 387 montat pe autospeciala din dotarea I.P.J. cu nr. de înmatriculare MAI ..., operator radar fiind agentul de poliție MM.

Referitor la legalitatea procesului-verbal, a precizat că acesta e întocmit  cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută.

În privința faptei, a precizat că fapta săvârșită de petent este descrisă de agentul constatator prin raportare directă la cele constatate și nu la un cadru general normativ.

Sub aspectul temeiniciei, a arătat că imaginile depuse la cauză fac dovada clară a săvârșirii contravenției de către petent, fiind astfel singura proba a fundamenta concluzia existenței faptei comise, astfel imaginile au fost surprinse cu un mijloc tehnic verificat metrologic. Cu privire la înregistrare, a mai precizat că imaginile trebuie să conțină doar valoarea vitezei măsurate, însă în plus mai conține data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei și imaginea autovehiculului prin care poate fi pus în evidență numărul.

Intimatul a precizat că verificarea cerințelor cuprinse în NML 021-05 se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, ca urmare a îndeplinirii de către cinemometru a cerințelor legale și tehnice aplicabile la momentul verificării metrologice fiind emis buletinul de verificare, document care atestă calitatea de mijloc de măsurare legal. Astfel, intimatul a arătat că măsurătorile efectuate cu respectivul cinemometru, după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale și asupra lor nu se poate interveni, operatorul radar doar constatând valoarea măsurată de cinemometru.

Referitor la starea exoneratoare de răspundere invocată de petent, intimatul a precizat că aceasta nu există. Astfel, a arătat că petentul a recunoscut fapta comisă. Mai mult, din documentele anexate, adică o simplă prescripție medicală, nu reiese starea de necesitate invocată de acesta, la dosar nefiind atașat vreun examen clinic care să stabilească dacă soția petentului se afla sau nu într-o stare de necesitate având în vedere faptul că era cunoscută ca având o sarcină cu probleme. Mai mult, a invocat faptul că, în situația în care soția acestuia se afla într-o stare de necesitate care îi punea în pericol sănătatea, nu ar fi părăsit unitatea medicală.

În ceea ce privește condițiile de la pct. 5 din Anexa 1 la Ordinul nr. 301/2005, a precizat că acestea sunt necesare pentru validarea legală a cinemometrului, acestea fiind cerințe tehnice și nu privesc regimul probator al contravențiilor rutiere. A subliniat că dacă cinemometrul nu este apt din punct de vedere tehnic să efectueze înregistrări autoritatea competentă nu va elibera buletinul aferent.

De asemenea, în privința sancțiunii complementare, a menționat că instanța nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acesteia, mai mult, nu se poate înlocui cu o sancțiune principală, respectiv cu avertismentul.

Cu privire la reindividualizarea sancțiunii principale și înlocuirea acesteia cu avertismentul, intimatul a arătat că obligațiile conducătorilor pe drumuri publice sunt de diligență, nefiind necesară producerea unui rezultat, iar, dacă s-ar vedea diferit acest aspect, ar însemna ca fapta petentului să subziste doar dacă un alt participant la trafic ar fi fost pus în pericol, iar acest aspect este de neacceptat.

În drept, intimatul a invocat art. 205-208 C. pr. civ. și a precizat că se opune audierii martorilor prevăzuți de art. 315 alin. (1) și (2) C. pr. civ.

În dovedire, intimatul a propus proba cu înscrisuri și proba cu mijlocul material de probă constând în înregistrare video.

Deși a fost legal citat, petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv atestatul de operator radar al agentului constatator, precum și mijlocul material de probă constând în înregistrarea video și planșele foto.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 04.08.2021, s-a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria PBZX nr. ... de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău – Serviciul Rutier, prin care s-a reținut că, la aceeași dată, la ora 15:41, petentul MP a condus autoturismul marca Mercedez Benz cu nr. de înmatriculare MS-...-... pe șoș. Nordului, în municipiul Buzău  din direcția Focșani către Ploiești și a ajuns la km 100 și a fost filmat de aparatul radar AUTOVISION/ ROM 387, montat pe autospeciala MAI .... aflată în mișcare, în timp ce circula cu viteza de 128 km/h depășind cu 58 km/h viteza maximă admisă pe acel sector de drum, limita fiind de 70 km/h.

În conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și hotărăște asupra sancțiunii stabilite.

Instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, petentul primind procesul-verbal contestat la data de 04.08.2021, iar plângerea contravențională a fost înregistrată la data de 10.08.2021.

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Astfel, instanța constată că procesul-verbal contestat conține toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele și prenumele agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, codul numeric personal al acestuia din urmă, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește eventualele motive de nulitate relativă prev. de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 (data și locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângerea), instanța reține că acestea nu au fost invocate de petent pentru a putea fi analizate, fiind condiționate de existența unei vătămări produse acestuia care nu s-ar putea înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal de contravenție.

Instanța arată că pârâtul a invocat că pentru a fi valabile consemnările din procesul-verbal, intimatul trebuie să rezulte că agentul constatator era abilitat să opereze în ziua de 04.08.2021 în zona de pe șoș. Nordului. Cu privire la acest aspect, instanța învederează faptul că agenții de poliție își desfășoară activitatea profesională în temeiul art. 26 alin. 1 pct. 12, pct. 21 și art. 28 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române republicată, care prevăd că printre atribuțiile profesionale ale Poliției Română se numără și acelea de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni contravenționale, potrivit legii, precum și de a supraveghea și controla circulația pe drumurile publice (...), atribuții ce sunt îndeplinite cu respectarea competenței teritoriale corespunzătoare unității de poliție din care face parte polițistul. Totodată, conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege.

Prin urmare, instanța reține că nicio dispoziție legală nu condiționează posibilitatea constatării și sancționării contravențiilor de  existența unei abilitări exprese în acest sens, respectiv de a patrula și a sancționa contravenții pe șoș. Nordului.

Dimpotrivă, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora.

Mai mult, potrivit art. 179 din Regulamentul de aplicare a O.U.G.  nr. 195/2002, poliția rutieră poate acționa pentru prevenirea și constatarea unor încălcări ale normelor privind deplasarea în siguranță, pe drumurile publice, a tuturor participanților la trafic. 

Referitoare la celelalte condiții invocate de petent, instanța arată că vor fi analizate odată cu temeinicia procesului-verbal.

În continuare cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că persoana sancționată se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească vinovăția sa, însă această prezumție nu neagă valoarea probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției legal întocmit.

Astfel, în Cauza Ioan Pop contra României (Cererea nr. 40301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că amenda aplicată în temeiul O.U.G. nr. 195/2002 și suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzațiilor în materie penală, calificare ce impune pentru instanță obligația de a asigura în proces funcționarea efectivă a tuturor garanțiilor impuse de art. 6 din C.E.D.O., îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul de apărare, precum și prezumția de nevinovăție care, fără a avea o valoare absolută, este în strânsă legătură cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator. În concluzie, nu este înlăturată prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională, reținându-se în Hotărârea din 7 octombrie 1988, pronunțată în Cauza Salabiaku contra Franței (Cererea nr. 10519/83), că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar acestea nu trebuie să depășească limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei și prezervând dreptul la apărare. În același sens, în Cauza Haiducu și alții contra României (Cererea nr. 7034/07, decizia de inadmisibilitate din 13 martie 2012), Curtea Europeană a precizat că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 parag. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă sancționarea încălcărilor legislației în materia circulației rutiere, fiind important însă ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții.

În prezenta cauză, instanța constată că fapta contravențională pentru care a fost sancționat petentul este prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. 195/2002, respectiv depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei legale maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul respectiv, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. În consecință, întrucât petentul a fost sancționat pentru o contravenție care se constată prin mijloace tehnice de către agentul constatator și nu în mod direct, prin propriile simțuri ale acestuia din urmă, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției este atenuată, revenindu-i agentului constatator sarcina de a proba că situația de fapt reținută în cadrul procesului-verbal contestat este una conformă cu realitatea, aspect ce rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Se impune a se preciza că, potrivit art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002, prin mijloc tehnic omologat și verificat metrologic se înțelege dispozitivul care stabilește concentrația de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei. Totodată, art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05, prevede faptul că înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

Analizând probele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat este susținută de acestea.

Astfel, din proba video aflată pe CD-ul depus de intimat la dosarul cauzei (fila 40) rezultă că autoturismul cu numărul de înmatriculare MS-...-...  circula, la data de 04.08.2021, la momentul 19:42:57, cu viteza de 03 km/h, fiind astfel respectate prevederile art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05. Mai mult, se reține că intimatul a făcut dovada că aparatul radar folosit, respectiv aparatul radar AUTOVISION/ROM 387, montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI ... era conform cu normele legale la data săvârșirii faptei contravenționale, fiind verificat metrologic, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-3778, aflat pe suport CD, emis la data de 03.03.2021, având valabilitate de un an de la data emiterii, în consecință fiind valabil și la data de 04.08.2021, data înregistrării contravenției reținute în sarcina petentului. Totodată, intimatul a făcut dovada că aparatul radar în cauză a fost folosit de un operator atestat, astfel cum rezultă din atestatul de operator radar „Autovision” nr. .../12.05.2021 al ag. MM.

Referitor la cele invocate de petent, privind clasificarea cinemometrelor, instanța arată că aparatul radar folosit putea măsura viteza și în regim de staționare, și în regim de deplasare. Mai mult, petentul nu a invocat vreo critică cu privire la capacitatea acestuia de a măsura viteza la parametri optimi. De asemenea, cu privire la înregistrarea video, rezultă că se poate observa că, din aceasta rezultă data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate și se observă și numărul de înmatriculare așa cum s-a arătat mai sus. Însă, instanța arată suplimentar că, în ceea ce privește numărul de înmatriculare, acest aspect, era suficient să fie perceput de către agent cu propriile simțuri, nefiind necesar să rezultă în mod clar din înregistrare. Și mai mult, petentul însuși a precizat numărul mașinii.

În ceea ce privește locul unde a fost săvârșită fapta contravențională, din analiza înregistrării video, rezultă faptul că petentul a fost înregistrat de către aparatul radar conducând cu viteza de 128 km/h în localitate. Cu privire la limita de viteză existentă pe tronsonul de drum în cauză, instanța reține că, potrivit art. 49  alin. (1) din O.U.G. 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h. Alin. (2) prevede că pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B limite de viteză superioare dar nu mai mult de 80 km/h, în cazul de față, fiind o limită de 70 km/h.

Instanța reține că limita de viteză existentă pe tronsonul de drum în cauză este o constatare personală a agentului constatator fiind percepută prin propriile simțuri ale acestuia, sub acest aspect procesul-verbal contestat bucurându-se de prezumția relativă de veridicitate, în consecință revenindu-i petentului sarcina de a proba că situația de fapt reținută în cadrul procesului-verbal contestat nu este una conformă cu realitatea, aspect ce reiese din dispozițiile art. 249 C. pr. civ., conform cărora cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, dispozițiile O.G. nr. 2/2001 completându-se cu cele ale C. pr. civ., în concret petentul neaducând probe din care să reiasă faptul că pe acel tronson de drum era o altă limită legală de viteză.  De asemenea, referitor la susținere petentul referitor la faptul că a circulat cu viteză pe un segment de drum în afara localității, instanța arată că petentul nu a dovedit în niciun mod această afirmației și, la fel, locul săvârșirii contravenției se percepe cu propriile simțuri de către agentul constatator.

Referitor la cauza exoneratoare de răspundere invocată, respectiv starea de necesitate, instanța arată următoarele:

Art. 11 din O.G. nr. 2/2001 prevede: Caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.

Art. 47 din același act normativ arată că: Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz.

Astfel, instanța învederează că pentru a putea fi exonerat de răspunderea contravențională, petentul trebuie să dovedească existența unei stări de necesitate așa cum este definită de C. pen. Art. 12 alin. (1) C. pen. prevede că: Este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

Referitor la condițiile stării de necesitate, instanța arată că acestea sunt împărțite în doua categorii: cele referitoare la pericol și cele privind acțiunea de salvare.

Cele referitoare la pericol sunt următoarele:

a. să existe un pericol imediat sau actual

 b. pericolul să amenințe viața, integritatea corporală sau sănătatea unei persoane, unui bun important al acesteia sau un interes general

c. pericolul să nu poată fi înlăturat altfel decât prin săvârșirea faptei prevăzute de legea contravențională

În privința acțiunii de salvare:

a. aceasta trebuie să constate în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea contravențională

b. fapta să fie necesară pentru salvarea de la pericol a valorii ocrotite prin lege

c. acțiunea de salvare să fie proporțională cu pericolul

d. acțiunea să nu fie săvârșită de către o persoană care avea obligația de a înfrunta pericolul pentru a se salva

Instanța arată că aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a opera caua exoneratoare la răspundere.

Cu privire la caracterul imediat sau actual al pericolului, instanța arată că pericolul trebuie să real, efectiv, pe punctul de a se produce sau în curs de desfășurare. Din actele de la dosar, respectiv prescripția medicală de la fila 13 nu rezultă acest aspect, faptul că soției petentului i s-a prescris un tratament medicamentos nu duce la concluzia existenței unui pericol imediat sau actual. Astfel, instanța constată că, deși petentul a invocat faptul că soția acestuia avea dureri foarte mari, nu a dovedit în niciun mod cele invocate așa cum prevede art. 249 C. pr. civ. Instanța nu neagă în vreun fel acuratețea celor invocate de petent, dar simpla afirmație a existenței unui pericol nu este suficientă pentru a duce la admiterea acțiunii. În plus, documentele medicale privind examenele trimestriale ale soției (filele 14-15) nu duc la dovedirea acestei stări de pericol deoarece sunt din data de 24.03.2021 și nu atestă caracterul imediat sau actual al pericolului.

Mai mult, instanța învederează faptul că pericolul nu trebuie să fie produs din culpa celui care invocă starea de necesitate. Astfel, instanța apreciază că, atât timp cât petentul cunoștea faptul că sarcina soției este una cu probleme (așa cum rezultă și din declarația martorului PA), nu trebuia să riște să o ia cu acesta pe un drum lung cu serpentine. Astfel, dacă ipotetic s-ar ajunge la concluzia că pericolul era imediat și actual, instanța arată că, prin fapta sa, petentul a contribuit într-o oarecare măsură la crearea acestei stări de pericol.

Instanța arată că, în plus, fapta petentului nu era singura modalitate prin care se putea înlătura eventualul pericol privind soția acestuia. În ceea ce privește cele invocate de petent referitoare la analiza acestui aspect și prin luarea în considerare a stării psihice a acestuia, instanța arată că petentul nu a dovedit în niciun fel starea de tulburare invocată. Cu privire la susținerea privind faptul că apelarea la serviciile specializate de intervenție ar fi întârziat salvarea integrității corporale a soției și a fătului, instanța nu va ține cont de aceasta. Astfel, petentul a preferat să conducă autoturismul personal cu o viteză considerabilă în loc să apeleze la intervenția ambulanței care este dotată cu aparatură medicală care ar fi putut împiedica un eventual pericol. Prin urmare, instanța apreciază că pericolul ar fi putut fi împiedicat în alt mod, mult mai sigur și eficient pentru soția acestuia, nu prin încălcarea regulilor de circulație. Mai mult, la ultimul termen, a invocat faptul că a sunat la 112, dar  nu a mai așteptat intervenția serviciilor specializate.

Dat fiind cele învederate, instanța reține că, în cauză, nu este incidentă starea de necesitare, dat fiind neîndeplinirea a două condiții privind pericolul, astfel nu se mai impune și analizarea celorlalte condiții.

Cu privire la sancțiunile aplicate petentului, potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Potrivit art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, fapta de depășire cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile […].

Art. 7 din O.G. 2/2001 prevede că: Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Instanța reține că sancțiunea aplicată petentului a fost cea mai ușoară și, astfel, nu se mai impune analiza proporționalității. Însă instanța arată că fapta petentului denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism, cât și pe ceilalți participanți la trafic. Astfel, instanța consideră că urmarea produsă de fapta petentului este producerea unui pericol social de un grad atât pentru pietoni și alți șoferi, cât și pentru petent însuși, pericol social ce justifică cuantumul amenzii aplicate. De altfel, instanța consideră că fapta de a circula cu o viteză atât de mare față de cea legală nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare a petentului, ci doar consecința unei lipse de interes vădite a acestuia față de dispozițiile legale și față de siguranța traficului. Mai mult, petentul a acceptat să o pună în pericol și pe soția acestuia cunoscând starea de sănătate a acesteia și problemele cu sarcina pe care le avea.

Instanța apreciază că acest gen de fapte contravenționale este din ce în ce mai des întâlnit și că este necesară sancționarea contravențională cât mai adecvată a acestor fapte pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. De asemenea, aceste fapte contravenționale prezintă un grad de pericol social ridicat, prin aceea că pot conduce la pagube materiale importante, cât mai ales la consecințe mult mai grave precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor.

În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile, instanța reține că a fost aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G nr. 195/2002, întrucât legiuitorul, în considerarea gradului de pericol social ridicat al contravențiilor constând în depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, a decis că se impune în mod obligatoriu și aplicarea acestei sancțiuni complementare.

Prin decizia nr. 5/2021 pronunțată de Î.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3)  și art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare.

În considerentele acestei decizii (par. 68-71), s-a statuat că „din modalitatea de redactare a art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută la clasa a II-a, a III-a și a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30/60/90 de zile, rezultă caracterul obligatoriu al aplicării sancțiunii suspendării dreptului de a conduce, alături de sancțiunea principală, iar durata sancțiunii complementare este prevăzută într-un cuantum fix de 30/60/90 de zile, agentul constatator, respectiv instanța de judecată neavând o marjă de apreciere asupra unei durate de timp mai reduse.

În acest context, judecătorul are posibilitatea de a înlătura sancțiunile complementare prevăzute de art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 doar în situația în care dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu și atunci când menține sancțiunea principală a amenzii sau o înlocuiește cu cea a avertismentului.

Așadar, reducerea de către instanță a perioadei suspendării dreptului de a conduce nu poate interveni ca modalitate de individualizare a sancțiunii, aplicarea unei alte durate de timp decât cea prevăzută de lege pentru clasa de contravenții în care se încadrează fapta echivalând cu încălcarea principiului nulla poena sine lege, care operează și în materie contravențională.

Instanțele de judecată învestite cu soluționarea plângerilor contravenționale pot înlătura sancțiunile complementare aflate în discuție doar atunci când anulează procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor ori le pot reindividualiza sub aspect temporal, atunci când prin actul de sancționare au fost aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce, în esență, nu constituie o redozare pe criterii de proporționalitate, ci o reașezare a sancțiunii complementare conform principiului legalității.”

Prin raportare la dispozitivul și la considerentele deciziei anterior indicate, instanța observă că există posibilitatea de a înlătura sancțiunea complementară doar în cazul în care anulează procesul-verbal de contravenție, ipoteză care nu este incidentă în prezenta cauză, față de soluția care urmează a fi dispusă.

Pe cale de consecință, având în vedere toate considerentele expuse anterior, instanța, reținând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției seria PBZX nr. ... din data de 04.08.2021, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petent.

Domenii speta

Spete similare